Elegie
Curge puritatea-n verde,
Glasul său cel cristalin,
Marginea din cer se pierde-n
Apa ochiului salin.
Azi pe praguri paradise
Se tranformă-n mănăstiri,
Foșnesc fragedele vise,
Somnul nopții-n amintiri.
Șoaptele la stele-ajung
Și-și adorm sfințite frunze,
Curcubee cad în rug,
Tu ai oful lor pe buze.
Draga mea cu ochi de toamnă,
Curg suspinele în noi,
Elegii timpul își toarnă
Cu dureri din amândoi!
poezie de Aurel Petre (2 septembrie 2020)
Adăugat de Aurel Petre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre somn
- poezii despre visare
- poezii despre verde
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre frunze
- poezii despre durere
- poezii despre curcubeu
- poezii despre amintiri
Citate similare

Afară-i toamnă ...
Afară-i toamnă, cotropind coclauri,
Se-aud din cuiburi mierle, vrăbii, grauri.
Frunzele își foșnesc trena pe-alee,
Cu vii culori, ca-n mii de curcubee.
Afară-i toamnă, timp de nostalgie,
Când amintirea verii se mlădie
Și-și pierde urma către orizonturi,
Călătorind spre-ndepărtate porturi.
Afară-i toamnă, de frunzișuri moarte.
E timp destul să răsfoiești o carte.
Șuvițele tale roșcat-aurii,
Împrăștie-arome de toamnă, nurlii.
Afară-i toamnă, rumenă și coaptă.
Vântul își drege glasul, ca în șoaptă.
Ecoul lui ne cântă la ureche,
Romanța toamnei fără de pereche.
Afară-i toamnă pentru ei și noi;
În suflete e primăvară-n doi.
poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieții (2012)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vânt, poezii despre vrăbii, poezii despre vară, poezii despre urechi, poezii despre suflet, poezii despre porturi sau poezii despre muzică
La pas cu toamna
Bate vânt rece de toamnă
Gândurile mă apasă
Rămas bun frumoasă doamnă
Astăzi voi pleca de-acasă
Bate vântul printre crengi
Frunzele foșnesc de dor
Draga mea să nu mai plângi
Îmi va fi mult mai ușor...
Două sărutări pe buze
Cu arome de migdale
Și prin foșnetul de frunze
Pașii mei se pierd agale...
Mă lovesc ușor de-o cracă
Pe aleea cu mulți tei
Toamna asta ne dezbracă
Și pe mine și pe ei...
Tu rămâi seacă pe scară
Ei rămân la fel de goi
Ne vedem la primăvară
Frunze noi... săruturi noi...
poezie de Florentina Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre sărut, poezii despre primăvară, poezii despre prezent, poezii despre plâns, poezii despre gânduri sau poezii despre frumusețe
Dor de toamnă
Florile toamnei te-așteaptă la nuntă,
Vise-s tăcute-n vise ce cântă,
Pe ușa vieții verde-am cules,
Eu doar din tine drum am ales.
Arsele zări pică-n poteci,
Suflet de aur mângâi și treci,
Aerul murmură-n frunze fiertura,
Eu îți ascult pieptul și gura.
Lasă-mi pe buze nopțile mele,
Umbra mi-o prinde-n părul inele,
Respiră ochii îngeri și zbor,
Eu în adâncu-ți ceru-mi cobor!
poezie de Aurel Petre (1 septembrie 2020)
Adăugat de Aurel Petre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre îngeri, poezii despre viață, poezii despre păr, poezii despre ochi sau poezii despre nuntă
Pașii toamnei
Cu o mângâierea-adâncă melancolic vine toamna,
Din sticliri răsăritene arde-azuru-n picături,
Mărturii în valuri curg peste ochii negrii, doamnă,
Și prin felinar respiră amintiri, ca frimituri.
Ratăcite-n haina vieții nuanțele-și schimbă fiorul,
Verzi copii au fost odată printre ramurile blânde,
Au cântat psalm înfloririi ce le-a-mbrățișat fuiorul,
Și-au pulsat lacrime-n pleoape din iubirile arzânde.
Foșnet pe tărâm rostește tremur de dureri din soare,
Suflete, ocean uscat, ce te pierzi nemărginit?
