Caii dimineţii

Înrtr-o noapte stăpânită de sfetnici
şi mai departe de somn,
semnele venite din vise
îi lasă luminii calea liberă.

În memorie se coagulează idei
şi ochii văd ce trebuie făcut,
mâinile prind aripi nemaivăzute.

Caii dimineţii se adapă
din ape mai limpezi decât cleştarul
lângă porţile răsăritului,

ca o platină strălucind risipea raze
prin aerul care fluiera în oase de pasăre.

Nu mai lăsa loc
de trecut printre noi
şi caii au plecaţi vinovaţi de iubire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Previziune

Se făcuse seară în cuvintele şoptite,
prin trup urca fiorul dragostei,
ochii leneşi alunecau departe,
mâinile se scufundau în buzunarele goale
şi noaptea îşi căuta caii sălbatici.

Dar cum voi păşi prin păduri
pe potecile prin care ocolesc vântul,
să aud bucuros păsările ciripind
în dimineţile în care şi izvoarele cântă,
iar ziua mă aşteaptă acasă
cu nesfârşitul dincolo de lume.

Deschide porţile închise de alţii,
drumurile cu măduva pierdută
aleargă prin oraşe necunoscute
pe unde strălucirea aşteaptă musafiri.

Născut cu linia vieţii
atât de profundă şi clară,

prevăd în umbrele luminii
cum va rodi pomul vieţii
fructul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii sorţii

Caii sorţii -cai nebuni,
Cai de zbor hoinar,
Mai opriţi-vă-n păşuni,
Că vom merge iar...

Caii sorţii, cai de fum,
Cai de zbor sprinţar,
Mai opriţi-vă din drum,
Doar o zi măcar...

Ape limpezi de izvor,
Să nu stingă focul,
Vis de dragoste şi dor,
Să ne-aprindă jocul...

Caii sorţii, cai nebuni,
Aripi norocoase,
Poate veţi fi fost mai buni,
Dar la alte oase...

poezie de Gheorghe Ion Păun din Ora unirii (2005)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

O seară ruptă din rai

s-a întors dimineaţa în ochii florilor
ierburile privesc mirate plutitoare oglinzi
păsările cântă imnurile nopţii de ploaie
văzduhul plânge numele norilor
şi lumina se desprinde de lichidele alcaline

soarele bogat ca o floare de platină
îmi scapă din mâini

amiaza intră-n ochiul şarpelui
se aşteaptă o seară ruptă din rai
să deschidă porţile nopţii de vânt
până-mi strâng caii de pe drumurile cerului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am iubit zborul cu fiecare pasăre

Mă doare gândul ce-mi scormoneşte-n memorie,
speranţa respiră prin trupu'-i fusiform,
lumina mă cheamă prin cuvinte.

Am iubit zborul cu fiecare pasăre,
m-am silit să capăt aripi,
am căpătat doar forma lor
în mâinile care prind între degete vântul,
noaptea mă leagănă cu întunericul cernut
în site mişcate de stele.

Nu ştiu să mă desprind singur de pământ,
ce am visat s-a contopit în iubire,
continui să mă caut în întrebări şi răspunsuri
şi răzbesc din ce în ce mai greu.

Moartea îmi pare şi ea nefolositoare şi duşmană
pentru colţul care-l dai degeaba
în momente nepotrivite pentru toţi.

Fug departe de singurătate,
dar o preamăresc în clipele de răvăşire,
tu ştii câtă dragoste acumuleaz în suflet
încât nu-mi schimb starea în care mă afund
cu nici o formă cunoscută de fericire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara are caii împiedicaţi

Mi se spune, vine primăvara,
în fiecare dimineaţă privesc peste dealuri
şi nici un semn sau poate unul foarte mic,
nişte flori grăbite au început să-şi scoată colţul
chiar la mine-n grădină.

Şi iarba parcă ar da semne,
numai ghioceii aplecaţi zâmbesc
ca după un somn lung şi odihnitor,
noaptea-mi trimite frig şi îngheţ
şi cuvinte bolovănoase la şlefuit.
Primăvara are caii împiedicaţi
şi dimineţile cu genele stufoase pe ochi.

