E frig la mine

e frig la mine în odaie
şi-n sobă focul n-a mai ars de mult
pe trupul meu
călduri se scurg şiroaie
din liniştea tăcută
mă înfrupt

vântul scutură perdeaua
şi prin crăpături aduce
miros proaspăt de zăpadă
şuierând apoi se duce

din razele de lună se adapă
flori de gheaţă la ferestre
chipul tău incremenind
în vitralii de poveste

eu mâna tremurândă-ntind
ochii tăi să îţi atingă
dar fiebinteala ei topeşte
şi lacrimi reci încep să-ţi curgă

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi plouă şi ninge...

E toamnă târzie şi plouă şi ninge,
Se scutură norii şi streaşina plânge
Şi vântul s-agită, e vreme câinoasă
În sobă ard flăcări, fac umbre prin casă

E mut telefonul, tăcerea se-aude
Şi ceasul a stat, un bec nu s-aprinde,
E beznă afară, nu mai ştiu unde sunt
Se scurg amintiri prin tăceri de mormânt

De ce nu-s cu tine, mă-ntreb şi-i târziu
De ce n-am rămas?!.... Mă-ntreb şi nu ştiu...
E frig prin odaie şi focul se stinge
E toamnă târzie şi plouă şi ninge...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă, iată!

Copacii-s dezbrăcaţi de frunze...
Dantele arămii, în zare
Se unduiesc. Şi stau ascunse
În nori, petalele de soare.

De-o vreme plouă mocăneşte,
Cum spun bătrânii... Şi e frig!
Prin şerpuielnice ferestre,
Privesc născându-se alt chip.

Un anotimp ridat... Pomada
De brumă l-a îmbătrânit.
De vÎnt, iar scârţâie portiţa
Şi-n sobă focul s-a-nteţit.

S-a-ntunecat, deşi-i devreme...
Tristeţea-n valuri se coboară
Şi ploaia-n valuri reci îşi cerne
Putrede umbre de aramă.

E gol în jur! Şi-n mine, golul,
Fuzionează, se dilată...
De-odată mă apucă somnul..
E toamnă, toamnă, toamnă... Iată!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căldură

Mă doare trupul amorţit
Stând în cavoul alb şi rece,
Dar tu, bărbatul hărăzit,
Cuprinde-mă şi îmi va trece!

Cuprins-am fost de-o iarnă lungă,
Trozneau în jurul meu tăceri
Şi nu credeam să mai ajungă
La mine-n suflet primăveri!

Deci suflă-ţi peste mine focul
Să-ţi simt dogoarea din privire
Şi poate voi avea norocul
Să trec cu tine-n-nemurire!

Sărutul tău să mă topească
Cu o răbdare caldă, blândă,
Iar lacrima să mi-o zbicească
Iubirea-ţi lacomă, flămândă!

Prin vene-mi sânge iar să curgă
Fierbinte şi clocotitor,
Ca trupul meu să nu ajungă
Să fie hrana corbilor!

Mă strânge-n braţe cu iubire,
Şopteşte-mi vorbe de amor,
Ca trupul meu în amorţire,
Să ia mireasma florilor!

Îmbată-te cu corpul meu,
În mine dragostea renască,
Iubirea ta, mereu, mereu,
Fă ochii mei să oglindească...
Flori M. Flori
19.11.2016

poezie de Florentina Mitrică (19 noiembrie 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

A sosit primăvara! Au apărut şi florile... de gheaţă!

Numai gerul le dă viaţă
Şi pe geamuri le răsfaţă,
Parc-ar fi nişte vitralii,
Sunt tot flori, dar nu sunt dalii.

Dar buchetul lor frumos
Nu are niciun miros,
Cum au celelalte flori...
Adiere şi culori.

