Oceanul iubirii

Lângă ocean ea stă – cu mâinile lăsate
Privind cum valuri vin şi-apoi cum pleacă toate
Privind la pescăruşii care în zbor plutesc
Privind la doi iubiţi cum mâinile-şi unesc.
Privind cum iahturi vin grăbite de pe drum
Şi singură dorindu-şi să nu mai fie acum
Pantofii ea şi-i scoate, fără ciorapi păşeşte
Respiră adânc şi luna cu ochii o priveşte.
Dar el este acolo şi pe furiş o vede
Cum lucrurile-şi strânge şi-n noapte-apoi se pierde.
Acesta e bărbatul cu mâinile lăsate
Privind cum valuri vin şi-apoi cum pleacă toate
Pe care ea adesea şi fără echivoc
L-a tot văzut în vise cum stă în acel loc.
Şi lângă el se duce şi mâinile îşi ţin
Stând pe nisipul rece şi albicios şi fin.
"Ştiam că o să vii", "şi eu ştiam de-acasă",
Apoi tăcuţi aşteaptă ca soarele să iasă.
Niciunul nu e singur şi nici nu se mai teme
Căci în această noapte iubirea o să-i cheme.

Când vor să fie singuri, unii se duc pe plajă
Se plimbă, adună pietre sau scoici cuprinşi de vrajă
Alţii vor alinare, o mână să ofere
Precum aceştia doi, căci asta-nseamnă avere.

Deci dacă noaptea singur pe ţărmul nisipos
Te plimbi şi cauţi chipul acela luminos
Fie ca cineva de mână să te-apuce
Şi să te ducă-n pragul iubirii ce seduce.

poezie de Karen Gorringe, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind

Privind fără încetare
Prostia omenească,
De lung urât cuprinsă,
Eternitatea cască!

epigramă de Vasile Alecsandri
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericit pe plajă

Stăm întinşi pe plajă
Nimeni nu-i pe-aproape
Briza bate lin şi răcoros.
Sunt cuprins de vrajă
Ale tale pleoape
Tremură uşor şi graţios.

Marea se frământă
Valuri vin grăbite
Undeva se vede un vapor.
Totul mă încântă:
Scoicile strivite,
Pescăruşii care ţipă-n zbor...

E o zi frumoasă
Soarele zâmbeşte
Cerul de deasupra e senin.
O broască ţestoasă
Leneş se târăşte
Pe nisipul albicios şi fin.

Mă întorc spre tine
Cu o răsucire
Simt că pielea-ţi arde foarte rău.
Tu te uiţi la mine
Plină de iubire,
Fericirea are chipul tău.

poezie de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind răsăritul

Privind răsăritul
Am înţeles
Că noaptea e doar un alt început
pentru vise.
Acolo drumurile noastre
s-au întretăiat,
aşteptând dimineaţa.
O nouă zi... şi din nou,
acelaşi drum...

poezie de Iuliana Şerban
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginează-ţi asta: fără înainte, fără după. Veşnic amurg într-un codru de brazi. Sângele care o ia în răspăr, ochii privind înlăuntru, urechile care ţiuie nişte semnale, mâinile care mângâie blana unui animal neînchipuit de gingaş. Acolo e ea, covârşindu-te, străluminată şi blândă. Inima ţi se strânge, buzele ţi se întredeschid. Dacă atâta frumuseţe nu te striveşte, e din pricină că nu există nici înainte, nici după.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul gând

Se-agită-n furtuna ce fruntea-i înclină
Spre apele reci, spre vârtejul sălbatic
Ce-aleargă, bezmetic, prin albia plină
Şi muşcă pământul.
E iadul acvatic.

Priveşte spre cer şi adună putere
În scurtele clipe când vântul o iartă,
Nici timp nu mai are să simtă durere
Când crengile-s rupte.
Credinţa-i deşartă.

Îşi simte, de-acum rădăcinile-n apă
Şi ştie că-i vremea, nu poate să scape,
Căci vântul o bate, iar apa dezgroapă
Tot ce o mai ţine.
Sfârşitul e-aproape.

Se simte-mpăcată când ştie că pleacă
Pe ultimul drum, dar purtată pe valuri,
Privind alte sălcii cum par că se joacă
În plete cu vântul.
Şi nu plâng pe maluri.

