Puella Mea (fragment)

Are un trup foarte frumos,
Plin de iubire, graţios
Şi e făcut, să nu te miri,
Din fildeş şi din trandafiri.
Părul ei creţ, desăvârşit
Doar pictorii care-au murit
Pictau pe cap la îngeraşii
Care în slavă îşi poartă paşii.

Pe gâtul fin şi minunat
Un chip plăcut e aşezat
Cu ochi şi buze pe măsură,
Care alcătuiesc o gură
Pe care-un zâmbet uşor creşte
Precum o floare ce-nfloreşte,
În timp ce-n ochi se-aude uşor
O pasăre cântând cu dor.

Iar de pe umerii săi mici
Cum nu s-au mai văzut pe-aici
Atât de netezi şi plăcuţi
Precum copacii abia crescuţi,
Atârnă braţele-i uşoare
Cu încheieturi ce-ar vrea să zboare.

Mai rar aşa femei finuţe,
Căci mâinile îi sunt drăguţe,
Ca nişte flori imaculate,
Atâta sunt de delicate.

poezie de E.E. Cummings, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senin de vară

Ochi migdalaţi pe un cer senin,
Vântul adie în înaltul lui,
Zâmbetul curge precum un izvor,
Susurul lui, mireasma de flori,
O şoaptă se-aude, zboară uşor,
Dulce ca mierea, roua din zori...
Lumina învăluie totu-n parfum,
În şoapte m-aud, privirea mă cheamă,
Din nou acel zâmbet pe-o rază coboară...
Aş vrea să-l privesc la infinit...

poezie de Alexandru Nicovici
Adăugat de Alexandru Nicovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a începe un portret, uită-te bine... Sunt mâini care nu seamănă cu figura. Sunt mâini care gândesc; mâini bune, iubitoare, care parcă mângâie lucrurile pe care le ating şi mâini răutăcioase care privesc lumea cu necaz. Am văzut mâini foarte triste la un actor care nu juca decât roluri comice... Mâinile nu puteau minţi. Pentru mine gura... priveşte mai expresiv decât ochii. Ochi sunt uşor de făcut. Privirea-i mai greu.

citat celebru din Nicolae Grigorescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape straniu

Mă uit, în zare, la egretele albe,
la malul estuarului,
nu se anunţă nicio schimbare.

Lunile înverşunate trec,
încă nu baţi la usă,
în streaşină, zăpada persistă,
în timp ce eu stau şi-ţi aştept paşii.

Sub o lună gotică
şi fiecare clipire de stea,
prin pădurea de şoapte,
uşor confuz, dar rezonant,
noapte de noapte,
niciun sunet nu se pierde.

Încerc să nu mă gândesc
la distanţa şi spaţiul dintre noi,
dar există momente
când eşti atât de aproape,
aproape straniu, atât de aproape,
mai ales atunci când,
spre mine, plutesc, în aer,
curbe delicate ca vălurile picăturii,
adieri de gânduri,
miresme şi brize de umbre dense.

Acolo, aproape, atât de aproape,
treci, cu mine, pe sub arcada
ramurii noastre de măr,
precum un cântec,
mi-alungi neliniştea din mine,
îmbrăţişaţi la marginea timpului,
zâmbetele noastre se-ating,
fără putere sunt la atingerea ta,
două lumini care
redobândesc desăvârşirea.

Atunci, acolo, atât de aproape,
îngerii s-au adunat,
precum mâinile tale
împreunate cu ale mele.
În sunetul acelor aripi uşoare
bătea un contrapunct ritmic,
în timp ce tu, încet, încet,
ai zburat de la acest pământ nins,
de la acest pământ stins...

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici se aruncă zaruri

Uneori mi se-ntâmplă să ies din mine,
mi se-ntâmplă aşa
cum o pasăre mare, foarte mare,
din zbor, se lasă la picioarele unui om singur.

