Te iert. Decis și asumat, după lungi și controversate monologuri interioare. La apus de reminescențe, cu amintirile în remise îmi golesc buzunarele de trecut. Așa cuminte, fără izbucniri inutile, fără ocolișuri și emoții oarbe. Te iert pentru ce s-a spus într-o doară, fără glas de rațiune, străinilor lacomi. Și mai cu seamă pentru ce nu s-a spus niciodată. Mă accept în totalitate, omul de astăzi, imperfect și dornic să înflorească un grăunte de bunătate în colțuri de suflet ostenit. N-am nici un regret. Am mai spus asta printre rânduri mute de expresie, dincolo de tăceri care sorb molcom frăgezimea acestei lumi trecătoare. Într-o zi o să plecăm. Brusc, năucitor fără prea mari isprave, lăsându-ne bogățiile dobândite cu trudă și compromis. Viața e o călătorie și recunosc, vreau cu disperare, din toată inima mea săracă de Har să ne fie frumos. De aceea te iert. În fiecare seară, când încă strângem în pumni asfințitul zilei plăpânde, mă rog pentru tine. De la distanță, în liniștea gândurilor amestecate caut să te asemăn unui bob de soare blând. Hoinar, găsesc lumina în altă parte.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
u ești vinovat pentru toamna din sufletul meu, pentru toată cromatica gândurilor firave, tăinuite cu grijă printre aparențe. Vinovat asumat pentru apusuri melancolice, ispite nestăpânite, orgolii hâde care ne frâng amintirile în jumătăți imperfecte. E rost de tine pretutindeni, în adâncuri de sine neștiut de nimeni, în subconștient și vădit printre evidențe de necontestat. Fug de noi închipuit și real cu tălpile goale de trecut și uneori cu prea multe idealuri purtate de vântul schimbării până la margini de răsărit tăcut. Ești prizonier acestei umbre de gând și câteodată te respir prelung, potolindu-mi neputințele, ca un hoinar dator pe vecie timpului nestatornic. Am nevoie să mă strângi în brațe cu putere, ocrotindu-mă de oameni străini, lacomi, fățarnici. În liniște, despărțindu-ne de frivolități lumești și apartenențe sociale doar așa îmbătați de melancolie să-ți ascult cuminte ritmul inimii. Ajută-mă să cresc, să-mi iert fricile, imperfectiunile, insuficiența. Dar nu brusc, abuziv și obligatoriu cum au crezut alții că ar fi imperios necesar. Tu înțelegi că sufletele nu seamănă și nu se vând la duzină pe vorbe goale. Vreau să plouă peste noi cu dimineți de septembrie blând. Să ne vorbim din priviri fără să știe nimeni. Să uităm orice e necesar. Și când suntem departe unul de altul să ne aduce aminte că doar de cei pe care i-am hrănit cu iubire suntem cu adevărat responsabili.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ți-am promis un gând cu fiecare asfințit molcom. N-am știut cum altfel să agăț tăcerile de ramurile unui văzduh albastru, cât să ne adăpostim sufletele. Evidențele par să fii spulberat fără milă fiecare emoție firavă. Ca și cum adevărul ar sta la pândă, dezbrăcându-ne fără pudoare de orgolii surde. Te iubesc simplu pentru mine, necesar, plin de vindecare. Într-o lume care adesea condamnă fără nici un răgaz trăiri denumite de neînțeles. Nu e nici o grabă dar dacă într-o zi m-aș pierde într-o clipā de efemer fără regrete inutile, poate numai ție aș alege să-ți fiu alinare cuibărindu-mă într-o bătaie de inimă.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
N-am regrete, pentru că eu deja pe mine însămi mă iert des, spunând așa: "Cu Iisus mă iert pentru păcatul acesta. Domnul să transforme asta în binecuvântare pentru persoana pe care am jignit-o fără să vreau și pentru mine însămi".
citat din Rona Hartner
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
nvață-mă sā fiu egoistă! În ceasul acesta tardiv, tomnatic, făcând abstractie de zbucium și agonii mărunte. Doar eu și timpul cosmetizat într-un amurg molcom de septembrie, aruncând vâltorii clipelor umbre de pași pe un suflet firav. Nu mă aștept să înțelegi. Sunt ostenită de pretenții absurde aruncate pe sub mână, cu viclenie, din buzunarele pline de vise. Semănam cumva pe alocuri, recunoscut unui simplu gând. Voiam să fiu liberă, doar cu mine pentru prima oară, fără acest amalgam de străini, hoinari și ursuzi. Să mă iert pentru inepția de a mă uita definitiv în povești care nu-mi aparțin. Uite unde duce încăpățânarea de a dărui! De ce nu mi-ai spus?
