Un erou

Era sărmanul atât de nătăfleţ şi de zbrehui!
Îi făcea pe oamenii superiori,
Care nu ştiau nimic de aripile lui,
Să-i râdă-n nas – şi asta nu de puţine ori;
Ei nu ştiau, dar coroana din laur şi bronz întunecat
Era deja-împletită pentru capul lui cârlionţat.

Naiv şi copilăros părea în comportare,
Iar ei spuneau" Viitorul lui e zero absolut."
Viitorul lui! Când au venit acele zile,-îngrozitoare,
S-a aruncat în focul viu de la început
Şi şi-a tăiat drum de-a dreptul spre gloria măreaţă
Înainte ca ziua-i să coboare dincolo, în ceaţă.

Iritase pe înţelepţii zilei – măruntă vină!
Atât de slabă-i părea mintea, neştiutoare.
Acum, toţi îşi scoat pălăria şi se înclină
Când îi aud numele, cerând iertare,
Fiindcă niciodată n-au bănuit acel curaj,
Nici n-au văzut eroul ascuns sub camuflaj.

Nu contează deloc cum trăim, în ce noroi,
Dacă murim cum moare-un vultur, nu o cioară.
Iar tu, cel croit pentru fapte mari, iartă-ne pe noi
Pentru judecata aceea de odinioară!
Azi gloria te înfăşoară ca o mantie şi te desparte
De noi, oamenii obişnuiţi, temători de moarte.

poezie de Katharine Tynan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Lumina ce să fi fost
îi puteam fi pereche
chiar când se făcea vânt –
nimic mai simplu să-i fi fost căzută pe aripi,
precum odinioară sălbaticii ademeniţi
cu mărgele de sticlă şi tot ce-mi imagina lumii;
atunci nu ştiam decât păcatul de-a muri
şi el părea să-mi respire ultima dată viaţa,
atât de inofensivă lui, apoi, adunată în eros primar
ca-n apropierea totalei învingeri,
ţipător, colorat şi crud, lunecos
precum un pântece de şarpe
ce ne-nghiţea egal,
dar viclenindu-mă femeie,
vechiul dans, adierea ori răvăşirea
şi şoapta dorinţei de altele,
cum totuşi putea îndestula în mine;
... i-am tot lunecat aşa o vreme sângele
şi am continuat a vorbi cu ridurile lui
atât de singure
şi, în tot ce nu desluşea,
i le-am netezit, preschimbată astfel,
pentru şarpe, gloria iubirii de el şi femei
şi pentru o lumină ce să fi înflorit...

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Ce-i desparte, ce-i divide atât de mult pe oameni de ajung la conflicte şi chiar la războaie? De exemplu pe net e plin de cele două tabere: "Să mă vaccinez - sau nu?" A. M: Dacă oamenii ar putea vedea că singurul lucru care îi desparte nu doar pe ei unul de celălalt, ci îi divide, îi desparte chiar şi de Dumnezeu, este Doar gândul din capul lor, probabil că ar trăi cu adevărat ca în Rai pe acest pământ. Dacă ieşi afară şi îţi arunci mintea în primul tomberon vei vedea că de fapt niciodată nu a existat nici o separare în afara celei iluzorii create de minte. Un prunc nici nu ştie că "asta e mama mea, doar de la ea sug laptele", de fapt el suge de la orice mamă, pentru că nu cunoaşte cunoaşterea. Aşa că nu are cine să-i ofere cu elan otrava separării. Dar când omul ţine orbeşte la gândul lui, otrava separării cauzatoare de moarte îl duce în infern. Înainte de a învăţa gândul de cine erai separat?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi se părea ciudat că nu există luptă. Odată căzuţi, oamenii nu mai încercau să se ridice la loc. Poate că ştiau că nu are rost, poate că erau împăcaţi cu asta. Poate că apa neagră te făcea să uiţi, îţi reda liniştea, îţi dăruia înţelegerea şi aşa ştiai că să lupţi e o prostie. Aş fi vrut să ating apa, aveam nevoie de un pic din cunoaşterea asta, dar ştiam că nu e încă timpul pentru mine. Asta îmi spusese şi ţapul.

