Un moft venit pe val

am găsit un cuib. îl ţesea un vis, dar un moft venit pe val a şoptit la ureche: fugi din calea şarpelui. şi am fugit atât de tare încât malul s-a făcut o groapă plină cu vin roşu. o femeie îmbrăcată în alb se închina cerului. degetele dantelate nisipeau promisiuni. am păşit uşor spre ea. cu tălpile goale am călcat pe cioburi de oglindă spartă. nu m-am întrebat de ce nu le-am văzut şi de ce nu am simţit durere. sângele se amesteca liniştit cu apa mării. aşteptarea se făcuse rid pe fruntea mea. departe, foarte departe, un zid se prăbuşea. credeam că dimineaţa e aproape, dar zborul unui vultur acoperea vieţi în doi. era singurul vultur care proteja o iubire. era de parcă îl puteai atinge. atât de frumos şi atât de simplu!

poezie de Dorina Şişu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hannibal Lecter: Îmi vei spune acum. După uciderea tatălui tău ai rămas orfană. Aveai 10 ani. Ai mers să locuieşti cu nişte verişori la o fermă de oi şi cai în Montana. Şi...?
Clarice Starling (ochii i se umezesc): Şi într-o dimineaţă, pur şi simplu am fugit.
Hannibal Lecter: Nu "pur şi simplu", Clarice. Ce te-a determinat? La ce oră te-ai pornit?
Clarice Starling: Devreme, încă era întuneric.
Hannibal Lecter: Înseamnă că te-a trezit ceva, nu-i aşa? Un vis? Ce a fost?
Clarice Starling: Am auzit un zgomot ciudat.
Hannibal Lecter: Ce era?
Clarice Starling: Erau... ţipete. Un fel de ţipete, ca vocile unor copii.
Hannibal Lecter: Ce ai făcut?
Clarice Starling: Am coborât, afară. M-am furişat în şopron. Îmi era atât de frică să mă uit înăuntru, dar trebuia s-o fac.
Hannibal Lecter: Şi ce ai văzut Clarice? Ce ai văzut?
Clarice Starling: Miei. Mieii ţipau.
Hannibal Lecter: Tăiau mieii de primăvară?
Clarice Starling: Şi ţipau.
Hannibal Lecter: Şi ai fugit?
Clarice Starling: Nu. Mai întâi am încercat să-i eliberez. Am deschis portiţa ţarcului lor, dar ei n-au fugit. Pur şi simplu stăteau acolo, confuzi. Nu fugeau.
Hannibal Lecter: Dar tu puteai aşa că ai fugit, nu-i aşa?
Clarice Starling: Da. Am luat un miel şi am fugit cât de repede am putut.
Hannibal Lecter: Încotro te îndreptai?
Clarice Starling: Nu ştiu. Nu aveam nici apă, nici mâncare şi era foarte frig afară, foarte frig. Credeam că dacă voi putea salva măcar unul, dar... era atât de greu. Atât de greu. Nu am făcusem mai mult de câţiva kilometri când m-a luat maşina şerifului. Fermierul era atât de furios încât m-a trimis la orfelinatul luteran din Bozeman. N-am mai fost niciodată la fermă de atunci.
Hannibal Lecter: Ce s-a întâmplat cu mielul tău?
Clarice Starling: L-au omorât.

replici din filmul artistic Tăcerea mieilor, scenariu de Ted Tally, după Thomas Harris
Adăugat de Butnariu Iris Paula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Christian: Îţi spun sincer, Sean, m-am simţit violat. O singură dată m-am mai simţit atât de lipsit de putere, şi n-a fost nici pe departe atât de rău ca acum – pe la începutul anilor '90, când o tipă mi-a băgat degetul într-un loc foarte delicat, fără să mă prevină!

replică din filmul serial Prietenie pe muchie de cuţit
Adăugat de Silvia Bratu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste

