Cântec de seară

Seara, când pe poteci întunecate ne perindăm
Ne apar în faţă ale noastre palide făpturi.

Când ne e sete,
Din iaz bem apa-i albă,
Tristeţea dulce a copilăriei.

Decedaţi, la umbra tufei de soc ne odihnim
Şi ne uităm la pescăruşii gri.

Nori primăvăratici urcă peste-ntunecatul oraş,
În care nobile timpuri ale călugărilor tac.

Când îţi ţineam delicatele mâini
Deschideai tăcută ochii rotunzi,
Aceasta însă cu mult timp în urmă.

Dar totuşi când întunecata armonie năpădeşte sufletul,
Tu albă apari în tomnaticul peisaj al prietenului.

Comentarii

Un titlu simplu cu cântece de influenţă religioasă şi / sau populară, cu cuvinte de bază care apar foarte des la Trakl, atât "seara", cât şi "cântecul". De asemenea, cunoaştem legătura lor dintr-un alt loc, din titlul poeziei "Cântec din apus".
Ca formă, avem în această poezie patru strofe epigramatice cu două şi trei versuri dispuse simetric: două versuri la începutul şi la sfârşitul poemului, şi două strofe fiecare cu trei versuri (intercalate după prima şi înainte de ultima strofă).
Dincolo de această claritate formală, poemul ne lasă într-un oarecare suspans, de o indeterminare care este neobişnuită chiar şi în contextul operei lui Trakl.
Un "noi" este adresat cuiva, un "noi" în care cu greu ne putem regăsi noi ca cititori, dar în contextul creaţiei trebuie să fie înţeleasă ca o dualitate intimă la Trakl, în contextul "iubitorilor" sau în relaţia "frate-sora" şi "frate-frate" des întâlnite.
Din moment ce este abordată - comună sau doar similară ("trista") - copilăria este probabil o relaţie, în primul rând fraternă, înainte de toate. Cu toate acestea, aceasta rupe ultimul vers, care se adresează unei partenere, feminine, ca fiind "albă", celuilalt, masculin, ca "prietenului".
Ştim însă, din întreaga operă că Trakl caracterizează adesea "figura soră" cu culoarea "albă".
Aceste "noi" se află pe "pe poteci întunecate", întâlnindu-se cu ele însele sau separându-se de ele ca "ale noastre palide făpturi" (cele care preced). Aici apare ceea ce a spus Gunther Kleefeld şi anume că Trakl participă la o "moştenire ocultă". "Palide făpturi" ar putea fi figurări ale propriei morţi şi, de asemenea, detaşare de robia fizică.
"Decedaţi" sunt cele două figuri unite aici în "Noi", vii în amintire şi reîntâlniţi în "tomnaticul peisaj", când "năpădeşte" "întunecata armonie".
Este sunetul poeziei perfecţionate sau este mântuirea prin cântec, în acest "Cântec de seară"?

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de seară

Seara, când umblăm pe cărări întunecate
Ne răsar în faţa palidele noastre făpturi.

Când însetăm
Sorbim apele albe ale iazului,
Mierea tristei noastre copilării.

Răposaţi, ne odihnim în umbra socului,
Privim pescăruşii suri.

Nori de primăvară cresc peste oraşul sumbru,
Care tăinuieşte preaînălţatele vremi ale călugărilor.

Când îţi prindeam mâinile subţiri
Lin deschideai în tăcere ochii rotunzi.
E mult de-atunci.

Totuşi, când întunecata armonie bântuie sufletul
Apari, tu, albă, în peisajul de toamnă al prietenului.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către Lucifer

Împrumută spiritului flacăra ta, dogorîtoare deprimare;
Suspinând iese în miez de noapte capul,
Pe înverzita primăvăratică colină; unde demult
A sângerat un blând mieluţ, suferind profunda
Durere; însă urmează întunecata umbră
A răului, sau ridică umedele aripi
Spre auritul disc al soarelui şi zdruncină
Un ton de clopot spre pieptul de durere rupt,
Sălbatică speranţă; a beznei prăbuşire-nflăcărată.

Comentarii

Textul aparţine antumelor şi are două variante intitulate "Rugă". Cele trei texte care nu diferă semnificativ unele de altele, prin folosirea zonelor de cuvinte şi a imaginilor, au fost scrise la începutul anului 1914. Cu toate acestea, o comparaţie a celor trei versiuni ar putea arăta în mod clar cum textele lui Trakl câştigă substanţă.
Lucifer, "aducătorul de lumină", este o figură de o importanţă deosebită în opera lui Trakl.
Parţial la nivelul identificării personale, mai relevant însă pentru contextul literar-istoric, la nivelul unei linii tradiţionaliste provenită din romantism prin simbolismul francez.
Textul de referinţă pentru această poezie este "Cântec Occidental". Prin comparaţie, "Către Lucifer" pare o notă marginală, ca material de lucru, sau doar o parafrază. Cu privire la poezia "Către Lucifer" care a fost scrisă, probabil, la scurt timp după "Cântec Occidental", ea poate fi interpretată şi ca o încercare de radicalizare a "Cântului Occidental".
O comparaţie a celor două texte sprijină şi diviziunea operelor, conform cărora Trakl a găsit la începutul anului 1914 un nou stadiu al dezvoltării sale poetice.
De două ori, la începutul şi la sfârşitul poemului, focul este abordat, în imaginile: "împrumută spiritului flacăra" şi "a beznei prăbuşire-nflăcărată", referindu-se la căderea îngerilor şi la focul din iad. În acelaşi timp cu: "a-nsângerat un blând mieluţ", el se adresează iconografiei lui Hristos.
"Spiritul" trebuie să fie hrănit de flacără - un motiv pe care îl regăsim la sfârşitul lui 1914 în "Grodek". De aceea se poate înţelege în "Către Lucifer" o articulaţie între cele două texte remarcabile "Cântec Occidental" şi "Grodek". Un text care este caracteristic pentru dinamica internă şi consecvenţa operei lui Trakl.
Pentru Trakl însuşi, căruia textul i s-a părut neterminat şi în mod evident, pentru el, nu era suficient de semnificativ pentru a-l oferi publicării. "Rugă" a fost publicat în 1939, de către Erhard Buschbeck din cele două variante, "Către Lucifer" abia în anul în 1949.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbare de seară

Intru adânc în noapte
Iar vântul fuge cu mine:
Şi fermecat de raze în şoapte
Simţi ce se luptă cu tine!

O voce moartă, iubită, sunetul
Vorbeşte: săracă-i a inimii tăcere
Uită, uită ce-ţi tulbură sufletul
Viitorul fie-ţi durere!

