Vibrato

oho m-am îndrăgostit mâinile mele se rostogolesc prin lavă şi dolomit
palmele îmi cresc/ arbori de ape de lună/ până ating cerul sculptat sau a lumii cunună
sarea mărilor se scurge ca un şarpe imperial
de pe trupurile noastre într-un vibrato imaterial

se lasă seara cu arici şi meduze calcinate
sufletele noastre respiră sub ape aspre decolorate
oase de fum/ secundele curg în tăceri de alabastru
dragostea a atins carul mic cu un singur ochi măiastru

timpanul din stern sună oranj a lumină
voi mai vedea aburii pădurii suflete nins de verbină?
dragostea se preface într-un condor în zbor peste caraiman
oho m-am îndrăgostit lumile mele au ajuns la liman

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara la oraş

în serile acelea tinere de poezie
alunecam printre luminile oraşului-caracatiţă
era atât de vară atunci
încât mirosea a tei hârtia de scris
iar palmele mele transpirate
ţi se înfingeau în omoplaţi

câinii nimănui
se încordau prin parcări
vara le înflorea în orbite iar
setea le umfla limba demenţial
seara îşi lingeau smocurile de blană
cu demnitatea unui câine crescut
între blocuri

în vara aceea prin oraş s-a scris mult
m-am îndrăgostit pe strada Ispirescu pe când vecinii mei
ascultau la radio

contractul cu poezia este de lungă durată iar verile astăzi miros
a celuloză
şi a câini uitaţi în adăpost
dragostea este însă ca în timpul
holerei
ruptă din poezie preţ de un anotimp

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o întâmplare

m-am trezit îndrăgostit
mă tem că lumea
începe cu noi doi
din braţele mele
din coapsele tale
atom cu atom ne adunăm
să concepem viaţa celulă
cu celulă cum e în scriptură
m-am temut că e târziu
dar coconul pe care-l purtai
a prins puls în nemărginire
mă tem că e vremea ta
sufletele noastre s-au prins
într-un ram virgin şi verde
stăm zâmbet lângă zâmbet
de la apusul soarelui până la răsărit

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oase de fosfor

locuiesc în inima şarpelui
care bate cu limbile sâsâind
precum un pendul în pereţi
peste mâinile mele trec amforele verii
lipite cu ceară
verile acelea cu cozi de guşter mi se lipesc de palme şi beau halucinant
secunde să pot străbate mările
lumii cu oase de fosfor

cai ai câmpiei scuipă peste pragul lumii
aburi de sare
morţile s-au deghizat în gutui
miros a lumini şi au gust de
melci striviţi de luminatoare

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ego-poezia

din poezie îmi trag antisentimentele starea aceea de forever young de voci care se înstrăinează
numai aşa pot desprinde fâşiile realităţii
de inima ce între flux şi reflux micşorează zile până la a le transforma în
purgatoriu de suflete
căci sufletul are aripi de monstruos de lungi
poate atinge cu ele o altă dimensiune a întunericului
cea care se coboară în noi încă de la naştere şi ne iluminează scara interioară a fiinţei
.
câţi dintre cei cărora le alunecă printre degete
şarpele albinos al timpului
s-au îndrăgostit de propria cecitate?
a fi orb nu poate însemna decât să respiri într-un imens sanctuar
care ţi se pune la dispoziţie
pentru a pipăi elementele şi nonelementele
lumea cu vii şi tabla cu morţi-vii
viaţa şi capătul vieţii întors la 180 de grade până la a transforma în artă
disoluţia
.
în luminatorul de suflete
dragostea este fluorescentă
poti picta dumnezei-pigmei
cu o lavă de culori

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete nemuritoare

Eu sunt aceea
Care te-am citit
In miez de noapte
M-am si îndrăgostit
De atunci noi...
Eu tu... tu eu
Ne întâlnim mereu
Ne facem viaţa
Mai frumoasă
Si sufletul si inima
In corp la noi
Vibreaza
Tu mai strigat
In poezie
Mi-ai pregătit
Un aşternut
Frumos din flori
De păpădie
De-i noapte sau zi
Mâinile noastre
Sufletele noastre
Vesnic vor trăi
Se vor găsi!

