Rămas bun

Prieten bun îţi spun acum
La acest capăt de drum
Un cuvânt bun
Mă îndrum singur pe drum

Încercând să adun la un loc a tale poveţe
Spuse de tine când eram alături
Să nu avem regrete... Cii doar fapte semeţe
Cine să ne mai înveţe??? Privesc în lături

Iosif scrie despre tine în scriptură
Că ai fost primul om după faraon
Este a legii natură
Să ne naştem,, să murim

Viaţa este un maraton
Un Start... şi un sfârşit
Să alergăm fără abandon
Mi ai povestit. tu un om desăvârşit

Ce tu mai mult ai iubit
Paradoxal ţi - a adus sfârşit
Jocul cu paletă de masă
A fost ultima ta suflare la masă

Ai jucat pe eliminate
Cu prietenii tăi minunaţi
Ai servit-o tăiată
Dar ai tăiat firul de aţă

Prieten bun.
Nu te mai văd la faţă
Dar tu dormi un somnic bun
Până atunci... RĂMAS BUN...

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alături de tine

Alături de tine acolo vreau să fiu
Alături de tine aproape să te ştiu
Alături de tine la bine şi la rău
Alături de tine să fiu sprijinul tău
Alături de tine de când te-am întâlnit
Alături de tine voi fi pân' la sfârşit
Alături de tine atunci când eşti bolnavă
Alături de tine voi fi fără zăbavă
Alături de tine când soarta-ţi va fi grea
Alături de tine nicicând nu voi pleca
Alături de tine când te vei poticni
Alături de tine mereu mă voi găsi
Alături de tine nu voi pleca deloc
Alături de tine acolo-i al meu loc
Alături de tine nicicând n-am să te las
Alături de tine cât timp mi-a mai rămas.

poezie de Kevin Barker, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

până la capăt
mai este un drum
unde pot să ajung
şi să-ţi spun
ce nu ţi-am spus niciodată

te iubesc, omul meu bun
pe tine te iubesc, şi câinele
ce te-a muşcat de faţă
din prea multă iubire

mai am un capăt de drum
cu mult mai subţire
decât zaua din lanţ
până ajung la tine

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurul meu prieten...

Singurul meu prieten şi oaspete,
este timpul.
Stăm împreună la taifas
şi la masă.
Asta, vreo optzeci de ani şi mai bine.
De la masă, eu mă ridic primul,
el rămâne.
Din viaţă, eu plec primul,
el rămâne. E nemuritor.
Fiindu-mi bun prieten nu-l duşmănesc.
Ferice de el!

poezie de Dumitru Delcă (2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am jucat la cărţi

Într-o zi am jucat la cărţi iubirea
Cărţile s-au împărţit în mod egal
Iar jocul a început în mod real
După ce am fost măsurat cu privirea.
Eu am pus pe masă o clipă
Ea mi-a pus la dispoziţie o zi întreagă
În urma căreia am rămas fără vlagă
Dar am simţit cum dragostea se înfiripă
Atunci am pus pe masă întrebarea
Iar ea mi-a răspuns cu respingeri
Eu am încercat cu mângâieri
Dar ea a impus delimitarea
Am atacat cu asul de inimă roşie
Ea s-a apărat cu dama de pică
Părăsindu-mă cu o figură angelică
Terminând jocul cu ticăloşie

poezie de Iustinian Zegreanu
Adăugat de Iustinian Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă bucur

Ma simt fericit, că te-am întâlnit
Ai reuşit să-mi faci visul implinit
Doar ce m-ai privit, doar ce mi-ai vorbit
Sufletul meu a zâmbit, mă simt implinit

Îţi voi fi ce ţi-ai dorit
In viaţa ce o vom avea de trăit
Îţi voi fi tot ceea ce ai gândit
Iubit îţi voi fi, de grele am să-ţi ţin sufletul ferit

Al tău suflet neasemuit m-a vrăjit
Sunt mulţumit de parcela ce-am găsit
Am fost in viaţă lovit, mi-ai dat puteri de nebănuit
Eram istovit, dar la un drum frumos noi am pornit

Ieri eram un bărbat ce nu stia ce-a voit
Azi că stiu că te-am iubit
Maine îţi voi spune cât te-am preţuit
Iubita-mi... multe urmează noi o să avem de povestit... ÎŢI PROMIT...

