Fabula fluturelui ziarist

Omida, dar o... masculină,
(Fiind gramatica haină,
S-admită genul masculin
Pentru o "ea" în sens divin),
Ca jurnalistă... (cer iertare),
Ca jurnalist, pe-o creangă mare,
Săracă însă-n frunze multe,
Omidul (ea) vrând să-l asculte
Toţi cei ce ascultau, normal,
Opinii doar în vizual,
Aflând că un gândac de jos,
Tot ziarist, a tras folos,
Intrând într-un partid să-i fie
Mai bine-n viaţă pe vecie,
A spus, ritos, cu voce tare:
"Cu cât mai prost eşti, prin urmare,
Mai imoral, linguşitor,
Mai grobian şi trădător
Ca gazetar şi curvă chiar,
Corupt, lucrând la un ziar,
Cu-atât treci peste-al vieţii hop,
S-ajungi un politruc de top!"
Aplaudat de spectatori
Omida a primit chiar flori
De la partidu-naripat
Care pe loc l-a remarcat
Şi i-a propus să vină-n zbor
Pe post de mare senator,
De vrea să fie sus pe-o cracă
Bogată-n frunze, nu săracă...
Omidul (sau omida)-ndată
Uitând de ce a spus odată,
Se transformă, neaşteptat,
În fluture viu colorat,
Şi printre cei cu penele
Îşi lăuda el genele,
Privind de sus spre-acel gândac,
Tot ziarist, însă sărac,
Care văzându-l aşa sus,
Ca o MORALĂ-atât i-a spus:

De ce te tot făleşti atât,
Când, pentru aripi, te-ai târât?

fabulă de Pavel Lică din Animale politice
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabula boului sacru

După ce o vreme, de mulţi boi votat,
Ajuns preşedinte mare peste sat,
Boul Apis care era bou străin,
Şi doar după nume părea bou divin,
Se-nscrisese-n cursă pentr-un nou mandat...
Însă candidata vacă l-a-ncurcat,
Adunând şi ea mai multe procente,
Impunând în sat confruntări decente
Între două vite cu speranţe mari,
Să conducă satul de pe cai mai mari.
Aştepta, deci, satul la televizor
Confruntarea care să le dea şi lor
O idee mică, să aleagă-apoi,
Vaca, sau pe boul cel ales de boi...
Doar că ştiind staff-ul boului din post
Că-n limba română el mugeşte prost
Şi că ar putea el lesne-a fi învins
Cu idei, de-o vacă, staff-ul dinadins
Refuza-ntâlnirea pentru dialog,
Motivând că boul, ba este olog,
Ba este timid, ba că se-ntâlneşte
Cu boi de ai lui şi timp nu găseşte,
Până când dulăul, ziarist titrat,
Al democraţiei paznic a lătrat:
-Ce înseamnă asta, boilor din staff,
De-ndrăzniţi să duceţi dezbaterea-n praf?
De ce boul ăsta, după un mandat
Nu vrea cu o vacă a fi confruntat?

Staff-ul, ca MORALĂ, i-a spus cu ecou:
-Pentru că e sacru... chiar dacă e bou!

poezie de Pavel Lică din Animale politice
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar când omida credea că lumea se sfârşeşte, s-a transformat într-un fluture.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o frunză cât o ţară

Pe o frunză cât o ţară
Creşte mare o omidă,
Ronţăind dulce hotar
Vrea cu aripi s-o cuprindă.

Fluture duios devine,
Zboară ţanţoş pe sub nori,
Peste zări, în altă ţară
Uitând fraţi, uitând surori.

Şi cum frunza-i cât o ţară
Şi ţara e cât o frunză,
Dorul devine amar:
Un descânt de buburuză.

Timpul ronţăie la toate
Ca omida din poveste,
De tânjeşti în zbor să fii
Frunza cade, nu mai este!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să am...

Aş vrea să am o dată captivă în inimă,
o flacără...
Să simt iubirea ei arzând pentru mine...
Aş vrea câteodată
să zbor agătată în aripi de fluture,
dansând crepuscular pe-o geană de rai.
Aş vrea câteodată
Să sărut privire de copil
Cu zămbetul a doi ochi albaştri...
Aş vrea poate odată
să dorm la umbra unei frunze de stejar,
să citesc printre vise,
scrisori de istorie...
Aş vrea doar o dată să alerg pe un drum,
să scriu cu paşi
destine încuiate în inimi,
părăsite de aripi,
îngropate în galbenul filei,
răsfirat printre "a fost odată..."

