Ispita

Revărsându-şi candela divină,
regina nopţii se plimba-n rochie-nmiresmată.
Sub adierea anevoioasă a vântului,
arunca valuri de umbre somnambule pe pereţi...

Pipăindu-ţi frăgezimea coapselor de mătase,
ochii îmi susurau prin sânge spre largul tău.
Cum valul îndrăgostit de barcă se visează siaj,
de pe creasta lui înspumată,
te vedeam aplecată languros deasupra realităţii
cu apa răcorindu-ţi creasta sânilor
inmuguriţi sub luna nouă...

Chiar dacă iadul părea să-mi ţină calea,
un duh ademenitor încalţa urmele cu gândurile mele.
Blestemat să mă bucur
chiar şi-atunci când pătimesc,
mi-era teamă să mă răzgândesc
şi să pătimesc mai mult!

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pretind mai mult

Nu vreau să-mi amintesc de trecut,
de geamurile sparte şi de visele neîmplinite,
mă îmbrac în hainele prezentului viu.

Nu-mi caut singurătatea, îmi produce teamă,
mă bucur de prieteni şi suflete calde,
prin gândurile mele îşi face loc necunoscutul
pe care doresc să-l descopăr ademenitor.

Noaptea se destramă în ochii limpezi ai apei,
curgere spre mările albastre,
fiinţă în lichidul picurat al ploii
prin cercuri din care se pierde durerea
şi înfloresc tulburaţi pomii toamna
de la care nu se mai nasc fructe.

Aştept în această rătăcire zidită
sosirea ta asemeni primilor zăpezi,
nu pretind mai mult
decât un pelerin spre templele timpului,
să-mi lase ispitei calea deschisă
la dragostea ta închisă-n trup.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu Luna la pas

Geroasă noapte şi senină,
Iar pe pământ doi muritori,
Fără să vadă luna plină,
Fac umbre, că sunt călători.

Găinile se culcă-n dud,
Chiar şi pe gerul ăsta mare;
Şi mersul stelelor l-aud,
Că se visează călătoare.

Îngheaţă creasta la cocoş,
Copii de frig or fi murind,
Zăresc o babă şi un moş
Păşind încet, călătorind.

Nu eu vă spun această poezie,
Ci luna de pe cer mi-a spus-o mie.

sonet de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luptându-se cu oboseala, cei doi alpinişti şi-au continuat drumul pe creasta care şerpuia. Hillary se întreba, destul de îngândurat, dacă vom reuşi să răzbim. Am ajuns la o nouă cotitură, în faţă creasta cobora abrupt şi din punctul în care ne aflam se vedea Tibetul. M-am uitat în sus şi deasupra noastră am văzut un con de zăpadă rotunjit. Ne-am înfipt pioleţii de câteva ori, am mai făcut cu atenţie câţiva paşi, şi iată-ne, pe Tensing [sic!] şi pe mine, pe vârf.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunetul din spate

urmele mele încălzesc treptele nopţii
şi cuvintele ei sparg în boboci
lăsând parfumul să capete consistenţa vocalelor

cineva îmi caută urmele şi le ia în stăpânire
le simt lărgindu-se, adâncindu-se,
cuprinzând necuprinsul care le astupă gura

viaţa asta e mereu pe urmele mele
nu mă slăbeşte o clipă din ochi
nici chiar atunci când mă opresc să citesc lista

las în urmă o mare de cuvinte cosite
dacă ar fi crescut s-ar fi copt în mii de combinaţii
răspândind sămânţă bună de semănat

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diastolă 90

(ca răspuns la scrisoarea inimii)
În loc de cafea
un vers de Daniel Corbu
un adagio
la
simfonia vântului de primăvară
un sfat
din
manualul bunului singuratic
şi-atunci
o
ce biblii
ce odisei
şi
ce esopii
încep
să-mi curgă prin sânge
spre
inimă

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În barca vieţii mele

În barca vieţii mele am navigat tare mult,
fie în zorii dimineţii, fie în amurg.
Ale vieţii valuri mereu m-au lovit,
am ieşit la ţărmuri şi am revenit.
Cu mine în barcă alături ai stat,
tu, tânără fată, viaţa mi-ai salvat.
Acuma fără tine în largul mării plutesc
şi în furtuna care vine singur rătăcesc.
În barca vieţii mele apa a intrat
şi valurile mării rău m-au scufundat.
Stihiile nopţii groaznic mă lovesc,
când bezna se aşterne, eu mă prăpădesc.
Te rog mult, iubito, fii salvarea mea,
din ghearele morţii să mă scapi aş vrea!
Din stele te coboară, de-acolo de sus
să mă scapi de Iele, cu voia lui Isus!
Ieşiţi din furtună, spre far vom naviga,
vom învinge valuri şi ajunşi pe mal,
ne vom fi alături sub cerul de cristal.

