Ultima rază
rătăcit între neglijabile absențe
de multe ori incoerente
discut cu mine
cu fostele amintiri
să uit acum tot ce a fost
murdar, urât
eu nu mai pot
se scutură pe aleile de tei
sau de ce vrei
dureri, lacrimi și păcate
în orbite ochii mă dor
prin cearcănele sufletului
curg alte gânduri
despre un trecut
de mult trecut, băut și petrecut
am colții azi tociți de griji
de ani trăiți prin gunoi
sunt un biet copil neascultător sau un bătrân
atât de orb, atât de chior
de ce îmi ceri mereu
să plec de zor
pe drum copacul tresare
de ce oare
râul țopăie prin ani
rătăcit între plopi și platani
caut o cale spre mare
vântul dă târcoale
bolovani pe umeri, pietre pe drum
o salcie plânge astăzi, acum
e lacrimă toată
un hohot amorf răsună a jale
nimeni în cale, doar moarte dă târcole
întunericul a cuprins totul
tăcerea tresare
o lume cade
pe o parte, la vale
timpul țipă nervos
a uitat să mai plece
viața curge și trece
a rămas o urmă de gând în zațul de cafea
cafeaua amară
trenul a trecut în zori
dincolo de mine
în stație nu era nimeni
nici eu
ascunsesem trupul
dincolo de ușă
ca să mă strecor
mai ușor în neantul lumii
nu am știut
eram copil atunci
doar rătăceam pe dealuri și prin lunci
tot căutând ouă de cuci
uneori vorbesc dincolo de cuvinte
despre iubire
cu cine vine
dacă mai vine
aici nimeni nu trece, nu vine
târziu am înțeles
eram în altă dimensiune
offf, sunt un poet rebel
cuvântul îmi este gândul și vorba mi-este soartă
să bat nebun din poartă în poartă
târziu am înțeles, că e târziu
e prea târziu
răul era în jur
acum este în noi
ce poți să faci
aici cadavre vii se târâie pe drum
un drum al sorții către poarta morții
să construim ce și pentru ce
și pentru cine
de ce mă întreb în fiecare zi
desigur fără a ști
ce pot a ști
știu doar atât
murim în fiecare zi
și zi de zi
fără a ști
știi.. soarele nu a răsărit aici, demult
uneori mă întreb....
a răsărit vreodată aici
cenușă și scrum
în jur, în noi
ce să mai sper
privesc în jur
nu, nu blestem, nu înjur
doar vă conjur
lăsați-ne în legea noastră
cum au trăit, cum au iubit și au murit
strămoșii noștri odată, pe acest pământ, odată sfânt
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Sângerează lumina
zilele sunt arse acum
în jur lacrimi și fum
am despărțit drumurile, am ajuns la amintiri
tragice amintiri
azi dorm între sălcii plângătoare
nimeni pe drum, nimeni în cale
târziu am aflat
sunt străin de mine, de lume, de toate
eram proscrisul din cetate
nu am știut că am pășit într-o noapte dincolo de mine
am atins cu fruntea zenitul unei lumi
azi capul mă doare
lumina sângerează pe drum
ce pot să fac aici, acum
când viața asta este scrum
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima întrebare
ne despărțim ca să ne întâlnim
pe aici, pe undeva, cândva
lăsasem bagajele într-o gară părăsită
fără trenuri, fără șine
doar un hamal rătăcea prin odăile goale
mereu mă întreb cum am ajuns aici
de ce-am plecat
azi nu mai știu și e târziu
ochii orbi nu mai văd
nici ploaia, nici vremea ce curge
atât de gol, atât de singur
într-o viață murdară și ternă
trenul zace în gară
nu am ajuns
rătăcisem întâlnirea într-o gară uitată
călătoream fără drum, fără sens, fără țintă
sau poate doar atât mi-aduc aminte
în zare, pajiștea arsă printre negri copaci
uneori vroiam să mai rămân
să cânt, să țip