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada sufletului între aripi

Pe-o creangă de-alun,
sufletul îmi pun;
pe-o creangă de os,
sufletul îmi cos;
pe-o creangă de brad,
sufletul îmi ard;
pe-o creangă de pin,
caut în destin.
Pe-o creangă de apă,
sufletul îmi scapă
şi-alerg după el
tras printr-un inel
până ilumină
fructul din grădină,
curcubeu-n umăr,
soarele-ntr-un număr,
timpul ce se coace
printre dobitoace,
clipa-n altă clipă,
aripă-n aripă,
corul într-un nor,
zborul într-alt zbor,
soboru-n sobor,
vina-n altă vină:
lumină, lumină...!

poezie de Ion Pachia-Tatomirescu din volumul de versuri Zoria (7 iunie 1977)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Repet, îmi pare rău! Cred că am interpretat greşit unele lucruri şi m-am lăsat influenţat de acestea...
Lia: N-ai putea vorbi mai clar?! Ce lucruri?!
Lucian: Păi, lucruri... Însă, de curând am aflat că te-ai implicat foarte mult în realizarea cadoului meu şi îţi mulţumesc pentru asta.
Lia: Nu trebuie să-mi mulţumeşti doar mie. Se pare că eşti greşit informat. Toţi au contribuit cu ceva la realizarea lui.
Lucian: Da, ştiu. Iar celorlalţi le-am mulţumit deja. Însă ţie doream să-ţi mulţumesc separat, într-un mod deosebit decât celorlalţi.
Lia: De ce?
Lucian: Pentru că tu ai avut o contribuţie mai mare în acest sens. Şi nu încerca să negi, pentru că ştiu sigur că aşa e. Toţi ceilalţi au recunoscut deja acest lucru. Mi-au spus că te-ai zbătut foarte mult. De ce-ai făcut asta, pentru mine?
Lia: N-am făcut-o pentru tine, în mod deosebit. Însă ar trebui să-ţi dai seama că meriţi efortul.
Lucian: Adevărat?! Chiar merit?!
Lia: Evident că meriţi.
Lucian: Chiar şi după tot ceea ce am făcut în ultimul timp?
Lia: Dacă ar fi să ne luăm doar după aceste ultime fapte, atunci ai dreptate, nu prea meriţi! Însă n-ar fi fost corect să luăm în calcul doar această ultimă perioadă. Prin urmare, toţi am căzut de acord că meriţi totuşi acest cadou, pe care l-ai şi primit. În plus, demarasem deja lucrul înainte ca tu să... Nu puteam da înapoi.
Lucian: Înţeleg. Oricum, îţi mulţumesc mult. Apreciez ceea ce ai făcut pentru mine. În plus.
Lia: Ai dreptate! Chiar e adorabil.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtătoarea de coastă

toate liniştile tale mi s-au vărsat în maţe,
femeie, acolo au prins a-mi creşte fluturi roşcovani
ca nişte zbateri de flăcări,
dedesubt cenuşa iubirii renaşte omida
şi iar îmicresc fluturi
până interiorul mi se face locuitor într-un altul

pacea de tine nu va exista,
doar vezi că îţi rostogolesc zilnic rotundul clipelor
pe muntele cuvintelor abstinente de la luciditatea zadarului
beţiv al cernelii, în ebrietate de tine

şi totuşi eşti o inexistenţă,
carnea ta e o ceaţă în plaiuri montane de idealuri
când fac dragoste cu tine îmbrăţişez văzduhul orizontal al odăii
din omida închipuirii fluturii omida de deasupra
maţele mi se sfărâmă în aşteptarea venirii tale, carnată

poţi fi oricare purtătoare-mi de coastă

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Loky
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabula catârului prost

Invidios, catârul care
Era supremul şef în sat,
Că prim-ministrul, vaca mare,
A îndrăznit, de l-a sfidat,
Plecând în vizită-ntr-o ţară,
A unor mari hârciogi cu bani,
Ca să-i convingă, bunăoară,
S-aducă-n sat, după mulţi ani,
Tot ce-adunaseră şi ei,
La microfon a trâmbiţat
Că vaca-i vacă-ntre femei
Şi n-are locul meritat,
În satul lui, că n-a ştiut,
De-a ei plecare, peste mări.
Iar el, catârul, prost şi mut,
Dar demn, n-acceptă-aşa plecări.
De-aceea, foarte-nfuriat,
Necunoscându-şi rolul său,
Prin Constituţie fixat,
Punându-i vacii gândul rău,
I-a spus să plece, brusc, din post,
C-ar pune satul în pericol,
Uitând tembelul că-al lui rost
Nu e s-ajungă un ridicol.
Normal că vaca n-a plecat,
Ştiind ce-nseamnă peste ani,
S-asculţi catârul limitat,
Şi satul să-l lipseşti de bani.

