Viaţă de vultur

Un vultur mândru se rotea în cer
Şi spre Pământ privea cu detaşare
Avea pene maro, un cioc de fier
Şi la picioare ascuţite gheare.

Zbura tăcut, acolo în înalt
Departe de ororile de jos
Şi foarte rar făcea câte-un salt
Spre-acest tărâm mizer şi întunecos.

O cioară neagră croncănea pe cracă
Privind în iarbă cu ochi mici şi goi
Şi aştepta ca oamenii să treacă
Să poată lua o pâine din noroi.

Un om care mergea spre miazăzi
A zis şi el o vorbă, aşa, într-o doară:
- Mai bine să fii vultur doar o zi,
Decât o viaţă-ntreagă să fii cioară.

poezie de Octavian Cocoş (15 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet V

De-as avea vreo zece cai
Cu tine m-aş mărita
În dimineaţa asta
Şi aş fugi cu tine în rai

Un vultur pleşuv să tragă la plug cu o cioară
Ùn cioroi, un soţ de cioară
Sprintenă şi uşoară
Un şoim mare domn peste o veche moară

Opt câini mari de-aş avea
Trei maimuţe mici pentru un crai
Cinci pisici cu răpirea din serai

Mi-aş vinde tot ce am şi ce nu am
Pentru Delacroix, Moartea lui Sardanapal
De nu îl voi avea mai bine mor în peisaj stradal

sonet de Gabriela Gârlonţa din Gabriela Gârlonţa, Casa Amintirilor,Editura Art Creativ,Bucureşti,2021
Adăugat de Gabriela Gârlonţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de vultur

Din înălţimi scrutezi tărâmul de legende,
Al munţilor de piatră, sălbatici, azurii,
Săgeată neagră care se ridică şi se pierde,
Dinspre adânci prăpăstii, înspre norii argintii,

Vultur maiestuos, regal, care străbate zarea,
Simbol imperial peste blazoane şi pe steag,
Care priveşte de pe piscuri îngheţate marea,
Şi floarea albă ridicată pe corăbii la catarg,

Sălaşul tău e din granit, pe creasta îngheţată,
Iar florile de colţ îţi scânteiază în priviri,
Şi printre pene străluceşte bolta înstelată
Şi noaptea vin să ţi se-nchine prădătoare şi stihii,

Priveşti spre sud de peste stâncile polare,
Pădurile de conifere ţi se-aştern ca un covor,
Tu ţii o lume necuprinsă în cioc şi-n gheare
Şi stăpâneşti peste trecut, prezent şi viitor,

Şi cuibul tău în cer e împletit din crengi de laur,
Şi-n munţi apusul pare răsărit şi noaptea zi,
Şi aripile tale negre în amurg parcă -s de aur,
Şi zborul vieţii înspre moarte, l-ai putea opri...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne uităm cu ochii, dar vedem cu sufletul; de aceea, privind un vultur, unii văd doar clonţ şi gheare, iar alţii doar aripi şi zbor...

citat din Luminiţa Aldea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul ca loz câştigător

Vă spun:"E neagră", însă nu e neagră.
Vă spun:"E cioară", însă nu e cioară.
Ordinea ciorii negre este alta.

Vă spun:"E verde", însă nu e verde.
Vă spun:"E iarnă", însă nu e iarnă.
Dar eu posed acum o iarnă verde.

Poemul e un loz care câştigă
mereu. Jucaţi pe cioară: iată cioara.
Jucaţi pe mine: iat-o iarnă verde.

Esenţiala diferenţă dintre
aceste lucruri n-are corp: trăieşte
ca un abis cu buzele lipite.

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş din Conjuratio poetica (1974)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hamada

Pe-aici nu plouă decât foarte rar,
Cât vezi cu ochii totul e arid
Şi munţii-n depărtare par un zid,
Iar norii-l asaltează în zadar.

Nisipul auriu e spulberat
Rămân în urmă pietre o grămadă,
C-aşa e peisajul de hamadă
Pe care îl străbat îngândurat.

Doar câte-un fir de iarbă rătăcit
Mai scoate capul prin acest pustiu,
Dar chiar dacă decoru-i cenuşiu
Lui nu îi pasă şi e fericit.

