Ai fost cuvânt, întâi

de-am să rămân prea mult întinsă-n vreme
cu ochii aţintiţi în asfinţit de gând,
am să arunc în tine cu poeme
şi poate n-ai să ştii c-ai fost cuvânt.

de am s-adorm vreodată cu suspinu-n poală
şi-n mersul tău ţi-atinge tălpile încet,
am să îmbrac o lacrimă cu tuş rămas în coală
şi poate-ai să-mi răspunzi pe-un capăt de bilet.

de nu mai ştiu cărări şi drum umblat vreodată
când răsădeam parfumul nostru-n flori
s-asculţi din rouă chemarea spre cascadă
de-ţi va fi dor de mine uneori.

de anii s-or grăbi pe chipul meu să treacă
şi m-oi sminti în scrieri fără rost
să calci cuvântul tot cu viaţa mea întreagă
să uiţi c-ai fost poem, să uiţi c-am fost.

de ochi-mi vor orbi şi n-oi mai şti făptură
şi grai n-oi mai avea să-ţi spun ultim cuvânt
să-mi dai trei picături ce ţi-au adus iubirea
să scriu ultimul vers, pe urme de pământ.

şi de va fi să-mi dau suflarea toată
de căutări deşarte prin rânduri să te-nvii
aş pironi tot gândul în piatra la cascada
să curgă-n val poeme, c-ai fost cuvânt, -întâi.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

să nu uiţi,
să mai treci într-o zi să-mi aduci din iubire
şi muguri, şi sloi, şi zăpezi înflorind
şi-o lumină culeasă cu strigăt tăcând.
să mai vii să mă vezi, de-ţi mai sunt amintire.
să mai vii poate o clipă, cu-n gând şi zâmbind
să-mi aduci ce-a rămas neatins şi nespus
dintr-o lampă pustie ce-a rămas tremurând.
îmbrăcată-n omăt, câte şoapte ne-am spus.
să mai vii că te-aştept în veranda de lemn
unde noi ne-am iubit prin ninsoarea căzând
să mai vii să-mi aduci mâna caldă de-atunci
şi strânsoarea cu tine să-mi aduci neuitând.
să mai treci într-o zi să-mi ţii tâmpla în palmă
şi să-mi mângâi şi ochii, şi umerii reci
să nu uiţi să-mi aduci din iubire fărâma
ce-ţi şopteşte "mi-e dor, să nu uiţi să mai treci..."

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii mei de afini

sunt seci cărările spre înaltul tăcut,
prin ploi de atingeri şi priviri în neant,
sunt multe răspântii, prin tine, cer sfânt
dar laşi în puhoaie să curg-adamant.

mocnesti, iar te-aprinzi, tăciunii de ziuă
îi strângi în mănunchi cu umbre de timpuri,
o salbă de şoapte rămase-n preziuă
armură-şi croieşte din noaptea-n arginturi.

răsăritul mă-naltă, îţi simt mâna caldă
un abur mă-mbata, din nou sunt a ta.
eşti mult prea înaltul, acel de-altădată
îţi simt iar iubirea, cum n-am fost aşa.

ai lăsat doar tăcerea, la pândă în noapte
ai trimis mângâierea, ca un sol de cuvânt.
te ascunzi pe cărări şi-n răscruci sfărâmate
dar iubirea mi-o porţi zi de zi, nopţi la rând.

azi eşti steaua ascunsă, ce din nori văl îşi pune
te strecori printre lacrimi ce din cer le arunci
curgi mereu cu dorinţă, dorul meu te răpune,
miezul nopţii îl stingi, mă iubeşti şi te duci.

o liană-nfăşoară cu mătăsuri satine
în strânsori mă cuprinde, te simt c-ai rămas,
mă ridică în -naltul din priviri pân la tine
chipul tău e aici, pământean fără glas.

tu nu-mi spui, nu-ţi deschizi, dar mi-aşterni
să tot urc pe cărări, scanteiri de lumini
sunt cuvinte, ce-ai strâns şi-au topit flori de ierni
şi-n şiraguri preling, pe-ai mei ochi de afini.

urc un pas, mă întorc, rătăcesc, iar te pierd
un balet fără grai, din văzduh clopoţi cad,
ceas târziu, doarme dus, eu încet te dezmierd
răsăritul îmbrac cu-al tău chip în veşmânt de brocard.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nespuse

