În vechea mânastire

În vechea mânastire, de timp încremenita,
Vegheaza o icoana ce are fata plânsa;
A lumii imparateasa priveste inlacrimata
Spre palida credinta din ce în ce mai stinsa.

În neodihna mea gasesc la drum popas,
Aici o mânastire, ating icoana veche,
Îngenunchez si vreau sa ma agat de cer,
Sa caut frumuseti ce nu cunosc pereche.

O liniste ma prinde, lumina ma inconjoara,
Împodobesc o ruga cu visurile mele,
Icoana ma priveste cu lacrimi în siroaie,
Simt aripi lânga umar ce se întind spre stele.

Am întrebat în gând icoana de ce plânge
Si chipu inlacrimat, raspunsul mi l-a dat,
"Eu plâng de fericire ca azi esti lânga mine
Si-n fata la icoana te rogi îngenuncheat".

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!