Sonet în zbor de albatros

Pe cerul înserării se adună,
În străluciri de aripi sidefate,
Mirabilele păsări de furtună,
În zbor tăcut, din zări îndepărtate.

E seara lor, atât de aşteptată,
În care vor uita şi depărtări,
Şi vântul, frigul, chinul de-altădată
Când între ei erau atâtea mări.

Vor transforma fiorii în extaze
Sub cerul ce-i îmbie cu frumos
În seara-n care ultimele raze
Alungă-n depărtări un albatros.

În zborul singur înspre veşnicie,
E împăcat cu ce va fi să fie.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depărtări

Înspre câmpul cel cu grâne,
Spic de foc pe lan întins,
Mai arunc câte-o privire
Căutându-le 'nadins,

Zile păsări călătoare,
Petrecându-le în larg,
Au răpit în ciocuri pânza
Scorojitului catarg.

Ştiu le caut înzădarnic,
Înapoi nu vor veni,
Se vor duce deodată
An cu an şi zi cu zi...

Şi privind aţepenirea,
Amintirile-mi rămân,
Tânăr sunt la-nfăţişare,
Dar cu sufletul bătrân.

Parc-un glas încet te cheamă,
Spre hotarul celor zări,
Iar în suflet se revarsă
Valul apelor de mări...

Bate vântul la fereastră,
Printre gene suflă rar,
Împlântaţi în coloritmul
Stinsului crepuscular,

Ochii stau robiţi de vraja,
Aţintiţi spre-acelaşi loc,
Căutând să dea de urma,
Rătăcitului noroc.

Pe când cerul cel albastru,
S-a desprins de ei demult,
Mă mai uit în depărtare,
Căutându-le mai mult,

Păsări dând din aripi, zarea
Umple-ar, câte-s depărtări,
Purtând ciocuri fericirea
Şi de binele păreri!

Rezemînd de palmă barba
Mai îngân cu doru-mi plin,
La deschisa mea fereastră,
Zile trec, păsări nu vin...

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cavalerul nopţii

Tăcerea apei reflecta spre mine
mănunchi de raze rupte din apus
în lupta cu tenebrele marine
ce se doreau luminii mai presus.

Din valuri, încercau să prindă cerul
cu ultime-ncordări de străluciri
menite să le ducă-n caruselul
din lumea nesfârşitelor trăiri.

Era aproape hăul. Valuri sumbre
veneau să-ncheie crâncenul război,
strângând lumina lor în mâini de umbre
pornite din adânc de inimi sloi.

Un strigăt şi un zbor tăcut, de noapte,
picaj ca în furtuna unui gând
ce se înclină-n faţa unor şoapte
pornite din speranţe-agonizând...

Din valuri, marea-şi pierde giuvaerul,
iar umbre din războiul nemilos
privesc lumini ce pot s-atingă cerul
din pene strălucind, de albatros.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoaptele din adânc

Iubirea mea şopteşte: "Bun rămas!"
Acelora de sub un cer albastru
Ce-ar vrea să-i schimbe viaţa de sihastru
În tot ce-a fost la ultimul popas.

Era lumina dintr-un vis frumos
Ce mângâia o viaţă trecătoare
Cu raza-i caldă şi strălucitoare,
Ca într-un murmur tainic şi duios.

Era, pe cerul ei, eternul zbor,
Atingere de zări şi ţărmuri care,
Înmărmurite, se-ntrebau: "Cum, oare,
Ar fi plutirea-n zborul de cocor?"

Era, ea însăşi, visul – vis şi dor
Ascuns în faldul dintr-un timp ferice
Al sufletului ce-i era complice,
Şi sclav, şi adăpost, şi-al ei izvor.

A întristat-o ultimul popas
Şi-au alungat-o norii de furtună
În hăul care-ncearcă să-i răpună
Şi ultima-i şoptire: "Bun rămas!"

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vacarmul egretelor

Atâtea gânduri vin şi se adună
De parcă le e teamă de un zbor
Din tremurul de buze, în furtună...
Şi, Doamne, ce vacarm asurzitor!

În toate eşti acelaşi înger care,
Purtat de aripi în destinul meu,
Îmi e lumină călăuzitoare
Pe marea-n care călător sunt eu.

E-o ceaţă stranie prin orizonturi
De judecăţi şi valuri ce se zbat
În marea zbuciumată între fronturi
Cu lupte pentru calea de urmat.

