Nu sunt fascinat

de o alianţă militară
atât de agreată de cetăţenii noştri
de mâna a doua spre
a treia din colţul europei
în care ne-am aşezat singuri
complăcându-ne cu starea asta
de fapt
stăm în genunchi fără să fim obligaţi
în bezna postdecembristă
acum îmbrăţişăm câinii
războiului stând pe caii ruginiţi
aruncaţi la gunoi de alţii
mai bogaţi decât sărăciţii lumii
nu sunt
fascinat de fierul vechi adunat
pe bani grei mi-e sufletul de piatră
am obosit să văd izbânda
celor cu capul plecat pentru totdeauna

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

încolonaţi

plecăm la aeroport să luăm
primul avion care plea
că ar zbura spre ger
mania spre sparanghelul
încă
nescos nestrâns nebăgat
în lăzi containere depozite
stăm liniştiţi în aşteptare
să plecăm din statul fără câini
încă
stăm liniştiţi în aşteptare
suntem în căutarea fericirii
a mărcii germane devenit euro
strângem bani de pâine
încă
avem de unde cumpăra bucata
de pâine venită şi asta din vest
stând încolonaţi regulamentar

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Examenul

Primisem un pardesiu de pomană
şi-o icoană şi o mână de bani
şi-am întâlnit un prieten cu care,
cu care ne-am pierdut în idei
şi dimineaţa la două
veneam la cămine şi câinii ne lătrau,
ne lătrau câinii
şi noi pe ei
şi am adormit în faţa căminului
cu capul pe câini
şi dimineaţă am plecat la examen
la hermeneutică
cu pardesiul şi icoana
şi mâna goală de bani
şi cu un spate plin
de iarbă...
Şi nimeni, nimeni
nu râdea în urma mea
şi nimeni nimeni
nu ştia ce stele târâiam după mine...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senryu

aduc fierul vechi -
cumpără avioane
din banii noştri

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogăţia noastră

Când mâna mea va fi zbârcită
Tot ţie îţi voi fi sortită.
Când părul alb îmi vei privi
Adu-ţi aminte cum mă ştii,
Cu părul roşu, desfăcut
Când ne iubeam atât de mult.
Acum în parc mâna ţi-am luat
Frigul nu-l simt, m-ai protejat.
Pe bancă stăm, păsări hrănim
Cuvinte nu vrem s-auzim.
Ne amintim anii trecuţi
Zâmbim, oftăm şi stăm tăcuţi.
Ne amintim prima privire
Şi cum dansam fără oprire
Cum mi-ai dat flori fără motiv
Şi cât erai de pozitiv.
A fost iubire-adevărată
Din ceruri binecuvântată.
Copiii noştri au plecat,
Dar noi în suflet i-am păstrat.
A noastre inimi în tandem
Sunt bogăţia ce-o avem.
Şi stând aşa alăturat
Noi timpul l-am îngenuncheat.
De aceea, până vom pleca
Un singur suflet vom avea.

poezie de Stacey Smith, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grei mi-s anii

Grei mi-s Doamne anii, grei,
fără copilaşii mei.
Au plecat în ţări străine
după bani şi după pâine.

Greu mi-i Doamne sufletul
că mi-a plecat băiatul.
A plecat după mai bine,
îl aştept şi el nu vine.

Fata a plecat în lume,
am pierdut ale ei urme.
Nu ştiu de va mai veni
sau măcar de-o mai trăi.

Grei mi-s Doamne anii, grei.
Îmi plâng ochii după ei.
Bătrâneţea mă răpune,
Sorele meu va apune.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâng

nu voi acum să plâng
de ce să plâng
când nu ajung
decât să gem
de ce să gem
mai bine bem
un strop de cucută
pentru viaţa asta murdară şi mută
de ce să plâng
când ştiu unde ajung
mi-e sufletul un rug aprins
sau poate azi s-a stins
de lacrimile ce s-au scurs
de ce trăiesc
când totul e pustiu şi şters
sunt obosit de atâta mers
mers steril, mers inutil
e mers în gol
gunoi, puroi, nămol
deci pot să plec
aici, e viaţă fără rost

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi mergeam

în urma dricului fără o vor
bă, nimeni nu zicea ni
mic
preotul tămâia şi spunea
o rugăciune pe timp
de pandemie
sicriul era acoperit - ca
pac
cu o cruce aurită - regu
lamentar am fost număraţi
de un echi
paj
de poliţie cu măşti la gură la nas mănuşi de unică folosinţă
numărau de două ori numă
rau
opt
atât prevedea ordonanţă militară
noi ne-am conformat
la coborârea în groapă am tras capa
cul
să-l mai vedem odată - ochii
fără pleoape păreau vii
capul enorm ocupa o parte importantă
din sicriu - era verziu cum a fost toată
viaţa lui de extraterestru
noi l-am iubit aşa cu capul mare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger-fecioară