Cristina Nemerovschi în Ani cu alcool şi sex
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogăţia este dăunătoare numai atunci când se cade în ispita leneviei, a lâncezelii şi a plăcerilor unei vieţi păcătoase, când se aspiră la ea numai pentru a trăi mai târziu fără griji şi în delectare. Dar, ca exercitare a datoriei profesionale, năzuinţa spre bogăţie este nu numai permisă moral, ci şi de-a dreptul imperativă. Parabola cu servitorul alungat pentru că nu a dat cu camătă talantul ce i se încredinţase, părea să exprime în mod direct această idee. A voi să fii sărac - s-a argumentat adeseori - este acelaşi lucru cu a dori să fii bolnav, lucru reprobabil ca încercare de sfinţire prin fapte bune şi păgubitor pentru gloria lui Dumnezeu.

Max Weber în Etica protestantă şi spiritul capitalismului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna, frumoasă, galbenă şi strălucitoare pe cerul nocturn al Terrei. Acum, atât de aproape, îşi arăta suprafaţa cicatrizată, plină de urmele lăsate de loviturile primite de-a lungul existenţei sale. Înconjurând-o, puteau vedea clar şi faţa nevăzută a Lunii de pe Pământ; desigur, era de mult cunoscută, nu mai avea secrete, fusese studiată amănunţit... Şi totuşi, celor şapte tineri li se părea deosebită; nu ei o studiaseră până în acel moment. Tot ce ştiau despre ea, ştiau din cărţi, programe pe computer, emisiuni de televiziune (documentare ştiinţifice) şi alte materiale de specialitate. O văzuseră şi cu luneta, cu telescopul, cu alte aparate astronomice, dar acum o vedeau cu ochiul liber şi erau atât de aproape de ea...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi dau dreptul să nu fii de-acord cu mine atâta timp cât nu trebuie să admit asta

Odinioră, aveam dreptul de a protesta;
asta înainte de-a deveni atât de corecţi politic.
Acum avem doar dreptul de-a fi ofensaţi
şi daţi peste cap de orice spunem.
Bărbaţii nu mai pot complimenta femeile apropo de formele lor
şi suntem adesea priviţi cu suspiciune
când spunem că ne place părul lor.

E imposibil în aceste zile să vorbim despre religie,
ca şi cum Dumnezeu ne-ar fi spurcat gura.
Orice frază e o blasfemie pentru delicatele noastre urechi.
Şi dacă dorim să n-ajungem în iad, mai bine
ne ferim din calea răului.

Indivizii şi grupările speciale de interese
decid azi cine este înăuntru şi cine înafară.
Săptămâna asta palestinienii, cealaltă israelienii,
dar nimic nu este stabilit clar, pentru că babilonia este singurul mod
prin care Agenda Globală îşi poate face drum.

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt făcuţi să aleagă calea cea mai rapidă. Procesul psihologic se numeşte "recompensă imediată" şi se datorează evoluţiei speciei umane. Când strămoşii noştri trăiau în peşteri, să ai rezultate imediate făcea diferenţa între viaţă şi moarte. Dacă vânătoarea avea succes, familia era prosperă. Dacă dura mai mult de câteva zile în care nu aveau rezultate, întreaga comunitate era în pericol. Nu era timp de planuri elaborate întinse pe ani de zile. Tribul trebuia să se hrănească, să aibă lemne pentru foc, să aibă cu ce să se acopere când e frig. Recompensa trebuia să fie IMEDIATĂ. Azi, deşi suntem la mii şi zeci de mii de ani de acele vremuri, acelaşi mecanism psihologic care odată era aliatul nostru, s-a transformat în inamicul nostru. Pentru că astăzi, orice om are puterea şi acces la cunoştinţele necesare pentru a deveni o persoană fericită, împlinită, prosperă. Şi totuşi atât de puţini reuşesc. Pentru că deşi au atâtea posibilităţi în jur, oamenii încă se lasă ghidaţi de acel instict ancestral. Recompensa imediată.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când oamenii n-au mai avut curajul să creadă în viaţa de jos, când n-au mai avut candoarea să creadă în viaţa de sus, au început să creadă în viaţa ca-n filme... Pentru o bună parte a lumii, filmul a fost într-adevăr o uzină care producea vise, conserve de vise. La început, vise sepia. Pe urmă, vise tehnicolore, iar spre dimineaţă, înainte de ora trezirii - coşmaruri...

