Bogăţia noastră

Când mâna mea va fi zbârcită
Tot ţie îţi voi fi sortită.
Când părul alb îmi vei privi
Adu-ţi aminte cum mă ştii,
Cu părul roşu, desfăcut
Când ne iubeam atât de mult.
Acum în parc mâna ţi-am luat
Frigul nu-l simt, m-ai protejat.
Pe bancă stăm, păsări hrănim
Cuvinte nu vrem s-auzim.
Ne amintim anii trecuţi
Zâmbim, oftăm şi stăm tăcuţi.
Ne amintim prima privire
Şi cum dansam fără oprire
Cum mi-ai dat flori fără motiv
Şi cât erai de pozitiv.
A fost iubire-adevărată
Din ceruri binecuvântată.
Copiii noştri au plecat,
Dar noi în suflet i-am păstrat.
A noastre inimi în tandem
Sunt bogăţia ce-o avem.
Şi stând aşa alăturat
Noi timpul l-am îngenuncheat.
De aceea, până vom pleca
Un singur suflet vom avea.

poezie de Stacey Smith, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi mai aduci aminte?

Îţi mai aduci aminte de prima întâlnire
Când inima în piept bătea fără oprire?
Îţi mai aduci aminte de prima sărutare
Şi cum ne-mbrăţişam în noaptea-mbietoare?

Îţi mai aduci aminte când ne plimbam pe plajă
Şi visurile noastre erau precum o vrajă?
Îţi mai aduci aminte ce bine ne simţeam
Când tu m-aveai pe mine şi eu pe tin' te-aveam?

Îţi mai aduci aminte ce mult vorbeam şi tare
Când mână-n mână alături ieşeam la o plimbare?
Îţi mai aduci aminte cum zilele treceau
Chiar dacă era soare ori ploile veneau?

Îţi mai aduci aminte c-aveam doar o dorinţă
Ca focul să-l aprindem în trup şi în fiinţă?
Îţi mai aduci aminte cum inima ofta
Şi cum de-atâta poftă cu totul se topea?

Îţi mai aduci aminte ce tandru mă priveai
Fiindcă vedeai în mine fiinţa ce-o iubeai?
Îţi mai aduci aminte cum mâna mi-ai întins
Ştiind că soarta-n suflet văpaia ne-a aprins?

Îţi mai aduci aminte iubirea ce-am simţit
Şi ziua-n care-am spus un "da" ce ne-a unit?
Îţi mai aduci aminte la drum cum am plecat
Cu o iubire pură şi sufletul curat?

Îţi mai aduci aminte că ne-am promis mereu
Să ne iubim întruna la bine şi la greu?
Îţi mai aduci aminte promisiunea sfântă
Că fericiţi vom fi, tristeţea va fi-nfrântă?

Îţi mai aduci aminte copilul cum ţineai
Şi cum îl legănam atunci când oboseai?
Îţi mai aduci aminte ce viaţă bună aveam
Şi cum în armonie familie eram?

Îţi mai aduci aminte cât ne iubeam de tare
Şi cum râdeam întruna cu lumea la picioare?
Îţi mai aduci aminte ce mult am suferit
Când vremea a fost dură, cuvântul nerostit?

Îţi mai aduci aminte cum am jelit de-aprins
Că ne-au plecat părinţii şi-al nostru foc s-a stins?
Îţi mai aduci aminte ce chin am îndurat
Atunci când lumea noastră pe dos s-a răsturnat?

Ce s-a ales de viaţa ce-am dus-o amândoi?
Ce a păţit iubirea cea sfântă dintre noi?
Unde s-a dus sărutul duios de noapte bună
Şi îmbrăţişarea caldă din nopţile cu lună?

Mă-ntreb, a fost aievea? Putem face ceva?
Că vreau la tine-n braţe, eu simt în sinea mea.
Şi de la capăt oare putem ca să o luăm
Să stăm alături iarăşi, iubirea s-o gustăm?

poezie de Marcia A. Newton, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi ne iubeam nespus...

Noi ne iubeam nespus...

Mai ştii ce fericită am fost
Când mi-ai dăruit
Un trandafir de plastic, roz,
Dat cu parfum?

Ne iubeam nespus...

Îţi aminteşti ce mi-ai spus?
Că pot să-l ţin în palme
Fără să-mi fie teamă
Că mă va înţepa...

Iubeam nespus...

