Megapoemul
Oricare organ are sunetul lui
În concertul vieții, mai sus și mai șui,
Creierul strigă tăcut ca un corb,
Organul iubirii e surd și e orb,
Circulăm pe un drum fără borne, în jur,
Nu e câmp și nici mare, imperiul e sur,
Infinitul la care nu ne-adaptăm,
Unde-s munții și hăul? Ca nebunii cântăm.
Creațiunea-i tăcere ori numai păreri?
Există mai mult ce a fost până ieri.
Singur aprobi, singur renegi,
Nu e nimeni să-ți spună să râzi și să pleci.
Aventura așteaptă, Providența-i mister,
Tăcerea complotului reginei Esther.
Vinovați fără vină, mereu pedepsiți,
Culorile vidului, calicii căliți.
Tăcere nocturnă, final așteptat,
Prometeu și Sisif ne-au înșelat,
Răul are a mie de flori, de culori,
O misiune de ai, faci numai erori,
Comoara-i pierdută, semințe în vânt,
Ce a fost înainte de primul cuvânt?
Un ecou poate fi după orice eșec,
Generos e Neantul, aparent este sec.
Dar din imnuri se nasc și îndemnuri, impuls,
Calea Lactee nu e de muls,
Marionetă sau om, alege sau uiți,
Pe tine mizează vagabondul desculț,
Violența tăcerii, rătăcirea-n rostiri,
Monolog paralel cu splendide iubiri,
Un joc început și neterminat,
Unde ești sau ai fost? Ori nu te-ai iscat?
Uitat e potopul, pe ce dimensiuni
Ne readunăm pentru promisiuni?
Dialog ventriloc, verbul naște mereu,
Verbul este în toate, parcă e Dumnezeu,
Despuind adevărul nu găsim mai nimic,
Iubirile mor, se preumblă pe dric,
Elocvențe de tablă, un vacuum stătut,
Mai mult decât fapta, un cuvânt te-a durut,
Iar abisul își cheamă noul abis,
Catastrofă nu este, a fost doar un vis?
Și astfel parcurgem mereu acest drum
Fără borne, iubesc doar ce știu acum.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre iubire
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre vinovăție
- poezii despre naștere
- poezii despre culori
- poezii despre început
- poezii despre vânt
- poezii despre violență
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Dor de mamă
Trec anii-n zbor
Și timpul în neștire trece
Însă numai un singur dor
Cu viața timpul și-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aș vrea să știe o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viața merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Și de ți-ai pierdut dragul părinte
Inima-ți plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O ființă a cărei vieți s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Și a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viața dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toți ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viața pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Și m-ai lăsat c-un singur dor.
Și acuma orice veselie
E ca și cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu ești tot vie
Și vei trăi o veșnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet șters să mai schițez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înțeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu știu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Și-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Și nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieții a-l seca.
Mai sunt mulți care-mi sunt aproape
Și unii chiar mă înțeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înțelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu ești mereu doar lângă mine...
poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre zbor
- poezii despre zâmbet
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre plâns
- poezii despre înțelepciune
- poezii despre tristețe
- poezii despre trecut
* * *
Ehai, Toma Alimoș, fost haiduc și fost cocoș,
Am să-ți spun eu o poveste despre care nu mai este,
Te-am văzut, Alexandra, treceai pe sub nor,
Aveai aripi albastre și policolori,
Sărutam trupul tău ca pe-un dar nevăzut,
Cavalerii de fier tac mărunt,
Alexandra, eram și spirit și trup,
Nu de mult ai plecat, ai înn piept carborund,
Cavalerii tăcerii, cavalerii languste,
Nu de mult am murit pe căi mai înguste,
Bieți cavaleri cu inimi cam fruste,
Cum să dăm înapoi visul meu c-am murit?
Parcă lumea devine un globus de vid,,
Zid înalt, cazi mereu înapoi, în abis,
Alexandra, te pierd neîncetat, nu ești vis,
Rămâne gingaș trupul tău ca de floare,
Cavalerii ce mor atinși de ninsoare.
Iar lumina cum scade mereu mai încet,
Iar inima-ngheață ca o pasăre-n piept.
Cine-o să vină de-acum prin câmpuri?
