Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Nu sunt fascinat

de o alianță militară
atât de agreată de cetățenii noștri
de mâna a doua spre
a treia din colțul europei
în care ne-am așezat singuri
complăcându-ne cu starea asta
de fapt
stăm în genunchi fără să fim obligați
în bezna postdecembristă
acum îmbrățișăm câinii
războiului stând pe caii ruginiți
aruncați la gunoi de alții
mai bogați decât sărăciții lumii
nu sunt
fascinat de fierul vechi adunat
pe bani grei mi-e sufletul de piatră
am obosit să văd izbânda
celor cu capul plecat pentru totdeauna

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

încolonați

plecăm la aeroport să luăm
primul avion care plea
că ar zbura spre ger
mania spre sparanghelul
încă
nescos nestrâns nebăgat
în lăzi containere depozite
stăm liniștiți în așteptare
să plecăm din statul fără câini
încă
stăm liniștiți în așteptare
suntem în căutarea fericirii
a mărcii germane devenit euro
strângem bani de pâine
încă
avem de unde cumpăra bucata
de pâine venită și asta din vest
stând încolonați regulamentar

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Examenul

Primisem un pardesiu de pomană
și-o icoană și o mână de bani
și-am întâlnit un prieten cu care,
cu care ne-am pierdut în idei
și dimineața la două
veneam la cămine și câinii ne lătrau,
ne lătrau câinii
și noi pe ei
și am adormit în fața căminului
cu capul pe câini
și dimineață am plecat la examen
la hermeneutică
cu pardesiul și icoana
și mâna goală de bani
și cu un spate plin
de iarbă...
Și nimeni, nimeni
nu râdea în urma mea
și nimeni nimeni
nu știa ce stele târâiam după mine...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Senryu

aduc fierul vechi -
cumpără avioane
din banii noștri

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bogăția noastră

Când mâna mea va fi zbârcită
Tot ție îți voi fi sortită.
Când părul alb îmi vei privi
Adu-ți aminte cum mă știi,
Cu părul roșu, desfăcut
Când ne iubeam atât de mult.
Acum în parc mâna ți-am luat
Frigul nu-l simt, m-ai protejat.
Pe bancă stăm, păsări hrănim
Cuvinte nu vrem s-auzim.
Ne amintim anii trecuți
Zâmbim, oftăm și stăm tăcuți.
Ne amintim prima privire
Și cum dansam fără oprire
Cum mi-ai dat flori fără motiv
Și cât erai de pozitiv.
A fost iubire-adevărată
Din ceruri binecuvântată.
Copiii noștri au plecat,
Dar noi în suflet i-am păstrat.
A noastre inimi în tandem
Sunt bogăția ce-o avem.
Și stând așa alăturat
Noi timpul l-am îngenuncheat.
De aceea, până vom pleca
Un singur suflet vom avea.

poezie de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Grei mi-s anii

Grei mi-s Doamne anii, grei,
fără copilașii mei.
Au plecat în țări străine
după bani și după pâine.

Greu mi-i Doamne sufletul
că mi-a plecat băiatul.
A plecat după mai bine,
îl aștept și el nu vine.

Fata a plecat în lume,
am pierdut ale ei urme.
Nu știu de va mai veni
sau măcar de-o mai trăi.

Grei mi-s Doamne anii, grei.
Îmi plâng ochii după ei.
Bătrânețea mă răpune,
Sorele meu va apune.

poezie de (mai 2017)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Viorel Birtu Pîrăianu

Plâng

nu voi acum să plâng
de ce să plâng
când nu ajung
decât să gem
de ce să gem
mai bine bem
un strop de cucută
pentru viața asta murdară și mută
de ce să plâng
când știu unde ajung
mi-e sufletul un rug aprins
sau poate azi s-a stins
de lacrimile ce s-au scurs
de ce trăiesc
când totul e pustiu și șters
sunt obosit de atâta mers
mers steril, mers inutil
e mers în gol
gunoi, puroi, nămol
deci pot să plec
aici, e viață fără rost

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Toți mergeam

în urma dricului fără o vor
bă, nimeni nu zicea ni
mic
preotul tămâia și spunea
o rugăciune pe timp
de pandemie
sicriul era acoperit - ca
pac
cu o cruce aurită - regu
lamentar am fost numărați
de un echi
paj
de poliție cu măști la gură la nas mănuși de unică folosință
numărau de două ori numă
rau
opt
atât prevedea ordonanță militară
noi ne-am conformat
la coborârea în groapă am tras capa
cul
să-l mai vedem odată - ochii
fără pleoape păreau vii
capul enorm ocupa o parte importantă
din sicriu - era verziu cum a fost toată
viața lui de extraterestru
noi l-am iubit așa cu capul mare