Astăzi, m-ai luat de mână
Şi, bucuros, m-ai condus
Pe un câmp de flori de plastic...
Albe... albastre şi galbene... roz...

Nespus...

Îmi şopteşti că sunt veşnice,
Că sunt deschise şi-n noapte.
Eu te întreb:
"Le-ai parfumat pe toate?"

poezie de Ruxandra Palade
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne amintim

ne amintim până la urmă
atunci când viaţa ni se curmă
şi stă închisă în morminte,
de toate-aducerile-aminte.

ne amintim de tot ce-a fost,
poveşti închise într-o carte,
file rămase fără rost
de care nu mai avem parte.

ne amintim şi de lumină
şi de noroaie şi de tină
şi din argila modelată
voi face chipul tău de fată.

şi vom cânta încet-încet
duiosul nostru menuet,
vom sta ca domnii împreună
sub clarul cerului cu lună.

privi-vom vremile în mers
în micul nostru univers,
urcând cărarea-n veşnicii
în doruri si melancolii.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (23 septembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eroi au fost, eroi sunt încă!

Noi suntem undeva, în iarba moale,
În spicul copt, în ţarina fierbinte
În munţi, cu mândrele poieni la poale,
Noi n-am murit de tot, luaţi aminte!

Noi stăm şi astăzi strajă-ndelungată,
Sus, sus, la ale veşniciei porţi
Să aducem iarăşi jertfa ne’ntinată,
Luaţi aminte, noi nu suntem morţi!

Cum stăm noi jertfă lângă Dumnezeu,
Din noi se-nalţă flacăra cea vie,
Prin care-n ceruri amintim mereu
Că este pe pământ o Românie.

Şi dacă neamul plânge în nevoi,
Noi stăm de veghe sus necontenit
Şi cerem izbăvire pentru voi,
Căci numai pentru asta ne-am jertfit.

poezie celebră de Zorica Laţcu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-ţi mai numeri anii…

De ce-ţi mai numeri anii să vezi de eşti bătrân
Când ştii ce grea durere tu porţi în al tău sân,
Şi pentru ce oglinda întrebi privind în ea
Să-ţi spună de nu-i încă zbârcită faţă ta?

Când ştii c-a tale lucruri ce curg neîncetat
Adânci şi triste urme în suflet ţi-au lăsat,
Şi crezi c-o vecinicie amară e de când
O clipă fericită avut-ai pe pământ.

Şi ce-ţi mai foloseşte să ştii azi cum mai eşti
Când simţi că tu pe lume de mult nu mai trăieşti;
Purtând cu moartea-n suflet străin în orice loc
Viaţa ta pustie şi fără de noroc!

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte dulci,cuvinte flori (soţiei de 8 Martie)

De 8 Martie, în zori,
cuvinte dulci, cuvinte flori,
Cu mult drag îţi dăruiesc,
semn că încă te iubesc.

Cuvinte dulci, cuvinte flori
pornite din inimioară,
Am să rostesc de multe ori
şi în astă primăvară.

Iar din suflet îţi doresc
multă, multă sănătate.
Ca florile când înfloresc,
de lumină să ai parte.

Acum, mai mult ca altădată
cu nostalgie-mi amintesc,
Cum te iubeam când erai fată.
La fel şi astăzi te iubesc.

De 8 Martie, în zori,
cuvinte dulci, cuvinte flori,
le voi rosti de mii de ori.
Te-îmbrăţişez şi te iubesc
cu mult mai mult ca-n tinereţe.
Azi sincer îţi mărturisesc
Iubirea n-are bătrâneţe.

poezie de Dumitru Delcă (8 martie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi Eu şi Tu, noi amândoi

Mergând pe Drumul Robilor
prin galaxii şi printre stele,
debusolaţi şi obosiţi,
apare chinul.
Şi Eu şi Tu, noi amândoi,
ne-am înţeles
să ne unim destinul.

Şi Tu şi Eu
iubindu-ne,
ne-am hotărât şi ne-am luat.
Tu soţ, iar Eu soţia ta,
demult, dar încă n-am uitat.

Şi Eu şi Tu
ne amintim
de greul drum de la-nceput,
dar vorba Ta a fost un dar
iar zâmbetul şi un sărut,
n-au fost în zadar.

Şi Eu şi Tu când ne iubeam
ca doi nebuni, zâmbind ziceam:
Tu doi urmaşi, unul şi una,
sau, câţi or fi!
Eu? Patru! Vreau să am.

