
* * *
am vrut să explorez continente îndepărtate
să descopăr fluvii neștiute, împreună cu tine
să nu-mi fie teamă de rătăciri sau de triburi
să-mi păstrez rația mea de apă pentru a-ți unge buzele crăpate de atâta iubire
ce sete cumplită, Doamne
suflă furtună degrabă
alizeul din părul ei să chinuiască nisipul
poezie de Emanuel Pătrășcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

* * *
cândva copiii mării
făceau un pas în fața
neprihănirii
întâlneau răsăritul
și se împrieteneau
cu briza necondiționată
prețuiau buzele crăpate
și sărutările ce aveau
să le urmeze
veneau de la cutreierarea
pământului
erau încredințați că nimic
nu le-ar tulbura gloria
nimeni nu era ca ei
stăteau pe cenușă
nu vedeau nimic
de propria lor piele
poezie de Emanuel Pătrășcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
țin minte cum priveam amândoi apa
arpegiind liniștea
și răsturnările ei
norii
niște poduri
peste cântecul nostru
mă luai de gât
ascunsă într-un râs
(eu îți aglomeram buzele
cu visul meu de-o teamă)
ce rost avea ploaia
pe rochia ta albă?
lumea ne ratase demult
poezie de Emanuel Pătrășcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
te-am rostit pas
în dansul solstițiului
(nu te-am întrebat
cât albastru ai întâlnit
în delfinii din mine
sau în nisipul nemistuit
de pe mal)
bârfeam
capriciile pielii
sub fazele lunii
și
ambra pierdută
de cântec
cât de senină îmi pareai
cu buzele tale de pânză
(vestind iarăși nordul )
repetându-ți sfârcurile
în mâinile mele de sare
poezie de Emanuel Pătrășcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
ascunde-ți vulpile-n mine
tânjește noapte străină
și bate-mă cântec
zidește-mă drept
sub clipa ta de sân
trezește iarna din alb
te voi sătura cu struguri de măliniță
acum cât măceșele scârțâie
neștiute
sub gheață
poezie de Emanuel Pătrășcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
aprinde marea
c-o vorbă de vată
și brațe
ce nu cunosc umbra
o mărturie a fluturilor
și-a ploilor blocate
în părul tău de vară
vreau ca
nisipul
să-ți rateze
tălpile
în noaptea aceasta
iar cântecele mele
nedevenite încă
ecouri
să se așeze
lipsite de poveste
sub zorii tăi
prefă-mi și astăzi
rănile în mângâieri
învață-mă
să colorez luna
poezie de Emanuel Pătrășcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
cel ce se risipește pe sine
stă mereu în preajma mării
aceasta se oprește în dânsul
atunci când vântul e orb
iar pielea facultativă
el strânge fantomele celor vii
într-o grămadă moartă
si nu respiră
nisipul nu trage niciodată la sorți
poezie de Emanuel Pătrășcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
predestinată nimbului
și nezădărniciei
închipuită hotarelor de neguri
și înconjurată de lunci
rămâi aievea
tăinuită
în depărtarea fulgerului
tu
cea care îndemni
spre cer uitarea
cere-mi din sete
cât încă mă usuc
(închipuie-mă
în vremea izvoarelor)
poezie de Emanuel Pătrășcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
numeri coșurile
de sub halat
și îți înveți
fricile degrabă
nu mai are
cine să-ți spună
rugăciunile la telefon
caști și
scrii
pe o carte de vizită
sunt frumoasă
noaptea te amăgește
cu alte brațe
care nu îți vor fi alături
și-n zori.
poezie de Emanuel Pătrășcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
sunt munți
care nu știu
să te ascundă
și văi
ce nu s-au lepădat
de poala ta
încă
devreme
pentru a fi
în rănile mele,
femeie
crudă cum o poiană
înmoaie roua în rădăcini
tresari nepăsătoare
fă-mă
să-mi pierd coșciugul
poezie de Emanuel Pătrășcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
sărutul nostru pare o rugăciune
în el ne auzim inocența
și tăcem fără scuze
câtă cruzime
liniștea
se sprijină
pe un înger
și zboară
strângem
bezna
sub un
deal de lumină
auzim porumbei
cum trosnesc
pe buzele noastre
poezie de Emanuel Pătrășcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
vântul blând de vară
din părul ei
îngăimă și acum povestea
mestecenilor
umbrele trandafirilor
îi veghează coapsele
palme nespuse
pe-un cedru
și câtiva fluturi
ce debutează
în pântec
victorioși
trădând iarăși noaptea
din aceeași carne
ca el
poezie de Emanuel Pătrășcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

în prag de amurg-
deasupra leșurilor
doar o acvilă
haiku de Emanuel Pătrășcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
țin minte și-acum
ziua aceea
când am aruncat
cu buchete de flori
în tine
neaua începuse
să-ți crească din piele
eu îmi pregăteam
pentru muncă
obrazul palid
și nepurtat
gerul îmi venea bine
calcai hainele
pentru un alt anotimp
ce avea
să se aprindă în mine
poezie de Emanuel Pătrășcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
dar ce-ar fi viața fără vocea ta blândă?
fără parfumul tău de floare de câmp?
fără buzele tale ce vestesc cerul cu tot cu primăvară?
ar mai îngheța oare pământul sub pântecul lunii?
fă-ma una cu mângâierea
pregătește-mă de tăcere, căci mâna ta
are formă
de cruce și ramă
privește
cât pot dura în tine
ți-ai gasit
un călău
care îți demonstrează legendele
și te povestește
poezie de Emanuel Pătrășcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

pricina verii -
apele risipite
sub ochi fără scop
haiku de Emanuel Pătrășcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
răspunde-mi, femeie
la ce ți-ar folosi
un bărbat
care să nu-ți greșească deloc?
ești în viața lui
pentru a-i fi decizie
nicidecum înțelepciune.
poezie de Emanuel Pătrășcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
câte brațe te-au strâns până acum oare?
(și cât târziu ai adunat în modulele tale de piele)
nu voi știi niciodată
măcar am aflat
cum tremură întunericul pe chipul tău
ia spune-mi,
te-ai pregătit cum trebuie pentru
ura mea din această seară?
vom fi pe Neptun, iubire
vom cădea în albastru
poezie de Emanuel Pătrășcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne iubim acum
cât nu e semnal
pe planetă
și nimeni nu vede
de sărutul nostru.
gogyohka de Emanuel Pătrășcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

fii caldă precum zăpada
de sub sănii
(vreau să deosebesc
iernile de bulgări.)
catren de Emanuel Pătrășcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

cui îi pasă de bâlbele
sânilor tăi
atunci când
tu săruți concentric
spicele de grâu?
gogyohka de Emanuel Pătrășcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!