Că ai plecat fără să-mi spui
Sau m-ai strigat, mai ştiu şi eu?!...
A auzit doar Dumnezeu
Şi ai privit în ochii lui.;
Aşa-i văzut nemărginirea,
Uimit, poate să-mi spui ai vrut,
Ştiind c-o să mă pierd cu firea
Ai lăcrimat şi ai tăcut.
Dar poae-odată ai să-mi spui
C-ai fost aici şi m-ai văzut
Cu mersul meu cel prefăcut
Ca să nu par a nimănui...
Ştiu c-am greşit şi m-am certat
Că n-am ştiut la timp să-ţi zic
Cum tot ce-a fost a meritat
Şi n-aş schimba nicicând nimic!

in memoriam D. Georgescu [SEPT 2012]

poezie de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi tu nu ştii...

Te prind fiori, te simţi murdar...
Te-a prins păcatul la răscruce.
Şi tu nu ştii, copil fugar,
c-am fost lovit cu-atât amar
şi-am stat în locul tău pe cruce.
Te uiţi la Cer, te-ntorci zdrobit.
Nu-i nimenea să te-nţeleagă...
Şi tu nu ştii, n-ai auzit
că pentru tot ce-ai săvârşit
Eu am primit pedeapsa'ntreagă.

O, cât ai vrea să fii curat
şi să începi o viaţă nouă!
Şi tu nu ştii, tu n-ai aflat
că pentru tine Mi-am lăsat
străpunse mâinile-amândouă.

Ţi-a spus un duh neînţelept
că nu mai poţi găsi iubire.
Şi tu nu ştii că tot ce-aştept
e doar să vii să-Mi cazi la piept
cu un cuvânt de mulţumire...

Ce fericiţi sunt fraţii Mei,
toţi cei iertaţi de fapte rele.
Şi tu nu ştii, şi tu nu vrei
să-ntinzi doar mâna şi să iei
ofranda îndurării Mele.

O, vino dar! Te chem să vii,
să-ţi iei din mâna Mea cununa!
Şi-atunci vei şti ce azi nu ştii
c-ai fost al Meu din veşnicii
şi eşti al Meu pe totdeauna!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

... niciodată să nu-ţi pară rău de ce a fost
sau n-a fost şi nici nu se mai poate-ntâmpla
e al naibii de greu un trecut fără rost
vagabonzi alde mine să-l mai poată uita
niciodată să nu-ţi pară rău c-ai iubit
şi că nu mai iubeşti şi nici n-ai remuşcări
ori cu clipele tale de om fericit
veşnicia-şi croieşte prin mine cărări
niciodată să nu-ţi pară rău c-ai plecat
când întreaga fiinţă-ţi striga să mai stai
important e că tu te prefaci c-ai uitat
important e că eu sunt în iadul din rai...
niciodată să nu-ţi pară rău de ce a fost
sau n-a fost dar oricum se mai poate-ntâmpla
e al naibii de greu un trecut fără rost
la prezentul din mine să-l pot ajusta...

poezie de Iurie Osoianu (5 iulie 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Eu nu-ţi mai spun că te iubesc vreodată
şi nici să-ţi scriu vreun rând că-mi este dor
îţi voi lăsa pe-obraz doar ploaia mea sărată
să simţi amarul vremii şi ochii mei cum mor.

N-am să mai las fiorii să-mi străpungă
nici inima, nici dragostea, nici vis
din primăveri îţi las doar sloiuri reci să curgă
să simţi din rana mea sângele ce-i stins.

N-ai să auzi când viforul va bate
chemările din mine câte-au fost
e ura un hotar ce ne desparte
şi anii aşteptării câţi au fost.

Rămâi cu bine domnule de piatră
rămâi un munte pustiit şi gol
iti iau şi curcubeu şi soare laolaltă
în lumea mea să joace un nou rol!

