
La dumneata
Chipul meu îmi pare cunoscut
Dar nu-mi amintesc de unde.
Nu cumva ești tu
Cel cu care-am râs
Într-o viață,
Lipindu-ne nasul de sufletul lumii
Ca de-o vitrină?
Ai un rid pe frunte
Care-mi amintește de-o istorie
Modernă și contemporană.
Ochii aceștia i-am văzut, dacă nu mă înșel,
Mirându-se pe niște lucruri obișnuite,
Pe tristețe, pe noapte, pe spaimă.
Ai vreo rudă, o mână, un gând,
Vreo sprânceană, cam așa ceva,
În soare
Și-n celelalte stele căzătoare?
Pot jura
Că ești cel care s-a îndrăgostit pentru vecie
De fata aceea
Al cărei nume îți scapă mereu.
O,
Totul îmi pare foarte cunoscut
La dumneata,
Chiar și zilele care nu ți s-au întâmplat
Și se vor întâmpla.
poezie celebră de Marin Sorescu din Tinerețea lui Don Quijote
Adăugat de Eva

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Lucian: Deci, un singur lucru este foarte clar pentru mine acum, în acest moment. Anume, atunci erai îndrăgostită de mine, chiar dacă nu mă cunoșteai personal, nu mă întâlnisei încă. Sunt cuvintele tale, nerostite, însă scrise clar aici, de mâna ta, în aceste foi, fără să te fi obligat cineva... În plus, se pare că nu ți-ai schimbat părerea nici după ce m-ai întâlnit prima oară. Nu te-am dezamăgit... Întrebarea este dacă încă mă mai iubești, chiar și acum, după atâta timp?! Pentru că eu, da, te iubesc, chiar foarte mult, doar ți-am spus, de atâtea ori... Și dacă aș fi știut că și tu... Uff... Totul este atât de greu și nu știu de ce... Spune-mi, Lia, sincer... Mă iubești sau nu?!
Lia: Luci, te rog... E atât de jenant...
Lucian: Jenant?! Ce-ar putea fi jenant?! Mie nu mi se pare.
Lia: Situația asta... Mă simt penibil! Te rog...
Lucian: De ce? Pentru că am aflat astfel că erai îndrăgostită de mine? Nu mi se pare deloc jenant. Nu-i nimic rău în asta.
Lia: Poate că nu, dar... De moment ce ai aflat despre modul în care... M-am îndrăgostit de tine, fără a te cunoaște personal măcar... Ce crezi oare acum despre mine?
Lucian: Ce cred despre tine...?! Cred că ești minunată. Și te iubesc! Tot mai mult. Din ce în ce mai mult. Ar trebui să știi că, odată formate, eu nu-mi schimb deloc părerile. Și mă abțin să-ți fac complimente, pentru că știu că nu le apreciezi, le consideri doar vorbe goale, nedemne de luat în seamă. Însă dacă ar fi după mine, n-aș înceta cu complimente la adresa ta. Pentru că ești... Absolut fascinantă! Ai un efect asupra mea așa cum nimeni nu l-a avut vreodată. Și nici n-aș fi crezut că vreo persoană ar putea deține controlul asupra mea. Însă s-a întâmplat... Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă în care te-am zărit, pentru că, din nefericire, n-am avut niște colegi care să te fi cunoscut din timp și să mi te fi descris amănunțit, altminteri aș fi pățit același lucru ca și tine. Adică, m-aș fi îndrăgostit fără a te fi cunoscut pe tine personal înainte... Însă, cum, ne-cum, eu te iubesc! Din tot sufletul meu! Mult de tot... Dar tu... Mă mai iubești? Încă?! Și acum? Da, sau nu?!
Lia: Da, Luci, te iubesc... Dar...
