Altă scrisoare către Adrian Păunescu

Noi ne cunoaştem din copilărie,
De la-nălţimea troscotului bont,
Ne-a luminat aceeaşi apă vie
Şi am râvnit acelaşi orizont.

Acum, m-am hotărât să-ţi scriu aceste
Cuvinte, ca unui duşman de rând,
Să te condamn şi să-ţi mai dau de veste
Că te voi părăsi foarte curând.

Mi-ar fi plăcut să fii poet şi-atâta,
Să nu te văd prin ţară fără rost
Cum faci dreptăţi, cu lacrima şi bâta,
Şi-n geniu vrei să-l schimbi pe omul prost.

Cu haina ta de lucru, la recepţii,
Cu fracul, în grădină, când o sapi,
Te ponegresc şi bunii, şi inepţii,
Te judecă şi medici, şi satrapi.

Nişte tembeli ţi-au zis poet de curte,
Doar pentru că intrai în dialog,
Aici, acasă, nu pe unde scurte,
Cu fostul lider şi-i spuneai "Vă rog!".

De ce, prin asta, ai făcut dreptate
Şi-ai scos nevinovaţi din puşcării,
De ce te-ai tot băgat, hulit, în toate,
Când doar pe tine te puteai iubi?

Rezervă-ţi altă soartă, măi băiete,
Măcar la bătrâneţe fă ce-ţi spun,
Mai lasă-ncăierările concrete
Şi trage-n cer cu marele tău tun.

Nu vezi că te-au uitat aceia care
Te convingeau să rişti şi chiar să mori,
Ca să-i ajuţi cumva pe fiecare,
Şi nu-ţi mai sunt nici c-un cuvânt datori?

Nu-mi face teorii inteligente,
Cum că substanţa operei întregi
De speculaţii şi de sentimente
E chiar aceea că îi înţelegi.

(...)

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă scrisoare către Adrian Păunescu

Noi ne cunoaştem din copilărie,
De la-nălţimea troscotului bont,
Ne-a luminat aceeaşi apă vie
Şi am râvnit acelaşi orizont.

Acum, m-am hotărât să-ţi scriu aceste
Cuvinte, ca unui duşman de rând,
Să te condamn şi să-ţi mai dau de veste
Că te voi părăsi foarte curând.

Mi-ar fi plăcut să fii poet şi-atâta,
Să nu te văd prin ţară fără rost
Cum faci dreptăţi, cu lacrima şi bâta,
Şi-n geniu vrei să-l schimbi pe omul prost.

Cu haina ta de lucru, la recepţii,
Cu fracul, în grădină, când o sapi,
Te ponegresc şi bunii, şi inepţii,
Te judecă şi medici, şi satrapi.

Nişte tembeli ţi-au zis poet de curte,
Doar pentru că intrai în dialog,
Aici, acasă, nu pe unde scurte,
Cu fostul lider şi-i spuneai "Vă rog!".

De ce, prin asta, ai făcut dreptate
Şi-ai scos nevinovaţi din puşcării,
De ce te-ai tot băgat, hulit, în toate,
Când doar pe tine te puteai iubi?

Rezervă-ţi altă soartă, măi băiete,
Măcar la bătrâneţe fă ce-ţi spun,
Mai lasă-ncăierările concrete
Şi trage-n cer cu marele tău tun.

Nu vezi că te-au uitat aceia care
Te convingeau să rişti şi chiar să mori,
Ca să-i ajuţi cumva pe fiecare,
Şi nu-ţi mai sunt nici c-un cuvânt datori?

Nu-mi face teorii inteligente,
Cum că substanţa operei întregi
De speculaţii şi de sentimente
E chiar aceea că îi înţelegi.

(...)