Sufletul meu era o rochie albastru-deschis de culoarea cerului;
am lăsat-o pe-o stâncă, pe ţărm,
şi-am venit la tine goală ca o femeie.
Şi ca o femeie m-am aşezat la masa ta,
am băut vin cu tine şi-am sorbit din parfumul de roze.
M-ai găsit frumoasă, mi-ai spus că m-asemuiam
unei fiinţe văzute în vis,
am uitat totul, am uitat copilăria, căminul,
nu-ţi ştiam decât mângâierile ce mă ţineau prizonieră.
Şi tu ai luat surâzând o oglindă şi m-ai rugat:
priveşte-te-n ea!
Am văzut că umerii mei erau făcuţi din pulbere
şi cădeau în pulbere,
am văzut că frumuseţea mi-era bolnavă şi nu voia
decât să dispară,
O, strânge-mă tare în braţe, atât de tare încât să
nu-mi mai trebuie nimic altceva.

poezie clasică de Edith Sodergran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată un vrăjitor răutăcios, care a făcut o oglindă, dar nu era o oglindă ca toate oglinzile, fiindcă tot ce era mai frumos şi bun dacă se oglindea în ea aproape că nici nu se vedea, în schimb, tot ce era mai urât se vedea în oglindă foarte limpede şi chiar mai urât decât fusese. Cele mai frumoase privelişti în oglindă parcă erau spanac fiert şi cei mai buni oameni erau în oglindă urâcioşi sau şedeau cu capu-n jos. Feţele lor erau aşa de schimonosite că nu le puteai cunoaşte şi dacă, de pildă, cineva, care avea o alunică pe obraz, se uita în oglindă, alunica creştea şi îi acoperea tot obrazul ca o pată neagră.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape şi departe

suntem împreună pe aceeaşi margine
a clipei,
împărţim aceleaşi nopţi sub
acoperişul lumii,

aş putea să-ţi ating visele,
aş putea fremăta în epoca ta,
aş putea să te port ca pe-o amforă
dar totuşi eşti atât de departe.

privirea ta e absentă,
soclul tău prea înalt,
nu eşti altceva decât o statuie frumoasă
şi rece
într-un templu
ce nu-mi aparţine.

eşti atât de străină
şi eu atât de trecător,
eşti atât de departe
şi eu atât de aproape.

eşti atât de tristă
în trupul tău de marmură,

eu sunt atât de singur
pe stânca mea de granit.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cobor la malul mării

Dimineaţa cobor la malul mării
unde, după un anumit orar, valurile
se rostogolesc spre ţărm sau spre larg.
Spun, oh, sunt atât de nefericită,
ce trebuie –
ce-ar trebui să fac? Iar marea-mi răspunde
cu glasul ei fermecător:
Iartă-mă, am mulţime de treburi de făcut.

poezie de Mary Oliver din O mie de dimineţi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-eşti atât de aproape şi totuşi ...

Mi-eşti atât de aproape şi totuşi
Atât de departe, atât de departe!
Nu ne desparte
Decât iazul cu lotuşi.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tălpile mele – atât de ferm înfipte

Tălpile mele – atât de ferm înfipte în pământ!
Aripile mele – atât de departe sus pe ceruri!
Şi atât de multă suferinţă
În inima sfâşiată între ele.

poezie clasică de Juan Ramon Jimenez, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

talazuri se zbat
în sufletul mării
atât de aproape
de ţărm
atât de departe
văd ochii smulşi
din adâncuri
durerea planctonului

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abia atunci...

S-a luminat de licurici grădina
Şi florile din iarbă s-au aprins,
Din cerul tot se prăbuşea lumina
Când au venit, Isuse şi Te-au prins.
S-a-ntins tăcerea, s-a făcut mai mare
Năuca lună a căzut de sus
S-a risipit în cioburi pe cărare
Când a au venit, Isuse şi Te-au dus.

Ca pe-un tâlhar au vrut să Te lovească,
Ca pe-un tâlhar cu funii Te-au legat,
Te-au dezbrăcat de slava Ta cerească
Când Te-au hulit şi-apoi Te-au renegat.

Am fost şi eu acolo în gradină,
Cu Petru-odată am fugit şi eu
Ştiam că eşti Mesia ce-o să vină,
Ştiam că Tu eşti Fiu de Dumnezeu.

Credeam că toate-n lume Ţi-s supuse,
Dar viaţa mea a cântărit mai mult
Şi m-am ascuns să nu mă vezi, Isuse
Şi m-am ascuns să nu Te mai ascult.