Comentarii

Textele adunate de Trakl în 1909 conţin un număr extrem de mare de poezii, cu două strofe de câte patru versuri fiecare. Din moment ce Trakl nu intenţionase ca aceste texte să fie publicate, iar forma lor nu mai apare în lucrările ulterioare, acestea pot fi clasificate drept opere mai puţin semnificative ale tânărului poet. Cu toate acestea, "Plimbare de seară" este considerată ca fiind un exemplu succint al poeziilor sale.
Printre altele, textul se distinge prin faptul că aici găsim un indiciu important cu privire la modul în care poate fi înţeles liricul "Tu" la Trakl. Ambele strofe ale poemului de faţă arată o juxtapunere caracteristică: "Eu" şi "Tu".
De ambele dăţi "tu" este vorbitorul însuşi, adresat de o a treia persoană, în prima strofă "vânt", în a doua strofă "o voce moartă". Acest lucru devine explicit prin introducerea celor două puncte anunţând vorbirea directă.
"Cum totul pare a fi atât de bolnav", este versul pe care-l citim în poemul lui Trakl "Primăvară veselă". Aici, în "Plimbare de seară", este vocea unei iubite moarte care îi evocă vorbitorului ("sunetul... care... vorbeşte") un mesaj analogic. Legătura dintre "fie-ţi" şi "durere" găseşte în prima strofă un complement conceptual cu salutul vântului către ego: "Săracă-i a inimii tăcere". Aceasta evocă imaginile ocultismului, în special teosofia bine-cunoscută de Trakl, doctrina "vălului iluziei" existenţei lumeşti (în hinduismul "Maya") şi conceptul creştin de "a deveni", ca un proces dureros de dezvoltare.
Poetul expresionist August Stramm a publicat un poem în 1914 intitulat de asemeni "Plimbare de seară". O referinţă la textul lui Trakl nu se poate recunoaşte.

NOTĂ

1 STRAMM, AUGUST ( 1874 – 1915) – poet german şi autor dramatic, considerat unul dintre primii expresionişti. A făcut parte, de asemeni, din armata germană şi a murit în timpul luptelor din Primul Război Mondial.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hohenburg

În casă nu e nimeni. Toamnă în camere;
Sonata strălucirii lunii
Şi trezirea de la marginea pădurii.

Întotdeauna gândeşti la chipul alb al omului
Departe de a timpului furie;
Peste un vis se-ntinde ramura verde,

Cruce şi seară;
Sunetul îşi învăluie cu braţele violete steaua
Care se urcă spre ferestrele nelocuite.

Deci tremură străinu-n întuneric,
Care-şi ridică în tăcere peste fiinţa umană pleoapele,
E depărtarea; argintia voce a vântului pe hol.

Comentarii

Titlul se referă la Villa Hohenburg de lângă Innsbruck care i-a aparţinut lui Rudolf von Ficker - frate al prietenului lui Trakl, Ludwig von Ficker. Acesta a preluat vila de la tatăl lor, Julius von Ficker, care a predat istoria la Bonn, apoi a acceptat o chemare la Innsbruck, iar în 1885 a fost ridicat la rag nobiliar.
În Vila Hohenburg, numit şi Castelul Hohenburg, Trakl a fost, probabil, în 1913 de mai multe ori ca oaspete. Textul a fost scris în septembrie / octombrie 1913 la Innsbruck.
O referire autobiografică poate fi acceptată. Este bine cunoscut faptul că Trakl a petrecut mai mult timp în natură, înnoptând sub cerul liber, mai ales după mari beţii şi destrăbălări. Astfel, "trezirea de la marginea pădurii" poate fi luată ad litteram. De asemenea, "Sonata... lunii" poate fi legată de contextul biografic, deoarece Rudolf von Ficker era un istoric al muzicii. Desigur, conţinutul primei strofe nu are acoperirea corespunzătoare.
Imaginile centrale, "toamna" şi "timpul", indică regulile de timp atât de frecvente la Trakl.
"În casă nu e nimeni", imagine pe care o cunoaştem din opera lui Trakl, în alte forme de parafrazare, cum ar fi "camerele abandonate" sau "camerele singuratice".
Imaginile următoarelor strofe părăsesc complet contextul Vilei Hohenburg, în care se re- găsesc modele inconfundabile ale operei lui Trakl, cum ar fi "chipul alb al omului " sau "cruce şi seară". Doar ultimul vers al poeziei ne readuce în contextul titlului: "argintia voce a vântului pe hol". "Sebastian în vis" cunoaşte "vocea de argint a stelelor".
Titlul poeziei este doar un tribut adus unei gazde primitoare, familiei Ficker atât de importantă pentru Trakl? Sau numirea unui loc care l-a făcut să trăiască o experienţă în mod special? Rilke la Castelul Duino sună ca o analogie literar-istorică, nu ca o referinţă posibilă la Trakl.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel

S-a scurs şi aurul zilelor în nori
Albastrul şi maroul serilor culori:
Muri al ciobanilor fluier fiori
Maroul şi albastrul serilor culori
S-a scurs şi aurul zilelor în nori

Comentarii

Titlul sugerează faptul că Trakl a fost inspirat de un model francez, un poem numit "Rondelle" sau "rondeau ancien". Excelentă este această formă prin reducerea la o singură rimă, A, şi repetări ale cuvintelor şi a versurilor întregi.
Strofa de cinci versuri constă doar în trei propoziţii, două dintre ele repetate identic şi grupate în jurul versului de mijloc. Astfel, chiar şi la nivel formal, poemul devine extrem de rotund şi închis. Este demn de remarcat schimbarea minimă a repetării "Albastrul şi maroul serilor culori" la "Maroul şi albastrul serilor culori", subliniate prin eliminarea primului adjectiv. Acest lucru ne atrage atenţia asupra utilizării culorilor în această poezie. Dacă în multe texte ale lui Trakl aurul şi albastrul joacă un rol important, aici mai vine maro-ul.
Aurul are din nou înţelesul unei retrageri - ca în "Pasiune" şi "Grodek". Albastrul şi maro-ul se întâlnesc deseori la Trakl, în contextul izvorât dintr-un mit de origine natural-genezică.
Şi aici sunt prevederile exprimate prin "scurs". Acest mesaj este, de asemenea, confirmat prin gama: "fluier fiori" al ciobanului "murit", iar sunetul este astfel atribuit trecutului.
Indiferent de forma luminoasă şi "dansabilă" a acestui rondel, poemul dobândeşte astfel un caracter mai modest la nivel vizual, dar rămâne totuşi neobişnuit.
Poemul a fost scris probabil la începutul toamnei 1912, într-un moment al succesului personal şi o dispoziţie generală relativ pozitivă ceea ce reiese şi din scrisorile din acea perioadă, pe care le-a scris în octombrie 1912 din Innsbruck.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naştere

Munţi: beznă, tăcere şi zăpadă.
Roşu din pădure coboară vânătoarea;
O, privirile de muşchi, ale vânatului.

Tăcerea mamei; sub negri brazi
mâinile adormite se deschid,
Când năruită recea lună apare.

O, naşterea omului. Murmur de noapte
Albastră apă în fund de stâncă;
Suspinând îngerul căzut îşi vede chipul,

Se trezeşte albă vaga cămăruţă.
Două luni
Luminează ochii bătrânei împietrite.

Suferinţă, strigătul de durere al naşterii. Cu aripi negre
Atinge-a copilului frunte noaptea,
Zăpadă, ce cade domol din violeţii nori.