Se va trezi un anotimp sublim,
îl voi simţi cum urcă prin mine
şi voi aştepta tăcut,
prin somn mă străbat încă iernile
şi lupii flămânzi
care-mi urlă-n urechi
dragostea rămasă departe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descătuşarea

străpung liniştea sângelui şi curge cu întuneric
trece prin haos
nu se întoarce nimic înapoi
întră pe porţile iadului

nu mai stăpânesc dâra luminii
totul se strânge-n valuri
apele nu mă găsesc şi caută focul
mă dor încheieturile anchilozate-ntre oase
prin care aerul fluieră descătuşarea

miroase a cenuşă risipită-n vânt
încep să bată clopotele-n dungă
ca la o moarte ruptă din cer
şi lăsată-n drumul altei lumi

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile, contur de aripi

Peretele de care mă sprijin
nu se vede,
are în el cuvântul ziditor la cer
şi tot încerc să-l trec.

Soarele se propteşte-n el,
la răsărit şi apus,
în fiecare zi îl ştiu imaculat,
numai noaptea alunecă şi cade pe pământ,
rămân deasupra stelele şi luna.
De câtăva vreme mâinile mi se alungesc
şi capătă contur de aripi,
mi-e frică să mă las în zborul lor
să nu mi se frângă visele
şi să cad din somn în apă.
Sunt o pasăre adormită pe cablu,
deasupra fluviului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Piatră de râu m-am făcut
Alunecă gândul păşind
Învolburat e râul prin mine vuind
Caii amurgului se adapă sub sălcii
Puntea se leagănă
Mai jos de orizont
Şi timpul trece
Ţinându-se de frânghii
Piatră de râu m-am făcut
Netedă lespede peste răspunsuri
Caii nechează şi fug
Luciu-mi absoarbe raze de lună apoi
Malurile vin şi ele la vale
Purtând rădăcini
Peste puntea ruptă
Alunecă visul

poezie de Mihaela Poduţ Ienuţaş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici vântul

luna e plecată la secerat
pe răcoarea nopţilor verii
privesc pe cer şi punctele de reper mă înşală
am poposit în carul mare

nu ştiu cum se mai conjugă verbele
în cuvintele care mă expun în palma câmpiei
tot ce mă împacă-n poeme
e râul cu mori dintre dealuri

tu mă găseşti la hanul cu sălcii
la care drumeţii se aşteptă
şi vine seara botezată-n culori de crepuscul
de adorm pe rând macii
botezaţi şi ei în sângele voinicului
în cristelniţa răsăritului de soare
încă din pragul înroşit al dimineţii

tu n-ai decât amintiri şi eu ţi le fac
să are prin suflet
ori să se împartă-n ispite
pe care nimeni nu le clinteşte
nici vântul

nisipul îţi vine în ochi dintre stele
şi aerul curge prin păr
mirosul rămâne-n mâinile mele
ca într-o cupă de vin busuiocul

tăcerea răscoleşte verdele din ochi
şi lasă urme
care nu se mai şterg

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sorb cerul din priviri

Noaptea se aşază pe un scaun de lemn
citeşte un poem al luminii
şi subliniază cu negru.

Luna priveşte de curiozitate din mijlocul cerului,
stelele nu văd nimic
şi pleacă la plimbare prin galaxie.

Mă prinde somnul şi ca să nu adorm
mă înviorez cu două pahare cu vin alb,
sorb cerul din priviri,
carul mare a luat-o la sănătoasa.

Caii dimineţii pasc pe pajişte,
muntele tace şi mişcă din sprâncene,
pe semne apele
îl sapă la rădăcini.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sorb cerul din priviri

Noaptea se aşază pe un scaun de lemn
citeşte un poem al luminii
şi subliniază cu negru.

Luna priveşte de curiozitate din mijlocul cerului,
stelele nu văd nimic
şi pleacă la plimbare prin galaxie.

Mă prinde somnul şi ca să nu adorm
mă înviorez cu două pahare cu vin alb,
sorb cerul din priviri,
carul mare a luat-o la sănătoasa.

