Din cătarea de cuvinte, ţine minte

Într-o ziuă, oarecare
dintr-un an la întâmplare
am să ies din pielea-n care
tot cuvântul meu mă doare.

Prind în ochi albă năframă
cât să-i fac durerii vamă
să-i dau libertăţii hrană
din tăcerea ce mă-nhamă.

Să desprind ca din pristol
păsări, sentiment, control
îngeri, dor, lumini în stol
tot ce-n inimă-i pârjol.

Să le las să se înfrupte-n
unda şansei ne-ntrerupte
prin extazuri şi simţiri
vindecabile-n iubiri.

Să ştiu toate că-mi revin
într-un cer de piept senin
unde, ritmu-i mai calin
ca un vers, un vers blajin.

Cât credinţa mi-este sfântă
lacrima în ochi se zvântă
dragostea în sânge-mi cântă,
castităţii, ce-nveşmântă.

Printr-o-ncredere deplină
doi într-unul se-ncunună
pulsu-n vene foc răsună
când e dragostea nebună.

Într-un an, la întâmplare
din ăst veac ce mă tot doare
am să ies la drumul mare
să-ţi pun slovele-n cătare.

Din cătarea ce-ţi rămâne
îmi scot versu' din ruine
scriu ce-aş spune fără glas
spun de-aş fi, în ultim ceas...

Iolanda Şerban ©

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, dac-ar fi să-i spun

Doamne, dac-ai vrea să-mi spui
cât de dragă-i sunt eu lui
mintea n-ar mai fi un chin
ci doar rouă-n pat de crin

ştiu că mi-e sărac cuvântul
când nu palmele-s veşmântul
ce-i îmbracă trupu-n noapte
în strânsori cu voluptate

Doamne, plouă-mi gând decis
peste tâmple-n păru-mi nins
varsă-mi har şi-nţelepciune
doar atât, să-nvăţ a-i spune

scriu cu fir de dor nebun
ţesând şoapte ce nu-i spun
gura lui cum încă-mi este
anotimp, din timp poveste

Doamne, spune-i că nu plâng
lacrimă din ochi curgând
ci mă zbat într-o căinţă
dezmierdând cu neputinţă

ştiu că-n consacrată vină
sorţii i-am fost rădăcină
da-n copacul dat în floare
simt tulpina cum se-ndoaie

Doamne, fă-mă doar ce ştii
că mi-e dat, să-i pot a fi
nici mai mult şi nici puţin
cât din dragoste mă-nclin

fă-mă, Doamne, rază-n zori
să-i strecor lucirea-n pori
şi din pielea-i ca mărgeanul
să sorb, Doamne, tot aleanul

Doamne, sunt ce m-ai făcut
cuget viu c-un chip de lut
port lumină-n ochi candoare
doar că-n piept inima moare

şi-atunci Doamne, fă-mă glas
scoate-mi şoapta din impas
fă-mă foc, şi dor, şi ploaie
ia-mi tăcerea ce-nconvoaie

Doamne, dac-ar fi să-i spun
cât aş vrea să-i fiu surghiun
i-aş picta în ochi, poeme,
fără vers! de vers se teme

spune, Doamne-n câte porţi
cumpănind astfel de sorţi
ai pus lacăt ce n-au cheie
pentr-un suflet de femeie?

Doamne, dezrobeşte-mi firea
nu-s poet da-mi ştiu menirea
cât să ştiu că, prin cuvinte,
îl iubesc! sfinţind aminte!

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a obosit cuvântul...

Mi-a obosit cuvântul şi-n tăcerea sacră,
Priveşte cu ochi trişti voinţa ce masacră
Şi vis şi bucurie şi vers înflăcărat,
Şi şade-ngenuncheat, tăcut de-mpovărat.

Şi-atâtea răni pansase în versuri zâmbitoare,
Şi n-a spus niciodată că şi pe el îl doare
Şi sufletul şi fila şi soarta ce pălea
Într-o revoltă mută că-i strâmbă, da de rea!

Mi-e istovit cuvântul şi-l las să stea cuminte,
Într-un ungher ascuns, golit, fără veşminte,
Să-şi bandajeze suflet şi răni să-şi oblojească,
Că e aşa mâhnit, de nu vrea să-mi vorbească...

Mi-a obosit cuvântul... retras, cu slăbiciune,
Îl mângâi ca o mamă, şi spun o rugăciune,
Să-i dea Domnul speranţă şi zvâc animator,
Să-l scot din letargie că făr* de el, eu mor...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te doare...