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Înger-fecioară

Fecioară cu aripi de înger,
Și buze de sânger,
Te-ai așezat în inima mea
De când ai plecat spre înalt...
În umbre te-ai strecurat
Și când ai plecat
Am suferit și am plans.
Am o povară de dus!
Tu ai dorit libertate,
Iubire, speranță, dreptate...
Acum ești felie de soare,
Apunând în sălbatia mare.
Te-au ucis câinii tenebrelor,
Dar te vei naște din nou
În colțul drept al ochiului meu.
Al Macedoniei mele erou,
Te voi căuta până la sfârșit
În altarul din sufletul meu reclădit.
Ne vom îmbrățișa sufletele într-un târziu.
Te aștept, fiica mea...
În noapte,
Să-mi mângâi tâmpla ce doare,
Cu adieri de ninsoare...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Frații Înțelepți

Prima voce

De-atâta vreme-n derivă,-atât de rapidă eșuarea,
Spre ce soartă, spre ce fel de ruină ne-a împins marea –
Pe noi, ai Înțelepciunii Frați?
Ar fi putut fi cerul altfel, pământul diferit,
Încât să nu fi ajuns la un asemenea sfârșit –
Noi, dar nu și oamenii ceilalți?

A doua voce

Escortați de ce fel de blestem,
Ce calcul ne-a împins spre locul dezastrului extrem –
Pe noi, ai Înțelepciunii Frați?
Iar dacă naufragiului îi suntem, iată, camarazi,
De ce privim drept înainte din înfrângerea de azi –
Noi, noi mai mult decât oamenii ceilalți?


A treia voce

Aruncați din porturi, care nu se mai văd, departe,
Nu s-ar putea, crezând, să trecem dincolo de moarte–
Noi, ai Înțelepciunii Frați?
Vegheați de sfere rotitoare-n al eterului parfum,
Nu vom fi oare mai bogați decât suntem acum –
Noi, deopotrivă cu oamenii ceilalți?!

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iau acum porția

de iubire de la robinetul
din colțul patului unde
ne-am siluit nopți la rând

am vrut să trișez și să iau
mai mult de o porție de iubire
doream să fiu mai mulțumit
de parcă iubirea aduce fericirea

stau la rând pentru porția mea
zilnică de dragoste și văd
cum alții au trișat

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corina Mihaela Soare

Gânduri de Crăciun

Cad din cer atât de singuri
Fulgii peste-al meu Crăciun,
Se așează peste muguri
De tăceri care îngân

E doar liniște, Crăciunul,
Ce-a intrat în casa mea,
El cu mine fac tot unul,
Adunat cu vremea sa.

Cad din cer stele de noapte,
Nu prea multe doua, trei,
Sunt răzlețe și sunt toate
Ale mele și-au văpăi.

Cad așa, însingurate,
Întind mâna să le prind,
Sunt prea sus și sunt departe,
Cad arzând și-apoi se sting.

Caut prin casă și cotloane
Poate mai e cineva,
E-o lumină ce nu doarme,
A trimis-o luna mea.

Cad din cer atât de singuri
Fulgii care m-au albit,
Câte toamne, câte geruri,
Doamne, singur-am trecut.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dick Solomon: Pentru această misiune, casa noastră era Terra, o planetă de mâna a treia. Mi-am luat o mașină de mâna a treia, un serviciu la o universitate de mâna a treia și acum ne uităm la un apartament de la etajul al treilea.

replică din filmul serial A treia planetă de la soare
Adăugat de Alina-Olimpia MironSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ciobanii fumau, așezați pe niște pietre. Era cald și mirosea a rășină, a flori de vară, a singurătate. Și mai era un miros, un miros care avea să-mi dea dependență, cea mai nasoală dependență din viața mea, una mult mai atroce decât alcoolul, decât drogurile, decât sexul, decât iubirea, decât narcisismul, decât orice. Dependența asta era cel mai greu de înțeles și de acceptat de către oameni. Oamenii nu-și doreau ceea ce-mi doream eu, ba chiar, dimpotrivă, dependența mea de mirosul ăsta era pentru ei cel mai teribil coșmar, fiindcă îi arunca într-un loc de unde trebuia să se descurce singuri, erau obligați să trăiască fără păpușar, fără reguli impuse de alții. Dependența asta mă împingea pe un drum pe care aveam să pășesc singur. Să sufăr, să mă reneg, să mă întorc înapoi, să mă ridic și să pornesc din nou, să blestem, să îmi doresc să mor, să îmi doresc să trăiesc mai mult decât și-a dorit-o vreodată o ființă umană. Acolo, sub luna mare și galbenă, lângă câinii ciobanilor, unde nu îmi puneam problema ce voi face mâine, pe ce drum o voi apuca, mirosea a libertate.