Arămie-ți pică frunza prin valuri din depărtare,
Pieptu-ți plânge, te ridică peste cerul adormit.
În plutiri de răni se duc încleștarea ta de astre,
Zborul frunții cade-n vise, luptă inima-n șuvoi,
Se ridică în inele fumegări de fiere-n coaste,
Drumuri se ascund sub stele, prin frunzișul strâns în noi.
Draga mea, izvor de lacrimi din pământ de flăcări sacre,
Pașii tăi ușori plutesc printre șoaptele căzute,
Ți-ai urcat trupu-n psaltirea zilelor cu-arome nacre
Și-mi aduci mierea din glasul rătăcirii absolute.
Roșii bulbi așterni podoabă din ciorchinii dulci ai firii,
Mi-ai copt strugurii sălbatici cu aroma ta-n contururi,
Fulguiești raze fragile peste poala fericirii,
Tu îmi dai sărut pe suflet cu magia ta de-a pururi!
poezie de Aurel Petre (27 august 2020)
Adăugat de Aurel Petre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre vestimentație sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

La picioarele sufletului
scriu rânduri în piatră
în ochi curg stele
trec ore deșarte, tăcută și rece'i așteptarea
foșnesc valuri pe buze
geme piatra aruncată în deșert
mă doare trecutul din sângele meu
dar cine sunt eu
felinare atârnă pe ziduri
sub tălpi ard amintiri
mă cațăr pe boltă, luceferi să aprind în freamătul nopții
sunt lavă, sunt vulcan solitar
fămă-mă Doamne un fluviu să spăl păcatele lumii
deschide-mi aripi să zbor
peste țărmuri de mare, în apusuri de toamnă
iau adierea dimineții în palmă
pe aripi de petale o pun
să aduc în zori mireasmă de suflet peste oraș adormit
respiră ramura uscată în prund
străbat orizontul la lăută cântând
împletind pe coline covoare de stele
pe umeri port anii de ploaie iar glasul mi-e tainic cuvânt
din frunze căzute șoapta se înalță
toarce iarba născută în privire
sunt vers, sunt suflet, chemare
mă așez la picioarele crucii
să spăl cu lacrimi cămașa
mă ridic din genuni spre lumina trăirii
răsărind în zori printre flori
scriu rânduri în piatră
în ochi curg stele
trec ore deșarte, tăcută și rece'i așteptarea
foșnesc valuri pe buze
geme piatra aruncată în deșert
mă doare trecutul din sângele meu
dar cine sunt eu
felinare atârnă pe ziduri
sub tălpi ard amintiri
mă cațăr pe boltă, luceferi să aprind în freamătul nopții
sunt lavă, sunt vulcan solitar
fămă-mă Doamne un fluviu să spăl păcatele lumii
deschide-mi aripi să zbor
peste țărmuri de mare, în apusuri de toamnă
iau adierea dimineții în palmă
pe aripi de petale o pun
să aduc în zori mireasmă de suflet peste oraș adormit
respiră ramura uscată în prund
străbat orizontul la lăută cântând
împletind pe coline covoare de stele
pe umeri port anii de ploaie iar glasul mi-e tainic cuvânt
din frunze căzute șoapta se înalță
toarce iarba născută în privire
sunt vers, sunt suflet, chemare
mă așez la picioarele crucii
să spăl cu lacrimi cămașa
mă ridic din genuni spre lumina trăirii
răsărind în zori printre flori
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre vulcani, poezii despre versuri, poezii despre tăcere sau poezii despre trecut
Zile de toamnă
Trec zilele ca picurii puri din bolți și retine,
în verigi de decor, visătoare-n curcubeu de abstracții,
cu oxid în nervuri au viața-n rătacire de spații,
dar o zi e un pas, e un zbor inocent către tine.
Iar copacii și-adorm mătasea imprimată pe poale,
cu stelele-n ramuri pe o undă-n pulsare-anonimă,
rătăcește prin frunze cerul de la inimă,
când emoția verde foșneste-n ochii tăi, moale.
Beții colorate cad din povești azi pe pământ,
o ultimă tortură asfințește-n durere prin rană,
plutesc amintiri în adierea răzleață de vânt,
Din puls stropit de azur sufletul mi-l condamnă.
