Bătrânul cerşetor

La colţul străzii e un cerşetor
Cu mâna-ntinsă, către-o altă lume
Decât aceea unde, fără nume,
El ispăşeste râsul tuturor.

Adolescenţii se mai ţin de glume
Şi-i pun în palmă semne de-ale lor,
El e bătrân şi înţelegător,
Cu noi, cu toţii, dar, cu cei mici, anume.

Şi cine observă, într-o doară,
Ca el e-aici din vremuri de demult,
Imperturbabil, în acest tumult,
El, cerşetorul, a uitat să moară.

Sub zdreanţa lui, minunea se-ntrupează,
În el e Dumnezeu, ce stă de paza.

poezie celebră de Adrian Păunescu (19 aprilie 1997)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă bătrânului din vechiul schit

Undeva, în depărtare,
La o margine de lume,
Unde s-a ascuns în zare
Privitor înspre genune,
Într-un schit uitat de vreme,
Un bătrân uitat de moarte,
Stă rugându-se-n tăcere,
Zi de zi, noapte de noapte.

Undeva, în depărtare,
Pustnic, izgonit de soartă
În singurătăţi amare
Duce-o viaţă-nsingurată.
Cui amarul să şi-l spună?!
Cine, plânsul să-i asculte?
Doar un colţ străin de lună,
Gândul poate-i mai aude...

La o margine de lume
Pe cărarea îngustată,
Un păstor fără de nume,
Ca un înger se arată.
Penitent e ăn clepsidră
Timpul. Şi e fără rost,
Barba i-e lungă şi albă,
N-are nici un adăpost...

Unde s-a ascuns în zare
Umbra sa, el se opreşte,
Sub a stelelor ninsoare,
Spre odihnă poposeşte.
Rai dumnezeiesc de miere,
Mir pe fruntea sângerândă,
Penitent în vremuri grele,
Pleacă mâna tremurândă...

Privitor înspre genune,
Ca un mort cu ochii reci,
Cade-n dulce plecăciune
Spre a adormi pe veci.
Cioplitor de cruce, încă,
Simte-a crucii lui povară.
Rana-n suflet i-e adâncă
Şi a început să doară...

Într-un schit uitat de vreme,
Condamnat la ghilotină,
De secunde şi de semne,
Stă bătrânul la odihnă.
A plecat de-acasă-n taină.
Uşa înspre mântuire
A deschis-o. Altă haină
L-a-nţolit cu fericire...

Un bătrân uitat de moarte –
Cumpănă şi resemnare,
În a vieţii sale noapte,
Caută drumul spre soare.
Clopot, duce-n depărtare,
Plânsul său, ca o poruncă.
Râu de litere amare,
Dulce dor şi dor de ducă...

Stă rugându-se-n tăcere,
La altar de ramuri frânte...
Conuri de lumânărele,
În mâinile-i tremurânde.
Brazi, mireasmă de tămâie
Şi stihii îl înconjoară...
Soarele, ca o gutuie,
Printre ramuri se strecoară...

Zi de zi, noapte de noapte,
Ca un munte stând de veghe,
Printre îngeri, printre şoapte,
Caută un gând-pereche.
Vis în albie de lut,
Strune risipindu-şi cântul,
Un bătrân, pe-acest pământ,
Îşi respectă jurământu.

Zi de zi, noapte de noapte,
Stă rugându-sen tăcere,
Un bătrân uitat de moarte,
Într-un schit uitat de vreme.
Privitor înspre genune...
Unde s-a ascuns în zare?!
La o margine de lume,
Undeva, în depărtare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rezerva aia

de spital erau numai ei doi
îi spunea glume şi bătrânul
nu râdea în noaptea aceea
aştepta să moară şi încă murea
de la cancerul ăla de colon
nu era nici acasă şi asta îl făcea
să plângă cu gura închisă
i-a spus gluma care niciodată
nu dădea greş şi el nu făcea
nici un efort să râdă
a trecut la altă glumă
însă bătrânul continuă să moară
credea că râsul te vindecă de cancer
făcea multe glume prin oraş bătrânul
deşi era slăbit de la citostatice
i-a spus altă glumă cu musca
în ciorbă, însă bătrânul continua
să moară fără să râdă în salonul acela
odată spunea bancuri celorlalţi
el le ştia pe toate şi a început să le zică
însă bătrânul continua să moară
mâncat din interior de cancer
prietenii l-au sunat pe telefonul mobil
nu putea să le mai răspundă
a încercat altă glumă de mare succes
dar bătrânul continua să moară

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate... continuare

Am adormit şi am uitat
de unde am venit aici,
cred că am plâns cu lacrimi mici
de-acolo de-unde am plecat.