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de Cuvânt

Cuvântul nu a fost la început
Doar la început;
Cuvântul va fi la început
Şi la sfârşit.
Primul cuvânt a fost despre ce a urmat,
Adică despre sine.
Primul cuvânt nu a fost ceva de felul:
O, ce minune; ah, ce viaţă; mamă ori au!
Acel Cuvânt suntem chiar noi;
Fiecare om e o literă.
Cuvântul a fost la început.
Ne vom găsi noi locul în el,
Până la urmă!...

poezie de Marius Robu din Aproape alb (2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era aşa limpede că eram făcuţi unul pentru altul. Era limpede că eram singurul bărbat dintre toţi cei din jurul tău care te putea iubi. Cunoscându-te aşa cumm eşti în realitate - dură, lacomă de bani şi fără scrupule, ca mine. Te-am iubit şi am riscat. Am încercat totul şi nimic n-a folosit. Te-am iubit atât de mult, Scarlett! Dacă m-ai fi lăsat, aş fi fost cu tine iubitor şi apropiat cum e un bărbat când iubeşte o femeie. Dar nu puteam să-ţi arăt dragostea mea, pentu că m-ai fi crezut slab şi ai fi încercat s-o foloseşti împotriva mea. Şi veşnic era el! Era îngrozitor să stau în fiecare seară în faţa ta, la masă, ştiind că ai fi vrut să fie el în locul meu. Şi seara, când te luam în braţe şi ştiam... În sfârşit, astăzi nu mai are importanţă. Mă mir acum de durerea de atunci.

citat celebru din romanul Pe aripile vântului de Margaret Mitchell
Adăugat de CRISTEA GEORGIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ajunul execuţiei

În ziua sărbătorii – paharul pe care-l beau e-amar;
Prima tinereţe – broboadă mi-e de griji, atâta doar;
Din holda recoltată – n-am strâns decât neghină;
Binele – mi-e nădejdea-n câştigul ce-o să vină.
Nu văd soare – deşi mai e până la asfinţit;
Acum trăiesc – deşi viaţa acum mi s-a sfârşit.

Cine-am fost s-a auzit – deşi nici un cuvânt n-am spus;
Fructul mi-a căzut – deşi frunza mi-e încă verde;
Tinereţea mi s-a risipit – deşi bătrân eu nu-s;
Văd lumea – deşi lumea pe mine nu mă vede;
Firul vieţii mi s-a rupt – deşi n-a fost tors, ci-abia urzit;
Acum trăiesc – deşi viaţa acum mi s-a sfârşit.

Mi-am vazut moartea – de când întâi i-am fost rostit cuvântul;
Am căutat viaţa – şi-am aflat doar umbra ei pe lut;
Am străbătut această ţară – ştiind că îmi va fi mormântul;
Şi-acum eu mor, deşi chiar acum am fost născut;
Paharul meu e plin – şi, totuşi, de nectar golit;
Acum trăiesc – deşi viaţa acum mi s-a sfârşit.

poezie de Chidiock Tichborne, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

După furtună

Există-atâtea insule!
Multe precum stelele de pe crengile copacului ceresc la miezul nopţii,
de unde meteoriţii sunt scuturaţi şi cad
asemenea fructelor în jurul goeletei numită Zborul Sorţii.
Dar toate lucrurile trebuie să cadă – aşa a fost întotdeauna –
de o parte Venus, de cealaltă Marte;
cad – şi sunt unice – aşa cum Pământul este unic,
o insulă-n marele-arhipelag al aştrilor.

Primul meu prieten a fost marea. Acum, este ultimul. Şi cel mai drag.
Acum mă opresc din vorbit.
Muncesc, apoi citesc, relaxându-mă sub felinarul prins de catarg.
Încerc să uit ce-a fost fericirea,
iar când acest subterfugiu devine inutil, urmăresc stelele.
Uneori sunt doar eu şi spuma mării tăiată de foarfecele vântului
înălbind puntea, şi luna deschizând
uşa unui nor, şi lumina stelelor deasupra mea.