Poate nu chiar atât de singur,
dacă ţine strâns la piept o vioară
frumos lustruită, dar care nu cântă,

care nu cântă, dar care se-aude
departe, în lunci neştiute de nimeni,
sau poate, într-un soare care nu încălzeşte,

dar care străluceşte în inima lui
şi în inima mea, totuna
şi focul se-aprinde singur, pe dealuri, a viaţă

şi care nu arde, căci frumoase femei
încă adună spice
şi tineri bărbaţi cu iarba în dinţi
le poartă pe braţe până în inima casei.

Uneori mi se-ntâmplă să ies din mine,
mi se-ntâmplă aşa
cum o pasăre mare, foarte mare,
se ridică uşor din vioara omului singur
şi zboară neîntrerupt spre o casă cu inimă.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miros de trandafiri

Gâtul e uscat şi limba amurţeşte. Aerul scârţâie precum tabla.
Ciocanul greu al sângelui bate luna de la interior.
Repede pătrunde în plămâni nisipul umed al răsuflării.
Vrei să fugi dar cu toată forţa te loveşti cu fruntea de perete.
Simţi un slab miros de trandafiri. Părul tău lung, foşnitor îţi atinge obrazul.
Mâinile cuiva, da, mâinile albe, feciorelnice ale cuiva, îţi mângâie blând gâtul.
- Aşa de mult aş vrea - îţi spui în şoaptă - să fii un vis.

poezie de Mieczyslaw Kozlowski din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un mărţişor! (1 Martie)

Atâtea fiinţe minunate,
Atâtea suflete delicate.
Atâtea fete frumoase,
Atâtea femei generoase.

Atâtea cuvinte plăcute,
Atâtea gânduri necunoscute.
Atâtea sentimente de iubire,
Atâtea clipe de fericire.

Atâtea flori pe pământ,
Atâtea vise mai sunt.
Atâtea stele pe cer,
Atâtea lumini în eter.

Atâtea lucruri finuţe,
Atâtea mărţişoare drăguţe.
Atâtea doamne şi domnişoare,
Azi! Un mărţişor pentru fiecare!

poezie de Ovidiu Kerekes (7 februarie 2018)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii ochi ameninţă asemeni unor pistoale încărcate şi fixate asupra unei ţinte, alţii sunt la fel de insultători precum nişte fluierături sau lovituri; unii sunt inexpresivi asemeni coacăzelor, iar alţii sunt tot atât de adânci precum o fântână în care te poţi prăbuşi.

citat clasic din Ralph Waldo Emerson
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 24

Eu cu privirea-n pictor transformată
În inimă ţi-am zugrăvit splendoarea
Şi trupul e o ramă minunată,
Iar perspectiva-i creşte mult valoarea.
Căci doar un pictor poate cu-a sa mână
Al tău chip drag în artă să-l imite
Ce-n sânul meu, ca-ntr-un studiou atârnă,
Iar ochii tăi sunt geamuri lustruite.
Şi ochii ne-au slujit cum se cuvine
C-ai mei te-au desenat şi-ai tăi devin
Ferestre care dau în piept la mine,
Prin care soarele ţi-admiră chipul fin.

Dar aceşti ochi abili pe care îi descriu
Pictează doar ce văd, dar inima n-o ştiu.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu aş vrea să câştig atât de mulţi bani la Loto pentru că sunt bani... Banii pe care-i câştigi atât de uşor se duc la fel de uşor şi-ţi strică, în general, viaţa. Eu n-am auzit oameni care au câştigat bani foarte mulţi la Loto şi care să fi fost fericiţi. Ori li s-a întâmplat ceva, ori s-au găsit alţii care să vrea să le ia acei bani.

citat din Raluca Moianu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai spune-mi vorbe de iubire...

Mai spune-mi, fată, vorbe de iubire –
Căci tinereţea mi s-a risipit...
Şi, astfel, tu, frumoaso, dă-mi de ştire
Că încă mai sunt viu – şi n-am murit.

