Reflector

nu îţi voi arunca cuvinte nefinisate voi tăcea 5 luni 2 săptămâni şi 33 de respiraţii
ştii prea bine că vom trece de centru//tu încă
tributar cartierelor mici/
eu cu lumina crudă înfiptă în retină voi căuta
lungul drum al mătăsii
nu ne vor orbi reflectoarele lunii nici purpura cerului
dintre containerele de la marginea oraşului va răsări
steaua dimineţii cu trupul ei prelung ca un excavator
de care atârnă morţile şi vieţile utopia unei existenţe neameninţate de pandemii

şi dacă te-ai decis să deschizi porţile propriului tău oraş/dependent de emoţii/
cunoşti că drona îţi va inspecta firele de iarbă
ramificaţiile ultimului război adevărat
şi îndrăgosteala tâmpită care ne reduce şi ne înmulţeşte precum x factorial
proprii mei îngeri îţi vor vorbi preţ de o eclipsă de soare
apoi mă voi apropia de tine cu sentimente turate la maxim
şi nu voi mai planta ficuşi nici alţi arbuşti ornamentali
doar mă voi strecura precum un antierou
lângă podul minciunilor
mai poţi convieţui cu sonata lunii pe epidermă?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turbulenţe

Lumina aceea care vine din viitor
o simţi pe autostradă şi graba de a trece
pe linie continuă
îţi măreşte neşansa de a fi looser.
Pe cine te poţi baza când din all inclusive-ul
existenţial
lipsesc gamerii?

Farurile bat până în vieţile viitoare,
până în miezul anesteziat;
tu dai cateva ture, îţi închizi frustrările in torpedou
şi tatuezi cu îngeri hibrizi existenţa.

Mai poţi să aşezi culoare
în pasta de întuneric pe care o mesteci indolent,
apoi o scuipi din tine însuţi
cum ţi-ai scuipa timpul rămas,
părinţii, haterii.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turbulenţe

Lumina aceea care vine din viitor
o simţi pe autostradă şi graba de a trece
pe linie continuă
îţi măreşte neşansa de a fi looser.
Pe cine te poţi baza când din all inclusive-ul
existenţial
lipsesc gamerii?

Farurile bat până în vieţile viitoare,
până în miezul anesteziat;
tu dai cateva ture, îţi închizi frustrările in torpedou
şi tatuezi cu îngeri hibrizi existenţa.

Mai poţi să aşezi culoare în pasta de întuneric
pe care o mesteci indolent,
apoi o scuipi din tine însuţi
cum ţi-ai scuipa timpul rămas, părinţii, haterii?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

P-o-e-m 111

Cel mai frumos poem nu are coapse
Are îngeri care se înalţă cu tâmple argintii preafrumoşi
Precum în poveştile bifate cu x din librării
Pentru care se fac precomenzi
Şi se vând încă/ foarte bine

Nu ştiu aceşti cumpărători că poemele-vid
Sunt goale de sentimente şi fiecare cuvânt din cofrajul lor se deşiră iar poetul-care-mai-zboară-cu-norii scrie în graffiti mesajul lumii de dincolo de zona zero non politically
Acul kilometrajului derapează pare înghiţit de
Molozul cuvintelor poetul s-a ascuns într -un pet şi numai noi ăştia număram clipele care fumează iarbă

Timpul încă miroase a scris? Păsări-himere
Ne sparg geamurile cu zboruri în zig-zag
şi se aşază pe rafturi ca nişte relicve ale erei
Când poemele muşcau cu dinţi de fildeş urechea poetului ce nu s-a sinucis

Cel mai frumos poem este despre cum nu se scrie
Poezie tâmpită şi despre funicularul în care poeţii se urcă
cu Dumnezeu... poeţii întregesc lumina
Bat toaca în schitul unde pustnici scuipă
plămânii roşii ai scrisului-jertfă