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurul care știe ce spun
îmi privesc vitrina dintr-un unghi rău
înțesată de obiecte de porțelan care nu au nicio treabă cu minulescu
nimic din agoniseală nu-mi mai place
s-au demodat s-au crăpat din inerția uitării s-au descompletat
nu-mi amintesc să fi spart dinadins vreo farfurie pentru a ispiti norocul
paharele stau precum cocostârcii la fel de inerte
cești mai mici mai mari pe unele nu le-am folosit până azi când
le privesc oarecum cu milă poate cu indiferență
și totuși ele în sufletul lor au mirosul meu de-o viață
amprentele buricelor care ostenesc pe litere
tot cu aceste degete te-am atins și doar tu știi ce spun
ziceam că mă uit așa în golul dintre obiecte
și mă gândesc cam cum arată rănile pe care le-am făcut acestui timp
de se micșorează văzând cu ochii aproape că e străveziu
mă tem de momentul dispariției lui fără urmă
ce se va alege de aceste obiecte care-mi aparțin de sufletul meu intrat în ele
cu sufletul acesta te-am atins și singurul ești care știe ce spun
le privesc și vina că le-am tratat altfel decât trebuia cântărește ceva pe inimă
unele sunt de la tine și încă mai au culoarea pe care mi-o stârneai în obraji
însă ele nemișcatele mele lucruri au rămas într-o îngândurare naivă
că poate le-aș putea folosi dacă te-ai întoarce la mine
poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Doamna Bloome: La 29 de ani am avut un accident de mașină și am murit. Nu, nu-mi amintesc vreun tunel. Nu am văzut vreo rudă moartă sau vreun înger. Nimic de genul ăsta. Doar că atunci când m-am trezit, totul era altfel. Eu eram altfel. L-am întrebat pe doctor și mi-a zis că nu e ceva neobișnuit pentru cei care au văzut moartea cu ochii. Și, la scurt timp după asta, am început să am vise care se adevereau. Și viziuni ciudate. Era ca și cum aș fi auzit gândurile oamenilor. Nu știu motivul, dar m-am hotărât că, atâta vreme cât aveam abilitatea asta bizară, puteam la fel de bine s-o folosesc ca să ajut oamenii.
Will: Și să primești bani pentru asta. Să-i ajuți pe oameni contra unui preț.
Doamna Bloome: Da, oameni ca tine. E oare din cauza tragediei? Adică din cauza asta ești atât de furios și de încăpățânat. Ai avut parte de-o tragedie.
Will: Cine nu a avut parte de așa ceva?
replici din filmul serial Joan din Arcadia
Adăugat de Ionita Ioana

Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am obișnuit
M-am obișnuit să dorm cu ochii deschiși,
De spaimă să nu fiu luat prin surprindere,
Să am controlul meu asupra lumii
Până în ultimul moment.
Ca un far care nu vrea să se stingă ziua
Ține orizontul mării mereu
În magia unei priviri disperate.
Te rog să-mi închizi ușor
Pleoapele atunci,
Ce-a fost de văzut am văzut!
Să tragi cu grijă aceste obloane fine
Peste ochii mei obosiți.
Sper să fie cât mai târziu
Cândva, într-o noapte cu multe stele
Și cu salcâmi înfloriți.
poezie celebră de Marin Sorescu din Puntea (Ultimele) (1997)
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!
Chipul iubirii
(soțului meu)
iubite, fericirea are chipul tău
pe făță porți lumina de la soare
te-am ales pe viață, nu îmi pare rău
mi-ai umplut tot timpul cu splendoare.
am cunoscut iubirea în brațele tale
am fost ocrotită de vijelii perfide
ridicând mereu la cer zâmbete vitale
topindu-mă ca fulgul în mângâieri candide.
ai fost precum îngerul noapte și zi
nu ai lăsat tristeți să mă doboare
ești universul meu de fantezii
muzica din suflet, fiori și ardoare.
căsniciei noastre i-am scris poezii
versul de iubire niciodată nu moare.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lenea
Nea Miai îi spunea mamei, înainte de a muri:
- Nicoliță, dumneata să te dai la poartă
Și să te țâi, să nu vină alea cu lumânări
Și ți le pun în mână.
- Păi de ce, nea Miai?
- Păi, de-aia! Că vin alea cu lumânări să-mi aducă
Să le dau la ăi morți. Zic: să-i duci și lui Ion,
Lui Petrică, să-i duci și lui Sandu al meu. Și eu pe unii
Nici nu i-am cunoscut, ar trebui să umblu mereu, o vecie,
Și rămân cu lumânările-n mână.
- Și așa ai făcut, mamă, te-ai ținut la femei să nu vină?
- Păi cum, eu puteam să mă împotrivesc cu satul?
Da' lui îi era lene să umble pe lumea cealaltă,
Voia să se păstreze și mort.
poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!
