Pasaje

acea vreme cu stările ei nesigure
ne-a făcut să ne decuplăm de la bordul existenţei
şi să continuăm seria de pantomime fiecare cu 2% iubire
dorinţa mea de libertate s-a prăbuşit precum un smog singuratic
deasupra oraşului taciturn
nu-mi dezlega apele fă-te vânt fă-te zmeu de apă
orice ar putea să scadă intensitate izolării asumate

şi iarăşi noi/cu cele o mie de pasaje subterane/
putem disloca singurătatea dintre gheţarii industriali
şi ne putem preface în flori de hârtie în stânjenei sau în viţă-de-vie
în tot ceea ce există şi respiră prin matca terrei
dacă mă întrebi de ce luminile adânci nu ating
sufletul nemachiat
poate îţi voi transmite o stare de autosugestie
să fii tu valul orelor
vocea ridicată peste asaltul mass-media
să nu ne risipim în îndrăgosteala stupidă
care nu simte bipolaritatea societăţii

am obiceiul să colecţionez inimi de piatră arsă
şi toate cuvintele de care m-am îndrăgostit
le aşez în ordinea inversă a acelor de ceasornic
ca şi cum aş inhala viaţa metamorfozată în particule invizibile
acel,, come stai " redundant lunga tăcere cu cozi de lup
haosul intrapandemic mă ucide

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vibrato

oho m-am îndrăgostit mâinile mele se rostogolesc prin lavă şi dolomit
palmele îmi cresc/ arbori de ape de lună/ până ating cerul sculptat sau a lumii cunună
sarea mărilor se scurge ca un şarpe imperial
de pe trupurile noastre într-un vibrato imaterial

se lasă seara cu arici şi meduze calcinate
sufletele noastre respiră sub ape aspre decolorate
oase de fum/ secundele curg în tăceri de alabastru
dragostea a atins carul mic cu un singur ochi măiastru

timpanul din stern sună oranj a lumină
voi mai vedea aburii pădurii suflete nins de verbină?
dragostea se preface într-un condor în zbor peste caraiman
oho m-am îndrăgostit lumile mele au ajuns la liman

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Funicular

stare de alertă şi încă odată viaţa cu liniştea ei plană
îmi ceri să deschid panoul prin care
intră oxigen
să nu mai respir fără ramificaţiile firelor de iarbă
să te iubesc ca pe airforce delta cu toate revoluţiile
şi//once again more/să nu devenim de neînţeles
ca acei bătrâni perfizi care fac turul lumii indiferent de situaţie

nu îţi voi recita niciun mare poet şi//îţi voi transmite autosugestii
atâta dragoste a fost
încât zilele s-au subţiat au devenit difuze
iar vederea mea panoramică
ţi-a cuprins toate anxietăţile şi acel comportament obsesiv-compulsiv
prin care derutai emoţii

nici aici nici lângă firele de verbină
nu poţi să circuli cu funicularul
totuşi din toată schema cea mai mare este
dorinţa
să fim ca dintr-un polaroid zâmbitori
şi uneori pe acelaşi fus orar
vezi s-a întâmplat să ai un aparat
cu mai mulţi pixeli
să treci pe lângă poezie cu tot suflul
şi toate insta story să fie despre/cum nu există pandemie

s-a mai întâmplat să trecem peste
un metru distanţă /fiecare cu cele
o sută de poze ale irealităţii
şi să downloadăm epic existenţa
¿ povestea soldatului Švejk?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă-te că vrei!

Fă-te că iubeşti, îi spune
Mintea mea inimii mele
Care bate tot mai neregulat
În pieptul meu sunând a gol.

Fă-te bine!

Pune mâna şi scrie,
Şi treci peste faptul că mintea sa
I-a spus inimii sale:
Fă-te că nu iubeşti,

Fă-te rea!