Se-adună gânduri – stoluri de egrete
De-un alb desăvârşit în zborul lor
Pe-un cer lipsit de nori şi de regrete
Din visuri ce revin, amăgitor.

Se-adună, fac o larmă-asurzitoare,
Dar, dintr-odată, linişte. Ciudat!
Prin ceaţa ridicată-n depărtare,
Se vede o lumină. Au plecat.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara

Seara îşi coboară pleoapa
Peste ramul de copac,
Unde gândurile mele
Şi-au făcut un cuib şi zac.

Biete păsări ce-ţi duc dorul,
Ba sub aripi, ba în plisc...
Vor să-şi culce printre vise,
Zborul lor înalt şi trist.

Seara se aşterne iată,
Ca o pânză de mătase...
Stele albe, fumegânde
Se aprind iar pe terasă.

Călimara cu cerneală
Tot pe colţul mesei pun:
Despre viaţă, despre lume,
Am atâtea să îţi spun!

... Şi, când seara-ncet îşi plimbă
Carul Mare peste coamă,
Eu m-apuc să scriu tot cerul
Doar cu păsări ce te cheamă!

poezie de Dana Ene
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa de zbor

Era atât de... altfel, de singur într-un zbor
Prin galaxii pe care nicicând nu le-a parcurs,
Dar, totuşi, cunoscute din timpuri ce s-au scurs,
De când era un suflet născut... în viitor.

Purta în el cunoaşteri, şi singure-au crescut,
Odată cu atâtea învăţături ce-ar fi
Menite să-i ofere puterea de a şti
Lumina să o poarte spre tot ce-i decăzut.

Scânteie-n întuneric, bucată din destin,
Iubire-n nefiinţă cu zborul efemer,
Sămânţă de lumină alunecând pe cer,
Dorinţă de-ntrupare şi mesager divin.

Îşi simte rătăcirea de-o clipă într-un zbor
Pe care îl parcurge doar pentru a găsi
Acea pereche care e tot ce şi-ar dori
În viaţa efemeră a unui muritor.

Să mai fi fost vreodată cu ea? E un mister!
Dar ştie că menirea-i deplină, pe Pământ,
E numai s-o găsească, să nu se lase-nfrânt
În marea căutare, sub doar un singur cer.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asemănări

Eu toamnei te aseamăn tot mai mult...
ca şoapta ei, eu glasul ţi-l ascult:
Ai vocea clară ca o dimineaţă;
te-nvălui în mister ca seara-n ceaţă;
ai izbucniri şăgalnice, cochete
şi-n zâmbet - lume-ntreagă de regrete;
ai stropi de rouă ce-i ascunzi sub pleoapă
şi ochii tăi în depărtări se-ngroapă;
ai nostalgii ca în amurguri, seara
şi te-nfiori ca sub arcuş - vioara;
mă ameţeşti ca vinul din podgorii
şi-apoi te duci ca-n vântul serii - norii...
...şi mă întreb mereu: care e doamna
care mă fascinează: tu sau toamna?

poezie de Romeo Morari
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaiul de la ora cinci

Mă minunez, plutind pe-un cer închis,
De clipe-n zbor, cu aer de paradă,
Ce se-mbulzesc la porţile de vis
În care sunt primite ca o pradă.

Am aripi ce-mi zvâcnesc în tâmple-a zbor,
Sau poate-a naufragiu-n mări de sânge
Al unui timp când gândurile mor
Şi nimeni, dintre ceţuri, nu le strânge.

Arunc mirări albastre-n jurul meu,
De-acolo, de prin cerul de cuvinte,
La voia unui zar lipsit mereu
De cifre-n întunericul din minte.

Ajung şi eu la porţile de vis,
Dar dincolo de ele-i o trezire
În clipe care nu s-au sinucis
Şi-mi fac un ceai cu-aromă de uimire.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelinişti de seară

Aud chemarea zilei când noaptea mă-mpresoară
Şi strigătul luminii în visurile ei,
Nelinişti mă inundă în fiecare seară
Când cerul licăreşte-n alaiuri de scântei.

Parfumuri mă inundă, aromele dansează
În umbre ce se-nalţă purtate înspre nori
Ascunşi prin întuneric, împinşi de câte-o rază
A lunii ce-i goneşte departe, înspre zori.

