Referințe
tot aceiași mai ești
chiar și-n vaga oglindă
ca atunci în povești
parcă intri în tinda
casei mele plăpânde
în pustia, în recea
cu obloanele-i blânde
undeva printr- a zecea
și rămâi peste noapte
să sfidam scrisa soartă
sângerând vișini coapte
din copac de la poartă
numai vie în floare
în întreaga grădină
dac-ai ști cât mă doare
în străfunduri retina
dac-ai ști ce tristețe
melancolic o viață
a jucat cu finețe
rolul ăla, de soață
dar oricum nu se poate
sunt bunel, ești bunica
ai nepoți și nepoate
iar eu am nepoțică
dar în fine e soarta
ce ne-a tras pe vecie
că pe linie moartă
că pe alta mai vie
ne-a rămas amintire
și cuvinte nespuse
și adânc în privire
de martiri, nesupuse
au rămas și dorințe
lângă pragul veciei
excluzând referințe
ce n-au fost să mai fie..
poezie de Iurie Osoianu (21 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.Citate similare
Dac-ai pierdut
Dac-ai pierdut apa,
scotocește norul.
Dac-ai pierdut dorul,
încearcă zborul.
Dac-ai pierdut frumosul,
caută-l în floare.
Dac-ai pierdut focul,
caută-l în soare.
Dac-ai pierdut zâmbetul,
nu mai ai culoare.
Dac-ai pierdut speranța,
e lungă așteptarea.
De nu ai cutezanța,
în zadar e încercarea.
poezie de Dumitru Delcă (iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Alcor
Alcor, micuță stea plăpândă
Abia zărită-n depărtare,
De-ai fi tu gingașă și blândă
Cum e-n adânc o stea de mare,
De-ai fi un licurici în noapte
Ori far pe-o insulă pustie,
Sub pomul meu cu vișini coapte
Șezând, ți-aș scrie-o poezie.
Dar tu, steluță minunată,
În cer ești iad! De ce să-ți scriu,
Când tu, dac-ai putea, pe dată
În foc m-ai pârjoli de viu!
poezie de Mihail Mataringa (27 ianuarie 2009)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nepoțică și bunel...
tu existai în lumea paralelă
la care n-am avut nicicând acces
o lume ba supusă ba rebelă
ba vie ba pe cale de deces
eu existam în lumea racordată
la alte referințe de idei
o lume-n care să iubești o fată
era echivalent cu: fă ce vrei...
și între noi realitatea trancendentă
mereu punea o pavăză de foc
un șanț pavat cu apă decadentă
adâncă ca bătăile de joc
m-am zbuciumat așa o veșnicie
în care nu era nici liniști și nici loc
numai un vis în prag de nebunie
și pripe ce se neagă reciproc
m-am alintat și cu iluzii mai reale
decât amarul cel mai dulce din povești
am rupt cu dinții din plăceri carnale
dar n-am știut nici că nici cine ești
și ca să n- am cumva vre-o indoială
că tot ce-a fost sortit s-a împlinit
tu mă întrebi in pripă cu sfială
-bunele, tu pe mine m-ai iubit?!!
poezie de Iurie Osoianu (8 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
... și apoptoza galben-sângerie
îneacă lin cărarea în finețe
retina mea, în lentă feerie
și sufletul, în valuri de tristețe...
catren de Iurie Osoianu (20 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Crinul...
întreaga mea viață a fost un roman
cu sufletul meu cristalin
agnostic, de zeu, uneori de tiran
și deseori- floare de crin
îl tot întrebam -prin ce lumi te-ai ascuns
prin ce universuri plutești
și doar uneori intuiam în răspuns
că numai pe mări și-n povești
îl tot iscodeam- după ce mereu zbori
după cine mereu ești pustiu
că te-ntorci uneori pe aluzii la zori
alteori mai mult mort decât viu
doar o singură dată mi-a spus tremurând
cu tristețe-n orbitele-i oarbe
că alt suflet ca el de pustiu și flămând
din adâncuri esențele-i soarbe
că demult nu mai are nici liniști nici loc
că-i uitat și de rău și de bine
că demult îl așteaptă bulboane de foc
dar va sta pân -la urmă cu mine...
mai apoi între zile și nopți va pluti
peste codru și munte și mare
-eu sub malul de lut năruit voi simți
cum se-nalță și nu mă mai doare...
întreaga mea viață a fost un roman
cu sufletul meu cristalin
agnostic, de zeu, uneori de tiran
și deseori- floare de crin
poezie de Iurie Osoianu (25 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimicnicie
... ești libertatea mea tăcută
ești liniștita mea tristețe
mai ești și ploaia dimineții
pe lung adio așternută
ai fost mereu un dulce soare
o suplă zână din poveste
s-a stins povestea. Nu mai este
nimic. Nimicnicia doare...
poezie de Iurie Osoianu (20 septembrie 2017)
Adăugat de moldoveanul ipocritic
Comentează! | Votează! | Copiază!