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căderea în veşnicie

M-am îndrăgostit,
M-am îndrăgostit cumplit
De o pană ce cădea în zbor,
Ireal, nemuritor,
Într-un dans sălbatic şi senzual,
M-am îndrăgostit ca de un ideal
De-acel zbor pe voalul unui gând,
Chiar ştiind că va sfârşi întru pământ,

Mi-am îndrăgostit fiinţa de cadere,
Văzând în aceasta-o mângâiere
Pentru un pământ pustiu şi crud arid,
Izgonit fără de dragoste în vid,
Ca o viţă urcătoare agăţată
Transformată dintr-un ideal în vinovată,
Spre-a iubi o unică secundă
Cu fiinţa ei cea mai profundă,

Neiubită pân-atunci şi neştiută,
Mult însingurată, deseori pierdută,
Rătăcită de trecut în viitor,
Învăţând să nege că îi este dor.
M-am îndrăgostit iremediabil şi cumplit,
De o pană rătăcită-n infinit,
Cerând de la lumea împietrită
Să mă lase o secundă fericită,

M-am îndrăgostit ca o adolescentă,
Pur deplin pentru o lume indecentă
Unde numai pana-n zbor mai ştie
Cum este căderea-n veşnicie,
M-am îndrăgostit de o nalucă,
Intr-o lume terminală şi pe ducă,
De lumina inocentă ce feeric
Compensează ani lumină de-ntuneric

Fără să îmi pese de un mâine-n sine
Ţintuită de destin între suspine,
Calm privesc întru ţintirea sa,
Infernala lui putere de-a rata
Visul spre lumină, copleşit de dor
Al clipitei oarbe, cât un viitor.
M-am îndrăgostit curat, copleşitor
De o pană, de un zbor.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contre-jour

Vin timpuri când păsările îşi desenează aripi,
vremuri cu peşti solitari şi oameni ce se dezîndrăgostesc.
Eu tot cu inima în delir aşez vorbe pe masa de biliard...
Este ultravioletă dragostea mea pentru tine;
vede, cu partea din mine neîmblînzită, orele tale de dolomit.

La intersecţii sunt filtre ale poliţiei; îmi este teamă de orice radar care poate simplifica
cursa finală.
Un degustător de vinuri spumoase, simplu ca un calcul matematic ce poate rezista
fără niciun declic al existenţei;
aşa te-am cunoscut pe şantierele umede,
cu motostivuitoare ce turau maxim.

Hai să ne rotim între Altair şi Vega
cu picioare rococo şi albastrul în stern!
Să creştem răsădind ore în betonul
unde umbrele noastre se vor scurge contre-jour!
Simt că oraşul nostru va avea acel vibe
care ne va face să plusăm
până nu îmi vei recunoaşte aerul.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoapte

dragostea ta urcă până la şolduri
cu albi incisivi cu braţe de lemurian
dragostea ce mă înlănţuie între ape
care îmi curg pe coapse
ca vorbele-nopţi vorbele-viile vorbele-şoapte

din albastrul cu irizări roşietice
văd inima ta pulsînd
/flamingo cu ciocul înfipt între coaste/
şi nu mai aud decât vocile singurătăţii isihaste
de aici limanul îmi pare o dragoste aproape
cât o depărtare
de dincolo tu îmi pari un ţipar prelung cât un râu
şerpuind printre ierburi jilave
niciodată mai iubit ca acum niciodată mai scrum
mai mări mai sare mai zbor cu oase firave
osie a lumilor viitoare

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-am îndrăgostit de aerul liber al marii pe care-l transmite esenţa şi profunzimea ei...
M-am îndrăgostit de orizontul ochilor ei calzi şi strălucirea din ei in care te simt scaldandu-te...
M-am îndrăgostit de magia glasului ei... ce-o simt soptindu-te pe tine...
De braţele cu care mă-nfasoara, explorandu-ma fărâmă cu fărâmă...
M-am indragostit de libertatea spiritului ei... ce se naste din adancuri
si felul în care ea-si exprimă nebunia şi freamătul...
M-am îndrăgostit de simplitatea zbuciumului ei...
M-am îndrăgostit de solitudinea ei... in care-si plânge singura tristeţile, liniştindu-se apoi printr-un val lin, aşternut la răsărit...
M-am îndrăgostit de visele ei, ce parca le murmura pe-ale mele...
M-am îndrăgostit de pasiunea cu care-infasoara fiinţa fara sa mă atingă, asemeni ţie...
M-am îndrăgostit de ea pentru că i-am povestit ceea ce sunt şi nu s-a speriat de asta...
Aşa cum sunt...
O femeie care nu se grăbeşte... ci aşteapta... mult...
Nu merge, ci curge,
nu zboară, ci pluteşte,
nu pretinde nimic ci pur şi simplu iubeşte să se bucure...
nu caută simţuri, ci le eliberează...
nu străluceşte... ci luminează...
nu renaşte... ci înfloreşte constant...
O femeie... asemeni marii...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