Îşi lasă în urmă vlăstare firave
Cu trupul subţire, ce-aşteaptă să crească,
Frumoase fecioare pe ţărmuri jilave,
Privind înspre Soare.
E voia cerească.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tufele pârjolite

de ger ne aşteaptă pe lângă casele
îngheţate discret şi sofisticat
unde oamenii stau mohorâţi
în singurătate privind pe fereastră
degradarea care se aşează pe jos
o neputinţă unsă cu toate alifiile
fiecare om păşeşte şi-i gata
să se spargă ca o pedeapsă
cinică în frigul care s-a refugiat
în casele lipsite de orice confort
toţi se ţin de pereţi în deplasarea
fără adresă pe lângă mobila arsă
de iarna dusă de oameni peste tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de mai

A fost o noapte-n luna mai
când stelele, mirate,
au strălucit când tu dansai
şi-au vrut să te arate
aceluia ce te privea
în toată frumuseţea ta,
de-o rară puritate.

Eu te priveam înmărmurit
iar muzica tăcuse
şi, ca prin vis, te-am auzit,
sau poate îmi păruse:
"-Dansezi? - Eu,... sigur, dar aş vrea...
- Stai liniştit, îţi voi cânta!"
... iubirea apăruse.

N-a fost un dans, a fost un zbor
prin lumi necunoscute,
în care te strângeam uşor
în mâinile făcute
un arc în timpul preţios
pierdut din vremea lui Cronos
în spaţii absolute.

Am fost în al iubirii pont,
în spaţiul dintre fapte,
privind acelaşi orizont
acolo,-n marea noapte.
Apoi, de mână şi uşori,
strălucitori ca nişte sori,
ne-am mângâiat cu şoapte.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind

Privind o rază prin miere
ţi se revelează
un alfabet de măşti.

Privind un cerc din absolut
ţi se revelează
sfera.

Privind razele măştile absolutul şi sfera
te văd pe tine
mireasă a cuvântului meu.

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

..

au plecat rândunelele...
ce dor în depărtări le cheamă?
ce spaimă le alungă?
să fie-acolo cineva la fel de trist
ce le aşteaptă,
ori fug de toamnă
zborul să nu le atingă...
sau poate nu pot să îndure,
privind cum rozele se scutură,
şi cad fără culoare,
valuri, valuri
uscatele petale...

George Ionită în Leaganul toamnei (2018)
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

A văzut-o cu ochii minţii pe liceana de 16 ani, năltuţă, cu frumuseţea bobocului care îşi înalţă boiul spre soare pentru a-i răpi o fărâmă de lumină şi căldură pentru ca, într-o dimineaţă senină să devină orhideia căreia el dorea să-i simtă parfumul, să-i sărute petalelw, să-i mângâie tulpina mlădie. Ea priveşte pe furiş poarta casei de alături, ştie că ochii lui au urmărit-o ca apoi să alerge ca s-o prindă din urmă şi să meargă împreună pe drumul pe care nu concep să-l străbată singuri. O perdea se mişcă la fereastra casei pe care ea a părăsit-o, nişte ochi o urmăresc cu părere de rău că nu pot vedea ce se petrece mai departe, dacă nu cumva mâinile lor se unesc sau se mângâie peste nişte sfinte limite. O vede pe studenţa care este acum floare împlinită Ea răspândeşte în juru-i surâs şi voie bună pe care nu vrea să le dăruiască altcuiva decât tânărului pe care ştie că o iubeşte. Ei nu socotesc că viitorul îi aşteaptă, ci trebuie să iasă în întâmpinarea lui, să şi-l apropie. Perdeaua de la ferestră se mişcă, nişte priviri se pierd în zădărnicie. Ei îşi unesc mâinile, s-au învăluit unul pe celălalt în culoarea ochilor lor şi simt că au un singur sugflet." Vino din Liban mireasă" îi cântă el. Mireasa lui e mai frumoasă şi mai înţeleaptă decât strălucitoarea biblică. Este mireasa lui.

