Bunici uitaţi

Cu lacrimi se luptă
departe de noi,
toiagul nu-i plută
în anii şuvoi.

Cândva, ei vegheau
în zile şi nopţi,
iubind se credeau
părinţi de nepoţi.

Iarna le trece
prin inimi fiori,
gheaţa-i oglindă
a negrilor nori,

semnul tristeţii,
ca plumbul apasă,

casa e goală,
dar nu-i loc de masă.

Se-nchină la cerul
cu răni de icoane,
se tem de îngheţul
sub grele obloane.

La uşa lor veche,
doar soarta mai bate -

când iar creşte taxa
de singurătate.

poezie de N. Petrescu-Redi (25 noiembrie 2019)
Adăugat de Njcolae Petrescu Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul şi zarea

Ţi-e dor de a ta mamă,
dar "zâna" e plecată -
la margine de
lume,
norocul ea îşi cată.

Încerci s-ajungi din nou
la vremea din poveste,

o aripă e frântă,
iar cerul nu mai este.

Privirea-ţi încordată
ajunge până-n
zare,

ce jilav toarce ochiul
când mama nu apare!

Cu amintiri trezeşti
viori împărăteşti –

grăbitul cânt apune
pe răvăşite strune.

Trec zilele, trec anii,
în "Casa de copii",
păşeşti cu-amar
şi teamă,

norocul e plecat,
bunicii sunt în cer,
iar cerul nu-i în mamă...

Ca jarul arde clipa,
dar candela
e rece.

Prin inimă, cea mamă
acuma nu-ţi mai trece.

poezie de N. Petrescu-Redi (februarie 2020)
Adăugat de Njcolae Petrescu- Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce şubred e toiagul
când stol se-adună norii
şi anii îţi trec pragul
mai des decât feciorii!...

catren de N. Petrescu-Redi din Gânduri cu rimă (2000)
Adăugat de Mariea Petrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstignirea

Gloata prin neguri
strigă Baraba,

viforul şuieră,
viforul bate
cuie de-arginţi...

-Grele,
grele mai sunt,
Tată,
piroanele astea,
geme Iisus...

Ca lutul din ei,
ca tot Cerul din
Mine,
sunt grele, Tată!

poezie de N. Petrescu-Redi din Vânător de cerbi albaştri (2011)
Adăugat de N. Petrescu-Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe de la bătrâneţe

Ce-ndărătnică privire s-a-nrădăcinat sub pleoape
Şi ascunde lacrimi grele şi ascunde lacrimi calde.
M-aş piti ca-ntr-o oglindă de privirea mea păgână,
însă lacrima mă ţine, parcă tot mai strâns de mână.

Ochii mei plutesc în ceaţă şi de-un timp îi simt gemând.
Nu-i decât singurătate şi tăcere pe pământ...
Sfredelesc vulcani în suflet. Palmele mai rău mă dor.
Doar în mine bate ploaia, eu sunt plină de nămol...

Nu mai ştiu de-s lacrimi, sânge, ori un gând hoinar în noapte.
Uşa vieţii mă tot strânge. Şi-mi e frig şi-mi este noapte.
Nu mai arde nici făclia de iubire şi de viaţă
Şi abia aştepy, Părinte, să se facă dimineaţă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pribeagul

Tu nu ştii despre timp, decât că trece,
Da-n urma lui ce lasă, nu vei şti,
Cu măreţia vrei a te petrece,
Dar toate-s numai până într-o zi!
Pluteşti prin nori când bolta e senină,
De plumbul norilor te-ascunzi în vânt,
Nu eşti nici tu, nici viaţa nu-i de vină...
Cine-i de vină, noi nu vom şti nicicând!
Visezi mereu doar soare peste toate,
Şi crezi că lumea toată e un rai,
Alergi să le cuprinzi, dar nu se poate...
Ce n-ai avut vreodat' nu poţi să ai!
Pluteşti trecând peste hotarul lunii,
Simţi cum văzduhul este doar al tău
Calci peste sufletul ce ţi-l dau unii...
Dar mai târziu apar păreri de rău!
Nu te-ntrista, pribeagule prin lume,
Dacă singurătate e atunci
Când vrei să îţi găseşti un loc anume
Şi nu găseşti decât un cuib de cuci...
Nu te uita urât la iarna care
De tâmple ţi s-a agăţat discret,
Târziu este acum pentru o-ntrebare
Care doar un pribeag o poartă-n piept!

