Basorelief cu eroi

Soldaţii cei tineri s-au aşezat în vitrină,
chiar aşa cum au fost găsiţi, împuşcaţi în frunte,
ca să fie vazuţi s-au aşezat în vitrină,
respectându-şi întocmai mişcarea lor ultimă,
profilul, braţul, genunchiul, mişcarea lor ultimă,
când au fost împuşcaţi pe neaşteptate în frunte
sau între omoplaţi cu o flacără mai subţire
decât un deget de copil care arăta luna.

În urma lor a rămas goală baraca,
mirosind a obiele, a ţigări strivite, a fereastră închisă.
Valizele de lemn care umplu baraca
mai clănţăne încă din fierul minerelor,
aşa cum clănţăne luna din fierul minerelor
acum, cu puţin inainte de-a fi deschisă,
ca să se caute-n ea scrisorile vechi şi fotografiile vechi
ale timpului.

Soldaţii cei tineri stau daţi cu ceară
pe feţe şi pe mâini, ca să lucească
daţi cu ceară ca să lucească, daţi cu ceară,
şi aşezaţi întocmai aşa cum erau în secunda
când viaţa s-a rupt şi moartea a-nghiţit secunda.

Stau aşa nemiscati, ne-ncetind să luceasca,
şi noi ne uitam la ei cum am privi luna
răsărind chiar din mijlocul pieţii.

Pentru noi, care suntem acum de-o vârsta cu ei,
deşi stau de ani lungi în vitrină,
pentru noi, care i-am ajuns din urmă şi trecem de ei,
şi inimă bătând avem, şi memorie,
o proaspătă, din cale-afară de proaspătă memorie,
soldaţii cei tineri s-au aşezat în vitrină
şi se imită pe ei însuşi întruna,
ca şi cum ar fi vii.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi cum toată strada, împreună cu mahalalele din jur, veneau din când în când să lase câte o amintire pe fetrul aşezat în vitrină. Treceau, iscăleau, apoi îşi vedeau de drumurile lor mai mult sau mai puţin şerpuite. Se mai întorceau sau nu. Îşi păstrau fotografiile sau nu. Şi Franz înţelese că trebuie să clădească această vitrină cu responsabilitate, de vreme ce, în jurul său, oamenii aflau uneori prea târziu importanţa unei clipe pe care aparatul său o făcuse nemuritoare.

Simona Antonescu în Fotograful Curţii Regale (2015)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sfîrşit

În sfîrşit ni s-a întors din luna
inima-napoi, generale
în sfîrşit ni s-a întors din luna
sufletu-napoi, generale.
în sfîrşit ni s-au întors din luna
mîinile-napoi, generale.
în sfîrşit ni s-au întors din luna
ochii înapoi, generale.
În sfîrşit ni s-au întors din luna
verdele-napoi, generale.
în sfîrşit ni s-au întors din luna
caii înapoi, generale.
În sfîrşit ne poţi recunoaşte:
noi suntem, generale,
soldaţii tăi din primul
şi din al doilea
şi din al treilea,
generale.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soldaţii duc lupte, mor şi şterg răni

sunt un soldat
care se încăpăţânează să înainteze prin el, deşi, uneori, drumurile se înfundă,
ajung la răscruci de mine cu mine, de mine cu tine,
iar uneori, când drumurile se închid cu totul, mă găsesc zidită ca Ana lui Manole
şi mă mai eliberez o dată. mai eliberez o teamă, o slăbiciune, un lanţ.
sunt un soldat care se încăpăţânează să înainteze fără hărţi, fără arme,
chiar dacă viaţa mă mai aruncă în mijlocul unor bătălii, iar eu nu am nimic,
decât o inimă pe care o bag la înaintare. şi mor.
mai moare o iubire, mai moare o încredere, mai moare o bucată adâncă din mine,
mai mor nişte vise, dar eu sunt un sodat şi nu contează.

ce dacă mai mor o dată?

soldaţii se ridică din morminte, mai şterg o rană, mai şterg o moarte
şi merg mai departe. eu sunt aşa cum spunea tata:
un soldat neinstruit care are mai multe inimi de rezervă, din prea multă dragoste.
care crede în drumuri nestrăbătute. uneori, ajung la luminişuri de mine cu tine,
de mine cu mine şi înţeleg de ce soldaţii stau mereu de veghe,
nu dorm şi nu bat pasul pe loc

soldaţii duc lupte, mor şi şterg răni!