Acestea sunt flori de gheaţă,
Ce se săvârşesc din viaţă,
Cu prima rază de soare...
Uneori şi c-o suflare!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sete de alb, de zăpadă albastră şi de stele căzătoare. Dor de miros de brad şi de portocale decojite pe jumătate. Suflet de colind strivit de clopoţei în liniştea pământie a nopţilor de decembrie. Paşi de Moş Crăciun pierduţi în zăpadă până-n dreptul uşii încordate de frig... Scrisori neterminate, cu iz de amintire, regăsite printre caietele de română din liceu. Flacără aprinsă în candela învechită cu miros de ulei ars. Pungi de cadouri colorate, părăsite sub brad. Mănuşi ude, vinovate de..."zăpadă", uitate pe caloriferul rece de pe hol. Frig strivit de paşi împiedicaţi în scârţâitul afon al omătului... Iarnă simplă cu miros de ciocolată caldă şi sirop de brad şi cu urme de îngeraşi în zăpadă... Mi-e dor în gând.

Gabriela Chişcari (decembrie 2009)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infernul alb

- Infernul se aşterne pe câmpuri şi-n livadă
Copacii cu beteală îmi par o piramidă,
S-a-nchis spre orizonturi şi ultima posadă,
Iar gheaţa mă-nconjoară c-un zid de cărămidă.

Îşi spală cerul faţa în spumă de zăpadă,
O toarnă peste coşuri ce scuipă-n valuri fumul,
De frig şi luna plină se-ascute ca o spadă
Şi bâjbâie cu vârful ne mai găsindu-şi drumul.

În faţa sobei calde, mă-ntind şi torc alene,
Doar flăcările joacă şi candela cuminte
Vrea prin fereastră parcă să macine troiene
Să nu mă-nchidă iarna în recile-i morminte.

- Dar mie albul ăsta îmi face-atât de bine,
Mă cheamă-n pragul casei să-mi spună o poveste,
Înham la sănii caii şi-alunec pe coline
De-aici până departe... Cărare nu mai este

Cât pot cuprinde ochii, 'ntunericul se-aşează
Pe case şi-n bordeie bătrânii stau la sfat,
Pe geamurile lumii doar iarna desenează,
Cu degete-ngheţate, flori dalbe. Am uitat

S-aprind în sobă focul de teamă că zăpada
Se va topi deodată şi voi pleca oftând
Spre poli sau spre niciunde ca să găsesc dovada
Că iarnă-i pretutindeni în trupul meu plăpând.

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul toamnei târzii

Şuierând s-aude vântul,
Cade- o frunză leganată...
La orizonturi nori s-arată
Şi vor umbri pământul.

Păsările-şi uită cântul,
Îl fredonează câteodată,
Şuierând s-aude vântul,
Cade-o frunză legănată...

În grădina mea brumată
Roza s-a chircit pe rug,
Alte flori îşi iau avântul
Şi din calea iernii fug...
Şuierând s-aude vântul.

rondel de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgii Autumnale

Aduce vântul frunze la fereastră,
nori negrii se adună peste văi,
se ofilesc garoafele în glastră,
copacii plâng sub brume tot mai goi.
Şi-atâtea amintiri revin spre seară,
pe când aprindem focul în salon,
se zbate vântul printre pomi afară,
motanu-şi toarce visul, monoton.

Te-ai aşezat tăcută lângă sobă,
asculţi poveştile trozninite-n foc,
iar umbra ta, ca o ciudată robă,
pe varul alb se leagănă ad-hoc.
Iar eu, ajuns îndată mai aproape,
la gura sobei vraja să-ţi răpesc,
te-mbrăţişez şi te sărut pe pleoape,
să mă îmbăt cu farmecu-ţi ceresc.

Vom sta îmbrăţişaţi întreaga noapte,
pe pat din flori de tei să ne iubim,
şi îmbătându-ne cu calde şoapte,
de toamna rece nici să nu mai ştim.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de iarnă

Presară iarna lacrimi dalbe peste pământul îngheţat,
Acoperă cu flori de gheaţă ferestrele şi-ntregul sat.
Pe dealuri ea aşterne neaua cu străluciri ca de mărgea,
Copacii îi îmbracă-ndată în mantie de catifea.