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi totuşi cred că m-am născut cu mine

nici nu mai ştiu
de când mă ştiu
sau poate
m-am născut
cu mine,
era tot noapte
vara'ntr-un târziu,
când bolta-şi poartă
stele la chipiu

nici nu mai ştiu
de port un nume
sau de sunt
zodie'n pronume,
mi-au pus în apa
de botez poeme,
să mă tot tulbur
prin trileme

nici nu mai ştiu:
am fost la şcoală?
sau ploaia clipei
m-a'nvăţat cuvinte?
vedeam sub pleoape
umeda escală
când poezia'n ochii
croia, veşminte

nici nu mai ştiu,
sunt eu? îmbătrânesc?
sau ridurile'n anii scurşi
le tot doinesc
povara trupului
prin vlagă o sleiesc
şi de la capăt
punctu-l pun
pe: te iubesc

poate că m-au lăsat
ca să mă nasc
s-ajung în pomul
vieţii mele vreasc
din câte oase
carne-aş vrea să-ţi fiu
c-am două mâini
şi sângele cu care scriu

privesc la rânduri
descifrând Lumina
sărut Iubirea
ce-a-nflorit retina
între poeme
irişii-i frământ
mă simt regină
chiar de-s om de rând

şi totuşi cred că
m-am născut cu mine
fiindc-altcuiva
i-ar fi prea greu
să-şi ţină mintea
trează'ntre ruine
şi sufletul în mâini,
de Dumnezeu

simt dor de viaţă
de-adieri de vânt
simt ploaia
şi natura'ntr-un Cuvânt
şi chiar de nu mai ştiu
de când mă ştiu
e-atât de bine...
că mi-e dat să-mi fiu!

şi totuşi cred
că m-am născut
cu mine

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tu, albastra mea minune,
Cântec, răvăşit de vânt...
Şoapta mea de rugăciune,
Fie-mi ultimul cuvânt...

Fie-mi din lumina tristă,
Doar culoarea violetă,
Flacăra pe veci nestinsă,
Ce mă ţine incompletă.

Lasă-mi, dacă-mi laşi ce vrei,
Şi în toate mă ascunde,
Aş pleca să n-am idei...
Fără tine, eu n-am unde...!!

Să îmi caut negăsirea?
Ce mă leagă de-al tău drum?
Doar incerc şi calc aiurea,
Fără tine..., nu ştiu cum...!!

Unde pot să-mi vând durerea
Când îmi e stăpânul despot?
Pot numai să-mi simt mirarea
Fără tine să.. nu pot!!

Sarah Sarah blu

Eu albastra Ta minune,
Cântec dăruit de vânt,
Şoapta Ta de rugăciune,
O să-ţi fiu ultim cuvânt!

Nu lumină tristă!
Doar culoare violetă,
Flacără pe veci aprinsă,
Ce te ţine vie permanentă!

Am să-ţi las iubirea ce o vrei!
N-am să o ascund prin umbre!
N-ai să pleci, că n-ai idei,
Fără mine nici n-ai unde!

Eu sunt regăsirea,
Ce te-aduce-n al meu drum!
Nu-i doar vis, nu calci aiurea,
Doar cu mine, ştii Tu cum!

Unde poţi să-ţi vinzi durerea?
Când doar Eu îţi sunt stăpân!
Doar în mine fii mirarea,
Doar de Tine sunt flămând!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, cea a nimănui...

Îmi aparţin doar mie, nu sunt a nimănui
Puterea mea e-n mine şi nu în altă parte
Degeaba strig spre cerul care-i al nu ştiu cui
Degeaba vreau răspunsuri din pagină de carte

Nu vreau să-mi plâng de milă deşi o fac mereu
Căci viaţa asta-i scurtă şi sigur n-am să pot
S-o cumpăr azi cu banii murdari din jurul meu
Şi nici cu diamante sau chiar aurul tot

Nu ştiu de unde vin şi nu voi şti vreodată
Căci sunt a nimănui, nici chiar a mea nu sunt
De mâna ieri ţi-am strâns-o credeam că niciodată
Nu vei avea puterea să mă răneşti prea crunt

Tot răscolind prin gânduri găsesc o groapă-n care
M-ai aruncat zâmbindu-mi de parc-am fost gunoi
Uitat-ai tu deodată c-ai stat la masa-mi mare,
De ce acum mă târâi prin lacrimi şi noroi?

