Între rugă şi asfinţit

nu mai am timp să privesc în mine
nici spre cartierele de taină ale trecutului
stau între rugă şi asfinţit

câtă umilinţă în respiraţia clipei

îngenunchez pe linia de jos a orizontului
şi aştept până când cineva
îmi va şopti
noa hai...

aşa începe orice aşteptare
în haine noi
barbierit
repetând aceeaşi rugăciune

doamne!

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între mine şi realitate

încerc acum să reconstitui
între mine şi realitate
fereastra prin care
o să privesc depărtarea, -
ea însăşi o fereastră
a sunetelor spre nesfârşit.

ştiu,
poate că e doar o iluzie ce se termină aici
ca respiraţia în camera cu multe oglinzi...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temniţa de sub rană

nu am fost niciodată bolnav de iubire
nici de alte boli inventate sau nu
iubirea doare tăcut
ştiu
e ca un fum de ţigară
intră în haină şi sub piele
vrei să iubeşti
îţi ţii respiraţia
şi atingi
foamea începe să urle
îţi sfâşii sentimentele şi bei
bei
te îmbeţi de iubire

şi nimic...

te închizi în propria-ţi rană
şi taci...

miroase a carne de om
din câteva cioburi de lut
un copil modelează o umbră

doamne,
câtă uimire în respiraţia zilei!

poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, de ce nu mai am timp...

Doamne, de ce nu mai am timp...

acolo unde am vrut să ajung
şi nu am ajuns
cineva cotrobăie
sub albastrul decupat
se vede Dumnezeu aplecat peste o carte
zadarnic mă prăbuşesc pe genunchi
şi-l rog
să-mi spună
de ce nu mai am timp
dâra de nisip din trupul meu
atinge pământul

nu-i bai

printre măruntaiele lui
cerul deschide o rugă
pentru ziua
în care
centrul universului
va trece prin mine

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce...

până mai ieri vorbeam despre mine
azi nu mai am curajul
să o fac
mă pipăi des de teamă
că nu o să mă recunosc
nici carnea de pe mine
nu mai e aceeaşi
şi
umbra
devine tot mai scundă
uit des
poate n-am ştiut niciodată
de unde începe sfârşitul

şi nimeni nu poate să-mi spună de ce...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, de ce nu mai am timp...

Acolo unde am vrut să ajung
şi nu am ajuns
cineva cotrobăie
sub albastrul decupat
se vede Dumnezeu aplecat peste o carte
zadarnic mă prăbuşesc pe genunchi
şi-l rog
să-mi spună
de ce nu mai am timp
dâra de nisip din trupul meu
atinge pământul

nu-i bai

printre măruntaiele lui
cerul deschide o rugă
pentru ziua
în care
centrul universului
va trece prin mine

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, de ce nu mai am timp...

acolo unde am vrut să ajung
şi nu am ajuns
cineva cotrobăie
sub albastrul decupat
se vede Dumnezeu aplecat peste o carte
zadarnic mă prăbuşesc pe genunchi
şi-l rog
să-mi spună
de ce nu mai am timp
dâra de nisip din trupul meu
atinge pământul

nu-i bai

printre măruntaiele lui
cerul deschide o rugă
pentru ziua
în care
centru universului
va trece prin mine

poezie de Teodor Dume din Vagabond prin durerile altora
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne!

unii spun că nu exişti
nu nu exişti decât
în teorii
dar
ce contează dacă
trăiesc printre oameni
şi simt la fel
poate o fi o regulă
sau un fel de indiferenţă
dar ştiu că atunci când
te apropii şi-mi asculţi inima
în interior se produce o mişcare
o diversitate de lucruri şi
lumea mea e perfectă

din mine pleacă cuvinte ştiu
mâine va fi altfel
stau şi privesc îndelung oamenii
care spun că nu exişti
las indiferenţa la o parte
şi te strig
doamne!
poate că nu-i cea mai curată rugă
trimisă spre tine la ceasul din noapte
când toate cuvintele dorm
şi doar câteva linişti fac impresie
o singură dată ascultă-mă
în singura zi în care vreau
să mă privesc prin
curbura liniei din palmă

e o zi importantă

în cazul în care nu ai fi
aş putea tot atât de bine să
înjur să slobod urletele din mine
printre lucruri
nu se va întâmpla nimic
doar o mică turbulenţă
ca o diversiune ar devia
umbrele din zi

mă privesc atent
nu nu par convingător
dar vrea să-ţi mai spun
o singură dată sub această noapte

doamne!