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Funicular

stare de alertă şi încă odată viaţa cu liniştea ei plană
îmi ceri să deschid panoul prin care
intră oxigen
să nu mai respir fără ramificaţiile firelor de iarbă
să te iubesc ca pe airforce delta cu toate revoluţiile
şi//once again more/să nu devenim de neînţeles
ca acei bătrâni perfizi care fac turul lumii indiferent de situaţie

nu îţi voi recita niciun mare poet şi//îţi voi transmite autosugestii
atâta dragoste a fost
încât zilele s-au subţiat au devenit difuze
iar vederea mea panoramică
ţi-a cuprins toate anxietăţile şi acel comportament obsesiv-compulsiv
prin care derutai emoţii

nici aici nici lângă firele de verbină
nu poţi să circuli cu funicularul
totuşi din toată schema cea mai mare este
dorinţa
să fim ca dintr-un polaroid zâmbitori
şi uneori pe acelaşi fus orar
vezi s-a întâmplat să ai un aparat
cu mai mulţi pixeli
să treci pe lângă poezie cu tot suflul
şi toate insta story să fie despre/cum nu există pandemie

s-a mai întâmplat să trecem peste
un metru distanţă /fiecare cu cele
o sută de poze ale irealităţii
şi să downloadăm epic existenţa
¿ povestea soldatului Švejk?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Argonauţi

nopţile te devoră cu unghii lor omnivore
simţi sabia dreptăţii înfiptă ca un junghi intercostal în trupul tău pirpiriu
şi te zbaţi
să răstoarni acea lege
conform căreia sclavia ta încă nu s-a abolit

eşti legat de pământul prosperităţii
dar fragilitatea îţi joacă feste
poţi fi leader al lumilor viitoare cu mâna
aşezată în bitum sau poţi număra suflete plastifiate rotaţiile inimii în preajma
viitorului tic-tac-ul stelelor caucaziene

cine ştie dintre noi câţi s-au depersonalizat
şi umblă la şedinţe reiki
parcă în acest univers ego-ul ar fi pompa
artelor
intuiesc cum se vor alinia sorii şi alte planete
dar nu văd porii clipei ridurile timpului-mamut
şi vă spun nici mai la stânga nici la dreapta!
nu lăsaţi sângele să circule prin arterele oraşului

viaţa care îmi părea scut a intrat sub şenile şi urlu: dă-ne nouă taina vidului

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna aceasta respiră
de sub maci şi grâu,
tot astfel cum tu te îndrăgosteşti
din albia râului rece
de lumina lunii.

gogyohka de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc cuvintele

Iubesc cuvintele...
Cuvintele frumoase
Ce se îmbracă-n haine de mătase
În fiecare zi, nu doar în sărbătoare,
Cuvinte moi şi blânde-n ascultare.
Cele ce curg în clipocit de ape
La care vin şi cerbii să se-adape,
Acelea care, nici nu-ţi vine-a crede,
Miros a crud, numai a iarbă verde...
Iubesc cuvintele care mai au un sens,
Căci singure se duc în univers...
Nu au nevoie de mici floricele,
Să le-nţelegi, să te strecori prin ele...
Iubesc cuvintele ce au un început
Şi-un drum al lor către necunoscut,
Un drum ce nu sfârşeşte niciodată
Căci e sublim şi dăltuit în piatră.
Iubesc cuvintele...
Nu ştiu dacă şi ele
Pun prea mult preţ pe gândurile mele,
Dar ştiu că am şi eu momente-n care
Le-aud cum susură lângă izvoare...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demisol

zilele se recompun precum arta
sunt individualiste
nu există zile ci zilieri
nici oraşe doar orăşeni
nici poezii nu există ci poeţi
care se scriu
simpli scribi ai oraşelor de rangul al treilea
pentru că numai în oraşele mici
poţi zări arhetipul cuvintelor

te îneci în lumina unui timp vertical
şi îţi strigi aducerile-aminte
lumea aceea de 7 ori şapte care
vine năucitor de zânatică
să îţi cuprindă nefericirile pervertite
în happy story

primele ore ale vieţii sunt versatile
iau forma sunetelor şi tonalitatea zborului
sunt zigzaguri peste monada cuvântului om
din imperiul de clipe vine spre tine
ca o traversă existenţa eroică în oraşul de azbest
de unde doar zilierii cuvintelor afişează noul status al vieţii la demisol respiro

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflul

Fii aici, rupe clipa, tendoanele ei albicioase!
Timpii lumii sunt în agonie... planşeul caselor
primeşte ploile firav,
tună...
Podul dintre eu şi obeliscul universului balansează; mai este atât de puţină lumină
în ceara ce se topeşte lângă sfinţi!