trist mă așez pe streașina lumii și plâng
năpraznica noapte coborâse între oameni
cuvintele rătăceau pe buze rănite
doar vântul și moartea mai țipă prin crânguri
păsări ucise în zbor
norii au fugit în catacombele vieții
raza de soare s-a ascuns în pâraie
se stinge treptat gândul rămas
ruine în jur, ruină în mine
în beciuri hieroglife de veacuri furate
zei au căzut, monede stricate
în jur, aplauze bete
în arborii goi, ciori negre, de soi
țipă și țipă
o lume destrămată în vaietul ultimului damnat
în vale, o gară
un tren fără gară
târziu, am înțeles
eram o imagine deformată
a unui timp rătăcit în penumbră
lumina plecase să ajungă cuvântul rămas între pleoape
luneca imperceptibil către neființă
s-a pierdut apoi în miezul firesc al neputinței
azi sunt mai puțin singur decât ieri
sau poate nu mai sunt decât un cuvânt
pe ăst tragic pământ
agățată de cer a rămas o întrebare
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vinovații fără vină
Suntem bieți spectatori ai marasmului cotidian, omul o expresie palpabilă a nimicului cotidian, înconvoiați de legi, fărădelegi, pășim inconștienți, cu grijă, cu sfială, mereu înapoi, în groapa istoriei, expresie sublimă a lucrului bine făcut.
Privesc cu ce mai pot deprecierea morală a omului nou, biete conserve expirate înainte de a fi create, cioplite din nimicuri și surcele.
ce poți acum să faci cu ele...
Puteam să zburăm, am ales să mergem în cârje.
Nu, nu citim, cărțile zac aruncate prin ghenele istoriei moderne, de prost gust, nu scriem, doar mâncâm și dormim, în liniște, nu...
Da, este bine pentru sănătatea noastră.
Da, ne distrăm, ce bine ne distrăm...
Aici nu-i nimeni, capete goale, creiere aruncate în coș, de gunoi poleit, cu noroi.
Aici totul tace, tace și tace, ce bine tace..
Nimeni nu plange, doar geme și suspină.
Aici este liniște ca într-un cimitir, este o lume fără lacrimi
in jur doar suspine, e o lume pierdută în propria neputință.
Vinovați fără vină, avem dreptul universal de a nu spune nimic.
Așa, încet-încet am ajuns uneletele diavolului și totul este bine, nu-i așa...
Nu, nu auzim, nu mai simțim nici lacrima unui copil, aici, am uitat de mult să trăim,
Construim, construim pe hârtie castele, castele de hârtie.
Credeam, demult, odată că lumea asta era vie, azi am aflat că viața asta e târzie, aici nimic nu mai învie.
Eram un copil rătăcit, departe de drum, furtuna vieții mă aruncase pe aici, pe undeva, aproape de nori, atât de departe de voi.
Strig în pustiu, un strigăt zadarnic și trist, pășesc pe drum, dar drumul ăsta mai este un drum.
Cuvântul meu e strigăt inutil acum și totuși strig
În căutarea drumului au greșit calea, sensul, visul.
Privesc oripilat în jur, oameni cu frică, de ei, de stat, de orice, o teamă ancestrală, lugubră, o frică de neființă.
Au uitat pe drum menirea, așteaptă lumina de la răsărit, uitând că au fost, prunci, lumină, acum bieți viemi, trăind în gunoi.
Să plâng, să țip, mi-e frică...
Mereu mă întreb, de ce pleacă toți ce vin, de ce azi mă înec în vin, de ce în jur doar lacrimi și suspin, offf, ce viață ce destin.
În jur lumina curge, cum știe ea, adică aiurea.
Ce lung este drumul către nicăieri, e atât de rece, mi-e frig, îl străbat încet, cu teamă, de o boală morală, se ia, nu-i așa...
În inimă țipă un clopot, zgomot surd, e inima, a mea sau a cui o fi.
