Rugăciune către pădure

Pădurea mea, primeşte-mă la tine,

Ca pe-un sicriu ce vrea să intre iar

În fostul trunchi al fostului stejar,

În hohotul bolnavelor ruine.

Am plăgi pe trup ascunse, neascunse,

Se vede ca pe orice trunchi de lemn,

Cu claritate fiecare semn

Pe unde-au scos din mine nervi şi frunze.

Sunt căutat de sute de topoare

Şi a venit poruncă să mă frâng,

Şi nu am voie nici măcar să plâng

Această aşchiere ce mă doare.

Dar, dac-am fost vioara ta cea mare,

Pădurea mea, ascunde-mă adânc.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Operaţie (in)estetică

Mi-au pus îngerul pe trunchi
vrând cică să-l opereze
stau cu toţii în genunchi
gata-n cor să sângereze

Aşa vor să-l opereze
ferestraie cuie şi topoare
noaptea la trapez e
d-lor gata să zboare

Ferestraie cuie şi topoare
stau cu toate în genunchi
nu se mişcă însă doare
umbra lor de lângă trunchi

Vrând să opereze totul
au pus vai la moarte botul

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (30 aprilie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purice: Da, doamnă! Am văzut cu ochii mei o minune! Când s-au ivit duşmanii, pădurea a început să freamăte! S-au răzvrătit copacii cei mari! Brazii şi-au întins cetinile, ca nişte aripi ocrotitoare. Stejari şi paltini şi-au unit crengile. Şi dintr-o dată s-a auzit vuietul unei oştiri de arbori... Un zid viu a devenit pădurea... Trunchi lângă trunchi, frunză lângă frunză... Corbii şi vulturii au înnegrit văzduhul! Lupii urlau ameninţător! În poieni, pâlcuri, pâlcuri, se adunau jivinele!

replică din piesa de teatru Ştefan cel Viu (Valea Albă), scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Convalescenţa unei frunze

Şi mai bolnav am părăsit spitalul
Şi mă ating cu faţa de pământ,
Nici nu mai ştiu probabil ce mai simt,
Aşa convalescent mi-e idealul.

Şi boala e înfiptă în esenţă,
De-acolo n-o pot scoate cu nimic,
Mi-a mai rămas atât, un spaţiu mic,
Cu un bolnav acces la existenţă.

Şi totul o-ntrebare şi-un răspuns e,
Copac, cu flori murind în rădăcini,
Şi ochii nălucesc, de lacrimi plini,
De-atâtea înţelesuri nepătrunse.

Poţi, trunchi narcotizat, să te închini,
Către convalescenţa unei frunze.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rod

Stau aninat ca fructul, sus pe ramuri,
Mai copt pe zi ce trece, aştept să cad
Bun de consum, pe o potecă, în plin vad...
Îmbujorat de atâta pârg să-nroşesc flamuri.

Mă însămânţez tot neam de acelaşi trunchi
Şi-aş vrea din miile seminţe fără număr,
Ce putrezesc, să dau lăstarul rar şi tânăr...
Şi tot aşa, să fiu al neamului mănunchi.

Chiar floare dac-am fost, purtat de albine,
Nicicând n-am fost un dezrădăcinat
De-al său pământ, ce semeni mi-au mai luat...
Că-s seva lui, mai mult la rău, decât la bine.

Şi pasăre de m-ar mânca să mă digere
Împrăştiind sămânţă-n locuri depărtate,
Rămân tot eu, ce nasc paternitate...
Ce-aş vrea s-o ştiu născândă, nu că piere.

Privesc în jur; măcar nu-s doar o frunză,
Ospăţ de vreo omidă, doar caducă,
O lucrătoare veşnică, pierind nălucă...
O foaie-curcubeu de verde, galben, ruginiu... de-o pânză.

Poate am trăit mai scurt de astă dată,
Îmbobocit târziu şi n-apuc pân' la iarnă,
Ce oricum îngroapă tot, fără să cearnă...
Rămân fruct, o poveste ce în nou se adapă.

Ce şansă am avut c-am apucat dulceaţă,
Strânsă s-o dau, n-am pierit verde crud.
Rămân mătase din cocon, nu cad frunze de dud...
Sunt rod, trunchi deşirat în coli, cu scrisă... viaţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost doar un vis

Tânără fecioară,
zveltă căprioară,
aleargă sprinţară
prin pădurea rară.
Roteşte privirea,
căutând iubirea.
Tânăra codană,
ca fata Morgană,
c-un cântec din gamă
iubitul îşi cheamă.
Prim pădurea deasă,
fecioara frumoasă,
tot umblând aiurea
îşi strigă iubirea.
Profund indignată
că-n pădurea toată
n-a aflat iubirea,
îi plânge privirea.
Pe frunze culcată,
în vis i se-arată
iubitul căutat
şi mult aşteptat,
care,
din ceruri coboară,
cu ea se însoară.
Nunta se porneşte,
lumea chefuieşte...
Dar,
când zorii s-au aprins,
visul ei s-a stins.
Păcat.
A fost doar un vis.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Nici roşu cerul nu-i,
Nici verde nu-i pădurea,
Nici ochii nu-s căprui,
Nici lemn nu e securea,

Nici pasărea nu piere
Când vrea copacul ei,
Nici fagurii de miere
Nu-i dau, chiar dacă-i vrei,

Nici Luna-i poezie,
Nici stele sunt pe cer,
Nici versul nu se scrie
Când sufletele pier,

Şi tot ce-a fost odată
Nu va mai fii de-acum,
Păduri şi ochi şi păsări
Se vor preface-n scrum.

poezie de Mihail Mataringa (24 ianuarie 2011)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea gonită

Drumul ce duce la pădure
este mai lung.
Cândva era la doi paşi.