Şi Tu şi Eu
ne amintim, prin câte grote
am trecut, cum am sărit
şi ne-am zbătut,
de toate să avem.
Anii s-au scurs,
se duc mereu,
şi Eu şi Tu am mai albit.
Copii sunt la casa lor
dar nu ne-au părăsit.

Şi Eu şi Tu
ne bucurăm
c-avem nepoţi. Eu îi iubesc.
Să ducă „trena” cum or şti,
au rădăcini şi n-or pieri,
eu asta mi-o doresc.

Tu... din păcate ai „plecat”
pe Calea Laptelui. În „sus”.
Şi… nu-i cunoşti.
De când te-ai dus…
Eu singur rătăcesc haihui,
mă simt stingher al nimănui,
de-atâtea lacrimi ce-am vărsat,
izvorul dulce mi-a secat…
Plângând.
Dar nu-i nimic,
aşteaptă un pic, că vin.
Cât de curând.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicată ţie, prieten drag!

Îmi amintesc cu drag de acele vremuri
Când ieşeam cu toţii afar' la joacă,
Îmi amintesc, şi suflet tu îmi tremuri,
Întristat de timpul ce anii o să ni-i treacă.

Ne jucam de-a v-aţi ascunselea
Şi făceam cornete din hârtie,
Cât aş vrea să-ntorc vremurile acelea,
Să mai fim cu toţii ca-n copilărie.

Şi mergeam pe banda ce transporta cărbune,
Cu tubermanele să ne "împuşcăm",
Au fost toate acele numai clipe bune,
Azi doar amintiri ce-n suflet le păstrăm.

Ai plecat, Cosmin, nefiinţa ai urmat,
Şi am pierdut un prieten ca un frate,
Ai plecat la ceruri, căci cerul te-a chemat,
Şi ai lăsat în urmă inimi îndurerate.

Au trecut doi ani de când eşti printre îngeri,
Şi de când cu tine parte din noi ai luat,
De-aş întoarce timpul la clipele de ieri
Azi cu noi ai fi, la fel ca altădat'.

Noi te vom păstra mereu în amintire,
Tu vei fi o parte din sufletele noastre,
Şi te vom privi în zori şi asfinţire,
Ca pe un soare nou pe zările albastre.

Lui Vitejanu Cosmin - Marian

poezie de Răzvan Isac (26 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveam, mângâiam, iubeam...

Iubeam mâna ta!
Cu podul de palmă
deasupra-mi coroană
ce mă apăra
si când mângâia
te lua şi purta
pe tărâm de vis
cu frumos deschis;
.
Priveam ochii tăi!
Luceferii mei,
cu razele-gene
grilaje in vreme,
ce-i ţineai închişi
să nu fie-nvinsi...
Că "inima cere"
si de sunt văzuţi,
gata-s disparuti;
.
Mângâiam faţa ta!
Luminata rar
de "zâbetuI-dar"
ce nu-l mai purta,
că nu-l mai avea...
Florile-nfloreau
si se parfumuau
zâmbete, apăreau
doar când o priveam;
.
Visam şi sărutam!
Gândul tău sfânt,
lăcaşul fluturilor,
ce zilnic, in zbor,
veneau la mine
sa-mi spună de tine,
de zi si de noapte,
De toate - câte poţi, poate...
.
Pentru tot ce mi-ai dat,
pentru tot ce mi-ai luat,
gânduri de bine
flori color, cer fără nori,
iubire multă
cât fiecare, poate sa ducă
Din ziua divina...
Esti TOT pentru mine!

poezie de Garofiţa Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii au suflet de înger

Copiii au suflet de înger,
Când dorm în patul lor
Somn dulce şi uşor.
Când se roagă lui Dumnezeu
Să fie sănătoşi şi pacea să dăinuiască pe pământ mereu.
Copiii au suflet de înger când spun o poezie,
Despre un ghiocel, despre un puf de păpădie
Copiii au suflet de înger, noi asta bine o ştim,
Mai ales când ne cer iubirea şi noi nu putem s-o dăruim.
Copiii au suflet de înger când cerşesc pe stradă o bucată de pâine,
Dar noi trecem pe lângă ei fără să ne gândim la ziua de mâine!
Copiii au suflet de înger, dar poate şi îngerii au suflet de copii.
Cine ştie asta, poate tu, Doamne, ştii?

poezie de Vladimir Potlog (21 ianuarie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pete

Ţi-am pictat corpul fără vină,
De la buzele mele te-ai pătat,
Şi acum pielea ta de aluniţe-i plină,
La cât de mult te-am sărutat.