One time song
cred că tu ești cel mai frumos chip
pe care l-a luat somnul vreodată
mi-e frică întotdeauna când dormi
mi se pare că ești plecată undeva
foarte departe și
ceva neprevăzut ți s-ar putea întâmpla
pe drumul tău înapoi
dar nu aș schimba nimic din peisaj
această noapte translucidă
micile decorațiuni care însuflețesc
peretele rece și
o luminare electrică care-și aruncă lumina
ca o plasă peste lucruri e
ca și cum aș asculta melodia preferată
doar o singură dată e
ca o a doua șansă la aceeași
deziluzie
totul este acolo unde trebuie să fie
pentru ca neputința de a salva ceva
să fie completă
poezie de Dumitru Alexandru Gheras
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Transfuzie secretă
Brazii își vindecă scorburile
Picurând într-una rășină,
Cum se ung și lebedele c-o grăsime
De nu li s-atinge apa de pânze.
Dacă fiecare brad
Ar vărsa puțină rășină
Degeaba,
Așa, pentru durerea lumii
În general...
Bradul acela un bob,
Celălalt - altul,
Câtă jale mondială
Ar ameliora o pădure!
Simt că mă vindec
De-o spaimă,
Doamne, ce lumânare
Arde pentru mine
În vânt,
Pe vreo stâncă, departe?
poezie celebră de Marin Sorescu din Tinerețea lui Don Quijote
Adăugat de Eva

Comentează! | Votează! | Copiază!
Bun
Am cunoscut bunu' în persoană;
Am cunoscut femeie, am cunoscut mamă.
Și tată am cunoscut, am cunoscut soră...
Și-o țară ce mă vrea oricum, mă suportă oră cu oră.
Câți câini am cunoscut, i-am crescut, m-au crescut
Și mă iartă mereu... să mă aibe nu cerșesc vreun avut.
Și Dumnezeu nu m-aude că-l neg, nu mai cred
Și înger îl am sigur, că-s încă, în viață purced.
Și am cunoscut bine suprem aproape, prin străini,
Unde am cunoscut casă, m-am cunoscut singur, cu bune și vini.
Am cunoscut, înfiorat de atât adevăr, bunătate...
Mă transfigur în jur, mă dau tot... bun, să fie o eternitate!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când tu ești binele din rău
Ce-mi trebuie un cer cu stele... când lângă mine-s ochii tăi,
Ce-mi trebuie o lună blândă, când lângă mine-i chipul tău,
Ce-mi trebuie bolta cu astre... când tu-mi dai inimii... bătăi,
Ce-mi trebuie răul din bine, când tu ești binele din rău?
*
Ce-mi trebuie o îndoială... când tu-mi ești vers neprefăcut,
Ce-mi trebuie o galaxie, când tu-mi ești steaua cea divină,
Ce-mi trebuie cale de lapte, când tu ești drumul cunoscut,
Ce-mi trebuie soare pe cer, când ochii tăi îmi sunt lumină?
*
Ce-mi trebuie un alt odor... când tu ești floarea parfumată,
Ce-mi trebuie ceva amar... când gustul tău îmi e ca mierea,
Ce-mi trebuie un vis de praf, când am un vis de nestemată,
Ce-mi trebuie spre vindecare, când tu mi-ai lecuit durerea?
*
Ce-mi trebuie vreo altă rugă, când peste tot e nimbul tău,
Ce-mi trebuie răul din bine, când tu ești binele din rău?
poezie de Ion Apostu (18 septembrie 2016)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu contează ce s-a întâmplat, nu contează cât de departe pare că ești de unde ai vrut să fii, nu înceta niciodată să crezi că vei reusi cumva să o faci. Ai credința neîncetată că lucrurile se vor rezolva, că drumul lung are un scop, că lucrurile pe care le dorești poate că nu se vor întâmpla azi, dar se vor întâmpla. Continuă să persisti si să preseverezi.
