Unchiul
unchiul a murit într-o iarnă
așa cum stelele după o ardere îndelungată
se sting,
târziu să-mi duc ideile la capăt,
îmi reținuse pauzele, diacriticele
în amiezi suspendate de gânduri
ce nu putea să le rumege
asemeni pâinii pe care o aducea zilnic
cu rata de la oraș,
se întorcea să-și odihnească sufletul
în iarba unde urma să-și clădească din cuvinte
casa.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Unchiul
unchiul a murit într-o iarnă
așa cum stelele după o ardere îndelungată
dispar
prea devreme să-mi duc ideile la capăt,
îmi reținuse pauzele, diacriticele
în amiezi suspendate de gânduri
pe care nu putea să le taie în felii
asemeni pâinii pe care o aducea zilnic
cu rata de la oraș,
se întorcea să-și odihnească sufletul
în iarba unde urma să-și clădească din cuvinte
casa.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
de atâta bine ne ia tristețea în brațe
împreună alcătuim un pom de iarnă
cu beteală și lumini
suntem asemeni unui circuit electric
în care curentul nu mai circulă
gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anticarul
iau de pe tejghea
o carte
pe care nu știu când
o voi citi
veșnic prizonier visului
îmi imaginez că anticarului
îi va fi mai ușor să le strângă pe celelalte,
să-și numere banii,
să-și plătească prânzul,
din rafturi să scoată alt volum
ca și când alcolicii și-ar turna
dulcea otravă.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Niciodată nu-i târziu
Niciodată nu-i târziu să-mi fii aripă în zbor,
Să-mi fii clipă în clepsidra de rubin,
Să-mi fii cuibul meu de dor
Unde demn să ne iubim.
Niciodată nu-i târziu visele să le hrănim
Cu imagini printre ceruri asamblate,
Printre gânduri să doinim
În cuvinte fermecate.
Niciodată nu-i târziu să fim rază în sărut
Foșnitoare pe o fantă de lumină
Semănată-n ochi căzut
Într-o ardere divină.
Niciodată nu-i târziu visători ca să vibrăm
În dorințe înfrunzite adunate în zidiri,
Până când pe flori crestăm
Inima cu amintiri!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Fetele
în fața mea două fete
s-au oprit să-și adune gândurile
din cerul înnourat
s-au așezat pe bancă să-și strângă în brațe singurătatea
una dintre ele zâmbind se întoarse către mine
zâmbetul său îngheță inclusiv aerul înghețat
îsi leagă șireturile de la patine
să alunece până în sufletul meu flămând
inima mare le-a înghițit ca pe două mere roșii
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Morții cuminți
morții se urcă unii
în spinarea altora
fără regrete
până la sonerie
anunță stăpânul
că viața nu s-a sfârșit
în livingul cu trandafiri
vocile
tremură în fața
uitării
nu pot să-și scoată
etichetele de pe frontispiciu
pot doar să se rupă
în bucăți mici
tot mai mici
asemeni
unor moaște
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un fel de a fi
ca un val pe o mare înfuriată
pătrund în arenă
din somn trezit
asemeni unui soldat cu capul descoperit
ce nu-și salută superiorul,
o neglijență pe care noaptea
nu o poate memora,
se numără stelele
pe un traseu eliptic
ard în fiecare dimineață subiectiv, neștiute,
martore liniștii
fără de început.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vedere de pe peron
scriu riguros
precum un tren s-ar opri în câmpia
inundată cu stele
să-și afle călătorii,
pașii lor ar umple cu sunete peronul
asemeni unor fulgere ce ar brazda cerul petecit
cu nori,
între zidurile gării îmi văd duplicarea
eu cel ce vin, eu cel ce am fost,
respir în tabloul unicei sosiri
flămând de vise în luminile satului cu tăcerea alungată.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Epopeea
păcatul ca un burete
absoarbe impuritățile
ce te alcătuiesc vărsând asupra ta
întuneric și frică, grabă
cum ar spune criticii
traversând epopeea
travestiți în salvatori, după
ieșirea prin cuvânt ei
asemeni uliului
spintecă prada,
o tranșează pentru pui,
tu
poetul vinovat care a născut
cu o secundă mai devreme poemul
transfigurat de realitate
trăiești
sub anarhia timpului
distilat în cuvinte.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Coșmar
noaptea șiruri de gânduri
foșnitoare ca o sumă de hârtii rupte
frământă mintea,
imagini asemeni unor sâmburi striviți între măsele
se pierd în obsesii
evadarea dintr-un labirint de cuvinte dă
gustul amar al iubirii pierdute
timpul arcuit sugrumă libertatea orelor
înroșite de coșmar
etichete albastre
ca o dimineață liniștită
le pun doar desenelor copilăriei.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Portetul poetului
chiar sunt din bazalt cuvintele
în care poetul
sapă adânc,
sufletul său cuprinde nu doar cerul
ci și memoria apei,
cuvintele în care pune entuziasm
prind viață
și atât de mult își dorește el
ca acestea asemeni unor vapoare
încărcate cu păsări și flori
să intre în apele teritoriale ale cititorului
de unde să nu mai plece,
încât uneori uită deschise robinetele
iar timpul îl înghite și pe el.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mama
mi-e dor de normalitatea
ta mamă!
