Și Eu și Tu, noi amândoi
Mergând pe Drumul Robilor
prin galaxii și printre stele,
debusolați și obosiți,
apare chinul.
Și Eu și Tu, noi amândoi,
ne-am înțeles
să ne unim destinul.
Și Tu și Eu
iubindu-ne,
ne-am hotărât și ne-am luat.
Tu soț, iar Eu soția ta,
demult, dar încă n-am uitat.
Și Eu și Tu
ne amintim
de greul drum de la-nceput,
dar vorba Ta a fost un dar
iar zâmbetul și un sărut,
n-au fost în zadar.
Și Eu și Tu când ne iubeam
ca doi nebuni, zâmbind ziceam:
Tu doi urmași, unul și una,
sau, câți or fi!
Eu? Patru! Vreau să am.
Și Tu și Eu
ne amintim, prin câte grote
am trecut, cum am sărit
și ne-am zbătut,
de toate să avem.
Anii s-au scurs,
se duc mereu,
și Eu și Tu am mai albit.
Copii sunt la casa lor
dar nu ne-au părăsit.
Și Eu și Tu
ne bucurăm
c-avem nepoți. Eu îi iubesc.
Să ducă trena cum or ști,
au rădăcini și n-or pieri,
eu asta mi-o doresc.
Tu... din păcate ai plecat
pe Calea Laptelui. În sus.
Și
nu-i cunoști.
De când te-ai dus
Eu singur rătăcesc haihui,
mă simt stingher al nimănui,
de-atâtea lacrimi ce-am vărsat,
izvorul dulce mi-a secat
Plângând.
Dar nu-i nimic,
așteaptă un pic, că vin.
Cât de curând.
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.