Flori, flori, flori

Când vremea se încălzeşte
Toate plantele-nfloresc.
Atunci natura ne zâmbeşte
Cum oare să n-o iubesc?
Prima floare ce-nfloreşte
Este ghiocelul.
Când zăpada se topeşte
Îşi arată clopoţelul.
În culoarea cerului senin,
Viorelele-nfloresc.
E semn că păsările vin
Din nou pe plaiul românesc.
Apoi, zambila albastră
Cu laleaua se întrece,
Care, cum să stea în glastră
Şi să bea din apa rece.
Când mijeşte soarele
Regina nopţii se închide.
Desfăcând petalele
Altă floare se deschide.
Trandafirul dă în floare
În alb, roşu sau gălbui.
Te-ndeamnă să rupi o floare
La ureche să o pui.
Crinii-s ultimi din toate
Florile care-nfloresc.
Fără ei, zău, nu se poate,
Doar sunt din neamul regesc.
Cu gladiola împreună
Şi crizantema de toamnă
Într-un covor se adună
Şi la viaţă te îndeamnă.
În straturi multicolore,
Cu parfumuri diferite,
Toate cu nume sonore,
La femei sunt oferite.
Şi copacii înfloresc,
Unul câte unul.
Liliacul cel domnesc
Este totdeauna primul.
Apoi ceilalţi pe rând,
Flori frumoase îşi desfac.
Printre ei te plimbi cântând
Cu omul care ţi-e drag.
Ultimul este salcâmul,
Pomul care înfloreşte.
Zboară în văzduh lăstunul,
Vara lungă o vesteşte.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când totul e minunat

Mi-e dor de tine soare,
Mi-e dor de raza ta.
Mi-e dor când pomul dă în floare,
Mi-e dor de primăvara mea.

Mi-e drag pământul aburindă
când scapă de iarnă grea.
Când iarba-i gata să cuprindă
câmpia şi grădina mea.

Când trandafirul înfloreşte
mă îmbată al lui parfum.
Îmi place şi când înverzeşte
şanţul, la margine de drum.

Natura întreagă-i un covor
de flori mirositoare.
Pe cer se vede un cocor
ce se roteşte-n zare.

E semn că păsările vin
din ţările unde au iernat.
În faţa naturii mă închin,
când totul e minunat.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ce bun o floare

Am vrut să-ţi aduc o floare din parc
Dar când am văzut că şi ea
Era îndrăgostită de o altă floare mai albastră
Am renunţat,
şi m-am dus la o florărie
Care vindea numai ghivece
Am luat un ghiveci cu câteva flori în el.
Emoţionat de pământul pe care şi-l împărţeau
În aceeaşi formă de viaţă,
Am renunţat, şi
Am fugit spre un cimitir
Măcar acolo florile nu contează,
Erau munţi de flori
Şi un nume celebru înscris pe o piatră.
Am luat o floare din miile de cozi verzi
Dar roua ce cădea pe ea
Venea de pe frunzele ce îmi arătau
O altă floare pe care o ţinea un tânăr în braţe,
Pe-o piatră era un nume de ea.
Să mă scuzi iubito, că am venit la tine fără nici o floare,
La cum miroşi, la ce bun o altă plantă
cu parfum de lăcrămioare?

Autor: Mili Dumitru
copyright
#poezieînrampă

poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (2019)
Adăugat de Mili Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceeaşi floare

Iubito, pe prispă ţi-am pus
O floare din lumea de sus,
O floare din insula Marte,
O floare a căilor moarte.

Ea are petalele lungi,
Suflând ai să poţi să le smulgi,
Iubito, eu flori nu prea ştiu,
Sunt un grădinar damblagiu.

Nu ştiu - trandafir, liliac
Pe toate ca tine le fac,
Pe toate le-aduc la un fel
Lalea, trandafir, ghiocel.

O floare a vieţii vecine
Şi care miroase a tine.
Iubito, pe prispă tu ai
O floare din insula Rai.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Ce dulce eşti când porţi maramă!
Eşti chiar cea mai frumoasă mamă,
Din toate câte sunt pe-acest pământ.
Ce drag îmi este chipu-ţi sfânt!