S-a luminat de licurici grădina
Şi-n mii de lumânări pe fruntea Ta
Se unduia şi pâlpâia lumina
Când Te-au ucis apoi pe Golgata.

Când inima în cioburi mi-a fost spartă
Şi n-am putut în faţa să mai ies
Te-am auzit strigând la ceruri: Iartă!
Şi-abia atuncea, Doamne-am înţeles...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă de vultur

Un vultur mândru se rotea în cer
Şi spre Pământ privea cu detaşare
Avea pene maro, un cioc de fier
Şi la picioare ascuţite gheare.

Zbura tăcut, acolo în înalt
Departe de ororile de jos
Şi foarte rar făcea câte-un salt
Spre-acest tărâm mizer şi întunecos.

O cioară neagră croncănea pe cracă
Privind în iarbă cu ochi mici şi goi
Şi aştepta ca oamenii să treacă
Să poată lua o pâine din noroi.

Un om care mergea spre miazăzi
A zis şi el o vorbă, aşa, într-o doară:
- Mai bine să fii vultur doar o zi,
Decât o viaţă-ntreagă să fii cioară.

poezie de Octavian Cocoş (15 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exişti

palmele ochilor mei
îţi cuprind hulubii cu pliscurile privind către Dumnezeu
ca lacrima unui orb
mă dor curbele coapselor tale
genunchii
ofrande ce-nsoţesc rugăciuni
moliciunea pânteculului
pernă pentru fruntea unui timp destinat
iar dorul din priviri
ahhh
dorul
iţi duce suspinul spre blues

eşti atât de frumoasă
femeie
încât teama e gheară de vultur în tendonul iubirii

Doamne
psalmii tăi nu-i aşeza peste cuvintele mele
clipa ei
a mea
e sfântă precum adevărul divin

poezie de Gabriel Crăciunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Să nu fugi atât de departe
De cele ce sunt şi pot să-nţeleg
Cu mintea mea ascunsă
În pliul negru al lunii.

Să nu fugi!

Ştii cât de tare mă doare dorul de noi?

Şi dac-ar fi să trăiesc alte o mie de vieţi
În unicul tablou al lumii,
Ştii ce-aş alege?

Să fiu dincolo de trăiri şi cuvinte
Refugiul în doi.

Să nu pleci acum,

Când tare de tot mă doare lumina.

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum de oraş

am văzut negeneraţia tăcând...
i-am admirat urletele mimate cu diezi...
am călcat pe urmele animalului sfânt...
acolo am rămas să-mi cresc fantoma/
am oferit măşti alternative,
umbrele le-au fost rupte,
li s-au descoperit crochiurile.
Le-am colecţionat drept amintiri.

ce erau mai mult decât amintiri(?)
ce se numea negeneraţie în definitiv...

Am stors tot ce a curs din astea,
timpul era singura urmă rămasă,
era textura texturii,
era chimia unui viitor aşa cum a fost scris.

Le-am văzut liniştea de buduoar...
muribunzii intoxicaţi cu filosofii...
toga unor regi muţi...
purpura plânsului spre zei.
Am văzut cât de mult ne culcam pe o ureche
şi o lăsam în ecou de peşteră,
organ pentru vânătoarea animalului sfânt.

Am văzut drumul pe care au mers,
am plâns şi râs deopotrivă,
atât cât era zarea...
atât cât sorbeam infinitul...
atât cât mai puteam urmări animalul...

Am văzut umbrele îngheţate ale nefericiţilor.
Le-am evitat lacurile de lavă îngheţată,
de fiecare dată pulsul m-a biciuit,
de fiecare dată m-am pripit în văzul lumii.
Umbre am văzut, de nu ştiu ce animal mai căutam...
eram mulţi...
rămâneam niciunul...
rămâneam un fir de timp de care să tragi
în drumul nostru către animalul sfânt...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai căutat cum îşi caută păsările hrana