Soarele sus pe cer e ca un foc
Văpaia lui e plină de avânt
Şi se revarsă-n valuri spre Pământ
Părând a nu se domoli deloc.

Însă atunci când crezi că eşti pierdut
Şi că de sete sigur o să pieri
O oază cu curmali şi palmieri
Îţi iese-n cale din necunoscut.

poezie de Octavian Cocoş (27 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii cântă în gheare de vultur

Credeţi că omul o să devină mai bun
După ce ne trece virusul ăsta nouă nebun
Şi-o să cântăm pe la balcoane iar
Cântecul sufletului auzit atât de rar

Precum ai vedea raza unui quasar
Venind spre tine să-ţi releveze senin
Că nimeni pe aici nu e rege pe spin
Înfipt ieri aproapelui cu chip de zar

Rotit după interese de omul avar
Copilului-nfometat sfâsiat de vultur
Pentru o nestemată ori pentru aur
Ce acum fără valoare nouă ne par

Cântând din suflet pentru a fii-n viaţă
În funia acestui virus ce ne învaţă
Că suntem atârnaţi precum o paiaţă
În mâna avarilor care ne înhaţă:

Păduri, soare, aer, apa şi focul
Să ne trăim ca robi antici sorocul
Decameronic în zale inchizitoare
Ca un copil dus de vultur între gheare...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de mândru ea mergea

Atât de mândru ea mergea
şi-atât de galeş, singuratic.
Vedere mult prea mult avea
albastru ochi al meu apatic.
Atât de tandru mirosea
când nara mea de bot de câine
mult lungă o adulmeca
şi azi şi mâine.
Atâta viaţă amărâtă
stătea în ea mai râsă-plânsă
atâta lapte de cucută
aş fi băut de doruri însă
ea s-a fost dus, ea s-a fost dus
doar de la mine
şi doar o vorbă nu i-am spus
în veşnicie.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un erou

Era sărmanul atât de nătăfleţ şi de zbrehui!
Îi făcea pe oamenii superiori,
Care nu ştiau nimic de aripile lui,
Să-i râdă-n nas – şi asta nu de puţine ori;
Ei nu ştiau, dar coroana din laur şi bronz întunecat
Era deja-împletită pentru capul lui cârlionţat.

Naiv şi copilăros părea în comportare,
Iar ei spuneau" Viitorul lui e zero absolut."
Viitorul lui! Când au venit acele zile,-îngrozitoare,
S-a aruncat în focul viu de la început
Şi şi-a tăiat drum de-a dreptul spre gloria măreaţă
Înainte ca ziua-i să coboare dincolo, în ceaţă.

Iritase pe înţelepţii zilei – măruntă vină!
Atât de slabă-i părea mintea, neştiutoare.
Acum, toţi îşi scoat pălăria şi se înclină
Când îi aud numele, cerând iertare,
Fiindcă niciodată n-au bănuit acel curaj,
Nici n-au văzut eroul ascuns sub camuflaj.

Nu contează deloc cum trăim, în ce noroi,
Dacă murim cum moare-un vultur, nu o cioară.
Iar tu, cel croit pentru fapte mari, iartă-ne pe noi
Pentru judecata aceea de odinioară!
Azi gloria te înfăşoară ca o mantie şi te desparte
De noi, oamenii obişnuiţi, temători de moarte.

poezie de Katharine Tynan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

cioară

Cioară: papagal care a câştigat alegerile.

definiţie aforistică de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prăpastia din mine

Simt cum se deschide-n mine
O prăpastie întunecată, profundă
Ş-ar vrea-ntre gheare să mă prindă
Să mă ducă, acolo, de unde vine.

Şi-n negura ei, unde-i doar scrum
O iubire îşi plânge tăcuta durerea
Privind în gol, îşi dojenea vrerea
Privind tristă spre ultimul ei drum.

Dorul sau, tâmpla-n palme-şi odihnea
Şi cu trupu-i obosit şi glasu-i stins
Avea mersu-i lent şi părul nins
A moarte prin ochi, chiar duhnea.