Departe latră un câine, mi-e teamă și fug, sunt vinovat, nu...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dor
m-am rătăcit în căutarea ta
uitasem că ai fost odată lângă mine
într-un târziu am înțeles
esența dură a cuvântului odată
atât de aproape
atât de trecut și petrecut
cine suntem noi...
azi, doi străini
suflet pierdut, rătăcesc pe aleile de tei
din orașul acela prăfuit, la margine de drum
acum trăiesc din amintiri
când ne iubeam
știi... și azi eu te iubesc, și...
cu cine pot să mai vorbesc
să mai cerșesc o vorbă, un cuvânt
am adunat din lacrimi un buchet
pe altarul iubirii l-am așezat încet
mă dor bătăile de ritm
ce inimă nebună, te cere întruna
îmi lipsesc sărutările noastre printre mângâieri sfioase
și brațe ce se frângeau, se încolăceau în tainic joc
pe trupul tău, pe sânii tăi, în ochii tăi
azi clipa a trecut
a mai rămas, o mână întinsă și un sărut
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vorbe
de ce mereu mergând pe drum
vorbesc tăcând și plâng în gând
de ce lacrimi curg dar nu ajung
să stingă durerea unui om
de ce nu tac când pot să plâng
de ce-aș vorbi când atunci când zac
de ce doar zac pe cripta vieții
aici nimeni nu trece
e frig și e atât de rece
doar moartea petrece
nu știu cine sunt
de ce sunt
dacă mai sunt
doar merg și plâng
și uneori întreb în gând
dar oare până când...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drumul
mă reîntorc în tăcere
suflet încrustat într-un timp oarecare
chem diminețile în zile senine
nimeni nu vine, nici nu avea cine, nici nu avea de ce
eram personajul obscur într-un joc inocent
timpul, pas rătăcit între ani
veghez lipsa
aici nimic nu se petrece
doar vremea mai trece
privesc îngândurat gânduri îngrămădite
pe un ciot, oglinzi sparte și umbre deșirate
m-am așezat demult în brațele tristeții
mă prăbușesc în imperceptibile tăceri
timpul a murit în tăcere
în poartă un dric mai așteaptă
să poarte speranța pe ultimul drum
ce viață, ce soartă
să bat străin din poartă în poartă
căutând a mea soartă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pescarul
s-a uscat iarba amurgului
cad frunze, mi-e frig
susură mlaștina, plânge un pârâu
rătăcit într-o vale
în mâini port candela sfântă
căutând pe Isus
sunt suflet pribeag rătăcit între pleoape
trec fugar printre stele, pe ruguri arzând
privesc cerul orb prin bulgări de ceață
fereastra lumii a rămas agățată de un gând
e seară, e târziu și e fum
tropot în zori
caii sălbatici în iarbă
se spulberă lacrimi în vânt
colindă urme pe drum
se stinge tăcerea în tragic suspin
plâng cocoșii sălbatici pe dealuri
eu rătăceam prin vechile scripturi
novice între flori, visător într-un dor
ochii stau să apună, apune timpul opac
foșnesc plopii pe drum
trece viața, iarăși acum
obosit, pășesc desculț printre lacrimi
tristețea a rugint între hrubele lumii
uneori mă încălzesc la focul zărilor
pescar pe o luntre, căutând zadarnic un țărm
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Biet nebun
aici nu-i casa mea
e doar o hrubă hâdă și urâtă
în care șacalii au plecat la vânare
e poate a ta, a cui o vrea
de ce mai stau, de nu plec
tu oare crezi că știu
sunt doar un biet nebun
ce plânge pe un drum
ce drum, doar zoaie, scrum și fum...
mult, mult fum, să ascundă ticăloșii ce stau
la colțuri de drum
cărările sunt reci
drumurile, pustii și seci
pe unde vrei să treci
unde să pleci, deci...
e neagră noaptea
cad stele din cer
a mea, a ta, a cui o vrea...
