Nimic nu va fi cum a fost

Când noapte nu va fi niciodată
liber vreau să cânt
pe câmpii cu ciocârliile,

lumina ne va iubi.

Un strat de răcoare subţire,
o umbră trecătoare
mă înveleşte-n mătase,

uşor voi deveni un gând.

Nimic nu va fi cum a fost
cu noduri în trunchi,
îndrăgostit de frunze
pe ramuri răsucite de vânt.

Cu seve de lemn înlemnite
stavilă voi pune nimicului

şi smerit voi intra-n cuvânt
cu scris dureros,

noaptea în mine nu se mai naşte,
lumina mi se urcă pe umeri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi pe cărări de vânt

De întunericul mă încolţeşte
mă salvează lumina
cu miezul în gânduri,

noaptea mă înveleşte-n mătase.

Paşi pe cărări de vânt
cu iarba coaptă şi uscată
lasă un foşnet abia perceput

şi nimeni nu-mi face cu mâna.

Pe drumul cald, luminii
pietre vorbitoare
îi povestesc,

orizontul se-ascunde-n ceaţă.

Cu inima prinsă de somn
sălaş caut pentru popas.

Pe când înrudite cu odihna
apele murmură
dimineaţa limpede aşteaptă,

printr-o plasă de aur raze pulsând.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O umbră

Între coapsele tale fierbinţi
pietrele iadului,
le urc apoi pe umeri.

Smolesc fântâna
îi scot nisipul şi izvorul vieţii
ţâşneşte dureros afară,
dar se naşte păcatul,
o umbră
în calea luminii
pe segmentul atât de limitat
din timpul infinit.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când urcă bucuria

De ce îmi preziceţi o iarnă în oase?
O curgere continuă din streşini
când urcă bucuria prin mine rotund
şi-mi iau inima în mâini şi o ascund în piept,
o fac să simtă primăvara
cum ne acoperă cu verde,
rămânem credincioşi
sfinţeniei din cuvinte
pe care le repetăm
neobosiţi în rugă.

Nu-mi mai rămâne iarna interioară,
acasă odată cu plecarea
fuge din mine iluzia şi se naşte iubirea,
creşte sub ochi minunea
şi-n spaţiul dăruit
aduc în fiecare zi
lumina.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea cât metafizica iubirii

Lumina alunecă pe gleznele tale,
înfloreşte nuferi sub tălpi,
ochii privesc tăcuţi apa
peste care treci cu surâsul subţire
ca o trestie legănată de vânt.

Noaptea cât metafizica iubirii
îi pune pielea pe băţ întunericului,
bătut cu el cerul se scutură
de stele ninse, căzătoare.

Îţi cuprind cu mâinile, mijlocul
din care vrei să zbori ca o pasăre
înmiresmând văzduhul curbat
cu sunete de bucurie
nemaiauzite.

În lipsa ta niciun cântec nu voi auzi
doar aşteptare îngropată-n tăcere.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina se coace la miez

Ca într-o grotă pe pereţi cu desene rupestre
timpul s-a oprit înuntru
cu întunericul pe braţe de aer somnoros,

afară totul se preface şi se schimbă
lumina se coace la miez
şi prinde coaje de lut şi piatră.

Ziua şi noaptea se aşază între noduri,
alternează pe fiecare parte a planetei,
se plimbă prin fiecare anotimp
fără să se oprească în staţii.

O inegalabilă trecere îmi paşte anii,
nu întreabă pe nimeni
şi mă trezesc fără să vreau la margine
cu pasul în groapă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o umbră de lumină

Încercam să te caut deseori seara
în nedecisele hotare dintre zi şi noapte
când concentrat peste măsură amurgul
pătrunde în spărtura mării pe corăbii fugare.

Tu eşti femeia vinovată de dragoste
care omori ceaţa cu ochii pătrunzători
şi te ascunzi în lumina din lanurile nopţii.
Sunete de crin te învăluie-n taină,
scoicile subtiorilor ţi se deschid
şi pleaca odată cu ele întunericul.
Noaptea, din frica de refuz a lunii
de a lumina fântânile răzleţe
pe unde mersul tău e cu miros de salcâm
mă face să te aştept
în praful drumului,
iar tu vii întotdeauna nepăsătoare
ca o umbră de lumină.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (12 noiembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să curgă pe apele plânse de stele

Visele au despărţit somnul de nemurire,
rup noaptea în bucăţi ocolite de întuneric
şi aştept să se crape de ziuă, lumina să-l descompună,
să curgă pe apele plânse de stele

Vreau ca prezentul să mă apropie de un viitor demiurgic,
să uit marile păcate ale trecutului,
dimineţile să-mi poarte soarele pe umeri
şi ziua să îmbrace mătasea divină
în care oamenii îşi vor dărui pacea unul altuia.