poezie de Sandrina-Ramona Ilie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mariei Filotti, care, la o vârstă nu prea tânără, a interpretat rolul principal din piesa "Eva din vitrină"

Privind la Miţa la lumină,
Se-ntreabă un impertinent:
Această Evă din vitrină,
Nu-i cea din vechiul Testament?!

epigramă de Mircea Pavelescu din Epigramişti cu sau fără voia lor (1983)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soare alb

Soare alb într-o vitrină
Spune-mi cine e de vină
Că nu port pantof cu toc
Nu-s subţire la mijloc,
Părul mi-este şatirat
Şi obrazul cam ridat.

Soare alb într-o vitrină,
Luminează haină fină,
Chiar de-i neagră la culoare,
Să o port în sărbătoare
La biserica din sat
Unde rugi am înălţat,
Să am bucurie-n glas,
Să iubesc ce mi-a rămas.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La dumneata

Chipul meu îmi pare cunoscut
Dar nu-mi amintesc de unde.

Nu cumva eşti tu
Cel cu care-am râs
Într-o viaţă,
Lipindu-ne nasul de sufletul lumii
Ca de-o vitrină?

Ai un rid pe frunte
Care-mi aminteşte de-o istorie
Modernă şi contemporană.

Ochii aceştia i-am văzut, dacă nu mă înşel,
Mirându-se pe nişte lucruri obişnuite,
Pe tristeţe, pe noapte, pe spaimă.

Ai vreo rudă, o mână, un gând,
Vreo sprânceană, cam aşa ceva,
În soare
Şi-n celelalte stele căzătoare?

Pot jura
Că eşti cel care s-a îndrăgostit pentru vecie
De fata aceea
Al cărei nume îţi scapă mereu.

O,
Totul îmi pare foarte cunoscut
La dumneata,
Chiar şi zilele care nu ţi s-au întâmplat
Şi se vor întâmpla.

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am aşezat

Te-am aşezat în inimă
Pe partea stângă,
Ca să-i fie greu să plângă
Şi-n fiecare zi, la răsărit
Să-ţi ureze "bun găsit!".
Pentru zilele din urmă,
Când gura îmi va fi amară,
Lăsând albinele să te transforme-n ceară,
Să facă un opaiţ cerului meu,
Când îmi va fi mai greu, mai greu...

poezie de Julian Radu
Adăugat de Julian Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar cred

în moş crăciun şi cei mai mici
şi neînsemnaţi copii
care stau cu butucul în braţe
sau se joacă cu o cutie de chibrituri
goală de beţele folosite
din sărăcia jenantă iese un deget
din perechea de tenişi legaţi
cu o sârmă ghimpată la capăt
spuneţi-mi cât o să mai aştepte?
spuneţi-mi când o să vină?
cea mai mică se joacă cu piciorul
drept pe care-l bagă-n gură
de foame ar mânca toată păpuşa
de lemn şi cârpă
dar n-o face pentru că iubeşte
păpuşa aia primită de la o doamnă
care mirosea a înger
stau strânşi în patul strâmt
de unde iese un arc ce-i în stare
să lovească sau să înţepe
au venit la bine pe lumea asta
şi-l aşteaptă pe moş crăciun
ochii sunt plini cu lacrimi ca nişte
pietre ude de la lapoviţă
focul mic de sub plita găurită
îi încălzeşte cât de cât
trebuia să-i scrie lui moş crăciun
dar nimeni nu a fost la şcoală
părăsesc baraca pentru joacă
şi cerşit pentru a mănca puţin
aşteaptă şi ei un cadou de câteva zile

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi amintesc şi furia bunicului când descoperea că soldaţii ruşi din trupele de ocupaţie, ale căror cazărmi erau chiar pe marginea pământului său, îi furau pepenii sau ştiuleţii tineri de porumb.

Ana Blandiana în interviu - Notre Europe (2008)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Et in Arcadia ego

fierul a străpuns carnea, fierul a deschis pământul,
a aruncat lopeţi de lumină sub piatră.

nicio minune de acum, dragostea mea.

cu toată puterea iluziei, cea de pe urmă,
cineva a spălat mortul pe furiş,
l-a şters de rugină şi i-a murmurat
un cântec vechi de vânătoare şi spaimă,
de mânie şi foame, apoi a aşezat fiecare os în locul lui,
precum cuţitul în teacă.

