Dimineaţa de noiembrie e mohorâtă, rece şi umedă. Norii cenuşii acoperă ceul, iar lumina cu greu îşi face loc prin pâcla deasă. Copacii sunt desfrunziţi, decorul e dezolant, trist, ca într-o poezie bacoviană.

Ana Vida în La limita normalului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

O ploaie deasă cade din văzduh
Din norii cenuşii şi reci,
Stau şi privesc la sălcile ce plâng
Cum le apleacă ploaia pe poteci.

Văd doar alei triste şi goale
Din parcul plin de frunze
De cânt şi glasuri autumnale,
De iele, zmei şi muze.

Ridică vântul frunze şuierând
Din parcul trist în ochi şi cugetări
Şi-acelaşi antic, umed anotimp
În ale nopţii dese evadări.

Priveşte toamna-n casă mohorâtă
La joc de umbre reci şi selenare,
Sufletu'-i singur iar odaia mută
Şi ochii prizonieri in lumi bizare.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa mohorâtă

Dimineaţa mohorâtă
Şade ca o babă hâdă,
Ce-a pierdut dinţii aseară,
Coborând din cer o scară.
S-a împiedicat de nori,
Lăcrimând apoi în ploi.

Dimineaţa e urâtă...
Nici nu râde, nici nu cântă,
Nu valsează prin arini,
Nici pe câmpul cu ciulini.
Aşteaptă bruma să cadă
Pe bostanii din livadă.

Dimineaţă fără glas,
Spune-mi ce a mai rămas,
Dintr-o vară ce-a trecut,
Şi-o iubire ce-am pierdut,
Din albastrul cer senin,
Picătură în destin...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşele respiră

s-a terminat sezonul turistic. au căzut şi frunzele. mai e ceva soare, dar nu durează.
casele îşi lasă voaletele cenuşii şi aşteaptă nopţile mai lungi
au atâtea de povestit şi nu vor să fie întrerupte

copacii desfrunziţi se spală cu cer curat şi-l lasă să coboare
iar cerul păşeşte cu grijă printre maşini
şi aşteaptă cuminte la semafor. nu de alta dar ştie ritmul vieţii.

poveştile născute prematur sunt ţinute la incubator
primesc zile intravenos şi respiră cu greutate
dar se ştie că orice început e mai greu

plouă. casele se oglindesc în băltoace amintindu-şi cum săreau şotronul
fără să le pese că se udă. copilăria nu e o amintire. e o stare
numai că stările se retrag încet încet la azil. chiar şi casele mor. cad pur şi simplu

oraşele respiră. cenuşii la faţă. târându-se printre amintiri. dar încă respiră... noi?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bacoviană

Şiroaie de ploaie se scurg pe străzi
Lacrimi din cer pe geam poţi să vezi
O seară de toamnă în negru pictat
Felinarul din stradă e galben voalat

Umbre de oameni ce par a mai fi
Iubito, eu încă aştept să îmi vii
Am hainele ude şi ploaia nu trece
Melancolie, e trist, mi-e sufletul rece

Mă uit afară cum vântul tot bate
Copacii ce plâng la frunzele moarte
Un câine în zdrenţe ce latră a pustiu
Unde mă aflu, ce fac, chiar nu ştiu

Se aud sirene, mai trece o ambulanţă
Un drum poate fără de speranţă
Un biet suflet ce a trecut prin viaţă
Ca seara asta cu ploaie şi ceaţă
 
Departe se aude o voce ce strigă
Sunt doi beţivani ce trag de o sticlă
În urmă rămâne doar fum de ţigară
Sunt uzi până la piele, ce frig e afară

Pe-ntuneric păsări plutesc într-un zbor
Iubita mea în seara asta mi-e aşa de dor
La tine de aş mai putea s-ajung ca gândul
Prieten m-aş face chiar şi cu vântul

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

prin clipele turnate în forma unui vers
noiembrie se zbate trecând prin fapt divers

motanul toarce firul seninei dimineţi
ci eu îmi sorb delirul cafelei cu tristeţi

afară-i întuneric, noiembrie deplin
noembrie himeric, noiembrie hain

la uşă iarna bate cu albele-i zăpezi
tu ştii că nu se poate, ştiind că nu mă crezi