Fecioară cu aripi de înger,
Şi buze de sânger,
Te-ai aşezat în inima mea
De când ai plecat spre înalt...
În umbre te-ai strecurat
Şi când ai plecat
Am suferit şi am plans.
Am o povară de dus!
Tu ai dorit libertate,
Iubire, speranţă, dreptate...
Acum eşti felie de soare,
Apunând în sălbatia mare.
Te-au ucis câinii tenebrelor,
Dar te vei naşte din nou
În colţul drept al ochiului meu.
Al Macedoniei mele erou,
Te voi căuta până la sfârşit
În altarul din sufletul meu reclădit.
Ne vom îmbrăţişa sufletele într-un târziu.
Te aştept, fiica mea...
În noapte,
Să-mi mângâi tâmpla ce doare,
Cu adieri de ninsoare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fraţii Înţelepţi

Prima voce

De-atâta vreme-n derivă,-atât de rapidă eşuarea,
Spre ce soartă, spre ce fel de ruină ne-a împins marea –
Pe noi, ai Înţelepciunii Fraţi?
Ar fi putut fi cerul altfel, pământul diferit,
Încât să nu fi ajuns la un asemenea sfârşit –
Noi, dar nu şi oamenii ceilalţi?

A doua voce

Escortaţi de ce fel de blestem,
Ce calcul ne-a împins spre locul dezastrului extrem –
Pe noi, ai Înţelepciunii Fraţi?
Iar dacă naufragiului îi suntem, iată, camarazi,
De ce privim drept înainte din înfrângerea de azi –
Noi, noi mai mult decât oamenii ceilalţi?

A treia voce

Aruncaţi din porturi, care nu se mai văd, departe,
Nu s-ar putea, crezând, să trecem dincolo de moarte–
Noi, ai Înţelepciunii Fraţi?
Vegheaţi de sfere rotitoare-n al eterului parfum,
Nu vom fi oare mai bogaţi decât suntem acum –
Noi, deopotrivă cu oamenii ceilalţi?!

poezie de Edwin Arlington Robinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iau acum porţia

de iubire de la robinetul
din colţul patului unde
ne-am siluit nopţi la rând

am vrut să trişez şi să iau
mai mult de o porţie de iubire
doream să fiu mai mulţumit
de parcă iubirea aduce fericirea

stau la rând pentru porţia mea
zilnică de dragoste şi văd
cum alţii au trişat

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de Crăciun

Cad din cer atât de singuri
Fulgii peste-al meu Crăciun,
Se aşează peste muguri
De tăceri care îngân

E doar linişte, Crăciunul,
Ce-a intrat în casa mea,
El cu mine fac tot unul,
Adunat cu vremea sa.

Cad din cer stele de noapte,
Nu prea multe doua, trei,
Sunt răzleţe şi sunt toate
Ale mele şi-au văpăi.

Cad aşa, însingurate,
Întind mâna să le prind,
Sunt prea sus şi sunt departe,
Cad arzând şi-apoi se sting.

Caut prin casă şi cotloane
Poate mai e cineva,
E-o lumină ce nu doarme,
A trimis-o luna mea.

Cad din cer atât de singuri
Fulgii care m-au albit,
Câte toamne, câte geruri,
Doamne, singur-am trecut.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dick Solomon: Pentru această misiune, casa noastră era Terra, o planetă de mâna a treia. Mi-am luat o maşină de mâna a treia, un serviciu la o universitate de mâna a treia şi acum ne uităm la un apartament de la etajul al treilea.

replică din filmul serial A treia planetă de la soare
Adăugat de Alina-Olimpia Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciobanii fumau, aşezaţi pe nişte pietre. Era cald şi mirosea a răşină, a flori de vară, a singurătate. Şi mai era un miros, un miros care avea să-mi dea dependenţă, cea mai nasoală dependenţă din viaţa mea, una mult mai atroce decât alcoolul, decât drogurile, decât sexul, decât iubirea, decât narcisismul, decât orice. Dependenţa asta era cel mai greu de înţeles şi de acceptat de către oameni. Oamenii nu-şi doreau ceea ce-mi doream eu, ba chiar, dimpotrivă, dependenţa mea de mirosul ăsta era pentru ei cel mai teribil coşmar, fiindcă îi arunca într-un loc de unde trebuia să se descurce singuri, erau obligaţi să trăiască fără păpuşar, fără reguli impuse de alţii. Dependenţa asta mă împingea pe un drum pe care aveam să păşesc singur. Să sufăr, să mă reneg, să mă întorc înapoi, să mă ridic şi să pornesc din nou, să blestem, să îmi doresc să mor, să îmi doresc să trăiesc mai mult decât şi-a dorit-o vreodată o fiinţă umană. Acolo, sub luna mare şi galbenă, lângă câinii ciobanilor, unde nu îmi puneam problema ce voi face mâine, pe ce drum o voi apuca, mirosea a libertate.