Te uită, tâmplele, de mult mi-s ninse
Şi riduri, lângă ochii-mi trişti, se strâng...
Luminile sub pleoapa lor sunt stinse
Şi-n suflet, aspre toamne, îmi tot plâng.

Uşor e să rosteşti că tinereţea
E doar un vis plin de deşertăciuni...
De-abia când dă târcoale bătrâneţea –
Descoperi ale ei preadulci minuni.

Căci, ce-ar putea mai minunat să fie,
Decât visări-duium să tot urzeşti?!
Când boarea tinereţii îţi adie
Prin suflet – şi doar măreţii tânjeşti?

Hai, cântă-mi, fată dulce, alintată,
Un cântec melancolic, visător –
Care să-nceapă cu "a fost odată" –
Iar eu să mă visez nemuritor...

Nu râde, fată, tinereţea-ţi caldă
Şi plină de tandreţi şi de visări,
Treptat, uşor, cu anii, o să-ţi scadă -
Şi ţie, ţi-s-or tot închide zări.

Dar, astăzi, când tu eşti boboc de floare –
Şi viu miroşi a înflorit cais,
Cântă-mi - cu via, dulcea ta candoare,
Şi cântu-ţi să mă-mbete ca un vis.

Şi, legănat de dulcea ta cântare -
Ororile vieţii – ducă-se-n uitări!
Atinge-mă c-o fină sărutare –
Să-mi amintesc ce-nseamnă sărutări...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt...

Ea a spus:
"Arată-le cine eşti
Fără să reciţi,
Arată-le cum gândeşti.
Vreau să-mi promiţi".

Eu sunt cel cu vise mari,
Cel ce nu vă va uita,
Cel ce vrea senzaţii tari,
Cel ce vrea a vă schimba.

Eu sunt cel lăudaros,
Cel crezut un narcisist,
Un egoist, un mincinos,
Cel văzut oportunist.

Eu sunt cel ce-o iubeşte
Speriat de posibilul refuz,
Iar ea nici nu banuieşte.
Eu sunt cel confuz.

Eu sunt cel frustrat,
Cel ce caută mereu,
Cel neintegrat
Şi neschimbat. Sunt eu.

Eu sunt cel ce se ascunde,
Ce evită sentimente
Şi când unul îl patrunde,
Îl înşiră-n versuri lente.

Eu sunt cel actor mereu,
Cel cu mască peste mască,
Cel ciudat, înţeles greu,
Cel speriat să vă cunoască.

Sunt cel cu ochi secătuiţi
Ce-n trecut mereu plângea,
Cel de-acum, cu ochi lipsiţi,
Nici de-ar vrea n-ar mai putea.

Eu sunt cel cu zâmbet fals,
Eu sunt cel cu zâmbet pur,
Sunt rostit de vagi cuvinte
Şi văzut de lume-n jur.

Eu am spus:
"Nu! Nu pot! Voi ajunge uitat.
Nu vor să asculte ce am de zis."
Ea mi-a zâmbit... apoi a plecat,
Iar eu am rămas... şi i-am promis.

...

Ea a ştiut.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corydon

Sunt cel mai frumos din oraşul acesta,
Pe străzile pline când ies n-am pereche,
Atât de graţios port inelu-n ureche,
Şi-atât de-nflorite cravata şi vesta.
Sunt cel mai frumos din oraşul acesta.

Născut din incestul luminii cu-amurgul,
Privirile mele dezmiardă genunea,
De mine vorbeşte-n oraş toată lumea,
De mine se teme în taină tot burgul.
Sunt prinţul penumbrelor, eu sunt amurgul...

Nu-i chip să ma scap de priviri pătimaşe,
Prin părul meu vânăt, subţiri, trec ca aţa,
Şi toţi mă întreabă: sunt moartea, sunt viaţa?
De ce-am ciorapi verzi, pentru ce fes de paşe?
Şi nu-i chip să scap nici pe străzi mărginaşe...