poezie de Lili Şipoteanu (4 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cantec mut

Iubind cu lacrimi, plangand cu dragoste
si timpul parca s-a oprit in loc;
cand suspinand, visand departe
la tine vreau sa ma intorc.

Iubind cu lacrimi, plangand cu dragoste
din mintea mea nu mai dispare chipul tau...
Si ma intreb acum de am aceasta soarta:
"Am fost eu chiar atat de rau?"
Am fost eu oare chiar atat de rau
iubind cu lacrimi plangand cu dragoste?...
Da, am lasat rani,
doar fete triste pe unde-am trecut;
Iubind cu lacrimi am ucis sperante,
cu-n "te iubesc" tacut, un cantec mut.

Plangand cu dragoste-am lasat
doar umbra a ceea ce am fost odat':
iubitul tau tacut: un cantec mut.

poezie de Marian Balint
Adăugat de Marian Balint
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marină

Se'ntorc pescarii în spre sat;
Pe ţermu'n neguri cufundat
Lucesc luminile lor rare,
Scântei perind în depărtare.
Şi ceru-i sur, greoiu e de nori,
În noaptea plină de fiori
Tânguitorul val se bate
De-a stâncilor singurătate.

Şi s'aud glasuri răsunând,
Vre-un cântec trist din când în când,
Din vârf de munţi un clopot lin
Revarsă glas de jale plin,
Iar goelandul solitar,
Stăpânul valului amar,
De vântul mărilor trezit,
Boceşte'n cuibu-i de granit.

Întunecat e tot şi mut;
Din cerul aprig şi tăcut
Pe ape fără de sfârşit
Se cerne ploaia liniştit.
Încremenite toate par
De somnul blând al morţii, - doar
Tânguitorul val se bate
De-a stâncilor singurătate.

poezie celebră de Nicolae Iorga
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Atât de rar mă-ntorc acasă
În satul meu, in satul drag,
Pe tata nu-l mai vad în poarta
Şi mama nu mai iese-n prag.
În poarta-atarna o crenguta,
E semn ca-acasa nimeni nu-i,
Deschid, mie inima micuta
Şi intru... in ograda cui?
E casa noastra parinteasca,
O casa fara de stapan,
Parintii au plecat departe...
Şi niciodata nu mai vin.
Doar nucul care-i pus de tata
Şi-al nostru câine gospodar
Ma-ntampina si parca-ntreaba:
"De ce te-ntorci atat de rar?
Ma uit la casa coscovita,
La pomii care s-au uscat,
La bietul câine, care plange,
Ca apa nimeni nu i-a dat.
În casa lucrurile toate
Mai stau asa precum au fost
Cu praful vremii poleite,
Nu-i mama... ca le-ar da de rost.
Când dau sa ies bătrânul câine,
Cuminte si-ntelegator,
Îmi linge mana, parcă-ar-zice:
"Nu mă lasa singur sa mor!..."
Cu inimi arse de suspin
Ne despartim manati de soarta
Iar cand ne-ntoarcem ne dorim
Să nu găsim crenguţa-n poartă...

poezie de Ioan Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi în ochi

Lacrimi în ochi, în suflet, în trup
Se revarsă ca frica de lup
Ce atacă în haite stâna, poporul
Orbit de durere, pătruns de fiorul
Că ţara-i săracă şi tinerii ei
Se vând la străini ca turma de miei.