Frica mă pune să-mi arunc privirea
Peste apa morţii tulbure şi rece
Privind spre sufletul ce nu trece
Prin sita vremii căutând uitarea.

poezie de Camelia Boţ (5 septembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea, nostalgie departe

Într-o zi toate acestea vor deveni pământ,
nu voi mai fi pentru a mă bucura, încă.
Voi face gălăgie de sus dintre stele
pentru că ele vor fi surorile mele.

Într-o zi voi fi tunet şi ploaie.
Într-o zi veţi cere aripi de înger cerului.
Într-o zi, ce va fi îndepărtată...

Cine ştie dacă voi avea ochi spre a privi
pe cei care vor falsifica chiar şi suspinul.

Într-o zi voi fi zefirul din depărtate universuri.
Într-o zi toate acestea vor avea un sens.

Vei vorbi de acest contribut la progres?
De voinţa de a ne înălţa din adâncuri întunecoase,
noi mergând prin noroi rupându-ne încălţările.

Într-o zi aceste cuvinte vor deveni lumină.

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulturul pleşuv

Veniţi să vânăm, să vânăm sus, în munţi,
Printre brazii bătrâni şi stejarii cărunţi!
Miroase a iască şi-a fum sub amnar,
E muntele templu, e sfântul altar...
Peste mine de aur, pe stânci de granit,
Urcăm, pas cu pas, spre al muntelui schit.
Veniţi să vânăm, înălţimile-aşteaptă.
Un vultur pleşuv, ca un foc, stă să ardă.
El şade ascuns în desişul stufos,
I-e aripa frântă, căzut este jos,
Încearcă să zboare, de schije-i lovit.
"Se-apropie",-şi spune, "obştescul sfârşit".
De veghe, în munte, ani mulţi a rămas,
Trăieşte-n tăcere şi ultimu-i ceas.
Încearcă să zboare, măcar de-ar scăpa,
Dar rana îl doare, aripa i-e grea.
Rănită, acvila, se-aprinde-n pustiu –
O flacără vie, un suflet zglobiu,
Se zbate în moarte – un fulger, o stea,
Se-aşează tăcut peste inima mea.
Tezaurul şade sub ghearele ei...
Săgeţi se rotesc... Îmi sunt umerii grei.
Povara iubirii de neam şi pământ
Se scurge prin mine. Sunt lut de cuvânt...
Acvila cu pene de aur se zbate,
O chem – legământ înainte de moarte.
Ni-i aripa minţii altar şi tezaur.
Ne-aşteaptă acvila cu pene de aur.
Pustie e lumea, ea zace zdrobită
De glonţele morţii; nimic n-o alintă...
E-un munte de flăcări; spre cer se înalţă
Acvila rănită, cu sete de viaţă.
O ultimă strofă mai plânge-n priviri,
Un dor de-nălţime şi-un dor de iubiri.
Doar brazii, jelanii, pe creste revarsă,
Acvila e-n Ceruri, acvila e-acasă!
Eroi ai luminii, veniţi la vânat,
Un vultur ne cheamă în munţi de bazalt.
Un vultur cu pene de aur roteşte...
Veniţi să vânaţi, să simţiţi româneşte!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulturul de vis

Pe aripi de zări, uneori,
sau, poate, pe-un nor călător,
apar, producându-mi fiori,
imagini c-un vultur în zbor.

E-acelaşi, puternic şi trist,
plutind liniştit pe un cer
pictat ireal de-un artist,
al artei umil mesager.

Îşi poartă misterul tăcut
şi pare un vultur de foc
atunci când, pe cer apărut,
îi face doar Soarelui loc.

Îmi pare din timpuri desprins,
contrast între piatră şi lut,
stăpân peste-un cer necuprins
sub care se simte pierdut.