Panglici, cordeluţe, nimicuri m-acopăr,
Când calc, parcă trec pe pământ de pe-un soclu.
Un ochi (pe cel roz) îl ascund sub monoclu,
Şi-ntregul picior când păşesc îl descopăr,
Dar iute-l acopăr, ca iar să-l descopăr...

Cellalt ochi, (cel galben) îl las să s-amuze
Privind cum se ţin toţi ca scaiul de mine.
Ha! Ha! Dac-aţi şti cât vă şade de bine,
Sărind, ţopăind după negrele-mi buze.
Cellalt ochi s-amuză şi-l las să s-amuze.

C-un tainic creion îmi sporesc frumuseţea,
Fac baie în cidru de trei ori pe noapte,
Şi-n loc de scuipat am ceva ca un lapte,
Pantofi cu baretă mi-ajută zvelteţea,
Şi-un drog scos din sânge de scroafă nobleţea.

Toţi dinţii din gură pudraţi mi-s cu aur,
Mijlocul mi-e supt în corset sub cămaşe,
Fumez numai pipe de opiu uriaşe,
Pe braţul meu drept, tatuat-am un taur,
Şi fruntea mi-e-ncinsă cu frunze de laur.

Prin lungile, tainice, unghii vopsite
Umbrela cu cap de pisică rânjeşte,
Şi nu ştiu de ce, când plimbarea-mi prieşte,
Când sunt mulţumit c-am stârnit noi ispite,
Din mine ies limbi şi năpârci otrăvite.

Din mine cresc crengi ca pe pomi, mătăsoase,
Şi însăşi natura atotştiutoare,
Ea însăşi nu ştie ce sunt: om sau floare?
Sau numai un turn rătăcit între case,
Un turn de pe care cad pietre preţioase.

Sunt cel mai frumos din oraşul acesta,
Pe străzile pline când ies n-am pereche,
Atât de graţios port inelu-n ureche,
Şi-atât de-nflorite cravata şi vesta.
Sunt cel mai frumos din oraşul acesta.

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corydon

Sunt cel mai frumos din oraşul acesta,
Pe străzile pline când ies n-am pereche,
Atât de graţios port inelu-n ureche,
Şi-atât de-nflorite cravata şi vesta.
Sunt cel mai frumos din oraşul acesta.

Născut din incestul luminii cu-amurgul,
Privirile mele dezmiardă genunea,
De mine vorbeşte-n oraş toată lumea,
De mine se teme în taină tot burgul.
Sunt prinţul penumbrelor, eu sunt amurgul...

Nu-i chip să ma scap de priviri pătimaşe,
Prin părul meu vânăt, subţiri, trec ca aţa,
Şi toţi mă întreabă: sunt moartea, sunt viaţa?
De ce-am ciorapi verzi, pentru ce fes de paşe?
Şi nu-i chip să scap nici pe străzi mărginaşe...

Panglici, cordeluţe, nimicuri m-acopăr,
Când calc, parcă trec pe pământ de pe-un soclu.
Un ochi (pe cel roz) îl ascund sub monoclu,
Şi-ntregul picior când păşesc îl descopăr,
Dar iute-l acopăr, ca iar să-l descopăr...

Cellalt ochi, (cel galben) îl las să s-amuze
Privind cum se ţin toţi ca scaiul de mine.
Ha! Ha! Dac-aţi şti cât vă şade de bine,
Sărind, ţopăind după negrele-mi buze.
Cellalt ochi s-amuză şi-l las să s-amuze.

C-un tainic creion îmi sporesc frumuseţea,
Fac baie în cidru de trei ori pe noapte,
Şi-n loc de scuipat am ceva ca un lapte,
Pantofi cu baretă mi-ajută zvelteţea,
Şi-un drog scos din sânge de scroafă nobleţea.

Toţi dinţii din gură pudraţi mi-s cu aur,
Mijlocul mi-e supt în corset sub cămaşe,
Fumez numai pipe de opiu uriaşe,
Pe braţul meu drept, tatuat-am un taur,
Şi fruntea mi-e-ncinsă cu frunze de laur.

