În colţul gurii strângi creionul cu iubire

Mi te închipui trist şi-ngândurat la masă...
O sobă-i în odaie şi-n ea lemne trosnesc...
Ţi-s ochii ape-adânci prin vise ce nu-ţi lasă
nici cina de cuvinte când iar te canonesc.

În colţul gurii strângi creionul cu iubire...
Pe masă fila albă aşteaptă s-o-nveleşti...
Cu litere de foc, în grea destăinuire,
acum când luna-şi cerne opalul prin fereşti.

Schiţezi cu mâna gesturi însufleţind năluci...
E fruntea ta înaltă o boltă de mister...
Ai vrea chipul iubitei aproape să-ţi aduci,
să-i ţeşi "dezabieuri" din gândul frugifer.

Visezi trupu-i molcom şi coapsele rotunde...
Îi cauţi sânii gingaşi libovnic să te-nfrupţi...
Şi-obrazul ei roşind în plete să se-afunde
când toată poezia în carne i-o pronunţi.

Mi te închipui trist şi-ngândurat la masă...
În colţul gurii strângi creionul cu iubire...
Visezi în lumea ta, de alţii ne-nţeleasă,
cum dragostei să-i dai o sfântă veşnicire.

Schiţezi cu mâna gesturi însufleţind năluci...
Visezi trupu-i molcom şi coapsele rotunde...
În astă noapte albă de scris nu te apuci.
În încordatu-ţi dor simţiri sunt suferinde.

Ai în odaie-o sobă şi-n ea lemne trosnesc...
Înmăgurit ţi-e chipul cu ochi ce-n zări privesc...

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creionul fermecat

Am găsit pe raft uitată-n
colţ o călimară
Cu zâmbet purpuriu şi
roşu de cerneală
Mă aplec să iau o coală
goală
Şi toate filele din carte
-mi zboară
Să iau creionul eu nici
n-am apucat
El desenează singur un
cerc neregulat
O radieră în mâna dreaptă
am luat
Să şterg tot ceea ce creionul
dansând a desenat
Dar lacrimile-mi curg mereu
inima mi-e grea
Nu pot sa fiu acea fiinţă
rece, rea
Nu pot sa-i şterg pe acei
ce se iubeasc
Sunt doi, nu vreau, nu pot
să îi rănesc
Pe coala albă simplu se
iubesc
Din coala de hârtie imi zâmbesc
Din ochii mei izvor de
lacrimi sincere curg
Şi buzele uscate mă ustură
mă frig
Râd, las totul baltă, nu
mai scriu nimic
În suflet mă privesc, sunt liniştit,
Creionul desenează, acum e fericit
Pun de o cafea şi-n carte
am privit
Să văd creionul fermecat
de a obosit!

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragoste...

Şi peste umerii albaştrii,
Ai sânilor aproape goi,
Voalul privirii se desfată,
Precum un dans, în paşi de doi.

Pe coapsele alunecoase,
Spre întunericul ceresc,
Se prind săruturi de lumină...
Ah! Nici nu şti cât te iubesc!

Vulcan privirii mele oarbe,
Erup sub raza ta solară...
Tu eşti osânda vieţii mele
Şi-a universului povară...

În constelaţii răvăşite,
În visele-mi târzii şi grave,
Tu eşti un înger de lumină
Ce leagă două lumi de ape.

Umbre cereşti te înfăşoară,
Iubire fragedă şi rece...
Ah, te zăresc întâia oară
Şi chipul tău în gându-mi trece...

Hrănit cu vise iluzorii,
Te-am pus în colţul meu uitat de cer,
Himeră-a nopţilor de gheaţă
Ce dormi sub pleoape de mister.

Frumoasa visurilor mele,
În noapte, vino la latar!
Să-ţi îngenunchi... Printre săruturi,
Să-ţi cer iertare iar şi iar...

Şi-n legământ fără credinţă,
Din fulger încă răsărit,
Să întrupăm eternitatea
Celor ce veşnic s-au iubit.

Să-ţi dăruiesc inel de alge
Pe marea cerului sculptat...
Să fim de-acum mereu aproape,
Să ne iubim cu-adevărat...