Ţi-am spus în suflet să nu mă priveşti,
Că-i prea negru şi pătează,
Iar acum cu ochi negri tu îmi eşti,
Dorinţa când îi văd îmi sângerează.

Ai până şi pasul colorat,
Şi-mi alergi desculţă-n amintire,
Şi gândul meu mi l-ai pătat
Cu talpa ta mult prea subţire.

Cu Toamnă din greşeală te-am pătat,
Căci am pus mâna pe frunze,
În păr ţi-am pus un ruginiu-roşcat,
Şi un roşu-uscat pe buze.

De-al meu cuvânt eu te-am atenţionat,
Să nu-l asculţi şi sceptic să îl crezi,
Căci sufletul de acolo ţi-e pătat,
Când ai început să îl îmbrăţişezi.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeam, priveam, mângâiam ...

*
Iubeam mâna ta!
Cu podul de palmă
deasupra-mi coroană
ce-ncet, apăra
si cand mângâia
te lua şi purta
pe tărâm de vis
cu frumos deschis;
.
Priveam ochii tăi!
Luceferii mei,
cu razele-gene
grilaje in vreme,
ce-i ţineai închişi
să nu fie-nvinsi...
Că "inima cere"
si de sunt văzuţi,
gata-s disparuti;
.
Mângâiam faţa ta!
Luminata rar
de zâbetuI-dar
ce nu-l mai purta,
că nu-l mai avea;
Florile-nfloreau
si se parfumuau
zâmbete, apăreau
doar când o priveam;
.
Cântam şi sarutam!
Gandul tău sfânt,
lacasul fluturilor,
ce zilnic, in zbor,
veneau la mine
sa-mi spună de tine,
de zi si de noapte,
De toate - câte poţi, poate...
.
Tot ce mi-ai dat,
pentru tot ce mi-ai luat,
gânduri de la mine,
flori color, cer fără nori,
iubire multă
cât fiecare, poate sa ducă.

poezie de Garofiţa Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea s-a stins

pentru Bianca

Lacrimi nu mai am, când te privesc zăcând neînsufleţită....
În agonii şi suferinţe te-am privit zvâcnind...
O singură dorinţă aveam a-mi fi împlinită...
Ca tu, să te mai bucuri... prin viaţă tot trăind....

Nu poate nici cuvânt, şi nici lacrimi amare,
Să stingă cea durere ce-o simt în piept arzând...
Mi-ai fost copilul dulce, ce m-alinta c-o floare,
Iar eu... fără de tine, mă văd uşor căzând...

Şi te-am iubit, cum nu se scrie-n cărţi...!
Şi mi-ai fost în suflet... tu mult m-ai alinat...!
Poate să mai treacă încă zece vieţi...
Eu nu am să te uit, copil mult adorat!

Bianca, te iubesc! Tu eşti acum plecată...
M-ai părăsit şi tu... cu mult, mult prea devreme...!
Şi trebuie s-accept soarta... deşi, neresemnată...
Primisem despre tine, atât de multe semne!

Nu pot eu fără tine! Copil celest ce-ai fost...
Sufletul mi-e spart în cioburi răsfirate...
Voi înţelege poate, că totul are-un rost...
Deşi, prin agonii plutesc acum în toate!

Mă doare şi mă probuşesc de a ta plecare...
Ai fost prea tânără, când tu m-ai părăsit...!
Acum am o nevoie aprig de-o schimbare,
Am inimă zdrobită şi suflet pustiit!

Oh, te iubesc atât! Iubesc spre veşnicie...!
Şi ne vom revedea... atunci când ceasul vine.
Tot ce-a fost dat să am, mi-a fost luat să-mi fie...
Dar ne vom întâlni... pe plaiuri verzi, divine.

Tu, suflete curat... să ştii cât te-am iubit!
N-aş fi crezut vreo clipă... să mori în locul meu...!
M-aş fi sacrificat... şi iar m-aş fi zidit...
Şi ţi-aş fi luat durerea şi tot ce ţi-a fost greu.

Şi la final am înţeles: noi nu putem alege!
Destinul este scris cu mult timp de am fi...
Acela ce iubeşte... doar bucurii culege,
Nimic din ce-ţi propui... nimic nu vei primi!