MORALA:
De la catâr, oricine-ar cere
Nu va primi lapte şi miere!

fabulă de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau aripi...

Vreau aripi pentr-un zbor ceresc,
Dar nu din cin călugăresc,
Vreau aripi, cu un gând şerpesc:
Un fruct oprit să mai găsesc!

Îmi cere trupul tineresc
O altă Evă să doresc;
Şi-o nouă toamnă de privesc,
Visez doar frunze ce pălesc!

În frunze care cad, doresc,
Destinul meu să-l împlinesc:
Un nesătul de verb crăiesc,
Din care mari dorinţe cresc!

Mă-nalţ dar iar mă prăbuşesc,
Cu bietu-mi suflet pământesc,
Când Rai şi Iad se împletesc,
În ce-am iubit şi ce iubesc...

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venera: Doamne, ce naiv e! Şi minte cu atâta eleganţă! Poate e doar un ziarist deghizat...
Ala: Nu e ziarist! Ţi-am mai spus! E soţul meu...
Venera: Ce contează! Începând de astăzi, va fi şi soţul meu!
Ala (isterică): N-am de gând să-l împart cu nimeni!
Venera: Nu trebuie să-l împărţim, dragă! Îl vom folosi integral, prin rotaţie!
Ala (isterică): Dar e soţul meu, Venera! (Caută prin poşetă.) Am documente! Bărbatul acesta îmi aparţine! Iată actul de vânzare cumpărare...

replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A treia scrisoare a îngerului

plimb printre voi
în lesă
imaginea câinelui alungat de acasă
nu vă recunoaşteţi chipul
îndoielnică fulgerare de lumină

omida nu are oglindă
ascunsă în frunze
nu ştie ce fluture va fi

nu acoperiţi lătratul
cu huruitul dricului
priviţi în sus
de la început
totul se găseşte deasupra voastră

nu va legaţi de eternitate cu
funia lui Iuda

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea şi Viaţa veşnică

Domnul Isus ne-nvăţat cum viaţa s-o trăim
Fii ai Tatălui din ceruri noi astăzi cu toţi să fim
Şi ne-a dat ca Îndreptar Evanghelia cea Sfântă
Să putem intra o dată chiar în ceruri sus la nuntă
Prin Cuvântul Lui cel viu Domnul Isus ne-a-nvăţat
Să trăim neprihănirea să avem un duh curat
El ne-a spus că prin credinţă viaţa nouă o primim
Fii ai Tatălui din ceruri prin El doar aici să fim

Cine-n Mine se încrede Viaţa veşnică o are
Eu îi sunt dar pe vecie şi viaţă şi salvare
Prin credinţa în Hristos noi primim făgăduinţa
Nu prin Legea din Sinai avem aici biruinţa
Nu prin Legea ce s-a dat lui Israel în pustie
Ci prin harul vieţii noi vom intra în veşnicie
Căci Pavel aşa ne spune eu sunt mort faţă de Lege
Şi trăiesc pentru Hristos viaţa sfântă se-nţelege
Căci porunca din Sinai până la Ioan a fost

De atunci credinţa sfântă pentru noi dar are rost
Nici Avraam n-a avut Lege ci-a trăit doar prin credinţă
Şi-a fost gata să ucidă a fiului lui fiinţă
Dar Dumnezeu l-a oprit şi i-a spus că a văzut
Cât de tare dar în Sine Avraam s-a încrezut
Credinţa neprihănire Dumnezeu i-a scocotit
Şi Avraam în sfinţenie a fost iată mântuit
Nu prin Legea din Sinai ce-a fost dată mai târziu
Ci doar prin credinţa sfântă în Dumnezeu Sfânt şi viu
Tot aşa şi noi acum prin credinţă avem viaţă
Prin credinţa în Hristos Duhul Sfânt azi ne înalţă
Legea şi porunca a fost până a venit credinţa
Iar de atunci încoace pentru noi doar Hristos e biruinţa

Prin credinţa în Hristos primim dar neprihănirea
Nu prin Lege nu prin fapte ni se dă dar mântuirea
Însă după ce-am primit viaţa de Hristos toţi ascultăm
Şi fiinţa noastră-ntreagă pe vecie Lui i-o dăm
Trăind dar viaţa sfântă fără umbră de păcat
Evanghelia cea Sfântă cum pe noi ne-a învăţat
Iar când totuşi se întâmplă în greşeli să mai cădem
Domnului Isus chiar totul în rugă noi îi spunem
Şi îi cerem dar iertare fiinţa noastră să o spele
Căci avem viaţa sfântă cu toţi astăzi în vedere
În lumina mântuirii pentru veci noi vrem să fim
Dându-i cinste şi oanoare Mirelui ce îl iubim
11-02-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima e curvă grea

Inima e curvă grea,
Deşi-s în vârstă ea tot vrea...