Pe buze, murmurate, cuvintele-mi sunt şoapte
Ce urcă înspre ceruri cuprinse de fiori,
Amestecate-n forfot de aripi şi de noapte
Cu larma primăverii din zborul de cocori.

Cuvintele acelea sunt ruga mea de seară,
Sunt gânduri ce se-nalţă în şoaptele-cuvânt
Purtate înspre ceruri, cu vina-n primăvară,
Căci a venit prea plină de tine, pe Pământ.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări

Sunt gândurile mele, sau difuzii
de raze fade care se reflectă
din lumea ce se-mpiedică-n confuzii,
lovind în bariera circumspectă,
a unei minţi ce s-ar dori perfectă?

Sunt aripi ce mă poartă, sau iluzii
de zbor înspre adâncuri de lumină,
cernând avid prin sita de concluzii,
cu ochii minţii, doruri ce se-alină
doar în iubirea fără nicio vină?

Sunt prins în vraja dulcilor efuzii
a unor sentimete ce mă-mbată
şi-au devenit, în inimă, intruzii
ce-alungă orice pată-ntunecată
readucând lumina de-altădată?

Să fie, printre-atâtea deziluzii,
un semn divin, să fie-un dar ceresc,
ori poate-a' Universului perfuzii
ce fac să simt cum aripi noi îmi cresc
atunci când o privesc şi o iubesc?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele scăpăta în spatele dealurilor care mărgineau spre vest priveliştea. Timpul era frumos. În zare, deasupra mării, despărţită printr-o linie de cer, înspre nord-est şi est, câţiva norişori reflectau ultimele raze care nu vor întârzia să se stingă în umbrele înserării. Amurgul e de lungă durată pe această latitudine de 55 grade a emisferei sudice.

Jules Verne în Farul de la capătul lumii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţărmul pierdut

visele-mi sunt catarge sfâşiate într-o zare
şi timpul e oceanul ce sfârşeşte între stânci
păsări albastre-ncep războiul aprig de pe mare
corăbii scufundate văd în ochii tăi adânci

nu te mai pot vedea de pe un ţărm pierdut în noapte
furtunile te-au rătăcit demult pe alte mări
doar cu ocheanul te mai pot zări când se desparte
valul de ţărm şi soarele apune-n depărtări

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albatros plăpând

Din cerul cel albastru a coborât spre mine
Un albatros cu aripi ca razele divine,
Părea să aibă-o ţintă, un nevăzut catarg,
Dar a căzut deodată, în valuri ce se sparg.

A fost cândva o stea, un albatros plăpând,
Ce m-a lăsat cu visul neliniştit în gând,
Plutind spre cer, s-a ridicat spre soare,
Cu zborul ei, fără asemănare!

poezie de Ştefan Ciuculescu din Umbra dorului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul zbor

Când simţi că se scufundă cerul
şi cazi spre un ceva ce nici nu ştii
de a mai fost sau dacă poate fi,
pe inimă stăpân e gerul.

Iar dacă sufletul se zbate
în frigul care te încearcă-atunci,
ajută-l să dea inimii porunci,
căci, să o încălzească, poate.

De reuşeşti, transformi căderea
din dezolarea tristului décor
în altceva: nu simţi durerea

căderii-ntr-un sfârşit necruţător,
ci doar extazul şi plăcerea
plutirii-n visul ultimului zbor.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg de iubire

Privirea ta ţi-a însoţit suflarea
cu care mă înalţ şi-acum spre cer
în bucuria vântului când marea
o mângâie cu aripi din eter.

Erau în ea scântei mângâietoare,
era căldură şi era ceva
ce mă făcea să cred că nu din Soare,
din ei venea lumina ce-mi purta

Întregul zbor spre locuri neştiute,
cu bucurii simţite doar în vis,
prin universuri noi, nestrăbătute,
cu străluciri ce nimeni n-a descris.

Iubita mea, un fir de păpădie
e, sigur, mult mai greu de ce simt eu
acum, când am aflat că mi-ai dat mie
iubirea ta. Mă va-nălţa mereu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări rătăcite

Era, în aer, o chemare nouă,
Iar sângele-a răspuns, a fremătat,
Şi zborul lor, pornit neaşteptat,
Le-a înălţat spre ceruri pe-amândouă.

Zburau alături peste-o lume care
Abia se mai zărea de peste nori,
Se mai strigau discret când, uneori,
Nu se vedeau pe-a cerului cărare.

