Când am venit

când am venit

singur

atât de singur încât cuvintele

se regăseau în reţete

de tratat melancolia,

am descălecat umil timpul,

de atunci multe s-au întâmplat

ploaia a umplut cupele palmelor,

amintirile au croit biblioteci,

gândurile însă strigă după tăcere

mă las pătruns de cer,

voi lua cu mine câte ceva

cum ar fi iubirea, uitarea, durerea

le voi avea până la următoarea

reeditare a fiinţei.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise

ai fost la capătul drumului
să-i duci Penelopei
aurul
singur în cer nu ai omorât
timpul
ai alungat obsesii
frica nu te-a înconjurat
ca pe un bastard
vei deschide uşa
să mărturiseşti
focul
părtaşii ţi-au fost zeii
alungă ploaia

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

sunt multe de spus
dar atât de puţin timp
există
încât am să mă
împrietenesc cu tăcerea

gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia...

ploaia m-a agasat întreaga zi,
m-am ascuns din calea ei
chiar i-am ocolit bălţile,
totuşi cu o răutate de copil răsfăţat m-a încolţit,
nu am avut încotro "ho parsivo
dă-te la o parte
nu-ţi pierde timpul cu mine,
du-te pe câmpii"
am spus eu falnic
ca un cocoş înaintea cuţitului,
ea grăbită ca o ploaie de vară
nici nu m-a privit,
cu nasul pe sus
aşa mi s-a părut
a trecut meticuloasă pe lângă mine,
nu înainte de a-mi poposi pe frunte
pe haine,
după ce şi-a desăvârşit lucrarea
a plecat
îngâmfată precum a venit.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergare

mama din conul ei de umbră strigă,
eu nu aud,
merg pe malul râului
în care luna se ascunde
la mine ajung cuvintele tatei urmate de linişte,
scăpate din cleştele nopţii
au nume, se aleargă unele pe altele
într-o fugă în care timpul
rămâne în urmă, se adună şi plânge
ca un copil stingher
părăsit de speranţă.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portetul poetului

chiar sunt din bazalt cuvintele
în care poetul
sapă adânc,
sufletul său cuprinde nu doar cerul
ci şi memoria apei,
cuvintele în care pune entuziasm
prind viaţă
şi atât de mult îşi doreşte el
ca acestea asemeni unor vapoare
încărcate cu păsări şi flori
să intre în apele teritoriale ale cititorului
de unde să nu mai plece,
încât uneori uită deschise robinetele
iar timpul îl înghite şi pe el.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când toamna nu murise

pe tata l-au dus
în sala de operaţii
avea gândurile cu el
în ele moartea juca
şotronul
l-au întins pe pat
să-i scoată neliniştea
din piept
mintea mea se zbătea asemeni
unui cobai
într-un carusel
sub povara
tăcerii
se deschideau uşi
era liber la berărie
puteai să rumegi cuvintele
precum covrigii uscaţi
fără să pui întrebări
l-au operat ca şi când
timpul s-a oprit în loc
simţeam că
inima tatei nu încetează să iubească

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetele

în faţa mea două fete

s-au oprit să-şi adune gândurile

din cerul înnourat

s-au aşezat pe bancă să-şi strângă în braţe singurătatea

una dintre ele zâmbind se întoarse către mine

zâmbetul său îngheţă inclusiv aerul îngheţat

îsi leagă şireturile de la patine

să alunece până în sufletul meu flămând

inima mare le-a înghiţit ca pe două mere roşii

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolii fizico-chimice

Melancolia serii m-a pătruns
Exact atunci când mi-a venit şi mie
Să schimb afurisita de "chimie"
Şi "fizica" să-mi fie de ajuns.

Vindeam chimia ieftin, la tarabă:
"Ia, nene, că e ieftină ca braga!
Ia, tanti, dau angro, dau cu desaga!"...
Şi am pierdut, că m-apucase graba.