Soartă!
Speranțe, idei sau vise,
Sunt de mult, de vremuri ninse.
Au rămas doar niște gânduri...
Azi, am mulți prieteni singuri.
Încă n-am pe față riduri,
Însă, sunt plină de gânduri...
Ce mai viață, ce mai soartă!
Singurătatea mă poartă.
Frumoasele mele vise,
De soartă mi-au fost ucise.
Acum am rămas pe gânduri,
Cu ochii pe-aceste rânduri...
poezie de Georgeta Nedelcu din Cenușa unui suflet! (15 martie 2001)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poveste pentru doi
... am vrut să-nving singurătatea cedând în fața chipului tău blând
și de atunci admir pustietatea din ochii tăi ca soarele flămând
și am mai vrut să gust din vișini coapte cu sucuri sângerii de buze moi
dar m-am trezit și singur și în noapte și cu oribili ani-lumina între noi
și s-a sfârșit balada din poveste lovind mereu în trai de zi la zi
cu degetele fine și celeste ce dur sugrumă când nu pot lovi
și sa sfârșit imajinata lume, au înghițit-o hăurile goi
și pot s-arunc în ele orice nume- povestea mea oricum e pentru doi...
poezie de Iurie Osoianu (4 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Constatare
Cât de frumoasă ești!
Si dac-ai ști
câtă lumină reușești
In zori de zi
S-aduci in jurul meu,
Un curcubeu!
Cât de senină esti!
Si dac-ai ști
Că numai tu mă împlinești
Si orice-ar fi
Stiu clar ca mi-este dor,
Că te ador.
Ce minunată ești!
Si dac-as ști
Ca si tu sincer ma iubesti
I-oi multumi
In veci lui Dumnezeu
Cum stiu doar eu...
poezie de Stelian Necșoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
... tu ești greșeala vieții mele
eu sunt năpasta vieții tale -
sfidarea interdicțiilor zodiacale
ne-a transformat în Universuri fără stele...
catren de Iurie Osoianu (29 iulie 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Paradigma....
te invit dacă vrei. Poți veni Te aștept
am rămas doar prieteni, prieteni deși
s-a schimbat paradigma și-n noul concept
nu mai știi cine ești, nu mai ai ce cerși
dar nici timp, tu doar vezi, ca o apă s-a scurs
sentimentele mele devin mai firești
deși sar uneori să-ți mai țin vre-un discurs
că din somn, că din cer, că din alte povești...
dar oricum te aștept. Să-nnotâm amândoi
și să râdem când trecem de coame de val
să-nfruntăm orizonturi albastre și moi
tolăniți în nisipul abruptului mal
mai apoi să pornim undeva prin câmpii
și prin codri să trecem și dealuri și văi
și la hanul din mijlocul pieței târzii
să sorbim un ulcior de Cotnar și văpăi
vioriști vor încinge un vals străveziu
din Beethoven, din Mozart, din leahul Shopin
printre mesele hanului nostru pustiu
v-om dansa elegant, grațios și peren
răsăritul de soare-l vom prinde-n cupeu
într-un tren care merge direct la Paris
eu cu zâmbet senin și cu voce de zeu
voi șopti că mi-ai fost o amantă de vis
că deși n-ai știut -eu mereu te-am iubit
de la prima vedere, platonic și greu
că-ntre mine și tine stă omul ursit
ca o limbă de foc între bine și rău
am ajuns în sfârșit. Coborîți pe peron
traversăm mai apoi toată Gara de nord
și ne luăm bun rămas bolmojind unison
un adio adânc ca atacul de cord
te invit dacă vrei. Poți veni Te aștept
am rămas doar prieteni, prieteni deși
s-a schimbat paradigma și-n noul concept
nu mai ești cine ești, nu mai ai ce cerși...
poezie de Iurie Osoianu
Adăugat de Vasili
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar rugăciunea ne-a mai rămas
Cu atât de mulți patriotarzi
E moartă orice perspectivă;
La Domnul ne rugăm de azi,
Să facem mâine o colivă.
epigramă de Laurian Ionică din revista "Cugetul" (2010)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Clipa mea clipă...
Clipa mea, clipă ruptă din soare,
frântă aripă, ce mă tot doare...
Clipa mea, clipă scursă din stele,
buchie-n pripa genelor mele.
Clipa mea, clipă - ultim tezaur,
strigăt la stripa frunzei de laur.
Clipa mea, clipă, trista mea floare,
soi de tulipă fără culoare,
clipa mea, clipă rece la față,-
fir de risipă scurt ca o viață.