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Dar atunci, nu înţeleg, Luci... De ce şi eu...? Adică... Şi pe mine... Tu... De ce m-ai sărutat? De mai multe ori chiar?!
Lucian: Cum?! Pe... tine?!
Lia: Da, pe mine. Adică... Eu ce reprezint pentru tine? Sunt şi eu, tot la fel ca celelalte, doar una dintre multele tale cuceriri, menită să mărească lunga ta listă cu prenume feminine? Vezi, mă interesează... Doar din cauza asta, pentru că e vorba şi despre mine, pentru că sunt şi eu implicată. Poate că de asta te-am şi urmărit în seara aceea, poate că asta doream să aflu, să înţeleg... Şi încă vreau... Răspunde-mi, te rog!
Lucian: Tu?! Nu... Tu nu eşti ca toate celelalte, ca nici una dintre ele. Deloc... Eşti cu totul altfel. Diferită. Total. Eşti deosebită. Dar... Nu despre asta discutam.
Lia: Luci, sincer, te rog, vreau să ştiu adevărul... Mă interesează... De ce m-ai sărutat? Şi încă nu o singură dată... Ce însemn eu pentru tine?!
Lucian: Tu?! Ce însemni pentru mine?! Adică... Vrei să spui că nu ştii?! Nu-ţi dai seama ce simt?! Cum se poate? Lia, eşti psiholog şi psihiatru... Asta ar trebui să te ajute să înţelegi. Ar trebui să ştii sigur.
Lia: Poate că ar trebui, dar... Nu ştiu. Şi aş vrea să ştiu.
Lucian: Deci, nu ştii... Atunci, gândeşte-te mai bine! Încearcă să-ţi dai seama! Ghiceşte! Să vedem... Iată o temă pentru tine, domnişoară psiholog: Ce anume crezi tu că simt eu când procedez astfel? Când fac acest lucru? Sau pe acesta? Ce anume crezi tu că simt eu acum, în aceste momente?!
Lia: Nu ştiu... Dar... Dă-mi drumul, te rog! Singurul lucru pe care-l pot spune e că... Te pricepi să săruţi, cu adevărat.
Lucian: Serios?!
Lia: Da... Dar să nu-ţi închipui cumva că mi-ar plăcea! Nu, domnule comandant! Doar că...
Lucian: Nici n-am afirmat că ţi-ar plăcea.
Lia: Ştiu că n-ai afirmat deloc acest lucru. Doar că...
Lucian: Lasă... Nu trebuie să-mi explici nimic. Ai uitat acest lucru?
Lia: Nu încercam să-ţi explic nimic. Doream doar să... Adică... Încercam doar să-ţi spun că... Să nu cumva să-ţi închipui că mi-ar plăcea de tine, sau altceva de genul acesta. Asta-i tot!
Lucian: Nu-mi închipuiam nimic. Nici măcar nu încercam.
Lia: Nici să nu încerci vreodată!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Sigur, e prea târziu ca să-mi mai faceţi reproşuri acum... Dar eu vă pot reproşa vouă. Mai ales... Nis, de ce n-ai venit zilele trecute în navă, ca să mă opreşti din "activitate"? Tu sau altul?!
Nistor: Păi, şefu', de unde era să ştiu ce se petrece aici? Nu-mi puteam închipui ce faci tu în navă.
Lucian: Sigur, n-aveai de unde să-ţi închipui... Dar puteai veni, măcar de curiozitate, să vezi ce mai face vechiul tău prieten, singur, în navă, de atâta timp. Măcar atât puteai face pentru mine. Doar pentru asta există prietenii, nu-i aşa?! Mai ales cei vechi, aşa, ca tine... Dar tu nu te-ai obosit. Şi tu, bătrâne?
Alex: Off, Luci...
Nistor: Ah, şefu'... Ai dreptate; amândoi merităm să ne reproşezi acest lucru. Dar cel puţin mie nu mi-a trecut nici o clipă prin minte ideea de a veni prin navă, să te văd sau că s-ar întâmpla ceva nedorit.
Lucian: Şi atunci... La fel şi ceilalţi... Eu ştiu că ceea ce am făcut e foarte grav, sunt conştient acum de acest lucru, dar nu mai pot schimba nimic; faptele sunt deja consumate. Şi... Lia, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat dacă nu erai tu, singura care a venit totuşi în cele din urmă în navă şi a reuşit chiar să mă oprească din nebunia mea... Îţi mulţumesc mult pentru tot. Eu... N-am cuvinte! N-aveai nici o obligaţie, mai ales după ceea ce ai văzut în camera ta din oraş.