Am strâns ceva, dar nu îndeajuns,
Căci "fizica" nu-i ceea ce-mi părea –
E scumpă rău şi cere "muncă" grea...
Şi-aşa melancolia m-a pătruns.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te păcăli singur crezând că practici umilinţa ca virtute atunci când te renegi pe tine şi ideile tale, răspunzând valorilor şi principiilor altora. Asta este FRICA. Fii îndeajuns de umil astfel încât să te poţi vedea exact aşa cum eşti, şi atunci când ai dreptate şi atunci când nu ai. Fii îndeajuns de umil şi acceptă sfaturile pe care le primeşti atunci când sunt bune şi ignoră-le atunci când nu sunt bune.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai am o singură durere....

Mai am o singură scânteie care mă ţine în viaţă,
O singură plăcere care mă scoate din ceaţă,
Un singur dor când vreau să fii lângă mine,
Un singur gând atunci când ploaia nu mai vine.
Mai am o singură durere şi-mi place s-o numesc fericire,
O singură slăbiciune şi-mi place s-o numesc iubire,
Mai am un singur suflet şi-l ţin ascuns la tine
Şi-o singură dorinţă: să fii lângă mine.
Mai am o singură plăcere, să te văd zâmbind
Şi-un singur prinţ pe care să-l alint.
Mai am un singur loc şi ăla e în dreapta ta,
Am toate astea, ce-aş mai putea avea?

poezie de Eugenia Calancea (10 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaiul duminical

de câte ori ne naştem
într-o viaţă de om
ne cresc aripi din amurg,
topim cu privirea minunile cereşti,
înotăm sub soare, ploaia caldă o sorbim ca pe un ceai
duminical,
după slujba de înviere
uimiţi păşim spre izvoare
să învăţăm de la iarbă a fi verde
iar de la vânt a fi prezenţi.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toamna în priviri

iubirea ta este poemul

în care toate verbele sunt

un singur şi atotcuprinzător cuvânt,

ne înghite pe amândoi

cu deşertăciunea lumii,

lasă despletite toamnele,

sărutul astrului

ne soarbe trupurile goale,

ploile ne cresc pe umeri aripi

cu care sfâsiem tăcerea pădurii.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci

cuvintele au sărit din nefiinţă
lungindu-se vertical
flambând cerul nopţii
trezind arborii ce voiau să doarmă

pe strada liniştită melancolia se scălda în unde verzi- albastre
inima înghesuită în frig murea câte puţin la fiecare strigăt
vocalele schimbau mersul stelelor

un timp se redesena în jocul palmelor
depărtarea zăbovea în trepte către cer
reverenţa unui frison lovea stomacul
fabulosul foşnet din silabele de foc
sosea din absenţă
atunci cuvintele au muşcat din mine.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pânda

cred că o să vină ploaia
i-am spus să-i aud cuvintele
probabil mi-a răspuns
cu faţa acoperită de umbre
am întins mâna norilor
dintr-un colţ al cerului
pasărea a ţipat
scurt
ora unu
a după- amiezii
de pe trotuar ne pândea
singurătatea

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât îmi eşti mai dragă, cu atât îţi sunt mai drag

Cu mult îmi eşti mai dragă, în fiecare care zi,
Încât nu pot să stau, nevăzâdu-ţi ochiim
Şi atunci când îi revăd, privrea mea va şti
Subtil să-şi ţină paşi, în prisma de-a zâmbi.

Cu mult îmi eşti mai dragă, atunci când îmi vorbeşti,
Atunci când îţi exprimi cuvintele trupeşti,
Atunci când îmi şopteşti, la urechi, mă iubeşti,
Cu atât imi eşti mai dragă, atunci când mă doreşti.

Cu mult îmi eşti mai dragă, cu mult îţi sunt mai drag,
Şi-n iubirea asta singur n-am ce să fac
Încerc s-o ţin ascunsă, încerc să o complac.
Cu cât îmi eşti mai dragă, cu atât îţi sunt mai drag.

poezie de Luigi Ungureanu
Adăugat de Pescăruşul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vizită

Veacul m-a făcut
Atât de cult
Încât mă uit
Peste oameni.

Am învăţat atâtea
În timpul din urmă,
Că suntem
La un punct însemnat.