pritene, nu căuta infernul
e aici, în noi, în jur
nu, nu înjur, pe cine să conjur
oameni smintiți, nu rupeți flori
mai bine plantați panseluțe, cu bâte
visele fug și pier, ce să mai sper
acum beau cucută
la masă cu dracul și tovarășii lui
ce lume tristă și mută
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neliniștea cerului
mă întind sub aripile cerului
pe murmur trist de gânduri
nimeni nu mă înțelege, nici nu are de ce
sau nu vrea
mă rog, chestie de gusturi, de proaste gusturi
rătăcesc prin nostalgia trecutului
privesc în altă parte, azi
mâine, voi privi în cealaltă parte
desigur inutil
fără rost, fără folos
într-un joc steril și pueril
nu găsesc nici locul, nici fericirea
deși o caut fără sens
colind printre ganduri
visul l-au ucis într-o noapte
a rămas cenușa, plânge
clopote bat în neștire
mă spijin de un zid
ascult cum răsună in piatră durerea
pe drum trec fantomatice umbre
si totul e sublim.. nu
pierdut în labirintul unei lumi rătăcite în propria inexistență
mă refugiam
sau poate mă regăseam
pe o coală albă
cădeau gânduri
neștiute, nespuse
atunci nu știam, astăzi știu
dar e târziu
mult prea târziu..
sufletul arde, opaiț chior
într-o odaie fără lumină
respins de singurătatea sufletului
mă înghesui prin cotloanele tăcerii
tac în tăceri repetate
ars de neputința luminii
să plângă în mine
neliniștea cerului e mare
o ascult, plânge
e vaiet etern și tern
nu pot să dorm
o veghez
în neliniștea anilor ce trec, se petrec
vorbesc pe aici, de mii de ani
în pustiu, în gol
în jur o lume exemplară prin absența ei
mâna ce odată se înălța către cer
scormonește azi în gunoaie
ce să cer
ce să sper
viața asta
o piesă proastă
pe o scenă
roasă de ani
cu actori ratați și multe personaje inutile
''am aflat că ai cumpărat
un bilet către Rai
cât ceri
cât dai''
o discuție filozofică
între el și cine vrei
să ceri, să iei
două persoane debusolate
de propria inexistență
ne lepădăm zilnic
de El, de orice...
ce am ajuns,
privește doar în jur...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pescărușul
am zgâriat cuvintele pe ziduri
să nu le fure timpul
amurgul zăcea între idei și subiecte
pe tâmple ardea o coroană de umbre
azi toate triste, sumbre
legat de gânduri m-am târât printre cuvinte
să plec, să fug de aici
aici nu's oameni, sunt doar cruci
curgea amurgul pe geam
drept tovarăș, a mai rămas un vis
de unii proscris
ei, un nebun ce strigă pe drum
căutam un fir de iarbă, verde-crud
în astă tristă lume
ochii se răsfrângeau prin camera goală
se izbeau de pereții uscați și seci
cântau păsări afară
pe plopi, pe tei, pe alei
pe unde vrei să o iei
dincolo de poartă
glas de copil
un heruvim se joacă
atunci am înțeles
cuvântul iubire și libertatea de a gândi liber
de toți și de toate
sunt pescăruș pe albastrul cer
nu am văzut, nu am simțit glonțul ce vine
pe țărm a rămas o pană albă și un vis efemer
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În tăcerea lumii
liniștea se ascundea într-un gând nespus
rătăcită în marasmul cotidian
avea multe fațete
mă retrăgeam în mine
să nu aud urletul hienelor în noapte
zac, uneori privesc vremea ce trece
ce vine
dacă mai vine
vorbesc dar nu aud
sunt atât de obosit
stau în așteptarea țipătului
geme pământul în răsuflări oprite
sub frunze moarte de vreme, prea devreme
mă zbat fără grabă în tăcerea crudă a lumii
azi nu mai pot
sau nu mai vreau
să cer, să iau
gunoaie de pe drum
un drum croit
din oase frânte și mult fum
aș vrea să zbor, un zbor etern
la cer
spre norii albi, pufoși și puri
să mângâi sufletul unui pescăruș în zbor
dar nu știu cum
doar stau și plâng
la margine de mare
ce să mai cer
ce să mai sper
e prea târziu acum
ne facem că facem, fără să facem
ne facem că vorbim
dar vorbim în tăceri studiate
nu știm nimic, dar totul știm
lucrăm, nu muncim
plecăm dar nu plecăm
și stăm, ce bine stăm...