Alexandra, tu nu ești femeie, nici sâmbur,
Se dilată și munții, ca sigiliul domnesc,
Alexandra, mai știu doar că te mai doresc.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre lumină, poezii despre înălțime, poezii despre visare, poezii despre ninsoare, poezii despre munți sau poezii despre inimă
Chibzuieli
Nu chibzui nimic, adevărul este doar o părere.
Lumea se bazează pe iluzii, pe autonegare și altele.
Trăiește, nu șovăi, există înțelepți și la casa de nebuni.
Nici faptele și nici gândurile altora nu ți se potrivesc.
Nu există bucurie fără suferință, dar există suferință și atât.
Totul trece numai tu rămâi același, deși crezi că te schimbi.
Oricine se consideră nevinovat, dar nu este.
Când cauți adevărul, leagă-te la ochi.
În libertate nu există autoritate.
Nici un cuvânt nu dă lapte și pâine.
Când te rupi de realitate, trăiești un vis absolut, dar cine știe cum se termină?
Adevărul absolut e mut și surd, degeaba strigi.
Ce cale trebuie să alegem? Calea care duce undeva.
Nu fi virtuos, te costă, dar și păcatul te costă.
Învățătura nu face lumea mai bună, nici mai rea.
Puterea este mereu împotriva omeniei.
Când nu se mai înțelege nimic, vine un înțelept și spune ceva absurd.
Cine spune că noi am ieșit din Evul Mediu? Unii nu au ieșit nici din Era primitivă.
Visul săracului este de a deveni bogat, dar bogatul la ce visează?
Matematica este singurul domeniu care nu cunoaște ura.
Sinceritatea absolută poate duce la crimă.
Consideră orice mișcare ca pe un exercițiu fizic.
Și altele.
Ce m-am gândit eu? Viața este o iluzie, uită tot ce știai.
Noi nici nu știm unde-i sufletul. Inima este doar mușchi.
Creierul este o măduvă. Canibalii știu tăt. Ca și proștii.
Fugi de proști, mai mult decât de dușmani.
Istoria urmează isteriei, la fel cum poezia urmează suferinței.
Tu nu ești vecinul vieții, ești chiar viața, asta ești.
Înalt este Numele spre care mergi, tu nu ești un Nautilius.
Uitat este frigul iernii noastre învrăjbite.
Nu-L trimiteți în exil pe Dumnezeu, de voi depinde.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre suferință, poezii despre prostie, poezii despre bogăție, poezii despre învățătură sau poezii despre vecini

Maximala stare
Am scris din inimă/ fără contra-puncte,
până
m-a durut verbul din cuvinte.
Nu știu cum să-ți scriu să mă-nțelegi/
Iubesc inima ta infinită
și cad peste ea istovită/
fără glas
(am uitat punctuația),
unde punctul să fi rămas?
În locul punctului, îmi zic,
ar durea mai puțin
trei puncte.
Punctul,
când să-l pun, cum și unde?
Adevăratul punct
relevă,
ori ascunde?
Să pun trei puncte, să mă piardă în posibil,
sau
punct?
Oh, ce cuvânt imposibil!
Or nu este cuvânt, nu știu, poate numai pare,
însă,
Punct,
știu,
e maximala stare.
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre verb, poezii despre posibilitate sau poezii despre imposibilitate
E dreptul Tău să taci...
De multe zile taci în dreptul meu
Aștept măcar un semn ca surdo-muții
Nu ești tu oare singur Dumnezeu
Cosmopolit și poliglot;
Aicea ești sau tot colinzi?
Vorbești,
Sau taci?
Sau ai plecat de tot ?
Dar cum să pleci și unde să te duci...
Pentru că locul nu-i decât în Tine;
Și nimen lume n-ar putea vorbi...
Doar Tu ești prina vorbă ce-adunăn ea pe toate celelalte
Și le ține.
Și totuși simt că taci în dreptul meu
De când au orbii treabă cu auzul?
Ori Tu nu spui nimic
Ori eu nu văd nici cum, nici unde
De ce vorbești numa așa cum vrei,
De ce mereu doar Tu să ai dreptate?
Când le-ai vorbit pe deal n-am fost și eu
Și-acum vorbești când mă cufund în Carte.
Când ochii tac, tace și ea...