Dragostea îi va cuprinde pe toţi
în subţirele vernisaj al feeriei nostalgice
până când în strat de platină luminos
iubirea ta se va sfârşi la cumpăna singurătăţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina se curbează după vise

Nimeni nu caută,
se mulţumeşte cu frântura de viaţă
în care înoată necunoscutul
pe care-l aşteaptă să se întâmple
apoi se destăinuie cu faţa la perete
şi ascultă.

Nu se aude nimic,
e o scuturare de vorbe în eter,
o pribegie prin cuvinte de suflet
într-un poem care nu se lasă scris
şi bântuie prin odaie noaptea.

Lumina pătrunde subţire printr-o fantă,
se curbează după vise
până-n adâncul gândurilor,
dar izvor nu este pentru fântână
numai o cumpănă părăsită la margini de hotar
de unde mi se trage blestemul
ca o trădare de la începuturi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa curge cu noduri

Trăirile mele îi fac trup cuvântului,
lasă loc liber fiinţării
să se înalţe în timp,

pun gândurile în balanţa cerului.

Încerc să cuprind lumina
în focarul ce dă flacără iubirii,
viaţa curge cu noduri
ca un râu spre cascadă.

Rup întunericul din carnea nopţii
până stelele vor da semne
că duhul nu doarme,

dimineţile din mugur înverzind.

De o să se pornească viori
cu arcuşul pe fibra zilei
până ce soarele amiezii
îmi va găsi umbra,

o ploaie de vară vestind.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idol să-mi fie o lumina rece...

Stau liniştit căldura se stinge în gleznele nopţii
sângele nu mai fierbe în clocot, se roteşte subţire
nu e străin şi sporeşte răcoarea în trup.

Cerul se topeşte în palmele fără coaje,
ele nu mă sperie dar au carnea amară.

Idol să-mi fie o lumina rece...

Stelele se plimbă în caleşti de cuarţ
şi coboară pe scări ruginite de mătase.

O bucurie neomenească se-ntipăreşte pe faţa minţii.
nimeni nu mă aşteaptă sub streşini de porţi
când ele tot timpu-s deschise a moarte.

Lumina cât este trece prin mine-n întuneric
rostogolindu-se cum pietrele-n hău
de nu mai ştie nimeni pentru cine bate clopotul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (19 mai 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În seve de lumină

Este o întâmplare păstrată în memorie
cum o comoară ascunsă în pământ
unde apele scot flăcări din valuri,
de noaptea foşneşte pe cărări
cu semne bătrâne pe urme.

Cad meteoriţi peste păduri de argint,
se scaldă lumina în aura dimineţii,
roua fuge înainte de sosirea albinelor
şi surprinse florile privesc în oglindă
cu dragostea iradiind în culori
dragoste vibrând în inimi.
Vara urcă prin spirale de suflet
şi se înfăşoară în cuvinte,
de holdele capătă arome şi se coc
în seve de lumină,
în arşiţa căldurii din cuptorul lui iulie,
fructele devin dulci şi zemoase
din trupul pământului.
Ca într-un sipet de aur
memoria soarbe gândurile şi le mântuie,
de văd cum se înfiripă în vise
ce nu pot fi uitate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânsul cu noduri în gât

Printre dese sughiţuri
plânsul trece
cu noduri în gât
într-un somn ciudat de ademenitor
pentru un copil.

Mângâi cu ochii pe mama,
nu spune nimic,
timpul se-nghesuie-n mine
de uit dintr-o dată totul,
adorm.

Seara fuge pe cărări de munte,
cade în tăceri,
pe nesimţite îmbracă noaptea
în haine de întuneric.