Lia: Luci, ajunge!
Lucian: Da, probabil; cred că ajunge...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: De ce te-ai întâlnit cu el?
Lia: În primul rând, nu m-am întâlnit cu el, cel puţin nu intenţionat... N-a fost ceva dinainte planificat. A fost întâmplător. M-am dus la un restaurant să servesc cina, am observat-o pe Sonya şi m-am aşezat la masa ei. Nu ştiam că ea-l aştepta pe fratele ei. Sid a întârziat puţin, am mâncat împreună cu ei doi, apoi am plecat, toţi trei. Doar că Sonya s-a dus acasă, iar eu am rămas cu fratele ei; prin urmare, într-adevăr ne-am plimbat prin oraş, apoi el m-a condus până în apropierea camerei mele. Asta a fost tot. Ce vezi tu atât de rău în asta? Şi de fapt, chiar nu eram datoare să-ţi dau aceste explicaţii.
Lucian: Sigur, nu erai... Deci, nici măcar atâta lucru nu merit după tot ceea ce am făcut pentru tine?
Lia: De ce te legi de acest amănunt? Nu ţi-am cerut eu să mă salvezi! Şi sper că n-ai intervenit în favoarea mea doar pentru a-mi impune după aceea anumite reguli, pentru că n-am de gând să le respect! Nu-mi poţi interzice să mă plimb şi cu altcineva, cu oricine vreau eu. Şi repet, nici nu-ţi datorez explicaţii referitoare la modul în care îmi petrec timpul liber. Pricepi? Niciodată n-am să joc cum îmi cânţi tu! Nu-mi poţi impune nimic! Absolut nimic!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Luci, te rog, reia-ţi locul!
Lucian: Bine. Ce-ai de gând să-mi faci?
Stela: Nimic rău. Sper că nu ţi-e teamă, doar tu singur te-ai oferit voluntar, curajosule!
Lucian: Mda, evident. Nu e pentru prima oară când fac nişte analize... Ne-ai făcut chiar şi tu, de vreo câteva ori. Ca să nu mai amintesc de cele dinaintea plecării în misiune, când ni s-au făcut o grămadă de analize, de tot felul, de parcă erau interminabile; numai creierul nu ni l-au scos, să vadă dacă-i întreg sau nu.
Stela: Mie-mi spui? Ştiu foarte bine, doar am trecut şi eu prin asta. Deşi sunt medic, am fost supusă la toate analizele acelea, am trecut şi eu prin acele încercări.
Lucian: Aşa-i, fiecare dintre noi a fost supus acelor analize riguroase; cei de pe Terra doreau să fie foarte siguri că nici unul dintre noi nu ar avea probleme cu sănătatea, de nici un fel.
Stela: Exact de acelaşi lucru vreau să mă asigur şi eu acum, aşa cum chiar tu însuţi mi-ai cerut, comandante. Şi nu te teme, nici eu nu intenţionez să-ţi scot creierul, să văd dacă-i întreg sau nu...
Lucian: Mă bucur.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi să-ţi mai spun una: ori de ce te-ai apuca, dacă n-o faci cu sufletul plin de dragoste, n-o sa reuşeşti. Dacă l-ai trecut pe om în rândul duşmanilor, l-ai urât şi ca răul făcut de el să-l schimbi în bine, n-o să-ţi fie ura nici tovarăş, nici bun sfetnic. De aceea nu trebuie să vezi în omul rău un duşman. Lasă-l pe el să te considere duşman şi să se bată cu tine, să-ţi fie urmăritor, iar tu urmărit - fiindcă oamenii vor lua partea ta. Nu te socoti nici duşmanul, nici prietenul omului rău. Tu trebuie să vezi stricăciunile pe care le răspândeşte răul pe care-l comite şi pe acest rău să-l urmăreşti, pentru a-l schimba în bine. Oamenii vor observa că binele a învins răul şi încep să te imite, făcându-se mai buni decât au fost şi atunci lucrurile rele şi gândurile, asemenea, îşi vor găsi mai greu locul.