Mai este şi un drum în siajul lunii care mă duce acasă.
Din adâncul mării îmi cântă o creolă cu ochi de peruzea.

poezie de Derek Walcott, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

prieten

Un prieten adevărat e o persoană care e alături de tine când şi-ar dori să fi fost în altă parte.

definiţie de Len Wein
Adăugat de Sinziana Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traiectorii paralele

Nu mă mai regăsesc în farmecele tale,
M-au consumat destul, hrănindu-le...
Era şi timpul să revin la realitate,
Trăiam de prea mult timp pe Marte...

Mă simt de parcă aş fi după moarte,
De când m-am reîntors la libertate...
Căci, lângă tine, mă simţeam legat
De tot ce ţine sufletul încătuşat.

De când m-am rupt din lanţurile tale,
Pot spune că mă aflu, în sfârşit, pe-o cale
Ce nu mă-nstrăinează de a mea natură,
Am mers deja prea mult pe arătură...

Era şi timpul să mă-ntorc la mine,
Nu mai pot spune că sunt plin de tine,
Simt, în sfârşit, că pot fi iarăşi eu...
Mi-ajunge doar un singur Dumnezeu.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (8 februarie 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casanova din Craiova

bătrânul Casanova
din Craiova
după ce bea câte o ţuică
se aolea mereu
muicăăăă
fraţilooor
ce mult am iubit femeia
şi aş mai iubi-o şi acum
dacă aş avea cum
dar Dumnezeu
n-a făcut chiar totul
pe placul meu
cu bunătatea lui
fără măsură
mi-a dat două urechi
şi o singură gură
şi mai mult am ascultat
decât am vorbit
şi n-a fost rău
mi-a dat doi ochi
şi un singur nas
şi totuşi mai mult am
am respirat
decât privit
dar nici aşa n-a fost rău
deopotrivă mi-a dat
câte două
mâini
lucrătoare
şi picioare
umblătoare
şi deopotrivă la fel de mult
le-am utilizat
şi n-a fost rău
şi mai mi-a dat ceva
dar aici nu m-a nimerit
invers ar fi fost mai potrivit
mi-a dat la două
numai una
şi aia făcând pe nebuna
eu fiind la cheremul ei
şi făcându-mă de râs
la femei
lăsându-mă adesea
la mijloc de drum
iar acum
când încă-s viu
negreşit
duc povara acestui gând
de ce-a trebuit
să ne naştem odată
şi să murim pe rând

poezie de Alexandru Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgii

Viaţa este atât de scurtă,
Dar plină de bucurii
Şi amintiri plăcute,
Micile copilării…

Primul brad de crăciun,
Luminat până în vârf,
Iar sub, cadouri frumoase,
Toţi sunt la masă acum…

Primul sărut şi prima dragoste,
Primul nou născut,
Primii paşi…
Nu am să-i uit.

Prima despărţire,
Primul nepoţel,
O nouă bucurie,
Un nou ţel.

Prima singurătate,
După un veac,
Prima lacrimă deşartă
Până am să cad.

Primul album de fotografii
Primele clipe şi memorii,
Primele nostalgii,
Pline de bucurii.

Prima clipă de amor,
Primul sărut,
Primul trandafir
Nu am să uit….

Clipe preţioase
Ascunse într-un raft,
Printre cărţi uitate
De mai mult de un veac.

Prima lumânare aprinsă
La mormânt de piatră,
Într-o zi geroasă,
În ziua noastră….