Iar vântul intră-n jocul iernii şi viscoleşte fulgii toţi,
Cu veselie îi adună pe toţi copiii pe la porţi.
Ei vântul îl aleargă-n vale şi fulgii-i prind din zborul lor,
Apoi se tăvălesc râzând, pe-al iernii drag şi alb covor.

Iar iarna se înveseleşte şi-n jocul lor cu drag se prinde,
Din ceruri cerne iar ninsoare, ce lumea-ntreagă o cuprinde.
Din râsul pruncilor ea face pentru văzduhuri zurgălăi,
Ce-n nopţile de vifor pline suna-vor vesel peste văi.

În jocul iernii intră seara ca o măicuţă obosită,
Ea linişteşte copilaşii şi-n case-ndată îi trimite...
Iar iarna ca s-o pedepsească trimite crivăţul hapsân,
I-acoperă pe boltă luna cu norii ei ce-aduc furtuni.

În case-acum e cald şi bine, copiii s-au culcat de mult,
Afară singur vântul bate, cu inima-mi eu îl ascult...
Mă ninge-n suflet cu fantasme, iar vântul vieţii mă îngheaţă,
Doar inima-mi e încă jună şi desenează flori de gheaţă.

Presară iarna lacrimi dalbe peste-al bunicilor mormânt...
Mi-e dor de –a lor sfântă poveste, mi-e dor de-al lor blând, drag cuvânt...
Pe dealuri se aşterne neaua şi ninge-n suflet cu poveşti,
Curând la noi va veni Moşu... colindători pe la fereşti....

poezie de Gabriela Munteanu (8 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul s-a oprit!

Cinci degete se împrăştie în mine ca o umbră
Umblu pe ape, soarele din ochii tăi e visător
Cosaşi se duc la apă
Dimineaţa pluteşte ca un puf de păpădii,
Mă aşez lânga tine cu trupul răsărit din soarele dimineţii
Te întreb: Ţi-e cald sau ţi-e frig?
Afară e lună plină.
Cinci degete mă mângâie,
Uneori mă ceartă
Eu le sărut palmele cu gura, descântundu-le de deochi
Atât de încet auzindu-se, lumina din cernitele izvoare
Vântul s-a oprit!
Semnele zăpezilor din mine seamănă cu fulgii de zăpadă Nenăscuţi din căuşul palmei cu cinci degete.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb e totu-n Mănăştur

iarna blândă a cuprins
în Cluj iată Mănăşturul
şi zăpada s-a întins
de acoperă acum totul

căci pe străzi şi pe alei
un strat alb se odihneşte
de-ţi tresaltă ochii tăi
prelung când iată-l priveşte

peste tot e alb frumos
şi pe stradă — printre blocuri
un strat alb fără miros
pretutindeni — nu pe alocuri

nu e frig ca altădată
ger aprig şi nepătruns
apa când era-ngheţată
pe vale şi-n jos şi-n sus

la Bogata când eram
în a mea copilărie
şi pe gheaţă mă dădeam
amintire încă-i vie

acum iarna e-o pictură
pe lângă ce-a fost atunci
nu mai are acea alură
nici pe dumuri nici pe lunci

căci acum prin Mănăştur
zăpada parcă-ţi surâde
cu-al ei chip curat şi pur
în palme când te cuprinde

nu mai e un frig cumplit
mâinile să ţi le-ngheţe
şi cu chipul năucit
să umbli pe la ferestre

e plăcut acum afară
cu alb totul e-mbrăcat
pe când mâinile îţi cară
tot ce azi ai cumpărat

poezie de Ioan Daniel Bălan (24 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pomi de gheaţă

Pomi de gheaţă,
pomi de gheaţă,
ce privirea ne-o răsfaţă,
frumuseţea-i doar la faţă!