Te-ai limitat de bunăvoie?
Doar celui care să asculte vrea te revelezi în scris pe file...?
De ce-ai ales ca să vorbești așa
De ce mereu ca să te caut mă silesc...?
mi-e dor de vorba ta tăcută
alegeodat să rupi tăcerea asta grea
cu o tăcere vie și plăcută.
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre zile, poezii despre religie, poezii despre ochi, poezii despre limite, poezii despre dreptate sau poezii despre cărți

Neiubită...
Nici sufletu-mi nu l-ai iubit, sau doar un pic...
Pe mine? N-ai avut răbdare să mă fi descoperit...!
Dintr-un scenariu mare, se-arată unul mic,
Și uite așa, se scrie destin neîmplinit.
Și tot ce-am vrut a fost iarăși IUBIRE...
Și n-am știut să dau decât ce vine tot din ea...
Și iarăși m-am ales cu o dezamăgire,
Ce n-aș fi vrut să fie, să fi fost... Ah, mă durea!
Și m-ai ținut în jocuri de-așteptare...
Tot ce-ai dorit a fost mereu la fel...!
Aș fi zâmbit și de la o plimbare...
De mi-ai fi dăruit cu suflet... un inel...
În a mea viață... cuvântul nu există...
Decât atunci când fapta îl urmează și-au tangență!...
Fără dragoste, nimic nu-i trainic și rezistă,
Ne ofilim fără iubire și dăm o repetență!
N-am cunoscut pe cineva ca tine... vreau să știi!
M-ai preschimbat din ce uram... acum iubesc!
Doar dragostea transformă... și-acum îți sunt... Să-mi fii!
Este o dragoste peste un plai lumesc!
Aș vrea să cred că sunt totuși iubită; că n-ai mințit și doar atât!
O oră mi se pare veacul ce să treacă...
Iar faptele-ți să se transpună din cuvânt!
Plânge o inimă tăcut... pe zi, tot devenind mai seacă.
Neiubită...? Poate! Sau, nu știu...
Am vrut eu a le ști pe toate...!
Dar... n-aș mai fi ce sunt să fiu...
Și nici surprinsă n-aș mai fi fost... poate!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plimbare sau poezii despre jocuri
Tăcere
Mă recunoști?
Da
desigur, trecut-au anii!
N-am să te-ntreb de unde vii
Și nici măcar ce-ai mai făcut,
Nici câte lacrimi mi-ai trimis,
Sau cât de mult te-au mai durut,
Nici câte vise mi-ai ucis,
N-am să-ți mai spun nimic mai mult.
De fapt, nu am să scot nici un cuvânt.
Poate
doar să te privesc
Îți amintești?
-toate în viață au un rost-
Where have you been when I was lost?
Când încercam în disperare
Să îți explic o vorbă mare
Pe care toată lumea o știe:
Că în iubire nu există ierarhie!
Cu toate acestea
N-aș fi putut să te urăsc
Urăsc doar naivul care-am fost.
Dar n-am să pot nicicum schimba
O clipă doar din viața mea.
Și n-am să-mi însușesc decât
Tăcerea modelată-n plumb,
Topit
In argintul te iubescului folosit
Ca monedă -interzisă acum- de lut,
Oricum n-aș fi primit mai mult
Nici un cuvânt
Nu am să-ți zic.
Oricum n-ai înțeles nimic!
Alt suflet în loc n-ai cum să-mi pierzi
Prin tot acest deșert ce ne desparte.
Și chiar de mâine-ar fi o zi
Acum e noapte
poezie de Adrian Silviu Mironescu
Adăugat de Dora Raducanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare, poezii despre plumb, poezii despre numismatică sau poezii despre noapte

Viitorul, mereu trecut...
Să nu uităm, că ieri am fost,
Suntem și azi, dar mâine nu se știe de vom mai fi,
Noi înșine.
Pentru că timpul ne transformă
Hai să lăsăm să moarădoar trecutul!
Iar noi, pășind spre viitor în timp,
Cu Timpul prieten,
Într-o clepsidră a vieții,
Să plutim particule de iubire.
Căci noi datorăm lumii însăși respect
Și nu ne vom justifica în fața nimanui,
Pentru cum am parcurs o bună bucată din viață,
Din verbul "a face" și "a fii" conjugate la trecut.
