Cinetică lansarea / revenirea în vid

se învârt 2 tumori
în splină în ficat
în creier în inimă
cu spire rugite în ele
fiecare având un mâner
de febră de rumeguş
cu vârf de munte
şi pudră de culcuş
şi amintiri de şuste

catargul tinereţii
pluteşte în marea ciumă
curând în venele eternităţii
ne închidem ca într-o urnă

rătăciri stinse în scrumieră
sunt adieri şi părţi de carne
ce mi-au rămas din croazieră

mi-am spânzurat venele într-o noapte
prin iarnă prin cărţi prin moarte
înşiruită pe file şi umeri
cu paşii tăi încă laşi urme

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Organigramă

Colorado crescendo
într-o instalaţie de sărbători,
veche de câteva ţineri de mână
adolescentine, în care palmele
sunt cozi de scorpioni
defrişaţi din râul Amazon.

Nisipul scurs e dovada vie a infinităţii,
care curge prin venele pomeţilor,
acum bine umeziţi
cu risipe de toamnă.

Rândunelele împrăştiate,
sub catarg de cedru plictisit
se sparg în iris
ghidate telekinetic
se spart în iris,
brodate cu amintiri.

Rândunelele sunt măşti,
sunt convorbiri prin căşti,
arse de ceara lumânării
pe care o execuţi pustiită
într-un anume cuvânt
regurgitat până şi-n vise.

Se sparg în iris coclauri...

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorind prin ramuri

În nod mi-s mâinile legate,
le-am desfăcut de-atâtea ori
în fiecare miez de noapte,
când te priveam ispititor.

Tulburătoare inocenţă,
surâs blajin, îmbătător,
mă înăbuşeam într-o demenţă...
Nu mai eram un muritor.

Dar timpul zboară peste noi
într-un aeroplan fantastic,
pluteam deasupra, doar noi doi
două suflete de plastic.

Mai sunt şi acum câteva cioburi,
rânjesc, păşind, fără să simt;
mi-am însumat atâtea moduri
să-ţi spun cât de mult te-am iubit.

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ce fel roşim adesea când suntem trişti. Se întâmplă adesea să nu pălim când suntem trişti, ci dimpotrivă, să ne înroşim. Faptul acesta trebuie atribuit celorlalte pasiuni care se asociază cu tristeţea, cum sunt iubirea sau dorinţa, iar uneori şi ura. Căci aceste pasiuni, încălzind sau agitând sângele, care vine din ficat, din intestine şi din alte părţi interne, împing sângele spre inimă şi de acolo, prin artera cea mare, spre venele feţei, fără ca tristeţea, care strânge din toate părţile orificiile inimii, să poată împiedica aceasta. Dar, chiar dacă este moderată, tristeţea împiedică lesne sângele ajuns în venele feţei să coboare spre inimă, în timp ce iubirea, dorinţa sau ura împing spre faţă alt sânge din părţile interioare. Iată, pentru ce acest sânge, fiind oprit în jurul feţei o face roşie, deoarece culoarea sângelui este cu atât mai vizibilă cu cât el curge mai puţin repede, precum şi fiindcă astfel se poate aduna în venele feţei mai mult ca atunci când orificiile inimii sunt mai deschise, lucru care se întâmplă mai ales când ne este ruşine, aceasta fiind compusă din iubire de sine şi dintr-o dorinţă puternică de a evita dezonoarea, ceea ce face ca sângele din părţile interne să vine spre inimă, iar apoi prin artere spre faţă.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piesa

călător prin singurătate
ochii curg pe geana uscată de lacrimi
uneori merg prin venele sufletului
pulsează sângele în staţii terminus
azi am fost condamnat
de nimeni ştiut, de nimeni cunoscut
pământul a cerut pământ
laurii căzuseră pe oasele calcinate
eram nebunul din cetate şi a contat
acum totul e banal şi trist
ca o piesă de teatru
fără actori sau spectatori
doar regizorul rătăcit pe ultimul rând
dar viaţa, unde a rămas...
uneori mergeam printre ani
un actor rătăcit într-o piesă neterminată
trecuse vremea,
crucile au ţipat într-o noapte şi am fugit
pe mâini se aşternuse huma
alteori vroiam să mă întorc
eram gândul în noapte
cocoşat ca un semn de întrebare aşezat aiurea
orbit de lumină, m-am afundat într-o călimară şi scriu...
când nu plâng

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi, să ştiţi că sunt rezistent la durere. Luna trecută mi-am tăiat venele şi nu m-am simţit nici prea-prea, nici foarte-foarte. Dar mama era într-o asemenea stare, încât am jurat să nu mai repet gestul. M-am ţinut de cuvânt. Vorba e vorbă, chiar dacă suntem mai mulţi care ne exprimăm prin gura mea.

Eduard Einstein în Cazul Eduard Einstein (2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte bună

Pietrele sunt destine colorate
de morminte cu o singură floare
mâncată până la vioară de termite
cu dinţii soarelui povară.

Am pierdut sonetul colorat
sonet, cu sunetul dulce de praf
mai cântă-mi o lăcrămioară
trist ca liniştea de ceară.