în Ani cu alcool și sex
Adăugat de Dreams in Black and WhiteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Pervertirea. Editia a III-a" de Cristina Nemerovschi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -36.00- 17.99 lei.
Bertolt Brecht

Peachum (spre public): Ceva nou - asta trebuie să aducem. Misiunea mea e una foarte complicată. Vedeți voi, sarcina mea este aceea de a încerca să stârnesc mila. Există unele trucuri care pot trezi mila în oameni, nu multe, dar problema e că după ce le folosești de câteva ori, nu mai servesc la nimic. Specia umană are oribila înclinație de a-și împietri inima la comandă. Așa se întâmplă, de pildă, că un trecător care vede la colțul străzii pe unul cu brațul ciuntit, va fi într-atât de șocat prima dată, încât îl va milostivi cu niscai bani. A doua oară, abia dacă îi va mai arunca trei parale. Iar dacă îl vede și a treia oară, îl dă pe mâna poliției fără să clipească. La fel e și cu armele astea psihologice.

replică din piesa de teatru Opera de trei parale, Actul I, Scena 1, scenariu de (1928), traducere de Dan Costinaș
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiSunt disponibile și textele în engleză, spaniolă, portugheză, italiană și germană.
cumpărăturiCartea "Opera de trei parale" de Bertolt Brecht este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -39.90- 29.99 lei.

UNII SE STRĂDUIESC..., LA ALȚII E STAREA LOR NATURALĂ (E-G)

Unii se străduiesc să fie echilibrați, la alții e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie echitabili, la alții e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie educați, la alții e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie eleganți, la alții e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie elevați, la alții e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie elocvenți, la alții e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie emancipați, la alții e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie eroi, la alții e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie erudiți, la alții e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie evlavioși, la alții e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie fermecători, la alții e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie fermi, la alții e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie fideli, la alții e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie filantropi, la alții e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie fini, la alții e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie franci, la alții e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie frumoși, la alții e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie galanți, la alții e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie generoși, la alții e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie geniali, la alții e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie gingași, la alții e starea lor naturală.

în Unii se străduiesc..., la alții e starea lor naturală (15 noiembrie 2020)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Et in Arcadia ego

fierul a străpuns carnea, fierul a deschis pământul,
a aruncat lopeți de lumină sub piatră.

nicio minune de acum, dragostea mea.

cu toată puterea iluziei, cea de pe urmă,
cineva a spălat mortul pe furiș,
l-a șters de rugină și i-a murmurat
un cântec vechi de vânătoare și spaimă,
de mânie și foame, apoi a așezat fiecare os în locul lui,
precum cuțitul în teacă.

în urmă, dragostea rămâne – după chipul și asemănarea noastr㠖
o mână de cenușă, un pumn de nisip, o grămăjoară
de oase subțiri, cu urme de suliți.
fără mânie, vei împinge piatra și vei privi
acest mort strălucitor
care se ridică și umblă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bătrân în genunchi

E bătrân, înfrigurat, cu haine vechi, dar cu o floare-n mână,
așezat în genunchi în fața ușii închise de la biserica din sat,
e obosit, dar își spune rugăciunea-n șoaptă,
atrăgând privirile uimite sau scărbite ale unor trecători.
Unii au milă și-i dau bătrânului bani, iar alții trec nestingheriți,
dar bătrânul se roagă și plânge,
că e singur și neajutorat
soția lui murise cu mulți ani în urmă,
dar urmează o minune soarele încălzește ușor atmosfera
și cineva vine și-l ia pe bătrân,
ducându-l într-un loc feeric plin de bucurie și iubire,
unde amintirile se mai pierd din când în când
și floarea înflorește, iar petalele ei cresc în culorile zilei.