în umbra dimineţii răsună noi culori
un imn cernut fineţii ce picură din nori

noiembrie-n amiaza cu soarele apus
noiembrie în fraza că sunt cu pluta dus

noiembrie-n retina cu verdele rotund
noiembrie în tina ce-ngheată pân-la fund...

poezie de Iurie Osoianu (7 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patru întrebări

De ce lumina îl părăseşte pe om?
De ce îl acoperă "noaptea" rece şi hâdă?
De ce soarta îl face din om neom?
De ce uneori viaţa este mult prea crudă?
Sunt întrebări pe care, de mult eu mi le-am pus,
Sunt întrebări la care, încă mai aştept răspuns.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine noiembrie, iubito

Îmi bate noiembrie în geam,
Eu-i spun să mai întârzie un pic,
O iubire din octombrie mai am
Şi n-am s-o las pentru nimic.

Mai am de scris vreo trei cuvinte
Şi-un milion de alte ce-or mai fi,
Suspend şi vis şi mii de jurăminte,
Prin poezie vreau s-o pot iubi.

Noiembrie poate să nu mai vie,
În braţele ei simt cum mă topesc,
Femeie dragă, iubirea mea târzie,
Octombrie, eu vreau să-ţi dăruiesc.

poezie de Mihail Coandă (19 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cereasca boltă de noiembrie e rece şi întunecată, iar frunza lui noiembrie e ruginie şi uscată.

citat din Walter Scott
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima frunză

şi ultima mea frunză a căzut
de pe copacul trist de lângă drum
învăluit de ceată ca un fum
şi ca un fum în ceată dispărut

se duce toamna şi se duc cu ea
nostalgice tristeţi agonisite
de brume dimineaţa hămesite
de viitoarea iarnă şi de nea

şi soarele-i mai jos de orizont
şi umbra mea-i mai lungă şi mai dreaptă
deşi azi mai coboară inc-o treaptă
şi-i la nivel cu ţărm de Hellespont

la uşă iarnă bate-ncetişor
şi scurta ei bătaie mă sugrumă
cu degete de sticlă şi de gumă
esinde ca o aţă din fuior

noiembrie se stinge-n calendar
precum în candelă s-ar stinge dimineaţa
nu flacără ci pur şi simplu viaţa
întinsă într-o raclă de cleştar...

... şi ultima mea frunză a căzut
de pe copacul trist de lângă drum
învăluit de ceată ca un fum
mă simţ devastator de dispărut...

poezie de Iurie Osoianu (19 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie rece, trist cu frunze ruginii şi uscate lasă loc lui decembrie cu miros de cozonac, cetină de brad şi copii bucuroşi cu sania pe derdeluş.

Lucian Haşa (26 noiembrie 2022)
Adăugat de Lucian Haşa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antrenare

La locul întâlnirii
Am aşteptat
De un timp
Ore trec
Dezolant
Aceasta gândeam
Iar despre tine
Mi-am zis
Ca mă duci
Intr-o lume
Care ţine mult
Ca într-o cameră cu cărţi
Din tot ce se vorbeste
Pe atât se tot scrie
Si-m limba
Care o cunosc
Sunt multe teme
Cu ştiinţa versificării
Descrie tu
Când dezolant
Ore trec.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua β din constelaţia Leul, numită şi Denebola, e albăstrie. Steaua γ e gălbuie şi privită cu luneta e dublă şi anume: cea mare e gălbuie, cea mică e albăstruie. În apropiere de steaua γ e radiantul, adică punctul dinspre care ne vine în noiembrie un roi de stele căzătoare, cari nu sunt în realitate decât sfărămăturile unei comete. În noiembrie 1833 şi în noiembrie 1866 s'au înregistrat adevărate ploi de stele căzătoare ce veneau dinspre acel punct al cerului. Bine-nţeles, în luna noiembrie, constelaţia Leului nu se vede seara spre sud, ci dimineaţa, spre răsărit.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruine în parc,
copacii desfrunziţi,
iarnă bezmetică.

haiku de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greu

E trist prin jur
Şi negru-i tot
Şi ploaia bate sur
Pe-al inimii clopot.

Greu se lasă norii
Şi incepe iar să plouă.
Ai trandafirilor spini
Mă sfâşie in două.