Comentarii

Într-o notă intitulată "Naştere" Trakl scrie "Plimbare cu tatăl, plimbare cu mama". În poemul cu acelaşi titlu găsim în a doua strofă "liniştea mamei".
Dacă citim nota autorului, ca ajutor pentru interpretare, putem da tatălui imaginile "Munţi", "vânătoarea" şi "vânatului", a doua imaginii mamei "Tăcerea mamei", "mâinile ","luna".
"Tatăl", conform imaginii tradiţionale, aşa ca în "hieros gamos", este deasupra ("munţii") iar imaginea ("coboară vânătoarea") mai jos, "sub negri brazi", este locul "mamei" în care "mâinile adormite se deschid".
În cea de-a treia strofă se intercalează în mod armonios "naşterea omului". Apoi aceasta este desfăşurată în trei strofe, în imagini care se află sub o temă recurentă la Trakl: "îngerul căzut".
Prima dintre aceste trei strofe şi cea de-a treia strofă a poemului, aduc o imagine cunoscută din poezia "Copilăria", "albastră apă", care se strecoară într-un mediu stâncos.
Dacă atribuim naşterii acest lucru, putem să-i atribuim femeii însărcinate următoarea: "Se trezeşte albă vaga cămăruţă".
"Bătrâna împietrită" rămâne enigmatică. Gunther Kleefeld vede, de asemenea, o imagine a mamei reprezentată prin lună (vezi Kleefeld 1985, p. 211).
În ultima strofă, din nou, procesul naşterii este rezumat în mod special la memoria vizuală, care caracterizează femeia care naşte şi naşterea (acum determinată drept "copil"); femeia prin "strigătul de durere", născutul prin "aripi negre" atingând " a copilului frunte noaptea".
Versul final al poemului indică naşterea lui Hristos. După ce s-a materializat naşterea unui "băiat", cu imaginea căderii zăpezii, este evocat timpul Crăciunului, naşterea Domnului.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus

În curte, vrăjiţi de lăptosul amurg bolnavii vin,
Prin brunele de toamnă firavi şi moi pătrund.
Timpuri de aur tânjesc ochii de vacs rotund,
Împliniţi de visări, de linişte şi vin.

Neputinţa lor se închide în stafii meschin.
Stele răspândesc tristeţea albă-n străfund.
În gri plin de-amăgiri sunete de clopot pătrund,
Priveşte cum groaznic se risipesc deplin.

Siluete batjocoritoare fără formă-ngenunchează
Şi flutură pe-ncrucişate negrele poteci.
O! Umbre de doliu pe ziduri se aşază.

Iar celelalte evadează prin negrele arcade;
Şi înnoptări din roşii-nfiorări pătează
Vântul de stele, asemeni furioaselor menade.

Comentarii

Scrisă la sfârşitul lunii septembrie, începutul lui octombrie 1912, probabil în Innsbruck. Experienţa lui Trakl în spitalul garnizoanei din Innsbruck, unde a efectuat un serviciu de voluntariat în farmacie până la 30 septembrie, ar putea sta în spatele imaginii călăuzitoare: "bolnavii firavi şi moi".
Această imagine este dezvăluită în continuare în "neputinţa", "groaznic", "siluete batjocoritoare fără formă", "umbre de doliu" şi "asemeni furioaselor menade". Ca "siluete batjocoritoare", se ascund, se târăsc bolnavii (dacă ecuaţia cu "siluete batjocoritoare" este valabilă) pe "poteci" care urmează o formă de cruce evocând în mod clar imaginea creştină a suferinţei.
În prima strofă, pacienţii sunt "lăptoşi", visează vremuri de aur adesea evocate la Trakl, o armonie paradisiacă fericită care trebuie înţeleasă ca fiind "linişte şi vin".
În cea de-a doua strofă, punctul de cotitură este starea actuală şi apare drept "neputinţa", iar cei afectaţi ca fiind "groaznici" - acesta se referă mai degrabă la el însuşi decât la un posibil efect al fricii celorlalţi. Acest lucru este confirmat de faptul că aceştia "groaznic se risipesc deplin" - deci sunt şi mai înfricoşaţi.
Această tendinţă duală se desfăşoară în cele două din următoarele terţine.
În prima se târăsc între pereţi "siluete" ca fiind "batjocoritoare" şi - în cuvintele formulate de Trakl - "pe-ncrucişate negrele poteci".
"Ceilalţi" evadează pe sub "negre arcade", (pentru care Innsbruck este faimos - cartea poştală istorică arată turnul cu arcade şi farmacia din timpul lui Trakl), şi se petrece o întorsătură totală a lucrurilor, asemenea îngerilor căzuţi care în "roşii-nfiorări" sunt "asemeni furioaselor menade". Cu aceasta, doar acum, poemul părăseşte cu fermitate zona imaginii unui spital.
Şi în cele din urmă textul îşi câştigă puterea explozivă, care se confruntă ferm cu concepţiile noastre moderne deespre boală, cu noţiunile religioase şi superstiţioase de cădere, blestem şi pedeapsă. Mai mult decât atât, cu miturile antice despre dubla faţă a zeului vinului Dionysos, pe care Trakl îl atrage tensionat tocmai între "visări, de linişte şi vin" la începutul poemului şi "furioaselor menade" la sfârşitul poemului!

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mlaştină

Călător in negru vânt; lin şuşoteşte slabul stuf
În mlaştina liniştii. Pe cerul cenuşiu
Un cârd de păsări călătoare trece;
De-a curmezişul peste întunecata apă.

Agitaţie. În cocioaba dărăpănată
Se ridică-n zbor ale putreziciunii aripi;
Mesteceni infirmi suspină în vânt.

Seară în cârciumă părăsită. Rosul drum spre casă
Blânda melancolie a păscândelor turme,
Fantome de noapte: Broaşte râioase din apa argintie ies.

Comentarii

Trakl s-a aplecat în mod obsesiv asupra poeziei "La mlaştină". Există patru versiuni scrise între iulie 1913 şi mai 1914.
Iarăşi întâlnim, "călătorul", un motiv important în opera lui Georg Trakl. El este în drum spre "mlaştină" - şi această zonă, mlaştina, este caracterizată ca o "realitate saturată" cu "întunecata apă", "putreziciuni", "mesteceni infirmi" şi "broaşte râioase".
"Păscândelor turme" sugerează că acesta este unul dintre numeroasele mlaştini din apropiere de Salzburg, care se învecinează direct de terenurile agricole. În plus, Trakl a rămas în Salzburg în mai / iunie 1913 - după o lungă şedere în Innsbruck şi înainte de a se muta la Viena pentru o vreme - şi a lucrat intens la poeziile pentru prima publicaţie a cărţii "Poezii" pentru editura "Brenner" în care găsim prima versiune a poeziei "La mlaştină". Nu reiese din literatura secundară faptul că prima versiune a acestei poezii a fost probabil scrisă la Viena şi intitulată "Decembrie".
La sfârşitul primei strofe, se întâlneşte un vers ciudată, care străbate toate cele patru versiuni neschimbate: "De-a curmezişul peste întunecata apă". Certitudinea aparent magică cu care Georg Trakl se mişcă, de fapt, pe un teren necunoscut, chiar periculos, e reţinută de exemplu, de Joseph Georg Oberkofler în "Amintiri despre Georg Trakl", 1966, p. 130 şi următoarele în "O călătorie cu sania").
Acest "curmeziş" ar putea indica MERSUL "călătorul", aici, pe bârne mişcătoare, nesigure prin mlaştină, spre un loc concret pe care se află "cocioaba dărăpănată". Desigur că Trakl nu vrea să descrie o aventură prin mlaştină. Poemul tematizează o construcţie poetică de bază, pe care o cunoaştem din alte lucrări, determinate de sălbăticie, decădere, singurătate şi "Fantome de noapte". În acelaşi timp, totuşi, poezia mărturiseşte mai pregnant decât alte poezii ale lui Trakl conexiunea indisolubilă a experienţei reale cu natura şi experienţele lumeşti unde găseşte un conţinut spiritual-mitic, ca de altfel în opera lirică generală a lui Georg Trakl.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea acasă

Recii ani întunecaţi,
Durere şi speranţă
Păstrează ciclopiana piatră,
Munţi nelocuiţi,
Suflul auriu al toamnei,
Nor de seară -
Puritate!