S-ar putea face
Multe reforme.
Mă gândeam singur.
Eram fără nimeni.

Şi tocmai azi
Au venit musafirii.
- Tu ce dai, eu ce dau...
A, de când nu ne-am văzut.

poezie celebră de George Bacovia din Poezii - Editura Tineretului, 1966
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să mă ascund?

îngerul cel bun şi îngerul negru
petrec amândoi la o masă,
ca un botez pentru timp,
să-l sacrifice
nu s-au hotărât
doar beau,
în oglindă privesc absenţi
lumea aprinde candele,
în parcuri trec amenzici,
îşi ştiu statuile
dar uită cum îi cheamă,
în adunări rostesc iertări
nu-s vinovaţi de umbre,
gândul le umple cupele cuvintelor.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se vede lucru că aşa e făcut omul, să nu fie singur. De multe ori i-a venit flăcăului în cap să se însoare, dar când îşi aducea aminte uneori de câte i-au spus că au pătimit unii şi alţii de la femeile lor, se lua pe gânduri şi amâna, din zi în zi şi de joi până mai de-apoi, această poznaşă trebuşoară şi gingaşă în multe privinţe, după cum o numea el, gândindu-se mereu la multe de toate... Unii zic aşa, că femeia-i sac fără fund. Ce-a mai fi şi asta? Alţii, că să te ferească Dumnezeu de femeia leneşă, mârşavă şi risipitoare; alţii alte năstruşnicii, încât nu ştii ce să crezi şi ce să nu crezi? Numai nu-i vorbă că am văzut eu şi destui bărbaţi mult mai ticăiţi şi mai chitcăiţi decât cea mai bicisnică femeie. Şi aşa, trezindu-se el în multe rânduri vorbind singur, ca nebunii, sta în cumpene: să se însoare... să nu se însoare?!... Şi, ba s-a însura la toamnă, ba la iarnă, ba la primăvară, ba la vară, ba iar la toamnă, ba vremea trece, flăcăul începe şi el a se trece, mergând tot înainte cu burlăcia, şi însurătoarea rămâne baltă. Şi apoi este o vorbă: că până la 20 de ani se însoară cineva singur; de la 20-25 îl însoară alţii; de la 25-30 îl însoară o babă, iară de la 30 de ani înainte numai dracu-i vine de hac.

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu a trebuit să plâng singur

Doamne,
Îmi amintesc ziua
Când tata mi-a prins mâna în uşă.
Durerea a fost atât de puternică.
Nimic nu a mai existat
În afară de durere.

Apoi
Tata m-a luat în braţe
Şi m-a ţinut strâns
Şi m-a chemat pe nume în şoaptă
Iae
Şi iar
Şi iar.
Durerea nu înceta,
Dar ştiam
Că nu sufăr singur.

Doamne, îmi amintesc ziua
Când a murit.
Durerea a fost atât de puternică,
Încât mi-a tăiat orice răsuflare.
Nimic nu mai exista
În afară de durere.

Atunci Tu m-ai luat în braţe
Şi m-ai ţinut strâns
Şi m-ai chemat pe nume în şoaptă
Iar
Şi iar
Şi iar.
Durerea nu înceta,
Dar ştiam
Că nu trebuie să plâng singur.

poezie de G. Gant din Vitamine duhovniceşti pentru inimile rănite, traducere de Anthony M. Coniaris
Adăugat de L, Iuliana
Comentează! | Votează! | Copiază!

În seara asta voi fi singur

premiera va avea un singur actor şi un singur spectator
filmul e mut din considerente politically correctness
şi nici aplauze nu vor fi. de fapt e un spectacol complex
în care spectatorul va viziona acel film. ultimul.
şi apoi va juca ultima scenă. singur.
la lumina lumânărilor...

visele mele au fost mai puternice decât mine
au străbătut ceruri şi mări
fără să privească înapoi
până când, ostenite să tot pozeze în vise
s-au retras în viaţa de zi cu zi ca minute inutile şi anoste
aşteptând gongul final

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!