Iertat să fii de mine, eu, cea a nimănui
Şi-n clipa cea din urmă, să uiţi c-am existat,
Aşa cum ştii că totul are un loc al lui
În viaţa asta care pe toţi ne-a acceptat...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea îţi ascult

Vrei să ai o viaţă tăcută
Vorbeşte -i lui gândului
El trece şi tăcerea-ţi ascultă
Învolburat prin apa pârâului

Scrie-mi din pana ruptă
Şi pana căzută din cer
A vântului ce-a fost furtună
Ce suflă în preajmă lejer

Prin foşnetul pădurii te aud
Cum gândul tău mă cheamă
Pentru mine ecoul nu e surd
El îmi ia cuvintele în seamă

Şi eu te strig şi tu mă cheamă
Şi stiu c-ai vrea tu să mă vezi
Tot ce a fost lăsă în urmă
Vântul nu trebuie să -l crezi

Ne unim gândurile amândoi
Putere gând prin cuvânt
Cerul picură iubirea în noi
Aud vânt la capăt de pământ

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ai să ştii

tu, nu-mi vei şti vreodată simţământul
şi nici de ce culori pictez in mintea ta
n-ai să-mi cunosti atingeri ce-s flamande
şi nici de cate ori te strig cand nu-s a ta.

tu, n-ai să-mi ştii vreodata gustul ce ma arde
neobosite soapte-n buzele tacand,
n-ai sa ma afli de strangi la pieptu-ti nuferi
si nu-mi vei recunoaste glasul meu razand.

n-ai sa ma poti culege din petale
plapande si ucise cand se duc
sfarmate de parfumul mintii mele
n-ai sa-mi cunosti vesmantul in care ma usuc.

tu, nu ma stii si ratacesti prin mine
imi bati atat de bland si ma tresalti
as vrea sa-ti spun, oprindu-te-n secunda
cand dusa-i vara cu pasii ce ma cauti.

n-ai să ma ştii de-n zbor te port cu mine
şi nici de-ti cant sau ochii de-ti sarut
ramai scultpat in vremea neimplinirii
şi n-ai sa stii nici chipul, cin' ti l-a facut.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din Cuvântul Tău

Doamne, ştiu că dincolo de toate
Dincolo de ceruri şi pământ
Dincolo de tot ce nu se poate
Eşti acolo, Doamne, în Cuvânt.

Dincolo de ce-aş putea eu crede
Dincolo de ce-aş putea eu şti
Dincolo de tot ce nu se vede
Eşti doar Cuvântul şi a fi.

Din Cuvânt ni s-a născut iubirea
Din iubire s-a născut Isus
Prin Isus s-a săvârşit zidirea
Şi prin el la Tine ne-ai adus.

Astfel ai creat o-ntreagă lume
Din Cuvântul Tău de la-nceput
N-a fost chip şi nici n-a fost un nume
Dar L-ai pus în noi când ne-ai născut.

Doamne, ştiu că dincolo de toate
Dincolo de ceruri şi de hău
Dincolo de tot ce nu se poate
Este un Cuvânt, Cuvântul Tău...

poezie de Adriana Cristea (27 decembrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce te doare?

- Ce te doare?
- Nu ştiu... aştept un cititor
de poeme, să-mi spună ce mă doare!!
Aştept pe unul care mi-a fost o vreme
medic specialist în chirurgie cardio-vasculară,
mi-a fost iubit şi avocat,
mi-a fost judecător şi martor,
mi-a fost iubirea cu bisturiul rece
ce mi-a tăiat cordul în două,
şi-apoi şi-a luat un bilet de a pleca în vacanţă
să se relaxeze, după o aşa intervenţie chirurgicală.
- Şi-acum cum te simţi?
- Nu ştiu... aştept să se întoarcă chirurgul din vacanţă!
Simt că mă apasă ceva,
mă doare o bucată de carne
în partea stângă, sub prima coastă
acoperită de sânul sărutat de el
intr-o vreme.... când nu era licenţiat în operaţii
pe cord.
- Ce te doare, ce-ţi lipseşte, poate te pot ajuta!?
- Mulţumesc... dar mă doare inima, de lipsit nu se discută,
o am în piept, şi bate, în rest toate sunt la locul lor.
- Atunci ce pot să fac pentru tine?
- Caută pe acest cititor de poeme
caută pe acest doctor ce mi-a furat iubirea din inimă
şi a plecat cu ea,
lăsându-mă în comă, în incertitudine, în sentimentul de vinovăţie
că am crescut în adâncul inimii, o iubire aşa de mare,
pentru un pumn de ţărână,
pentru un suflet plin de tină,
pentru un om ce şi-a luat dreptul să-mi fure,
tot ce aveam mai bun... tot ce-mi ţinea Sinele liniştit
şi fericit, în pacea Dumnezeului meu.
- Şi acum ce ai de gând să faci?
- Nu ştiu... aştept un cititor divin
să-mi citească poemul
să-mi citească gândul din inima mea
şi poate... mă binecuvântează in timp
cu răbdare... şi cu toată iubirea ce mi-a fost furată
de acel chirurg... stângaci.