Pentru aleşii Domnului...
Dedicaţie specială pentru fiica mea, plecată prematur către cele sfinte...
R. I. P. BIANCA - 3 februarie 2000 - 22 mai 2017

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt fascinat

de o alianţă militară
atât de agreată de cetăţenii noştri
de mâna a doua spre
a treia din colţul europei
în care ne-am aşezat singuri
complăcându-ne cu starea asta
de fapt
stăm în genunchi fără să fim obligaţi
în bezna postdecembristă
acum îmbrăţişăm câinii
războiului stând pe caii ruginiţi
aruncaţi la gunoi de alţii
mai bogaţi decât sărăciţii lumii
nu sunt
fascinat de fierul vechi adunat
pe bani grei mi-e sufletul de piatră
am obosit să văd izbânda
celor cu capul plecat pentru totdeauna

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am căutat

Te-am căutat atât de mult şi am sperat că n-ai să pleci,
Mi-ai lăsat sufletul mut şi pe obraz doar lacrimi reci.
Nu mă întreba dacă mai plâng, nu am să-ţi spun tot ce mă doare,
Chiar dacă răni în suflet strâng, tot ce-ţi ofer azi e UITARE.

Din ziua în care ai plecat, nicicând n-am mai zâmbit,
Şi aş vrea să stii că în urma ta, pe nimeni n-am iubit,
Mi-e cerul fără stele, mi-e cerul fără soare,
Şi inima din piept, iubito, iar mă doare.

Rămas în urma ta, tot strâng la piept iluzii,
În noaptea fără stele, amintiri, îmi sunt perfuzii,
În toate, doar pe tine mereu te regăsesc,
Stau singur şi adorm, în lacrimi mă trezesc.

Te-am aşteptat în gară pe un peron pustiu,
Ştiam că vii la mine, cu tine urma să fiu,
Ţi-am pregătit în grabă, un imens buchet de flori,
Când ai sosit, iubito, ne-am sărutat de mii de ori.

N-aş fi crezut că soarta e atât de nemiloasă,
Erai în faţa mea, fericită şi frumoasă,
Tu îmi zâmbeai continuu, iar timpul tot trecea,
Eram iubitul tău, iar tu prinţesa mea.

Te voi iubi o viaţă, mereu ai fost confuză,
Mai pot simţi şi acum aroma ta pe buză,
Parfumul tău de firmă şi chipul tău angelic,
În camera noastră, dragă, noi ne iubeam feeric.

Mi-e dor de glasul tău şi dorul ma doboară,
Dar poate într-o zi te aştept din nou la gară,
Ne aşteaptă banca noastră din parcul părăsit,
Eu ştiu şi ştii şi tu, noi doi chiar ne-am iubit.

poezie de Daniel Scripcaru
Adăugat de Daniel Scripcaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de târziu

Se scutură lumina din crengi! Cu înc-o toamnă
Sunt mai bătrân! Nimic nu-i cum a fost!
Se lasă-n suflet bruma şi timpul mă însamnă,
Să-ncep a înţelege că totu-i fără rost?

Degeaba-i încărcată a inimii livadă,
Că mâna ce-o aşteaptă nu vine la cules.
Şi fructele, rotunde, pe jos încep să cadă,
Şi totu-i fără noimă şi fără înţeles.

E toamnă iar. Sunt singur şi gândul mi-e la tine!
Şi numele-ţi – fruct dulce – pe buze-l simt şi-l ştiu,
Dar eşti aşa departe şi-atât de frig e-n mine,
Că mă-nvelesc pe suflet cu stropii de târziu.

Se-apropie sfârşitul? Să plâng nu are rost,
Nimic în astă viaţă nu este cum a fost.

sonet de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc fără cuvinte

Când nu îţi spun că te iubesc să ştii că te iubesc mai mult
Eşti un parfum sublim ce-l simt, fără cuvinte...
E uneori prea greu de spus, prefer să tac şi să ascult
Când număr printre picături vechi jurăminte

Când uit să-ţi spun că te iubesc, să nu tresari în visul tău
Şi să nu crezi că te-am pierdut printr-o uitare…
Secundă-ţi sunt într-un abis, eşti clipa sufletului meu
Prin întunericul prea dens te-mbrac în soare

Când nu ţi-am spus că te iubesc, te-am mai iubit încă odată
Şi neştiind că te ador, mi-ai plâns în braţe
Smaraldul trist din ochii tăi m-a tot strigat ca altadată
Lăsând durerea ce-o simţeai să mă agaţe

Când nu-ţi voi spune te iubesc, să ştii că te iubesc din nou
Şi-ţi scriu pe buze un sărut ce nu te minte
Nu mă-nvăţa cum să te chem în noapte cu al meu ecou!
Eu ştiu să-ţi spun că te iubesc fără cuvinte…

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovaţii fără vină

Sunt curat la trup, curat la suflet,
Vreau să înţeleg şi să iubesc,
Nu contează cât de lung am părul,
Important e cât şi cum gândesc.

