Conştiinţă curgătoare

Pripas pe schele plimb iadul
prin inele şi Terre
şi piere un occident
şi-n piele e ciment
şi te verific permanent şi insistent
ca pe un test.

Destinul e un general
cu mâinile îngheţate,
cu mii de ochi la spate,
cu sufletele prin furnal
cad inimile degerate.

Un secol două trei
de mărgele
atârnă de bradul tău,
pe care îl numeşti
cu aluzii şi multă sfială gât
şi frunzele lui incerte
de culoarea proprie, suferă
de acromegalie
dar încă se hazardează,
în bătaia respiraţiei.

Eu schiţez amurgul nostru preferat
cu mâini de praf în atrii,
în loc de coaste-am gratii
şi nu m-am trezit din visat.

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să îţi las atingerea

Viaţa e timp,
iar timpul nu există.
E unul dintre acele mituri
spuse de părinţi copiilor,
inconştienţi, de greşeală,
de neadevărul născocit
din dorinţă, sau mai mult neştiinţă,
arzătoare ca un pojar.

Eu voiam doar o şa şi multe păpădii,
dar o satiră plouă indiferent,
încât stelele devin insomnii
şi fumul curge pe ciment.

Se prăbuşesc căile ferate din tunel.
Tună, iar trenul este amputat,
culeg soarele şi mă văd prin el
sunt bucăţi de ceas dereglat.

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorind prin ramuri

În nod mi-s mâinile legate,
le-am desfăcut de-atâtea ori
în fiecare miez de noapte,
când te priveam ispititor.

Tulburătoare inocenţă,
surâs blajin, îmbătător,
mă înăbuşeam într-o demenţă...
Nu mai eram un muritor.

Dar timpul zboară peste noi
într-un aeroplan fantastic,
pluteam deasupra, doar noi doi
două suflete de plastic.

Mai sunt şi acum câteva cioburi,
rânjesc, păşind, fără să simt;
mi-am însumat atâtea moduri
să-ţi spun cât de mult te-am iubit.

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pătrat în stele

Când eram cu gândul prin văzduh,
am văzut două entităţi,
ce pe parcurs s-au scurs
pe hărţi,
şi-am simţit senzaţia de déjà vu.
Cu fiori reci mi-am şoptit
"Eram noi" - oxigen şi apă,
poli contrari ajunşi la metastază.
Am vrut să fim de-o parte
şi acum,
mă respingi uşor.

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-am trezit dintr-o dată,
Mai singur ca niciodată!
M-am trezit răvăşit de lipsa,
A ceea ce-mi lipseşte!
M-am trezit cu un dor,
Şi-o durere în piept,
De moartea îmi era singura dorinţă!
M-am trezit printre cuvinte,
Pierdute în mii de tăceri!
M-am trezit că nu ştiu ce vreau,
Că niciodată nu am ştiut cu adevărat,
Ce vreau!
M-am trezit zguduit de trecut,
De ceea ce am avut şi-am pierdut!
M-am trezit,, slab" si nehotărât!
M-am trezit, trezit de cuvintele tale!
De vocea Ta, de bătăile inimii tale!
De cuvântul scris pentru mine, pentru tine!
M-am trezit, trezit să fiu lângă tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinetică lansarea / revenirea în vid

se învârt 2 tumori
în splină în ficat
în creier în inimă
cu spire rugite în ele
fiecare având un mâner
de febră de rumeguş
cu vârf de munte
şi pudră de culcuş
şi amintiri de şuste

catargul tinereţii
pluteşte în marea ciumă
curând în venele eternităţii
ne închidem ca într-o urnă

rătăciri stinse în scrumieră
sunt adieri şi părţi de carne
ce mi-au rămas din croazieră

mi-am spânzurat venele într-o noapte
prin iarnă prin cărţi prin moarte
înşiruită pe file şi umeri
cu paşii tăi încă laşi urme

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia pe tocuri

Din patul ei de cuvinte supraetajate
îşi admira mănuşile care creşteau degerate
pe mâinile ei. Ochii ei îşi schmbau
culoarea bulgărelui de zăpadă
tâvălit prin cuburile de gheaţă îmbobocite.
O fantomă speriată de
colţul oglinzii
întindea lacul cu o lebădă.
Băncile îşi paraşutau bârnele
de la cea mai joasă înălţime
unde îndrăgostiţii cer în genunchi
o frunză în căsătorie oferindu-le
paiul lor răsucit din ochi.
Se auzeau paşi. Un nor
fluiera o ploaie pe tocuri.
Noi inventam o minciună cu aburi
în care să urcăm adevărul din mers.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile care mă dor