Primul somn adânc,
Ultima suflare,
Părăsesc acest tărâm,
Pentru prima dragoste…

poezie de Andreea Popovici
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima rază

rătăcit între neglijabile absenţe
de multe ori incoerente
discut cu mine
cu fostele amintiri
să uit acum tot ce a fost
murdar, urât
eu nu mai pot
se scutură pe aleile de tei
sau de ce vrei
dureri, lacrimi şi păcate
în orbite ochii mă dor
prin cearcănele sufletului
curg alte gânduri
despre un trecut
de mult trecut, băut şi petrecut
am colţii azi tociţi de griji
de ani trăiţi prin gunoi
sunt un biet copil neascultător sau un bătrân
atât de orb, atât de chior
de ce îmi ceri mereu
să plec de zor
pe drum copacul tresare
de ce oare
râul ţopăie prin ani
rătăcit între plopi şi platani
caut o cale spre mare
vântul dă târcoale
bolovani pe umeri, pietre pe drum
o salcie plânge astăzi, acum
e lacrimă toată
un hohot amorf răsună a jale
nimeni în cale, doar moarte dă târcole
întunericul a cuprins totul
tăcerea tresare
o lume cade
pe o parte, la vale
timpul ţipă nervos
a uitat să mai plece
viaţa curge şi trece
a rămas o urmă de gând în zaţul de cafea
cafeaua amară
trenul a trecut în zori
dincolo de mine
în staţie nu era nimeni
nici eu
ascunsesem trupul
dincolo de uşă
ca să mă strecor
mai uşor în neantul lumii
nu am ştiut
eram copil atunci
doar rătăceam pe dealuri şi prin lunci
tot căutând ouă de cuci
uneori vorbesc dincolo de cuvinte
despre iubire
cu cine vine
dacă mai vine
aici nimeni nu trece, nu vine
târziu am înţeles
eram în altă dimensiune
offf, sunt un poet rebel
cuvântul îmi este gândul şi vorba mi-este soartă
să bat nebun din poartă în poartă
târziu am înţeles, că e târziu
e prea târziu
răul era în jur
acum este în noi
ce poţi să faci
aici cadavre vii se târâie pe drum
un drum al sorţii către poarta morţii
să construim ce şi pentru ce
şi pentru cine
de ce mă întreb în fiecare zi
desigur fără a şti
ce pot a şti
ştiu doar atât
murim în fiecare zi
şi zi de zi
fără a şti
ştii.. soarele nu a răsărit aici, demult
uneori mă întreb....
a răsărit vreodată aici
cenuşă şi scrum
în jur, în noi
ce să mai sper
privesc în jur
nu, nu blestem, nu înjur
doar vă conjur
lăsaţi-ne în legea noastră
cum au trăit, cum au iubit şi au murit
strămoşii noştri odată, pe acest pământ, odată sfânt

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai fost cuvânt, întâi

de-am să rămân prea mult întinsă-n vreme
cu ochii aţintiţi în asfinţit de gând,
am să arunc în tine cu poeme
şi poate n-ai să ştii c-ai fost cuvânt.

de am s-adorm vreodată cu suspinu-n poală
şi-n mersul tău ţi-atinge tălpile încet,
am să îmbrac o lacrimă cu tuş rămas în coală
şi poate-ai să-mi răspunzi pe-un capăt de bilet.

de nu mai ştiu cărări şi drum umblat vreodată
când răsădeam parfumul nostru-n flori
s-asculţi din rouă chemarea spre cascadă
de-ţi va fi dor de mine uneori.

de anii s-or grăbi pe chipul meu să treacă
şi m-oi sminti în scrieri fără rost
să calci cuvântul tot cu viaţa mea întreagă
să uiţi c-ai fost poem, să uiţi c-am fost.

de ochi-mi vor orbi şi n-oi mai şti făptură
şi grai n-oi mai avea să-ţi spun ultim cuvânt
să-mi dai trei picături ce ţi-au adus iubirea
să scriu ultimul vers, pe urme de pământ.