Întinde-ţi mâna ta de vise,
În vise blonde să aluneci!
Săruturi stranii te aşteaptă!
Tu, cu privirea ta le spinteci...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elemente

Eşti foc
Şi-mi arzi în inimă ca într-o sobă,
Lemnele-mi trosnesc,
Cenuşă sunt când pleci,
Foc viu când vii
Şi vise de fum ridicate la cer
Şi lemne şi scrum.
Eşti apă
Şi inima mea ţi-e scoică loială,
Urma ta - sunetul mării,
Al furtunii şi al nopţilor senine,
Parfumul lacrimilor sărate,
Gustul rece şi proaspăt,
Atingerea ploii pe umerii goi,
Speranţa alergând în valuri să înţepe uscatul.
Eşti pământ,
M-ai clădit şi mă-ntregeşti,
Din tine m-am născut şi la tine mă întorc,
În tine înfloresc, pe tine mă usuc,
În mine rodeşti, înfloreşti şi dai viaţă.
Eşti aer,
Trăiesc doar atunci când te inspir,
Când te sorb fără să mă satur de tine,
Când mă umpli fără să mă simt plină,
Cănd mă goleşti şi mă omori încet,
Când nu te am mă sufoc,
Trăiesc artificial şi mă sting încet.
Eşti foc
Şi-mi arzi în inimă ca într-o sobă,
Lemnele-mi trosnesc,
Cenuşă sunt când pleci,
Foc viu când vii
Şi vise de fum ridicate la cer
Şi lemne şi scrum.

poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi acum ce să fac

şi acum... ce să fac,
să îţi mai scriu, să nu-ţi mai scriu,
mă tot gândesc, mă-ntreb şi tac,
şi-n mine totu-i arămiu

te înţeleg şi ai dreptate,
căci cine sunt şi de ce vreau,
să îţi vorbesc gânduri furate,
din noaptea mea în care stau

şi cum de îmi permit să-ţi cer,
să te mai chem din nou aproape,
să-ncerc o floare să-ţi ofer,
cu albul ei pătat sub pleoape

te înţeleg, chiar de sunt trist,
zâmbesc în colţul meu de gură
şi resemnat n-am să insist,
să-ţi fur privirea ce mă fură

mă mulţumesc să te privesc,
din când în când în câte-o poză,
visez şi-n vis îţi mai şoptesc,
că pentru mine îmi eşti roză

mă iartă dacă am greşit,
mă iartă şi mă înţelege,
mă plec în faţa ta spăşit,
e dreptul tău de a alege

acum, în prag de sărbători,
acum când noul an soseşte,
închide ochii, să-ţi dau flori,
deschide-i mari, şi-apoi zâmbeşte

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi uitaţi

Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Să mă pierd în adâncimea
Onglizii tale sufleteşti.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Să tânjesc dup-o privire
Ce infinită mi-o doresc.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
În albastrul lor sublim
Să mă pierd ca-n labirint.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Lumea-ntreagă să se oprească,
Doar ca eu să-i proslăvesc.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Ochii tăi să mi se pară,
Casă sufletului meu.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Să te urc pe-un piedestal,
Şi să nu te mai urnesc.
Dar mai trist când vine vremea,
Şi ochii nu se mai întâlnesc.
Şi ai vrea să simţi durerea,
Doar o dată să-i mai vezi.
Să te îneci din nou în ei,
Să-ţi spună din nou poveşti,
Să-ţi creezi din nou iluzii,
Că în conştiinţa lor, trăieşti.
Dar pleoape grele îi ascund,
Trecut-a timpul peste noi,
Aproape am uitat albastrul
Ce l-am idolatrizat demult.

poezie de Mihaela Ciuhoreanu
Adăugat de Mihaela Ciuhoreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ispititoare

Frumuseţea, nu-i neapărat criteriu...
Cu siguranţa însă eleganţa-i este
Cum e regina sau împărăteasa la imperiu...
Celebrele eroine, de roman, sau de poveste.

Inteligenţa îi este sigur necesară
La fel şi bunul simţ, îi e primordial.
Expunerea în dorinţe îi e clară...
Cititul, isteţimea-i sunt... memorial.

Are mişcări feline şi unduietoare...
Mâna o duce în gest de indiancă.
În urmă lasă un fin parfum de floare
Şi are piele de măslin, de italiancă.