Mâinile mă dor,
Sunt mâinile acestea,
Pe care mi le-a făcut cadou
Dumnezeu,
Într-o dimineaţă de sărbătoare.
Mâini cu care m-am rugat,
Cu care am iubit,
Am trudit,
Am mângâiat pâinea cea de toate zilele,
Am mângâiat chipul tău,
Am mângâiat icoanele,
Şi pietre şi copaci...
Le-am împreunat
Şi le-am ridicat spre cer
Când îmi era a pustiu,
Când îmi era a jale,
Când Dumnezeu era plecat prin lume cu sfinţii,
Să judece...
Sunt mâinile care i-au hrănit pe alţii,
Şi pe mine.
Mâini care ţi-au şters lacrima...
Sunt mâini care erau cândva
Tinere şi viguroase
Şi acum se prefac în crengi uscate,
Cu gheare încovoiate
Care se apleacă inexorabil
Să scurme ţărâna.
Sunt mâini bătătorite de greşeli,
De iertări, de păcate, de rugăciuni,
De zidiri, de patimi, de griji,
Mâinile care mă dor,
Care te caută prin noapte,
Care te roagă să te întorci,
Pe care nu le mai pot întinde spre tine,
Cu care sap în cenuşă
Să rostogolesc timpul,
Cu care îmi torn cenuşă în cap,
Mâini cu care întorc tot mai greu
Ultimele file dintr-o carte,
Mâini care ţin o lumânare neîncepută
În aşteptarea luminii...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carbon

Curg petalele de ceară,
Solitar, sacru, cântă la vioară.
Suspin... privind-o tremurând,
Mâini de stafie, pe coarde lunecând.

Întunecime astrală se pogoară,
Lumânările, ard la nesfârşit.
Iubito, e atât de frig!
Şi ninge trist afară.

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un neg zâmbeşte

O percuţie lentă a nostalgiei
execută ipoteze cuibărite,
ca nişte pui de migrene
prinşi în decepţii stoice
la un loc cu multe gânduri,
încercuite de ţipete multicolore
asemeni corzilor stridente
cu gâtul răguşit şi sunet agnostic,
plutesc şoaptele incerte.

Trec zilele într-un caiac,
prea cald pentru a călători
sub zorii stelelor târzii,
ne întâlnim la pol curat.

Dar eu prefer un simplu pentagon,
fără riduri, dar sicrie,
un memorandum de cuvinte,
să le îngrop deasupra lui.

Sub 4 ochi decorativi,
un neg zâmbeşte
cumpătarea florilor
şi unul păleşte
geometric sateliţilor
de zăpadă veche.

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătate de seară

E4, e5 pioni şi
pioni şi cai
şi câte o aţă dentară,
în loc de pai
în palma ta formală
alai cu plai de ceară
şi cuceriri în miez de seară.

Undeva în buncărele imaginaţiei,
Dacia plânge
răsfrântă într-însa,
cu urme de pastile şi sânge,
un amalgam de constelaţii
ce se frânge-
aluat de malformaţii.

Coclauri, lampă şi ninsoare,
poezii bacoviene,
o unică soartă
răsucită în blesteme,
retrăiesc bucăţi
din schele şi sisteme.

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La umbra unui om şi-a unui câine

M-am chircit lângă un om şi-un câine,
La umbra lor era un pic mai bine,
Încât zâmbea în lacrimi cerul
Ascunzând de prefăcuţi misterul.

Se curbau în mine oasele tăcerii,
Clipa deznădejdii şi-a plăcerii,
Se mistuia sub frunzele din zare
Viaţa care mişca în aripi trecătoare.

M-am visat la umbră şi am stat
Cu mâinile de un vârtej legat,
M-am trezit apoi şi cum să fie bine?
Omul m-a muşcat în lacrimă de câine!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Organigramă

Colorado crescendo
într-o instalaţie de sărbători,
veche de câteva ţineri de mână
adolescentine, în care palmele
sunt cozi de scorpioni
defrişaţi din râul Amazon.

Nisipul scurs e dovada vie a infinităţii,
care curge prin venele pomeţilor,
acum bine umeziţi
cu risipe de toamnă.

Rândunelele împrăştiate,
sub catarg de cedru plictisit
se sparg în iris
ghidate telekinetic
se spart în iris,
brodate cu amintiri.

Rândunelele sunt măşti,
sunt convorbiri prin căşti,
arse de ceara lumânării
pe care o execuţi pustiită
într-un anume cuvânt
regurgitat până şi-n vise.

Se sparg în iris coclauri...

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturaşi de zăpadă

Colind pragul existenţei
întingând umil o mână
statornică în carenţe
n-aşteptă nici-o fărâmă.

Cântecel închis în nucă,
ce-o voiam cadou demult,
singurel în lumea multă
la colind nu mă mai duc.

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două singurătăţi

mă plimb între două singurătăţi
nici nu ştiu pe care să o aleg
una dintre ele îmi biciuie obrajii
negreşit voi continua să mă plimb
şi să sorb din trupul meu ca
dintr-o ceaşcă
cu iluzii

prin ochiul de sticlă al timpului
imaginile trec una câte una
nu mă recunosc
ştiu însă că Ea
va veni
dinspre partea cealaltă a răsăritului
şi-mi va spune că
viaţa are gust de pământ

voi trece şi prin gândul acesta
aşa cum de la o vreme
am trecut pe lângă mine însumi

... şi nu m-am recunoscut

poezie de Teodor Dume din Timpul, devoratorul de umbre
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul tău lunatic, curge...