O femeie.... asemeni mării....
M-am îndrăgostit de aerul liber al mării pe care-l transmite esenţa şi profunzimea ei...
M-am îndrăgostit de orizontul ochilor ei calzi şi strălucirea din ei in care te simt scaldandu-te...
M-am îndrăgostit de magia glasului ei... ce-o simt soptindu-te pe tine...
De braţele cu care mă-nfasoara, explorandu-mă fărâmă cu fărâmă...
M-am indragostit de libertatea spiritului ei... ce se naste din adancuri
si felul în care ea-si exprimă nebunia şi freamătul...
M-am îndrăgostit de simplitatea zbuciumului ei...
M-am îndrăgostit de solitudinea ei... in care-si plânge singura tristeţile, liniştindu-se apoi printr-un val lin, aşternut la răsărit...
M-am îndrăgostit de visele ei, ce parcă le murmura pe ale mele...
M-am îndrăgostit de pasiunea cu care-mi infasoara fiinţa fara sa mă atingă, asemeni ţie...
M-am îndrăgostit de ea, pentru că i-am povestit ceea ce sunt şi nu s-a speriat de asta...
Aşa cum sunt...
O femeie care nu se grăbeşte... ci aşteaptă... mult...
Nu merge, ci curge,
nu zboară, ci pluteşte,
nu pretinde nimic, ci pur şi simplu iubeşte să se bucure....
nu caută simţuri, ci le eliberează...
nu străluceşte... ci luminează...
nu renaşte... ci înfloreşte constant...
O femeie... asemeni mării...

poezie de Mariana Daniela Bidaşcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt miros de iarbă
în sandalele umede.
Secundele se aşază ca un polen
pe mantaua tinereţii.
Va ploua; dragostea va înflori din cer.

gogyohka de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de dor

ceasurile dau înapoi mirosul zilei
timpul scade sau creşte ca marea
cu un singur picior sau cu două inimi
vei ajunge să-mi dori înserarea

ape reci scaldă cerul câte pietre
cad din cuvinte
între mâinile noastre abureşte
un câmp de roşii albastre dorinţe
macii în lan se dezmiardă dor de fântâna cu lună
nu-mi iubi dimineaţa grâul copt pe furtună

ora albă se desface în petale
rotunde
dor de drumul ce doare dor de mers
spre niciunde
de iubirea din ram /orhidee spre cer/
de gustul aspru al lumii tainic sărat efemer

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirint

ziua aceasta s-a întâmplat să plouă cu metasentimente
iar tu saltimbanc al ideii de poezie ai contemplat cum cresc firele ierbii
aşadar de acum vom tunde copacii
de mână cu umbrele vii cu spinii reci
lumea ta va fi o cupolă
a mea va avea paşi de pitic
cu cât nopţile vor scădea cu atât inima ta va urca într-un infinit de tic-tac-uri
până spre labirintul orelor care curg
precum râurile sub arca universului

de acum vom culege ciuperci după ploaie voi lua ochiul lumii să îl
rostogolesc în muşchiul pădurilor din el se vor trage spre cer vitralii ca nişte
dungi verzi într-o mănăstire galbenă
tu vei cunoaşte singurătăţi hiperboreene cât eu voi primi în plex aerul
şuierător al dragostei care stă mai la sud

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intermitenţe

Dragostea mea, tu vii dintre troiene şi dintre înalte stânci.
Nu irosesc acele clipe din trecut în zile de arşiţă!
Este atâta gălăgie pe autostradă şi curg atât de zbuciumate zile
Încât simt acvile cum rătăcesc peste singurătăţi care pulsează intermitent.

Dacă mi-e dor de umbra mâinii tale, îi desenez crochiuri lui ieri
Şi parcă mă transform într-o vâltoare ce se stinge în albul nopţii
Căci pătimaş iubindu-te pe creasta munţilor cuvinte scrijelesc
Şi tot de atâtea ori cobor în tine însuţi cu mii de gânduri ca tentacule, rebel.

Dragostea mea, uniţi în depărtare cu glasul dimineţii rebotezat te chem
Şi încă ţin în palme chipul tău sculptat ca rana tinereţii
Când rostogoleam albastrele îndoieli şi răsuceam timpul firav şi vise înguste
Căci eu iubindu-te m-am aşezat în viul zilei, efemer...