Mulţumită-i cu puţin,
Cu ochii tăi plini de senin...

Cu sânii de merişor,
Cu torsul care-mi dă fior...

Pe-o bancă de catifea
Ţi-am spus că inima te vrea...

Râs-ai prin colaci de fum
Şi am împins viaţa în scrum...

Inima, ce curvă grea,
Deşi sunt ars ea tot te vrea!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex: Da, Lia, e adevărat; aici, cel puţin, Nis are dreptate. Luci e un om minunat, nici n-am cuvinte cu care să-l caracterizez; nu trebuia să-i fi spus ceea ce i-ai spus. E clar că suferă enorm, îl doare în adâncul sufletului său minunat, l-ai atins tare, nemilos, într-un punct slab, sensibil... Poate ţi se pare incredibil, dar el chiar este sensibil, sentimental; are unele slăbiciuni, pe care însă nu doreşte să şi le arate faţă de ceilalţi.
Lia: Îmi pare rău, n-am vrut, de abia acum îmi dau seama că am greşit. De abia acum realizez cât de mult am greşit... Uff... De fapt, nici nu credeam aşa ceva despre el, nu ştiu de ce am spus, ce mi-o fi venit... Dar n-am vorbit serios. Vă rog să mă credeţi!
Alex: Acum e prea târziu să-ţi mai pară rău. Ceea ce ai spus, rămâne spus, nu mai poţi schimba nimic, oricât ai vrea, chiar dacă ai vorbit serios sau nu. Acum nu ne mai rămâne decât să sperăm că perioada de timp în care el vrea să rămână singur nu va fi prea îndelungată, ci mai scurtă. Altfel, nu ştiu cum ne vom descurca fără el.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un Gândac zis şi Gregor Samsa care visa că e un Gândac numit Franz Kafka care visa că e scriitor şi că a scris despre un angajat pe nume Gregor Samsa care visa că e Gândac.

Augusto Monterroso în Oaia neagră şi alte fabule (La oveja negra y demás fábulas) (1969), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă...

(eşti frumoaså... primăvara când înfloresc pomii, vara, toamna când se coc strugurii si iarna când frumuseţea ta rămâne neatinsă)...

Viaţă, viaţa cum mai treci
Printre flori şi tămâioasă,
Anii se duc nu îţi pasă
Te strecori de parca-i fi
Iederă ce creşti pe zid!

Când mă-ntorc să te privesc
Nici măcar nu te găsesc,
Să rămâi la locul tău,
Eşti fugară, vrei să pleci!

De-aş lupta cu munţi de piatră,
Tot îmi smulgi anii din viaţă
Şi mă faci să râd uşor
Doar de te-ai opri în loc!

Viaţa, viaţă să nu uiţi
Cât de preţioasă eşti
De eşti tânăr sau båtrân
Toţi te roagă să rămâi!

Chiar sărac, bogat de eşti,
Tot ai vrea să mai trăieşti
Şi te cert seara de seară
Să nu uiţi de-a ta povară!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima zi de şcoală

După luni de plictiseală, zile, nopţi caniculare,
Printre halbe, mahmureală, pe la munte, pe la mare,
Văd aiurea într-un ziar, vestea aia mai nasoală
Desenată de tipar:"MÎINE-I PRIMA ZI DE ŞCOALĂ!"

Pe-o terasă, sub umbrele, cu fetiţe decoltate,
Arătând precum şi ele,-n anu' trei de facultate,
Ca-m gândit de două ori, ambele la tata doar,
Prezentându-mă în zori, să nu-l văd pe dracu' iar,

Fi'nd în şcoală cunoscut şi cu ani buni de vechime
Într-a patra, c-au sărit, toţi din clasa mea pe mine,
Însă cu mai mult respect, parcă şi un pic de teamă,
Lucru ce-l găsesc corect, nefiind de-aceeaşi seamă ;

Ce mai vâlvă! Ce pupici! Eu, mai mare printre ei,
Se mirau şi-a' lor mămici ca de zmeul între zmei,
Nu mai zic de-nvăţătoare ce m-au străns cu drag la piept
Şi de doamna directoare, c-am putut să mă deştept,