Nu-i viziune gândită de bine şi nu-i
Doină sau odă pe placul oricui,
Politica noastră e mută pe şahu-i restrâns,
Piesele lor pe noi ne-au învins,
Ne-au adus coloana în sapă de lemn,
Pământul absoarbe lacrima semn,
Europa-şi măreşte şi PIB-ul şuvoi,
Pofta fericirii îi creşte iar noi
Suntem dezgustaţi de viaţă, de progres
Când ţară se-nchină la icoane-n regres.

Lacrimi în suflet, lacrimi în trup
Se desprind din ochi şi se rup,
Se fac sare pe obraz şi pe piept,
Românul acceptă supus şi discret
În virtutea că oase la rând
Au albit bunătatea acestui pământ.

E-o miză ascunsă, nimic nu se face,
Ne sprijinim aiurea de foc şi de ace,
Strângem din dinţi pătrunşi de durere,
Ura din noi râde, cu nesfârşită plăcere!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sălbatice nopţi - Sălbatice nopţi!

Sălbatice nopţi - Sălbatice nopţi!
Cu tine de-aş fi
Sălbaticele Nopţi
Luxuria noastră ar fi!

Zadarnice - Vânturile -
Unei inimi în port ancorată
Nu-i pasă de Busolă -
Nu-i pasă de Hartă!

Vâslind în Eden -
Ah, Mare! - de-aş putea
La Noapte - să ancorez
În unda Ta

poezie clasică de Emily Dickinson, traducere de Ileana Mihai-Ştefănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile şi zile

Am zile bune şi am zile rele,
Zile când te gândesc, şi-n care nu,
E viaţa mea un fel de paspartu,
Ştiind deschide uşile rebele.

N-am vrut să-mi las sărutul în zăpadă,
Şi astfel, n-am păşit către liman,
Şperaclul meu e doar un talisman,
Departe de-aţi produce vreo corvoadă.

Pe cerul alb trec păsări într-aiurea,
Chemându-se pe nume disperat,
Cerul de lapte a agonizat
Şi de sub mierle a fugit pădurea.

Dar, când mă strigi de dincolo de nori,
Am zile bune ca un pom cu flori.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou trecut

Esti mai departe ca oricând
Si drumu-mi pare anevoios
Doar cu privirea te pătrund
Ecou al glasului melodios

Doru-mi este mai profund
Când noaptea gri se lasă
Luna scaldă cerul rotund
Anii trec nimănui nu-i pasă

Cregi ce zgârâie prin nori
Chemând un nor de ploaie
Un soare ce apune în zori
Murind de dor si atâta jale

Am să te-nchid ecou trecut
În aerul cel mat din sticlă
Purtat vei fi pe lac necunoscut
Prin valuri negre ca de smoală

Sufletul meu la tine merge
Să ajungi la mal doar soaptă
Si dorul meu la tine ajunge
Când dragostea e coaptă

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regina Maria şi-a lăsat inima românilor

Dintr-o casetă-albastră,
de mult lăsată-n dar,
răzbate-un ticăit
de ceas trecut prin jar...

E inima Măriei,
cea perlă de coroană,

Manole, ascultând-o,
pare-a-i vorbi o Ană!

Şiragu-i de bătăi,
cândva,-n Războiul Mare,
încununa un vultur,
încununa o zare.

Cu grijă de soldaţi, de oameni
necăjiţi,
în patru cămăruţe, pansat-a mulţi răniţi.

Bătea la porţi înalte
spre a grăbi
Unirea...
Departe, ce departe
părea că-i despărţirea!

Of, inima reginei
într-o casetă bate!

Retrasă-n al ei timp,
aproape-i şi departe.

Ce rază îi dă viaţă,
ce vrajă o străbate?!

Oriunde e mutată –
şi ferecată bate!

poezie de N. Petrescu-Redi (13 decembrie 2019)
Adăugat de Njcolae Petrescu Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moldoveanca

Pe străzile Genevei,
Prin zori în deşteptare,
Apare o statură,
O moldoveancă-n floare!

Şi bus-ul, şi, chiar tram-ul
Stau amuţite-n loc,
Mă rog, că trece fata,
Dând la pedale foc.