Oh, viața se scurge ca o ploaie chiar și pentru tine,
"Judecătorul meu"! Pic... pic... pic...
Fără să -ți dai seama de inundația ce s-a creat...
Dar barca regăsirii pe tine însuți te salvează.
Aș înfrunta chiar și furtuni
Așa cum am mai înfruntat!
Ploaia, mi-ar fi doar o cafea în dimineață.
Iar visul, val!
Răsăritul, coșmar al dimineților mele, mereu și mereu.
Pentru un timp mi-ai fost chiar Galaxie, mai mult, Univers
Iar azi ești doar un vuiet aspru
Ce-mi sună în minte
Și mă cutremură
Precum pământul, zguduit de un vulcan de sentimente,
La gandul că ți-am "donat " chiar și iubirea mea
Spre a te face să exiști.
Totul, pentru tine!
Iar eu, acum, mă găsesc gol și fără acoperiș,
Sub ploaia gândurilor regăsirii iubirii ce-am trăit, doar eu.
Căci tu te-ai pierdut
În cețurile durerii
Și ale păcatelor ce-am săvârșit în vis,
Cândva, la început...
Dansez în gând!
Visez cu ochii deschiși!
Iubesc dormind!
Trăiesc și înșel cu Speranța...
Realitatea sumbră a omenirii...
Un trandafir alb m-a învățtat să lupt pentru ce îmi doresc...
Dar până când? Până când?!
Nu știu... pentru că de azi, ziua de azi, mâine va fi trecut!
Spinii tăcerii descarnează lumina,
Iar eu, din Luceafăr, mă transform în quasar.
poezie de Diodor Firulescu din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre ploaie sau poezii despre gânduri
Poezie despre "Nimic",
"La început a fost Cuvântul";
Dar Cuvântul de unde s-a luat?
Se spune că pământul
Dintr-o explozie ar fi apărut;
Și, înainte de explozie,
Ce a explodat?
Sau poate... Totul a apărut din Nimic,
Dar Nimicul ce mai e?
De unde vine acest "Nimic":
Dintr-un alt Nimic,
Sau din ceva mai mic?
Sau, poate, mai mare?
( Nu mi-ar fi de mirare!)
Ce este Nimicul?
Este "nimic" sau "gol"?
Și dacă e "gol"
Cu ce era umplut?
Ce a fost la început?
Dar dacă nu există
Nici început, nici sfârșit,
Doar "suspendată clipă" infinit?
Și dacă Nimicul e pur și simplu nimic
Din care a apărut acest infinit?
Nu sunt savant, și nici cercetător,
Doar mă joc de-a filosoful;
Nimeni nu știe și nici n-a știut
Ce a fost la început;
În schimb, un lucru e cert despre Nimic:
"Știu că nu știu nimic".
poezie de Maria Supernic (13 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit, poezii despre poezie, poezii despre infinit, poezii despre filozofie, poezii despre existență sau poezii despre cercetare

Anxietate postdeprimitivistă (!)
Mi-a fost frică de iubire
Până m-am obișnuit cu ea;
Mi-a fost frică de mine
Până m-am obișnuit;
Mi-a fost frică de moarte
Până s-a obișnuit cu mine...
De fapt, eu sunt obișnuit
Numai cu frica.
Iubirea, moartea și cu mine,
Îmi sunt străin între străine!
Dacă există,
Îți acordă o singură întâlnire,
După care nu s-a mai întors nimeni
Să spună cum e,
Dacă sunt.
Căci, dacă nu sunt,
Iubirea și moartea sunt fără de mine
Cum este Moș Crăciun
Fără Nașterea lui Hristos:
Un om.
De nimic nu trebuie să-ți fie mai frică
Decât de faptul că ești om.