Clipa mea, clipă, ferma mea soartă,
vezi cine țipă, colo, la poartă?!
Clipa mea, clipa, vezi, parcă-n tindă
se infiripă prosop pe oglindă...
poezie de Iurie Osoianu (27 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem melancolic
Dac-ai fost sau dac-am fost,
să te-ntreb așa deoparte,
astăzi n-are niciun rost;
lumea-ntreagă ne desparte.
N-am știut să-ți scriu de mine
drăgăstos și-n mii de rime;
n-ai vrut să mă mai aștepți,
n-ai știut cât să astepți.
Ce străin de toate ești,
ce străină-mi sunt eu mie!
De-ar fi să mă întâlnești,
n-ar fi mare alchimie.
poezie de Livia Mihalachi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te neiubesc
Dacă nu ești cuminte, te-nchid într-un poem
De unde să te scot, ori de câte ori vreau,
Căci tu îmi ești iubirea preschimbată-n blestem,
Cu tine vreau și nu prea vreau să stau.
De mă amăgești, am să te bat cu cuvinte,
De-acelea care sufletul îți șfichiuie,
Să te doară cum mă doare și să ții minte,
Iubirea dacă nu alintă, biciuie!
Dac-ai să pleci, mai înainte lumea-mparte
În mod egal: iubire și neiubire,
Oricum te voi găsi și-n gaură de șarpe
Căci te iubesc și neiubesc în neștire!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Deja vu
parcă totul e dat să mai fie
să mai trecem de limite, poate
de cuvinte-ntr-un colț de hârtie
ca și-n colțul de gură, crispate
parcă-s toate demult deja vu
ca mai ieri sorb aceiași privire
ce mereu parc-am vrut, parcă nu
să-mi aline nu sete- iubire
parcă nu e nimic mai stabil
între noi ca stabilul ego-u
și nimic, și nimic mai fragil
ca internul lui strigăt- ecou...
poezie de Iurie Osoianu (14 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pustiu
Ce singură-am rămas fără de tine
Iar zațul din cafea uscat pe cană
Îmi amintește cât ne-a fost de bine
Și-mi pustiește sufletul c-o rană.
Cât cenușiu aruncă vântu-n nouri...
Vin sărbătorile! De-ai ști cât doare
Absența ta adusă de ecouri,
Care se sting în cuiburi de ninsoare.
Și pomul de Crăciun stingher în casă
Cu luminițe ca pe cer în noapte
Și-atâtea bunătăți puse pe masă
De care nu se-atinge nimeni, că nu poate.
În iarna asta, cu viscolul ei surd
Vai! De tristețe inima-mi îngheață
Nimic nu e firesc, totu-i absurd.
Vom mai avea Crăciun și-n altă viață?
poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Flăcări de rouă...
tu voiai ca să-ți spun ce mai fac fericirile mele
mă gândeam să te mint că pe aici pe la noi tot mai plouă
dar cinstit, numai știu ce să pun în cuvintele cele
ce tot frig în amiezi diminețile mele cu flăcări de rouă
au rămas fericirile mele undeva în trecuturi departe
împânzite prin galbene ploi de suspine
înrămate-n păianjen de suple iluzii, deșarte
au rămas undeva în trecut, fericirile mele, cu bine...
nu mă simt obosit de nimic din iubirile mele apuse
nici nu voi a mă întoarce... pe aici pe la noi tot mai plouă
tu nu lua-n serios nici o vorbă din cele seduse
mă iertați, fericirile mele pentru galbene flăcări de rouă...
poezie de Iurie Osoianu (25 iulie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suferința
port suferința ca un talisman
din clipă-n clipă și din an în an
aceiași suferință o mai port
prin spațiu încă viu spre spațiu deja mort
și numai suferința mă tot poartă
din viață-n viață și din soartă-n soartă...
poezie de Iurie Osoianu (9 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Steaua
cărările mă trag în adânc
o umbră se stinge în alta
nu'i nimeni aici, nicăieri
pădurea tăiată gâfâie stins
a fost ieri, ieri...
cuțitul mă doare și plâng
uneori pășesc peste ape
cuvântul mi-e catarg
bolta o sparg himeric în larg
mă cheamă cuvântul rămas
retina poartă zăpezile polare
e întuneric în lume și frig
mă apropii de mine
mi-e teamă și fug
tăcerea asta mă omoară
mă nărui tăcut într-un gând
aici timpul a dispărut, tăcând
aș pleca de aici, aș pleca departe
tremură lumina pe cioturi de viață
mi-e sete de cer
mă cufund între ape, a așteptare
diminețile zidesc fântâni de rouă în cer
privirea spală nuferi albi în lac de cleștar
coboară stele în fântâni
cuvintele s-au stins tăcute în lut
pe cer a mai rămas o întrebare
sau poate o stea însângerată
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!