poezie de Adelina Cojocaru (21 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împreună... poate

Mă urmăreşte gândul că poate tu nu crezi,
C-ai renunţat la mine şi astăzi nu mai vezi,
Cum mă topeşte frica că poate nu exişti
Şi mă chircesc în mine cu ochii foarte trişti.

Ne urmărim de veacuri, am fost, dar oare unde
Eu prea te simt aicea, am amintiri profunde,
Îmi eşti parcă alături... dar tare eşti departe,
Degeaba întind mâna, vecia ne desparte.

Noi doi, doar două vise, unite poate-n ceruri,
Am fost candva aproape, iubiţi în alte vremuri,
Te-mbrăţişez în rime în ritm de poezie,
Dansăm cumva în suflet, atunci când îţi scriu ţie.

Tu nu mai ştii de poate ne vom vedea vreodată,
Dar nu lăsa tristeţea în tine adunată,
Va fi ce va să fie, va exista o cale,
Ceva de sus ne-ajută... nu poate fi doar jale.

Să nu spui niciodată, să nu spun nicidecum,
Cărarea vieţii noastre e pe acelaşi drum,
Un drum umplut de lacrimi, de dor, pe veşnicie
Îţi sunt oricum aproape... la fel îmi eşti tu mie.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost...

Am fost bob firav de rouă strâns în palma unei flori,
Lacrimă întârziată pe sub geană uneori,
Între vis şi împlinire am fost semn de întrebare
Şi mi-am aninat dorinţa printre stele căzătoare.

Am fost fulger de lumină într-un fald de curcubeu,
Puful alb de păpădie spulberat instantaneu,
Am fost nufăr singuratic pe sub sălcii plângătoare,
Sprijinind pe umeri cerul cu albastru-i de cicoare.

Am fost aripă întinsă-n zbor înalt spre infinit,
Valul frământat de mare murmurând neobosit,
Pe nisipul din clepsidră mi-am clădit palat din visuri
Şi-am cules deşertăciune pân' la margini de abisuri.

Am fost vers de poezie, un ecou purtat de vânt,
Un acord de simfonie, o silabă-ntr-un cuvânt,
Vas fragil născut din tină, flacără de lumânare,
Cânt de lebădă în noapte, un suspin, doar o suflare...

Printre doruri şi speranţe, pân' la capăt de cărare,
Am fost EU... dar pe pământ, n-am trăit la întâmplare...

poezie de Violeta Andrei Stoicescu (14 noiembrie 2021)
Adăugat de Violeta Andrei Stoicescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii... alţii

... unii spun c-ai plecat,
alţii râd c-ai venit
ceilalţi zic - te-au uitat,
restul strigă - nimic
nu mai e din ce-a fost,
nu mai sunt amintiri
a rămas doar un gol,
înrămat în priviri

uni spun - te-au iubit,
alţii strigă că nu
unii mint că pe tine,
alţii plâng - cică tu...
numai eu ştiu prea bine
că n-ai fost un delir
deşi mulţi alde mine
te-au tratat cu sictir

unii spun – vei veni,
alţii plâng – niciodată
unii strigă cică-i chin,
ura asta curată
numai eu ştiu prea bine
că oricum vei veni
şi golgota din mine
numai tu vei iubi...

poezie de Iurie Osoianu (3 aprilie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt palma vieţii cum m-atinge

şi azi mi-e rău şi parcă nu mi-e bine,
nici ieri nu ştiu cum de mi-a fost
un zâmbet smuls printre suspine
l-aş da şi azi, dar cu ce rost?

pătrund departe, ceru-i ceaţă
sau văz doar neguri împrejur
mai târai doar un pas prin viaţă
un an sau doi, sau trei să-i fur.