Caii dimineţii pasc pe pajişte,
muntele tace şi mişcă din sprâncene,
pe semne apele
îl sapă la rădăcini.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărăcie fără orizont

S-a prins cu mâinile de cer,
i se părea un amplu exerciţiu de zbor
fără aripi de înger sau pasăre,
doar cu gândul desprins de trup.

L-am lăsat să plece unde doreşte,
în mine a rămas un gol spânzurat
într-o memorie plină de vise
care se războiau cu lumea amorfă.

Cineva îmi tot urmărea mişcările
încât obişnuiam să schimb paşii lucrurilor
cu alte forme de avânt
până să ajung la copia iubirii.

În cercurile ca nişte roţi de tren
printre care păsările nu se încumetă să treacă,
îmi părea totul trist şi fad
ca-n amintirile când eram atât de sărac
de nu mai vedeam orizontul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Socotesc cum bat visele

Stau şi aştept pe o bancă
pe lângă care amintirile trec pe lângă mine
din timp în timp gândurile fug şi ele
se depun în memorie ca într-un sertar
pe care nu-l deschide nimeni
fără cheie

oamenii îşi măsoară fiecare paşii
până unde trebuie să ajungă
nu se lasă înduplecaţi
de cei care-i privesc miraţi

nu mă zoresc să plec mai repede
am răbdare cu mine
mai bine îmi găsesc să repet un poem
care m-a prins cu inima desfăcută

viaţa decurge normal

îmi doresc o libertate reală
care nu se prea întâmplă
mai degrabă sper
oricum speranţa nu moare

socotesc cum bat visele

am o teamă de neprevăzut
care se vântură prin gânduri şi vise
nu mă îneacă apa tulbure
mă feresc de angoase

plec şi mă pierd în mulţimea insipidă
caut ce nu găsesc
iar gândurile rămase-n memorie
nu mă lasă liber

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul ciocârliei

Lumina mă înfăşoară
în petale de soare,
de pe umerii orizontului
vin caii dimineţii în coame cu vânt,
pe rouă izvoarele şipotesc în taină,
pleacă din munţi fără să se uite-napoi
şi alunecă îngemănate-n galbenul câmpiei.

Muritorii fac un popas la fântâni,
salcâmii ascund în frunze tăcerea,
din cer cade câte un mănunchi
de raze la picioarele lor neobosite.

Cântecul ciocârliei
se odihneşte-n palma amiezii
cu triluri şoptite din cer.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred

Cred că sunt un arc
pe care se sprijină stâlpii
şi tu priveşti gânditor bolta,
are basoreliefuri şi-n mijloc pictură
culorile curg peste tine,
te simţi mai uşor în greutate, pluteşti.

Aerul nu-i rece ca singurătatea
în care lumina fuge din felinare noaptea
şi cazi în conul de umbră
al norilor care nu lasă stelele să se mărite.
Eo bâjbâială pură
ochii îşi caută lumina,
pupilele se dilată tot mai clar
ca întunericul laş în ochii orbului.
Izvoarele uită să iese la suprafaţă
se plimbă prin adâncul pământului
ca un ţipăt de pasăre în noapte
speriată de vise în somn
şi un om plin de remuşcări îi suge rărunchii.

Cred că sunt crucea,
singura pe care o duci
pe drumuri în glod cu picioarele goale
îngerii se vor închina la ea,
te vor răcori cu câte o aripă
să ispăşeşti păcatul înainte de judecată,
ne vom cladi apoi o cabană
în păduri de zadă şi de tisă.

Eu cred ca voi fi omul vântului
care nu ţinteşte nimic
trage doar o săgeată în aer
pe sub o umbrelă de gânduri
sub care şi zborul prin necontenitele ploi
alunecă lumina adevărului sub bolţi
cu arcade sprijinite de pilaştri.
Tu, la judecată, vei fi lacrima
care se prelinge din ochii sfinţilor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 iulie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plin de bunăvoinţă şi parfum

Hainele mele de ceramică smălţuită
nu pot fi pătate de ploaia portocalie
aduceţi somptuoasele odăjdii de ceaţă
prin care se văd sânii strânşi în găoace
la pieptul frumoaselor femei venite
să-şi culce dorinţele pe perne de lut.