Simt în trup pletoşii de altădată,
Firea mea e saltul omenesc,
Nu contează cât de lung am părul,
Important e cât şi cum gândesc.

Lume, lume, soro lume,
De ce eşti prea rea de gură?
De ce ne priveşti cu ură?
Vinovaţii fără vină
Cer să se facă lumină.

Vreau să-înalţ castele de gândire,
Vreau să fiu lăsat să simt cum cresc,
Nu contează cât de lung am părul,
Mai presus e cât şi cum gândesc.

Nu e loc de noi în lumea voastră,
Nu-s din noi acei ce ne muncesc,
Şi ţin cont de cât de lung am părul,
Nu de cum şi cât de mult gândesc.

Hei, voi neatenţi la soarta noastră,
Hei, voi ce ne credeţi pui de drac,
Gândurile voastre sunt şi ale noastre,
Gusturile însă nu ne plac.

Hei, voi care-aţi fost odată tineri,
Hei, voi care ştiţi ce-i omenesc,
Nu contează cât de lung am părul,
Mai presus e cât şi cum gândesc.

cântec interpretat de Florian Pittiş, versuri de Dorin Liviu Zaharia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă cu flori

N-aveam nevoie de cuvinte
Ploaia se topeşte -n flori
Un zâmbet un suflet cuminte
Atingerea de mâini ne dă fiori

Doar c-o privire m-ai sedus
Fermecător parfum de floare
Şi dorul meu a fost răpus
Sărutul petalelor la floare

Plouă cu zâmbet de copil
Prin părul tău gălbui de aur
Eşti înflorită ca luna lui april
Ochii visători un nou tezaur

Gândul zboară fără cuvinte
Doar ochii-ti vorbesc te iubesc
Pătrunde şi sapă prin munte
Luminiţa prin tunel o zăresc

Sufletele noastre se ating
Intr-o explozie de culori
În mijlocul cerului se stâng
Plouă cu vise şi iubire de flori

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi aminteşti?!

Ţi-aduci aminte, Ioane (vai, pardon!)
Ce primenit erai... Şi pus în tron...
Şi te-ntrebai: (da nu-mi putuşi vorbi...)
- De ce mi-ai dat o palmă într-o zi?!
Eram copii, eu mult mai slab, mai prost...
Să-mi amintesc nu are nici un rost,
N-am mai avea nimic de împărţit.
Şi totuşi este logic să fim chit.
................................................
Hei, cum eram doar noi, te pălmui.
(Năduful meu strâns ani la rând cu sete...)
Când coana Leana, nora, te privi,
Erai întors cu faţa la perete...
S-au întristat, cum (ce firesc era)
Dar una zise (cât de speriată)
- Pesemne vine mâine să ne ia.
- Păi, tu, dar nu şi eu i-am fost amantă!
- Bătu-l-ar boala dracilor odată!
Să-l tămâiem, poate i-o fi de leac...
Ptiu, drace,-mi scuip în sân dac-am să scap.
Că mi-a promis cândva şi zis-a bine:
Când moare, mă va lua cu el, pe mine.
Să-i pui şi-o ceapă-n tron şi patru fuse...
Şi Leana, speriată, le şi puse...
Să-i pui şi piepten, că era fudul
- Că bine zici! O să te-ascult acum.
Să nu-i spui mamei soacre, ca mă ceartă.
- Of, Leano, cât mai eşti şi tu de toantă!
Din locul meu, pios, zâmbeam amar.
- Să îţi ajungă, iaca, drac şprinţar.
Mi-ai luat amanta şi m-ai îmbătat,
Mi-ai luat nevasta, singur m-ai lăsat...
Acum să-ţi placă să mănânci papară
Că n-ai să te ntorci la mine iară.
Eram dator să-ţi dau ce se cuvine,
Deci, dormi în pace, pui de mărăcine.
Că roata vieţii iute se întoarce.
Păcat! Că bine-ţi stă la patru ace...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!