Chabua Amirejibi în Data Tutashkhia (1975)
Adăugat de drcirstea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş

Cum, Doamne, nu Te-ai îndurat, ca omului, cel zămislit,
De la-nceput să îi fi dat să fi trăit la infinit,
Şi l-ai lăsat ca frunza-n vânt, calic, zgârcit, doar câţiva ani,
De parcă timpul pe Pământ, chiar şi la Tine costă bani!?

Şi-n plus, pân' să ajungă lut, deasupra lui să crească flori,
În viaţă Tu l-ai mai făcut să moară de atâtea ori
De ciudă, boală, de necaz, de oftică în mare chin,
Văzând pe altul că-i mai breaz, ori fată capra la vecin,

Moare de plâns, de of la fel, de râs mai tare când a dat
De-un fraier mai ceva ca el, ori este foarte gâdilat,
De gelozie,-ndrăgostit, cum am murit, de fapt, şi eu,
Pe câte-n viaţă am iubit, să am măcar de câte-un leu...

Dar multi, de bucurie mor, sărind în sus când, negreşit,
Cel mai bengos duşman al lor a dat de dracu' în sfârşit,
Alţii de sete, necăjiţi, şi... chiar de-i ger cumplit, nămeţi,
Ca buni consumatori, cinstiţi, ajung acasă morţi de beţi,

Mor şi de lene, puturoşi, frecând ridichea pe nevé,
Iar unii mor de curioşi, băgându-şi nasul prin orice,
Dar cel mai mult şi cel mai des, să-Ţi mai explic nu are rost,
În viaţa lui, pân' la deces, de mii de ori moare de prost,

Dar bai nu e, să îl deştepţi, de-ajuns e imnul naţional,
Că-n rest, Părinte, să mă ierţi, totul îi pare-n timp normal,
De aia-Ţi spun, chiar mort de prost, puteai să-l laşi la infinit...
Îi curmi Tu viaţa, fără rost, taman când s-a obişnuit!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Păi de când cu carantina,
Soaţa parcă-i mai umflată.
Ba chiar şi vecina Gina
Îmi şopteşte: cred că-i fată.

Fată nu-i şi ştiu eu bine
Că de mult s-a măritat.
Ea îmi spune: Măi vecine,
Nu cumva te-ai îmbătat?!

Da de unde. Ştii că barul
E departe. N-am ce face.
M-am dezinfectat cu ţuică
Şi-am lucrat... la patru ace.

Doamne, măi, ferească Sfântul!
Cu Covidul nu te pui...
M-a-nşelat?! O să-i rup gâtul...
E gravidă?! Poate nu-i...

Nu cumva ai stat acasă
Şi-ai uitat ce ai făcut?!
- Ba am stat, am stat vecină...
Acum... ce e de făcut?

Aoleu, mă doare capul!
Acum leagănă şi taci!
Asta e, ai dat de dracul.
Nu-ţi mai face mii de draci!

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce faci? Eşti cumva nebună?! Hai să ieşim imediat de aici!
Lia: Nu! Ieşi tu! Eu rămân. Vreau să văd ce e pe aici. Interesant; e o peşteră... Şi lasă-mă-n pace! Dă-mi drumul imediat! Ai zis că pleci... De ce te-ai întors? Eu nu te-am rugat să vii înapoi.
Lucian: Eşti foarte încăpăţânată şi neascultătoare; tipic ţie... Ţi-am spus să ne întoarcem! Să plecăm spre avion. Acum!
Lia: Dar eu nu vreau. Pleacă tu!
Lucian: Bine, domnişoară. Ai chef de aventuri montane şi de investigat peşteri în plină noapte? N-ai decât să te descurci de una singură! Eu nu mă amestec! Dar, înainte de asta, ţin să-ţi amintesc că eu sunt comandantul misiunii şi-n acest caz, îţi ordon să părăsim imediat această peşteră! Dacă nu vrei să-mi dai ascultare, treaba ta, dar nu-i bine. Asta-i insubordonare; din nou, tot din partea ta...
Lia: Nu mă lua pe mine cu chestiile astea! Ştii bine că nu-ţi merge! Nu mă ameninţa! Ţi-am mai spus: Nu face pe comandantul cu mine! În caz contrar, mă văd nevoită să-ţi amintesc că suntem în vacanţă, pe care chiar tot tu ne-ai acordat-o şi nici măcar nu eşti îmbrăcat în uniformă, deci, nu poate fi vorba de nici un şef sau comandant al misiunii aici, acum.
Lucian: Cu uniformă sau fără, fie că e vacanţă sau nu, tot eu sunt comandantul, încă, din nou; doar tu însăţi mi-ai cerut insistent acest lucru. Ai uitat deja? Nu mai ţii minte?! Aşa că-mi datorezi ascultare!
Lia: Nu-ţi datorez nimic! Şi sunt capabilă să decid şi să mă descurc singură, fără tine. Şi te anunţ că vreau să rămân aici, în această peşteră, în noaptea asta. Iar tu nu mă poţi împiedica. N-ai cum, pentru că n-am nevoie de aprobarea ta. Şi nici că-mi pasă ce vei face.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile mamei

Mai plânge-mă, în umbra crucii, mamă,
Să-ncep să cred că n-am murit de tot,
Că mă mai luaţi şi voi, cumva, în seamă,
Chiar dacă eu nici să-nfloresc nu pot.

