Șerpii de vânt
pământul are ore între coaste
când respiră lumile se developează în hieratice astre
iar miile de panoplii se umplu cu ore în cărbune expuse prin întunericul brut pe unde bufnițe tac din solidaritate cu lumina captivă cu becul mut
în epicentrul pământului sufletul meu deztrupează timpul
îl așează pe rotisor împreună cu arborii ciopliți în cuvânt
ca lungile albii de râu unde neînceputul crește
mai alb decât șerpii casei șerpii de vânt
voi mai inhala porii ceasurilor umbrele lor striate cu timpanul lipit de
malaxorul secundelor vii
voi mai roti stelele de mare galaxiile lumii hergheliile de la Letea zurlii?
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.