Din ochi albaştri priveşte
Cristalina copilărie;
Sub molizi întunecaţi
Dragoste, speranţă,
Care din aprinse pleoape
Picură roua în iarba rigidă -
Necontenit.

O! acolo puntea aurită
Rupe în zăpadă
Hăuri!
Răcoarea albastră
Umple înnoptata vale,
Credinţă, speranţă!
Fii salutat tu singuratic cimitir!

Comentarii

În cea de-a doua strofă centrală, Trakl se concentrează pe de o parte asupra copilăriei, pe de altă parte pe "dragoste, speranţă" în două tonuri cunoscute din alte poeme: "credinţă, dragoste, speranţă". Ambele sunt asociate cu culoarea albastră, după cum ştim din poezia "Copilărie" sau "Cântec spiritual". Totuşi, imediat după "dragoste, speranţă ", urmează trei versuri care sună ca o retragere: "din aprinse pleoape" care lasă Paradisului mai puţină speranţă şi mai multă agonie, chiar dacă este "roua" care picură în "iarbă rigidă", "necontenit"! Interpretarea că roua poate hidrata şi revitaliza iarba este destul de neconvingătoare şi dificil de susţinut, mai ales citind cea de-a treia strofă. Aceasta începe cu "puntea aurită", care "rupe în zăpadă hăuri". La imaginea "hău" se adaugă şi "cimitir" sub formă personificată.
După sfârşitul strofei precedente, acest lucru sugerează versul "Deoarece carnea e ca iarba" din "Un recviem german" de Johannes Brahms.
"Întoarcerea acasă" este în mod evident legată de moarte cu "dragoste, speranţă".
Apropierea lui Dumnezeu în moarte este sugerată de: "Răcoarea albastră / Umple înnoptata vale". În poezia "Cântec pios" este vorba de "respiraţia albastră" a lui Dumnezeu ceea ce clarifică ce clarifică semnificaţia poeziei "Întoarcerea acasă" pe care Trakl o descrie aici.
Privind înapoi la prima strofă, aceasta ne atrage atenţia prin cel de-al doilea vers, care exprimă "Durere şi speranţă".
În cea de-a doua strofă aceasta devine "dragoste, speranţă", iar în a treia şi ultima sunt evocate, cu semne de exclamare, "credinţă, speranţă!". Astfel, bine-cunoscuta "Credinţă, Speranţă, Iubire" din 1 Corinteni 13:13 este extinsă prin "durere" şi astfel, "speranţa" devine punct central, nu ca în Corinteni unde"iubirea" este centrul!
Dezvoltarea dinamică a poemului se porneşte din durere, prin dragoste spre credinţă, trecere pe care Trakl o face extrem de subtil.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora suferinţei

Negru urmează în tomnatica grădină pasul
Strălucirii lunii,
Pe îngheţate ziduri imensa noapte curge.
Oh, spinoasa suferinţei oră.

În amurgita încăpere pâlpâie argintiu al singuraticului candelabru,
Murind, căci el gândeşte întuneric,
Pietrificatul capul lui se-nclină spre trecut.

Beat de vin şi de nocturnele cadenţe.
Mereu urmează urechea
Blândele sunete ale mierlei în tufiş de alun.

Ore-ntunecate de rozarii. Cine eşti tu
Flaut singuratic,
Frunţi înfrigurate peste-ntunecate timpuri aplecate.

Comentarii

"Ora suferinţei" este o poezie postumă şi a fost scrisă probabil în decembrie 1913 la Innsbruck, deci în timp ce Trakl a realizat şi autoportretul (pe pânză), creat cu violentele culori roşu şi verde.
Poetul aştepta la Innsbruck decizia Ministerului Muncii privind un loc de muncă în cadrul Departamentului de Medicină. În jurul datei de 12 decembrie, a primit refuzul.
În primul rând, primele două culori şi percepţiile de mişcare sunt strâns legate între ele.
"Negru" numeşte el "pasul", "argintiu" e singuraticul candelabru care "pâlpâie".
În următoarele două strofe sună în semnale sonore, "Blândele sunete" şi "sunetele mierlei", în cel de-al treilea verset; "Flaut singuratic" în a patra şi ultima strofă.
"Flautul singuratic" pare a nu mai suna, iar ultimul vers se caracterizează prin tăcere, răceală şi întuneric. Frigul este şi obiectul primei strofe, unde este vorba de "îngheţate ziduri".
Suntem aici, figurativ, în plină toamnă care, tipic lui Trakl, este legată de grădină ("în tomnatica grădină") şi mai departe de întuneric ("negru", "noapte").
Ultima strofă amplifică această dispoziţie şi îi conferă o atingere cultului religios cu imaginile "ora rozariilor" şi "flaut".
In timp ce prima dintre aceste imagini se referă la cultul catolic al rugăciunilor, Rozariul pune accent în primul rând pe seară şi de multe ori pe Maria ca centrul devoţiunii. "Flaut singuratic" indică cultul religios în jurul lui Pan. Ne-am putea gândi şi la motivul "Flautului fermecat" al lui Mozart. Apoziţia "Frunte - Flaut" confirmă absolut contextul Iluminismului Francmasoneriei căci "frunţile" se înclină "înfrigurate peste-ntunecate timpuri." Chiar dacă "cine eşti tu" are nevoie de o interpretare foarte îndrăzneaţă.
În acest proces, poemul repetă un model pe care Trakl l-a creat şi în "O seară de toamnă", acum într-un mod dramatic condensat şi anume trecerea de la o imagine exterioară, marcată de grădină, toamnă şi sfârşitul anului, într-un interior "singuratic" (în "Seara de toamnă" o "singuratică").
Poemul "Decădere" are o dramaturgie similară, şi acolo apare "mierla", cunoscută nu ca o pasăre migratoare, aşa cum a fost prezentată în "Seara de toamnă", ci ca o figură singuratică, "iernând".

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zăpadă

La adevăr să cugetăm -
Durere multă!
În sfârşit entuziasm
Până la moarte.

Noapte de iarnă
Curată tu ascetă!