poezie de Dumitru Delcă (7 decembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am auzit de multe ori spunându-se că unele femei "şi-o caută". Să vă spun un lucru: niciun om sănătos nu visează să fie bătut sau umilit. Cui îi place să primească un pumn în faţă? Sau o curea peste picioare? Sau să tremure de teamă când aude uşa deschizându-se şi copiii ascunzându-se sub masă? E o realitate dureroasă, ea există, nu putem închide ochii chiar dacă nu ni se întâmplă chiar nouă. A închide ochii înseamnă a încuraja.

citat din Andreea Marin
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diastolă

(ca răspuns la scrisoarea inimii)
În loc de cafea
un vers de Daniel Corbu
un adagio
la
simfonia vântului de primăvară
un sfat
din
manualul bunului singuratic
şi-atunci
o
ce biblii
ce odisei
şi
ce esopii
încep
să-mi curgă prin sânge
spre
inimă
Costel Zăgan, Ode gingaşe

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diastolă 9

(ca răspuns la scrisoarea inimii)
În loc de cafea
un vers de Daniel Corbu
un adagio
la
simfonia vântului de primăvară
un sfat
din
manualul bunului singuratic
şi-atunci
o
ce biblii
ce odisei
şi
ce esopii
încep
să-mi curgă prin sânge
spre
inimă
Costel Zăgan, Ode gingaşe

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am sufletul liber

Tu mi-ai promis eliberare
Din focuri, gemete şi lacrimi...
Nimic nu-mi este de mirare,
Deşi, Te-aştept prin multe patimi.

Ai spus să cred mereu în Tine
Şi am crezut mereu... Tu ştii...
Nădejde dat-ai să m-aline,
Să mă ridice-n veşnicii.

Ore cu ceasurile grele
S-au pogorât să mă distrugă,
Să-mi fure darurile mele
Robindu-mă ca pe o slugă.

Şi ai lăsat mult timp să treacă,
Speranţe pâlpâiau uşor...
Al Tău Cuvânt nimic nu-l seacă
Şi-atunci am renăscut să zbor.

M-ai readus la viaţă nouă,
Acum sunt suflet împăcat;
Mă bucur chiar şi-atunci când plouă...
Am sufletul eliberat!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vigonie

Într-o zi, într-o dorinţă, dintr-o iarna-n care plouă,
Dintr-o peşteră din ceruri, am scos soarele afară
L-am ferit de frig cu palma si cu ochii l-am rugat
Să-şi desfacă curcubeul, chiar si-n ploaia îngheţată
Să-mi fac scară către mine printre gândurile zdreanţă

Si-am urcat, torcând pe trepte gândurile destramate
Am cules bumbac din stele, ignorând a lumii şoaptă,
Te-am găsit torcând la lună, firea-ti pură, firea-ti dreaptă,
Chiar pe creasta regăsirii s-a sfârşit ultima treaptă
Când din gânduri zdrenţuite, incurcate-n fir din stele

Te-ai ţesut cu firea-ti caldă, tu vigonie în mine.

poezie de Ştefăniţă Ovidiu Juncu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe 22 mai 1963, Tom Hornbein, un doctor în vârstă de treizeci şi doi de ani din Missouri, şi Willi Unsoeld, treizeci şi şase de ani, profesor de teologie din Oregon, au ajuns pe Everest urcând pe Creasta Vestică, traseu pe care nu se încumetase nimeni să îl încerce până atunci. Vârful mai fusese atins de patru ori, de către unsprezece oameni, dar traseul de pe Creasta Vestică era considerat mult mai dificil decât cele două deja consacrate: Şaua Sudică şi Creasta Sud-Estică sau Şaua Nordică şi Creasta Nordică. Ascensiunea lui Hornbein şi a lui Unsoeld a fost - şi încă este - aclamată, pe bună dreptate, ca una dintre cele mai importante escaladări din istoria alpinismului.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

REGINA NOPŢII

Se-aude-ncet, prin frunze
cum se desfac bobocii,
Se văd razele lunii
cum mângâie petale;
Ca tremurânde buze,
primesc sărutul nopţii,
pulverizând parfumul
în volte siderale.
Staminele virgine
ademenesc pistilul,
pudrate de natură
cu galben fond de ten;
cu unduiri caline
îşi etalează stilul,
împodobind corola
cu-nmiresmat polen.
În zori, când luna plânge
cu picături de rouă,
petalele se-adună
cătând spre răsărit;
în zarea ca de sânge,
o dimineaţă nouă
se naşte cu lumină
şi aer primenit.

poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vindecare...