în urmă, dragostea rămâne – după chipul şi asemănarea noastră –
o mână de cenuşă, un pumn de nisip, o grămăjoară
de oase subţiri, cu urme de suliţi.
fără mânie, vei împinge piatra şi vei privi
acest mort strălucitor
care se ridică şi umblă.

poezie de Claudia Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magrady Graham

Spuneţi-mi, a fost Altgeld ales guvernator?
Când se simţea deja prosperitatea adusă de profituri
Şi când Cleveland-ul a început să se dezvolte, întinzându-se spre est,
Era de acum prea mult pentru tine, biată inima bătrână
Care ai făcut atâtea eforturi pentru democraţie
În lungi, prea lungi ani de înfrângeri.
Şi, asemeni unui ceas peste care s-a aşezat uzura,
Ţi-am simţit bătăile mai plăpânde, până când te-ai oprit.
Spuneţi-mi, a fost Altgeld ales?
Şi ce a înfăptuit?
I-au dăruit capul pe tipsie unei dansatoare
Sau a triumfat pentru binele poporului?
Întreb, pentru că atunci când l-am văzut
Şi i-am strâns mâna
Ochii lui albaştri, senini şi copilăroşi,
M-au mişcat până la lacrimi –
Plutea în jurul lui un aer de eternitate,
Precum lumina aceea rece, proaspătă şi clară care se străvede în zori
Deasupra culmilor!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu, când se trezi, Tocănel moţăia încă după uţă, sub mătură, iar greierul cânta sub pat. Privi pe fereastră şi văzu că se luminase. Ningea - o ninsoare deasă, bătând în albastru - şi sub perdeaua de fulgi văzu cărarea tăiată de el, către poartă, şi cocoşul de lemn care se rotea într-un picior. "Ehei, zise el, ce-o să mai zburăm noi doi când o ieşi luna plină!".
Se ridică în coate şi se răsti la căţel:
- Tocănel! Trezeşte-te, trebuie să ieşim cu sania.
- Acum?
- Chiar acum. Şi să nu-i spui mamei c-am scos soba în ger. Dacă te prind că trăncăneşti, ai de-a face cu mine. Asta am spus-o şi pentru ticălosul ăla de sub pat.

Fănuş Neagu în Târziu când zăpezile sunt albastre
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-o fi să mor

De-o fi să mor, de-o fi să mor
Să mă lăsăţi în vechea haină,
Vor şti doar codrii a mea taină...
La groapa mea daţi zor, daţi zor.

Cînd voi fi mort, în vreo trei scînduri
Să m-aşezaţi, n-oi şti de gînduri,
Am fost şi gînd, dar am trecut,
Am suspinat, dar am tăcut...

La groapa mea daţi zor, daţi zor...
De-o fi să mor, de-o fi să mor...

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri, 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii, ce stau în vitrină, sunt de vânzare.

aforism de Ştefan Mîrzac din Cuvinte cu dor de miez, Vitrină (2016)
Adăugat de Ştefan Mîrzac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste trecut se va lăsa o cortină imensă

nici urmă de strigăt pe mâinile mele
pentru că
nu-i aşa
soldaţii nu se ascund să plângă pe la colţuri
ei scrijelesc cu unghiile rugina
şi caută pământul fertil
unde poveştile au gust metalic
iar rânjetul nopţii îi ademeneşte
eu nu mai simt
ca pe vremuri
căderea
nici tălpile nu se împotmolesc zile în şir
în carnea ce se voia cuvânt
acum sunt piatra peste care a trecut râul negrului vis
şi mă ridic după primul ceas al căinţei
ca o flacără albastră
în desişul vremii
eu nu mai sunt unghie învineţită de dor
sau rădăcină putredă în pădurea de gânduri
acum sunt oglinda vie
în care se pot privi soldaţii
ce mi-au cunoscut plânsul

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mişcarea favorizează dezvoltarea şi chiar apariţia unor neuroni, după cum a constatat neurologul californian Fred Gage. Cercetătorul a aşezat într-o cuşcă de şobolani o roată pe care aceştia să poată alerga şi a observat că animalele obţineau rezultate mult mai bune la testele de memorie. Chiar şi şoarecii care înainte învăţau greu au putut să-şi îmbunătăţească performanţa prin exerciţiu fizic.