nu știu de dorm
de când, de ce și până când
o clipă sau o veșnicie
privind in jur
privind la voi
târziu am ințeles
că lumea asta nu-i de mine
văzând că nu sunt de folos
mă întorc incet și plec pe jos
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe țărm
nu am să vin
nu am să chem
nu am să tulbur
cu visarea așteptarea
între mine și timp
a rămas un suflet în rugă
lumina s-a retras între ochiuri de apă
cerul s-a ascuns în priviri
și raza s-a închis peste pleoape
sunt pescăruș unit cu marea
și zborul meu este chemarea
taine și visări în urma umbrelor
în care trec și mă petrec
să mă unesc cu zarea
m-am născut dintr-un mugur
sunt coajă a vieții trecătoare
mă ard pereții lumii
sunt foc de aripi albe peste ape
mai țes o pânză'n noaptea în care a țipat cocorul
și întreb...
a poposit odată aici un om
mă cheamă orizontul și timpul a murit
uneori desenez gânduri printre aste
renasc în roua zorilor de ziuă nouă
în dansul nefiresc al picăturilor de ploaie
a mai trecut un nor
târziu apare câte un semn
mai trec ani și tăceri, se agață dureri
de cruci răsturnate pe drum
se ascunde cântecul în mine
ei, un drumeț necunoscut
au spus a doua zi bătrânii
el a bătut odată în poartă și a plecat apoi pe drumul sorții
trec pași de lut pe drum
nu e nimeni acum
și marea curge și curge în zare
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aici
de ce m-am născut, aici, între voi
din lacrima pământului și țipătul vântului
de ce n-am pleca de aici, dintre voi
aici, sunt biet buștean uscat
plutind haotic pe un val ireal
offf, ce trist ideal
să bat la poarta sorții, să joc, un joc cu morții
Doamne, de ce m-ai trimis în această lume
aici si lumina e pustie
ascult, ascult, cum plânge timpul
sau curg anotimpuri prin geamul spart
aici, nu-i nimeni
știi, aici, am devenit și eu un nimeni
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă...
dacă tu n-ai mai fi, eu nu aș fi
decât o adieră tristă în vânt
diminețile vor fi tăcute și pustii
nu mă întreba femeie azi nimic
voi rătăci în gol pe țărmul tragic al unui suflet
ce a văzut odată, doar odată
o ielă dezbrăcată în poiană
poiana dorului, tărâmul norilor
jucai, dansai în jocul firii
eu te priveam, visam, trăiam
pierdut sunt acum
nu am cale, nu am drum
tu ai plecat, ai trecut
azi nu mai strâng la piept privirea
în mine a rămas durerea
risipită în petale de gânduri
pe aici, pe undeva, prin triste rânduri
călcând prin tristeți, sufletul meu arde
mă apasă
tu azi ești tu
eu nu sunt eu
dacă tu n-ai mai fi
aș fi o frunză moartă într-o glastră spartă
te-aș căuta în pașii dorului târziu
prin crângul blestemat al sorții
am astupat ochii cu un munte
să nu plângă
am strâns în brațe marea
să nu curgă
căutam să ajung la tine
tu ai plecat
să aprinzi pe boltă stele
ce rece e noaptea și crud e destinul
eu mor la țărmul mării
mi-e atâta dor de tine
eu, barcă sfărâmată
legănată spre cer, de tragice valuri
soarele a apus obosit pe pământ
în mine acum niciun cânt
tu ești steaua iubirii, a visării, a trăirii
te voi aștepta pe țărm în fiecare noapte
să-ți simt atingerea divină pe strunele durerii
cuvântul e lacrimă, e blestem
dacă tu ai pleca, aș fi nălucă în cer
învăluit în ceață
privesc valurile ce țipă
cascade de gânduri
cad, se izbesc de mine
în ultima suflare a timpului rămas
strig, plâng
în obsesia unui vis ucis
plec la o întâlnire
ce nu va avea loc
în față o usă
ce nu există
e doar o părere
atunci de ce mă aștepți dincolo...
