Bunici uitați
Cu lacrimi se luptă
departe de noi,
toiagul nu-i plută
în anii șuvoi.
Cândva, ei vegheau
în zile și nopți,
iubind se credeau
părinți de nepoți.
Iarna le trece
prin inimi fiori,
gheața-i oglindă
a negrilor nori,
semnul tristeții,
ca plumbul apasă,
casa e goală,
dar nu-i loc de masă.
Se-nchină la cerul
cu răni de icoane,
se tem de înghețul
sub grele obloane.
La ușa lor veche,
doar soarta mai bate -
când iar crește taxa
de singurătate.
poezie de N. Petrescu-Redi (25 noiembrie 2019)
Adăugat de Njcolae Petrescu Redi
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.