Comentarii

Textul poate fi considerat ca o etapă preliminară, ca prima versiune a anului 1915 publicată sub titlul "Capitularea nopţii" în revista "Brenner". Chiar dacă singura imagine supravieţuitoare este "asceta" asociată cu răcoarea: (V. 5-6) "Noapte de iarnă / Curată tu ascetă!
Fără ultimele două versuri, textul ar fi găsit cu siguranţă o clasificare diferită, şi anume aforismul. Un aforism cu afirmaţii destul de simple: să gândim că adevărul aduce durere. Cei care gândesc suficient vor fi răsplătiţi cu "entuziasm", îmbogăţire spirituală care îi însoţeşte la moarte.
Versurile duble finale includ entuziasmul "În sfârşit entuziasm/Până la moarte", un conţinut religios care aşază un act de har în orizontul posibilelor interpretări. "Până la moarte" este, în plus şi un vers ambiguu citit ca - "în sfârşit entuziasm" - restricţie, în măsura în care se aminteşte că acest entuziasm este încheiat printr-o moarte inevitabilă. Totuşi, s-ar putea numi şi contrariul, şi anume o certotudine că moartea este doar una fizică, dar că "entuziasmul" se va împlini în tranziţia către o formă de existenţă post-existenţială.
Referindu-se la legătura dintre imaginea "asceta" şi sora dragă a lui Trakl, Margareta, ar fi posibilă o altă interpretare, şi anume legătura cu această soră după moarte: ideea că sora lui Trakl se adresează într-un poem, după moarte, lui Trakl. Ca o apoziţie, totuşi, "noaptea de iarnă" este chiar "asceta pură". "Răcoarea" la Trakl are adesea o conotaţie pozitivă, aceea de calmare, de oprire a durerii. Moartea, noaptea de iarnă şi existenţa monahală se suprapun în imaginea unei existenţe împlinite.
Ca poezie, textul câştigă un sens, în măsura în care acesta indică o dimensiune mai mult decât o trecere în revistă: subtextul conţinutului aforistic.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corbii

Peste ungherul negru se grăbesc
Cu ţipete la prânz corbii în zbor.
Umbra lor trece peste-o ciută-n zor.
Ursuzi din când în când se odihnesc.

Ce mult ei liniştea maro perturbă
În care-o glie se extaziază,
Ca o femeie ce presimte ce urmează
Şi câteodată îi auzi cum se conturbă

Când un miros de hoit simt se agită,
Spre nord se-ndreaptă cârdul deodată
În zbor, ca un cortegiu, toţi o gloată
Şi tremurând de poftă se incită.

Comentarii

Din reputaţia pe care o au corbii în literatură pare să se inspire şi această poezie. Păsările negre ale vrăjitoarelor deranjează aici: "liniştea maro perturbă ".
În poezia lui Trakl, maro este culoarea unei emoţii armonioase, în a doua strofă ea fiind legată de imaginea gliei fertile.
Cu toate acestea ambiguitatea: "Ca o femeie ce presimte ce urmează", leagă "glia fertilă" cu negri corbi, care par a fi, nu atît "deranjanţi", cît mai mult legaţi, ca străini, de purtătoarea fertilităţii şi de "imaginea mai grea", complexă a femeii, conectată în juxtapunere cu decăderea în "miros de hoit".
Chiar dacă aceştia se îndepărtează, pornind spre nord după mirosul de hoit, ei aparţin totuşi acestui loc de baştină.
Loviturile de sabie par încă a se auzi, o temă care rămâne obsesivă, un strigăt "tremurând de poftă", se complementează, cu imaginea "ca un cortegiu".
"Spre nord se-ndreaptă cârdul", aşadar nu în direcţia în care se îndreaptă în mod normal păsările migratoare, spre sud ci explorând regiunile reci.
Locul lor de plecare este "ungherul negru" care este asociat cu imaginea unei "ciute". O imagine, care este folosit în exegeza lui Trakl ca "imaginea mamei".
De asemenea, ştim că ciuta putea fi văzută pe vreme lui Trakl în Salzburg, în zona Grădinii zoologice din Hellbrunn...
Potrivit unei interpretări "profane" putem argumenta că Trakl în poezia "Peisaj" a înlocuit ciuta cu "potârniche", într-un context asemănător. In poemul "Corbii", "ciuta" stă la începutul poeziei dând astfel o greutate tipică acesteia.
Unor vizite la Hellbrunn, în martie 1900 Trakl i-a dedicat acesteia o poezie: "În Hellbrunn".
Poemul "Corbii" este scrisă în august 1909 şi în iulie 1910, în Salzburg. Pentru volumul "Poezii" unde Trakl o plasează pe primul loc.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglindă de seară

Un copil cu păr şaten. Negricioasă dogoare
Alungă un pas în umedă-nnoptare undă
În negrul-auriu al soarelui floare;
Un moale animal in roşii perne se scufundă

O umbră pe oglindă se strecoară
Şi-ncet răsare din albastre stele
O gură roşie, sigiliu misterios,
Şi negri ochi lucesc din ramuri, ele.

Al roşului arţar orbeşte
Şi zidul părăsi un trup molatec
O strălucire-albastră se sfârşeşte.
Vântul răsună peste străzi un cântec.

La geam orele veştejesc
Îndrăgostiţii. Norii se plimbă anodini
Legaţi de-nsinguraţii ce pălesc.
Privirea argintie cade pe maro grădini.

Mâinile mişcă apa-ntunecată-n răzvrătire.
Piosul spirit pârguie-n cristal.
Nespus e zborul păsării, întâlnire
Cu muribunzii; urmează-un an fatal.

Comentarii

Textul îl găsim, modificat, în prima versiune a poeziei "Afra". Justificarea pentru această modificare o găsim în primul vers şi ultimele două. Altfel cele două texte diferă considerabil atât în imagini, cât şi în formă.
În "Afra", contextul religios este explicit subliniat, iar forma de sonet dă poeziei o rigoare artistică, care nu se pretează la forma cantabilă din "Oglindă de seară".
Imaginea "Oglindă de seară" corespunde formei liric-cantabile în caracterul ei secvenţial.
Orânduirea strofelor pare destul de arbitrară, cititorul având tentaţia să schimbe ordinea versurilor. Şi încheierea, cu cea de-a cincea strofă, pare a funcţiona în mod provizoriu; în ciuda unui sfârşit suficient de concludent, poemul pare că ar putea merge mai departe.
Se poate vedea în el o formă artistică a temei oglinzii, pierzând reflecţii în infinituri suplimentare, asemenea unui caleidoscop. Dar, pe Trakl însuşi, pare să nu-l fi satisfăcut această poezie, nedându-o spre publicare.
"Oglindă de seară" arată un contrast eclatant cu "Afra" într-un singur loc: un ton religios, în ultima strofă, unde se menţionează un "spirit pios".
De altfel se întâlnesc elemente cunoscute din alte texte ale lui Trakl, imagini de seară, plante în lumina toamnei, "maro grădini ", apă, cristal, zbor de păsări, moarte, "an fatal". Toate astea par a fi aliniate, compilate, într-un mod nu prea reuşit. Şi totuşi, sunt imagini care, ele singure, caracterizează opera lui Trakl.
Afirmaţia lui Heidegger potrivit căruia lucrarea poetică a lui Trakl este o singură poezie câştigă o valabilitate deosebită în acest text.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Noaptea

Albastrul ochilor mei s-a stins în noaptea asta,
Aurul roşu al inimii mele. O! cât de liniştită ardea lumina.
Mantaua ta albastră îmbrăţişă pe cel ce se scufunda;
Gura ta roşie pecetlui înnebunirea prietenului.