Nimic să nu te încurajeze mai mult
Decât că nu ești, poate, Dumnezeu.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (3 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre încurajare, poezii despre creștinism, poezii despre Moș Crăciun sau poezii despre Iisus Hristos

Rămas bun
Prieten bun îți spun acum
La acest capăt de drum
Un cuvânt bun
Mă îndrum singur pe drum
Încercând să adun la un loc a tale povețe
Spuse de tine când eram alături
Să nu avem regrete... Cii doar fapte semețe
Cine să ne mai învețe??? Privesc în lături
Iosif scrie despre tine în scriptură
Că ai fost primul om după faraon
Este a legii natură
Să ne naștem,, să murim
Viața este un maraton
Un Start... și un sfârșit
Să alergăm fără abandon
Mi ai povestit. tu un om desăvârșit
Ce tu mai mult ai iubit
Paradoxal ți - a adus sfârșit
Jocul cu paletă de masă
A fost ultima ta suflare la masă
Ai jucat pe eliminate
Cu prietenii tăi minunați
Ai servit-o tăiată
Dar ai tăiat firul de ață
Prieten bun.
Nu te mai văd la față
Dar tu dormi un somnic bun
Până atunci... RĂMAS BUN...
poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prietenie, poezii despre somn, poezii despre sfaturi, poezii despre perfecțiune sau poezii despre paradox
Încet, încet te uit... dar nu, nu pot
Rareori ne gândim la ceea ce avem,
dar mereu la ceea ce ne lipsește,
spunând:
Acesta este modul,
în care eu trăiesc în present...
Acesta este modul,
în care definesc eu, cine sunt cu adevărat,
un prost, dar un prost îndăgostit.
Acesta este modul,
în care definesc eu iubirea,
ca pe ceva de sine înțeles... dar fără tine...
Nu te mai visez iubita mea,
încet, încet te uit... dar nu, nu pot.
Nu te mai chem, te-am alung din mintea mea,
și nici nu te mai pot iubi... sau nu.
Încerc doar să par indiferent,
la fel cum ai fost și tu...
Eu acum,
nici nu mai doresc să te iubesc.
Încerc, îmi este greu fără tine,
dar asta este... o suferință, care mă seacă,
... un foc întunecat al răului total...
Nu a fost vina ta
că tu nu m-ai mai iubit,
dar a fost vina ta pentru minciunile,
care cu o candoare prefăcută,
mi le aruncai... crezâdu-mă prost.
Cum de altfel și eram... orbit în iubire...
Acum eu vreau
să mă înțelegi... și să accepți,
nu sunt nici rău, nici indiferent,
dar acum m-am împăcat cu mine însămi,
știind că am reușit să trec
peste focul întunecat,
al unei iubiri neîmpărtășite...
Nici nu exult la gândul,
că acum ai început să mă iubești.
Dar numai eu știu,
cât de greu mi-a fost să te uit,
să mă regăsesc... singur făr de tine...
Îți urez și ție baftă la uitat... sau nu,
undeva, cândva ne vor întâlni,
și vom încerca,
să trece nepăsători unul pe lângă celălalt...
Nu, nu putem,
focul iubirii nu ne lasă,
cădem unul în brațe la altul...
sudați în nemurirea dragostei
... dintre noi...
poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric sau poezii despre urări
De ce tu?
De ce nu mă țin de cuvânt,
De câte ori te-alung din mine?
De ce te strig să te alint?
De ce te joci și jocul tău cât ține?
Ce mi-ai făcut și nu îmi spui,
De nu pot nopții să te cer?
Sunt oare-a ta, a nimănui!
În ce mă schimbi, ce am fost ieri?
De ce-s pierdută fără tine?
Ce mi-ai făcut, ce îmi faci oare?
Supărarea mea, de ce nu ține?
De ce chiar lipsa ta mă doare?
De ce adorm mereu târziu?
Ce-mi faci de somnul nu îmi vine?
Te simt în toate, dar nu știu,
Cum să te uit, sau cât pot ține?
De ești tu și cine-mi ești?
Cum ai venit așa deodată?
De ce ești parte din povești
Ce nu credeam că scriu vreodată?
De ce mă faci să-mi pară rău
Că nu-s fecioară, să mă ai?
Să fii tu primul om al meu
Ce gustă colțul meu de rai.
De ce tu și de ce eu,
Am să mă-ntreb mereu... mereu?
poezie de Mihail Coandă (3 decembrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre virginitate sau poezii despre supărare

Tăcerea ta...
și m-a durut tăcerea ta... de ce îmi taci în toate?!
durerea a fost numai a mea... și vina-i parte-n parte!
și m-ai înstrăinat tacit... fără vreun cuvânt!
prin caracteru-ți plictisit... am încetat să cânt.