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mai vreau
Nu mai vreau din viața asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Și nu știu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinților milă, nici versurilor rimă!
Dumnezeilor absenți nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!
Nu mai cer nopților somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ți mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!
Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas și nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!
Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici pași rătăciți în lume fără Tine,
Când te caut în nu știu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!
Nu mai vreau așteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te rog nu-mi lua iubirea! Chiar de s-ar strivi sub greutatea orgoliilor mute toate rasăriturile, chiar de s-ar spune în șoaptă adevăruri închipuite. Nu vreau să-mi fie sfârșit lent și anevoios această lipsă a iubirii nemărginită. Să-mi rămână rugăciuni calde, înălțate din suflet păgân până la usile cerului și câteodată, cu îngăduință, pe gene de văzduh albastru să-mi reazăm visurile firave.
Te rog nu-mi lua iubirea! Ca nu cumva însetat de nevoi primordiale să rămân un biet hoinar în această tragică aglomerație. N-am vreme. Ia cu tine bogățiile, pizma, trufia și nemultumirile. Îngroapă-le cu înțelepciune departe unde n-ajung nici măcar gândurile nestăvilite. Altfel ne vor cotropi fară regret fiecare acces tardiv de bunătate.
Te rog nu-mi lua iubirea! Mai cu seamă când nu sunt vrednică de veșnicia ei în acest amalgam de ispite. Și dacă plâng și sunt furioasă iartă-mă! Poate din mila aceasta nemăsurată o să învăt la rându-mi meștesugul iertării, fără pic de reminescențe.
Te rog lasă-mi iubirea! Dacă vrei îți promit c-am s-o dăruiesc neoprit pentru vindecare. Până rămân pustie, săracă și fericită. Ne-am împărțit! Și noi știm, în lumina tainelor noastre că tocmai iubirea aceasta dăruită ne înalță până dincolo de efemer..
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
S-au strâns în noi amintirile. Le priveam câteodată nostalgic de la fereastra gândurilor și-mi păreau o ceată de suflete adunate frumos în buchetul timpului. Într-un sens ne-au construit visele și temeiul principiilor. Cu fiecare fărâmă de emoție, dor și adâncă tulburare, cu fiecare margine de cer senin pictat febril în necunoaștere. Eram câte puțin din ceilalți în fiecare zi. Dacă iubești din toată vibrația inimii, cu intensă dăruire rămâne un fior de Rai ascunsă într-o privire, prizonieră acestei lumi trecătoare. Și omul pleacă cu binele tău la pachet, să-i fie hrană în pustiul păcatelor. Pleacă sătul și se smulge din tine pe jumătate, cât să-i porți grija și dorul pe brațe la vreme de nevoie. Îți lasă amintiri, haină pentru inima săracă de virtuți și însetată de iertare și Har. Rămânem după punct mai bogați. E greu de explicat dar ușor de simțit cu recunoștință. Ne-a dat Dumnezeu darul acestei vieți, nimic mai mult decât o clipă și-o iubire veșnică. De fapt definiția absolutului. Și cred în totalitate că nimic nu-i mai trist în lumea aceasta decât un suflet care nu cunoaște încă bucuria împărtășirii acestui dar.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pas
1. Din pas în pas, din rimă-n rimă,
Cobor spre tine și te pierd,
Îți las din suflet și... te iert
"De" mine-n brațe, fără stimă...
2. Din mâna ta mâinile mele,
Din ochii tăi privirea mea
Uitată peste fruntea ta,
Își lasă dorul să se spele...
3. Și dinadins obrazul tău
Își prinde pielea-n mângâiere;
Visăm fixați într-o părere
Și-n zâmbet te găsesc al meu...