Ecaterina Oproiu în Un idol pentru fiecare
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

apocalipsa vine când iarba are un verde cum nu ai mai văzut,
când brusc ai interes pentru limba păsărilor,
când începi să-i întrebi pe copaci care e numele lor,
când dimineaţa observi că tavanul albastru pare plin de viaţă
şi reuşeşti să distingi norul pe care a călcat un înger.
apocalipsa vine cu părerea de rău pentru care a trebuit să munceşti un pic
în detrimentul automulţumirii pentru care nu a trebuit să mişti un deget.
când îţi pare nedrept că ştii atât de puţtine
deşi cel mai des erai trist că ai puţine.
şi poate de aici vine frica.
apocalipsa înseamnă revelaţie,
nu sfârşit.
probabil ca înainte de a se sfârşi
va trebui mai întâi să înţelegem.
asta îmi dă speranţă, mai este mult.
eu nu ştiu nici măcar cine a scris asta.

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă de vultur

Un vultur mândru se rotea în cer
Şi spre Pământ privea cu detaşare
Avea pene maro, un cioc de fier
Şi la picioare ascuţite gheare.

Zbura tăcut, acolo în înalt
Departe de ororile de jos
Şi foarte rar făcea câte-un salt
Spre-acest tărâm mizer şi întunecos.

O cioară neagră croncănea pe cracă
Privind în iarbă cu ochi mici şi goi
Şi aştepta ca oamenii să treacă
Să poată lua o pâine din noroi.

Un om care mergea spre miazăzi
A zis şi el o vorbă, aşa, într-o doară:
- Mai bine să fii vultur doar o zi,
Decât o viaţă-ntreagă să fii cioară.

poezie de Octavian Cocoş (15 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o clipă îl privi cu albastrul ochilor ei. Ce avea el de gând oare? Nu-şi dădea seama! Nici psihiatria, nici psihologia n-o ajutau deloc în acele momente; pe el nu-l înţelegea deloc. Nu reuşea să-l înţeleagă. De parcă toate studiile ei nu-i erau de nici un folos în prezenţa lui. Şi de fapt, cum sau cu ce s-ar fi aşteptat ea s-o ajute?! Lucian, la volanul maşinii albastre, străbătu hotărât oraşul, spre centru. În curând, se putu zări o casă frumoasă, nici foarte mare, nici prea mică, înconjurată de un cordon format din poliţişti, jandarmi, gardieni. A cui casă putea fi aceea? Pentru Lia părea clar că doar a unuia dintre membrii echipajului, dar a ei, sigur nu! Atunci a cui? A... lui?! Liei i se făcu inima mică, mică de tot. De ce oare Lucian o aducea aici, foarte probabil, la el acasă?! Ce urmărea de fapt?! Timidă, îl privi o clipă. Înainte de a se apropia de casa respectivă şi de a trece de cordonul format de oamenii legii îi ceruse să oprească, pentru ca ea să coboare. Rostise totul şoptit, cu o urmă de teamă în glas. Teamă?! De ce?! Sau de cine?! De el?! Surprins, îşi întoarse capul spre ea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Robert Bruce, Jr.: Pământuri, titluri nobiliare, subordonaţi, putere... nimic.
Robert Bruce, Sr.: Nimic?
Robert Bruce, Jr.: Nu am nimic. Oamenii luptă pentru mine, pentru că dacă nu fac asta, îi izgonesc de pe pământurile mele, iar ei împreună cu familiile lor vor muri de foame. Oamenii aceia care şi-au vărsat sângele la Falkirk au luptat pentru William Wallace. El luptă pentru ceva ce eu nu am avut niciodată. Iar eu i-am furat asta, atunci când l-am trădat. Am putut vedea asta în ochii lui pe câmpul de luptă şi mi se rupe inima.
Robert Bruce, Sr.: Toţi oamenii trădează. Toţi îşi calcă pe inimă.
Robert Bruce, Jr.: Dar eu nu vreau să îmi calc pe inimă! Eu vreau să cred aşa cum şi el crede. Nu voi mai fi niciodată de partea greşită a baricadei.

replici din filmul artistic Inimă neînfricată
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farul

Aprinsă undeva-ntr-un loc ascuns
Pe cuprinsul mării, nu prea departe,
("Un mic recif," Căpitanul nostru-a spus)
Am văzut sclipind o lumină-n noapte.