Pe suportul vostru ludic,
apa sfântă, generoasă,
după o noapte geroasă,
a devenit periculoasă.

Strălucirea de poveste,
veste bună nu prea este,
ruptura de se produce,
moarte, cu ea, poate aduce.

Străfundul nostru-i de apă,
iar văzduhu-l tot adapă,
sufletul ni-i tot de gheaţă,
dă-ne, Doamne, o povaţă!

poezie de Nicolae Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Phantasma de luxe

La început puţin, apoi din ce în ce mai mult, se-aşază praful
pe noi. La început se-aseamănă cu puful fin de pe aripile
fluturilor. Apoi e ca noaptea desenată de un copil din amestec
de alb şi negru. Şi din ce în ce mai puţin alb şi tot mai mică luna.

Odată cu praful, se-aşterne liniştea. La început puţină, chiar
mai mică decît pauzele dintre cuvinte, apoi se-adună
ca în momentele în care discul s-a terminat şi nu-ţi dai seama.
La un moment dat liniştea devine violentă şi-ajunge
să ne curgă sînge din urechi.

Pe rînd mamele, taţii, prietenii, copiii ne spală de praf şi de linişte.
Mai întîi mai des, după aceea din ce în ce mai rar, pînă praful
devine gros şi liniştea o atmosferă în care ne abţinem să respirăm.
Ca să n-o tulburăm.

La început praful e uşor, dar într-un tîrziu e povara de sub care
nu ne mai ridicăm. Iar liniştea noastră se uneşte cu liniştea altora
şi formează un fel de cîntec. Îl aud doar cei legaţi prin jurămîntul
tăcerii.

La început mai mult, apoi din ce în ce mai puţin, iubirea se depune
în noi. E moale, e pufoasă şi atît de plăcută, la fel ca o plapumă
din lumină blîndă în septembrie. Şi cînd praful şi liniştea ne-au acoperit
complet, lăsăm plapuma să acopere locul gol de la masă.

La început am fost eu şi tu. La început mai mult eu, apoi mai mult
tu, pînă cînd praful şi liniştea şi iubirea ta m-au învăluit. Şi simt
cum fiecare cuvînt al tău se opreşte în mine, ca într-o poveste
care se tace pe sine pînă inima stă şi-aşteaptă trupul să mişte
ca un clopot.

Într-un tîrziu, praful meu, liniştea şi iubirea se vor aşeza pe tine
asemenea zăpezii ce se-aşterne lent, ca o singurătate cu care începi
să te obişnuieşti. Şi ţi se face frig, tot mai frig, la început cît o noapte
fără nimeni, apoi din ce în ce mai multe, pînă cînd vei striga. Atunci
mi se va opri sîngerarea din urechi şi te voi auzi.

Voi auzi şi voi striga şi eu, voi striga atît de tare încît vor dispărea
şi praful şi liniştea şi iubirea şi va rămîne doar adevărul:
doi oameni cărora oasele le vor fi prea mari pentru carne, moartea
insuficient de neagră şi-adîncă să ne ascundă şi chiar şi cerul va fi
prea mic să ne fie cearşaf pentru dragoste.

poezie de Leonard Ancuţa (septembrie 2010)
Adăugat de Leonard Ancuţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miros de flori

Miros ninsorile de flori,
Imperiul veşniciei poartă obiceiul
De-a pune în icoane sărbători
Şi-n poezia vieţii înveşmântează teiul.

Harul rotunjit de pomenire
Deschide clanţa vâltorilor în zbor,
Se rotesc domniile în mine,
Istoria renaşte în popor.

Încalec roibul desenat cu smoală
În poveşti cu tonomate reci,
Îndepărtarea-şi pierde din picioare,
Se-nalţă tronuri vechi pe noi poteci.

Mătasea ceţii trece-n cimitire
Şi haosul rămâne ne-ntrerupt
Când cerul sorţii-şi pune sânul
La gura nemuririi ca să fie supt.