Brad Grast în Daily Reminders
Adăugat de Fanel Burdusanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Te-am cunoscut demult
Mi-aduc aminte când te-am văzut întâia oară
Era o vară caniculară, iar tu erai cu ai tăi la mare
O zi superbă, vântul nu bătea, era soare
Așa plăcut, mai adia ușor o boare
M-am așezat pe plajă lângă voi aproape
Vorbeai cu frații și mama ta în șoapte
Pe doamna am salutat-o și mai târziu am și vorbit
Mi-a explicat succint cum ea de soț s-a despărțit
La ce mi-a relatat atunci nu prea eram atent
Ce pot să-ți spun, iubito, eram adolescent
Am înțeles din ce am discutat
Că viața ei și-a ta au fost un chin lângă acel bărbat
Te-am mai văzut câteodată în anii care s-au mai scurs
Erai de mână cu-n băiat, era îmbrăcat ciudat și cam netuns
Mi-ai spus în trecere, cumva mai mult șoptit
Că acest băiat, ce de mână îl ții, e al tău iubit
Sincer să fiu chiar dacă anii ca vântul au trecut
În minte și în suflet doar pe tine te-am avut
Mi-aș fi dorit să ne întâlnim, să ne plimbăm mereu
Băiatul a cărui mână o strângeai, doream să fiu chiar eu
Iar mai târziu te-am revăzut întâmplător
Erai foarte grăbită, aveai o programare la coafor
Te-am întrebat cu-n glas înfrigurat, cum ești?
Tu mi-ai răspuns pe un ton trist că... te căsătorești
M-ai surprins cu ce mi-ai zis, am fost dezamăgit
Speram ca într-o zi, să fi dorit, să fiu al tău iubit
Când ai plecat am plâns și am simțit speranța ce dispare
În anii ce-au urmat am fost pe culmi de disperare
Și-a venit acum un an și clipa revederii
Erai așa frumoasă, iubito, erau în floare merii
Țineai de mână un băiețel, era frumos ca tine
Mi-ai zis că nu ești fericită, că nu e totul bine
Din clipa în care te-am revăzut m-am tot gândit
La anii care prea repede au trecut
Și vreau să-ți spun acum, iubito, când mi-apari
Nu vreau în nici un chip să mai dispari
Te-am cunoscut de mult e adevărat
Și tocmai de aceea te rog neapărat
Să crezi că încă te iubesc și-ți spun în șoapte
Te-am cunoscut de mult, chiar înainte de a te naște
poezie de Dan Duțescu din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne scapă mereu câte ceva în viață, de aceea trebuie să ne naștem mereu.
citat celebru din Marin Sorescu
Adăugat de Adriana Pleșca

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne scapă mereu câte ceva în viață, de aceea trebuie să ne naștem mereu.
citat celebru din piesa de teatru Iona de Marin Sorescu
Adăugat de vave

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pacey: Știu că nu prea putem lua înapoi tot ce s-a întâmplat între noi. Și nici nu aș îndrăzni să cred că pot rezolva totul cu o conversație pentru că nu așa se procedează. Dar am tot vrut să-ți spun că-mi pare rău, Dawson. Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat primăvara asta. Pentru rolul pe care l-am avut eu în tot, pentru suferința pe care ți-a provocat-o. Și îmi pare foarte rău că am distrus prietenia noastră pentru că îmi lipsește foarte mult. Și oricât de îndepărtată ar fi, aștept cu nerăbdare ziua în care vom fi din nou prieteni.
replică din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu-mi pare rău
Nu-mi pare rău pentru surâsul mut, ascuns într-o fărâmă de regret
Nici pentru raza ce sărută iar apusul și-mi prinde amintirea ta în piept
Nu-mi pare rău pentru seninul proaspăt, cusut pe goliciunea caldă
Nici pentru visul aninat de-o geană ce și-a oprit vâltoarea să mă vadă.
Nu-mi pare rău pentru trecutul veșted, răpus de freamăt, dor și exaltare
Nici pentru răsărit de gând tăcut, la margine de țarm și gust de mare
Nu-mi pare rău pentru cuvinte îmi stă și-acum pe buze umbra lor
Nici rugăciunea ta nu le dezminte. M-au stins ușor...
Nu-mi pare rău pentru dezamăgiri, fiori și îndoieli împachetate
Nici pentru înțelesul din priviri. Le fac uitate.
Nu-mi pare rau pentru iubire, ne-a înălțat până la porti de Rai.
Ne-a sărutat adâncurile oarbe și cerul la o margine de Mai.
Nu-mi pare rău pentru ispite ori pentru setea neoprită de extaz
Nici pentru lungi îmbrățișări pierdute-n taine. Mi-au fost doar bucurie și răgaz.
Azi plec să-mi caut libertatea, să-mi vindec sufletul de noi.