Inima nu se îmbolnăveşte
Când vrea mintea,
Ci numai când
Nu vrea.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (3 noiembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt gând, Tu fă-te vânt

Eu sunt stâncă, fă-te val
Să mă mângâi ne'ncetat,
De cu zori până in seară
Când o Lună se arată.

Tu eşti dor, eu mă fac Lună
Să te luminez pe tine,
În sprâncene şi în tâmple
Pân' la răsărit de ziuă.

Eu sunt lut, fă-te olar
Să mă strângi în palma ta,
Cu rouă şi ploi mărunte
Să mă faci femeia ta.

Tu eşti cer, eu mă fac stea
Să te prind în somn cu ea,
Să te duc să te colind
Prin caleşti cu îngeri buni.

Eu sunt frunză, fă-te frunză
Să cântăm viaţa-mpreună,
Eu aici si tu acolo
Dar pe-acelaşi ram divin.

Eu sunt gând, Tu fă-te vânt
Să mă mângâi când te strig,
Să te simt oriunde sunt
Caldă, rece,... din iubire.

poezie de Adelina Cojocaru (septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Am cunoscut tăcerea mării şi pe cea a stelelor,
Şi tăcerea oraşului când doarme,
Şi tăcerea bărbatului şi-a fecioarei,
Şi tăcerea celor bolnavi
Când privirea lor rătăceşte prin cameră.
Şi întreb, pentru-a înţelege:
Care este folosul limbajului?
Un animal sălbatic geme de câteva ori
Atunci când moartea-i răpeşte odraslele.
Iar noi amuţim în faţa aceleiaşi realităţi –
Nu mai putem vorbi.

Stând în faţa băcăniei,
Un băieţaş curios întreabă-un bătrân soldat,
"Cum ţi-ai pierdut piciorul?"
Iar soldatul se-învăluie într-o tăcere opacă,
Mintea-i zboară departe,
Dar nu mai poate ajunge la Gettysburg.
Revine zâmbind
Şi spune," Un urs a rupt o bucată din el."
Băiatul se miră, în vreme ce bătrânul soldat,
În tăcere,-şi continuă, firav şi spectral, viaţa deasupra
Flăcărilor de la ţevile armelor, a tunetului tunurilor,
A ţipetelor celor sfârtecaţi –
Şi el zăcând în ţărână,
Şi chirurgii din spital, bisturiile,
Şi lungul şir de zile-n pat.
Dacă el ar putea descrie toate acestea
Ar fi un artist.
Dar, dacă ar fi un artist, atunci ar avea răni şi mai adânci
Pe care, oricum, nu le-ar putea descrie.

Există tăcerea unei uri devastatoare
Şi tăcerea unei iubiri imense,
Şi tăcerea prieteniei trădate.
Există tăcerea unei crize spirituale,
În care sufletul tău, torturat cu mult rafinament,
E receptacolul unor viziuni care nu pot fi mărturisite
Celui care duce-o viaţă elevată.
Există tăcerea înfrângerii.
Există tăcerea celor pedepsiţi pe nedrept;
Şi tăcerea celor care mor şi-a căror mână
Se-încleştează brusc pe mâna ta.
Există tăcerea dintre tată şi fiu,
Când tatăl nu-şi poate explica viaţa,
Chiar dacă, de fapt, el nu e bine înţeles.

Există tăcerea care intervine între soţ şi soţie.
Există tăcerea celor care au eşuat;
Şi tăcerea imensă care-ascunde
Naţiunile supuse şi conducătorii învinşi;
Există tăcerea lui Lincoln,
Amintindu-şi de tinereţea lui săracă.
Şi tăcerea lui Napoleon după Waterloo.
Şi tăcerea Ioanei d'Arc,
Strigând din mijlocul făcărilor, " Binecuvântat Isus" –
Revelând în două cuvinte toate suferinţele, toate speranţele.
Şi există tăcerea bătrâneţii,
Prea plină de înţelepciune pentru ca limba să o poată exprima
În cuvinte inteligibile pentru cei care nu au trecut
Prin toate încercările vieţii.