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pilotul bulgar

avionul a decolat. lasă o dâră fumurie pe cer.
am reuşit să nu-mi dezintegrez sentimentele. fiecare sentiment are un halou. sentimentele nu au identitate. chiar sunt refractarare la certitudini.

când l-am văzut pe acel pilot bulgar mi s-a părut haios.
nu vorbesc o boabă bulgăreşte dar nici nu trebuie. îmi pun centura. el dă pe pilot automat şi priveşte prin hublou pulberea cosmică.
nu sunt sigură că nu l-am mai văzut în singurele mele vieţi.
bulgăreşte nu ştiu dar m-am învârtit pe la Cladovo şi Vidin.
închid ochii şi mă transfer la nisipurile de aur
într-un rai aproximativ.

nu am văzut femei mai frumoase decât bulgăroaicele. au picioare mai lungi decât ale mele şi nu-mi explic de ce pilotul acesta bulgar este scund. până la urmă decolarea se va face. el este singur cu avionul. noi purtăm centura dar vorbim atât de tare încât acoperim luna. vecinul fotografiază norii. mi-aş dori să o văd pe bunica. mereu o visez şi îmi cere haine dar morţii au lumile lor. fără haine de firmă. deci am umblat inutil prin magazinele din Milano. oricum nici pilotul bulgar nu este îmbrăcat cine ştie ce. mă va lăsa în oraşul meu lamentabil cu oameni pătraţi şi hârtii plutitoare.

mai am nişte euro. aş putea să îi schimb la pilotul bulgar? avionul oricum merge singur. nu ştie limba bulgară. poate mă duce la bâlci să-mi cumpăr toate nimicurile lumii. ce caut eu în avionul plin de copii gălăgioşi? zice că s-au terminat şcolile... nu suport când mi se înfundă urechile. aş vrea să mai aud picurii care cad într-un ochi de baltă. pe lângă noi trec valuri de nori înspumaţi. iată oraşul sinistru de cald unde oamenii îţi radiografiază existenţa. a plecat avionul?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şerpii de vânt

pământul are ore între coaste
când respiră lumile se developează în hieratice astre
iar miile de panoplii se umplu cu ore în cărbune expuse prin întunericul brut pe unde bufniţe tac din solidaritate cu lumina captivă cu becul mut

în epicentrul pământului sufletul meu deztrupează timpul
îl aşează pe rotisor împreună cu arborii ciopliţi în cuvânt
ca lungile albii de râu unde neînceputul creşte
mai alb decât şerpii casei şerpii de vânt
voi mai inhala porii ceasurilor umbrele lor striate cu timpanul lipit de
malaxorul secundelor vii
voi mai roti stelele de mare galaxiile lumii hergheliile de la Letea zurlii?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

suflete dispar -
cresc spice de grâu coapte
în ochii deschişi

haiku de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Tu eşti cel de care m-am îndrăgostit de două ori, Dawson. Prima oară de prietenul meu, băiatul împreună cu care am crescut. Şi a doua oară, după ce m-ai sărutat. M-am îndrăgostit din nou. Faptul că nu suntem împreună nu face ca sentimentele mele pentru tine să se schimbe.

replică din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasaje

acea vreme cu stările ei nesigure
ne-a făcut să ne decuplăm de la bordul existenţei
şi să continuăm seria de pantomime fiecare cu 2% iubire
dorinţa mea de libertate s-a prăbuşit precum un smog singuratic
deasupra oraşului taciturn
nu-mi dezlega apele fă-te vânt fă-te zmeu de apă
orice ar putea să scadă intensitate izolării asumate

şi iarăşi noi/cu cele o mie de pasaje subterane/
putem disloca singurătatea dintre gheţarii industriali
şi ne putem preface în flori de hârtie în stânjenei sau în viţă-de-vie
în tot ceea ce există şi respiră prin matca terrei
dacă mă întrebi de ce luminile adânci nu ating
sufletul nemachiat
poate îţi voi transmite o stare de autosugestie
să fii tu valul orelor
vocea ridicată peste asaltul mass-media
să nu ne risipim în îndrăgosteala stupidă
care nu simte bipolaritatea societăţii

am obiceiul să colecţionez inimi de piatră arsă
şi toate cuvintele de care m-am îndrăgostit
le aşez în ordinea inversă a acelor de ceasornic
ca şi cum aş inhala viaţa metamorfozată în particule invizibile
acel,, come stai " redundant lunga tăcere cu cozi de lup
haosul intrapandemic mă ucide

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două inimi înfocate

Două inimi înfocate
Îşi duc dorul peste ape
Pe corabie purtate
Peste mări învolburate.

Au plecat prin ochi de lună
Prinzând cerului cunună
Cu a aurului soare
Pescuind mărgăritare.

Dorul greu dacând cu ele
Îl presară-n floricele
Cerul plânge-n colţ de lume
Timpul fulger lasă urme.

Blând adie un vânticel
Purtând primăvara în el
Marea de vise se umple
Dragostea sună în temple.

poezie de Liliana Roibu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!