Poate va renaşte sentimentalismul, vei fi iar
în marşul lui azi cu nostalgiile tale,
un fel de pendul ce amortizează căderile libere.
Poţi să îmbraci copacii cu mâinile lui Manole,
să le zideşti coroana imaginară sau să transformi Anele în pereţi ai cerului.

Sub cupola uriaşă trecutul fluieră după destin,
câinii prezentului latră furibund iar tu, om-cu-pene-răzleţe
devii fusiform, longilin, îţi atârnă mâinile până
lângă moartea părintească
pe care o palpezi, aortă a unui suflet-pitecantrop.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem despre ceea ce tu numeşti naştere

Ţi-am simţit respiraţia / noapte cu picioare de lună.
Albă, subţire, aburită... cometă a lumilor viitoare,
Cu maci sângerii şi tăceri deformate în cuvânt.
Parcă ieri mâna ta cuprindea centrul universului,
Mediana dintre tine şi mine! Timpul împarte
monede plumbuite
Acelora ce se nasc pe hotarul viilor, iar secunda
când te-am fost zărit
creşte precum peştii cu irişii
bulbucaţi.

Mă aşez la masă cu întrebări-păsări,
ciclopi din lumile ce au trecut
Şi apăs pe somnul tău rece/ al naibii de rebel
Cu unghiile mele vopsite fucsia.
Toate îmi apar ca nişte iluzii demolatoare,
numai lampa ta de veghe are un buzunar secret.
Ai pentru mine o inimă cât suflul înaltului
o inimă plutitoare?

Îmi caut febra neliniştilor în zig-zag,
Apoi vin cohorte de cai ţesălaţi... ritm monoton...

Tuturora le este foame de sens,
dar tu decizi
Morţile şi naşterea, firele cu care
Vei lega răni obscure.
Îmi spui că nu au preţ cei născuţi
Şi niciun munte de sare nu poate topi
Zăpada din care apar singurătăţi.
Oare ştii să întinzi coarda vieţii la 180 de grade
Atât cât să nu mai poată scârţăi dolomitul de sub omăt?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoizolare

vorbeam secunde întregi despre licurici
şi alte minuni
apa care îmi şiroia pe piept se zvârcolea apoi
pe pietrele încinse pe sub brazi înalţi
şi tocmai când mă sărutai atât de profund
apa aceea se transforma într-o zăpadă nesfârşită
încât nici un om nu o putea curăţa de pe
tălpi
şi aşa călcai timid apoi prăpăstios
peste acoperişul lumii opulent

tu dragoste de trei mii de like-uri
poţi să îţi aminteşti nopţile acelea teribile
când ne vedeam corpul fosforescent
luminând propria noastră lehamite
imperfecţiunea clipei/doar tu zen/
îmi adunai emoţiile eterice în pumn
şi dezinvolt mă mângâiai pe toată lungimea firului de păr
iar eu ca o cascadă urlătoare mă prăvăleam
lângă tăcerile tale
cu o candoare de trunchi de copac
peste care nu a trecut magma universului

te vedeam cu ochi de neînchipuit
mai frumos ca orice vietate
ascuns lângă un pasaj precum Pablo Escobar
gata să rişti să rămâi cuvânt/necuvânt
pulbere albă sentimente nelocuite
iar eu mă autoizolam într-un vacarm de nedescris

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem despre ceea ce tu numeşti naştere

Ţi-am simţit respiraţia ca o noapte cu picioare de lună.
Albă, subţire, aburită... cometă a lumilor viitoare,
Cu maci sângerii şi tăceri deformate în cuvânt.
Parcă ieri mâna ta cuprindea centrul universului,
Mediana dintre tine şi mine! Timpul împarte
monede plumbuite
Acelora ce se nasc pe hotarul viilor, iar secunda
când te-am fost zărit
creşte precum peştii cu irişii
bulbucaţi.

Mă aşez la masă cu întrebări-păsări,
ciclopi din lumile ce au trecut
Şi apăs pe somnul tău rece/ al naibii de rebel
Cu unghiile mele vopsite fucsia.
Toate îmi apar ca nişte iluzii demolatoare,
numai lampa ta de veghe are un buzunar secret.
Ai pentru mine o inimă cât suflul înaltului
o inimă plutitoare?