Şi sânge-i inăuntrul meu
Şi sânge-i şi afară.
Pustiu, pustiu sufletul meu,
Începe inima sa doară.

poezie de Cristina Vâlcu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era pe la sfârşitul lui noiembrie. Pe o vreme de moină, către ora nouă dimineaţa, acceleratul de Varşovia se apropia în plină viteză de Petersburg. Ceaţa era atât de groasă, încât lumina zilei răzbea cu greu, iar prin ferestrele vagoanelor, de-a lungul liniei ferate, nu se putea desluşi nimic la zece paşi. Printre călători se aflau şi unii care se întorceau din străinătate; cele mai ticsite erau însă compartimentele de clasa a treia: lume măruntă, oameni purtaţi de nevoie şi de treburi zilnice, venind de pe meleagurile mai apropiate.

începutul de la Idiotul, Partea întâi de Dostoievski (1868), traducere de Nicolae Gane
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăiasa Zăpezii

Cu inima de gheaţă,
Cu sufletul de plumb
Cu răsuflare rece
Crăiasa Zăpezii sunt.

Când fulgii cad,
Când gerul se aşterne,
Când nu-i pasăre zburând,
Farmece de iarnă sunt.

De gheaţă sunt lacurile,
De nea sunt norii plini
De piatră este blândeţea mea
Nu iert un om tremurând.

Frigul intră în vene,
Ceaţa se lasă deasă,
Fulgii din cer coborând,
Eu sunt a lor Crăiasă.

poezie de Anca Todor (17 ianuarie 2010)
Adăugat de Anca Todor
Comentează! | Votează! | Copiază!

În poezie nu există moarte

În poezie nu există moarte,
Se-ntâmplă doar ca versul să dispară
Într-o metaforă ca semn carte,
Salvându-te a nu ştiu câta oara

Când o citeşti cu buze murmurânde,
Imagini împletind într-o visare,
Tu nevoind să pieri fără izbândă,
Uitat în lumea-ţi rece, muritoare,

În poezie e lumină şi sunt ceruri
Iar punctul este limita unui departe,
Aici nu pot fi două adevăruri
Chiar virgulă pot pune, după "moarte"...

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie de noiembrie

Te uiţi la toamna umedă şi rece
prin aburii-n vârtejuri tulburi,
pierdut în gânduri...
şi ceasul bate doisprezece.

Tu,
copil încruntat ce vrea să depăşească timpul,
sau tu, cel prea demult copil,
spirit neliniştit,
când toamna-i pe sfârşit.

Te-aş ascunde între palmele mele
şi n-ai mai auzi vântul,
ţi-aş respira fricile,
încălzindu-mi răsuflarea pierdută,
ş-apoi m-aş ghemui,
în locul meu, de-aş şti unde ar fi...
Şi, de-aş putea,
aş opri timpul,
privindu-te,
neştiută!

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu-mi pleci, Poezie!

Vii, mai ales, când norii îmi vârtejesc prin viaţă
Cu versurile prinse în acele de gheaţă.
Cuvintele-s orfane de muză şi-n tăcere
Mă caută prin gânduri şi răscolesc viscere...

Şi dacă toată-n iceberg nu văd lumina lunii,
Tu îmi răsari sub gene şi îmi nunteşti păunii.
Pătrunzi printre ruine, desfiinţând hotare
De dincolo de lume, de dincolo de soare...

Nu ştiu prin ce minune înnobilezi cuvântul,
Epustuflant te-ncumeţi să te întreci cu vântul
Şi îmblânzeşti furtuna şi fiarele pădurii,
Metafore-ngenunche atacurile urii...

Ai armele cu tine şi nu sunt la vedere,
Silabele valsează-n alint şi în durere,
Vocalele vibrează în acolade-albastre,
Consoane stau de pază-n oceanele sihastre...

Mă porţi prin universuri, de mine, neştiute,
Unde m-aşteaptă stele, magii, să-mi împrumute
Şi din decorul static al stazelor letale
Tu mă învii spasmodic în clipe ireale...

Şi-mi cresc pe umeri aripi şi zboru-i la-ndemână
Cu iambii şi troheii alerg acum de mână
Şi timpul se opreşte în loc... doar eu cu tine
Schimbăm în bine răul şi dăltuim destine...

Să nu-mi pleci, Poezie, vreodată înspre nord,
Rămâi unde ţi-e locul, de când mă ştiu, în cord!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii, când şi când,
Acoperă luna
Împrospătând lumina privirii

haiku de Matsuo Basho
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!