4. Îți joc din păr fire rebele
Și te alint copil din stare
Te caut în îmbrățișare
Furat din zborurile mele...
5. Dar, pas cu pas, plec mai departe,
Căci tu refuzi, al meu, să urci
Te iert că-n tine... mă alungi
Și te aștept... în "altă" carte...
poezie de Gabriela Chișcari (2 octombrie 2011)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Comentează! | Votează! | Copiază!
Multă vreme am crezut că sufletul tău bun îmi va fi refugiu pe timp de orgolii. Și când toamna ne va amesteca clipele în vâltoarea asfințitului veșted, cu tălpile goale de trecut aveam să spulber într-o doară toate evidențele. Liniște în ecou de zbucium fraged, aprins, neoprit, vechii NOI, asmuțind simțurile amorțite, aproape ne-am lăsa pradă iubirilor mărturisite.
Apus de octombrie melancolic curge printr-o bătaie de inimă, nestingherit. Mă opresc să te miros cu poftă, adânc, pe îndelete și Cerul îmi inundă privirile cu albastru. Contrast vizibil între seninul atingerilor tale și prea mult zgomot care tulbură. Vreau să mă odihnesc la pieptul tău..
Umbre de șoaptă calcă fără pudoare pe covorul de frunze. Suntem goi de prea multe doruri. Nu regret nimic. Nici că pleci fără explicații, nici că dai buzna în suflet neanunțat. Te iert. E un fel de claritate a dorințelor acceptate, supuse și efectiv nu vreau să mă opun. Nici nu știu cât timp a trecut. Parcă toate veșniciile s-au adunat la mijloc de toamnă și-am închis ochii să le pot cuprinde. Sărută-mă! Până se prăbușește această uitare închipuită prindem curaj. Cine știe? Poate n-o să mai fie nevoie să te ascunzi în fiecare străin...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt emoție. Uneori vibrantă, submisă, mistuitoate, alteori imposibil de anticipat sau descris. Tocmai amalgamul acesta copleșitor surâde cu jumătate de glas parșiv, dominându-mă într-o fragedă tăcere. Seamănă cu tine. Mă agață de timpul efemer, ispititindu-mi clipele cu toamnă, liniștea cu zbucium mestecat lacom, visul firav rămas în urmă, tribut veșniciilor.
Vreau să cred în tine! Să te gust molcom, printre suspine în lumina palidă a asfințitului, dezbrăcându-mi fără pudoare haina amintirilor. Și pe umerii goi, întunericul să-și plimbe degetele subțiri, la adăpost de orgolii surde, într-o izbucnire de extaz blând. Să știm amândoi cât de inutil e șirul vorbelor alambicate, strivite sub greutatea umbrelor. Mă descalt de trecut la uși de suflet. Fără nici un discurs.
Te simt în toate felurile. Cum n-ai auzit niciodată, fără explicații plauzibile, mocnit, metodic, neînțeles. Un fel de nebunie plăcută, o explozie de simțuri, dincolo de rațiuni ipocrite. Te sorb în adâncuri de sine până ce consimțit ne păbușim, sclavi ai poftelor, într-o prăpastie de abis. Vreau să te iubesc până mă satur. Atât.
Plouă cu Septembrie în rafale și parcă am opri ceasul să ne odihnim de-atâtea doruri de necuprins. Ne-am lipit trupurile ude să nu fie frig, să nu fie sete de fiori. Te-aș lăsa să pleci și să uiți negreșit. Dar sunt emoție și cuibărită la adăpostul inimii tale mai am de hrănit prea multe iubiri..