Nici nu mai ţin prea bine minte dacă
Sunt mort de glonţ, de foame sau cuţit,
Mai plânge-mă, că, astfel, o să-ţi treacă
Şi-ai să-nţelegi că nu v-am părăsit.

Mai vin şi eu, din când în când, pe-acasă
În forma unui zgâlţâit de geam,
Şi e ceva ce parcă nu mă lasă
Să intru printre voi, precum intram.

Mă uit la toţi şi-adesea mi se pare
Că mă simţiţi, dar că vă speriaţi
Şi-aprindeţi, fără rost, lumina mare
Şi radioul foarte tare-l daţi.

Îmbrăţişează-mi, mamă, crucea, bine,
Să nu rămân aici, să-mi pară rău,
Şi să mă-ntorc, din când în când, la tine
Şi să mă strângi, prin somn, la pieptul tău.

(...)

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locuiesc

la două blocuri de mine
da' mă resemnez repede
când mă întâlnesc
nu-mi vorbesc niciodată
am mândria mea
asta contează cel mai mult
în aceste vremuri complicate
ieri stăteam la aceeaşi masă
chiar pe acelaşi scaun
a fost de-a dreptul scandalos
îmi venea să-l apuc de guler
dar nu aveam nici mâneci la tricoul-maieu
să-i spun că eu sunt tu
însă ar fi culmea să iubim
aceeaşi femeie şi s-o vizităm
în acelaşi timp
oare pe cine m-ar iubi?
te-ar iubi pe mine
sau m-ar iubi pe tine?

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doina Prutului

Hotar de ţară te-au făcut,
Că stăpânii aşa au vrut.
Prutule - apă amară,
Treci prin inimă de ţară.
Desparţi fraţi de surioară.
Desparţi mamă de copii.
Prutule, dar tu nu ştii,
Tu nu ai avut copii.
Că pe tine nu te doare,
Tu eşti apă curgătoare.
Şi-ţi aduni apele toate,
De pe maluri-ţi surate.
Ele sunt lacrimi de jale
De la fraţi şi surioare.
Tu le duci, le duci la vale
Doinind cântecul de jale.
Şi ai pus în versul lui
Lacrima românului!
Şi durerea lui amară
Pentru neam şi pentru ţară.
Iar la şapte ani, o dată
Vii cu apa-nvolburată,
Peste câmpii şi peste sate.
Distrugi malurile surate.
Parc-ai vrea să faci dreptate.
Dar dreptate cum să faci?
Tu când apele-ţi retragi
Respecţi albia ta sfântă
Şi o sapi, o sapi adâncă

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei (2015)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am mai uitat...

Am mai uitat din când în când să trec
Prin universul ce te înconjoară,
Am tot uitat şi astăzi iarăşi plec
Şi-i frig şi ninge în a noastră vară.

Am mai uitat să-mi fii în amintire
Şi încercând din când în când să vin
M-atinge clandestin a ta iubire
Şi-n fiecare zi mai mor puţin.

Tot rătăcind prin dorul ce ne leagă
Doar am crezut că am şi bucurii,
Şi-am mai uitat să-ţi spun că îmi eşti dragă
Şi nopţile ţi-au devenit pustii.

Am mai uitat să-ţi dăruiesc o floare
În lacrimi ţi-am lăsat nuanţe gri,
Şi-n inimă rămâne-un dor ce doare
Uitând să uit de tine-n orice zi.

Am mai uitat şi poate-am fost departe
Gândind că în uitare îmi revin,
Cu inima rămasă jumătate
Am şi uitat... să mai trăiesc puţin...

