Fetele

în faţa mea două fete

s-au oprit să-şi adune gândurile

din cerul înnourat

s-au aşezat pe bancă să-şi strângă în braţe singurătatea

una dintre ele zâmbind se întoarse către mine

zâmbetul său îngheţă inclusiv aerul îngheţat

îsi leagă şireturile de la patine

să alunece până în sufletul meu flămând

inima mare le-a înghiţit ca pe două mere roşii

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anticarul

iau de pe tejghea
o carte
pe care nu ştiu când
o voi citi
veşnic prizonier visului
îmi imaginez că anticarului
îi va fi mai uşor să le strângă pe celelalte,
să-şi numere banii,
să-şi plătească prânzul,
din rafturi să scoată alt volum
ca şi când alcolicii şi-ar turna
dulcea otravă.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două mere

Două mere mi-a adus mama în casă,
Erau mari, roşii şi frumoase.
Le-a pus pe fereastră
Lângă o floare care înfloreşte într-o glastră.

Mă uit la ele cu mare bucurie
Şi vreau să scriu o mică poezie...
Două mere mi-a adus mama în casă
Şi cu ele toamna cea frumoasă.

poezie de Vladimir Potlog (2 octombrie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte umedă

astă noapte s-au desfăcut pereţii

ca într-un film

păşeam pe iarbă printre craniile

pădurii

oase albe asemeni

unor margini de toaletă

pe care aşezat cu picioarele

ascultam tăcerea rece

simţeam spatele tremurând

până ce greierii s-au alarmat

de gestul meu de gardian

ritmic respiram în fumul unui vis destrămat

umbră
şi glas

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vedere de pe peron

scriu riguros
precum un tren s-ar opri în câmpia
inundată cu stele
să-şi afle călătorii,
paşii lor ar umple cu sunete peronul
asemeni unor fulgere ce ar brazda cerul petecit
cu nori,
între zidurile gării îmi văd duplicarea
eu cel ce vin, eu cel ce am fost,
respir în tabloul unicei sosiri
flămând de vise în luminile satului cu tăcerea alungată.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mărţişor
şirag de petale roşii
cerul împletit
eternitate în paşi albi

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţa

Cristos s-a retras în
umbra lumânărilor
să taie bilete de acces insomniilor,
în tăcere între speranţe şi regrete
la malul mării farurile s-au stins,
valurile au continuat să bată în pereţii bisericilor
năruite de suflete palide
ca două candele stinse.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Praf

orizontul pângărit sub cupola toamnei
se acoperă de tăcere,
egoistă este zarea,
din mormane de moloz
se ridică praful,
pompierii nu mai sunt
s-au înecat să-şi ceară nemurirea,
strada este învăluită în armonia
dezechilibrului,
moartea suverană domină aşteptarea,
ironic şi cinic muşc din culoarea gri a armistiţiului.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unchiul

unchiul a murit într-o iarnă
aşa cum stelele după o ardere îndelungată
se sting,
târziu să-mi duc ideile la capăt,
îmi reţinuse pauzele, diacriticele
în amiezi suspendate de gânduri
ce nu putea să le rumege
asemeni pâinii pe care o aducea zilnic
cu rata de la oraş,
se întorcea să-şi odihnească sufletul
în iarba unde urma să-şi clădească din cuvinte
casa.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am venit

când am venit

singur

atât de singur încât cuvintele

se regăseau în reţete

de tratat melancolia,

am descălecat umil timpul,

de atunci multe s-au întâmplat

ploaia a umplut cupele palmelor,

amintirile au croit biblioteci,

gândurile însă strigă după tăcere

mă las pătruns de cer,

voi lua cu mine câte ceva

cum ar fi iubirea, uitarea, durerea

le voi avea până la următoarea

reeditare a fiinţei.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morţii cuminţi

morţii se urcă unii
în spinarea altora
fără regrete
până la sonerie
anunţă stăpânul
că viaţa nu s-a sfârşit
în livingul cu trandafiri
vocile
tremură în faţa
uitării
nu pot să-şi scoată
etichetele de pe frontispiciu
pot doar să se rupă
în bucăţi mici
tot mai mici
asemeni
unor moaşte

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţul

în încăpere din care-ţi scriu
cuvintele ard,
tăcerea este fierbinte,
aerul muşcă din mine,
aripi de foc mă bat pe umeri,
privirile piloţilor ce au spart peretele
asemeni unei jucării
mă urmăresc insistent,
memoria urlă să-ţi duc zâmbetul
în trupul ivit din frică.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unchiul

unchiul a murit într-o iarnă
aşa cum stelele după o ardere îndelungată
dispar
prea devreme să-mi duc ideile la capăt,
îmi reţinuse pauzele, diacriticele
în amiezi suspendate de gânduri
pe care nu putea să le taie în felii
asemeni pâinii pe care o aducea zilnic
cu rata de la oraş,
se întorcea să-şi odihnească sufletul
în iarba unde urma să-şi clădească din cuvinte
casa.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa sa se deschideau două drumuri, ca două guri flămânde ale unui destin-vânător pe care nicio strategie elaborată minuţios, pe timp de zi sau de noapte, nu l-ar fi putut păcăli vreodată, în faţa sa se deschideau două drumuri, ca două condamnări la moarte, pe care dintre ele o vei alege până la urmă?, dar întrebarea nu se desprinse de pe buze, iar drumurile acelea pietruite unduiau în faţa sa, bizare, părelnice, tăiate în utopie şi străjuite de insinuări abia date în pârg...