Neron Aurel în Romanul "Generaţiile", capitolul Xi (august 2020)
Adăugat de Neron Aurel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica (2)

În jurul tău ne adunai,
Pe creştet ne mângâiai.
- Veniţi, eu sunt bătrână
Şi ca mâine poate mor.
Vreau să vă arăt şi vouă
Cum se face un covor.
S-ar putea, cândva în viaţă
Fi-var astea de folos,
Noi privind atunci din ceruri
Vom fi tare bucuroşi.
- Da' de ce să pleci în ceruri?
Plângând, eu te-am întrebat.
Acel ce pleacă acolo,
Pe veci e plecat.
Mângâindu-mă pe creştet
Blând mi-ai zis:
- Aşa-i de la Dumnezeu lăsat.
Fiecăruia i-e dat
Când menirea şi-a-mplinit,
Se-ntoarce de unde a venit.
- Bunico, te-aş mai întreba:
Care-i misiunea mea?
- Copile, singur vei afla
Care e menirea ta.
Omul, este ca şi pomul:
Înfloreşte şi rodeşte,
Iar apoi se ofileşte.
Mulţi te vor îndruma,
Multe sfaturi îţi vor da.
Numai tu vei fi în stare
Să-ţi găseşti rosul în cale.
Din toate bine să-nveţi,
Să faci viaţa să-aibă preţ.
Totul să faci cu plăcere
Dacă vrei să ai avere..

Cu furca-n brâu şi fusu-n mână
Toarce caierul de lână!
Să faci fir ca de mătase
Covorul fin o să iasă.
Şi să pui în firul lui
Frumuseţea câmpului.
Din coji de stejar, de ceapă şi arţar
Dai culoare firului, rezistenţă timpului.

*
* *

La-nmormântare n-am ajuns,
Dar astăzi vorbele-s în plus.
Dumnezeu aşa a vrut:
Să vă ştiu, cum v-am ştiut.
Şi-n amintire să vă am
Cum în viaţă vă ştiam.

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei,Dorohoi, 2017 (2016)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe în vis

Azi în zorii dimineţii
Era un falnic răsărit,
Iar la prânz simţeam căldura vieţii,
Voiam să fie un soare cumplit.

Am gânduri şi-o speranţă-n suflet,
Singura ce e pe-acest pământ,
Aş vrea să am un mare urlet,
Ca atunci când aş fi cu flori în mormânt.

Au trecut zile şi nopţi cu vise,
Tu lângă fereastră mă aşează,
Pe cer steaua noastră se-aprinde
Şi vine al nostru înger de pază.

Frumos ne veghează o lumină,
Ce stă aprinsă-n fiecare noapte,
E ca un luceafăr pe boltă,
De gânduri bune să ai parte.

Nu vreau picături în ochi,
Căci o voce stranie se aude des,
Gandul meu duce la deochi,
Dar trebuie lăsate că duce la stres.

Luceferii au împietrit deasupra tuturor,
Privind în oceanul ocrotitor,
Să nu păzească nimeni în locul lor,
Căci vor sfârşi îngrozitor.

Un chip frumos de înger visător,
Avea ochii ce luceau ca aştrii,
Venea cu-n zâmbet pătrunzător
Şi-ajungea la norii cei albaştri.

Priveam spre zarea-înconjurată,
Ce n-am mai văzut niciodată,
În spate simţeam o săgeată
Şi-n stomac fluturi şi greaţă.

În zori sperăm la o clipă de soare,
Şi-un trandafir roşu să-mi ofere,
Sărutul lui să-mi fie o plăcere
Şi inelul s-aducă multă avere.

poezie de Eugenia Calancea (13 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetiţie-n artă? Vai de cel care, privind un lucru frumos, deci viu, căci toate lucrurile frumoase sunt vii, privindu-l numai o dată şi numai dintr-un punct de vedere, crede că l-a văzut destul! Nici o floare nu e o "repetiţie". Nici o undă de lumină. De milioane de ani, de când trimite soarele raze pe pământul nostru, n-au venit două la fel.

citat celebru din Nicolae Grigorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau doi, acum e numai unul

în fiecare dimineaţă, împreună
ca acele ceasului, o pereche râzând atât
de perfect, zâmbind, continuând astfel
în fiecare dimineaţă, ei vin împreună
în fiecare dimineaţă, ei pleacă împreună

în această dimineaţă, el a plecat singur
în această dimineaţă, ea a rămas singură
privind în gol
prin nimicul pe care îl vede în faţa ei,
prin deşertul care traversează masa,

erau doi, acum e numai unul,
acum e prea târziu, prejudiciul a fost făcut.