şi de va fi să-mi dau suflarea toată
de căutări deşarte prin rânduri să te-nvii
aş pironi tot gândul în piatra la cascada
să curgă-n val poeme, c-ai fost cuvânt, -întâi.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demoni

am rămas într-un loc fără nume,
într-un loc fără lume,
pe un drum sterp, steril,
care nu duce nicăieri,
nici măcar înainte sau înapoi,
nici măcar la dracu-n praznic,
pe un drum fără început şi fără sfârşit,
unde până şi Dumnezeu a uitat cum se mai fac
oamenii din lut,
vorbind singur
pe faţa Pământului,
vorbind cu El însuşi
despre noua
arhitectură a Raiului,

am rămas singur
cu întunericul din mine
pândind nişte umbre fără fond,
trăgând o cortină grea de cenuşă
de fier
peste ochii obosiţi ai societăţii
şi peste
noua dezordine mondială,
să mă cert
de moarte
doar cu demonii mei
fără viziune,
care îmi denaturează
perspectivele asupra lumii
şi năzuinţele,
din când
în când.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu n-am avut niciun motiv - sfârşit

Motto: "Singura prietenie de preţ este cea care s-a născut fără motiv." Arthur van Schendel
Dumnezeu este Olarul iar noi suntem vasele de lut. Toţi am fost creaţi pentru un scop.
"El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea." (Romani 9:18)

şi a venit şi vremea, să-ţi dau drumul să zbori,
să străluceşti în soare, asemeni unei flori...
şi ceasul a bătut, zicându-mi să te las...
de-acum, tu să mergi singur,
lucrând ca şi un vas...
orice sfârşit dă lacrimi,
chiar de un început
se-arată şi porneşte, lăsând ce-a fost... trecut.
şi doare şi apasă, deşi e tot ce-ai vrut,
răscolind momentul, când noi...
ne-am cunoscut.
nimic accidental n-a fost cu noi vreodată,
însă destinul acum, deschide altă poartă...
eu simt şi ştiu ce vine,
oricât m-aş bucura...
în suflet ard suspine,
ce vor elibera.
mult te-am iubit pe tine,
tu, suflet mult ales...
şi venele-mi sunt pline
de plânset nelumesc.
ai să-nţelegi prin vreme
ce eu ţie ţi-am fost...
precum şi-a mea iubire,
ce ţi-a fost adăpost.
şi te-am iubit pe loc, cum nu credeam să fie...
deşi, inima mea... plângea în colivie.
şi ţi-am întins o mână,
iar tu, n-ai ezitat...
ce-a fost... o să rămână,
deşi... totu-i schimbat.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Megapoemul

Oricare organ are sunetul lui
În concertul vieţii, mai sus şi mai şui,
Creierul strigă tăcut ca un corb,
Organul iubirii e surd şi e orb,
Circulăm pe un drum fără borne, în jur,
Nu e câmp şi nici mare, imperiul e sur,
Infinitul la care nu ne-adaptăm,
Unde-s munţii şi hăul? Ca nebunii cântăm.
Creaţiunea-i tăcere ori numai păreri?
Există mai mult ce a fost până ieri.
Singur aprobi, singur renegi,
Nu e nimeni să-ţi spună să râzi şi să pleci.
Aventura aşteaptă, Providenţa-i mister,
Tăcerea complotului reginei Esther.
Vinovaţi fără vină, mereu pedepsiţi,
Culorile vidului, calicii căliţi.
Tăcere nocturnă, final aşteptat,
Prometeu şi Sisif ne-au înşelat,
Răul are a mie de flori, de culori,
O misiune de ai, faci numai erori,
Comoara-i pierdută, seminţe în vânt,
Ce a fost înainte de primul cuvânt?
Un ecou poate fi după orice eşec,
Generos e Neantul, aparent este sec.
Dar din imnuri se nasc şi îndemnuri, impuls,
Calea Lactee nu e de muls,
Marionetă sau om, alege sau uiţi,
Pe tine mizează vagabondul desculţ,
Violenţa tăcerii, rătăcirea-n rostiri,
Monolog paralel cu splendide iubiri,
Un joc început şi neterminat,
Unde eşti sau ai fost? Ori nu te-ai iscat?
Uitat e potopul, pe ce dimensiuni
Ne readunăm pentru promisiuni?
Dialog ventriloc, verbul naşte mereu,
Verbul este în toate, parcă e Dumnezeu,
Despuind adevărul nu găsim mai nimic,
Iubirile mor, se preumblă pe dric,
Elocvenţe de tablă, un vacuum stătut,
Mai mult decât fapta, un cuvânt te-a durut,
Iar abisul îşi cheamă noul abis,
Catastrofă nu este, a fost doar un vis?
Şi astfel parcurgem mereu acest drum
Fără borne, iubesc doar ce ştiu acum.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de început şi după sfârşit