Dar, azi, nu mă las captivat
şi, clar, am să-i spun, m-am decis:
-Tu eşti doar un gând ce-a scăpat,
eşti vultur, dar numai în vis.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pungile

de la ochi deranjează estetic
dimineaţa în faţa oglinzi
retrovizoare unde arunci mistice
priviri spre siluete ce te fac
să oftezi pe stomacul gol
cu aripi de vultur te-ai avânta
spre sânii nu prea mari nu
prea mici cu jăratec umpluţi
pungile stau albastre sub privirea
ce sfârâie pe carnea tânără

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau să cred că suferinţele sanctifică şi că înfrângerile sunt necesare. De ce ar trebui să ne apropiem de adevăr numai plini de răni? De ce ar trebui să fim sfâşiaţi de un vultur ca să avem curaj? Oare fericirea nu e aptă să ne înveţe ceea ce ne învaţă suferinţa? Nu există un drum spre artă şi spre noi înşine care să nu treacă prin infern? Nu poate ajunge la cer cine n-a străbătut pământul şi iadul, scria Goethe. Dar îl putem cita liniştiţi? Trebuie să ne temem de fericire, dacă vrem să atingem înălţimile din noi?

Octavian Paler în Scrisori imaginare
Adăugat de Corina Avram
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aur puţin ciugulit

azi am înlocuit nişte capeţi
de bară maşina trăgea
spre dreapta coapselor ei
(?!) - azi
am înlocuit una bară cu una
puţin mai tănără fe
cioară cu ghiuluri în cioc

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un moft venit pe val

am găsit un cuib. îl ţesea un vis, dar un moft venit pe val a şoptit la ureche: fugi din calea şarpelui. şi am fugit atât de tare încât malul s-a făcut o groapă plină cu vin roşu. o femeie îmbrăcată în alb se închina cerului. degetele dantelate nisipeau promisiuni. am păşit uşor spre ea. cu tălpile goale am călcat pe cioburi de oglindă spartă. nu m-am întrebat de ce nu le-am văzut şi de ce nu am simţit durere. sângele se amesteca liniştit cu apa mării. aşteptarea se făcuse rid pe fruntea mea. departe, foarte departe, un zid se prăbuşea. credeam că dimineaţa e aproape, dar zborul unui vultur acoperea vieţi în doi. era singurul vultur care proteja o iubire. era de parcă îl puteai atinge. atât de frumos şi atât de simplu!

poezie de Dorina Şişu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind la un cireş

Ieri m-am oprit pe stradă dinadins
Ca să privesc tăcut, pe îndelete,
La un cireş însingurat şi nins
Cu flori micuţe, albe şi cochete.

Şi cum stătea, firav şi gârbovit,
Cu ramurile spre pământ lăsate,
De nicăieri, în blândul asfinţit,
Un vânt începe cătinel a bate.

Şi-atunci o floare s-a desprins de sus -
Vai, ce păcat, era încântătoare! -
M-am tulburat şi m-a durut nespus
S-o văd acum căzută la picioare.

Aşa sunt şi-unii oameni, mai grăbiţi,
În vieţile acestea efemere,
Indiferent că-s trişti sau fericiţi,
În floarea vârstei câte unul piere.

poezie de Octavian Cocoş (2 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ornamentală

dacă în zilele de Marţi
bei cafea
să îţi aduci aminte că undeva
într-un secol trecut
nu foarte departe
cineva se golea de ziuă de noapte
apoi aştepta
sperând că va veni altcineva şi îl spală
de urmele de smoală
care se potriveau foarte bine
cu zidurile acelei uzine
în care intrai pentru pâine şi sare
din care ieşeai pe alte picioare
şi sperai la
o candelă ornamentală
sau măcar la o schimbare totală
care să nu degenereze treizeci de ani mai târziu

într-o boală mentală

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

Cerul s-a întunecat
S-a stârnit acum furtuna
Ploaia cade neîncetat,
Ca nebuna.

Fulgerele strălucesc
Şi străbat întreg văzduhul
Spre pământ se năpustesc
Şi-şi dau duhul.

Norii bubuie grăbit,
Parcă tunuri trag în zare
Spre sătucul adormit
Ce tresare.

Vântu-aleargă furios
Toţi copacii se apleacă
Cu crengile până jos,
Ca să treacă.

Vine frig dinspre coline
Şi-apele se scurg şiroaie
Însă este cald şi bine
În odaie.

poezie de Octavian Cocoş (17 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!