Miroase a petale în iarna care vine,
Păsări se înalţă peste nori,
Eşti garoafa crescută din zăpadă
Şi-n jurul tău buchete, miile de flori!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă şi noi ne iubim

Plouă trupurile stau cuminţi
lângă liniştea pietrelor
Mâna mea te mângâie pe trup
Orizontul îşi îmbracă vântul
în fulgi de zăpadă
Dimineaţa, iubirea ca soarele,
Curată în flori de nufăr se ascunde
Îţi cuprind mânile cu somnul
Şi liniştea păpădiilor
Eu ştiu să te iubesc cu apa
Şi focul cu seara şi dimineaţa
Ce ridică curcubeul, scăldat în soare
Acum timpul face din aripi magice
Culori albastre galben-verzi
Un zbor de cocori în translucida iubire.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii mamei

Era o iarnă timpurile şi bătea vântul peste viaţă,
Ne rebegise frigu-n casă, iar focu-n sobă se sfârşise,
Urla un vânt câinos în noapte şi era beznă peste vise,
In ochii mamei, plini de spaimă, era târziu şi era gheaţă.

În vară, adunasem vreascuri de prin pădurile uscate,
Dar iarna ni le-a ars pe toate cu gerul ei din miază-noapte,
Zăpada ne era cât casa şi lemnele erau departe,
Pădurea ne-o luase statul şi n-aveam lemne cumpărate.

Un crivăţ surd vuia din norduri şi dârdâiam de frig în casă,
Ne-acopeream cu ce da Domnul, dar casa ne era de gheaţă,
Trecusem doar de miezul nopţii, dar era ger spre dimineaţă,
Iar vântul ne gonea căldura şi ne simţeam goniţi de-acasă.

Simţeam, prin aer, ochii mamei cum tremurau în orbul nopţii,
Cei mici plângeau de frig, iar casa îşi scrijelea pe vânt fiorii,
Trosneau, sub greul iernii, ca nămeţii, sus, pe grindă, căpriorii
Şi nu ştiam ce ne rezervă, în acea noapte, cartea sorţii.

Dar mama a ieşit din casă, a luat securea şi o sfoară,
Zăpada a izbit-o-n frunte şi s-a deschis prin viscol uşa,
Din vatra fără foc în casă, s-a spulberat pe horn cenuşa,
Eram copil şi-mi era frică şi mă temeam că o să moară.

Mi-am îndesat pe ochi căciula, am luat cu mine târnăcopul,
Şi am plecat prin vânt cu mama la locul nostru de pădure,
Aveam cu noi doar disperarea, un târnăcop şi o secure,
Să scoatem din vâlceaua nopţii un lemn să facem iarăşi focul.

Opincile erau prea rupte, dormeam aşa, în pat cu ele,
Zăpada viscolea din ceruri şi ne-afundam în ea ca-n ceaţă,
Pădurea ne era departe, iar viscolul bătea din faţă,
Dar ochii mamei erau ageri şi străluceau ca două stele.

Era puternică şi bună, nu se temea de lupi, de moarte,
Pădurea ne-ascundea prin noapte şi ne ferea de vântul rece,
Mă-ncuraja să cred că-n viaţă tot răul tot în rău se trece,
Dar să fii om ca să poţi merge întotdeauna mai departe.

Am luat, în spate, cu eforturi, lemnul nostru din pădure
Tăiat adânc, în miezul nopţii, de sub pulpana de zăpadă
În aşa fel ca pădurarul, în zorii zilei, să nu-l vadă,
Căci n-avea voie nimeni lemnul său din codru să şi-l fure.