Când n-am să-ți pot înapoia iubirea vei regreta tu pentru amândoi..
poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar tu
Privește-adânc în ochii mei, să înțelegi că strălucești,
Acolo este frumusețea, acolo afli cine ești,
În ei te poți vedea pe tine și poți afla cât te doresc,
Ești mai frumoasă decât pare, iar chipul tău e îngeresc
Eu nu te văd doar prin tipare și n-aș putea să te confund
Cu standarde ce-au fost impuse, de cei ce nu iubesc profund,
Tu pentru mine ești perfectă, ba chiar mai mult decât doream,
Așa cum ești, îmi ești iubirea, ești absolut tot ce visam
Vreau doar să știi ce frumusețe văd eu atunci când te privesc,
Ești raza mea strălucitoare și tot albastrul meu ceresc,
Vreau să mă crezi, să crezi în tine, noi doi defecte nu avem,
Suntem frumoși dansând alături și ne iubim ca-ntr-un poem
Te rog alungă orice teamă, ai înflorit la brațul meu,
Trăiești a doua tinerețe, de fapt... ești tânără mereu,
Și chiar de ai uitat vreo clipă, eu sunt aici să-ți amintesc,
Că te-am ales din cele multe, să te alint... să te iubesc
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Să fii...
Să fii om bun, când lumea e haină
Să fii umil, când alții te denigră.
Să fii milos cu cei ce sunt sărmani
Să dai mâncare celor fără bani.
Să nu bârfești, chiar dacă ești bârfit
Să nu urăști, chiar de nu ești iubit.
Să știi cum să zâmbești, când inima iți plânge
Să nu faci loc tristeții, că altfel te învinge.
Să fii mereu senin, este un dar Ceresc
Să spui mereu în viață, cuvântul "mulțumesc"
Să îți întorci obrazul, când palma-i ridicată
Celor ce lovesc, iubire le arată.
Să fii mereu în viață, un om la locul lui
Să îți ascunzi durerea, la nimeni să n-o spui.
Să știi să cerni mereu, cei bine și cei rău
Să te ferești de ulii, ce zbor în jurul tău.
Să mergi pe drumul vieții, mereu cu fruntea sus
Să spui mereu pe nume, tot ce tu ai de spus
Să nu te temi de nimeni, ești liber să gândești
Să arăți tuturor, cât de frumos trăiești.
Să fii exemplul viu, cum să răzbești în viață
Să înțeleagă asta, acei fără speranță.
Să ai mereu tăria, de-a renunța când doare...
Să te ridici de jos, zâmbind iar în picioare.
Să mulțumești în zori, de-o nouă zi de viață
Să te trezești mereu, cu zâmbetul pe față.
Să lași pe unde treci, un semn că ai trecut...
Să-ți mulțumească omul, fiindcă te-a cunoscut.
poezie de Marinela Florina Jurcă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea în strigăt
unde ești, cine sunt,
cine ești, până când
mai aveai undeva vreo mirare?
care noi, care tu, pentru ce, pentru cât,
mai aud în văzduh nemișcare?
n-ai idei, n-am nici eu,
vreun habar, vreun rabat
de iubire neatinsă de humă,
și de-o fi într-un veac
de amurg, de iubiri,
vom deschide o ușă în lume.
într-o mare de chin, de visări,
de-adâncimi,
unde nu se aude nicicum
despărțirea,
nici iubirea în strigăt
nici chiar moartea în țipăt,
o corabie de minciuni
și-adevăr.
care eu, care noi, care timp,
pe Pământ?
ce iubești, ce trăiești?
ce te miri?
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragostea este de o dimensiune incidentală. În ce sens? Să spunem că duci o viață fericită: ești norocos, ai un job, te întâlnești regulat cu prietenii, nu ești îndrăgostit, ci ai doar aventuri de-o noapte ici-colo, te găsești în fiecare seară cu amicii, bei, mergi pe undeva, și așa mai departe, și, apoi, cu neașteptate, într-un fel cu totul întâmplător, să spunem că dai pe stradă peste cineva care te ajută să te ridici deasupra acestor lucruri, o femeie sau un bărbat, și, desigur, este dragostea vieții tale. O întâlnire întru totul întâmplătoare, dar al cărei rezultat poate fi o schimbare a întregii tale vieții. Nimic nu mai este le fel, cum se spune. Ajungi chiar să percepi spontan că toată viața ta trecută a condus la acest moment unic. Știi, iluzia dragostei este, "Ah, Doamne, te-am așteptat toată viața pe tine!" Ceva de genul asta ar putea fi evenimentul dragostei, și cred că este din ce în ce mai rar astăzi.
citat din Slavoj Zizek
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!