Comentarii

Poezia "Noaptea", apare într-o formă scurtă, pregnantă, asemeni unui program în care întunericul este luat drept pretext pentru a scoate la iveală o lume colorată.
Albastru şi roşu apar de două ori, aurul o dată şi acestea toate doar în patru versuri. Trakl însuşi i-a scris pe data de 7 mai 1913 lui Ludwig von Ficker1 că această poezie îi este "mai presus de toate dragă" lui.
Cititorul poate sta în faţa acestui text total dezarmat. Un "păcat originar" pare a fi creat prin căderea de la albastru spre roşu. Albastrul ochilor, o lume a spiritului s-a stins şi o gură roşie pecetluieşte această stingere. Asta ar putea fi o primă parafrazare, dar "Albastrul ochilor mei" este indisolubil legat de "Aurul roşu al inimii mele". Gura roşie este la rândul ei supusă mantiei albastre, asemenea mantiei Fecioarei Maria. Ambele "zone", cea a eului şi cea a celeilalte persoane, au în roşu şi albastru aceiaşi valenţă. Totuşi pare o apoziţie "Albastrul ochilor mei" şi "Aurul roşu al inimii mele" care""s-a stins în noaptea asta".
Tocmai în poezia asta putem reflecta împreună cu Goethe2 că "Noaptea" face clar faptul că ar trebui să fim atenţi să atribuim lucrării lui Trakl o anumită culoare ca fiind în mod special "caracteristică" lui. Mai ales în această poezie putem lua interpretarea lui Goethe despre "Teoria culorilor" şi anume "Tocmai din reflecţia culorilor primim viaţa" (Faust I). Este o întreagă cosmologie întinsă ca o pânză peste acest triunghi: Roşu, albastru şi aur(iu) ceea ce ne întâmpină în creaţia lui Trakl. Aici, în acest context, aurul este explicit numit "Aurul roşu" ceea ce ne dă senzaţia unei culori complementare: galben-roşu-auriu şi albastru...
Deci, putem vedea deja din acest scurt text că lumea culorilor lui Trakl nu poate fi simplificată sau adusă în mod direct la un numitor comun. Teoria culorilor lui Goethe poate fi folosită pentru interpretare!

NOTE

1 FICKER, LUDWIG VON (1880 – 1967) – scriitor şi editor. Georg Trakl i-a dedicat poemul "Cîntecul unei păsări mute". Ficker a fost ultima persoană care l-a vizitat pe Trakl, înainte de moartea acestuia, în Cracovia, la spitalul Garrison, de unde acesta îi scrisese ultimele scrisori.
2 GOETHE, JOHANN WOLFGANG (1782 – 1832) – poet german, gânditor, una dintre cele mai strălucite personalităţi a culturii universale.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unei mierle captive

Lui Ludwig von Ficker

Întunecată suflare în ramuri verzi.
Floricele albastre împresoară făptura
Singuraticului, pasul auriu
Murind sub pomul de măslin.
Fâlfâie cu bete aripi noaptea.
Atât de tăcută sângerează smerenia,
Rouă ce picură-ncet de pe spinu-nflorit.
Luminoasele braţe se-ndură,
Cuprind o inimă frântă.
________________________

Comentarii

Textul este dedicat lui Ludwig von Ficker, editorul revistei "Brenner", în care au apărut în mod repetat poeziile lui Trakl. Ficker a fost prietenul şi promotorul lui Georg Trakl. "Cântecul unei mierle captive" a fost probabil scrisă în a doua jumătate a lunii aprilie 1914, la Innsbruck, unde a trăit Ficker şi unde Trakl a fost un oaspete frecvent. De la sfârşitul lunii aprilie Trakl a trăit în Hohenburg, lângă Innsbruck, la Rudolf von Ficker, un frate al lui Ludwig von Ficker, critic şi istoric muzical.
Motivul mierlei apare în multe dintre textele lui Trakl, ca de altfel şi în literatura timpului. Povestirea lui Robert Musil "Mierla", în care este prelucrată de asemenea o experienţă din primul război mondial, este menţionată ca fiind reprezentativă.
Mierlele au devenit importante în istoria culturală a acelor vremuri, pe de o parte datorită ciripitului extrem de melodios cât şi datorită culorii extreme a penajului lor, albastru-negru, care în concepţia noastră apar numai la păsările care nu sunt dotate cu acest "dar muzical" şi pentru că aceste păsări sunt asociate cu magie/vrăjitorie. Mierlele au fost ţinute ca păsări de casă până în secolul al XX-lea. Ele sunt iniţial locuitoare ale pădurii şi preferă locurile de cuibărit semi-întunecate în ramuri veşnic verzi.
În această poezie întâlnim din nou "făpturi singuratice", ca în "Ora de durere" strâns legate de "pasul" (un motiv similar ca în "Seară de toamnă"). Pasul este acum "auriu", nu "negru". În plus, apare culoarea albastră, care se apropie de vecinătatea picturii religioase, în special a iconografia Fecioarei Maria. Legat de imaginea măslinului, este evocată povestea suferinţei lui Isus, la care se adaugă "umilinţă" şi "Rouă ce picură-ncet de pe spinu-nflorit".
Imaginea mierlei revine abia percepută în imaginea de noapte: "Fâlfâie cu bete aripi noaptea". Tema cântecului din titlul poeziei nu poate fi găsită în poem, "Suflarea" şi "Atât de tăcută sângerează smerenia" sunt relativ îndepărtate direct de "cântec". Dar titlul şi poemul în sine rămân enigmatice, chiar dacă motivele şi sunetele sunt familiare din celelalte lucrări ale lui Trakl. Se poate imagina un amănunt biografic, Trakl locuind un timp la Rudolf von Ficker, criticul şi istoricul muzical.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un vechi arbore genealogic

Mereu te reîntorci melancolie
O, blândeţe a singuraticului suflet.
La sfârşit o zi aurie străluceşte.

Plin de umilinţă se înclină durerea răbdătorului
Sunând a blândeţe şi moale nebunie.
Priveşte! Iată se şi-ntunecă.

Se reîntoarce noaptea şi plânge-un muribund
Şi altul suferă cu el.

Tremurând sub ale nopţii stele
Se-nclină an de an tot mai adânc capul.