Nici nu ştiam
când ajungeam
la inima copacilor
ascultându-i tic-tacul
sevei ce pulsa în trup.

Acum maşina ce goneşte
mă poartă
spre marginea pădurii.
Oraşul a gonit
pădurea
din mine.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mea

Cum treci acum şi apa e-n ruine,
şi-ţi este bine şi îmi este bine,
aş vrea să-ţi spun, iubito, că în tine
e vie vrerea ambelor destine.

Te voi iubi cu milă şi mirare
cu întrebare şi cu disperare,
cu gelozie şi cu larmă mare,
c-un fel de fărdelege care doare.

Şi jur pe tine şi pe apa toată
care ne ţine barca înclinată
că vei ramane - dincolo de număr
şi dincolo de forme, măşti şi vorbe -
a mea, de-a pururi, ca un braţ în umăr.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mea

Cum treci acum şi apa e-n ruine,
şi-ţi este bine şi îmi este bine,
aş vrea să-ţi spun, iubito, că în tine
e vie vrerea ambelor destine.

Te voi iubi cu milă şi mirare
cu întrebare şi cu disperare,
cu gelozie şi cu larmă mare,
c-un fel de fărdelege care doare.

Şi jur pe tine şi pe apa toată
care ne ţine barca înclinată
că vei rămâne – dincolo de număr
şi dincolo de forme, măşti şi vorbe –
a mea, de-a pururi, ca un braţ în umăr.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mea

Cum treci acum şi apa e-n ruine,
şi-ţi este bine şi îmi este bine,
aş vrea să-ţi spun, iubito, că în tine
e vie vrerea ambelor destine.
Te voi iubi cu milă şi mirare
cu întrebare şi cu disperare,
cu gelozie şi cu larmă mare,
c-un fel de fărdelege care doare.
Şi jur pe tine şi pe apa toată
care ne ţine barca înclinată
că vei rămâne - dincolo de număr
şi dincolo de forme, măşti şi vorbe -
a mea, de-a pururi, ca un braţ în umăr.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenţialul

Să nu cădem în amănunte
şi să uităm esenţialul,
din râu în râu,
din munte-n munte,
cum valul
face trup cu malul,
în Ziua Sfântă,
Ziua – Punte,
acasă s-a întors Ardealul.
A fost atunci o ţară-ntreagă
a fost o ţară ca o roată,
Românii şi acum se roagă
s-o vadă aşa
încă o dată,
şi plâng în harta lor beteagă
copiii mei,
băiat şi fată,
şi jurăminte noi se leagă.
Luăm de la Râmeţi putere
şi ultima cuminecare
fiinţei noastre spre a-i cere
să ştie bine ce o doare,
ca să venim la Înviere,
să fie gata fiecare,
cu buze-amare să mai spere
Trăiască România Mare!

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pădurea de ploaie,
Cu cerbii de ploaie,
Ascunse poteci
Prefac în pâraie.

A gândului hartă,
Cu drumul spre toamnă,
Nelinişti ciudate
A ducă îndeamnă.

Şi nu-i vremea încă,
De-a cerbilor nuntă,
Dar frunza ce pică
Bocănitul le-ascultă.

Pădurea de ploaie,
În ropot prin mine,
Păienjeni trezeşte
Şi dorul de tine.

poezie de Mihaela Poduţ Ienuţaş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu pădurea

De la fereastra casei mele se vede pădurea;
Şi când bate vântul copacii-mi vorbesc.
Ieri, de exemplu mi-au spus că suferă de sete,
Eu trebuia să-i înţeleg mai bine ca oricine.

O pasăre mică a ciripit lângă mine,
Îmi aducea veşti
Despre frunzele arţarului din colţ,
Că erau certate şi s-au împăcat.

Oare ulmul şi-a curăţat crengile uscate?

Pe stejar nu l-am mai ascultat demult
Că şi-a pierdut frunzele
Şi nu ştiu cum se face,
Dar nu-i mai dau altele în loc.
E mai bătrân decât mine,
Însă el nu se sperie
Că i-a crăpat coaja
Şi-i plin de putregai.

Eu mă tem de fiecare rid
Ce-mi tulbură expresia feţei
Şi mă schimonoseşte-n fel şi chip.
De-ar creşte şi-n mine curajul
Ca-ntr-un copac!

poezie de Any Drăgoianu din Prin păcate, împreună (2008)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea visând în alb

Pădurea
e contopită
în iarnă
şi lasă întrebare
fără răspuns.
Pădurea doarme
în visare verde
odihnindu-şi braţele
în covorul alb.

