Iubite, urlă iarna
Iubite, urlă iarna cu viscolul în plete,
Iar o vântoasă surdă îngenunchează pomi,
S-aud și trosnituri cu ton de pistolete,
Când își răsfrâng din ramuri și plâng ursuzi, molcomi.
Încuie ușa bine și trage din obloane,
Nu o lăsa să intre în cuibul nostru cald,
Și încălzește-l grabnic, și caută-n cotloane
O plapumă pufoasă cu cercuri de smarald.
Ne zguduie și poarta.... Ai zăvorât-o bine?
Să nu pătrundă zbucium în cuibul nostru mic,
Și scârțâie fântâna cu răni de mandoline,
Când crivățul o-ndeasă sub tălpi de inamic.
Iubite urlă iarna și-o spaimă mă apasă,
Încuie ușa bine, să nu ne intre-n casă...
sonet de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.