El mi-a spus că se-află-n far acolo unde,
Pe marea cu primejdii nu puţine,
Trăiau în singurătate oameni care se-ngrijeau
Ca fitilul lămpii să ardă pentru mine.

Pentru mine, pentru el, pentru fiecare navă
Care traversa acele ape-ntunecate.
Mă gândeam că era ciudat ca-n liniştea fluidă
Să stea mereu acolo, zi şi noapte.

Ei n-au magazine, n-au ogoare şi n-au străzi;
N-aud nici freamăt de frunze pe cărare,
Şi-adeseori sub picioare furios le urlă
Talazurile-n cavalcada lor aprigă pe mare.

Iar când noi dormim, ei stau de veghe
Întinzând peste fiecare val, până-n hăt depărtare,
Un braţ lung de lumină călăuzitoare
Un fel de saulă legată de colacul de salvare.

poezie de Marjorie Wilson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce aflăm, aflăm că noi suntem Viaţa, niciodată corpul care crede că are viaţa! Viaţa nu are început şi nu poate avea sfârşit, doar formele efemere suferă de boala cumplită a separării numită naştere şi moarte. Mama, tata, copilul, pisica sau orice formă efemeră de viaţă căreia ne ataşăm nu se duce absolut niciunde. Viaţa, dragă prietene, doar se eliberează de povara grea a unei forme prea uzată pentru această lume. Dar viaţa ei vă îmbrăţişează şi vă însufleţeşte chiar Acum pe toţi exact cu aceiaşi dragoste cu care o făcea prin vremelnicia formei. Când ne aflăm pe noi înşine doar Murim înainte de moarte şi îngropăm noi moartea în inima vieţii veşnice! A muri înainte de moarte înseamnă a nu mai muri la moarte! A nu mai muri deloc! Noi toţi suntem viaţa veşnică condamnate de gând în biete creaturi muritoare. Vorbele spuse de preot: "precum că va avea viaţă veşnică" nu sunt deloc o utopie sau o fantezie mistic-creştin, ci e adevărul cel mai pur pe care din păcate, mulţi dintre preoţi îl aclamă, dar nu l-au realizat!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să trăiţi. Bine?

Ştiau băieţii ce ştiau
Cum că trăim, când promiteau
Acum când nu mai am de muncă
Consider că a fost... poruncă!

epigramă de Gheorghe Gurău (2008)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se face că pasiuni foarte diferite concordă prin aceea că sunt forme ale iubirii? Nu este necesar nici să deosebim tot atâtea feluri de iubiri câte obiecte diferite există pe care le putem iubi. Căci de exemplu, cu toate că, pasiunile pe care un ambiţios le are pentru glorie, un avar pentru bani, un beţiv pentru vin, un brutal pentru o femeie pe care vrea s-o violeze, un om de onoare pentru prietenul său sau pentru iubita sa şi un tată bun pentru copiii săi, se deosebesc mult între ele, totuşi, prin aceea că sunt forme de manifestare ale iubirii, ele sunt asemănătoare. Primii patru însă n-au iubire decât pentru posesiunea obiectelor la care se referă pasiunea lor, neavând deloc iubire pentru obiectele însele, faţă de care simt doar o dorinţă amestecată cu alte pasiuni aparte. În schimb iubirea pe care o nutreşte un tată bun pentru copiii săi este atât de curată, încât el nu doreşte să aibă nimic de la ei şi nu vrea deloc să-i stăpânească altfel decât îi stăpâneşte şi nici să şi-i alipească mai strâns decât acum;privindu-i ca pe alte întrupări ale lui sine -însuşi, el urmăreşte binele lor ca pe al său propriu, ba chiar cu mai multă grijă. Afecţiunea pe care oamenii de onoare o au pentru prietenii lor este de aceeaşi natură, cu toate că rareori ea este atât de perfectă;iar afecţiunea pe care o au pentru iubita lor ţine în bună măsură de o asemenea iubire, dar ţine oarecum şi de cealaltă.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu

Cine sunt eu? Eu sunt un om!
Un om cu suflet (dăruit mai mult altora decât mie însămi);
cu ochi (mai mult pentru cei din jurul meu decât pentru mine);
cu mâini muncite zi şi noapte
(mai cu spor pentru ceilalţi oameni, decât pentru mine)...
Cu nume concret, strădui, viabil (mie şi celorlalţi oameni),
pentru ca ceilalţi oameni să ştie că asta de-aici şi de oriunde,
cea de-acum şi dintotdeauna, am fost, sunt şi voi rămâne, eu!!