De vrei nemurire
pe tărâmul filei
scrie ce e înainte de primul cuvânt
şi ce e după final
după punct
căci ce e între ele două
e doar nisipul prins în clepsidră
in care curgem ne zbatem ne ucidem
şi cineva a încercat vreodată
să vadă
între inceput şi sfârşit
să o spargă..
Ce-o fi in afară de ea...
Eu acum privesc din clepsidra călimarei
Şi mă ingrozesc
Şi minunez..
Din dorinţa noastră de a săruta lumina
Şi a însela intunericul

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste fără punct...

La ceas târziu, crepuscular, vin şoapte
Ce mi-aş dori cumva să uit
În noapte...
Să nu visez iar despre tine, şi...
Să-ncep o nouă viaţă... a trăi.
Şi tot ce fac e să mă lupt să uit,
Pe inima care te strigă, să n-ascult.
Tu m-ai respins când te iubeam mai mult,
M-ai evitat, fugind laş şi mut!
De ce mi te-ai ascuns după tăcere?
Şi te-ai retras fără vreun cuvânt...
Nu ştiai că provoci durere,
Când în urmă nu laşi vreun rând?...
La ceas crepuscular vin iar himere,
Ce mă îmbată de amintiri nebune...
Destinul meu alambicat te cere,
Ca sufletele noastre să se-adune...
Nu pot să cred că n-ai iubit ce-a fost,
Nu pot să cred într-o indiferenţă!
Tot ce mi-ai dat, a avut un rost
Ce îl analizez în a ta absenţă.
Cred că te lupţi şi cu tine, dar altfel...
Cred că alungi intenţionat iubirea,
Precum şi sentimente fel de fel,
Şi îţi impui să-mi striveşti amintirea!
De ce atâtea jocuri de respins?
De ce nu îţi accepţi ce simţi real?
Valul de tristeţe m-a cuprins,
Când ai decis să pui un punct final.
Şi până la urmă, care-i scopul?
Ce-a fost de fapt adevărat...?
Atât a fost? Doar ţi-ai jucat rolul,
Îndrăgostindu-mă pe mine infernal?...
Nu ai lăsat vreo explicaţie convinsă!
Nu ai avut curaj nici să-mi vorbeşti...
Durerea e prea mare, când respinsă
Fost-am, fără să lămureşti!
A fost un joc şi-atât şi-un rol jucat?
A fost de la-nceput numai minciună?!...
Cum altfel să-mi explic de ce-ai plecat,
Când peste tot ţi-am fost atât de bună...?
Nu are sens, nici logică, nici drept
Să năruieşti o viaţă dintr-o joacă!
Să te uit, sau să te mai aştept?
Ca viaţa ce-ai distrus să-ţi dea o plată!
În viaţă nu se iau decizii singulare,
Când noi povestea am trăit-o amândoi,
Nu ştii măcar atâta lucru oare?
Că explicaţii se împărţeau la doi?...
De ce nu ai putut să mă priveşti în faţă,
Când ţi-ai luat decizia să laşi
În urmă şi cuprinsul şi prefaţă,
De ce nu mi-ai vorbit în loc să taci?...
Ce-aş mai putea să spun acum, tardiv...
Când faptele vorbit-au pentru tine,
Prea multe lacrimi s-au scurs pe portativ
Şi inima a rămas la tine...
Şi multe eu aş spune despre noi...!
Despre-o poveste de dragoste curată...
Unde-am trăit şi soare, dar şi ploi,
Şi ce-am trăit... vreau să mai fie o dată!
Dar de acum, să fie fără punct!
Să nu existe dor şi despărţire!
În braţele tale să m-arunc,
Şi să gustăm din plin din fericire...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!