răscolit de gânduri
te caut caut femeie în noapte
noaptea tăcerilor în lacrima durerilor
dacă tu ai pleca
zările vor fi moarte și pustii
iar cerul se va stinge în mare
dar marea va mai fi vreodată mare
tu unde ești, eu cine azi mai sunt
în ziua în care vei legăna luceferi
mă voi așeza în palma ta
să simt atingerea luminii
visând la caii mei sălbatici
aici, în cer, nu pe pământ
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mielul
cuvintele mă ard, mă dor
aș vrea să vă vorbesc dar nu mai pot
nu mai strig, nu mai țip
sunt doar un miel
ce paște trist pe un câmp arid
asteptând lama cuțitului
mă odihnesc pe treptele durerii
dacă aș mai vorbi
aș înveli sufletul cu o lacrimă
să nu fie ucis
speranțe nu mai am, nu știi...
au murit demult, pe drum
un drum ce nu-i drum
e doar cenușă și scrum
trist, leg umbrele și plec
pe lângă drum
nu am speranțe
nu mai am vise
toate's uitate, ratate, furate
rătăcesc prin negura nopții
pierdut pe poteci
stelele plâng sub trecătorii mei pași
știi, odată ciopleam vise
azi zac într-un ungher murdar
lăuta mi-e ruptă
aici doar corbi negri mai cântă
și cântă și cântă
străin sunt în lumea asta bolnavă
de viață, de toate
ascultă și plângi, omule
de treci azi prin cetate
sufletul s-a rupt de mine
a căzut pe unde a putut
am obosit să port pe umeri universul
în trupul ăsta istovit
cad dureri din întunericul cetății
o lume oarbă, o lume făr de speranță
nu știu unde mergem
nu știu de ce mergem
turme haotice, ce se târăsc pe drum
tu spui că ăsta este drum
doar oase calcinate și mult scrum
nu râde prietene
mâine vei fi și tu
un punct pierdut pe drum
în tâmple se zbate tristețea lumii
aștept ceva
ce nu va mai veni
și mâine va fi o zi
dar nu va fi a mea
a cui
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce
tristețea plânge într-o vale
nimeni în cale
viața a venit
a strigat, a țipat
un țipăt scurt
strident, incoerent
ardea mereu strălucitoare
nimeni nu a văzut
a plecat
încet-încet
în alei de umbre fugare
plină de jale
și vrei acum să îi ies în cale
de ce, de ce oare
trăiesc într-o singurătate desăvărșită
a mea, a nebunilor
uneori vorbesc cu pereții, când nu plâng
rătăcesc prin coridoarele lumii
mă împiedic de cioturi de suflet
de azi nu îmi mai pasă
și totuși încerc să înțeleg
să cuget, să visez și întreb
de ce ucideți păsări călătoare
răcoarea gândurilor cade încet-încet
poate discret
să nu tulbure miasmele din jur
vraja a tăcut în imensul pustiu
un cântec tăcut, neînceput
stropi de lacrimi pe drum
pe drum nu e nimeni acum
viața asta, este oare a mea
stau la un geam
privesc un banal sfârșit
al cui
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poetul
am lăsat privirea în urmă
să văd cum zboară
pescărușii peste zare
întregul mă întreba mereu și pe la spate
omule, unde este cealălaltă jumătate
mâine va veni aici
eu nu voi fi atunci decât o pană în vânt
lumânarea ardea în depresii majore
eu rătăceam năuc printre gânduri
seara, mă închideam între ziduri
să astup gândirea letală
uneori dădeam creația perfectă
din oase zdrobite de soartă...