Marginile există în fiecare braţ
spânzurat de umerii tăi goi,
ca un mănunchi de ghiocei
cristalizaţi sub vifor.
Întreaga grădină cu ramuri,
şi copilărie,
se defrişează nemilos prin
autofagie.
Spinii cresc neregulat în coloana stearpă
rezonând ritualic cu corpul surogat,
cu toracele criptat
toarce pisica lui Schrödinger.

Nu mai există coregrafi
nici lună,
nici stelele din iris.

Aş vrea să-mi revărs cugetul
peste un castel onirico-satiric,
cu podoabe în formă de peniţe
împăiate adecvat copilului,
dar întreaga grădină cu ramuri
şi copilărie
se defrişează nemilos
prin autofagie.

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii tăi

paşii tăi scuturaţi pe-un alt drum
îi mai văd prin zăpezi şi acum
au rămas chiar de-i simt tot mai grei
scânteind prin zăpezi
paşii tăi

ridicaţi parcă-n lacrămi de lup
au rămas prinşi în noduri de lut
la răscruci chiar de-i simt tot mai grei
scânteind prin zăpezi
paşii tăi

zorii vin chiar şi-n ultima zi
ce-o desfid ca şi când n-ar mai fi
au rămas scânteind ca şi-acum
paşii tăi
deschizând un alt drum

poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

cu trupul meu pumnal
m-arunc să-njunghii marea
prin răni
să-i curgă alge
din venele deschise

gogyohka de Ion Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelegerea începuse să se prelingă prin mine bolborosind ca acidul prin venele mele.

Stephenie Meyer în Lună nouă
Adăugat de lala
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pătrat în stele

Când eram cu gândul prin văzduh,
am văzut două entităţi,
ce pe parcurs s-au scurs
pe hărţi,
şi-am simţit senzaţia de déjà vu.
Cu fiori reci mi-am şoptit
"Eram noi" - oxigen şi apă,
poli contrari ajunşi la metastază.
Am vrut să fim de-o parte
şi acum,
mă respingi uşor.

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi proiectezi sufletul într-o formă graţioasă şi să-l laşi acolo să zăbovească o clipă, să auzi propriile păreri intelectuale care se întorc înapoi la tine cu ecou şi îmbogăţite cu toată muzica pasiunii şi a tinereţii, să transformi un temperament într-altul, ca şi cum ar fi un fluid subtil sau un parfum ciudat, astea erau adevărate bucurii - poate cea mai încântătoare bucurie care ne-a mai rămas într-o epocă atât de limitată şi banală ca a noastră, o epocă exclusiv carnală prin plăcerile ei şi excesiv de banală prin scopurile propuse.

citat celebru din romanul Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde (1890)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decor între viaţă şi moarte

Ascult, meditez şi încerc să-nţeleg
tăcerea din gândul ce stă să pornească,
dar încă rămas priponit în talveg
pe-o albie sură din bolta cerească.
Mai caut răspunsuri în anii pierduţi
prin vagi amintiri ce nu vor să mă lase,
în care mai plâng copii nenăscuţi
din mame uitate sub gloanţele trase.
.
Şi voci neştiute aud din trecut,
ajung la ureche în zeci de jargoane,
în inimă creşte un zvon nevăzut
din aripa gândului rupt din pripoane.
Iar gândul aleargă prin timp înapoi,
mi-aduce în cuget o lume trădată,
cu umbre rămase din vastul război
în care soldaţii mai mor încă-odată.
.
Se scurge prin mine tărâmul străin,
cu chipuri trezite din moarte la viaţă,
purtând peste zâmbete stropi de venin
şi măşti de revoltă cusute pe faţă.
Azi încă mai mor în ne-patria lor
eroi din legende, trimişi prea departe,
ajunşi amintiri în străinul decor
rămas adormit între viaţă şi moarte.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decor între viaţă si moarte

Ascult, meditez şi încerc să-nţeleg
tăcerea din gândul ce stă să pornească,
dar încă rămas priponit în talveg
pe-o albie sură din bolta cerească.
Mai caut răspunsuri în anii pierduţi
prin vagi amintiri ce nu vor să mă lase,
în care mai plâng copii nenăscuţi
din mame uitate sub gloanţele trase.

Şi voci neştiute aud din trecut,
ajung la ureche în zeci de jargoane,
în inimă creşte un zvon nevăzut
din aripa gândului rupt din pripoane.
Iar gândul aleargă prin timp înapoi,
mi-aduce în cuget o lume trădată,
cu umbre rămase din vastul război
în care soldaţii mai mor încă-odată.