Vindecat de Esculap
şi la trup, dar şi la cap,
m-am trezit în barca vieţii
să sorb... roua dimineţii.
Zbucium mare, chiar furtună,
norii negri se adună,
barca stă să se răstoarne,
rostul vieţii să-mi întoarne,
vâslesc cu temei, tenace,
valurile nu-mi dau pace,
trec valul şi mic şi mare
să găsec loc de parcare,
sufletul să-mi odihnesc,
să aflu de ce trăiesc:
pentru mine, pentru altul,
ridic ochii spre Înaltul
care nu vrea să se-arate
să-mi facă şi mie parte,
mă lasă să pătimesc,
drumul singur să-mi găsesc,
sugerând că aşa-i viaţa,
nicicând să nu-mi pierd speranţa,
cum îmi aştern, aşa dorm,
să-mi fiu mie singur Domn,
să mă bazez doar pe mine,
fiecare-i pentru sine,
ai mâncare, băutură,
vine altul şi ţi-o fură,
te lasă sărac lipit,
fără ce-ai agonisit,
arar mai găsesc o oază
pe care-o privesc cu groază,
am pierdut-o prin uitare,
tu aievea-a mea visare!
Totuşi, ca învăţăminte,
Domnul mi-a dat har şi minte,
de ştiu să le folosesc
fără "ajutor" trăiesc!

poezie de Petre Prioteasa din Poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale pe valuri

Presăraţi petale pe valuri, le va duce vântul
Acolo taţii noştri şi-au găsit mormântul,
Acolo unde-şi dorm somnul soţi, fraţi şi feciori;
Aşterneţi peste-adâncuri ghirlandele de flori.

Curenţii de maree, la reflux, în zilele de vară
Poarte-aceste cununiţe pe creasta lor uşoară
Spre nord şi sud, spre est şi vest, să le ţină de urât,
Acolo unde zac, acelor pe care i-am iubit atât.

Isus, care-a împărţit hrana cu tagma pescărească,
Pe mormintele lor pune sacre semne, să-i recunoască
Atunci când vor învia-într-o zodie mai blândă-a sorţii,
Când din abis marea va elibera toţi morţii.

poezie de Mary Brooks, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul vântului

A-mprăştiat aroma primăverii
în zări ce l-au primit plăcut surprinse,
i-au mulţumit, cu inimile-aprinse,
şi l-au privit plecând, în pragul verii.

Le-a mângâiat, în trecere, cu rouă,
în dimineţi mai reci şi chiar în noapte,
în zborul spre apus şi miazănoapte,
zâmbind spre stele ori spre Luna Nouă.

Acum a obosit şi nu mai poate
să-şi ducă adierea lui plăcută
spre zările de-acum înconjurate
de vânturi ce-au venit să le arate
că au crezut vioară o lăută.

Se lasă pe pământ şi îl sărută.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt îndrăgostit

Eu sunt îndrăgostit de nimeni
Şi totuşi m-am îndrăgostit
Dacă exişti, ce mult îmi semeni,
Chiar dacă nu te-am întâlnit

Presimt că şi tu te-ai născut
Şi încă n-ai murit, ca mine
Chiar dacă nu te-am cunoscut
Eu sunt îndrăgostit. De cine?

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce m-aş întreba când ştiu...

Nu tremurau salcâmii sub gerul iernii,
se scuturau doar crengile de chiciura cea rece,
Iar prin văzduh vântul trecea vuind,
de-atâtea nopţi îngenuncheate unui gând ce trece.
Nu se scurgeau prin timp trăiri efemere,
se adunau în amintiri plăcute,
Chiar dacă-ades, chiar şi prin vreme,
rămâneau tăcute şi mute.
Nu se-ascundeau stelele după norii cei gri,
se aprindeau în fiecare noapte pe bolta cerească,
Chiar dacă uneori doar pe cerul sufletului meu
mi se părea că e întuneric într-o noapte atât de albastră.
Nu îmi era frig, poate doar puţin teamă,
că viaţa se va scurge-n nemurire,
Dar tot speram ca într-o zi să îi dau
sensul spre o nouă mântuire!

poezie de Liliana Andrei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluctuaţii de efervescenţă

iertările tale cu regretele mele
puse în balanţă
ar înclina spre nimic
ori spre niciodată

orice ai măsura
devine incert
cu trecerea timpului

profunzimea ochilor tăi măsurată
în particule de iubire
ar da o variabilă albastră
dimineaţă mai rece
seara mai adâncă
rotunjimea sânilor tăi dacă i-aş cântări
în palmele mele
în detaliu
ar părea disonanţi de la o vreme
unul mai iubit
altul mai nedreptăţit

ba chiar intensitatea dintre noi ar avea
fluctuaţii de efervescenţă
când ziua e nedefinită
noaptea prea concretă

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alicantă

Muza invocă o nocturnă divină,
Selena-şi întinde plasa de stele,
Lumina-i se strecoară-n surdină
Argintând dantelăria din perdele.

Peste tot, foi aruncate fără vină,
Jinduind mototolite pre podele
Şi câteva cuvinte luând lumină
Dintru candela gândurilor mele.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!