Sunt prezent la întâlnirea cu snobii
vom sparge noaptea în bucaţi de calcar
şi sigur întâlnirea va fi lungă şi gravă
cu tăceri aţipite-n pahare de cristal.
Paianjeni de vată ne vor uşura de vin
după pupăturile pe mâini şi pe feţe
pe care siluiţi le festonăm cu zâmbete,
ochii au rămas pe sâni ca nişte ventuze
arborii au crescut în gânduri de mirare
apa clătinându-se de mâhnire. Cu admiraţie
stăm spânzuraţi sub tavanul de sticlă.

Cu aceste fantome se termina întunericul
şi glasurile noastre
se freacă de pereţii dimineţii,
ca buzele iubitei de aerul curat.

Aştept să plece maşinile epocii
apoi să încalec caii gândului
pâna la casa cu perdele de argint
unde mă voi putea sfârşi-n cochilia somnului
plin de bunăvoinţă şi parfum.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (18 noiembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu fuge de moarte

Nimeni nu fuge de moarte
La ieşirea din munţii semeţi
apele se limpezesc sărind în cascade
pe faţa dimineţii soarele îşi lasă razele
chiar dacă-i rece învăluită-n ceaţă,
totul se-ntâmplă normal şi grăbit,
nimeni nu fuge de moarte,
dar trăieşte cu teama în oase.

Nesfârşitul prin care curge văzduhul
lasă în hăuri ecoul
şi ziua se ridică din memoria clipei
fără cicatrici pe buzele amiezii
înflorind în ochi bucuria luminii.

Dacă pot să străbat cu sufletul,
odată cu săgeata albastră
voi străpunge cerul cu iubirea de semeni.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecător pe la porţile iadului

Am conturat fiecare cuvânt spus sau scris,
l-am încărcat cu semnificaţii
şi doresc încoronarea pierdută demult.

M-am spovedit poemelor mele
în momente de meditaţie deplină,
am plâns cu ele prin lacrimile dimineţii
şi ochii mei au rămas de rouă.

M-am poticnit în fiecare clipă,
un trecător pe la porţile iadului
şi n-am găsit al drum al căutării
fără să mă opresc la nopţile tăcerii
în care umbrele rămân pe acoperişurile lumii.

De când mă paşte întunericul
cu partea mea de contribuţie,
se vor netezi zorii şi încă o zi
îşi va desface aripile ca o pasăre
fără să mă pot agăţa
de frânghiile cerului
la care vreau să urc.

Lumina fuge printr-un tunel de foc.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zăcământul de platină

cine se zideşte-n piatra înţelepciunii
boltă face cât un curcubeu peste lume

timpul se curbează şi el apoteotic
în zăcământul de platină
ce nu se scoate la mezat

se ridică prin suflet puterea neştiută
şi strânge în inimi dăruirea de sine
sângele Domnului odată cu logosul dulce

departe de unde vine înspicată
lumina fulgerată prin întuneric
rămâne în interior şi deasupra noastră
ia în stăpânire trupul înrudit cu lutul
în care se sapă fântâni
şi ies apele din care bem infinitul

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea e o carte de vise

Iubita mea e o carte de vise,
Îngerii somnului o citesc,
Apele trec şipotind
Printre ţărmuri de dragoste.

Noaptea de mătase,
Năframă albastră
Pe care o flutură-n aer
Cu gândul la iubirea-i de foc.

Cântecele doinite
Pe harpele vântului
Alungă înstrăinarea gândului
Din iubirile inimii.

Paşii ei uşori,
Urme ale umbrei luminii
Deschid porţile sufletului
Cu mângâieri de floare.

Ochii adânci de fântână
C-un licăr sprinţar,
Izvor de bucurie aduc
În cel care-i privesc.

Vălurită marea întinsă
Poeme de suflet desfăşoară,
Iubita mă invită pe mal
Ierburi să-mi pună la suflet.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!