Când te doare, eu mă dor,
Cu durerea-ţi mă-nfior,
Ridic braţele-n tăcere
Să-ţi aduc o mângâiere
Dinspre soarele-răsare,
Dintr-o lacrimă de floare...

Când zâmbeşti ard în cuvânt
Zbuciumul de pe pământ
Şi mă rog lui Dumnezeu
Ca să-ţi fiu înger mereu,
Când te doare, să mă dor
Doinei mele din popor...

Ochi trăit pentru ochi scos
Dintr-un lujer de prisos,
Că în limba mea de dac
Toate vorbele au leac,
Când te doare, eu mă dor
Os cu vână din popor!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petronius

Petronius cu sclavele sale,
Sângele curge în vale,
Arde oraşul în slavă,
pentr-un monarh fără glavă.
Vremuri trecute, viitoare?
Ce spun profeţii? Ne doare
Tăcerea din Univers,
Scriu şi eu vers cu vers,
Fără să ştiu ce sfios
Creşte un chiparos
Numai din oseminte,
Ca un poem din cuvinte.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suie Clipa în miraj

Te iubesc şi iar mă-ndrept,
unde inima-mi şopteşte.
Mângâi fluturii din piept;
viaţa, încă mă trezeşte!
Luna mi-este credincioasă,
haruri îţi încondeiez,
Când pe bolta mea duioasă,
gând cu gând încă visez.
Desfac stele, norii plasă,
şevaletul... Şi pictez.

Chipul tău, undă curată,
'n care pescăruşi plutesc,
Taină-a perlei prelucrată,
în canatu-mi sufletesc,
Mă seduce şi mă cheamă
să-ţi fac ţărmul cât mai lin;
Umerilor, mi-eşti năframă;
gleznelor - nisipul fin.
Şi întreaga dioramă-mi dă, emoţii! De preaplin.

Te iubesc! Doar ţie-ţi scriu
când mă simt ca o vioară
Sunet fac din focul viu,
de cu zori şi până-n seară.
Tulbur norii cu oftatul,
de la nord mai către sud,
Curcubeul mi-este psaltul,
când în arc de cer te-aud.
Dau la schimb întreg Înaltul,
doar s-ating, sufletu-ţi nud.

Pe-nspumatele maree,
oscilând şi gravitând,
Cum te-aş scrie epopee
zile, nopţi şi ani la rând!
Vin pe franjuri de zefir,
vin cu fluturii de-a valma,
Aripile când răsfir,
valuri scrie-mi! Să-mi dau seama.
Ţese-mi marea, fir cu fir,
limpezind cu dor marama!

Te iubesc ca pe-un poem
lin, marin şi plin de soare
Cât din doi unul suntem
val în vers, din vers culoare.
Îmi simt sufletul maree,
suie Clipa în miraj,
Şi-n culori de azalee,
toată ţi-aş rămâne gaj.
Neştirbind Calea Lactee,
scriu cu fluturii'n, sevraj.

Luna-mi este confidentă,
haruri când încondeiez,
Şi în starea mea patentă,
vin cu marea. S-o semnezi!

(17.05.2017)

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie întreruptă

Va fi cândva un ultim vers,
O poezie întreruptă,
-O viaţă, ca o creangă frântă-
Într-un sfâşietor demers.

O amintire de neşters,
Şoaptă pe buza mea răsfrântă,
Va fi cândva un ultim vers,
O poezie întreruptă.

La ani lumină-n Univers
De toată dragostea înfrântă
Voi fi numai un nume şters
Din Sfânta Carte-a Vieţii strâmtă.

Va fi cândva un ultim vers.

rondel de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Du-te, vino...

Am să mă strecor, odată,
lângă tâmpla-ţi aplecată,
cât să-nchid sub buze calde
freamăt de iubiri perlate.

Şi-am să vin cândva, furiş,
să privesc în ochii-ţi ninşi,
tainice scântei divine-n
nerostiri, diamorfine.

Am să vin tiptil, în noapte,
con de umbră'n căi purtate,
cât să-ţi fur liniştea lină,
să-mi beau cupa, de lumină.

Şi-am să vin, să plec, să vin
fiindc-am suflet pelerin,
şi mă-ntorn când teii-mi plâng,
flori de dor, pe umeri crâng.