Şi mai există tăcerea celor morţi.
Dacă noi, în viaţă fiind, nu putem vorbi
Despre anumite mari, profunde experienţe,
De ce vă minunaţi că morţii
Nu vă povestesc despre experienţa lor de morţi?
Tăcerea lor trebuie interpretatată
Acum, când suntem tot mai aproape de ei.

poezie clasică de Edgar Lee Masters, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şerpii de vânt

pământul are ore între coaste
când respiră lumile se developează în hieratice astre
iar miile de panoplii se umplu cu ore în cărbune expuse prin întunericul brut pe unde bufniţe tac din solidaritate cu lumina captivă cu becul mut

în epicentrul pământului sufletul meu deztrupează timpul
îl aşează pe rotisor împreună cu arborii ciopliţi în cuvânt
ca lungile albii de râu unde neînceputul creşte
mai alb decât şerpii casei şerpii de vânt
voi mai inhala porii ceasurilor umbrele lor striate cu timpanul lipit de
malaxorul secundelor vii
voi mai roti stelele de mare galaxiile lumii hergheliile de la Letea zurlii?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multiplicarea lui eu

te aşez cer al meu în iarba ce îneacă norii
să văd culori de apă stoarse de respiraţii
miros cu ultimele clipe rana vineţie
ce mi-au săpat-o în palme sările pământului

ah! cum se scrie poezie ca o cuminecătură
pe care o înghiţi debusolat
există un dumnezeu al oamenilor simpli
ochi atotvindecător ce ne manipulează
să putem iubi străinul care bea suflete gemene

m-am luptat cu o claustrofobie ce îmi germina prin toate articulaţiile
îmi era teamă să rămân cu mine însămi
atât de hotărât mă apăsa acoperişul lumii
atunci când tu ai aprins vâlvătaia iubirii
ce dă reset oricărui tip comun
de a te multiplica

boala mea a devenit autoimună
şi dintr-o dată am inhalat clorofilă
apoi toate au devenit oase suflu verde nestare

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte

vezi, treptele scad, răsăturile curg
sunt flori carnivore ce se întind
până în suflet, pionier al sentimentelor volatile,
beau stropi de aer decantat şi mă aşez în oraşul vieţilor noastre
singură cu statuia care îmi explică de ce nu poate
traversa universul

ar vrea să fie o zi acel submarin galben
care străbate mări
o statuie îndrăgostită ce poate dansa ca o paiaţă
iar eu
voi fi
poeta
care citeşte
Biblia
în piaţa fără statui

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delir

Frunze din coastele zilei
cad de pe acoperişul caselor.
Sufletul tău aprinde lumini,
dansează cu îngerii nopţii
rotind galaxiile morţii.
Între noi cerul roşiatic îmbrăţişează
umbre de vânt.
Îţi scriu cuvinte de borangic,
iar luna se rostogoleşte
prin delirul toamnelor.
mă strecor precum şerpii de apă
în singurătatea şuierătoare.

Îţi beau metaforele, tăcerea,
fluidul clipelor putrede,
apoi mă aşez lângă nucul
din care se prelinge ploaia
ca din umbrela lui Dumnezeu.
Stau de pază inimii tale mai curând, mai aproape,
mai spălată de ploi, de cuvânt,
dragoste cu o mie de pori, cu picioare desculţe,
prin ierburile vii caracatiţe ale timpului mut.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste

Ce frumos s-a-ntâmplat

cântecul adevărat.

Ai adunat sunetele

şi mi-ai spus: "Pune-ţi-le.

Ia-le şi-mbracă-te

în haină de dangăte. google. ro tumblr_n44yins7bT1r4ueyro1_500
Fă-te sărbătoare

răsunătoare.