Cristina Nemerovschi în Ani cu alcool şi sex
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peachum (spre public): Ceva nou - asta trebuie să aducem. Misiunea mea e una foarte complicată. Vedeţi voi, sarcina mea este aceea de a încerca să stârnesc mila. Există unele trucuri care pot trezi mila în oameni, nu multe, dar problema e că după ce le foloseşti de câteva ori, nu mai servesc la nimic. Specia umană are oribila înclinaţie de a-şi împietri inima la comandă. Aşa se întâmplă, de pildă, că un trecător care vede la colţul străzii pe unul cu braţul ciuntit, va fi într-atât de şocat prima dată, încât îl va milostivi cu niscai bani. A doua oară, abia dacă îi va mai arunca trei parale. Iar dacă îl vede şi a treia oară, îl dă pe mâna poliţiei fără să clipească. La fel e şi cu armele astea psihologice.

replică din piesa de teatru Opera de trei parale, Actul I, Scena 1, scenariu de Bertolt Brecht (1928), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

UNII SE STRĂDUIESC..., LA ALŢII E STAREA LOR NATURALĂ (E-G)

Unii se străduiesc să fie echilibraţi, la alţii e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie echitabili, la alţii e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie educaţi, la alţii e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie eleganţi, la alţii e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie elevaţi, la alţii e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie elocvenţi, la alţii e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie emancipaţi, la alţii e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie eroi, la alţii e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie erudiţi, la alţii e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie evlavioşi, la alţii e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie fermecători, la alţii e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie fermi, la alţii e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie fideli, la alţii e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie filantropi, la alţii e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie fini, la alţii e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie franci, la alţii e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie frumoşi, la alţii e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie galanţi, la alţii e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie generoşi, la alţii e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie geniali, la alţii e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie gingaşi, la alţii e starea lor naturală.

George Budoi în Unii se străduiesc..., la alţii e starea lor naturală (15 noiembrie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Et in Arcadia ego

fierul a străpuns carnea, fierul a deschis pământul,
a aruncat lopeţi de lumină sub piatră.

nicio minune de acum, dragostea mea.

cu toată puterea iluziei, cea de pe urmă,
cineva a spălat mortul pe furiş,
l-a şters de rugină şi i-a murmurat
un cântec vechi de vânătoare şi spaimă,
de mânie şi foame, apoi a aşezat fiecare os în locul lui,
precum cuţitul în teacă.

în urmă, dragostea rămâne – după chipul şi asemănarea noastră –
o mână de cenuşă, un pumn de nisip, o grămăjoară
de oase subţiri, cu urme de suliţi.
fără mânie, vei împinge piatra şi vei privi
acest mort strălucitor
care se ridică şi umblă.

poezie de Claudia Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrân în genunchi

E bătrân, înfrigurat, cu haine vechi, dar cu o floare-n mână,
aşezat în genunchi în faţa uşii închise de la biserica din sat,
e obosit, dar îşi spune rugăciunea-n şoaptă,
atrăgând privirile uimite sau scărbite ale unor trecători.
Unii au milă şi-i dau bătrânului bani, iar alţii trec nestingheriţi,
dar bătrânul se roagă şi plânge,
că e singur şi neajutorat
soţia lui murise cu mulţi ani în urmă,
dar urmează o minune soarele încălzeşte uşor atmosfera
şi cineva vine şi-l ia pe bătrân,
ducându-l într-un loc feeric plin de bucurie şi iubire,
unde amintirile se mai pierd din când în când
şi floarea înfloreşte, iar petalele ei cresc în culorile zilei.