O să adorm cândva şi-aici
şi voi fi sigur dezlegat,
de ceea ce mă simt legat
cu funii pline de sclipici

Voi păşi în altă lume
şi nu voi şti ce am visat,
să rostesc făcând şi glume

Voi fi din neguri luminat
fără umbrele postume
şi de alt soare încântat.

sonet de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demult, în vremuri cărunte, trăia într-o peşteră din munţii Moldovei, un pustnic bătrân, pe nume Pafnutie. El a luat în moştenire peştera după ce a îngropat pe învăţătorul şi părintele său Ilarion, la care îşi făcuse ucenicia. Înainte de Ilarion alţi pustnici bătrâni ajunară, se rugară şi bătură mătănii în peştera aceea blagoslovită.

Ion Agârbiceanu în Pustnicul şi ucenicul său, Editura Tineretului, 1964
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu n-ai uitat

Florile fără un nume,
Le-am adus în faţa ta
Să uităm de tot de lume,
Să putem din nou zbura!
Zâmbetul tău fără semne
Îl privesc ca pe-un magnet,
Cânt cântece despre lemne
Dar n-am învăţat să iert...
Băncile nu au atingeri,
Sufletele se separă,
Nu vreau cântece de îngeri
Vreau o altă prima oară!
Praful vine peste toate,
Inimile nu tresar,
Eu nu cred, a fost odată?
Gheaţă, umbre şi trotuar...
Multe pagini s-au umplut
Cu versuri doar despre tine,
Niciodată nu mi-ai spus
C-am fost rău sau c-a fost bine.
Lacrimile nu îngheaţă
Dacă râzi neîncetat,
Cine eşti tu?
Altă viaţă?
Tot ce-a fost
Tu n-ai uitat...

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ne dă semne

"Dumnezeu ne dă semne"
îmi spunea odată un bătrân de la ţară,
mie ieri mi-a scos în cale,
pe când mă alintam ca un delfin în supa de alge,
o sirenă gâtuită de emoţie: mi-a povestit viaţa ei,
cei dragi grav bolnavi, ea recent operată,
devenită o ulcică fără rost pe lume,
rostul sirenelor este de a-i face pe marinari fericiţi,
ea a cunoscut doar un marinar toată viaţa,
marinarul acum e o pătlăgea roşie, vânătă,
îşi numără capilarele craniene care îi plesnesc
şi aşteaptă pe acelaşi fotoliu de unde
trimite tridentul lui Poseidon arar
să vină supa de alge gătită cu drag de sirena lui
şi numai a lui...
"Dumnezeu ne dă semne",
dar eu vreau să mă simt nemuritoare,
de aceea mă alint în supa de alge
ca o sirenă adolescentă...

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blues cu iedera si stejar

Şi ce-ar fi dacă
Într-o zi blestemată
Ne-am îmbolnăvi cu toţii
Deodată,
Şi medici, şi pacienţi,
Şi părinţi, şi copii?

Ce-ar fi, ce-ar fi,
Dacă, brusc,
Ne-am îmbolnăvi,
Dacă n-ar avea
Cine pe cine să mai trateze,
Cine cui să-i mai scoată
Bandaje şi paranteze?

Ce-ar fi dacă,
În urma dreptului legitim
De a ne îmbolnăvi,
Chiar ne-am trezi
Că ne îmbolnăvim
Şi n-avem cui ne adresa,
N-avem pe cine chema?

Ce-ar fi dacă
Într-o zi blestemată
Ne-am îmbolnăvi
Cu toţii
Deodată?

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul cerşetor

De-o vreme însemnată un bătrân cerşetor,
Cu hainele în zdrenţe, pe străzi încet umbla,
Şi uitându-se la lume, la grăbitul trecător,
O mâna îşi întindea, dar lumea îl ocolea.

Trecură zile în şir, pe cer nor după nor,
Iar bătrânul cerşetor, nicicum nu renunţa;
Deşi doar câte un leu zgârcitul donator,
În mână îi punea, şi-n minte îl judeca.

Şi mai trecură zile, iar frigul arzător,
Prin pieţe şi pe străzi oraşul îl străbătea.
Bătrânul aştepta ca un om mai primitor,
În casă să-l invite, şi-o haină că să-i dea.

Un om mai necăjit, un nimeni din popor,
Se-oprise lângă dânsul, zicând în mintea sa,
Şi-aşa nu am prea multe şi poate am să mor,
Am să-l invit la mine... şi chiar făcu aşa.

Pe drum mergând alături vorbind de ajutor,
Bătrânul cerşetor, păşind se transforma,
Făcându-se un înger, cu chipu-i sclipitor,
Un mesager la omul ce-n casă îl primea.