Fă-te cântec de zi

şi povesteşte-mi şi zi-i

cu nesfârşita mulţime,

nu doar cu mine, cu tine.

Cată bine în adâncuri:

crengi de apă şi în crânguri.

În noi doi dacă-noţi,

găseşti oamenii toţi.

Fă-te cântec de vifor

pentru cei care fi-vor

suiţi peste crestele

vremii aceste.

Fii sălbatecă fată,

libertate visată,

fii răcoare-n pârjoluri,

cale dreaptă-n ocoluri.

Fă-te cântec şi cântă

pentru cin' nu cuvântă.

...

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditez în fiecare zi ... la tine, soţia mea ...

... Meditez
în fiecare zi la tine soţia mea,
în linişte găsesc
adevărata ta stare de a fi,
în tăcere inimi şi a minţi
aud respiraţia sufletului tău
şi a lui Dumnezeu...

... Mă întreab... mă screm... insist...
ca eu să-i dau măcar un sfert de oră,
sau o mică clipă de profundă dragoste,
în fiecare dimineaţă
... lui Dumnezeu...
ş-un sfert de oră... sau poate mai mult,
în fiecare seară
... lui Dumnezeu...

... Eu sunt toată înţelepciunea, iubirea,
şi adevărul este că în orice moment
de ele voi avea vreodată nevoie,
pentru ca acel moment să fie vindecat,
prin iubirea mea pentru tine...

... Dragostea mea adevărată
este atunci când conştientizez
cât de mult te iubesc din toata inima meu,
din tot sufletul meu,
şi indiferent ce obstacole
ar apărea în calea iubirii mele,
nu mă voi da la o parte
... pentru iubirea ta...

... Adică,
voi face orice pentru acea iubire,
pentru soţia mea,
care este nebună în iubirea ei,
pentru mine soţul ei... amantul ei...

... Dragostea adevărată
este acel sentiment,
pe care îl putem simţi numai împreună,
este acel sentiment pentru care merită
să stau în genunchi în faţa ei,
să mă sacrific din iubirea pentru ea,
indiferent cât de adânci sunt
şi vor fi rănile trupului şi inimii mele...

... Soţia mea
este tot timpul lângă mine,
ea este freamătul zorilor
când trecem îmreună pe stradă...
este mirosul proaspăt al florilor,
este grija obsesivă pentru sănătatea mea,
atunci când ea crede că nu mă simt bine...

... Iubirea ta
este în râsul tău sănătos,
în zâmbetul tremurat al buzelor tale,
care este transceans
în fiecare picătură de lacrimă... de iubire...
în sexul divin al corpurilor noastre...

... Iubirea este locul de unde venim,
este inima lui Dumnezeu,
şi este calea pe care o urmăm împreună,
cu fiecare pas
pe care îl facem în viaţă...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zero infinit

trec pe roşu şi nu îşi numără restul
au zile galbene ore verzi discursuri pompoase iar tu ştii că îi interesează ordinea imatură
nimic din vocea lor nu seduce plebea adunată
să împartă celebritatea
îi vezi la gurile de metrou cu ediţiile speciale sub braţ la tarabele cu sfinţi de vânzare
viaţa lor s-a demonetizat şi tocmai de aceea ard în rutina zilei cu feţele plate şi ochii exoftalmici de atâtea aşteptări

traversezi printre guri de canal aburii zilei toride îţi înfăşoară pulpele ziua este un te deum nesfârşit în care aplici pentru patru de da
vrei să te ipostaziezi lângă mulţimea rebelă şi încă eziţi să-i numeşti fraţi pe oamenii cu aură violet ce se multiplică precum nebunii pe tabla de şah

dincolo de gestul mărunt al paşilor măsuraţi
există doar vorbe fariseice
astăzi se trăieşte în vitrină în locuri comune cu toate ale sufletului la vedere precum în Amsterdam unde poţi să cumperi din priviri
femei şi bărbaţi cu acea libertate nemăsurată
din care dumnezeu scade spre zero infinit