La ziuă, aveam foc în sobă şi-n casă era cald şi era soare
Coceam porumb uscat pe plită, priveam, tăcuţi, pe geam, afară,
Ştiam că, după-o iarnă aspră, va fi, din nou, o primăvară
Şi în ochii mamei noastre era iarăşi plină zi de sărbătoare.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru un creator, prima idee, cea care duce la crearea unei capodopere, este ceea ce este scânteia pentru focul din sobă: scânteia ajută la aprinderea focului, apoi focul arde vesel în sobă şi încălzeşte căminul, asigurând confortul locatarilor.

aforism de George Budoi din Creaţia şi creatorii în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete şi satire (17 iulie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un loc în inimă

Sărută-mă în vis cu gustu-ţi dulceag, de primăvară
Alungă-mi norii grei, ce-mi apasă pe aripi, dureros...
Priveşte-mă-n oglinda vieţii, la fel ca prima oară
Dar nu mă mai trezi, te rog, din visul meu frumos.

Şopteşte-mi vorbe calde, prin freamătul de codru
Înmiresmează-mi ziua, cu flori de portocal...
Pictează-mă în soare, şi-mbracă-mă în ocru
Să-ţi fie chipul meu, ca o licoare-ntr-un pocal.

În anotimpul nou, fă-mi strai floral, de primăvară
Adună-mi lacrima tăcută, transform-o-n Lăcrămioară...
Şi-n ceas târziu de seară, când luna se coboară,
Sărut-o lin pe frunte, transform-o-n Cosânzeană.

Fă-ţi din cosiţa-i blondă, o scară-naltă, fermecată,
Să-ţi poţi urca la cer, toate dorinţele, cu mâna...
Apoi, transformă norii într-un balsam de poezie,
Pe pleoapa mea sa curgă versul, ca o fantezie...

Îmbrăţişează-mă în vers, mai cântă-mi cu iubire
Aşa, îmbrăţişaţi, în ochii-ţi de smarald mă scald...
Iar când paşii mei, vor gasi drumul spre fericire
În inimă îţi voi păstra un loc, să-mi ţii veşnic de cald.

poezie de Alina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cătălina

Vino tu odor devreme,
Haide! Să te am aproape,
Apoi... Valul să ne cheme
Să plutim pe tulburi ape.

Vino să te strâng în braţe,
Fii odorul meu pe veci,
Să-ţi sărut guriţa dulce
Şi mânuţele, ce-s reci.

Cântă-mi viaţa pe sub stele,
Să ne audă Ursa Mare,
Vom fi singuri printre ele
Într-o dulce desfătare.

S-ascultăm de sus cum sună,
Buciumul reînvierii,
Să-ţi văd chipul blând la lună
Şi zvâcnirile plăcerii.

"Te desfaci c-o dulce silă,
Mai nu vrei şi mai te laşi,
Ochii tăi sunt plini de milă
Chip de înger drăgălaş".

Când te văd îmbujorată
Mă topesc de parcă nu-s
Tu mă chemi: - Vină odată
Se ne ducem tot mai sus.

Şi-n această dulce vrere
Să mă mângâi, să mă strângi,
Să-ţi dea lacrimi de plăcere
Dorurile să-mi înfrângi.

Martor să ne fie luna,
Nuni? Vreo trei sau patru Iele.
În genunchi să îţi cer mâna
În castelul dintre stele.

Să trăim viaţa-ntreagă.
Strânşi uniţi, cu bucurie,
Fericirea ce ne leagă
Să ne fie veşnic vie.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad...

Cad ca-ntr-un vis, azi, peste ţara mea,
Ca-ntr-o poveste, fulgi de catifea.
Mirajul alb se-ntoarce iar acasă...
Îmi bate vântu-n taină, la fereastră.

Din depărtări, troiene gri de fum
Revarsă umbre stranii peste drum
Şi ninge, ninge, ninge ne-ncetat
Oglinzi de stele-n noaptea de bazalt.

Doar omul de zăpadă stă pios,
Cu pălăria lui şi şalul gros.
Şi ninge, ninge, ninge peste el
Şi focul arde-n sobă.-Afară-i ger.

Cresc iarăşi flori de gheaţă la fereastră,
Ţurţuri-oglinzi spre ceruri se înalţă,
Cu vâsc icoana-mpodobită-i iar.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!