Am să mă prefir, tăcută,
să-ţi răspic dragostea mută,
şi'n mănunchi de irişi grei,
să-ţi leg inima'n, condei.

Şi-am să plec, să vin, să plec,
salbe'n slove să-ţi culeg,
fă-mi un loc să-ţi stau, o vreme
ochi în ochi, printre poeme.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare...

Mă doare să văd oameni plângând
Mă doare să văd pe cineva suferind,
Mă doare când nu eşti lângă mine
Mă doare să ştiu că nu-ţi este bine.
Mă doare atunci când nu mă iubeşti,
Mă doare atunci când mă umileşti
Mă doare când ştiu cât te iubesc
Mă doare să văd că nu te recunosc...
Mă doare tăcerea rece şi grea,
Mă doare durerea din inima mea
Mă doare ş-o lacrimă ce curge pe obraz
Mă doare când ştiu de-al tău necaz.
Mă doare de-o frunză ce se leagănă-n vânt
Mă doare de oricine şi orice cuvânt,
Mă doare că TU nu poţi să-nţelegi
Mă doare... dar tu ai vrut să alegi.

poezie de Mariana Simionescu (25 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind de femeie

Ţi-ai lipit nasul
de geamul sufletului meu,
Simt sub buzele-ţi deschise
vlaga primei ninsori.

Mă-mbrăţişezi pe întuneric,
ca într-o rugă-ncepută cândva.

Zeii zăpezilor tac şi ascultă.

Crivăţul tăcerilor,
luate prin surprindere,
aduce a iarnă pe dezgolite.

Mâinile tale-n, colinde, pe sâni,
cer parfum şi caşmir
de femeie.

Iolanda Şerban

citat din Iolanda Şerban
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elvetic

Ţi-am cumpărat un ceas cu stele
nu ştiu cum dar noaptea pierd cash-ul clipelor
confuză luna-şi coboară trupul direct în plină zi

viaţa ne ia de la capăt de-o vreme

cu fiece geană întoarsă se face mult mai aproape
neistovirea inimii pe obraz poansonări însumează
poartă-mi ceasul cu stele pe mâna cuvintelor grele
uită-te când şi când în somnul ne/frumuseţilor mele
elvetic vei auzi acelaşi semnal:

- Bună dimineaţa!

La semnalul următor va fi ora:

Te Iubesc!

Iolanda Şerban

citat din Iolanda Şerban
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea sfântă

În noaptea sfântă de Crăciun,
Pe drumul nins de lună,
Trei magi călări, cu suflet bun,
Aleargă împreună.
De unde vin? Cum se numesc?
Ce doruri îi frământă?
Spre-o iesle ei călătoresc
Şi cerurile cântă.

Şi cântă-n inimile lor
Aprinsă, bucuria:
Azi S-a născut un Salvator,
Azi S-a născut Mesia.

Nu simţi fiorul de atunci
Şi-n noaptea asta, frate?
Isus te-aşteaptă să-I arunci
Povara de păcate.

El stă în ieslea Lui şi azi
Iertare dând şi viaţă.
Încearcă în genunchi să-I cazi
Cu inima-ţi de gheaţă.

Mărturiseşte-I fapta rea
Şi-a patimii revoltă —
Şi-o albă, minunată stea
Va răsări pe boltă!

Vedea-vei îngeri şi lumini
Pe umerii tăi şubrezi,
Când vei veni să I te-nchini
Cu ochi smeriţi şi umezi...

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate ai zâmbit...

poate ai zâmbit sau poate nu,
pe faţa ta se vede, îngândurare,
din ochi mă fulgeri cu un gând,
aş vrea să îl citesc. Ce spune oare?

în braţe te-am umplut de flori,
nu-s pentru tine şi mă doare,
dar ştiu că-mi mulţumeşti de mii de ori,
că zâmbet vor aduce şi nu ţi-e oarecare

aş vrea să pot mai mult să-nfăptuiesc,
şi printre mult, privirea-mi arzătoare,
aş vrea cu faptele să-ţi ocrotesc,
tot ce-ţi loveşte sufletul cu întristare

sunt simplu om şi am putere,
atât cât Dumnezeu va vrea,
să-mi dăruiască fără eu a cere,
să pot să-ţi luminez drumul ca stea

mă iartă şi din când în când mă ceartă,
aşa eu simt, ce mult te mai iubesc,
aşa voi şti de îmi greşeşti vreodată,
că am puterea să te iert, mai mult să te doresc