Prin lungile, tainice, unghii vopsite
Umbrela cu cap de pisică rânjeşte,
Şi nu ştiu de ce, când plimbarea-mi prieşte,
Când sunt mulţumit c-am stârnit noi ispite,
Din mine ies limbi şi năpârci otrăvite.

Din mine cresc crengi ca pe pomi, mătăsoase,
Şi însăşi natura atotştiutoare,
Ea însăşi nu ştie ce sunt: om sau floare?
Sau numai un turn rătăcit între case,
Un turn de pe care cad pietre preţioase.

Sunt cel mai frumos din oraşul acesta,
Pe străzile pline când ies n-am pereche,
Atât de graţios port inelu-n ureche,
Şi-atât de-nflorite cravata şi vesta.
Sunt cel mai frumos din oraşul acesta.

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de frig

flori de frig acum plutesc
şi în aer şi-n priviri
să nu stai să nu te miri
cum în ochi îţi strălucesc

toţi copacii azi sunt goi
chiar şi pomii din grădină
deşi bine-n rădăcină
stau cu toţii pe la noi

s-a-mbrăcat în frig azi totul
şi umblarea şi privirea
de mai dăinue-amintirea
şi ne mângâie cu botul

prin oraş se ţes doar paşi
umblete mereu în fugă
şi cu mersu până-n dungă
alături să nu te laşi

căci e aproape sărbătoarea
naşterii azi Lui Hristos
Prinţul Sfânt cel mai frumos
ce ne oferă azi salvarea

poezie de Ioan Daniel Bălan (4 decembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam şi Eva

Poate că aşa a început totul
îţi înmoi degetele în culoarea roşu
aşa s-a făcut
iar pasărea învaţă să zboare chiar şi cu sânge şiroindu-i din trup
pe
cărărui vechi de brumă
chiar şi pe picioarele tale care merg în neştire ca să caute
mănăstiri curate
şi
bătăia veche de toacă
acum când a rămas doar o tăcere adâncă şi galbenă de s-au prăbuşit toate
cu pumnalul pe o bordură ca şi cum s-ar fi rănit toate ale lumii acesteia
poate doar pasărea să mai ştie
pe unde a trecut prin ce leagăne şi-a lăsat duhul
ori pe unde s-a despărţit pe lângă ce fântâni de lume
să mai treacă
hrăneşte naibii pasărea aceasta altfel
se vor opri ceasurile
după inima ei
acum
liniştită
mai sunt doar câteva cărărui de smochini şi de brumă amestecate în timpurile-acestea
probabil ar trebui să îţi scriu despre bărbat şi femeie
cum s-au întâlnit când era răcoare şi bine în poala pădurii
de unde atâta Adam de unde ar fi Eva pe care o strânge la piept după stânci
ţinându-i sânul cu mâinile crămpoţindu-l cu mâinile mâinile mâinile coapsa jupa dezvelitura ei netedă
dumnezeu a uitat culoarea în pasăre şi nu îi mai dă drumul vreodată
stă cu ghiarele-n ei
pentru că şi el este pasăre şi are un ochi în spatele capului şi cu ochiul acela nu lasă
e
doar
calea
îngerilor
care aşteaptă în spatele furiei care priveşte de departe perechea
va mai curge mult sânge până se va despărţi bărbat de femeie, din pasăre
ca să alerge din nou
întâmpla-se-va din nou atunci atingerea bărbatului
ţinându-i din nou poala rochiei ridicând-o deasupra capului să se dezgolească odată sfârşitului
bărbatul
femeia
ţinându-şi sufletul în mâini fiecăruia
p
â
n
ă
la Eden.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori, flori, flori