Păstrez din fiorii de taină al tău cuvânt sfânt,
căci ai chipul flăcării așezat pe sărutul de toamnă!
sonet de Aurel Petre (17 octombrie 2020)
Adăugat de Aurel Petre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți
E toamnă iar...
E toamnă iar și frunza-n vânt răsună iară,
Cu jale și cu freamăt blând, într-o tristețe-amară,
Iar cerul gri și trist de milă varsă lacrimi
Cunoaște bine timpul crud și-ale naturii datini.
E toamnă iar și-și plânge-amarul iar făptura
Căci iată-a mai trecut un an, încă un an de-a dura.
Așa vor trece mulți de-a lungul vieții noastre
Și-n viață-abia ne-or ține-atunci, doar amintiri albastre.
E toamnă iar și-n suflet sapă iar trecutul
Aceeași rană de demult, ce veștejește trupul.
Cu ploaie și cu vânt și frunze spulberate,
Cu tot ce-a fost și nu-i acum, cu nostalgie-n toate.
poezie de George Ciprian Bălan din revista Luceafărul de seară Botoșani (26 noiembrie 2014)
Adăugat de George Ciprian Bălan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre tristețe sau poezii despre ploaie
Iubește-mă cu toamne...
Tu ești aici, în toamnă, același gând de joi
Te caută, să-ți pese, de mine... și de noi.
Din fosta umbră verde
Doar vise mai foșnesc.
Iubirea n-are toamnă, iubirile nu cresc.
Semințe de iubire nu sunt în galantar,
Iubirea n-are umbră, culoare, nici hotar
Și n-o culegi din vie,
Din meri sau de prin nuci,
Iubirea e făcută... din multe vorbe dulci.
Pe frunze ruginite... nici vorbele n-ajung
Să povestească toamne, cu mere și cu crâng.
Ascunde-le-n cuvinte
Și nu-ncerca să-mi spui,
Iubește-mă cu toamne... și puful de gutui.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre mere, poezii despre gutui sau poezii despre graniță
Toamnă
Urlete-n tăcere
Șoapte, foșnet, zgomot
Somn, anxietate, depresie-
Toamnă.
Natura se stinge
Sub pături de culori,
Sentimente, jeg, dorințe-
E toamnă.
Frigul mă cuprinde
Simt tot cum mă apasă
Fiori de plumb, teamă-
E toamnă.
Tot încerc să adorm
Dar somnul e incomod
Insomnii, viață, trăiesc-
Și totuși e toamnă.
poezie de Costyn Gilca (13 octombrie 2017)
Adăugat de Costyn Gilca

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plumb, poezii despre natură, poezii despre insomnie sau poezii despre culori

Eminesciene
(...)
Vreau să curg ca o turbure apă
gâlgâind peste întinderea ta!
în acest ceas de târzie-ntomnare
trist, nefiresc însorit.
Vreau s-adun frunzele teiului, molcum,
pieptul meu plin să te cheme, durut,
să mă aplec ca o cunună modestă
peste mormântul tău, mut.
Vreau să ard cald, ca tămâia sfințită,
în a tale goale găvane de ochi,
și să urc trist cum e fumul subțire
peste întinderea ta.
Printre crengi - curge seninul de toamnă
scânteieri curg printre umbre mlădii
și pe-ascuns, peste roșul florilor de pe groapă
gâzele repezi se-abat
și nu știu, somnul că-ți zace sub floare,
că-n curând florile roșii și-alături
gâzele-n ger s-or topi -
uite dar luce sub frunze nisipul
cum de-atunci luce mereu întristat...
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre roșu, poezii despre tei, poezii despre nisip sau poezii despre modestie
Boarea iernii
Boarea iernii - Aurel petre
Vine-o boare cu miros de iarnă,
nori-au puful în balsam de nea,
ochii reci au început să cearnă
moale,-n amintiri din strada ta.
Vântul se despică-n plete albe,
râvnind frunzele din ultima rugină,
slujesc nașteri catredale dalbe
în văzduhul spintecat cu smirnă.
Îngeri hibernali steluțe-așează
peste pașii zilelor desculțe,
iarna-n jocul lor fiori ornează,
glasul tău din suflet să asculte.