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mână

Şi în mormânt
Ne vom căuta să ne ţinem de mână
Şi de umbrele noastre
Nu ne vom teme...
Ele duc c-un braţ alb serile
Ce-au scris pe frunze sărutul ierbilor!
Şi ne vom ţine de mână
Ca doi copaci visători,
Ce-şi adorm frunzele-n rouă
Ca-ntr-un vers,
Unde izvoarele plâng într-un glas
Până când ecoul îngheaţă-ntr-o lacrimă
Dar mai curg ca prăpastiile-n mare.
Noi ne vom ţine de mână
Şi când ne-om trezi,
Într-un piept de amiază târzie.
Prin rădăcini de dor
Ne vom bea inimile cu o singură sete
Şi cu lumini obosite ne vom îmbrăca
Într-o amiază târzie:
Unde răsăritul de mână se ia cu amurgul,
Unde păsările devin linişti de cristal
Prin care priveşte iubirea.
Într-o amiază devreme
În care ne vom ţine de mână
Şi de umbrele noastre
Nu ne vom teme...

poezie de Crina Popescu din revista Literatura şi arta (23 august 2012)
Adăugat de Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!

S.O.S. cu pescăruşi

Mai am un singur dor
şi-o blândă-nfiorare
acum când vara pleacă
luându-şi rămas bun
să'ntemeiez din valuri
gingaş apus de soare
şi orice vis ce-mi doare
cu tine să-l cunun.

Nemărginiri albastre
întoarse'n malul mării
fac brizele'n poeme
pe glezne să ne stea
suntem ca două temple
ce'n taina înserării
pe pergamentul lumii
simţiri îşi pot grava.

Nisipul ne îmbie...
cu pietre, scoici şi alge
stă dragostea ascunsă
în sarea unui cânt
suntem doar o esenţă
ce inima-şi desface
din perlele umane
ce-ascund acelaşi gând.

Mai am un singur vis
în dorul ce nu-mi moare
s-adun sub ploi de stele
sublim descătuşat
să-ţi scriu un... S. O. S.
cu pescăruşi pe mare
şi'n vântul cald al serii
cu tine să mă-mpart.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În colţul gurii strângi creionul cu iubire

Mi te închipui trist şi-ngândurat la masă...
O sobă-i în odaie şi-n ea lemne trosnesc...
Ţi-s ochii ape-adânci prin vise ce nu-ţi lasă
nici cina de cuvinte când iar te canonesc.

În colţul gurii strângi creionul cu iubire...
Pe masă fila albă aşteaptă s-o-nveleşti...
Cu litere de foc, în grea destăinuire,
acum când luna-şi cerne opalul prin fereşti.

Schiţezi cu mâna gesturi însufleţind năluci...
E fruntea ta înaltă o boltă de mister...
Ai vrea chipul iubitei aproape să-ţi aduci,
să-i ţeşi "dezabieuri" din gândul frugifer.

Visezi trupu-i molcom şi coapsele rotunde...
Îi cauţi sânii gingaşi libovnic să te-nfrupţi...
Şi-obrazul ei roşind în plete să se-afunde
când toată poezia în carne i-o pronunţi.

Mi te închipui trist şi-ngândurat la masă...
În colţul gurii strângi creionul cu iubire...
Visezi în lumea ta, de alţii ne-nţeleasă,
cum dragostei să-i dai o sfântă veşnicire.

Schiţezi cu mâna gesturi însufleţind năluci...
Visezi trupu-i molcom şi coapsele rotunde...
În astă noapte albă de scris nu te apuci.
În încordatu-ţi dor simţiri sunt suferinde.

Ai în odaie-o sobă şi-n ea lemne trosnesc...
Înmăgurit ţi-e chipul cu ochi ce-n zări privesc...

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe oarecare

Rătăcesc singur călcând pe alei
şi frunzele supărate mă alungă,
iar stelele în singurătatea lor
îmi spun să merg printre versuri.

Scriu un vers din întâmplare
şi în palme mi se aşează o floare
luminată lin de razele lunii
printre umbrele privighetorilor.

Privighetorile nu caută tăcerea
şi îmi traduc ce vor să spună:
un viitor se vinde ca prezent
precum minciuna nevăzută.