Iar în clasă, prima oră, fără să mă sinchisesc,
Cu-o excepţie minoră, fui lăsat să şi vorbesc,
Chiar mai mult, mă ascultau, şi nu spun istorioare,
Pedepsit n-am fost să stau, un minut, doar, în picioare,

Şi apoi, ca niciodat', nimeni nu m-a luat de prost,
Dup-atâta repetat ştiind toate pe de rost,
Mai cu seamă că, a patra, aşa mult ce mi-a plăcut,
De cinci ani, tare ca piatra, altceva nu am făcut,

Că şi tata-i mândru tare, intelectual agrar,
Numai mama vise are, la liceu să fiu măcar
Pe un post de profesor, cu probleme mai uşoare,
Nu cum am, ca-nvăţător, pe la clasele primare.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că te iubesc

Cred că te iubesc
pentru toate
acele momente pe care le-am spus
sau nu ţi le-am spus;
Te-am văzut râzând,
când goală, tăcerea a vorbit cu
corpul meu de frunze,
devenind floare şi nor.

Cred că te iubesc,
pentru că nu ştiu nici o altă dragoste
în afară de ce mi-au spus ochii tăi,
pentru că tot ceea ce există
este pentru că suntem
într-un cer.
Vocea, în această noapte
care nu se termină niciodată
sau poate începe atunci se termină,

vocea ta este vocea mea,
singurele sunete
care vorbesc despre tine.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabula negocierilor

Pentru putere, în ogradă,
Se dă din bot, din cioc, din coadă...
Dar azi, parcă loviţi de streche,
Porci, boi, măgari fără pereche,
Pisoi, toţi căutau scăpare
Dintr-o încurcătură mare
În care singuri s-au băgat
În clipa-n care-au dărâmat,
Prin moţiune-n Parlament
Guvernu-ogrăzii competent
Al cailor majoritari
În alianţă cu măgari.
Măgarii însă au trădat
Sperând ei primul loc în sat.
Catârul Preşedinte-a vrut
Şi el acel guvern căzut,
(Că tot dorind guvernul său,
De la-nceput i-a pus gând rău).
Deci, azi, numi ca prim ministru
Un bou cu aer de magistru,
Să încropească alt guvern.
Dar boul şi beţiv şi tern,
Din start ajunse de ocară,
Negociind cu-o javră chioară,
Să-i fie, cu al ei partid,
Un sprijin, însă alt perfid,
Măgarul un conducător
De la partidul trădător,
L-a refuzat pe boul trist,
Spunând că javra-i securist,
Iar el nu vrea, cu turnătorul
Să stea-n guvern şi nici poporul
Nu l-ar privi cu ochi mai buni.
Nici şerpii rezistenţi, nebuni,
N-au vrut vreun post să li se dea
Că-al lor partid deja avea
Prestigiul şifonat vădit,
De şeful lor, hoţ dovedit,
Al banilor ce au fost daţi
De sat, pentru handicapaţi.
Pisoiul şef peste-alt partid
Era mai tare ca un zid
El, ca un mare pişicher,
Se cam văzuse premier
Peste-un guvern de armăsari
În alianţă cu măgari,
Având afinităţi mai vechi,
C-au guvernat, cândva-n perechi
Şi refuza-ncăpăţânat
Să intre-ntr-un guvern ratat,
Condus de-un bou beţiv şi prost...
Astfel că boul fără rost
S-a străduit guvern a face
Ca, susţinut de dobitoace
În Parlamentul lor din sat,
Să fie, în final, votat,
Cum îşi dorea nespus catârul...
Iar eu, aici, dau cu satârul,
Ca fabulist, printr-o MORALĂ:

Cu-n alt guvern, nicio scofală
Nu ar fi fost pentru popor
Cât un catâr e domnitor!

fabulă de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Augustus Hill: Loveşti o muscă sau calci o furnică, zdrobeşti un gândac, nu te gândeşti prea mult la ce faci. De fapt, uciderea unui gândac îţi dă un sentiment de satisfacţie. Nenorocita de furnică îti strica picnicul, gândacul se târa prin dulapurile din bucătărie. Pui capăt vieţilor lor mici şi nefericite şi creezi o lume mai bună pentru noi toţi. Doar că, pentru fiecare vietate ucisă, apar mai multe. Mai mari, mai urâte şi mai rele ca înainte.

replică din filmul serial Oz – Închisoarea federală
Adăugat de Oana Romanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!