Cresc în somn un făt frumos
şi mai departe
se derulează basmul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gând liber

lângă templul soarelui
viaţa cade în genunchi
prin fiecare clipă timpul priveşte smerit
găurile negre ale universului
pământul vieţii şi al morţii
înflorit de suspine
se acoperă cu cerul înstelat
şi rodeşte sub tălpile noastre
minunile vârstei
pun-n cap
fiecare gând liber

toţi se bucură
de noile virtuţi ale minţii
ce uimesc stelele

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gând liber

lângă templul soarelui
viaţa cade în genunchi
prin fiecare clipă timpul priveşte smerit
găurile negre ale universului
pământul vieţii şi al morţii
înflorit de suspine
se acoperă cu cerul înstelat
şi rodeşte sub tălpile noastre
minunile vârstei
pun-n cap
fiecare gând liber

toţi se bucură
de noile virtuţi ale minţii
ce uimesc stelele

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând liber

lângă templul soarelui
viaţa cade în genunchi
prin fiecare clipă timpul priveşte smerit
găurile negre ale universului
pământul vieţii şi al morţii
înflorit de suspine
se acoperă cu cerul înstelat
şi rodeşte sub tălpile noastre
minunile vârstei
pun-n cap
fiecare gând liber

toţi se bucură
de noile virtuţi ale minţii
în surâsul stelelor

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori cânt numai din gură

Până o să te întâlnesc, lucrurile se schimbă,
se face lumină în ce se aşteaptă lămurit
şi scopul capătă o altă turnură.

În gând am alte semne de interpretat,
caut cuvinte cu sensuri noi de înţeles
cuprinse într-un singur demers.

Nu-mi place să cânt la instrumente
uneori cânt numai din gură,
o fac foarte rar dar melodios
la strune cu lăutarul orb.

Când mă însoţeşti în taverna subterană
eşti aproape de sufletul meu,
odată cu mine cânţi de inimă albastră
până noaptea târziu.
Apoi ne vom iubi ca doi nesuferiţi
într-un vagon tras pe o linie moartă

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda în care ne privim

Chiar din fruct arome lichide
se risipesc prin aerul cupei
cum iubirea prin inima mea
luminând ca un felinar întunericul
devenind împreună muguri deschişi.

Simţind coaja prin care respiră lumina
Însetaţii de cuvinte caută înţelesul
Char dacă preţul urcă pe scară
şi valorile rămân tot ma jos.

Oglinda în care ne privim din umbră
recunoaşte bucuria lichidelor tari
şi timpul se umple c-un gol
în care nimeni nu pune nimic,
dar lasă crezul în fructul de aur.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce se naşte este ursit

Se face noapte în gânduri şi tu nu adormi,
se ţes pânze care acoperă somnul aşteptat,
râuri cu ape străinestrăbat întunericul
pieterele stau de veghe cu ochii spre cer.

Stelele ard lemnul cosmic fără flacără.

Ursitele stau în jilţ cu nervii întinşi
sătule de prezicerile date peste cap,
se lasă în voia hazardului de început,

tot ce se naşte este ursit.

Urcă prin mine izvoarele moştenite
în inima cui nu vor fi limpezi?

În suflet înfloresc mugurii speranţei,
rodesc în cuvinte fructele verii,
în fiecare anotimp se nasc temeri
care privesc de se urcă pe scară norocul,

dar întotdeauna lumina se va răzbuna
pe cei care folosesc ochelari de cal.

Din timp în timp soarele-şi ridică ochii
şi sărută cu dragoste pământul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare pasiune naşte un vis

nu-i nimeni
a fost o părere că cineva bate la geam
dar nu sunt geamuri
într-o lume închisă
lumina pătrunde prin tavan
ca o cădere a cerului pe acoperiş

odihna trupului este obligatorie
în acest spaţiu redus la tăcere
în care nu se spune nimic se acceptă
cu o bunăvoinţă de iubire

moartea şi viaţa sunt dincolo de pereţi
nu este îngrijorare nu se simte
se citeşte prin gânduri trăirea
pofta de aer şi de priviri

fiecare pasiune naşte un vis
ascuns în sufletul înverzit
din care creşte arborele vieţii
cu ramuri nemărginite

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu se lasă minţit

A căzut o boare de adevăr peste cuvinte,
vorbele spuse nu se mai pot retrage,
rămâne tot mai puţin spaţiu de întoarcere.

Se impune totul printr-o lege nescrisă,
dar neîncrederea sporeşte tot mai mult,
nimeni nu se lasă minţit.
Ziua se urcă cu lumina pe schele,
ferestrele se deschid tot mai larg,

o neîncredere se ridică încet din genunchi.

Cine va sta în umbră să judece,
va şti să lase la urmă răspunsul
mult mai subţire decât se aşteaptă
şi mai străin decât noi, de întrebare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!