La acest sărac, la omul cu gândul primitor,
Să-l fericească veşnic, c-a vrut a ajuta,
Un cerşetor nevolnic, murdar, dezgustător,
Un cerşetor, un înger ascuns sub zdreanţa sa...

Din nou zile trecură, văd bătrânul cerşetor,
Pe stradă cum se-ntoarce şi-aşteaptă mila ta...

poezie de Florin Andronic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul trecerii prin lume

Cine suntem şi unde mergem?
Din vremuri vechi ne tot gândim,
Dar nu putem ca să pricepem
Al veţii sens ce ni-l urzim...

Ce e lumea nu-nţelegem,
Nici pe Pământ cum răsărim,
Cine suntem şi unde mergem?
Din vremuri vechi ne tot gândim.

Noi suntem tentaţi să credem
Că-n acest loc doar poposim,
Apoi spre viitor să trecem
Luaţi în zbor... de Heruvim.

Cine suntem şi unde mergem?

rondel de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţ şi cerşetor

Eu sunt un cerşetor rămas în zdrenţe
Şi el mă scuipă, cum şi tu mă minţi,
Dar, vai, azvârle-aceste aparenţe
Şi iată-mă strălucitor ca prinţ.

Nu te uita la mine cu-ndoială,
Eu la nevoie aş putea să mor,
Dar tu să sti, privirile te-nşeală
Când ma consideri simplu cerşetor.

Eu sunt un prinţ ce joacă roluri multe,
De cerşetori, de panglicari, de hoţi,
Surâd şi eu spre desele insulte
Şi vă-nţeleg şi vă iubesc pe toţi.

Dar nu uitaţi că eu sunt ca o lege
Menită să vă facă fraţi din fraţi,
Să vă puteţi cu toţii înţelege,
Eu vin oriunde nu vă aşteptaţi.

Să nu batjocoriţi pe creşetorii
Ce nu mai pot şi-n calea voastră ies,
Să credeţi că sunt zdrenţe provizorii
Şi că sunt prinţi şi nu i-aţi înţeles.

Mai bine căutaţi-vă de bine,
Că sunteţi dintre cei ce grabnic mor,
Să ştiţi că-ntreaga lume-i ca şi mine,
E-un prinţ în fiecare cerşetor.

A fost acest destin să se-mplinească,
La-ntretăierea legilor cuminţi,
Ca să ajungă prinţii să cerşească
La cerşetorii prefăcuţi în prinţi.

cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolnavi unanim

Şi ce-ar fi dacă
Într-o zi blestemată
Ne-am îmbolnăvi cu toţii
Deodată,
Şi medici, şi pacienţi,
Şi părinţi, şi copii?

Ce-ar fi, ce-ar fi,
Dacă, brusc,
Ne-am îmbolnăvi,
Dacă n-ar avea
Cine pe cine să mai trateze,
Cine cui să-i mai scoată
Bandaje şi paranteze?

...

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf

În umbră de nuc
Se născu un "Cuc"
Cu un scop anume;
Să-şi strige pe nume
Umbletul năuc
Prin această lume,
Unde se reduc
Toate la un nume
Cu un scop anume,
Prin care apuc
Toate de se duc
Sub umbra de nuc,
În cântec de cuc,
De parte de lume.

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii (3 februarie 2020)
Adăugat de Carol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă scrisoare către Adrian Păunescu

Noi ne cunoaştem din copilărie,
De la-nălţimea troscotului bont,
Ne-a luminat aceeaşi apă vie
Şi am râvnit acelaşi orizont.

Acum, m-am hotărât să-ţi scriu aceste
Cuvinte, ca unui duşman de rând,
Să te condamn şi să-ţi mai dau de veste
Că te voi părăsi foarte curând.

Mi-ar fi plăcut să fii poet şi-atâta,
Să nu te văd prin ţară fără rost
Cum faci dreptăţi, cu lacrima şi bâta,
Şi-n geniu vrei să-l schimbi pe omul prost.

Cu haina ta de lucru, la recepţii,
Cu fracul, în grădină, când o sapi,
Te ponegresc şi bunii, şi inepţii,
Te judecă şi medici, şi satrapi.

Nişte tembeli ţi-au zis poet de curte,
Doar pentru că intrai în dialog,
Aici, acasă, nu pe unde scurte,
Cu fostul lider şi-i spuneai "Vă rog!".

De ce, prin asta, ai făcut dreptate
Şi-ai scos nevinovaţi din puşcării,
De ce te-ai tot băgat, hulit, în toate,
Când doar pe tine te puteai iubi?

Rezervă-ţi altă soartă, măi băiete,
Măcar la bătrâneţe fă ce-ţi spun,
Mai lasă-ncăierările concrete
Şi trage-n cer cu marele tău tun.