Cuiburile-n fumuri s-au pierdut;
păsări s-au săltat spre stele calde;
viața, aripă de cer, zbor a țesut
hora peste frunze cu smaralde.
Frigul râde-n lut și sentiment,
duhul lui pe drumuri moi dă vestea;
sufletele vinul și l-au fiert
și-n zăpezi își retrăiesc povestea!
poezie de Aurel Petre (10 decembrie 2020)
Adăugat de Aurel Petre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iarnă, poezii despre alb, poezii despre început sau poezii despre zăpadă
Mângâieri de seară
S-a înserat și felinare razele-și arată.
Se duc gânduri timide sub ramuri somnoroase;
Plâng vechile dureri prin urbea colorată,
Când ploaia șovăielnic lin seara o miroase.
Cu mâinile alunec prin aer simțul dulce,
Ce migălește moale prin ochii tăi de noapte;
Tiptil vise pășesc sub pași ușori să culce,
Sub nuanțe ce întuneci cu clipe frunze coapte.
Așează timpul foi prin orele căderii,
Comori sfințite-n arderi pătrunse-n fantezie;
Se simte dinlăuntru când duci tihna durerii,
În pribegia toamnei și-n piept de poezie!
poezie de Aurel Petre (19 noiembrie 2020)
Adăugat de Aurel Petre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre simțuri sau poezii despre poezie

Poeme de toamnă
Poeme de brumă
Pe-a timpului humă
Poeme de vise și vers,
Gutui parfumate
De toamnă brumate
Din rod de lumină-am cules.
Frunze de jar...
O toamnă-amnar,
O toamnă, adesea, cu ploi,
Etern parfumată,
În gri colorată
Se scurge, se scurge în noi...
E toamnă de-acum,
Durere și fum,
Purtând și tristeți și tăceri,
E toamna din noi
Când desculți, amândoi,
Căutăm amintirea de ieri.
Poeme de toamnă
Mereu mai amară,
Bătrâni reumatici și goi,
E toamna în care
Se plânge, se moare
Copacii sunt triști și sunt goi.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarnă
Rotesc heruvimii horele pe gheață,
Iar meteori sparg țâncii tăi ștrengari,
Războaie albe cu îngerii hoinari
Zboară prin basmul rumenit la față.
Zidesc minuni, prea-nalte-aureole,
Necoapte litere pe fesuri se topesc,
Obrazele lor tandre cu vise fulguiesc
Un zumzet copilandru pe tremur de viole!
Răsar topaze-unde din raze ascuțite,
Poveștile zbor veșnic pe fulgii argintii,
Cuptoarele descântă miresmele-n șuvițe
Când ochi cerești adună-n moș Cosmos pe copii.
Pe coama tinereții se zgribulesc sfințite
Trei luni pe soclul iernii, în albe-împărății!!!
poezie de Aurel Petre (5 ianuarie 2019)
Adăugat de Aurel Petre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre stele căzătoare, poezii despre spațiul cosmic sau poezii despre război
Iarnă
Rotesc heruvimii horele pe gheață,
Iar meteori sparg țâncii tăi ștrengari;
Războaie albe cu îngerii hoinari
Zboară prin basmul rumenit la față.
Zidesc minuni, prea-nalte-aureole;
Necoapte litere pe fesuri se topesc,
Obrazele lor tandre cu vise fulguiesc
Un zumzet copilandru pe tremur de viole!
Răsar topaze-unde din raze ascuțite;
Poveștile zbor veșnic pe fulgii argintii,
Cuptoarele descântă miresmele-n șuvițe
Când ochi cerești adună-n moș Cosmos pe copii.
Pe coama tinereții se zgribulesc sfințite
Trei luni pe soclul iernii, în albe-împărății!!!
sonet de Aurel Petre (5 ianuarie 2019)
Adăugat de Aurel Petre

Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă-n mine
E toamnă-n mine și de toamnă plâng
Păsări și frunze,-n drumul spre amurg...
Tresar în mine vânturi reci... și ploi.
Mă învelesc cu plans copacii goi...
Clepsidra iarăși timpul și-a oprit,
Sobor de frunze cade la fereastră,
Prelungă noapte-n mine s-a ivit
Iar eu pierdut-am drumul către casă.
Foșnesc sub tălpi, cu noi, la unison,
Frunze și pași. Cărarea-nsângerată,
Adăpostește gândul unui om...