Mamă,
Eu sunt doar o mică floare,
În frumoasa ta grădină.
Tu eşti cel mai mândru soare,
Care mie-mi dă lumină.

Mamă scumpă, chip blajin,
Azi, în plină sărbătoare,
În faţa ta adânc mă-nchin,
Şi-ţi aduc în dar o floare.

Chipul tău, măicuţă bună,
În tot locul mă-nsoţeşte.
Şi veghind sub clar de lună,
El de rele mă păzeşte.

Acuma, când intru-n viaţă
Tu mă luminezi mereu.
Îmi dai o bună povaţă
Ca să luminez şi eu.

Mamă,
Îţi urez prin vremi să treci
Ani la număr, nouăzeci!
În viaţă multă, multă sănătate!
Fericire şi noroc în toate!

poezie de Dumitru Delcă (10 februarie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strop de iubire, mamei mele (poezie pentru copii)

Mama mea un nume are
Şi are nume de floare,
Floare albă-mparfumată
De sub zăpada curată,
Floare care a-nflorit
Când pe lume am venit,
Am venit să-i mulţumesc
Şi în lume să-i trăiesc,
Să mă fac şi eu o floare
Cu parfum mirositoare,
Parfumul să-l dăruiesc
Florilor, ce înfloresc,
Flori frumoase, adorate
În buchete, adunate,
Şi aduse sus pe masă
Răspândind parfum în casă
Casă... fie, mirosite
Şi cu iubire: stropite!

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul III (8 martie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile grădinii mele

Florile grădinii mele
Se întrec în frumuseţe,
Când mă uit cu drag la ele
Uit de necaz şi tristeţe.

GHIOCELUL şi ZAMBILA
Au făcut deschiderea,
Mă cuprinse de ei mila
Tremurând aşijderea.

Apăru apoi în scenă
TOPORAŞII, VIOREAUA,
A trecut marea problemă,
Îi cam speriase neaua.

Tufă-naltă şi stufoasă
Cu aspect de mic copac,
Se-ncărcă mândră, făloasă
Cu ciorchini de LILIAC.

Chipeşă floare, LALEAUA,
S-a uitat la cer mirată,
Acum i-a venit safteaua:
Îşi deschise cupa toată.

Firul de MĂRGĂRITAR
Îşi invită toţi amicii
Să priveasc-o clipă doar
Sub ROCHIŢA RÂNDUNICII.

Puf uşor de PĂPĂDIE
Din înaltul cerului
Se-aşeză fără să ştie
Chiar în GURA LEULUI.

TRANDAFIRII se-ntrecură
În concurs de frumuseţe
La ţinută, la alură
Şi la aer de nobleţe.

Declaraţi învingători,
Cu aspectul lor cochet
Au plecat trumfători
Adunaţi într-un buchet.

S-a trezit REGINA NOPŢII:
-Fără mine nu se poate,
S-au culcat acum cu toţii,
Eu lucrez în schimb de noapte!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare sălbatică

Iubirea nu-i o floare de seră, ci o floare sălbatică,
născută dintr-o noapte umedă, născută dintr-o oră însorită;
răsărită dintr-o sămânţă sălbatică,
suflată pe drumuri de-un vânt nebun, de o sălbatică ursită.

O plantă sălbatică, plantă pe care, atunci când din întâmplare
înfloreşte-ntre gardurile grădinii noastre, o numim floare;
şi când înfloreşte dincolo de ele o numim buruiană; dar, fie floare,
fie buruiană, parfumul şi culoarea ei sunt întotdeauna sălbatice.

poezie de John Galsworthy, 1867 - 1933, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară e sfârşit de toamnă

Afară e sfârşit de toamnă,
Copacii sunt goi.
Pământul îmi pare ca o vamă
Prin care trec lucruri mai vechi şi mai noi.

Afară e sfârşit de toamnă,
O frunză rătăcită bate în geam.
Şi tu citeşti o frumoasă poveste
Despre o prinţesă şi un sultan.

Afară e sfârşit de toamnă,
Norii pe cer să adună.
Eu mă întreb cam ironic:
O să plouă sau o să fie furtună?