Nu încercaţi
să o treziţi,
pădurea pleacă,
dar nu piere.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet rătăcit

M-am întors acasă pe un drum de ţară
şi-am stat de vorbă cu pădurea
mi-a spus cum cucul cântă în fiecare vară
de când eu am plecat aiurea

Am croit cărare prin boabe de rouă
şi m-au copleşit aducerile-aminte
razele de soare au spart pădurea în două
şi mi-am spus atunci: totu-i ca-nainte!

Am trecut tăcută pe sub merii-n floare
ce mi-au nins cărarea semn de bun venit
ziua-ntreagă, parcă, era o-ntrebare:
ai venit acasă suflet rătăcit?

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adolescenta

Tu, zi si noapte, patimind cu mine,
Nici nu mai stii cand ti-este rau sau bine,
Doar simtul datoriei te mai tine.

Si nervii linistindu-mi de toate,
In nervii tai faci alta nedreptate,
Si asta nu se stie cat se poate.

Ca pe-un copil al tau, mamuca vie,
Ma aperi, nici un rau sa nu ma-mbie,
Dar tu vii insati din copilarie.

O soarta ne-a trimis pe fiecare
Sa-mi fii copila proteguitoare
Iar eu sa fiu papusa ta cea mare.

Ma las in seama ta, te am in seama,
Concomitent: iubita, fiica, mama,
Si altceva, ce nu stiu cum se cheama.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber (9 decembrie 1985)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-au spus că nu văd pădurea din cauza copacilor. Apoi au tăiat şi copacii. Dar pădurea tot nu se vede.

aforism de Valeriu Butulescu din Vorbe în vânt (2018)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu va fi cum a fost

Când noapte nu va fi niciodată
liber vreau să cânt
pe câmpii cu ciocârliile,

lumina ne va iubi.

Un strat de răcoare subţire,
o umbră trecătoare
mă înveleşte-n mătase,

uşor voi deveni un gând.

Nimic nu va fi cum a fost
cu noduri în trunchi,
îndrăgostit de frunze
pe ramuri răsucite de vânt.

Cu seve de lemn înlemnite
stavilă voi pune nimicului

şi smerit voi intra-n cuvânt
cu scris dureros,

noaptea în mine nu se mai naşte,
lumina mi se urcă pe umeri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ de morţi

În cimitir, unde-am lăsat pe mama,
Ploua istovitor, a îngropare,
Ca semn că dânsa nu mai are rude
Şi-o plânge, din oficiu, ploaia mare.

Aleile-şi pierduseră conturul
Şi iarba făcea semn uscat c-o doare,
Şi către groapa timpuriu săpată
Deodată n-a mai fost nici o cărare.

Am năvălit către mormânt, cu toţii,
Ca remuşcări de legiuni barbare
Şi ploaia ne unea cu cimitirul,
Un mort zglobiu să pară fiecare.

Ploua pe mama, ploaia de pe urmă,
Şi mă gândeam că-i vie şi tresare,
Şi n-am ştiut de ce nu poate ploaia
Să stingă dreptul ei la lumânare.

Şi ne-am oprit, purtând pe faţă lacrimi
Aproape noroioase în mişcare,
Şi cuiele-n sicriu bătute bine
Dădeau ecou, din ce în ce mai tare.

Şi n-am putut să mă mai uit la toate,
Halucinând că lumea-ntreagă moare,
Când am simţit că m-a cuprins noroiul
Şi mi-a urcat mormântul pe picioare.

Suflând din greu, parcă ieşind din scoarţă,
Nu mai eram capabil de mişcare,
Simţeam că mă îngrop de viu în lutul
Care mi-a dat pe mama născătoare.

Şi-acum în gânduri mi se face noapte
Şi intervine şocul de plecare,
De nu mi-ar fi intrat, pe totdeauna,
Pământ de morţi, în mâini şi în picioare.

Ce tragic schimb am fost silit să aflu,
Ducând pe mama la înmormântare,
Ea odihneşte-n cimitir, acasă,
Dar cimitiru-n carnea mea tresare.

19-20 octombrie 2002 - ADRIAN PĂUNESCU

poezie celebră de Adrian Păunescu din Ziar (19 octombrie 2002)
Adăugat de Liliana Proca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou sigilat

Ne-am ascuns în pădurea cu brazii brumaţi
Oglindiţi într-o apă cu luciu de vis
Şi căsuţa de lemn cu ecou sigilat
Ne era şi refugiu şi dulce abis
În hăţişul de-aice, departe de relele guri
Şi departe de ochii haini ce mereu ne pândesc
Savurez nuditatea nespusă a durilor nuri
Şi adâncul din tine etern, nevăzut, femeiesc
Nici un suflet de om mii de ani împrejur
Numai noi amândoi şi pădurea cu brazii brumaţi
Şi căsuţa de lemn pe fundalul seninului sur
- Peste apa tăcutului lac cu ecou sigilat

poezie de Iurie Osoianu (17 octombrie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!