Un vis uitat sub trupul greu, de piatră.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păsări sau poezii despre copaci
Valuri
Ard ascunse răni în soare,
Vremea varsă nesfârșitul,
Pier în val vieți și hotare,
Doare-n rădăcini sărutul.
Toarnă focul dor sălbatic
Peste guri fierte de fiare,
Și pedepsele pe coapse
Unduiesc argint în mare.
Țese vara ziduri mute,
Vraja sânilor s-ascundă,
În miresme flori iubite
Încolțesc dureri în undă.
Mere verzi cresc în văzduh,
Seva norilor sorb ape,
Nurii cresc pe trup de duh
Cu iluzii să m-adape.
Curge seva-n sânge verde,
Din înalt, buimac descânt,
Iar în trup de fum se pierde
Suflet de baladă-înfrânt.
În adânc îmi bântui lerul,
Decolteu de stele-n noapte,
Pe cărări întinde cerul
Ochii visele uitate.
Pași-mi cad în oase grele
Cu păcatele-n amoruri,
Sentimente urcă-n stele,
Aburi ce îmi fac favoruri.
În al veacurilor cuie
Naște-naltul din izvoare,
Tu în pori, melancolie,
Ai morminte cu zăvoare.
poezie de Aurel Petre (21 iunie 2019)
Adăugat de Aurel Petre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre uitare sau poezii despre sâni

În tren
Ca un val de cer senin
Prins în volbură nomadă
Curge vântul cristalin
Pe câmpia de zăpadă.
Fără urmă, fără țel,
Gândul meu pierdut aleargă
La întrecere cu el,
Și se pierde-n zarea largă.
citat celebru din George Topîrceanu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zăpadă, citate de George Topîrceanu despre zăpadă, citate despre vânt, citate de George Topîrceanu despre vânt, citate despre trenuri, citate despre gânduri sau citate de George Topîrceanu despre gânduri
Simbolism de toamnă
Ascultă glasul frunzelor bronzate,
Când asprul vânt de toamnă le frământă
E un suspin metalic ce-nspăimântă,
Pornit din mii de strune descordate.
Foșnesc prin goluri game variate
Și-n nesfârșite șuierări s-avântă:
Vioare, flaute și harfe cântă
Stridente psalmodii destrăbălate...
Ascultă glasul frunzelor pălite,
Când gem de vântul toamnei biciuite
Și cad... și mor, îngălbenind cărarea...
E comedie plânsul lor și-i dramă:
Iar dacă vrei să-ți înțelegi chemarea,
Ascultă glasul frunzelor de-aramă...
sonet de Mihai Codreanu din Statui - Anotimpuri (1914)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre simbolistică sau poezii despre comedie

Și, ce dacă...
Și ce dacă plouă și-i toamnă în burg?
Deasupra-mi e cerul albastru și curg
Prin vene iubirea și dorul de noi
Și eu sunt frumoasă, miros a șiboi...
Și ce dacă marea se-nfurie-n larg?
Eu sunt borangicul întins pe catarg
Iar tu ești năierul poemului meu
Pe calea stelară-ntr-un vechi Empireu.
Și muză în vise,-n amurg și ghețari
Când ninge septembrie cu-aripi de arțari,
Tu-mi spui că-ți sunt vară și alb de acat
Și nu sunt cuminte și gust din păcat.
Și ce, dacă vântul mă-mpinge-napoi?
Eu fac cale-ntoarsă prin toamnă și ploi
Și chiar dacă fals îți mai cânt uneori,
E pentru că iar te ascunzi după nori.
Și ce dacă frunzele cad pe pământ?
Eu sunt tot mai verde în vers și cuvânt.
Cu seva din glas și ecoul din gând
Poeme-nfloresc neiubiri ucigând.
Și ce dacă ești prea departe? Eu sunt
Aproape de tine... ce drag amănunt
Îți umblă prin gânduri în zori și-n amurg!
Tu, bea-mă, sunt must ce pe buze îți curg.
Iubește-mă cât încă-avem un green-pass
La vama iubirii, unde-au mai rămas
Doar câteva clipe-n clepsidre ce mint.
Tu, lasă-mi secunda, să pot să te-alint!
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vamă