poezie de Eugenia Calancea (23 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tăcerea lumii

liniştea se ascundea într-un gând nespus
rătăcită în marasmul cotidian
avea multe faţete
mă retrăgeam în mine
să nu aud urletul hienelor în noapte
zac, uneori privesc vremea ce trece
ce vine
dacă mai vine
vorbesc dar nu aud
sunt atât de obosit
stau în aşteptarea ţipătului
geme pământul în răsuflări oprite
sub frunze moarte de vreme, prea devreme
mă zbat fără grabă în tăcerea crudă a lumii
azi nu mai pot
sau nu mai vreau
să cer, să iau
gunoaie de pe drum
un drum croit
din oase frânte şi mult fum
aş vrea să zbor, un zbor etern
la cer
spre norii albi, pufoşi şi puri
să mângâi sufletul unui pescăruş în zbor
dar nu ştiu cum
doar stau şi plâng
la margine de mare
ce să mai cer
ce să mai sper
e prea târziu acum
ne facem că facem, fără să facem
ne facem că vorbim
dar vorbim în tăceri studiate
nu ştim nimic, dar totul ştim
lucrăm, nu muncim
plecăm dar nu plecăm
şi stăm, ce bine stăm...
nu ştiu de dorm
de când, de ce şi până când
o clipă sau o veşnicie
privind in jur
privind la voi
târziu am inţeles
că lumea asta nu-i de mine
văzând că nu sunt de folos
mă întorc incet şi plec pe jos

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei răţoi

Pe o baltă trei răţoi
au plecat la o plimbare
singuri, fără de răţuşte,
ele rămânând pe mal
penele să şi-le uşte.
Unele stăteau pe ouă
ca să scoată nişte pui
mici cât boabele de rouă
şi cu pufuşor gălbui.
Iar răţoii, mac, mac, mac,
le mai strigă pe răţuşte:
-Hai, veniţi şi voi cu noi,
să mai prindem nişte muşte!
Pe sub apă stând cu capul
şi picioarele în sus,
răţoii noştri cei bravi
se dădeau de-a berbeleacul
să arate că-s grozavi.
Iar când puii ies din ouă
ţanţoşi merg, răţoii, trei,
tot în faţa celor mici
parcă i-ar fi clocit ei.

poezie pentru copii de Titina Nică Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de casă

La muncă în străinătate...
Am plecat de-acasă eu şi tinereţea,
La fel ca voi!
Şi am lăsat acasă gândul, că măvoi întoarce.
Venim aici crezând că vom deveni nu mai bogaţi,
Dar totusi ne mână dorinţa de a ne îmbunătăţi puţin traiul.
Al celor de acasă, căci al nostru...
Nicidecum nu poate fi numit trai,
Ci mai degrabă exploatare, prin munca forţată,
Să nu-i zicem sclavie... căci suntem plătiţi!
Prietenă îţi este decât noaptea...
Cu ea tu te trezeşti,
Cu ea tu mergi acasă.
Am plecat gândind la o viaţă mai bună.

Mergem să muncim pământul altor ţări...
Şi pe al nostru Îl muncesc oameni cu chip Şi braţe de tractoare!
A construi case în timp ce ale noastre se dărâmă...
Să avem grijă de copii şi părinţii altora,
Cei pe care suntem obligaţi să îi iubim doar pentru bani!
Dar de ai noştrii părinţi şi copii,
Cine are pivirea aţintită spre ei?
Cine are grijă?!
Este adevarat că tu sau eu, aici, purtăm o altă haină.
Un alt tip de maşină,
O casă cu etaj sau chiar grădină
Dar toate astea nu le poţi avea în ţara ta.
Tu, eu, peste ani vom purta în drumul spre sărăcie, doar amintiri.
Zic asta pentru ca doar tinereţea este bogăţie...!
Un chip mai vechi, o faţă suferindă, o maşină, câţiva bani...
Copii tăi vor fi atât de mari ca nici nu te vor mai recunoaşte,
Curioşi şi necunoscători, te vor întreba doar:
Ne-ai adus " bani "dătători de fericire?

Bunicii tăi demult s-au dus,
Iar cei ce sunt mai norocoşi şi încă au părinţi... ce le vor zice?

Mamă, tată, cu banii ce eu v-am trimis
ce-aţi făcut?!
Căci casa e la fel....

Iar ei te vor lua de mână şi-ţi arata un loc de veci la cimitir.
Uite mamă banii tăi şi casa unde ne vei căuta.
Căci dacă vei mai întârzia în goana ta aici ne vei găsi.
Deci vino acasă!
Acolo unde te-am născut şi ude te-ai jucat cu -ai tăi prieteni,
Unde ai sărutat pământul, învăţând să mergi
Şi unde-ai dat primul sărut unui băiat sau unei fete,
ori ai zâmbit vreunui bătrân.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!