poezie de Daniel Leonard Moraru din Din suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andie: M-am culcat cu un alt băiat acum şase luni! Ştiam că nu era bine când am făcut asta. Tot încerc să-ţi spun asta şi să te fac să înţelegi. De câte ori trebuie să-ţi spun asta?
Pacey: Andie, dacă ai vrut să te culci cu el, dacă doar pentru o secundă ai vrut asta, atunci poate că nu a fost o greşeală.
Andie: A fost...
Pacey: Poate. Poate că a fost doar modul prin care inima ta îţi spunea că eu nu sunt persoana potrivită pentru tine. Pentru că asta îmi spune inima mea acum... că nu eşti persoana potrivită pentru mine.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doug: Ai fost într-o formă extraordinară în seara asta.
Pacey: Şi cât de praf sunt, ah?
Doug: Deci ce problemă ai?
Pacey (dă din cap): Nu am nicio problemă, Dougie.
Doug: Oh, haide, Pacey, te-am găsit beat criţă atârnat de un copac... Deci e vorba despre o fată cumva?
Pacey: Ce?
Doug: Bine, deci despre asta e vorba. Cine e?
Pacey: Ştii ceva, Dougie, nu e atât de important, bine?
Doug: Bine.
Pacey: Totuşi o să-ţi spun ceva. E foarte foarte enervantă.
Doug: Da?
Pacey: Da. Adică fata asta este incredibilă. Are o părere despre tot ce există pe planeta asta. Te lasă fără cuvinte.
Doug: Uau! Cu siguranţă este un coşmar.
Pacey: Păi nu chiar, nici chiar aşa. Trebuie să înţelegi. Fata e foarte inteligentă, aşa că de obicei are dreptate şi atunci când te contrazice, totul vine dintr-un suflet atât de frumos şi pur. Şi atunci cum ai putea să i te împotriveşti? Mai ales când faci pe deşteptul aşa ca mine.
Doug: E drăguţă?
Pacey: Da, e drăguţă. E foarte foarte drăguţă. De fapt e atât de drăguţă că am fluturaşi în stomac când o văd. Înţelegi ce vreau să spun?
Doug: O, da... Să nu laşi fluturaşii să dispară.
Pacey: Ce?
Doug: Poate că te întrebi ce e cel mai rău când îmbătrâneşti. Undeva pe drum se pierd fluturaşii. Aşa că, frăţioare, întrebarea e ce ai de gând să faci?
Pacey: Să fac?
Doug: Da, să faci. Adică chiar să faci ceva. Să acţionezi.
Pacey: Nu, nu cred că înţelegi cu adevărat gravitatea acestei situaţii, Doug. Vezi tu, dacă aş face ceva în legătură cu asta, e o mare probabilitate ca soarele să nu mai răsară, ca valurile să nu se mai înalţe. Pun pariu că e foarte probabil ca pământul să se crape şi Capeside să se transforme într-o gaură a iadului ce ar scuipa întruna monştri şi demoni care i-ar sugruma pe locuitorii acestui oraş, făcându-i să îngenuncheze şi să se roage pentru o revenire la zilele de dinainte de a face eu ceva. Cu asta avem noi de-a face aici.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântul... e un har nepreţuit.
Omul... de cuvânt s-a folosit.
Aşa a învăţat... încet, încet
Să-l pună-n rimă de poet.

Cuvintul poate fi şi înţelept,
Şi poate aduce un strop de fericire.
Cuvântul... poate fi nedrept
Sau poate înfrunta orce urgie.

CUVÂNTUL... poate fi dulce sau poate fi amar...
Depinde cum îl întâlneşti în viaţă?
CUVÂNTUL... poate ţine duşmanul la hotar
Şi prin cuvânt îl poate frige-n faţă.

Tot prin cuvânt răzbim în astă viaţă
Omul îşi varsă oful chiar tot necazul său.
Tot prin cuvânt... o glumă-i schimbă faţa,
Şi tot cuvântul îi face să simtă părerile de rău.

Cuvântul... cel de tată, fără de interes,
Ne învaţă în viaţă cum a ne purta.
Putem tot prin cuvânt scăpa de stress
Şi putem... oricare rău uita.

Ştiţi noi... avem un har şi stăpânim pământul,
E pentru că doar omul a fost cel ales,
El poate prin cuvânt să stăpânească vântul
Şi-apoi... întregul univers.

Voi... nu lăsaţi cuvântul să se piardă,
Din când în când, vă rog să vă rugaţi.
Când prin cuvânt se spun doar vorbe de ocară
Vă rog frumos să nu le ascultaţi.

E minunat cuvântul spus în poezie,
Şi mulţumesc lui Dumnezeu că ni la dat.
Tot prin cuvânt, noi câştigăm iubire
Şi vreau că să-l păstraţi cât mai curat.

Tot prin cuvânt, sau înfrăţit popoare,
Ce stăpânesc pământu-n lung şi-n lat.
Să dăruim cuvântul de onoare
Şi celor ce cuvântul l-au uitat.

