Pustiu
Ce singură-am rămas fără de tine
Iar zațul din cafea uscat pe cană
Îmi amintește cât ne-a fost de bine
Și-mi pustiește sufletul c-o rană.
Cât cenușiu aruncă vântu-n nouri...
Vin sărbătorile! De-ai ști cât doare
Absența ta adusă de ecouri,
Care se sting în cuiburi de ninsoare.
Și pomul de Crăciun stingher în casă
Cu luminițe ca pe cer în noapte
Și-atâtea bunătăți puse pe masă
De care nu se-atinge nimeni, că nu poate.
În iarna asta, cu viscolul ei surd
Vai! De tristețe inima-mi îngheață
Nimic nu e firesc, totu-i absurd.
Vom mai avea Crăciun și-n altă viață?
poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Carmen Pasat. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.