și n-am putut a te uita... așa cum mi s-a spus...
știu că doar inima-mi chema... iubirea-n nepătruns.
și mi-am pus mii de întrebări... de ce atâta dor...?
dar am primit numai mirări... și taine care dor.
am fost privită cum nu sunt... așa cum tu vedeai...
nu eu, dar sufletul mi-e sfânt... șimțeai, dar nu credeai!
și au trecut clipe și zile... și tot n-am încetat...
a te-nrăma numai în file... eu tot, tot am sperat!
dragostea-i tot ce-am vrut să știi... să te învăt iubirea!
să-ncepi și tu a dărui... simțindu-ți împlinirea.
și tot alerg după cai verzi... visând la o schimbare...
iar tu îmi râzi și spui că vezi... perfecțiuni eroare.
și m-a durut tăcerea ta... de ce îmi taci în toate?!
aș fi-nțeles inima-ți rea... și-aș fi mers mai departe!
dar ai tăcut prea mult și doare... atunci când nu mai știi...
ce-i autentic, sau eroare... ca să exiști, să fii!...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre râs

Mi-e imposibil fără tine
Nici nu mai știu dacă erai frumoasă
Și nici în ce culori îți sta mai bine,
Știu doar că amintirea nu mă lasă
Și că mi-e imposibil fără tine.
Vizionez femei nenumărate,
Femei interesante mă mai sună,
Dar rece și străin mă simt de toate
Și nu mă văd cu ele împreună.
Nu pot nici să-mi explic întreaga dramă,
Care-a decurs din întâlnirea noastră,
Dar vechiul dor al dragostei mă cheamă
Și tu îmi faci cu mâna la fereastră.
Subtile explicații cui i-aș cere?
Tot prostul face pe interesantul
Și-n condamnarea asta la tăcere,
Mai conversez de-a surda, cu neantul.
Și cum să transformăm iubirea-n ură,
De ce nu noi, ci solii să lucreze,
Și să pătăm simțirea cea mai pură,
Punând incendiul tot în paranteze?
N-aș vrea să te-ndârjesc sau să te sperii,
Nici să te fac să te-ndoiești de tine,
Dar eu te-am adorat fără criterii,
Estet bolnav, al patimii depline.
De dragul tău, am fost cu lumea-n luptă,
Te-am apărat de bârfe și de crivăț,
Și după toată veghea ne-ntreruptă,
Cedez numai în lupta împotrivă-ți.
Și totuși tu ai fost cea mai frumoasă,
La mine-n brațe îți fusese bine,
Obsesia iubirii nu mă lasă
Și-mi este imposibil fără tine.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Alexandra Mihai

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sperieturi, poezii despre mâini, poezii despre incendii, poezii despre frumusețe sau poezii despre femei

Schimbarea zodiei
Așa-mi spuneam încă ieri, mereu:
amintire e numai - a unui ceas
care-a fost -
orice vis pentru mâne.
Lângă tine nici o lumină, ruci o stea, nici un zeu
nu rămâne.
Uită Arcadia! Ceasul ce nu vrea să bată, nerotunjitul,
neîmplinitul, să-l uiți.
Cu ceața ta spicele n-au legământ,
la curtea ta nu se umplu ulcioarele,
până la tine de-abia străbate cuvânt
din patria
unde domn este soarele.
Basmul e totdeauna la alții,
minunea aiurea și astrul în larguri.
În preajma ta - nu!
în imperiul negurii - tu
cufundă-te
și-adună-te-n praguri.
Sub zarea joasă și fără pățanii
cu jalea pe umeri perindă-se anii.
Așa-mi spuneam încă ieri, mereu,
călcând în țărână peste o floare,
sau peste umbra surprinsă
a vreunui zeu,
ce calea-mi aține, dar nu rămâne.
Încă ieri, numai ieri, doar ieri
mă apăram cu frică
de zodia nouă ce se ridică.
Și azi, dintr-o dată, neașteptat, acest răsărit.
Ce cântec nemăsurat!
Ca unui orb vindecat
lumea-n lumină mi s-a lărgit.
Puterile mișcă-n zenit.