Afară e sfârşit de toamnă,
Dar soarele tot mai încălzeşte
Pe un copil care aleargă după a sa mamă,
Pe o floare care îi mai zâmbeşte.

poezie de Vladimir Potlog (13 noiembrie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă aducem flori în glastră

Sunt copil, boboc de floare,
Şcoala îmi este grădină,
Dumneavoastră sunteţi soare
Care mie-mi dă lumină.

Prin cuvinte şi prin fraze,
Din cărţi îmi trimiteţi raze.
Mă învăţaţi cum să vorbesc
În graiul dulce românesc.

Sunteţi luminător de minţi,
Exemplu bun pentru părinţi.
Tuturor ne daţi povaţă
Despre lume, despre viaţă.

Pentru lumina ce primim,
Cu mult respect vă mulţumim.
Iar de ziua dumneavoastră
Vă aducem flori în glastră,
Un munte de sănătate,
Fericire şi noroc în toate!
Binele să vă-nsoţescă,
Dumnezeu să vă iubească!

poezie de Dumitru Delcă (4 martie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la amiază trandafirul se acoperi întreg cu flori. Drumeţii treceau şi rămâneau locului, puneau mâinile la ochi, răsfirau nările să înghită mireasma nemaisimţită pâna atunci, apoi, cu priviri lacome, rupeau câte o floare; iar daca aveau câte ceva în mână, aruncau să ţină floarea mai bine. În locul ei răsărea îndata alt bobocel şi, cât ai clipi, se desfacea. Si alţi drumeţi treceau, şi nu era unul să nu rupă câte o floare.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Trandafirul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile grădinii mele

Florile grădinii mele
Se întrec în frumuseţe,
Când mă uit cu drag la ele
Uit de necaz şi tristeţe.

Ghiocelul şi zambila
Au făcut deschiderea,
Mă cuprinse de ei mila
Tremurând aşijderea.

Apărură-apoi în scenă
Toporaşii, vioreaua,
Au trecut marea problemă,
Îi cam speriase neaua.

Tufă-naltă şi frunzoasă,
Cu aspect de mic copac,
Se-ncărcă, mândră, făloasă
Cu ciorchini de liliac.

Chipeşă floare, laleaua,
S-a uitat spre cer mirată,
Acum i-a venit safteaua:
Îşi deschise cupa toată.

Firul de mărgăritar
Îşi invită toţi amicii
Să priveasc-o clipă doar
Sub rochiţa rândunicii.

Puf uşor de păpădie
Din înaltul cerului
Se-aşeză fără ştie
Chiar în gura leului.

Trandafirii se-ntrecură
În concurs de frumuseţe
La ţinută, la alură
Şi la aer de nobleţe.

Declaraţi învingători,
Cu aspectul lor cochet,
Au plecat triumfători,
Adunaţi într-un buchet.

Se trezi regina nopţii:
-Fără mine nu se poate,
S-au culcat acum cu toţii,
Eu lucrez în schimb de noapte!

poezie de Nicolae Matei din Linişor lunecă luna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea florilor

Nu putem admira în acelaşi timp
luna, zăpada, pădurea şi florile.

Stropii de ploaie, fraţii celor de rouă,
odihniţi pe clopotele bisericii
şi pe florile de trandafir
nu-mi lasă zilele să ruginească,
dar serile îmi apun pe ape fără valuri,
iar movilele le folosesc drept faruri
şi nu-mi vând dimineţile niciodată.

Florile primăverii sunt visele de iarnă,
pe ruine cresc doar flori capricioase,
pletele cărunte ascund florile tinereţii,
iar o simplă floare de câmp e perfecţiunea.

Dacă vrei fructe, nu rupe florile!

Mireasă ascunsă printre flori,
în gând îţi şoptesc că te iubesc
ca să mă vezi că sunt lângă tine.

Este oare o ureche atât de fină
ca să audă suspinul florilor
care se ofilesc?