Sânii-i întrezăreşti mai mult cu gândul...
Îţi dau înfrigurarea poftei fără saţ.
Mijlocu-i mic, de zici că-l strângi cu pumnul...
Visezi să-l prinzi, să-l simţi, în zbaterea de laţ..

De ţi-a clipit din ochi şi ţi-a zâmbit
Întregul piept îţi intră-n aritmie...
Eşti fermecat instantaneu, eşti ispitit...
Eşti numai gând s-o ai, a ta să fie.

Şi când picior peste picior îşi pune
- Ah, Doamne, cum femeile sunt "bune"! -
Aluneci visător spre goliciune;
Iubeşti, cât de naivă ar fi şi fără înţelepciune.

O şi visezi cu pletele pe spate
În extazul ce-o pătrunde de amor...
În gemete străfunde şi ritmate
Nu contezi... Sleit eşti de putere şi de dor.

Cu gândul dus - eram pierdut în scris -
Când am simţit în nări o dulce boare...
M-a întrebat..." Accesul e permis... "?!
... O elegie de simţiri m-aşteaptă, o ispititoare...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

hai, intră,
aşează-te cât mai aproape,
şi gustă din restul dulceţii de prune
când câinele meu bate trist din pleoape,
tu priveşte-l în ochi
şi cu zâmbetul spune-i:
- uite, fotoliul în care demult n-am mai fost
şi ar vrea să mă strângă ca pe vremuri
în braţe...
- ce fac?!
stai puţin acolo
să pun nişte lemne pe foc
căminul e rece şi strigă la mine cu voce de gheaţă
- sunt bine
desigur că sunt bucuros
am noroc că iar ai intrat pe la mine
chiar de e ultima dată
un an a trecut de când nu ai mai fost,
mă aşez
un an m-am zbătut ca un peşte pe maluri
de bine dacă vrei
- deschide te rog frigiderul şi scoate din el tot ce vezi
astă seară doar vară s-a dus,
şi toamna loveşte în mine
şi strânge te rog de pe masă slănină şi coajă de ceapă şi spăla vesela,
te rog
cât e lingura-mi plină cu apă...
îţi spun
- uite sunt mai cuminte,
mai matur,
mai aşa nu ştiu cum
dar şi tu te-ai schimbat
în cuvinte parcă torni gingăşie de fum
şi te rog,
nu-ţi feri ochii,
vreau o seară întreagă
în ei ca pe vremuri-adânc să privesc
şi mai vreau să şoptesc înc-o frază banal de banală,
însă iată o calc,
o strivesc
şi ceasornicul ăsta pe masă
sună parcă a dimineaţă
şi ecoul lui trist în timpane leagă cuie de ţine cu aţe,
- mie-mi par zornări de ciocane
te rog
tot mai rar să mai intri
- cum am spus?!...
Da desigur
mai des... dacă vrei,
poţi să-mi scrii
uite-i toamnă
deja e răcoare,
şi afară-i o ceaţă lăptoasă
vezi să nu te răceşti la picioare
ai drum lung de făcut pân-acasă...

poezie de Iurie Osoianu (5 septembrie 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cătarea de cuvinte, ţine minte

Într-o ziuă, oarecare
dintr-un an la întâmplare
am să ies din pielea-n care
tot cuvântul meu mă doare.

Prind în ochi albă năframă
cât să-i fac durerii vamă
să-i dau libertăţii hrană
din tăcerea ce mă-nhamă.

Să desprind ca din pristol
păsări, sentiment, control
îngeri, dor, lumini în stol
tot ce-n inimă-i pârjol.

Să le las să se înfrupte-n
unda şansei ne-ntrerupte
prin extazuri şi simţiri
vindecabile-n iubiri.

Să ştiu toate că-mi revin
într-un cer de piept senin
unde, ritmu-i mai calin
ca un vers, un vers blajin.

Cât credinţa mi-este sfântă
lacrima în ochi se zvântă
dragostea în sânge-mi cântă,
castităţii, ce-nveşmântă.

Printr-o-ncredere deplină
doi într-unul se-ncunună
pulsu-n vene foc răsună
când e dragostea nebună.