o stare de nelinişte mă sufocă
exişti sau...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţiul dintre mine şi timpul meu

fereastra prin care
o să privesc depărtarea, -
ea însăşi o fereastră
a sunetelor spre nesfârşit.

poate e doar o iluzie ce se termină aici
ca respiraţia în camera cu multe oglinzi...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima şansă

Doamne câtă lume face baie
în lacrima ta!

ostenit de drum
îmi pun mâinile peste piept
şi îmi aştept rândul

poezie de Teodor Dume din Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă (2020)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş

Nu te mai rog, Doamne, nu te rog nimic,
las în voia ta timpul meu strivit,
nu te mai rog, Doamne, prea mult te-am rugat
râd şi plâng, visez, cum m-ai depărtat.!

Nu te mai rog Doamne, nu stau în genunchi,
n-aprind lumânarea, nu mă-nchin la cruci,
tu n-ai timp de mine, eşti prea important
şi eşti mult prea mare să vezi din înalt!

Fă Doamne cum vrei, aştept trist în noapte
clipa ta celestă, clipa de dreptate,
o aştept tăcut poate prea gândită,
o aştept să ştii până-i plămădită!

Nu te mai rog, Doamne, stau şi eu la rând,
poate-mi vine timpul până sunt mormânt,
poate am norocul să auzi ce spun,
poate vezi cu ochii şi omul cel bun!

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Aureliu Busuioc

Doamne, câtă umilinţă în privire
Câtă resemnare, Doamne
Şi melancolie
Nici la Paştele Blajinilor
Prin cimitire
N-am citit în ochii nimănui
Atâta
Mută
Osândire...

poezie de Iurie Osoianu (17 mai 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rest totul e nisip...

într-o bună zi voi coborî
de pe linia orizontului
şi voi trece malul
toate întâmplările vor fi
numai ale mele
ştiu asta...
bătăile de clopt
îmi vor deschide poarta
înspre Dumnezeu
acolo e mama
acolo e tata
acolo e şi cireşul înflorit
de sub care tata
îmi zâmbea
când alergam după fluturi
acolo e şi o parte din mine

drumul va fi lung dar
nu atât de lung
încât să
nu pot evada din mine
din când în când
o să vă privesc
prin ochiul lui Dumnezeu

din urmele acoperite cu lacrimile fiicei mele
vor creşte linişti
în rest totul e nisip...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aşteptare

Aştept, cu ochi tânjind, să ieşi din nou la poartă,
Că-s angajat timp plin la aceeaşi aşteptare
De zi cu zi, platonic în caldă înfrigurare...
Tot mă-ntrebând cum altul ţi l-ai ales de soartă?

Ce doar visez, se pare, că este fericire
Dincolo de-un hotar ce-mi este frontieră,
Timid mă întrebând, c-o dulce amăgire,
Cum e, ar fi, să te-am o zi doar, parteneră?

Mai mult de-atât, mă pierd când ieşi ca răsăritul
Şi n-am curaj privirea s-o îndrept spre ochii-ţi calzi,
Că nu ştiu dacă rană îţi poate fi privitul,
Să-mi arzi orice îndrăzneală, de foc... în ce te scalzi?!

Rămân 'n aceeaşi transă, cu ochi sleind în lacrimi,
Tot aşteptând curaj -ce-n veci nu-l voi avea-
O zi, te unduind în mers ce împrăştii patimi,
Să-mi faci un semn din zâmbet, că-i da... O, de-aş putea!