Nu vezi că te-au uitat aceia care
Te convingeau să rişti şi chiar să mori,
Ca să-i ajuţi cumva pe fiecare,
Şi nu-ţi mai sunt nici c-un cuvânt datori?

Nu-mi face teorii inteligente,
Cum că substanţa operei întregi
De speculaţii şi de sentimente
E chiar aceea că îi înţelegi.

(...)

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am stat de vorbă-n colţul străzii

Am stat de vorbă-n colţul străzii
Aproape-un ceas şi jumătate;
De strânsa noastră legătură
Ne-am spus cuvinte-nflăcărate.

Ce mare e iubirea noastră,
Ne-am spus-o pentru-a mia oară -
Am stat de vorba-n colţul străzii
Şi nu vedem cum timpul zboară.

Zeiţa hâtră a-ntâmplării,
Vioaie şi voioasă fată,
Trecu privind la noi ironic
Şi chipul ei pieri îndată.

poezie celebră de Heinrich Heine (2000), traducere de Ion Bentoiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine aş fie eu fără tine???

Cine aş fi eu fără tine?
Aş fi nebunul fara nume
Căci te-am gasit pe aceasta lume
Pe tine, ce intelegi ale mele glume

Ai lasat in mine adânci urme
Simtirile imi sunt spume
Ce nimeni si nimic nu o sa le curme
Şi-ţi marturisesc ca lumea o sa se surpe

Atunci cand tu nu ai mai vrea pe mine a sa ma asculte
Picioarele desculte vor păşi pe abisuri acute
Te rog sa ierti ale mele defecte multe
Căci in lume sunt vrute si nevrute

Cine ai fi tu fără mine?

poezie de Florin Găman (31 mai 2019)
Adăugat de Florin Găman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universalul cerşetor

Ades îl văd cum stă cu mâna-ntinsă
În loc aglomerat, la colţ de stradă
Cerşindu-ne un ban ca pe o pradă,
Sperând la vre-o inimă deschisă.

Mă-ntreb cum a putut ca să decadă
Această lume ce-i prosper pretinsă,
De ce îi este demnitatea-nvinsă,
Iar cei care conduc nu vor să vadă?

Mereu e universalul cerşetor
O racilă adusă societăţii
Un suflet părăsit, fără ajutor.

Să facem tot, în numele dreptăţii
Uniţi în sacrificii şi eforturi,
Un loc de mare cinste demnităţii.

sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de ioanfriciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu este pretutindeni. De aceea, Dumnezeu nu este ni­căieri anume, deoarece, pentru a fi undeva anume, Dumnezeu ar tre­bui să nu fie în altă parte - ceea ce nu este posibil pentru Dumnezeu.

Neale Donald Walsch în Conversaţii cu Dumnezeu, volumul II (1997)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Triolete simboliste

Pornind din vremuri de demult
Un glas de trâmbiţă mai sună,
Şi-aşa de drag mi-e când l-ascult
Pornind din vremuri de demult.

În al vieţii trist tumult
Şi-n dragostea-mi inoportună,
Pornind din vremuri de demult,
Un glas de trâmbiţă mai sună.

*

Apocaliptica gândire
De azi e înţeleasă mâni;
Tiranilor, ce prevestire!
Le cad topuzele din mâni!

O apă-ntreaga omenire,
Nici robi de-acu şi nici stăpâni:
Apocaliptica gândire
De azi va fi-nţeleasă mâni!

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epiotaf

La umbră de nuc
Se naşte un cuc
Cu un scop anume;
Să-şi strige pe nume
Umbletul năuc
Prin această lume,
Unde se reduc
Toate la un nume
Cu un scop anume,
Prin care apuc
Toate de se duc
Sub umbra de nuc,
În cântec de cuc,
De parte de lume.

Ioan Hapca- zaragoza
02/03/2019

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Marin Oprescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

scândurica

Cu tâmplele încuiate am plecat
în grădina unde cresc
oglinzi – răsucite vara asta, de la arşiţă

braţele-mi sunt corzi de leagăn
pe scândurică
un copil bătrân şi posac, lent mişcă înainte
înapoi
o frunză, nici nu ştiu de unde, îi cade
în palmă – se uită, îşi ghiceşte trecutul: dacă
ar fi lua-o la dreapta atunci… de demult, Ehei!

Un fluture nechemat
îi provoacă visul şi visul contraatacă –
verifică dacă-i viu să-i viu precum lumina
desface sânul unei flori anume – anume pentru că
niciunde nu există floare oarecare – ascunsă-n carnea
sticlei din oglinzi aici crescută cheia ploii
şi-a tâmplelor spre mine
deschide –
se află acum cine împinge leagănul… înapoi
înainte

mă-ntorc, da, las perspective, da, las scândurica…
goală.

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!