Într-un an, la întâmplare
din ăst veac ce mă tot doare
am să ies la drumul mare
să-ţi pun slovele-n cătare.

Din cătarea ce-ţi rămâne
îmi scot versu' din ruine
scriu ce-aş spune fără glas
spun de-aş fi, în ultim ceas...

Iolanda Şerban ©

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamnei de vis-à-vis

Prin leneşa adiere matinală
Frumoase gânduri îţi trimit
Ghicind că tu aproape goală
Visezi pe dalb cearşaf boţit.

Firava rouă de pe trandafiri
O iau în ochii plini de extaz
Ca dusă cu plăcute amintiri
Să picure pe finul tău obraz.

Şi versuri din poemul Mării
Scrise de geniul trist Puşkin
Dau cu azur din largul zării
Să îmbrace şoldul tău divin.

Din zbuciumul eminescian
Iau farmec de Luceafăr pal
Pe sânul tău şi al meu alean
Să aştearnă al poeziei voal.

Cu gri din cearcăn autumnal
Ating cireaşa gurii ca un fur
Să-ţi sorb imboldul pasional
În bacovianul trist murmur.

poezie de Adrian Tarita
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când...

Am fost la ea şi m-a respins,
M-am simţit jalnic şi învins,
Şi a plecat râzând de mine,
Şi nici măcar nu m-a atins,
Eram un foc aproape stins,
Orice-ar fi fost nu a fost bine.

Acasă mort de supărare,
Şi-n suflet c-o durere mare,
Pun capu-n pernă să adorm,
Că veni vremea de culcare,
Şi-n vis iubita mea apare,
Şi-i zic că o iubesc enorm.

Şi-i lumea foarte fericită,
Lângă femeia mea iubită,
Şi nu mai vreau a mă trezi,
M-aşteapt-o zi neliniştită,
Şi-un gust de viaţă otrăvită,
La noapte oare ce va fi?

Deşi ai ochi şi multe daruri,
Pe timp de zi le dai amaruri,
Şi-i difcil şi să iubeşti...
Mai pierzi o oră, două-n baruri,
Ieşi trist şi de-asta te întreb,
Tu când visezi şi când trăieşti?

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cazualitate

Văd cum parcă plânge
mâna mea cea dreaptă
firuind cuvinte,
veşnica-nţeleaptă.
Stânga mea zâmbeşte,
blândă mulţumire
degetelor unse,
toate cu iubire.

Le privesc distrată
cum stau îmbufnate
când, deşi diferă,
ele-şi sunt... surate.
Caut o pricină,
voliţională,
să le treacă starea,
asta, de crâcneală.

Le-aduc mai aproape,
una, dă să-ţi scrie
cealalt-ameţeşte'un,
dans, de bucurie.
Şi deodată gânduri,
de pliroforie,
mâinile-mi adună'n,
sfânta armonie.

Inversându-şi roluri,
dreapta chip dezmiardă
stânga scrie-o taină,
ea, fosta bavardă.
Mâinile-şi dau mâna
ca-ntr-un vals se-adună
iubirea-nţeleaptă,
inimi-ncunună.

Una-şi scrie vise,
cealaltă vibrează,
dar când se-mpreună
dragoste-ncrestează.
Stânga şi cu dreapta
fiindcă-mi sunt surate
fac din faptă, scris,
De... cazualitate.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumesc

Soarele apune
Pe nisipul fin
Noi stăm împreună
De mână te ţin.

Blând ne luăm în braţe
Şi-n ochi te privesc
Mă întreb de eşti
Un înger ceresc.

Mă strângi cu putere
Sunt la adăpost
Brusc am şi uitat
Durerea ce-a fost.

Te sărut pe buze
Tu nu te fereşti
Nici nu mai ştiam
Cum e să iubeşti.

Pe sus tu mă duci
În camera ta
Iubirea-nfloreşte
Inima şi ea.

Atingerea-i blândă
Deşi mâna-i grea
O aşa iubire
Nu va eşua.

Inima mea bate
Pulsu-i ridicat
Fiindcă tu iubite
În ea ai intrat.

Toată noaptea simt
Că îmi dai fiori
Ne strângem în braţe
Ne sculăm în zori.