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea cu pantofi de porţelan

nu te teme că o sa bată vântul
genunchii ei sunt rotunzi ca o piruetă
fluierul piciorului drept simte că el
dansează în fiecare seară/atât de corect/

între ei zece străzi dorm pe singurătatea mută
nu este timp să poţi neiubi
iau pantofii de porţelan
să calc strâmb pe fiecare zi

dansează-mi rutina cu ochi de felină
muşcă din fiecare minut
îţi întind degetul mic tot mai crud
câte cuvinte tac pe masa ta
liniştea lunii o rod vârcolacii
bea-mi pacea întinde-mi mâinile reci
nu sparge pantofii cu care mă treci

mă cauţi mă iubeşti mă deteşti
hai sa dansăm (mai) putem fi perfecţi

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaţă

în zori oraşul este cel mai vulnerabil
copacii ating cerul
vântul împrăştie
mormane de frunze
vise înfipte în glie

se va lăsa ceaţa
ploile îmi vor curge pe piept
sufletul va desfrunzi decadent
voi regăsi singurătatea efemeră
nopţile cu armonii distilate

umbre violacee vor scrie un curcubeu
cu arta de a saliva cuvinte
îmi vei dărui clipe cu ferigi la urechi
dinspre sufletul tău vor aburi nopţi
cai cu pinteni înfipţi în dragostea cât o câmpie
care se scutură de ciulini

coama vântului şterge obrajii oraşului
plouă cu aburii poemelor

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Percuţie

Privesc lumea plină de ingratitudini, şerpii inelaţi care colindă apele.
S-a revărsat furia terrei; cu ultimele puteri trece prin munţi şi prin văi...
Ia cu ea ingurătatea udă să o exorcizeze în păduri pe unde calcă paşi de Sânziene şi morţii adorm nelumiţi.

Nu poţi izola sufletul! Pe serpentine
vijelii au facut să dispară hotarele dintre semeni.
Ne uneşte capricios vieţuirea, ceasul de copt secunde zurlii.

Alergam prin râpe şi poieni... tălpile susurau a neştiinţă,
când ai început să pui întrebări părului meu răsfirat şi nu ai mai percurtat
la sintagma timp mort.

Vocile ascultă plămânii terrei şi cântă la orgă despre iubirea pioasă.
Roboţi megatronici iau locul oamenilor simpli.
S-au îndumnezeit fiarele... timpii... câmpii...
Mai pot să admir panorama universului volatil?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Putem urca deasupra acestui Pământ insipid şi privindu-l din înalt, putem observa dacă natura a revărsat asupra acestui fir de praf minuscul toate podoabele şi bogăţiile ei. Astfel, asemenea călătorilor prin alte ţări îndepărtate, vom putea să judecăm mai bine ce s-a făcut acasă, vom şti să estimăm în mod real şi să preţuim la adevărata sa valoare fiecare lucru. Când ştim că există o multitudine de Pământuri locuite şi împodobite cum este al nostru, suntem mai puţin dispuşi să admirăm ceea ce lumea nostră numeşte măreţie şi dispreţuim cu generozitate banalităţile de care se ataşează cei mai mulţi oameni.