Să preţuim cu adevărat cuvântul...
Să-l scriem pe o stea, îl vrem nemuritor.
Şi cei ce vor veni pe urmă
Să afle prin cuvânt, tot despre al lor popor.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: N-o lua chiar aşa...
Lia: Atunci cum? Cum altfel? Spune-mi tu, expertule! De fapt şi tu ai condus-o pe Sonya, te-ai plimbat cu ea prin oraş, sigur nu doar o singură dată şi nu numai cu ea. Şi nici măcar nu te-ai limitat doar la atât, la o simplă plimbare, ca mine. Vrei să adaug ce altceva ai făcut?
Lucian: Ce vrei să spui cu asta? Sună a acuzaţie!
Lia: Iar ţie nu ţi-a cerut nimeni niciodată explicaţii!
Lucian: Off... Ce greu e! Nu ne înţelegem.
Lia: Într-adevăr, nu ne înţelegem deloc. Însă doar din cauza ta! Te întreb din nou, ce vrei de fapt?
Lucian: Nimic! Tu ce crezi?
Lia: Luci, sincer, nici nu ştiu ce să cred când e vorba despre tine. Vreau doar să înţelegi că dacă m-ai salvat, asta nu-ţi dă drept de proprietate asupra mea, deci, nu presupune că ar trebui să vorbesc numai cu tine, să mă plimb numai cu tine, să mă conduci doar tu, mereu... Şi din nou repet: Fac orice vreau în timpul meu liber!
Lucian: Desigur. Ai perfectă dreptate.
Lia: Şi atunci... Care-i problema?
Lucian: Nici una! Dar de ce tocmai cu Sid?
Lia: De ce te deranjează acest lucru? Ai ceva împotriva lui?
Lucian: Nu mă deranjează deloc. Şi n-am nimic împotriva lui. E prietenul meu. Doar că... Eu...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradox

Când eşti tăcut şi trist şi nu mai crezi în lume,
Când vrei să fugi de toate şi să te-ntorci la tine,
Când nu-ţi mai creşte-n suflet nici rău şi nici vreun bine
Şi crezi că-n toate astea mai ai sau nu ce-ţi spune,

Când habar n-ai ce-nseamnă astăzi mântuirea
Şi-n loc de-altar cu sfinţi, preferi un lac cu broaşte,
Când crezi că-n orice rău doar răul se cunoaşte
Şi doar în moarte-ţi afli, astfel, nemurirea,

Când te cuprinde timpul şi nu mai ai ce-ţi face,
Când vrei să ieşi din lume şi să devii sihastru,
Când a rămas din tine doar teamă şi dezastru,
Şi, poate, nici la tine nu te mai poţi întoarce,

Când ce iubeşti te vede cu ochi frumoşi de gheaţă
Şi caută în tine doar adăpost vremelnic,
Când ce-i frumos la altul la tine-i doar temeinic
Şi nu ştii dacă Eul mai are drept la viaţă,

Când timpul cu oceane din ruguri se nutreşte,
Iar margini ţes, prin margini, adânc, nemărginirea,
Când nu mai ştii ce este sau ce n-a fost iubirea,
Când altul doar de tine, prin ea, se foloseşte

Când vezi ce se întâmplă în ultimă instanţă
Cu lumea-n care crezi, cu dorul care doare,
Când eşti pierdut, când nu mai poţi să ai scăpare,
Şi nu mai crezi că vei spera la vreo speranţă,

Când se adună-n gânduri doar dezamăgire,
Şi-n fiecare vrajă descoperi o minciună,
Sau răul cel mai pur în haina cea mai bună,
Când înţelegi că-un zâmbet nu-nseamnă preţuire,

Când vezi că ziua-i ziuă şi noaptea-i numai noapte,
Când te trezeşti din vise şi intri la-ndoială,
Când treci spăşit din planuri în lumea cea reală
Şi nu mai iei drept bune sclipirile din şoapte,

Când uşa ţi se-nchide cu vorba, nu cu cheia,
Şi nu desprinzi din asta nici sensul, nici non-sensul,
Nici dacă ai vreo şansă, nici dacă-ţi stâmperi mersul,
Nici de-nţelegi vreodată sau nu-nţelegi ideea,

Renunţă să mai cauţi, prin cenuşar, scânteia,
Acceptă numai focul şi lasă-n pace viaţa,
În fiecare noapte, contează dimineaţa
Şi-n fiecare viaţă, un paradox: femeia...

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia este anotimpul călduros, e primăvară, timp frumos

Foaie verde lămâiţă, cin' m-a pus să mă însor
Este-a mea, şi când guiţă, toate străchinile zbor;
Mamă, ce bătaie-i dau, am băut, m-am îmbătat
Eu o bat, ea zice crau, să vadă că sunt bărbat!