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce ironie! Două suflete goale de aparență și amintiri se priveau în oglinzile apusului asimetric. Transparența fină, consimțită se înălța în cuiburi de ispită, adâncindu-ne fiorul gândurilor aglomerate. Voiam să-ți ating orgoliul, uitarea și egoismul tăinuit în cuvinte rostite pe jumătate, cu regret tardiv și bunătate formală. O să râdem de neînțeles și mâhniri inocente, înfăptuite la marginea izbucnirilor de mândrie veritabilă. Războiul din sine, cu noaptea viselor spulberate fără suspin, cu umbra tăcerilor măzgălită pe geamul rece o să-și topească furia molcom ca o fărâmă de ceară fierbinte. Și firul subțire împletit cu opinii și trăiri lipsite de expresie se va desprinde, lăsând să-ți cadă masca și principiile oarbe. Abia aștept să te întâlnesc. Pentru prima oară, după lungi dezbateri și contradicții asumate. Pentru prima oară după inepții și compromisuri fără o justificare plauzibilă. Să-mi fii plin de defecte, umil și frumos. O sa ne câștigăm fericirea cu demnitate, fiecare pe drumul său. Pentru că uneori viața este despre două suflete care și-au încheiat drumul comun în povestea cu același punct.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am știut din aceea clipă, fără umbră de îndoială că nu mai era loc decât pentru mine. Egoism firesc, neînțeles, integrat definitiv într-o fărâmă de suflet ostenit, amalgam de emoții intense, strivite de greutatea prea multor compromisuri. Un drum lung, anevoios, de străbătut cu tălpile goale și-un crâmpei de răsărit în buzunarele rupte. Eram hotărâtă să-mi dau șansele irosite sistematic, cu răbdarea stranie atribuită, nu bunătății ci inepției. Consum inutil.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și-mi caut iubirea
Și-mi caut iubirea,
Chiar acolo unde,
Nu există fericirea,
Nici lumina nu pătrunde,
În întunericul imaginar,
Te caut pe tine, neagra mea,
Bântui ca un hoinar,
Și sper ca și ea să mă vrea,
Sap în suflet,
Ca să te găsesc,
Și fără nici un regret,
Sunt uimit că fără tine
Eu încă trăiesc,
Deși deloc nu mi-e bine.
Dar poate că vreodată
Am să părăsesc lumina,
Și pentru ultima dată
Îmi vei ține mâna
La pieptul tău
Și vei regreta
Că m-ai lăsat la rău,
Că m-ai lăsat la alta,
Să mă întunece,
Să mă distrugă,
Să mă lase rece,
Să mă plângă...
poezie de Dorin Teodorescu (11 octombrie 2010)
Adăugat de Dorin Teodorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Învață-mă să fiu rea! Pentru că oamenii nu apreciază bunătatea. O găsesc o bufonerie stranie, nepotrivită, intrigantă. Și astfel devenim pradă invidiilor oarbe, isteriilor, cuvintelor fără noimă. Nu vreau decât un strop de liniște în care eu și cu mine să ne fim sprijin, răbdare și vindecare, fără victimizări inutile. Să nu mă vadă nimeni, plângând sau râzând după pofta inimii.
Știi ceva? Vreau să încalc reguli și să greșesc. Asta o să ne apropie și-o să ne despartă unii de alții inevitabil. Dumnezeu știe cum e mai bine!
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Aș vrea să-ți spun că... Totuși, de fapt, adevăratul motiv pentru care mă aflu aici, acum, este acela că...
Lucian: Păi, care?
Lia: Aș vrea să... Vreau să-mi cer iertare.
Lucian: Poftim?! De la cine?
Lia: Normal, de la tine. Iartă-mă, te rog!
Lucian: Să te iert? Pentru ce?
Lia: Știi tu... Pentru tot. Pentru tot ce ți-am spus, în urmă cu șase luni. Îmi pare rău, sincer. Nu știi cum m-am simțit în tot timpul ăsta; a fost groaznic!
Lucian: Ah, deci asta era...
Lia: Asta-i tot ce poți să-mi spui?
Lucian: Nu, nu chiar, doar că... Ar fi mai bine să evităm subiectul ăsta.
Lia: Nu-l putem ocoli. Nu ne putem preface că nu s-ar fi întâmplat nimic. Sunt șase luni la mijloc, care ne contrazic.
Lucian: Înțelege-mă, nu vreau să vorbim despre asta; nu vreau nici măcar să mă gândesc sau să-mi amintesc... Ar fi mult mai bine dacă ne-am gândi că într-adevăr nici nu s-a întâmplat nimic.