Te privesc în ochi
Vreau să-ţi mulţumesc
Că m-ai învăţat
Iarăşi să iubesc.

poezie de Jody Perrin, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri puerile

sânge asurzind de flacără
în inima întrebuinţată spre a fi,
între coapsele ei pruncul nefiinţă aşteaptă
propria dimineaţă

citind pe chipul tău poezia zâmbetului
lumina mi se dezbracă de trist,
îmi intră în scheletul viselor impudice

fac dragoste cu umbra
ce se revarsă din tine-n ţărână
din pricini de soare ori lună

amor cu pământul ce se va deschide o singură dată
să intru însoţit de carne
duhul îmi va fugi cât va vedea cu ochii

&

până moartea ne va râde în luturi
tu eşti genunea în care cad
în iubire

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Yo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoapte

Se lasă seara....
Şi totul se îmbracă-n linişte
La masă în tacere, o mână-n taină scrie.
O foaie, altă foaie...
Şi parcă rândurile-ncep să zboare
Ce taină mare se aşterne în odaie?
O, iată o lumină!
Şi mâna nu mai scrie...
Căci peste ea în taină
O mână albă se apleacă
Şi mângâie cu dragoste, sărmana mână ostenită!
E mâna Tatălui Divin
Ce nu întârzie să apară, când în tăcerea nopţii
Micuţul lui copil îi scrie o scrisoare.
Dar mângâierea caldă, şi plină de iubire
Presară peste pleoapele obosite...
Pace, speranţă şi iubire!
Şi vocea blândă a Marelui Părinte
Şopteşte în tăcere... TE IUBESC copilul Meu,
Dormi în pace!

poezie de Ana Paşcalău (2007)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea albă de Crăciun

... În seara sfântă de Ajun,
Ne aşezam, tăcuţi, la masă...
Era plăcut şi cald acasă,
În noaptea albă de Crăciun.
Şi mama,-n vatra cu tăciuni,
Trăgea sub pirostie focul,
Scânteile duceau norocul
Pe coşul casei plin de lumi.
C-o stea din el, plecam şi eu,
Cum pleacă-n cer o rugăciune,
Sperând la clipa de minune,
Ce-înseamnă-n viaţă Dumnezeu...
În zori de zi, o luam, de zor,
Cu steaua mea din jar culeasă,
S-ajung, prin sat, din nou, acasă,
Precum un mag pe-un drum de dor.
Credeam că vin din cer, de sus,
Să spun că steaua-n zori răsare,
Să duc prin case-o veste mare
Că s-a născut în noi Isus...
Mergeam prin zori ca un cuvânt
Ce se năştea din casă-n casă,
Cu steaua magică culeasă
Din cer, cu focul din pământ.
... Priveam în jar, cu ochi de gând,
Mă minunam la ce-o să fie,
Când vom ieşi din pribegie
Şi ne-om întoarce pe pământ...
... Dar steaua mea era doar semn,
Cules din vatra cu corlată,
Din lumea noastră, aşezată
În case vechi, cu porţi de lemn...
... Însă-a venit de-atunci un nor
Iar cerul nu mai arde-n stele,
Azi, sunt cu toate-ntre zăbrele
Şi tot pământ-i orb de zbor...
... În noaptea sfântă de Crăciun,
Ajung din nou la noi acasă,
M-aşez, târziu, pe-un strop de masă,
Prin ce-a fost ieri, cu ce-i acum...
.........................................
... Era tot ziua de Crăciun...,
Dar mama mea, demult murise,
Iar coşul casei, plin de vise,
Era acum morman de fum...
... Am să pornesc din nou la drum,
Dar casa noastră din răscruce,
S-a dus şi numai poate duce
La ce-a fost ieri, prin ce-i acum...
... Mă pregătesc să plec din sat,
Când voi zări, în ochi, lumină,
Şi când cocoşul, din grădină,
Va fi la primul lui mimat.
Am doar pe gând, din cer, o stea,
Cu mări de foc şi flori de gheaţă,
Şi-am s-o aştept, ca-n dimineaţă,
Să-apară iar în viaţa mea...
Dar, acea stea din timp s-a dus
Şi-n zori de zi n-o să apară,
Să ducă-n lume-o veste rară...,
Căci a murit, în noi, Isus.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?!