poezie de (23 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

În tăcerea lumii

liniștea se ascundea într-un gând nespus
rătăcită în marasmul cotidian
avea multe fațete
mă retrăgeam în mine
să nu aud urletul hienelor în noapte
zac, uneori privesc vremea ce trece
ce vine
dacă mai vine
vorbesc dar nu aud
sunt atât de obosit
stau în așteptarea țipătului
geme pământul în răsuflări oprite
sub frunze moarte de vreme, prea devreme
mă zbat fără grabă în tăcerea crudă a lumii
azi nu mai pot
sau nu mai vreau
să cer, să iau
gunoaie de pe drum
un drum croit
din oase frânte și mult fum
aș vrea să zbor, un zbor etern
la cer
spre norii albi, pufoși și puri
să mângâi sufletul unui pescăruș în zbor
dar nu știu cum
doar stau și plâng
la margine de mare
ce să mai cer
ce să mai sper
e prea târziu acum
ne facem că facem, fără să facem
ne facem că vorbim
dar vorbim în tăceri studiate
nu știm nimic, dar totul știm
lucrăm, nu muncim
plecăm dar nu plecăm
și stăm, ce bine stăm...
nu știu de dorm
de când, de ce și până când
o clipă sau o veșnicie
privind in jur
privind la voi
târziu am ințeles
că lumea asta nu-i de mine
văzând că nu sunt de folos
mă întorc incet și plec pe jos

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Titina Nică Țene

Trei rățoi

Pe o baltă trei rățoi
au plecat la o plimbare
singuri, fără de rățuște,
ele rămânând pe mal
penele să și-le uște.
Unele stăteau pe ouă
ca să scoată niște pui
mici cât boabele de rouă
și cu pufușor gălbui.
Iar rățoii, mac, mac, mac,
le mai strigă pe rățuște:
-Hai, veniți și voi cu noi,
să mai prindem niște muște!
Pe sub apă stând cu capul
și picioarele în sus,
rățoii noștri cei bravi
se dădeau de-a berbeleacul
să arate că-s grozavi.
Iar când puii ies din ouă
țanțoși merg, rățoii, trei,
tot în fața celor mici
parcă i-ar fi clocit ei.

poezie pentru copii de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Un strop de vesnicie" de Titina Nică Țene este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -11.56- 8.99 lei.
Diodor Firulescu

Dor de casă

La muncă în străinătate...
Am plecat de-acasă eu și tinerețea,
La fel ca voi!
Și am lăsat acasă gândul, că măvoi întoarce.
Venim aici crezând că vom deveni nu mai bogați,
Dar totusi ne mână dorința de a ne îmbunătăți puțin traiul.
Al celor de acasă, căci al nostru...
Nicidecum nu poate fi numit trai,
Ci mai degrabă exploatare, prin munca forțată,
Să nu-i zicem sclavie... căci suntem plătiți!
Prietenă îți este decât noaptea...
Cu ea tu te trezești,
Cu ea tu mergi acasă.
Am plecat gândind la o viață mai bună.

Mergem să muncim pământul altor țări...
Și pe al nostru Îl muncesc oameni cu chip Și brațe de tractoare!
A construi case în timp ce ale noastre se dărâmă...
Să avem grijă de copii și părinții altora,
Cei pe care suntem obligați să îi iubim doar pentru bani!
Dar de ai noștrii părinți și copii,
Cine are pivirea ațintită spre ei?
Cine are grijă?!
Este adevarat că tu sau eu, aici, purtăm o altă haină.
Un alt tip de mașină,
O casă cu etaj sau chiar grădină
Dar toate astea nu le poți avea în țara ta.
Tu, eu, peste ani vom purta în drumul spre sărăcie, doar amintiri.
Zic asta pentru ca doar tinerețea este bogăție...!
Un chip mai vechi, o față suferindă, o mașină, câțiva bani...
Copii tăi vor fi atât de mari ca nici nu te vor mai recunoaște,
Curioși și necunoscători, te vor întreba doar:
Ne-ai adus " bani "dătători de fericire?

Bunicii tăi demult s-au dus,
Iar cei ce sunt mai norocoși și încă au părinți... ce le vor zice?

Mamă, tată, cu banii ce eu v-am trimis
ce-ați făcut?!
Căci casa e la fel....

Iar ei te vor lua de mână și-ți arata un loc de veci la cimitir.
Uite mamă banii tăi și casa unde ne vei căuta.
Căci dacă vei mai întârzia în goana ta aici ne vei găsi.
Deci vino acasă!
Acolo unde te-am născut și ude te-ai jucat cu -ai tăi prieteni,
Unde ai sărutat pământul, învățând să mergi
Și unde-ai dat primul sărut unui băiat sau unei fete,
ori ai zâmbit vreunui bătrân.

poezie de din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook

 
Citatepedia se îmbunătățește și prin votare. Nu uita să dai cel puțin un vot/zi. Durează doar câteva secunde!