A fost ca într-un vis, când o furtună
I-a abătut din liniştitul zbor,
I-a despărţit şi-a vrut să îi răpună.

În drumul devenit rătăcitor,
Sub soare sau sub razele de lună,
S-au îndreptat, stingher, spre cuibul lor.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către care depărtări?

Neştiutele cărări
Şi-ale zilelor soartă,
Către care depărtări
Fără-ntorcere ne poartă?

Ochii bine nu-i deschidem,
Vai! Ce multe-avem de spus...
Când cu viaţa ne deprindem,
Tocmai viaţa ni s-a dus.

Facem treburi zgomotoase,
Toată lumea să ne ştie,
Pe când doar un pumn de oase
Vom lăsa pentru vecie.

Cei ce-i ţin în viaţă gura,
Faurii de gălăgie,
Spun că vor schimba natura,
Frunze-albastre-n pomi să fie.

Dar eu tac şi stau de-o parte,
Las a lor totul să fie.
Ştiu că gurile sparte,
Nu pot dăinui-n vecie.

Neştiutele cărări
Şi-ale zilelor soartă,
Către care depărtări
Fără-ntoarcere ne poartă?

poezie de Corneliu Calciu
Adăugat de Corneliu Calciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubindu-l pe Icar

Pe Icar l-am iubit în tăcere,
Iubeam dorul de ducă din el
Şi nobleţea din trista-i durere,
Peste oameni părea cel mai cel.

I-am dat bolta cerească din mine
Zborul lui să îi pară sublim,
Ochii mei îl zideau în neştire,
Nu iubeam doar un biet anonim.

Pe Icar l-am iubit ca o oarbă
Pătimaş şi crezând că e zeu
Era zborul, eu firul de iarbă
Şi iubirea un pur elizeu.

Câtă dragoste oarbă-i pe lume
O răsfrânge doar cerul pustiu,
O îneacă doar mări fără nume
Şi o iartă doar cei care ştiu.

Pe Icar l-am iubit prima dată
Pentru zborul pe care l-a frânt
Şi în dragostea lui răsturnată
Vedeam cerul cu stele răsfrânt.

Am pictat împreună zenitul
Prin culori rătăceam uneori,
Cu-n sărut închideam răsăritul
Şi cu-n zâmbet vesteam primii zori.

Pe Icar l-am iubit într-o doară
Avea stele pe aripi şi-am zis
Că-i frumos ca în zbor să îţi piară
Necuprinsul şi dorul de vis.

Pe Icar am să-l las printre vise
Sau prin cărţi rătăcind după zbor,
Cu aripile-n flăcări cuprinse
Şi cu inima arsă de dor.

poezie de Luiza-Adriana Grama (26 noiembrie 2009)
Adăugat de Luiza-Adriana Grama
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din asfinţit

Din lumea-ntunecatelor poveşti
spre care am plecat, am o dorinţă:
să iau cu mine singura fiinţă
ce, într-o zi, mi-a spus: "Doar tu îmi eşti".

Merg spre tărâmul vechi şi cunoscut
în care am pierdut-o-ntr-o furtună
cu fulgere din ochi ce-aveau s-apună
tot ce a strălucit la început.

Mă-ndrept spre lumea ei, spre lumea rea
în care-s oameni cu mai multe feţe
şi unde ea m-aşteaptă cu tristeţe
şi încă speră în venirea mea.

Se-aude un vacarm în depărtări,
cuvinte aruncate, fără sensuri,
departe de-nţelegeri sau consensuri,
spre surzii ce le-ascultă-n patru zări.

Să merg în lumea ei? Să mă opresc?
De ce aş încerca? De ce-aş mai merge
pe urmele ce singură îşi şterge,
ştiind şi ce aş vrea, şi cum gândesc?

Pe calul care singur s-a oprit,
alung din minte ultima dorinţă;
fac drumu'-ntors, căci nu e cu putinţă
lumina s-o întorci din asfinţit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul ca o rugă

Lasă-mă înspre risipă,
Vălurind amor pe ape,
Visele să mi le-adape
Depărtări... ce incă ţipă.

Lasă-mă aici, aproape,
Lâng-o visătoare clipă
Ce ascunde sub aripă
Erezii... ce vor să scape.

Lasă-mă înspre tăcere,
Răscolind încet trecutul
Zorilor, când aşternutul
Arde dulce... de plăcere.

Lasă-mă şi nu mai cere
A fi cerul... şi pământul.

sonet de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!