citat din Christiaan Huygens
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt într-o căutare permanentă şi neobosită şi adevărul este că ceea ce căutăm este dincolo de ceea ce se vede şi ceea ce se simte. Căutăm banii care se văd pentru că ne dorim siguranţa şi confortul care se simt în urma obţinerii lor. Căutăm partenerul de cuplu fizic pentru că ne dorim iubirea şi căldură care se simte când suntem alaturi de o altă fiinţă umană. Însă ce ne facem cu atât de multe lucruri pe care ne dorim să le simţim însă nu pot fi văzute sau atinse? Ca de exemplu un sens şi un scop în fiecare clipă e existenţei precum şi pentru întreaga viaţă. Împlinirea sufletească. Bucuria. Relaxarea şi liniştea sufletească. Libertatea. Entuziasmul. Majoritatea lucrurilor pe care le căutăm şi fără de care nu putem să trăim, nu pot fi văzute sau atinse însă ele sunt extrem de reale. Pentru a le "vedea" şi "simţi", pentru a le transforma în realitate, e nevoie să schimbăm realitatea, să intrăm într-o altă stare de conştiinţă. Iar una din căile prin care ne putem schimba starea de conştiinţă este alcoolul. Una din căile cele mai ieftine, uşor de accesat de către oricine şi deasmenea una din căile cele mai dăunătoare. De aceea, foarte mulţi oameni cad pradă dependenţelor. Orice modificare a stării de conştiinţă ce foloseşte un compus chimic va duce rapid la dependenţă.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea lui Gaspar Gaitan

... putem recupera acele zile blânde precum duminicile caniculare înşiruirea acelor ore, perle egale de un alb molcom, acele îmbrăţişari cuminţite în tolăneala lor, putem redobândi acel soare rege bun pe sub care vor râde acei oameni povestitori, acolo unde atingerile tale ca spicul de papură, unde pielea ta de porţelan Cătălina albă, luminată din interior de firea ta, putem recâştiga liniştea din ramurile pomilor, sufletul nostru comun să bea apă câtă vrea, să nu grăbim secunda de miere, să diluăm poezia vieţii noastre Cătălina, vocea ta ca vântul dogoritor printre lanurile înalte de secară, ochii tăi albaştrii confecţionati din cozi de libelula albastră, mereu afirmativi să zâmbească mereu ca un ulcior aşezat pe-o parte, numele meu mic să adoarmă în buzele tale cum adormeam eu copil în muşchiul gras al pădurii de fag, putem readuce aici Cătălina acea dragoste cât un bob de muştar, pe cât de mică pe atât de firească ca un cântec în livada de porticali parul tău blond să imi odihnească mâinile, putem repara cât mai avem timp crăpăturile inimii, reînnoi totul. AMIN.

poezie de Mihai Amaradia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De trei ori nu

ascultă ploaia are lacrimile calde
respiră calcule ordine sentimente exacte
nu mă urî iubirea ţine trei acte
nicio secundă nu mai picta inimi fade
desenează-mi sufletul pe perete faustic
cu palmele ce ţi-au şters obrazul caustic

nu-mi iubi gingăşiile glasul suav
nici gleznele subţiri care-ţi cântă în palme
în nopţile scurte dansul tău grav
mai calcă visele mute pietrele calme
nu mă cunoaşte cu sufletul ud
fii Don Quijote al iubirilor crud

simt piatra rotundă a sufletului rece
eşti cald în penumbră respiră va trece
şi nu de trei ori nu mă iubi
iubesc eu atât cât se poate muri

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martie. Azi

Respir dincolo de aerul lichefiat
într-o tăcere cât o calamitate
şi/nerambursabil/ timpul ne disecă...
Străzile se strâng şi se destind
de fiecare dată
când inima ta lipeşte afişe
despre o dragoste orbitoare
/frate, aici chiar trăiesc oamenii/

De aici suburbiile sufletului
par tot mai strâmte
şi nu este loc pentru echivoc...
Numărul 36 şi cele 55 de zile de carantină
amintesc de luna plină sub care
ai rupt frâna de mână
şi /ai văzut ai văzut/ s-au înălţat zmei
peste iordan

Parcă ne-am întâlnit în martie
şi/ înnebuniţi de sud/
am porţionat sentimentele kitsch.
Numai noi //tenebroşi şi perfizi
putem preschimba universul
într-un lift silenţios
şi/acel du-te-vino ne va ţine strâns
lângă ultima moarte cinematografică
a iubirii

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!