poezie de Jim Moore, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si ochii asculta

e o nevoie de linişte din când în când
paşii noştri ştiu
marea îşi înghite valul
frunzele îşi odihnesc fruntea
privind tăcere deasupra
pescăruşi cu aripi ude
în tempera pictează doar strigăt pe cer
alb şi albastru fluturat de vânt
fluturii îşi tac zborul mereu

scoici uimite cu vorbe pe buze
în soare miroase a cuvinte moarte
tălpi desculţe le-afundă-n nisip
nimeni nu strigă
durerea se simte

azi tace…

câteodată timpul ne-apasă în piepturi clepsidre
secunde se scurg picături

doar mâinile îşi mai vorbesc între palme

doar buzele îşi mai înţeleg un sărut

doar paşi fără urme în mare
deschisă îşi scapă din valuri pe-al nostru
ne duce departe
ne duce…

e o nevoie de linişte din când în când

şi ochii au timpane
se-ascultă…

poezie de Lucia Firefly Popescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb e totu-n Mănăştur

iarna blândă a cuprins
în Cluj iată Mănăşturul
şi zăpada s-a întins
de acoperă acum totul

căci pe străzi şi pe alei
un strat alb se odihneşte
de-ţi tresaltă ochii tăi
prelung când iată-l priveşte

peste tot e alb frumos
şi pe stradă — printre blocuri
un strat alb fără miros
pretutindeni — nu pe alocuri

nu e frig ca altădată
ger aprig şi nepătruns
apa când era-ngheţată
pe vale şi-n jos şi-n sus

la Bogata când eram
în a mea copilărie
şi pe gheaţă mă dădeam
amintire încă-i vie

acum iarna e-o pictură
pe lângă ce-a fost atunci
nu mai are acea alură
nici pe dumuri nici pe lunci

căci acum prin Mănăştur
zăpada parcă-ţi surâde
cu-al ei chip curat şi pur
în palme când te cuprinde

nu mai e un frig cumplit
mâinile să ţi le-ngheţe
şi cu chipul năucit
să umbli pe la ferestre

e plăcut acum afară
cu alb totul e-mbrăcat
pe când mâinile îţi cară
tot ce azi ai cumpărat

poezie de Ioan Daniel Bălan (24 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind atent plugul vede că e de fier şi privind şi mai atent ţăranul, Arghezi, ca un poet bun ce este, vede că e de bronz.

perlă din examen
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remember, 2019

La Steaua ce străluce, de-i zicem noi Luceafăr
Mă-închin în zi de iarnă, smerit, mărunt şi teafăr...

Aştept să mi se spună, pe Lacul lunecos
Că sunt pierdut în toate, Luceafăr sus şi jos...

Şi vreau să ştie lumea că Teiul mă inspiră
Copou-mi e aproape, cuvintele-mi răsfiră...

În vremuri pe când Luna de El ştia anume
Eu nu eram aievea, eram pe altă lume...

Înfrigurat şi singur, pe lângă plopi impari
Ştiam ades să sufăr, copil iubit, Cotnari...

Azi Bolta Rece-mi pare mai caldă ca nicicând
Nemuritor şi rece, la pas uşor urcând...

Sunt amintiri pe care ca să le uita aş vrea
Nu pot, eu mă cutremur, privind în sus la Stea...

Aceste vorbe toate, cumplitele destine
Le-ar fi rostit în versuri chiar Eminescu-n sine!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebarea

Vorbind
Mi-am rănit o întrebare
În colţurile literelor evitate;
Şi sângerează acum,
Privind la tine
Cu semnul strâmb
În braţe.

Citind
Am încercat s-o pansez
În cuvinte calde, mângâind;
Şi lăcrimează acum,
Privind la tine,
Cu punctuaţia boantă
Pe margini.

Plecând
Am reuşit s-o acopăr
În răspunsuri firave, minţind;
Şi visează acum,
Privind la tine
Cu spatele întors,
Păşind...

poezie de Gabriela Chişcari (29 iunie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antropogeneză (II)

Cum ar fi fost o lume fără tine?
Nici Creatorul nu s-a obosit într-ale Sale
să caute alternativă şi din Sine
să dea bărbatului Adam o altă cale!

Acum, privind în urmă, văd femeia
călătorind cu noi timp de milenii,
umăr la umăr stând lângă aceia
cu care-au construit case, imperii...

Nu pot concepe-ntreaga existenţă
fără femeile ce ne nasc plozii
fără culoarea lor, fără esenţă...
... o lume fără ele au nerozii!

Ştiinţa-i dă peste năsuc la prostul
ce nu-i vede compatibilitatea
iar de eşti cârcotaş şi-i negi tu rostul
oricât ai vrea, nu poţi suci dreptatea!

poezie de Petre Conceatu (5 noiembrie 2014)
Adăugat de Petre Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!