Câtă dorinţă pură o ascund, să fii a mea!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă fără adresă

îngenunchez sub icoana răstignită
pe albul scorojit de vreme
cu teama zilei de mâine
mă întreb ce va fi
în anotimpul în care
sunt prizonier în
propriile mele gânduri

nu mai am nimic de făcut
îmi rod neputinţele din
urma genunchilor
şi aştept

nu sunt pregătit pentru asta

cobor în mine ca într-un oraş
pregătit de război cu
vitrinele agresate
de păianjeni
pendulez între două linişti
şi respir

din trupul meu se hrăneşte o durere
ştiu asta
însă
am senzaţia că-n prea târziul din mine
se derulează o altă poveste
îmi lipesc obrajii de palme
şi-mi imaginez o haltă în care
niciun tren n-a oprit niciodată

zădarnic mă uit înspre cer
ruga mea e fără adresă

poezie de Teodor Dume (30 martie 2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie

stau încotit peste fereastră
o linişte mereu îndatorată
îmi lunecă peste pleoape
şi nu pot
să asist la
urgenţele clipei
doar ploaia cu efectele ei zgomotoase
mă îmbie la taifas

ce negru e cerul şi
câtă disperare înspre deal...

poezie de Teodor Dume din Timpul, devoratorul de umbre (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teama de întuneric

ziua de azi e un fel de plictis
ocaziţional casc de parcă
sunt pedepsit pentru toate răutăţile lumii
uneori oscilez între cer şi pământ
caut locul în care o să
locuiesc pentru o vreme
potrivindu-mi respiraţia după
zborul de pasăre
o să o iau de la început
şi pentru că mi-e teamă de întuneric
cineva o să-mi fie complice
alteori stau să desenez cu privirea pe cer
un Dumnezeu răutăcios şi fără barbă
cu mâinile lui însângerate
agită norii
un înger crapă cerul în două
mă priveşte lacom şi plescăie din buze

pe lângă mine trece o umbră

ştiu

când vine vremea peştii
se lasă la fund
păsările coboară pe vârfuri de copaci
câinii scheaună bezmetic
Dumnezeu fără motiv
se plimbă de colo-colo şi
nici că-i pasă de scâncetul
noului născut

un petec de cer negru cade peste zare
mă aplec
îmi fac semnul crucii şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lebedei 23 - eu din mine când eram tu

în liniştea vecerniei din mine
clopotele au limba ascuţită
doar ele pot trezi oasele de sub biserici
întunericul şi lumina veghează
tălpile îmi sunt zidite
fruntea se odihneşte pe margine de cer
ochiul tremură pe muchie de cuţit
de-a dreapta
de-a stânga stau întrebări
icoana mă primeşte dincolo de buzele lipite de sticlă
numai atingerea se scurge odată cu ruga
pe lângă saliva uscată
vorbe aruncate spre slavă între gânduri domestice
calc cu umbra spre naos
să nu-mi curgă păcatul peste îngeri
îngenunchez sub povara celor paisprezece opriri
sângele pictează poveşti în Purgatoriu
nici moartă nici vie
îl caut pe Alighieri să mă-nscrie pe lista Judecăţii de apoi
e coadă şi acolo
fac cu ochiul
strecor ultima sută de euro în palma portarului
cu o ultimă suflare
escaladez scara de foc spre dincolo
cineva îmi rupe toamna în care eram îmbrăcată
rămân goală într-o străfulgerare a minţii
simt cum mă topesc
mă torn în matrice
... ies aripă
o aripă de gând dintr-o rugă pe-o lespede de sare
hologramă plecată spre mine
dinspre mine
cand eram tu

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omule...

într-o bună zi vei coborî
de pe linia orizontului
şi vei trece malul
toate întâmplările vor fi
numai ale tale
tu ştii asta
bătăile de clopot
vor deschide poarta
drumul va fi lung dar
nu atât de lung încât
să nu poţi evada din tine
din când în când
vor creşte linişti

în rest totul e nisip...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă-mă, Doamne...

Nu mă face Doamne, floare,
Frumoasă dar trecătoare;
Nu mă face nici albină,
Pot să zbor... da-s gospodină!

Nu mă face Doamne, cer,
Dacă nu mă laşi să sper
În senin, din răsărit
Şi până la asfinţit.

Nici om nu prea vreau să fiu,
Fiindcă aflu prea târziu,
După ce, prea mult greşesc
Cum trebuia să trăiesc!

Fă-mă Doamne, un copac -
Nici bogat, dar nici sărac:
Iarna să mă odihnesc,
Primăvara-ntineresc.

Deşi, n-aş vrea orice pom,
Să mă taie orice om;
Fă-mă Doamne, falnic brad
Cărui frunzele nu-i cad.

Chiar şi-atunci când m-or tăia,
Voi sclipi de ziua Ta:
De Crăciun, strălucitor,
După care... pot să mor!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!