într-un ochi de lumină
puteai să strângi pleoapele cu putere
şi să mă chemi
eu sunt atât cât vrei să fiu
o iluzie
sau o femeie cu braţe lungi
o femeie care-ţi atinge fruntea
şi spune că arzi

m-ai căutat cum îşi caută păsările cuibul
în ziua de ieri când cuvintele dulci
au ţâşnit din carnea ta ca scânteile din foc
şi am ars amândoi pe acelaşi rug
puteai să-nchizi ochii
şi să mă chemi
eu sunt atât cât vrei să fiu
o iluizie
sau o femeie cu braţele-n flăcări

m-ai căutat şi mă vei căuta mereu
pentru că din carnea ta vor curge cuvintele
ca dintr-un râu ieşit din matcă
şi toate câmpiile din priviririle noastre
vor sta sub apele limpezi
ale iubirii
eu sunt atât cât vrei să fiu
o iluzie
sau o femeie care îţi trăieşte povestea
în fiecare zi

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi un dascăl de înţelepciune ar însemna ceva mai mult decât un discipol care încă nu a ajuns destul de departe spre a se conduce pe sine, şi cu atât mai puţin pe alţii, în aşteptarea certă de a atinge un ţel atât de înalt; aceasta ar însemna a fi un maestru în cunoaşterea înţelepciunii, ceea ce vrea să spună mai mult decât îşi va atribui lui însuşi un om modest.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Dialectica raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa

De fiecare dată am sperat că va fi bine
Am văzut norii şi am plutit,
Zburând am cernut norii
Şi mii de luminiţe mi-au luminat faţa
Am văzut florile şi m-am aşezat printre ele
Sunt foarte departe de tine, atât de departe
Că aş putea striga la cer să mi te-ntoarcă.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de aproape

Poate că eşti
atât de aproape
încât
aş putea să întind mâna
şi să te ating.
Poate că eşti
atât de aproape
încât
aş putea
să deschid ochii
şi să te văd.
Poate că eşti
atât de aproape
încat
aş putea
să-ţi vorbesc
şi să te ascult.
Poate că eşti
atât de aproape
încât
aş putea
să-ţi citesc gândurile
şi să te'nţeleg.
Poate că eşti
atât de aproape
încât
aş putea
să-ţi simt adierea
şi să o opresc.
Poate că eşti
atât de aproape...

poezie de Lia Albu
Adăugat de Lia Albu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamna aceea

Era toamnă
Erau şi nişte castani
Şi o bancă.

Eu şedeam
Eram palid şi poate frumos
Şi mă gândeam.

Atunci s-a oprit un tramvai
S-a dat jos o femeie
Dar era îmbrăcată foarte bine
Era deci o cucoană.

Tramvaiul a plecat
Strada rămăsese goală
Atunci femeia s-a aplecat
Şi-a ridicat încet rochia
Până la genunchi
Şi pe urmă mai sus
Foarte sus.

Avea nişte pulpe rotunde, frumoase
Şi ciorapi eleganţi de mătasă
A stat mult până şi i-a potrivit;
Eu o priveam pierdut de pe bancă
Şi ceva plângea, agoniza, murea în mine
Încât femeia s-a ridicat
Şi m-a văzut.

Era o femeie albă, frumoasă
Dar obrazul i s-a făcut deodată roşu
Şi eu simţeam cum mă înroşesc;
Femeia a plecat repede
Avea o rochie albastră care flutura în urmă
Eu am rămas mai departe pe bancă,
Sub castani.

Şi a mai venit un tramvai
Din el a coborât altă lume
Femei şi fete frumoase.

Şi eu şedeam mai departe pe bancă
Şi mă gândeam
La mine
La sinucidere,
Era toamnă
Şi mai erau şi nişte castani.

poezie de Poemul invectivă (1933)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste tot şi nicăieri

Hoinărind peste tot şi nicăieri
Aşa e astăzi, aşa a fost şi ieri
Privesc în jos, privesc şi-n sus
Pe cer planează un vultur pleşuv.

Un om uscat, pare-a fi viu
Păşeşte sub cerul cenuşiu de întuneric,
Plimbându-se pe malul râului sângeriu
Unde peştii Piranha aşteaptă flămânzi.

Şi am fugit, m-am ascuns departe
De ploaia violentă cu picuri acizi
Topind în jur pe toţi şi toate
Am fugit, mă ascund, peste tot şi nicăieri.

poezie de Edmond Ioan Siladie (14 martie 2018)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!