Şi nici, măcar, sirena,
Al dracului de tren,
Nu-i poate închide gura
Când Ea îşi are un ţel!

Căci o aşteaptă munca
Şi timp nu-i de popas,
Veghează telefonul,
De la copil un glas!..

Din noapte până-n noapte
Nu-i decât furnicuţă,
Munceşte şi adună
Avere-n pestelcuţă!

Iar ziua când e mare
Şi-i bate raza-n faţă,
E o copilă dulce,
Cât ziua de măreaţă!...

Zâmbind, adie a fragă...
Prin lacrimă păşeşte,
De-şi vede mama dragă,
Copiii până-n creştet!

Şi, cum să facă oare,
Cum să se rupă-n două:
Să stea cu ei la masă,
Ori să îi scalde-n rouă?!

Şi ar pleca, chiar, mâine
La casa ce o cheamă,
Dar... cine să rămână,
Să deie din pedale?!

O lacrimă-i coboară...
Dând la pedale foc:
Nu-i voie să ne plângem!
Timpul nu stă pe loc!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porţile tristeţii se închid uneori doar pentru a ne strivi.

aforism de N. Petrescu-Redi din Ergo... (1999)
Adăugat de Mariea Petrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi nu aud

Azi aud doar vuietul din mine
Şi pasul schiopătat, eu azi îl simt
Nici soarelui nu-i simt caldura...
Doar asta simt, doar omul obosit.

Sunt zile lungi, departe de tot gândul
Prea liniştite din tot tumultul meu
Sunt zile când mi-e dor de tine
Aş vrea să fii cu mine-acum din nou.

Simt gustul dorului şi-al tău,
Şi iar, şi iar gândesc la tine.
Ştiu, ne despart doar dimineţi
Ce-au fost scaldate doar de nopţi senine.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diametrul nimbului nu-i doar suma a două raze.

aforism de N. Petrescu-Redi din Reverber (2005)
Adăugat de Mariea Petrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubite, urlă iarna

Iubite, urlă iarna cu viscolul în plete,
Iar o vântoasă surdă îngenunchează pomi,
S-aud şi trosnituri cu ton de pistolete,
Când îşi răsfrâng din ramuri şi plâng ursuzi, molcomi.

Încuie uşa bine şi trage din obloane,
Nu o lăsa să intre în cuibul nostru cald,
Şi încălzeşte-l grabnic, şi caută-n cotloane
O plapumă pufoasă cu cercuri de smarald.

Ne zguduie şi poarta.... Ai zăvorât-o bine?
Să nu pătrundă zbucium în cuibul nostru mic,
Şi scârţâie fântâna cu răni de mandoline,
Când crivăţul o-ndeasă sub tălpi de inamic.

Iubite urlă iarna şi-o spaimă mă apasă,
Încuie uşa bine, să nu ne intre-n casă...

sonet de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metal cenuşiu

Plumbul nu-i o vitamină, ci metal ucigător,
Care lent îţi intră-n venă, te intoxică mortal,
Dinţii-ţi cad şi în oglindă vezi o faţă ca de cal,
Ce rânjeşte din maşină-n drumul către abator.

Te transformi încet dar sigur, într-un sumbru caşcaval,
Purpuriile globule îţi incărunţesc şi mor,
Plumbul nu-i o vitamină, ci metal ucigător,
Care lent îţi intră-n venă, te intoxică mortal

C-o iubită de-o noapte, te iubeşti în dormitor,
Eşti viril, frumos, romantic, un Apollo actual,
Brusc se-aude-o pocnitură şi un glonte-ucigător
Drept în inimă se-nfige, un deznodământ fatal...

Plumbul nu-i o vitamină, ci metal ucigător!

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative...

Nici o floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nici o pasăre nu-i rară, fără de cuvântul vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, dacă nu-i dorit de dor...
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nici o noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici un om nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nici o zi nu e aleasă, fără de iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nici o vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nici o prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Nici un gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş...
Nici o fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nici o iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are stăruinţă.
Nici o soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu, îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!