Îmi caut febra neliniştilor în zig-zag,
Apoi vin cohorte de cai ţesălaţi... ritm monoton

Tuturora le este foame de sens,
dar tu decizi
Morţile şi naşterea, firele cu care
Vei lega răni obscure.
Îmi spui că nu au preţ cei născuţi
Şi niciun munte de sare nu poate topi
Zăpada din care apar singurătăţi caste.
Oare ştii să întinzi coarda vieţii la 180 de grade
Atât cât să nu mai poată scârţăi dolomitul de sub omăt?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum poţi...

Cum poţi să treci pe lângă mine
Să nu-mi spui un cuvânt măcar
M-ai ridicat din morţi la Tine
Şi-o viaţa mi-ai adus ca dar.
Tu ştii ca rătăceam întruna
Şi ştii că nu ştiam nici eu
Dacă trăiesc sau mor, totuna
Mi-era pe unde-i drumul meu.

Dacă trăiam eram doar vie,
Dacă muream - un mort în plus,
Ce-mi mai pasă de moarte, mie,
Ce-mi mai pasă dacă m-am dus?...

Şi dacă-ai socotit că-i bine
Să-mi dai Lumina Ta în dar
Cum poţi să treci pe lângă mine,
Să nu-mi spui un cuvânt măcar...

poezie de Adriana Cristea (10 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător la drumul mare

Cheamă-mă sub lumina lunii,
Aşteaptă-mă sub lumina lunii;
Voi veni la tine sub lumina lunii
Chiar dacă iadul îmi va ţine calea.

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imago vieţi

oraşul cu porţi imense
şi cerul lui feliat...
străzile lungi neînţelepciunea mea sobră
de parcă ieri decoram cu ace de brad
urma scrisului

ţin în mâini cartea cărţilor şi îţi dau
să bei din toate sticlele posibile
pe centru curg fluorescent ideile mele
despre platitudine în artă
iar ceasul din turn
ruinează timpi vii

toate aceste nestări ornamente kitschoase
ale existenţei
sunt sentimentele roşii dematerializate
ce palpită sub microscop
falii ale eului care cochetează
cu nişte ore ludice
pe podul minciunilor
fără conectorii universali imagovieti

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motocros

tata obişnuia să numere zile era calculat refuza orice exces al tinereţii
cei şaptezeci de ani au venit peste el nechemaţi cu bolizii lor roşii
i-au răsturnat liniştea modestă
acum are timp să fixeze clipa aceea
când fiica lui nu exista iar el mergea pe motociclete conducând cu o singură mână
dând peste pietre din silicon peste fete care visau oraşe mari precum zanzinbar

tata râdea mereu cu părul negru intrat în ochi
vedea cartiere întregi crescând peste mirişti
şi simţea că pământul nu se mai învârte rotund
apoi s-a angajat era cel mai frumos muncitor de la fabrica de tractoare şi viaţa i s-a aşezat în palme ca steaua dimineţii subţire
am ştiut întotdeauna că tata este perfect şi
cerurile nu-i pot schimba măsura
de aceea eu nu am aşteptat feedback-ul minutelor

mai puţin măsurată decât tata am trăit la stânga dezordinii mele mentale
pe urmă am urcat în oraşul vechi repetând ca un figurant
textul milimetric luminând ca un neon
dar nici până astăzi nu am găsit demonii senili ai cuvintelor care să îmi strige că
tata nu mai este cu zilele lui precis numărate cu dorinţa de a vieţui într-un pahar precum un caşalot straniu

dumnezeu aşezat lângă fântâna arteziană priveşte columbii care gânguresc
despre ordinea lumii fără război