Nu ne gândim la testamente
şi omorâm senin viitorul,
dar din ciorchinele de vise
eu mi-aş dori să fiu un bob.

poezie de Constantin Rusu (1 octombrie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce să scriu într-un roman ceva ce pot scrie într-o nuvelă?
De ce să scriu într-o nuvelă ceva ce pot scrie într-un eseu?
De ce să scriu într-un eseu ceva ce pot scrie într-o cugetare?
De ce să scriu într-o cugetare ceva ce – destul de probabil – s-a mai scris?

Mai bine scriu o poezie. Ideea s-o mai fi scris, dar îi dau o formă artistică, originală.

Dar de ce să scriu într-o poezie de n versuri ceva ce pot scrie într-un distih?
De ce să scriu un distih ceva ce pot scrie într-un poem de un vers?
De ce să scriu un poem într-un vers şi să mi-l confunde unii cu o cugetare?

Mai bine scriu o epigramă, măcar "ne mai râdem".

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani Românie!

La mulţi ani române!
Răsună într-un glas,
Prin văi şi pe coline,
Românii pas cu pas,
Îţi cântă Românie,
În al aniversării ceas.
E ziua ta, o, Mare Românie
Şi azi ne adunăm.
C-avem inimile pline,
Românie, să-ţi urăm,
Să fii o ţară sfântă,
Să ne cuprinzi cu dor,
Să nu te laşi înfrântă,
De vezi copiii tăi cum mor.
Şi vrem să-ţi spunem Românie,
Că azi noi te iertăm,
Să nu îţi uiţi copiii,
Prin lacrimi, te rugăm.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (1 decembrie 2022)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

De te-întâlneşti cu toamna

Motto-ul meu, cu-o-aceeaşi intonare, ţi-l dărui azi adiţionare. Deşi nimic nu-i la-întâmplare când nu-ţi scriu gânduri oarecare. Câte toamne- întâmplătoare-în ploi de suflet viaţa are? Câte valsuri-s pe-un acord, când ţi-e cordul clavicord?
☆☆☆
De te-întâlneşti cu toamna,
să-i spui că am iertat-o,
şi-i uit toată meteahna,
ce-a-mprăştiat tristeţi.
Ştii? Mantia trăirii
cu tine-am îmbrăcat-o,
brodând uni-culoarea
întregii mele vieţi.

De te-întâlneşti cu toamna,
să-i spui că mi-este bine,
chiar de castanii-n dungă-îmi şoptesc, înlăcrimat.
Dar însăşi ploaia-mi ţese
din lacrimile-i fine
mărgele-nrourate
pe-un pas nearendat.

De te-întâlneşti cu toamna,
adu-i de noi aminte,
spune-i de noaptea-în care,
viori voiam s-ascult.
Eu îmi plecasem tâmpla
pe pieptul tău fierbinte,
dar jaru-ţi de pe buze,
mi-a orchestrat cuvânt.

De te-întâlneşti cu toamna,
să n-o întrebi de mine,
mai bine, spune-i tu,
din toate, doar ce-ţi sunt.
De-ţi va şopti iluzii
din roade-amfetamine
tu, iartă-i ispitirea,
mustindu-i... gând în vânt.

De te-întâlneşti cu toamna,
te uită-n straiul ei
belşug de ramuri goale
e-n tot, ce-a fost mai ieri.
Ahhh... miezul altor clipe-în,
post factum de-adieri,
perpetuează doruri,
pe vieţi de prizonieri.

De te-întâlneşti cu toamna,
să-i spui că o accept,
dintr-un motiv divin,
şi-atât de filarmonic.
Nu-în cinstea ei decis-am,
tăceri să-mi redeştept,
dar sufăr de-întomnare...
iubindu-te-anacronic.

PS.

De te-întâlneşti cu toamna,
aşa... din întâmplare,
spune-i că, în motto,
e-un clar subînţeles.
Că tâmplele ni-s albe
de-aceeaşi întomnare
dar ploaia ne e valsul...
Pe care l-am ales.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare viaţa

Mă doare viaţa, destinul,
Mă doare zborul de fluturi,
Mă doare amarul, pelinul
Mă doare visul din gânduri,

Mă doare sufletul prădat
Mă doare timpul ce trece,
Mă doare cuvântul uitat
Mă doare privirea ta rece,

Mă doare tăcerea
Mă doare şi visul...
Mă doare uitarea
Mă doare abisul...

poezie de Maria Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!