Deschid porțile: Timp neumblat,
bine-ai venit,
bine-ai venit!
poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ceas, poezii despre patrie, poezii despre muzică sau poezii despre flori

Nu exist!
Azi m-am pierdut în clipa de apoi
Și m-am temut ca să mai ies din ea
Am vrut doar să m-ascund de pasul tău
Ce-l așteptam mereu
deși nu mă dorea...
Am înțeles ce-am refuzat să cred
C-ai fost făcut doar să împarți durere
Nici de cuvânt nevoie nu aveai
Erau destule ce urlau
în a ta tăcere..
Și m-am ascuns de lumea ce nu știe
De ce curg lacrimi azi din versul meu...
Mi-e sufletul bucata de hârtie
Din care tu ai rupt
fâșii, mereu...
Nici chiar cerneala nu mai e aceeași
Iar mâna-mi nu mai scrie azi, nimic.
Otrava ta mi-a luat de tot puterea,
Când încercam de jos
să mă ridic...
Dar să nu crezi că eu voi fi pierdută
Doar am să plâng puțin și... am să plec.
Nu știu nici când... nici unde, dar voi face
O punte peste lacrimi,
și-am să trec...
Ce milă-mi este când mă uit la tine
Căci ochii tăi nimic chiar nu îmi spun...
Și n-ai să ai nicicând curaj destul
Să mă păstrezi așa
cum eu m-adun...
Ce liniște mă soarbe fără voie
Și tot aleargă prin albastru-mi trist
A fost ce-a fost, sau ce-o fi vrut să fie...
Oricum, ce mai contează?
Nu exist!
poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri sau poezii despre hârtie
Pentru fratele meu,Cezar
Noi doi suntem ca două pietre,
eu pe un mal, tu pe un altul,
ne-a despărțit urgia vieții,
n-am fost aproape când asaltul
atâtor griji și-atâtor rele
cercau din drum să te abată,
când poate, neștiut de nimeni,
vărsai o lacrimă curată...
Un biet copil pornit în lume,
fără nimic, fără părinți,
doar cu puterea minții tale
ai răzbătut, strângând din dinți,
ai strâns în palme suferința
și singur, singur tot mereu,
tu ai luptat... și biruința
îți este, astăzi, fiul tău!
Mi-e dor de tine, frățioare,
de prea mulți ani nu te-am văzut,
sunt piatra care în vâltoare
m-aș arunca, să-ți fiu drept scut!
poezie de Adina Velcea (15 decembrie 2018)
Adăugat de B IULIA CORINA

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre dinți, poezii despre curățenie, poezii despre copilărie sau poezii despre Iulius Cezar
Ce faci acum?
Ce faci acum, mă-ntreabă Dumnezeu,
De parcă nu ar ști, murim încet,
Mari profeții s-au spus, se spun mereu,
Vin de la școala vieții c-un caiet,
Vorbește mult, mai scrie pe pereți,
Se plâng arhanghelii, eu râd cam pe ascuns,
Potopul a trecut, oameni bureți
Sar să mă pupe, eu am creier creț,
Enoch și-a împărțit progenituri,
Se umple lumea de hoții, minciuni,
Iubirile s-au prefăcut în uri,
Ne-obișnuim să ținem totu-n pumni,
Pe unde-s Ieremia și Daniel,
Speranțele au rădăcini adânci,
doar eu și tu, deasupra noastră El,
Doamne, pe noi nicicând să nu ne plângi.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre școală, poezii despre școala vieții, poezii despre moarte sau poezii despre minciună
Ganduri pentru ieri...
Am sperat mereu
Că ai să te întorci,
Că vom fi din nou împreună.
Dar, aștept
aștept
Oare toate punțile de legătură s-au rupt?
Oare nu mai există nimeni
Care să-mi spună ceva despre tine
Sau să-ți spună ceva despre mine?
În fiecare noapte mă întreb:
De ce ne-a fost dat să ne întâlnim
De ce n-am trecut unul pe lângă celălalt ca doi străini,
Fără să ne privim măcar
De ce?
Nu are rost să mă frământ:
Am fost două paralele
Care atunci, în acea clipă
Au atins infinitul
Dar, doar pentru o clipă.
poezie de Elena Dumitrescu
Adăugat de Carmen Iosipa

Comentează! | Votează! | Copiază!