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă căuta prea departe

nici prea adânc
nu am aripi albe
călăresc doar cai verzi
mâncători de cenuşă
un fel de pegaşi absurzi
care prin deşertul roz
scurmă-n dune după atlantida
şi găsesc doar oaze morgana
precum cactuşii supuşi înfloririi
inventează primăvara şi în vara veşnică
pentru dospit de fluturi imenşi
cât muzeul antipa
asemănători cu două pleoape amorţite de vise
parcă niciodată terminate
un fel de avortoni monstruoşi
numai buni de pus în formol
dovezi peste vreme că există inefabil
precum îndrăznesc câteodată să presez sentimente
pe o filă de carte

nu mă căuta prea departe
nici eu nu mă găsesc întotdeauna
strig în mine cu disperarea înecatului
cuvinte ecou îmi răspund enervate
din visul meu prin visul tău
prin fiecare nouă viaţă

prin fiecare dulce moarte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La porţile dintre secunde

coşciugul lumii atârnă
de mâinile cerului
ascultă cum se macină scheletul
prin morile gândurilor
curg răstignite pe clopotul alb
al cuvintelor toarse-n simţuri
pe zidurile transparente
se derulează ontologica zbatere
fiinţa ta se agaţă de avatarele soarelui
la porţile dintre secunde
nu încerca să treci
nu râvni să cuprinzi necuprinsul
dincolo e doar iluzia
libertatea ta este aici
în interiorul tău
mai bine rămâi flămând
decât să guşti
din iluzia adevărului
eşti totul sau nimic
dator să trăieşti
din naştere în naştere
celui care te-a creat
cheia universului este în tine
n-o căuta
o ai
la porţile dintre secunde

poezie de Agafia Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa ca o ambuscadă

viaţa în război este nefiresc de simplă
îţi cunoşti capacitatea de a da mâna morţii care survolează deasupra oraşului
iar inteligenţei ei artificiale nu-i scapă nicio venă niciun călcâi niciun tendon

de unde ne vine patima de a trage cu tunurile umplute cu apă
peste câinii în călduri din ghetourile numite cartiere?
prosperitatea nu are balcoanele pline de rufe fistichii nici nu are în sertare distincţii tu poţi mirosi a sărac şi a un alt dumnezeu
cu alaiurile lui de versete
însă războiul nu distinge graniţa dintre gurile comune şi rugul pe care vor arde utopiile celor care posedă vieţi all inclusive

printre lacrimi sângerii şi ambuscade în fumul de gaze al explozibililor cu ţinte precise
zac trupuri de copii frânte de dogme absurde
în damasc flutură steaguri negre înfipte ca un cioc de pasăre rock în blocurile mici cât o boabă de orez
tu ştii câte morţi mai sunt necesare ca dumnezeu
să ierte viii flămânzi?

poate moartea este pata neagră de petrol din ocean
care pluteşte pluteşte şi niciodată nu se întoarce decât în pământ
iar războaiele sunt caii sălbatici care se zice nu se pot îmblînzi iar noi oamenii suntem viermi de mătase omizi sau fluturi de o zi

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antimanifest

tăcerea umblă lent prin oraşul
unde chelnerii râd la taverne aprigi şi tineri
iar doamne sofisticate deschid şampania vietii
numai eu/ poet uitat în ambalaj/ respir cu plămânii atrofiaţi
starea de nelinişte a urbei şi trag de mânecă
umbrele părinţilor înfipte în cimentul fierbinte
,,- Cât de tineri aţi putut fi, săraci de emoţii, penibili de naivi!"( totuşi m-am născut sub lumina boreală, printre moloz şi cuvinte)

tovarăşii de altădată beau cafeaua de import
pe şantiere/tatăl meu se îmbăta o dată pe lună
la chenzină
şi nici atunci lumea nu i se părea mirobolantă
,, - Eşti încă aici, în oraşul cu cişmele de piatră, încă speli rufe şi legeni pruncul care ţipă spre cer?"
Am înghiţit cozi grele de peşti şi acum izbesc
în stânga şi în dreapta,
să mă ridic din singurătate ca din Iordan
înţeleaptă atât cât să număr demonii
jucaţi la tarot, mutepoems

la ghişee se cer bonuri de ordine şi toţi vin de-a valma
înotând printre bule de oxigen şi falii de timp
,, - Nu răstigni caii care trec prin oraş într-un Armaghedon silenţios!"
Oare din cursele de maşini ieşi tot atât de viu
precum din trupul mamei îmbătrânit?
fii sincer cu sunetele ce încolţesc în artera femurală
şi se scurg într-o hemoragie masivă
pe trotuar/ ingenue/un antimanifest

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!