Când vremea se încălzeşte
Toate plantele-nfloresc.
Atunci natura ne zâmbeşte
Cum oare să n-o iubesc?
Prima floare ce-nfloreşte
Este ghiocelul.
Când zăpada se topeşte
Îşi arată clopoţelul.
În culoarea cerului senin,
Viorelele-nfloresc.
E semn că păsările vin
Din nou pe plaiul românesc.
Apoi, zambila albastră
Cu laleaua se întrece,
Care, cum să stea în glastră
Şi să bea din apa rece.
Când mijeşte soarele
Regina nopţii se închide.
Desfăcând petalele
Altă floare se deschide.
Trandafirul dă în floare
În alb, roşu sau gălbui.
Te-ndeamnă să rupi o floare
La ureche să o pui.
Crinii-s ultimi din toate
Florile care-nfloresc.
Fără ei, zău, nu se poate,
Doar sunt din neamul regesc.
Cu gladiola împreună
Şi crizantema de toamnă
Într-un covor se adună
Şi la viaţă te îndeamnă.
În straturi multicolore,
Cu parfumuri diferite,
Toate cu nume sonore,
La femei sunt oferite.
Şi copacii înfloresc,
Unul câte unul.
Liliacul cel domnesc
Este totdeauna primul.
Apoi ceilalţi pe rând,
Flori frumoase îşi desfac.
Printre ei te plimbi cântând
Cu omul care ţi-e drag.
Ultimul este salcâmul,
Pomul care înfloreşte.
Zboară în văzduh lăstunul,
Vara lungă o vesteşte.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără dragostea ta

Spune- mi iubite că mă iubeşti,
Cum iubeşte albina nectarul din floare.
Spune-mi iubite că mă doreşti,
Cum cerul e dorit de soare.

Spune -mi iubite că sunt steaua
Care te călăuzeşte spre Calea lactee.
Spune -mi iubite că sunt îngerul tău
Cu chip frumos de femeie.

Sărută -mă iubite pe ochi şi pe gură,
Iubeşte-mă iubite cu întreaga ta făptură.
Şi să nu pleci niciodată iubite de lângă mine,
Căci fără dragostea ta zilele mele sunt mai puţin senine.

poezie de Vladimir Potlog (11 mai 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret

Păr de aur, ochi frumoşi
Sinceri, calzi şi luminoşi,
Chip angelic, minunat
Tu eşti ceru' azul, înalt.

Frumoasă precum o floare,
Rază din raze de soare,
Colţ de Rai e al tău suflet,
Mândră-n port, dar şi la umblet.

poezie de Răzvan Isac (20 ianuarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ecranul de cinema nu mi-a plăcut să mă văd. Şi în general mulţi actori care fac film se văd cu nişte ochi extrem de critici. E foarte greu să te vezi pe tine, pentru că o faci cu alţi ochi şi observi o grămadă de lucruri care nu-ţi plac. Dar am învăţat în timp meseria asta de la mari specialişti şi eu zic că am făcut-o destul de bine.

Anca Ţurcaşiu în ziarul Adevărul (2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farmecul iernii

Cât de alb este întinsul şi copacii cât alb poartă!
Printre ramurile goale flori de gheaţă se arată
Şi în liniştea deplină, sub privirea mea mirată,
Văd că iarna-i veşnicie şi că totul este artă.

Mă afund, intru năvalnic prin zăpada argintată.
Toată zarea-i veselie, chipul zâmbetul îmi poartă,
Soarele, de sus, şăgalnic, raze mii ar vrea să-mpartă
Şi natura, dintr-o dată, doar de alb e-nconjurată.

Ce e mai frumos ca iarna, când laşi grijile deoparte,
Când laşi albul să te prindă şi un chiot să îţi scape?
În al iernii, fulg-cetate, lacrimi, doruri sunt departe....

Ce e mai frumos ca iarna, când simţi cerul mai aproape,
Când uiţi vorbele mărunte şi iubirile deşarte
Şi simţi fulg uşor pe buze ori sărutul său pe pleoape?

sonet de Vera Craciun din Aproape de cer (18 noiembrie 2013)
Adăugat de Vera Craciun
Comentează! | Votează! | Copiază!