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu o primă floare, încep toate primăverile! Care bucurie poate fi mai mare, când dacă mergi printr-un lan nesfârşit de scaeţi şi buruieni, rău mirositor, vezi lucind în soare o floare şi simţi adierea parfumului ei? Poţi fi atât de fericit, ca în momentul când cel ce stă mult sub apă, iese la suprafaţă şi trage prima gură de aer, cu faţa spre soare şi cu ochii lăcrimând a viaţă. Poţi fi atăt de fericit, ca cel ce mult timp nu a avut parte de lumină sau nu a ştiut cum este "lumina" niciodată. Să ne bucurăm de prima floare, de aerul vieţii curat. Să ne bucurăm de lumină!

Viorel Muha (februarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia Primăverii

Peste dealuri şi câmpii
Muguri, oameni şi copii,
Haos de concerte vii,
Au ieşit din amorţeală...
Toată lumea insectară
Sub cerul de primăvară
Este afară, este afară.

Soarele cu gura largă
Râzând dantura şi-arată
Şi trimite pe pământ
Valuri de căldură vie,
Peste tot şi peste toate,
Numai bine să ne fie.

Florile de primăvară
Cu bobocii sunt o fală
Şi împrăştie parfumuri
Prin livezi, câmpii şi drumuri,
Numai să le admirăm
Frumuseţea naturală.

În piaţa cerului agitaţia e mare,
Plin de păsări călătoare
Se perindă în căutare de perechi,
Fiindcă iubirea e în floare,
Dragobetele-în cărare
Face din tot sărbătoare,
Cât este ziua de mare.

Şi aşa sub mândrul soare,
Râd toate în lumea-n care
Optimismul e în floare,
Molipsind pe fiecare,
Copii, tineri şi bătrâni,
Simfonia Primăverii
Ne întâmpină pe rând,
Să o salutăm şi-n gând.

poezie de Valeria Mahok (23 februarie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magnolia în floare

Să vezi magnolia în floare
Ce îţi răpeste a ta privire
Cupole strălucind în soare
Ce te îndeamnă la iubire.

În vântul cald care adie
Acum, când primăvara a venit
Tu, simţi natura cum învie,
Magnolia ce a înflorit!

Pe ramuri florile sunt pline
În soare parcă scânteiază
Şi stau alăturea, ciorchine
Viaţa însăşi luminează...

Şi în suava gingăşie
Magnoliile te vrăjesc,
Natura pare veşnic vie
Lăsată ca un dar ceresc.

Să vezi magnolia în floare,
E vis de dulce primăvară
E o supremă desfătare
Care în suflet se strecoară.

poezie de Ştefan Sitaru din Efemeride
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firul de roşu

Eu am ales o floare şi nu este
nici floarea ce te-mpiedică-a uita
nici una care creşte sus, pe creste
sau care peste ape-ar vrea să stea.

Nu e aceea care se desface
în suflete de plante, ca un duh
ce vrea cu vântul verii să se joace
în zborul lui vremelnic, prin văzduh.

Ce am ales îmi râde-acum în soare
şi mă priveşte, parcă, într-un fel
în care niciodat' o altă floare
nu m-a privit, aşa cum face el.

Eu am demult în inimă un fir
atât de plin de... roşu-trandafir.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pomul vieţii

Creşte-o frunză, apoi alta
Până coroana e gata,
Creşte floare lângă floare,
Rodul vieţii este mare.

Pomul vieţii suntem noi,
Creştem presăraţi cu ploi,
Şi cu ploi, şi cu lumină
În a Raiului grădină.

Printre Evele frumoase,
Veşnic tinere, focoase,
Ne tot dăm, facem ocheade,
Le-avem sub pom cu roade,

Că nu-i şarpe de-ncercare
Să fie cu supărare,
Suntem oameni şi dorim
Cât e raiul să iubim.

Domnul vrea şi ne-nţelege,
Nu ne lasă steaua rece,
Doar poruncile-i şi dorul
Dau iubirii sensul, zborul.

Chiar de cade-o frunză, alta,
Pân' coroana toamna-i gata,
Alte flori vor creşte-n floare
Primăvara viitoare!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele meu...