am ascuns în ochi o mare
cobor pe val și mă scufund în zare
mă regăsesc în zori în adâncimi abisale
plângeau pe țărm cuvintele nescrise
prin munți visam la aripi să zbor
căutam ploaia să mistuie focul ce țipă
mai dați-mi o cană și un strop de pelin
pe aici mi-e dat ca să zbor și să mor la porțile sorții
nu vreau cenușă și nici vin
mai puneți în pahare un strop
din viața asta tristă și fără de noroc
să plec, să plec pe altă rută
căutam în mine soluții incerte
să fur o viață din lacrima morții
plecam din vise încă o dată
mă întorceam între orbite
și mă scăldam în valurile de cuvinte rătăcite
fugeam de brațul sorții
și bat nebun în poarta morții
să scriu, să scriu despre suava existență
a unui poet ce a trăit în lumea inocenței
pășesc stingher să nu strivesc lumina
tot căutând un munte după mare
întrebările au rămas, sunt multe
mai am doar o întrebare
cine a ascuns răspunsurile în mare
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La poarta sufletului
m-am descălțat de gânduri la poarta sufletului
să nu murdăresc surâsul luminii
da, sunt un păcătos
în astă lume beată
pe tălpi adunasem tăceri
culese din ancestrale dureri
eram aici și dincolo
pe țărmul zbuciumat al sufletelor moarte
între mare și cer
ape se zvârcoleau haotic în zare
pe sub pleoape curgeau amintiri
de ieri, de nicăieri
uneori pictam alte gânduri în casa cerului
între iertare și păcat
mă crezi, mă ierți...
poate azi, nu sunt acel ce sunt
rostogolit printre stânci
între alge și scoici
mă întreb, de mii de ani...
offf, am uitat întrebarea
da, sunt uituc, și...
rămân aici,
unde nu sunt
decât o vorbă irosită în vânt
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drumul
nu voi să spui acum nimic
de ce-aș vorbi
e noaptea în care lacrimi plâng
și stele cad din cer, în gând
tăcerea mea e plâns amar
în aste sfârtecate lumi
biet suflet efemer
pe țărmul vieții rătăcit
atâtea întrebări de pus
fără de răspuns
pe aici, pe undeva, cândva
curgea odată un izvor
creat din lacrimă și dor
noi doar tăcem în tragicele șoapte
acum, aici, în prag de noapte
aș vrea să mai desfac un gând
încet-încet, pe rând
am obosit de atâta mers în gol
să stau, să merg..
aici, totul este șters și fără sens
într-un deplin consens
am umblat aiurea printre ani
printre plopi și castani
uneori beat alteori obosit
pe o stradă a vieții mi se pare
cine știe, poate, oare...
aveam ochii legați la spate
să nu văd lacrima timpului cum arde
valul vieții ștergea urme pe nisip
pășeam pe un drum
un chin nesfârșit
era începutul unui sfârșit mereu neînceput
alunecam pe pământ
mă loveam de gânduri
ascuțite gânduri
mi-e trupul obosit de mers în gol
luna se-apleacă
dincolo de ceața din jur
pășesc spre acel îndepărtat meleag
unde nu e durere nici suspin
decât un chin
ce viață, ce destin
să plec, să vin
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultimul joc
demult, odată, poate într-o altă dată
eu căutam credința pură
azi țipă agonic ochii în orbite
văd urme între lacrimi și mă plâng
pe frunte am coroană
din cioburi, sticle, spini și cale
aici trăiesc cu morții vii
și drumul n-are cale
eu am găsit în moarte esența vieții
și scriu la toți cu lacrimile morții
ei au fugit cu toții, toți netoții
în noaptea asta fără margini
m-am lepădat de lume, de păcate
nebun, mai rătăceam prin ceruri
tot căutând lumina vieții
am ars gândirea la o lampă
am demolat principii norme
de etică, morală, toate goale
și am jucat la masa sorții
destinul vieții și al morții
a mai trecut gândirea, clipa
eu am rămas la porțile cetății
să joc un joc nebun cu morții
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!