nu te recunosc în ființa
blocată în gânduri
ce-și numără spaimele,
traversează noaptea trează
înghițind capsule
să uite că stelele nu se pot
număra,
eu cred
că poți uita de sfinți
dar niciodată
o inimă
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eternul dans
tremur
cu masca trasă adânc pe suflet,
curcubeul ascunde
strigătele reci,
pașii sunt în cadența vântului,
din curți se aduc căldări
pentru lacrimile înțelepților,
într-o câmpie însetată
chipul uriaș al mulțimii
urcă la tribune
să cânte în nebunia colectivă
imnul înmormântării,
sub braț de flori să cadă
prizonier lucirii
și-n deznădejde să-și
fluture aripile asemeni soarelui
ce minte,
timpurile goale varsă foc
se ridică glasuri de năluci
din piepturi pavate cu lozinci
cu nările supuse transfuziei
de ocazie.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omul absurd
nu pot să mă îmbrac
cuvintele tale
se revărsă
sparg liniștea străzii
năruie piramidele din cer
unde mă uit
unde mă duc
orizontul este pângărit
cu flăcări
ochiul reține reduce
zborul
îngrădit cu citate
la limita absurdului
cusute de cuvinte
ce strâng respirația
poftim de te îmbracă tu
de poți din silabe
fă-ți costum
mută-ți cărarea pe mijloc
din casa jocului ieși
nu îngropa energii
traversând
prin viață cu spatele
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
fără zestrea de cuvinte
poetul este orfan
supraviețuitor
al anilor
în care se repetă epoci
gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
egoismul meu bea
tăcerea din căni de argint,
asemeni timpului neprihănit
ce măsoară hemoragia secundelor
intre fălcile sale
gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea
ridic baricade frigului,
nu-mi rămâne afară decât regretul
de a nu fi zugrăvit cerul toamnei
în sufletul flămând,
iluzia care să-mi hrănească visul în care ea coboară, bate la ușă,
eu lipsesc la întâlnirea cu iubirea
ca mai apoi lumina să-mi inunde pervazul înșelând așteptările
precum eu înșel nopțile cu insomnii.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Absurd
nu pot să mă îmbrac
cuvintele tale
sugrumă respirația
îneacă orele
amână răsăritul
sparg liniștea străzii
năruie piramidele din cer
unde mă uit
unde mă duc
orizontul este pângărit
cu flăcări
ochiul îngrădit întârzie
zborul cu citate
la limita absurdului
sute de cuvinte
strâng respirația
poftim de te îmbracă tu
de poți din silabe
fă-ți costum
mută-ți cărarea pe mijloc
din casa jocului ieși
nu îngropa energii
traversând
prin viață cu spatele
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Portret
cu sufletul încărcat
de aisberguri
învăț tăcerea
răstignit în timp,
sufăr de persecuția orelor apăsate
de teamă,
ploaia acoperă ritmul
alert al străzii,
ros de contrarii
servesc nefiresc
poeme în care
iarba veștedă crește
pe cer,
doar martorii trecerii
mă salvează, ei
îmi ridică inima
din umbra cuvintelor.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarna din sufletul meu
E iarnă,
în sufletul meu este ger.
Ca într-o lume cu altfel de reguli,
mă încălzesc și pier
asemeni fulgului de zăpadă.
Prea târziu să mai schimb ceva,
e iarnă și atât.
E iarnă, dragostea mea,
și afară e iarnă,
e prea mult pentru mine
și tu te-ai cuibărit
în ultimul loc cald,
m-ai alungat din ultimul loc cald.
Când vei pleca,
se va răci și acela.
poezie de Julieta Daiana Bock
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!