O floare se usucă-n vânt,
uşor se pleacă spre pământ,
e cotropită de dogoare,
de arşiţa venind din Soare.
Aşteaptă doar o mângâiere,
iar de la vânt o adiere,
cu briza lui răcoritoare
ce-i poate da viaţă, culoare,
că altfel nu s-ar numi floare,
iar floarea vieţii sunt chiar eu
şi tu devii Soarele meu
că-n suflet te-am purtat mereu.
În zori mă bucur de lumină,
la prânz de zumzet de albină,
amiezele cu drag petrec,
cu alte flori să mă întrec,
culori, parfum, arom', buchet,
te-mbată-n câmp, sunt berechet,
şi toate florile doresc
blagoslovit dumnezeiesc.
Iar la apus, către-nserat,
când intră toate în păcat
că ruga nu le-a ascultat,
pe mâine iar le-a amânat,
încep să facă temenele,
se ofilesc de dor şi jele,
că vine noaptea pe furiş,
iar vreun flăcău, pitiş-pitiş,
s-o tăvăli cu mândra lui
când dau frâu liber dorului
şi pân' la roua dimineţii
au ostoit tot rostul vieţii.
Eu, tandră şi încrezătoare,
rămân cea mai fidelă floare,
cultiv speranţa ce nu moare,
respectuoasă, răbdătoare,
aştept un răsărit de Soare!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile albe

Aduc puritatea mereu la tine,
Florile albe ce sunt iubire
Şi vor să-ţi amintească de mine,
Ca să trăieşti în fericire.

Nu vreau să ai inima de ghiaţă,
Vreau să fii într-un loc feeric,
Aşteptand surâsul tău pe faţă,
Să-mi spună ceva romantic.

Floare albă, floare de lumină,
Ce-n grădină înfloreşti,
Fă ca razele să vină,
Ca apoi să te măreşti.

Nu vreau ca florile să se scuture-n noapte,
Când vântul le-nclină tare,
Vreau s-ascult ale tale şoapte
Şi florile-n braţele mele să zboare.

Flori albe, multe, fără nume,
Zboară la mine cu dorul tău,
Aduc lumină-n astă lume
Şi-nfloresc destinul meu.

poezie de Eugenia Calancea (9 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e bărbatul?

De-ntrebi ce e bărbatul şi cum l-aş defini,
Te-aş duce în grădină şi florile-ar veni
Revendicându-l toate, certându-se de zor
Cum că bărbatul are doar caracterul lor...

Întâiu-i ghiocelul – cel blând şi efemer,
Să-ţi spună de speranţe ce până-n ziuă pier;
Apoi, pe rând, acele mult prea frumoase flori:
Narcise, lăcrămioare, zambile sau bujori...

Ce năvălesc în suflet, în inimă şi-n gând
Cu valuri de arome pierdute prea curând...
În floarea tinereţii te va-mbăta un crin,
Că-i alb sau că e roşu, parfumul e divin;

Dar iată că în forţă, se aşeză pe tron
Chiar trandafirul mândru: ca rege şi ca domn!
Se-mbracă-n mii de feluri, pe veci te va robi
Îngăduind – ca roabă – stăpână să-i poţi fi.

Te-nţeapă-ades cu spinii – de nu ştii să-l atingi,
Te-nvăluie-n arome atunci când prinzi să plângi;
Se va schimba întruna: din cânepa cea dură...
In inul blond... mătasea – cea caldă şi cea pură –

E sigur că în vreme, petala-o să-i pălească...
Dar ţepii ce-i mai are, o să-ţi reamnitească
De bune şi de rele, de dragoste, de dor,
De chinuri, suferinţe, de câte-n lume mor...

Iar bruma când păleşte ce verde-a fost odat',
Surâde crizantema – şăgalnic şi curat –
Se cuibăreşte-n suflet, în toamnă, în târziu...
Cu soare şi culoare va umple un pustiu;

E cea din urmă floare; o tai şi-o pui în glastră,
Căci simţi cum gheara iernii îţi zgârie-n fereastră;
Se veştejeşte frunza-i, dar floarea – chiar uscată –
Zâmbeşte cu-nţelesuri... odată... şi-înc-odată...

poezie de Elena Leach
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!