hodină caut, greu mi-e trupul
şi visele povară-mi sunt.
pe-un drum străin îmi pierd şi gândul
nici linişte n-aud s-ascult.

pe-un mal de apa tac pietroaie
răsuflu greu privind blajin
c-o lacrimă ce îmi şiroaie
pe-obrazul şters de trai pelin.

simt palma vieţii cum m-atinge
pe-o tâmplă-mi pune flori de-argint
şi iar povara ei mă stinge
nu-i mângâiere, nu-i alint.

cu capul aplecat în poale
şi ochii oglindiţi n-adânc
mă văd străină-n apa moale
un chip de om, răpus, visând.

mă doare azi, la fel şi mâine
cuvântul ce-a lovit din jur
sunt doar străinul hăituit, un câine
bolnav de viaţa dimprejur.

voi merge poate în genunchi
şi nimeni nu mă va cunoaşte,
străbat pământuri şi-un mănunchi
de vorbe las de m-oi întoarce.

am presărat iubire-n urme
că poate îşi vor aminti
de-mbratisari, acum,-străine
şi le-or simţi când nu voi fi.

eu, drumul caut şi mă doare
de l-aş găsi şi l-aş vedea
dar ochi-s orbi şi-n căutare
străin rămân în urma mea.

mi-e rău şi azi şi nu mi-e bine
o rană curge-n piept mereu
aş smulge tot ce doare-n mine
să mai raman un an... şi greu.

aş mai striga dar cin s-audă
nici glasul nu mi-i cunoscut
rămân străin în huma udă
cu trupul îmbrăcat în lut.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost destul

A fost destul, dar tu nu ştii, ce-ar însemna să fii sătul
Şi nici cum e să poţi iubi, vreodată, cum iubeşti acum.
Ştiu, eşti mereu un extremist – prea mult sau prea puţin. Deloc,
Nu-ţi e pe plac că doar exist şi-un act din viaţa ta îl joc.
Eşti "speriat şi imatur", imprevizibil, sincer, cast,
Însă nimic nu e destul, chiar dacă totul ţi-a rămas.
Înghesuită-ntr-un bagaj, e spaima sufletului tău
Şi plec cu dânsa la oraş şi-am s-o arunc într-un pârău.
Şi-ţi las în grijă viaţa mea, iubirea, gândul cel mai pur,
Dar n-ai să mă mai poţi avea, căci ştii că m-ai avut destul.
Întotdeauna, de copil, te ştiu profund nemulţumit.
Oh, nu-ţi ajunge doar un pic. Şi vrei mai mult, nu doar nimic.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu ştiu ce pierd,ea nu pricepe

Eu ştiu ce pierd, tu habar n-ai
C-ai fost pentru o clipă-n rai.
Când ai plecat, ai luat cu tine
Focul păgân ce-ardea în mine.

Eu ştiu ce pierd, tu n-ai habar
Că îţi făcusem sfânt altar
La poarta dintre amintiri...
Tărâmul dulcelor iubiri.

Eu ştiu ce pierd şi par naiv...
Tu te căieşti dar e tardiv...
Eu ştiu să iert, tu habar n-ai
C-ai fost pentru o clipă-n rai.

Eu ştiu ce pierd, ea nu pricepe
Că suntem suflete pereche
Şi o ador... şi o iubesc
Şi simt cum mă îndrăgostesc!

poezie de Silviu Ungureanu (18 decembrie 2012)
Adăugat de Silviu Ungureanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi poate

... şi poate nu-i trecutul dus aşa departe
şi poate-n vremea ce-o veni va răsări
dintr-un lăstar de amintiri zidit în şoapte
în urmele din gând când noi ne-om întâlni.

nici nu mai ştiu de dusă-i clipa-n timpuri
sau poate tu, ai strâns-o-ntr-un căuş de vânt
de s-ar întoarce să adie cu un zâmbet printre rânduri
să zbor cu-aripa lui spre cer să fur doar un cuvânt.

din toate câte-au fost, vor fi din nou doar floare
ce-or curge ne-ncetat din-naltul neatins
au luminat destul tăcând alăturea de soare
acum se sting încet în ploi ce plâng fără de vis...

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru din Trusou de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!