Comentarii

Ca şi în alte texte ale lui Trakl, melancolia, "O, blândeţe a singuraticului suflet" este în centrul poeziei "Într-un vechi arbore genealogic". Două terţine formează prima jumătate a poeziei, două versuri, a doua. Ca formă, avem un respect clar pentru ortografiile aforistice care erau comune pentru începuturilor unui jurnal.
În cea de-a doua strofă, "blândeţea" şi "nebunia" sunt încorporate într-o imagine complexă care pare să se dizolve între mişcarea sănătoasă şi consolidarea civilizaţiilor urbane în sunete, chiar lingvistic, dacă privim structura vocală a acestei stări cu dominaţia sunetelor profunde.
Culoarea poemului este definită de auriu, ceea ce confirmă conotaţia genealogiei religioase a titlului. Trakl îşi aminteşte de încercarea de a se sinucide într-o scrisoare: "Nu mai rămâne decât un sentiment de disperare sărăcită şi groaza asupra acestei existenţe haotice".
"Reîntoarcerea" este un motiv definitoriu al acestei poezii, melancolia şi noaptea sunt cele care se repetă în mod explicit. Cu toate acestea, o "eternă reîntoarcere" în sensul lui Nietzsche nu pare să fie înţeleasă, deoarece: "se-nclină an de an tot mai adânc capul", vers care poate fi interpretat ca un proces de îmbătrânire şi / sau epuizare.
"Blândeţea" menţionată în prima strofă se concretizează ca rezistenţa pacientului (la durere şi suferinţă) în următoarele versuri. Acest lucru este asociat cu aurul de culoare liniştită. Jeluirea din cea de-a treia strofă este restrânsă, şi duce la concluzia că: "altul suferă cu el".

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Mönchsberg (Pe dealul Călugărului)

Unde umbra ulmilor tomnatici pe cărări tocite cade,
Departe de colibele pline de frunze ciobani dormind,
Mereu urmează frigul întunecata siluetă a călătorului

Peste osificatul podeţ, glasul de zambile ale tânărului,
Încet povestind legendele uitate ale pădurii,
Mai blând un sălbatic vaiet bolnav al fratelui.

Deci atinge un verde sărac genunchii străinului,
Fosilizatul căpătâi;
Mai aproape susură albastrul izvor al tânguirii femeilor.

Comentarii

Mönchsberg (cel mai înalt punct la 508 m deasupra nivelului mării) este un deal din Salzburg (Austria), care formează panorama oraşului cu spatele său alungit.
Mönchsberg a fost numit după călugării din mănăstirea benedictină Sf. Petru.
O poezie iritantă, scrisă în septembrie / octombrie 1913, care pare destul de clară în titlu, care numeşte un loc, care este în mod clar de înţeles, Mönchsberg lângă Salzburg unde Trakl a poposit des. Dar tocmai în contextul acestei concreteţi, Trakl ne confruntă cu o mulţime de enigme care sunt greu de interpretat. Limbajul devine tensionat la maxim, înţelesurile încep să plutească acolo unde se arată mai subtil.
Să luăm, de exemplu, al treilea vers al celei de-a doua strofe: "Mai blând un sălbatic vaiet bolnav al fratelui". Avem de a face aici cu o elipsă: "Mai blând un sălbatic..."? Sau cu o elipsă a lui "încet povestind..." – referindu-se la verbul versului dinainte? Sau chiar de la "Mai blând... urmează frigul întunecata siluetă..." – referindu-se indirect la verbul celui de-al treilea vers din prima strofă (urmează)?
Cum apare aici concreteţea în domeniul imaginilor? "Umbra ulmilor tomnatici ", precum şi "cărări tocite" ar putea corespunde realităţii din Salzburg pe Mönchsberg. Dar cum rămâne cu "colibele pline de frunze"? Ele amintesc de Sukkot, sărbătoarea Corturilor, ca loc de pelerinaj de toamnă în cultul evreiesc. Sau este o experienţă concretă cu păstorii, care au existat la sfârşitul secolului al XIX-lea pe Mönchsberg?
Ne ajută oare cu "osificatul podeţ" în desfăşurarea interpretării? Pe Mönchsberg a existat un cimitir evreiesc în secolele al XIV-lea şi al XV-lea. Mai probabil, însă, este o referire la Mormântul lui Petru, care are o semnificaţie deosebită în opera lui Trakl (de exemplu, în "Copilăria"). Cu "glasul de zambile ale tânărului" ajungem într-o zonă picturală complet diferită, care este menţionată în poezia "Pruncului Elis", segregarea de gen şi androginia. "Prunc" şi "Frate" se combină cu imaginea vieţii monahale, care nu este asociată doar la Trakl cu zona "legendelor uitate". La fel ca Elis, "Pruncul" este acum definit prin mitul antic al lui Hyakinthos.
Poemul părăseşte, în final, spaţiul concret al topografiei Salzburgului, când în a treia strofă se află în prim plan aparenţa fizică a "Călătorului" menţionat în prima strofă, "genunchii" şi "fosilizatul căpătâi". Acum el este numit "străin" şi încercând să facem o paralelă cu poemul "Lui Novalis", îl putem denumi "poet".
"Albastrul izvor", pe care îl cunoaştem din poezia "Pruncului Elis" şi "Copilăria", aduce aici "Tânguirea femeilor" mai aproape de urechea "călătorului", a "străinului". Aceasta este ceea ce duce spre producţia de mistere a lui Trakl, "tânguirea femeilor"? O veche "suspiciune" orientată biografic a interpretării operei sale!

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

NOAPTEA

Albastrul ochilor mei s-a stins în noaptea asta,
Aurul roşu al inimii mele. O! cât de liniştită ardea lumina.
Mantaua ta albastră îmbrăţişă pe cel ce se scufunda;
Gura ta roşie pecetlui înnebunirea prietenului.

Trad. Christian W. Schenk

Comentariu

Poezia "Noaptea", apare într-o formă scurtă, pregnantă, asemeni unui program în care întunericul este luat drept pretext pentru a scoate la iveală o lume colorată.
Albastru şi roşu apar de două ori, aurul o dată şi acestea toate doar în patru versuri. Trakl însuşi i-a scris pe data de 7 mai 1913 lui Ludwig von Ficker1 că această poezie îi este "mai presus de toate dragă" lui.
Cititorul poate sta în faţa acestui text total dezarmat. Un "păcat originar" pare a fi creat prin căderea de la albastru spre roşu. Albastrul ochilor, o lume a spiritului s-a stins şi o gură roşie pecetluieşte această stingere. Asta ar putea fi o primă parafrazare, dar "Albastrul ochilor mei" este indisolubil legat de "Aurul roşu al inimii mele". Gura roşie este la rândul ei supusă mantiei albastre, asemenea mantiei Fecioarei Maria. Ambele "zone", cea a eului şi cea a celeilalte persoane, au în roşu şi albastru aceiaşi valenţă. Totuşi pare o apoziţie "Albastrul ochilor mei" şi "Aurul roşu al inimii mele" care""s-a stins în noaptea asta".
Tocmai în poezia asta putem reflecta împreună cu Goethe2 că "Noaptea" face clar faptul că ar trebui să fim atenţi să atribuim lucrării lui Trakl o anumită culoare ca fiind în mod special "caracteristică" lui. Mai ales în această poezie putem lua interpretarea lui Goethe despre "Teoria culorilor" şi anume "Tocmai din reflecţia culorilor primim viaţa" (Faust I). Este o întreagă cosmologie întinsă ca o pânză peste acest triunghi: Roşu, albastru şi aur(iu) ceea ce ne întâmpină în creaţia lui Trakl. Aici, în acest context, aurul este explicit numit "Aurul roşu" ceea ce ne dă senzaţia unei culori complementare: galben-roşu-auriu şi albastru...
Deci, putem vedea deja din acest scurt text că lumea culorilor lui Trakl nu poate fi simplificată sau adusă în mod direct la un numitor comun. Teoria culorilor lui Goethe poate fi folosită pentru interpretare!
Comentariu: Christian W. Schenk