Am estimat că universul durează,
mai puţin decât amurgul pleoapelor
dar înainte de orice privesc
metacarpienele tale, le contemplez,
diluând firele de zăpadă între octave
le savurez, până la schizofrenia urşilor
claustrofobi, dar glasul tău lunatic,
curge ca o ploaie de meteoriţi.

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrul sensibil are trei semnificaţii, dintre care pe două le numim simţite prin sine, iar pe unul prin accident. Dintre cele două, unul este propriu fiecărui simţ, iar celălalt este comun tuturora. Îl numesc "propriu" pe cel care nu poate fi simţit printr-un alt simţ şi cu privire la care nu este posibilă eroarea. De exemplu, culoarea pentru ochi, sunetul pentru auz şi savoarea pentru gust.

Aristotel în Despre suflet, II, 6
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proteza de vise

M-am rezemat de semeţul stejar,
Purta şi purtam cerul în spate,
M-am lăsat în genunchi, ca un dar,
Am adormit în a frunzelor şoapte.

Când m-am trezit, înaltul de stele
Număra stejărişul crescut mătăsos
Prin trupul, prin gândurile mele,
Cerul era verde şi soarele frumos.

Urma viselor trecuse prin iarbă,
O ciocârlie a spălat-o cu rouă,
A pus-o în ibricul poeziei să fiarbă,
În zbor se înălţa o melodie nouă.

Partitura era proteza de vise
Şi cerul purtat cu dibăcie în spate,
M-am lăsat în genunchi, mă cuprinse
Dorul de stejar cu stele-ncătuşate!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două-trei

Două dimineţi:
Un soare.
Trei dorinţe
La picioare.

Două căşti:
O melodie.
Două mâini:
O veşnicie.

Trei păreri:
O ipoteză.
Două inimi
O viteză.

Două guri:
O nostalgie.
Două vieţi:
O bucurie.

Trei minute:
O pendulă.
Trei motive:
O credulă.

Două stele:
O poveste.
Trei săruturi
La ferestre.

poezie de Gabriela Chişcari (9 noiembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Apă Gri

S-au întâlnit doi oameni, s-au întâlnit doi oameni
Care poate nu se vor mai întâlni niciodată –
Două firişoare de nisip, două fire de iarbă,
Două iţe trecute prin aceeaşi spată –
Lângă Marea Apă Gri.

Două mâini s-au strâns, două inimi s-au atins;
Iar noi, adunaţi aici în această seară
Nu vom uita, poate nu vom uita,
Unde ne-am întâlnit toţi trei ultima oară –
Dincolo de Marea Apă Gri.

Două pahare pline, două pipe cu tutun –
"Înălţăm pentru norocul nostru, frate, cupa!"
Şi, după ce ciocnim, noi bem
Urându-ne voiaj bun şi vânt din pupa
Pentru a traversa Marea Apă Gri.

Trei oameni au plecat, unul a rămas pe mare,
Păcatele lui şi-ale noastre-s acum cu el,
Dumnezeu să-i odihnească sufletul!
Cinci oceane şi-l revendică-n salinul lor castel.
O, Doamne! A Ta-i Marea Apă Gri!

Dar eu sunt încă viu, şi tu eşti încă viu,
Şi destinul ne-a aruncat aici pe amândoi
Tovarăşi adevăraţi, dar odinioară... am fost trei,
Iar unul nu mai este azi cu noi
Lângă Marea Apă Gri.

Un spaţiu pentru respirat, un pat pentru odihnă,
Lumini blânde, potir plin de dus la buze;
Apoi, iarăşi şi iarăşi,
Fără griji şi fără călăuze
Pornim pe Marea Apă Gri.

S-au întâlnit doar doi acolo unde se-ntâlneau trei
Cu înjurături şi râsete răsunătoare;
Şi trece, trece Ziua noastră,
Urmată apoi de Noaptea mare –
Dar, oh, oh, Marea Apă Gri.

poezie de Edwin James Brady, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lună mumificată

Mi-am prins sângele
într-o pânză păcătoasă
adâncită ca o implozie,
în colţul unei oglinzi
croită din glasuri azurii,
croită din sâmburii taifasurilor,
croită din secunde fulgurante,
croită dintr-un material
pe moarte, ce poluează sensul cuvintelor,
explicate în dicţionarul
în care mi-am uitat o secundă
de lumină, de sâmburi, de glasuri,
promisă crinilor
smulşi din caninii tăi uscaţi.

Am învăţat o macara să vorbească
limbile vertebratelor
şi i-au crescut aripi în formă de şenile,
dar integralele mele
fug din carapacea bine definită
a studenţilor, în care vibrează
o sută trei mii de statui îngălbenite
cu piele de cârtiţă.

O lună mumificată
cu pietrele din brăţara ta,
făcută ulterior o ramură,
pe care cresc migrene
însufleţite de spiritele româneşti
din politică şi uneori,
aş vrea ca luna să curgă
peste petalele de trandafir
şi peste ianuarie
cusută cu plăgi,
aşezate milimetric,
în umbra soarelui din faţă
în care o ne trăim sufletele.

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!