Lia: Te înțeleg. Nu e ceva plăcut pentru tine. Dar, te rog, încearcă să mă înțelegi și tu pe mine; am nevoie de iertarea ta, vreau să aud asta de la tine, ca să pot fi liniștită. Altfel, nu mai pot suporta situația asta tensionantă! Te rog...
Lucian: Bine, dacă insiști... Pentru liniștea ta, dacă asta te ajută cu ceva, pot spune că te iert; de fapt, te-am iertat de mult, de la bun început, deși practic, nici n-aș avea motive pentru care să te iert. N-ai greșit deloc atunci, ți-ai exprimat doar părerea; cred că eu am reacționat greșit.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aș vrea să ne-ascundem lumina sufletelor într-un gând ușor de rostit. Graiul tăcerilor oarbe să curgă molcom fără vibrația orgolilor, fără temeri și necunoscut. Pentru o clipă cuvintele vii să ne fie poem frumos, în vidul regretelor. Acolo unde nici ispitele n-au pătruns, chiar dacă timpul le-a amestecat fiorul adânc în trecerea sa.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tot ce-a rămas după o lungă convalescență lăsăm la poartă de suflet străin. În amalgamul acesta de întâlniri permanente nu-i de mirare ca prea puțini știu ce e de făcut cu darurile noastre.
Am fost mereu convinsă că facem alegeri. Greșit. E mai mult de atât. Suntem pe rând alegeri și priorități. Suntem piatră de temelie și marcaj pentru suflete călătoare. Cum altfel am putea să evităm suferința?
La un moment dat ne vizităm într-o doară fără să punem preț pe trecut. Ce mai contează? Te iert și te iubesc. Ești mereu frumoasă. În colțul ochiilor și pe frunte Dumnezeu ne-a așezat linii fine ca niște drumuri. Poate-i un semn că deși ne-a cernit cu pulberea vremii, încă nu ne-a uitat promisiunile...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne-am strâns în tăcere toate amintirile. Separat și demn, fără nostalgii sau regrete ca niște oameni mari. Simțeam că n-au nici o noimă cuvintele fade, fără esență validă, menite să păstreze mirajul aparențelor. Timpul o să curgă lent și lacom, aruncându-ne în brațe de hazard efemer, fără menanjamente. O să uităm. Nu pentru că e impus în legile nescrise ale existenței ci pentru că altfel, indubitabil ne-am sufoca de nevoie reciprocă. Trăim într-o lume stranie, însetată de critică și superficial. Ne vom da sufletele la schimb, nesocotind orice glas de gând. Nu-i ca și cum într-o aglomerație de călători prin hazard, n-am găsi un înlocuitor. Tu ști cel mai bine...
Andreea Palasescu (11 mai 2019)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu vreau să-mi murdăresc gândul. Nici inima nu vreau să-și stingă lumina vie, firavă doar ca să-ți cuprindă în tăcere întunericul. Mi-a ajuns. Nu-i loc de goliciunea vorbelor și de interpretări superficiale. N-am trăit intens pentru nepăsare și blamări. Nici pentru a contura brume de real într-o inimă furată de iluzia plăcerii. În schimbul eșecului am iubit. Mult, fără interese palpabile doar pentru o fărâmă de acceptare și recunoaștere. M-am pierdut uneori în adâncul trăirilor, orbește, cu scopul subtil de validare a propriilor valori. N-am nici un regret. Sună a minciună frumoasă dar eu cred. Și dacă cred suficient, într-o zi o voi transforma în realitate.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hai să ne câștigăm! Pe rând, cu răbdare și sârguință într-o lume ostenită de frivolități și principii aparente. Având așteptări realiste de la sine, mai presus decât pretențiile oarbe emise de străini lacomi, cu frustrările înghesuite în zâmbete goale. Să știm ce putem doar noi, fără zgomot și vanitate hâdă. Pentru că sufletele poartă amprenta prea multor amintiri care în definitiv au fost investiții fără preț. Și bunătatea încă există! Cred acest lucru cu tărie, neclintit în toată anvergura atribuită sentimentelor năucitoare. Vreau și pot până la ultima picătură de esență a clipelor stinse care odihnesc. Nu-mi pasă dacă s-ar înțelege prea puțin, când privirile spun povești la tot pasul.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!