Se scurge prin mine tărâmul străin,
cu chipuri trezite din moarte la viaţă,
purtând peste zâmbete stropi de venin
şi măşti de revoltă cusute pe faţă.
Azi încă mai mor pentru patria lor
eroi din legende, trimişi prea departe,
ajunşi amintiri în străinul decor
rămas adormit între viaţă şi moarte.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 28.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturie

Sunt încă viu în clipa când te chem,
sunt nervi şi oase, carne grea şi sânge,
dar – mai ales – sunt aerul ce plânge
deasupra ta ca-n moarte, ca-n blestem;

sunt viu şi fraged ca un miel bălai
purtat prin pieţe, prin restaurante;
sunt sufletul, dintâiul, al lui Dante
bătând la poarta-de-din-jos-de-Rai...

se face iarnă prin cămări ascunse,
mor fluturii, ca fulgii, la fereşti;
anii de azi îmi spun că mă iubeşti,
dar osiile lumii sunt neunse –

că se aude vântul pustiind
grădinile cu paseri de aramă
şi eu sunt singurul care dă seamă
de zariştea fugită din colind...

sunt viu, eşti vie încă... mărturie
stă mâna asta rece, care scrie.

poezie clasică de George Florin Cozma
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog, nu mă uita!

mă zdrobesc în sângele meu
încerc încă o dată să mă sădesc
apuc apusul ca pe o clipă, de ultim rămas bun
pentru speranţa unui răsărit, de voi mai fi
să nu mă uiţi, în noapte, căci steaua mea tot va mai fi
chiar arsă de mii de ani lumină, în răsărit
să ştii!

îţi promit că
tot mă vei găsi
în răsăritul soarelui, din fiecare zi!

iau din mine şi vreau să-ţi dăruiesc
totul, adunat în clipa din existenţa mea
nu întrezăresc că-n noaptea zbaterii mele
dacă nu vrei, să fie într-o zi, imaginea ta
ca să ştii!
simplu încă te mai doresc, până dincolo de nefiinţa mea
te rog,
nu mă uita!

arunc de pe mine îmbrăcămitea sufletului, zdrenţuită
nu fi obosită!
am dureri, vântul uitării încearcă, dar nu mă vindecă
aştept să te mai văd, încă măcar o clipă
simt cum cresc în frunza stejarului
de sus şi el se uită
jos, la rădăcina pământului răsărită din mine
prin frunze de toamnă şi de iarnă, putrezite,
aduţi aminte!
ai crescut ca un alfabet în eul meu, şi exişti cu adevărat
oare m-am înşelat?
sau
eşti în mine de mult, o istorie scrisă fără cuvinte
a unei iubiri cumplite şi apoi,
eu din urnă
prin vânt aruncată de tine, cenuşa rispită?

poezie de Viorel Muha (mai 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaiul de iarnă

Mi-am lipit sufletul
De florile unui geam
Şi abia atunci mi-ai apărut
Într-o lumină tulburată
De dezgheţ.
Făceai un ceai de fructe,
Sau de flori,
Sau de amintiri,
Îmi era greu să-mi dau seama,
Pentru că pluteau prin aer
Urme de sentimente
Cu arome de uitări.
Puteam să bat la uşă,
Doar-doar să pot şi eu gusta
Ceaiul acela ciudat,
Şi trecut,
Şi neîndulcit,
Cred.
Mă întreb şi acum:
Ce gust ar fi avut?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cristalizare

într-o singură piatră
mişcarea galileo galileică
sub impulsul respiraţiei noastre
ne cristalizează aripile
în atomi de siliciu albastru
nanoparticule din inimă
navigatori fără ceasuri
prin toate venele calde
calătoresc spre tine
pentru totdeauna în ultima cădere
vom fi materie ocrotită de lună
ne vom transforma în pământ
din care copiii noştri
contruiesc casa speranţei
în lumea de dincolo
afară e lumină îmi sparge retina
încă de pe acum iubesc anorganic
tot ceea ce va rămâne din tine

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum ne face tristeţea să pălim. Tristeţea, îngustând orificiile inimii, face ca sângele să curgă mai încet prin vene, şi devenind mai rece şi mai gros, să aibă nevoie de mai puţin loc în ele;astfel că retrăgându-se în venele cele mai largi, care sunt cele mai apropiate de inimă, sângele părăseşte venele cele mai îndepărtate. Dintre ele mai vizibile fiind cele ale feţei, aceasta apare palidă şi descărnată, mai ales când tristeţea este mare sau când ne cuprinde grabnic, cum se întâmplă la spaimă, a cărei surpriză întăreşte acţiunea care strânge inima.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai să plângi uşor

Într-o noapte ai să plângi uşor
Din orbita stinsă-a pietrelor
Poate-ar trebui acum şi eu să tac
Cu privirea-ncremenită dinspre lac

Într-o noapte am să trec c-un plug
Peste nori din brazde-am să te strâng
N-ai să poţi să te aduni de dor
Într-o noapte ai să plângi uşor

Într-o noapte-am să mă-ntorc prin scrum
Să mă-ngroape frunzele pe drum
Din găvane viaţa ta şi-a mea
Doar în versul ăsta s-or îmbrăţişa

poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Operaţie reuşită

Deunăzi s-a operat
şi-abil, chirurgul cel mai tare
i-a scos o splină, un ficat
şi tot ce-avea prin buzunare.

epigramă de Spiridon Voinescu
Adăugat de Florin Iordache
Comentează! | Votează! | Copiază!