NOTE

1 FICKER, LUDWIG VON (1880 – 1967) – scriitor şi editor. Georg Trakl i-a dedicat poemul "Cîntecul unei păsări mute". Ficker a fost ultima persoană care l-a vizitat pe Trakl, înainte de moartea acestuia, în Cracovia, la spitalul Garrison, de unde acesta îi scrisese ultimele scrisori.
2 GOETHE, JOHANN WOLFGANG (1782 – 1832) – poet german, gânditor, una dintre cele mai strălucite personalităţi a culturii universale.

poezie clasică de Georg Trakl din Poezii (7 mai 1913), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andrei Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj

Seară de septembrie; trist răsună neagra chemarea ciobanilor
Prin amurgitul sat; în fierărie foc scânteiază.
Un cal negru se înalţă cu putere;
Zambilele ademenesc servitoarele
Se reped după pasiunea nărilor violete.
Încet îngheaţă la marginea pădurii mugetul ciutei
Şi galbenele flori ale toamnei
Se-nclină tăcute peste faţa albastră a iazului.
În roşie flacără arsese un copac; fâlfâiau cu
feţe-ntunecate liliecii.

Comentarii

O poezie simplă, un titlu simplu, aşa pare. Titlul aparţine, de fapt, unei alte zone de artă. Picturile de acest tip, destul de nepretenţioase, din jurul anului 1900, purtau titlul de "Peisaj". Limbajul lui Trakl este foarte aproape de pictură.
De asemenea, izbitoare este poziţia remarcabilă a cuvintelor faţă de culorile din textele sale. În textul prezent se întâlnesc culorile: negru, cea a zambilelor, violet, galben, albastru şi roşu.
Încălcarea limitelor genului artistic a fost program al expresionismului, în care acesta a moştenit romantismul. Legat de aceasta este disiparea limitelor dintre simţuri, cultivate mai presus de toate de simbolismul francez.
Sinestezia este adesea găsită în lucrările lui Trakl, aici în text este clar numai una, "trist răsună neagra chemarea ciobanilor". Dar într-un sens mai larg, citit sinestezic, expresii precum "Zambilele ademenesc", "Încet îngheaţă... mugetul", "galbenele flori... Se-nclină tăcute" sau "fâlfâiau cu / feţe-ntunecate liliecii".
Tonul laconic al titlului este continuat în primul vers cu indicarea anului şi a orelor din zi: "seară din septembrie". Apoi, trebuie să acceptăm şi următorul mesaj: "răsună neagra chemarea ciobanilor / Prin amurgitul sat".
Suntem prinşi în "capcana", tonului Traklian, care se prezintă simplu ca o "imagine de peisaj" care trebuie acceptată ca atare.
Chiar dacă arată monstruozităţi ale căror sensuri nu le înţelegem şi care, luate "figurativ", anticipează deja suprarealismul picturii. Exact aici avem două imagini "pictate" (care cuprind un nivel zgomotos), în versurile 1-4 imaginea de potcovire a unui cal, în versurile 5-8 o imagine a naturii în jurul marginii pădurii şi a iazului. Ne-am putea imagina cele două într-o relaţie de prim-plan şi de fundal - prin care tendinţa este evidentă de se stabiliza în mod egal într-o zonă. O comparaţie cu prima versiune a poemului arată foarte clar cum Trakl a elaborat acest aranjament figurativ dublu.
Poemul ascunde o surpriză, o enigmă greu de rezolvat. "În roşie flacără arsese un copac" - o propoziţie trecută părăseşte suprafaţa imaginii şi ne spune o poveste al cărei rezultat trebuie să fie văzut ca imagine. Dar ce poveste?

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă încântată

Amarnic se sfârşeşte anul
Cu auriul vin şi fructe de grădină
Pădurile tăcute-şi ţin aleanul
Şi-s singurii tovarăşi fără vină.

Ţăranu-şi spune: Este bine.
Voi clopote de seară lungi şi liniştite
Mai daţi curaj celor creştine.
Salut un stol de păsări obosite.

E anotimpul dragostei suave.
Pe-albastrul râu în jos o barcă
Se-nşiruire imaginii grozave -
Tăcută-n linişte se duce parcă.

Comentarii

Unul dintre poemele "frumoase" ale lui Trakl, dominat de imagini armonioase, uneori exuberant de solemne şi de un limbaj pozitiv. Structura formală creează un ton melodic popular în trei strofe, fiecare cu patru versuri în rimă încrucişată. Deja titlul dă un motiv de încântare, cu o imagine pozitivă a toamnei care, de obicei la Trakl, indică întunecarea, decăderea şi ruina.
Venirea toamnei este "încântată" acum - ceea ce, de asemenea, indică faptul că este, probabil, doar artificial înfrumuseţată. O asemenea interpretare îndepărtată ne conduce la penultimul vers al poemului, în care observăm un ton ambiguu: "Se-nşiruire imaginii grozave" - care poate fi înţeles ironic, dar cu siguranţă şi afirmativ.
În ultimul vers, această transfigurare a toamnei se termină cu "tăcere şi linişte" ("Tăcută-n linişte se duce parcă"). Aici trebuie amintit şi faptul că această ambiguitate este potrivită şi fenomenelor naturale ale sezonul de toamnă.
Imaginile naturale ale toamnei se caracterizează odată prin splendoarea culorilor, a fructelor coapte, a momentelor magice de toamnă în după-amiaza însorită sau la apusul soarelui - pe de altă parte, de asemenea, printr-o răceală umedă, tonuri întunecate şi tulburi în lumina soarelui slăbită, cu precipitaţii frecvente.
Trakl părăseşte zona naturală destul de explicit, declarând toamna ca "anotimpul dragostei suave". În mijlocul strofei este abordat chiar şi "curajul celor creştine" ca şi curajul obligaţiilor pe care "ţăranul" le are toamna. Dovada unei stări de siguranţă şi securitate care urmează toamna, o stare de infinită mulţumită este formulată în afirmaţia ţăranului: "Este bine".
Poate, pentru a înţelege mai bine acest text este de asemenea instructivă o privire asupra celor două poezii intitulate "Toamna" şi "Toamnă"a lui Friedrich Hölderlin.
Acestea ultime se numără printre cele mai recente poezii ale lui Hölderlin, scrise în ultimii ani ai vieţii sale ca poet care de zeci de ani a fost îngrijit ca fiind "incurabil". Trakl a încheiat textul de mai sus în septembrie 1912. Referirea la textele lui Hölderlin este evidentă!

NOTĂ
1 HOLDERLIN, FRIEDERICH ( 1770 – 1843) – poet german, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai romantismului în literatura europeană. Considerat, după Goethe şi Schiller, cel mai mare poet elegiac al lşiteraturii germane.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!