Cristian Lisandru în Două drumuri (mai 2013)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două mere

Ion către Mărie zice:
- Tu ai două mere-n sân,
Dacă vrei să nu se strice,
Hai să le-aşezăm în fân.

epigramă de Vasile Iuşan din Estivale (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nataţie

să strângi apa în braţe
este o nebunie
să stăvileşti nisipul
ce-ţi fuge sub tălpi
când aerul te ustură
este o neputinţă
să vrei să înoţi
în avalul
fluviului cu multe braţe
rupi tăceri
ce acoperă timpul
devii
strigăt tăcut

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La vederea animalului

S-au bucurat cu toţii la vederea
animalului
au aprins focuri şi au dănţuit
şi s-au beţivit toată noaptea

şi nimeni nu s-a uitat mai îndeaproape
la uriaşul animal
nimeni nu s-a uitat la ochii săi sticloşi
şi la dinţii săi atât de albi
şi la fruntea sa uşor lovită într-o margine
au răcnit acolo toată noaptea şi s-au
destrăbălat şi nu s-au uitat deloc
la cele două braţe subţiri şi la coatele
însângerate şi la genunchii însângeraţi

ei doar s-au bulucit sub steaua nemuritoare
au adus daruri şi le-au presărat pe stânci
au răvăşi cerul cu privirile lor
şi la cele două aripi imense
nici o dată nu s-au uitat

poezie de Matei Vişniec din Oraşul cu un singur locuitor (2004)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna, tăcerea plânge morţii

în iarna uscată, roadele revoluţiei în direct
sunt amare,
Dumnezeu tuşeşte,
frigul face defrişări
în blocuri albastre precum gerul într-un
cimitir al eroilor
morţii încleştaţi în coasta soarelui,
pot răscolii durerea
ca şi cum ar cuvânta la pronaos
o liturghie scrisă cu sânge,
tăcerea îi duce pe un ţărm depărtat,
din cuvinte nu le-a mai rămas nimic,
privirile li s-au rostogolit în gol,
pe făpturile lor s-au înălţat altare
pentru zeii falşi
ce cântă strâmb iubirii,
făcători de morminte ai zilelor ce au fost şi vor veni
singurătatea hrăneşte eroii,
faldul triumfal al revoluţiei furate
ca un giulgiu le acoperă inimile.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântaţi... ca soţ şi soţie

Privind-o, simţi o căldură binefăcătoare,
Iar inima-i pompa dragoste şi candoare,
Era îndrăgostit...
Din cap până-n picioare.

Nu se putea înşela, nu!
Ea era aleasa lui,
Fiecare celulă îl împingea s-o cunoască,
S-o întrebe, să-i vorbească.

Faţa lui vorbea de la sine
Iar ea... ea îi citise gândul,
Îi simţise flacăra ochilor scânteind,
Îi simţise inima ce clocotea... a iubire.

Să fie el alesul?
Îşi întrebă inima
Dar ea, inima, fusese mai iute
Nu mai sta la locul ei... ca 'nainte.

Dorea să-i audă glasul,
Voia să-i simtă îmbrăţişarea fierbinte,
Dorea să-şi cunoască jumătatea
Nu mai putea să aştepte... cuminte.

Întâi, li s-au îmbrăţişat privirile,
Apoi, două inimi s-au făcut una
Iar gândurile au luat-o la fugă
Şi s-au contopit într-un cuget.

Iar azi, amândoi, răspund: Da!
În faţa Tatălui Sfânt,
Căci El, Dumnezeu,
Le cunoaşte inima cel mai bine.

El îi uneşte pe vecie,
Le dă hrană, armonie-n cămin,
El i-a ales să fie 'mpreună,
El este cel ce uneşte destine.

Amândoi au dorinţe,
Împreună îşi fac planuri, speranţe, chiar vise,
Dar azi, primesc un dar preţios:
Sunt binecuvântaţi... ca soţ şi soţie.

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-au mai avut ce să-şi spună, până şi înjurăturile din largul repertoriu s-au epuizat. Atunci la palme s-au luat.

aforism de Nicolae Mareş
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karl era aşa de frumos încât până şi bucăţile de gheaţă jucau de bucurie şi după ce s-au săturat de jucat s-au aşezat iar jos şi au alcătuit tocmai cuvântul de care spusese Crăiasa Zăpezii că dacă are să-l formeze Karl el are să ajungă stăpân pe sine însuşi, iar ea are să-i dea lumea întreagă şi o pereche de patine noi.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!