Stefan Klein în Formula fericirii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

acasă, oamenii tăcuţi
au simplitatea înscrisă în gesturi mărunte,
palmele lor bătătorite vorbesc despre grijile peste care s-au culcat stelele aburinde,
mersul lor aşezat pregăteşte creanga de brad
pentru lumea de apoi,
colindele frâng cerul din care se prelinge dorul de cei care s-au dus,
încă un an îşi pune pecetea peste frunţile lor
încreţite de curgerea timpului, înfiorător de năvalnic,
casele par mai mici, cu ochii mijiţi către soarele palid,
iar fulgii firavi cern linişte pentru încă puţin...

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta scrisului

El îmi spuse:
scrisul este un mod de a încetini gândirea,
de a desena primitiv
chipul fiinţelor fără chip,
degetele pipăitului pur-
cel care a fost mai dinainte
de creerea degetelor şi a lucrurilor.

O, tu, viteză,
inimă în balans,
împingând migraţia popoarelor celule
roşii şi albe.

Inimă, tu, cea mai repede,
inimă, tu, zeitate a magneţilor!

Au făcut chip al tău din bronz
şi unul din fier,
dar bronzul e melodios, iar fierul
destul de sprinten este.

Au făcut chip al tău din piatră,
dar piatra e laşă,

şi-ascunde în ea
naşteri de statui fără braţe.

Au făcut un chip al tău din cuvinte,
te-au desenat inimă
şi ţi-au dat forma lui A.

El îmi spuse:
scrisul e un mod de a încetini gândirea,
un mod primitv de a înţelege, de a opri
mişcările gândului.
Scrisul se aseamănă întocmai cu o capcană
de metal,
care prinde în ea o vulpe vie
şi mişcătoare
şi zbătându-se
şi pierită de frica morţii.

Eu i-am spus:
sunt multe păduri şi mi-e foame,
de aceea l-am făcut pe A, divina capcană.

Eu i-am spus:
am pus capcane la începutul pădurii,
din A şi din A.
Acum stau la o oarecare depărtare
şi aştept prinderea hranei mele.

El m-a auzit. El a tăcut.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tancuri la Praga

În sângele de asfinţit al răsăritului,
Tancuri trec peste Praga-n coşmar,
Strivind sub şenilele lor adevărul,
Care nu-i doar numele unui ziar.

Tancuri trec peste ispita de-a rupe
Cătuşele unor lozinci micinoase,
Tancuri trec peste soldaţii care
Şi-au ascuns chiar în ele bietele oase.

Oh, Dumnezeule, ce decădere!
Oh, Dumnezeule, ce mârşăvie!
Peste Jan Hus trec acum tancurile,
Peste Puşkin şi Petofi, ca prin pustie.

Peste cavouri huruie tancurile,
Peste cei care încă nu s-au născut,
Şinele, clamele unor dosare
În şenile de tancuri s-au prefăcut.

Am devenit eu, acum, duşmanul Rusiei?
Nu tot acelaşi din urmă sunt,
Când, copilaş, îmi băgam nasul printre
Tancurile noastre din războiul cel sfânt?

Cum să mai pot vieţui ca-nainte,
Când tancurile noastre, ca nişte rindele,
Ne raşchetează toate speranţele?
Mai pot fi acum ale tale, ale mele?

Mai înainte să crăp, mai înainte
De-a fi ştampilat nu ştiu cum,
O rugăminte mai am, o rugăminte,
Pentru cei ce m-or duce pe ultimul drum.

Peste mormântu-mi fără bocete,
Să scrie simplu şi-adevărat:
"Aici zace poetul rus Evtuşenko,
La Praga - de tancuri ruseşti sfârtecat!"

poezie de Evgheni Evtuşenko (23 august 1968)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pereţi de ceară

Pereţi de ceară mă-nconjoară
La foc aprins ei se topesc
Şi-n locul lor în primăvară
Brânduşe albe se ivesc

Zâmbesc atunci în dimineaţă
Mă regăsesc într-un trecut
Cu flori de gheaţă la fereastră
Cu chipul tău ce l-am pierdut.

Zăpezi topite în şiroaie
Covor de iarbă vor uda
Şi vântul alergând sub soare
Poate de noi va întreba.

Îi voi răspunde cu sfială:
- Ce am zidit a fost fragil,
Deşi afară era iarnă,
Pereţi de ceară s-au topit.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!