- Iar te-ai îmbătat bărbate, ce ţi-am spus să nu mai bei?
Acum să-ţi arăt carate, cu toţi cocoşeii mei;
Eşti un mare beţivan, să vezi ce te ciomăgesc
Sări acum până-n tavan, că te părăsesc!

- Te rog, nu mai da că doare, nu mai beau nimic!
Eu ţi-aduc mâine o floare, lasă-mă să-ţi zic:
Am băut, ultima oară, că m-ai supărat
Nu te mint, dracu' să moară, dorm de vrei su-pat!

- O să dormi în pat cu mine, te dezbăt imediat!
Te bat până faci pe tine, de ursuz bărbat;
Iar dacă mai mişti în front, nu-ţi revii în fire
Mori, şi-ţi fac din flori un ront, pentru pomenire.

- Puiul meu, te rog frumos, îmi eşti puişor
Uite, că mă culc pe jos, coastele mă dor;
Lângă tine m-aş culca, sunt căsătorit
Cine mă... va mai scula, dacă am murit?

- Am eu grijă, te trezesc, eşti al meu bărbat!
Lipa, lipa, te pleznesc, şi-ai sărit din pat;
După care, te îmbraci, te duci la sevici
Unde, bănuţii îi faci, şi-i aduci aici!

- Rămâne cum mi-ai vorbit: rămân însurat!
O soţie mi-am dorit, şi de dracu-am dat;
Soţioara mi-e miloasă, un lucru firesc,
Este vrednică în casă, şi eu o iubesc!

- Poate te mai prind la birt, să vezi ce te bat:
Ridici paharul cu spirt, şi te... 'işi în pat?...
Iar la noi nu te gândeşti, la copiii tăi:
Mare beţivan când eşti, printre nătărăi?

- Ai dreptate nevestică, nu mă cicăli!
Vreau de tine să n-am frică, şi te voi iubi;
Acum tu m-ai dezbătat, şi sunt fericit,
Rămân, să mă culc în pat: pot şi la iubit!

- Ai să poţi când eu îţi spun, şi când te doresc!
Taci, şi fă-te omul bun, ca să te iubesc;
Iar dacă mai bei odată, noi, ne despărţim!
Mă fac o prostituată, depravaţi să fim!

- Puiul meu, nu fi prostuţă, jur, că nu mai bea-auuu!
Fica noastră îi drăguţă, şi-un cadou îi iau-au;
Regret tot ce am făcut, mi-eşti puiul iubit,
Uite, cum miros şi put, de când m-ai trezit...?

- Miroşi numai a trăscău, du-te şi fă baie!
... O să scap de nătărău, şi îl culc în paie;
Sau, dacă, s-a bărbierit, s-a făcut frumos
Sunt dispusă la iubit: şi-n pat şi pe jos!

poezie de Paul Preda Păvălache din Trăiri intense... (18 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nis, scuză-mă, te rog!
Nistor: Să te scuz?! Nu înţeleg... Pentru ce, şefu'?!
Lucian: Că... Am fost un mare prost?!
Nistor: Prost, tu?! Cum, adică?
Lucian: Pentru că nu demult te-am rugat să nu strigi în gura mare, de faţă cu toţi ceilalţi, ce anume te deranjează la mine, când mi-ai zis că aş fi căpos şi enervant, în peştera aceea. Dar eu cum am procedat oare cu tine acum?! Nu-i corect! Am greşit faţă de tine! Nu trebuia să-ţi reproşez nimic în legătură cu denumirile astea afurisite! Chiar n-aveai de unde să ştii despre ele. Iar eu puteam să-ţi spun foarte frumos doar ţie, în linişte, spre exemplu, uite acum, nu atunci, acolo, în şedinţă! Ţi-am mai spus, te rog, opreşte-mă când mă port urât cu tine! De ce-mi dai voie să te tratez astfel?! Nu meriţi aşa ceva!
Nistor: Lasă, şefu', nu-i nimic...
Lucian: Ba da, nu e corect! Deloc! N-am nici un drept să te tratez astfel! Şi nici măcar dreptate n-am! Sper doar să nu fii prea supărat pe mine, din cauza asta.
Nistor: Hai, mă, şefu'... Cum să fiu supărat pe tine?! N-ar fi posibil!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!