Cine sunt eu? Eu sunt asta de-aici, care n-a putut rezista, niciodată,
dorinţelor celor din jur! Şi, fiindcă n-a rezistat şi, acum trei mii de ani,
când, câţiva oameni au vrut-o îndrăgostită de un poet,
ea s-a" îndrăgostit"... de poet!
Apoi, ei au vrut ca ea să-i dedice versuri poetului şi să devină poetă!
Şi ea i-a dedicat versuri poetului şi a devenit poetă! Poetă adevărată!

Cine sunt eu? Eu sunt un om care şi-a pus inima pe tavă,
pentru ca oamenii să facă din ea, ce vor...
Şi apoi să facă parte din tot ce eu, cea care sunt,
voi fi putut agonisi efemerităţii:
deznădăjduire şi speranţă, durere şi bucurie suferinţă şi iubire!

Poate a venit vremea să-mi iau inima înapoi (cât va mai fi rămas din ea),
cu ei cu tot, cei care vor face parte din dreptul meu la eternitate!
S-o iau înapoi, acum când sunt aici, pentru atunci, când nu voi mai fi, aici!

Cine sunt eu, cine eşti tu, cine e dânsul... Oare ce mai contează?
Până la urmă, nu mai contează!
Dar contează să ne bucurăm de o clipă, de o zi, de o şansă!
De lumina zilei şi de întunericul nopţii;
de albastru cerului şi de scânteierea stelelor;
de luceafărul dimineţii şi de luna înserării!
De iubire! De fericire! De ceilalţi oameni!
De bucuria de a fi pe Pământ!

Pentru că aveţi un chip, un nume, un suflet;
pentru că sunteţi sănătoşi, frumoşi, buni;
pentru că puteţi dori, dărui, iubi;
pentru toate acestea, bucuraţi-vă..., prieteni...!

poezie de Iulia Mirancea (20 aprilie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Eu... Uff... Chiar am interpretat greşit, totul. Dar în acele momente nu mi se părea că aş greşi.
Lia: În seara aceea, când ne-ai văzut împreună, la acel restaurant, a fost pentru ultima oară când am luat cina împreună cu el, a fost ultimul weekend pe care l-am petrecut împreună.
Lucian: Asta înseamnă că după acea seară, nu l-ai mai întâlnit deloc?
Lia: Chiar deloc, nu... L-am mai întâlnit, însă doar în scopuri strict profesionale, de luni până vineri inclusiv, de la ora 14.00 până pe la 19.00-20.00, cu excepţia săptămânilor în care aveam şedinţe la bordul navei; la acele întâlniri zilnice la care ar fi trebuit să participi şi tu, însă tu ai absentat în această perioadă, în mod intenţionat.
Lucian: Ştiu. Şi îmi cer scuze, însă... Nu cred că mă simţeam în stare să iau parte la acele întâlniri.
Lia: De ce?
Lucian: De ce...?! De ce l-ai sărutat, atunci? Explică-mi, de ce?!
Lia: De ce te interesează?
Lucian: Pentru că... Mă interesează! Ce-a fost acela?! Un ultim sărut, de adio?
Lia: Nu, deloc...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât modestul cât şi mândrul îşi pun pe cap pălăria smereniei, pentru a părea mai mari.

aforism de Cornel Stelian Popa (26 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faptul că premiera Ritualului primăverii a stârnit scandal este probabil cunoscut de toată lumea. Oricât ar părea de curios, nici eu nu eram pregătit pentru această explozie. Reacţiile muzicienilor care asistaseră la repetiţiile orchestrei nu-mi sugeraseră nimic în acest sens, iar spectacolul de pe scenă nu părea de natură să genereze o răzmeriţă. Dansatorii repetau de câteva luni şi ştiau foarte bine ce au de făcut, chiar dacă adesea mişcările lor nu aveau nici o legătură cu muzica...

Igor Stravinski în Expoziţii şi dezvoltări
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!