De ce ţi-e gura vadul sărutării,
Iar coapsele rotunde dinadins?!
De ce ţi-s ochii lacul necuprins,
Iar sânii-ţi sunt ca fructul desfătării?!

De ce ţi-e glezna zveltă şi firavă,
Cu umblet sprinten, unduios, ştrengar?!
De ce ţi-e părul cu luciri de jar,
Iar pântecul ca o nestinsă lavă?!

De ce ţi-e şoapta miere de albină,
Iar mângâierile-mi reverşi în val?!
De ce plutesc ca-n zbor transcendental,
Pe strunele ce-mi cântă în surdină?!

De ce răgaz nu ne mai lasă timpul,
Ca tu în veci pe nume să mă chemi?!
De ce stă supărat pe noi Olimpul,
Şi toate pier în negura de vremi?!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia stă în lucrurile mărunte

Nu trebuie să-i fi avut de fraţi
pe Cavalerii Mesei Rotunde
cei ce-au inspirat atâţia şi atâţia barzi
nici să fi înroşit noroiul Vietnamului
ori să-ţi iscăleşti cu degetele degerate
numele pe vreun gheţar nepomenit în hărţi
poezia stă în lucrurile mărunte
precum aceşti soldăţei
din cuburi de pâine şi slănină
încadrând o omletă dintr-un ou
ca într-o reproducere a Stonehenge-ului
mângâiat de primele raze după zile secole de-ntunecimi
e în vizitatorul singular
o buburuză
la ora la care litania clopotelor răzbate prin fereastră
se plimbă încoace şi încolo pe albul feţei de masă
de parcă ar cartografia o hartă
poezia stă în lucrurile mărunte
şi din când în când şi pacea.

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Femeia mea frumoasă ca scriptura,
Nu-ţi cer nici coapsele, nici sânii şi nici gura,

Ci sufletul răscopt ca o căpşună
Cu mirosu-nţelept şi carnea bună

Şi gândurile moi şi-adânci ca mierea
După-amiezii, spre-a-mi spori puterea,

Şi-ţi fac din fluturi pat, din rouă masă,
Nelegiuit de alba mea mireasă,

Şi-ţi născocesc din vorbe raiul dulce
În care tinereţea ta să-şi culce,

Când ziua-ţi cade tristă la picioare,
Lacrima grea, strălimpede şi mare.

poezie de Emil Brumaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi mâna

Dă-mi mâna iubito prin valurile reci
Să naufragiem alături spre ţărmul anonim;
Nici eu nu ştiu, nici tu nu înţelegi,
Unde-i rămasă lumea din care noi venim.

Avântă-ţi trupul ud în bezna vieşii mele
Însufleţind speranţa ce stă să se stingă,
Cu-n pătimaş sărut sub căzătoare stele
Lăsându-le mirific să ne ningă.

Sprijină-ţi fruntea pe umărul meu
Şi lasă şoapta iubirii să se strecoare,
În obositu-mi suflet plebeu
Ce ţi se-nchină smerit, la picioare.

Dă-mi mâna iubito prin furtună,
Urgia să ne poarte pe-amândoi
Într-un Paradis cu vegetaţie nocturnă,
Şi-o altă lume să-nceapă cu noi...

poezie de Cristian Neagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestitorului

Creşti imortele-n palme diafane
cu pleoape râu de lacrime albastre
chiar de-n obraji ai riduri filigrane
prin ele ne rostogoleşti săiastre

Cu pleoape râu de lacrime albastre
ne ţeşi poveşti cu feţi şi cu vodese
şi dând alt nume chipurilor noastre
faci visele-n condeie ctitorese

Ne ţeşi poveşti cu feţi şi cu vodese
iatacele au storuri din amoruri
laşi tainele misterelor culese
de-acei ce anilor le dau fioruri

Iatacele au storuri din amoruri
năluci croieşti în valsuri de cuvinte
pe colţuri de Crai Nou găteşti decoruri
c-un bal la care eşti... ultim levinte

Năluci croieşti în valsuri de cuvinte
ne ţeşi poveşti din lacrime albastre
strângem în palme bob de mărgărinte
tu-nchipui toate visele măiastre

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!