Nadir

În toamna asta am să fac inventar
în suflet
şi toate visele împletite cu iluzia
că poate mai târziu,
le voi îmbrăca cu lacrimi de primenire
şi pe când îngerii vor face reverenţă
ultimei frunze desprinsă din ram
voi elibera visele
lăsându-le să cuprindă
împlinirea unui nadir....

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia sfârşitului de întuneric

toamna asta are ceva din mirosul
lemnului din care Noe şi-a construit arca.
te miros şi te-ntreb dacă suntem singurii rămaşi
în mijlocul apelor,
frunze văduvite de copacii care le-au părăsit
înainte de a cunoaşte că muntele Ararat
e doar o iluzie născută din iluzia despre noi

toamna asta are ceva din mirosul
flăcărilor pe care Ilie le-a înălţat
până la altarul dorinţelor noastre.
privesc caldarâmul scăldat în lumină,
întrebându-mă:
dacă năzuinţele nu ar cunoaşte împlinirea,
inimile fum de tămâie, înăltate la cer,
ar fi doar o iluzie născută din iluzia despre noi?

toamna asta are ceva din mirosul
spicelor culese de Ruth, găsite pe câmpul lui Boaz.
mi-aleargă gândul desculţ printre lanuri,
frământând pâinea în palma pământului.
mă cheamă inima ta.
să fie aceasta doar iluzia născută din iluzia despre noi?

toamna asta are ceva din mirosul
veşmântului nopţilor înstelate.
mă-nfăşor în pânza cerului
să-mi împart inima cu tine...
te întreb, dacă în calea ta ar răsări o stea,
ai confrunta-o cu iluzia născută din iluzia despre noi?

poezie de Jasmin Petrescu (15 octombrie 2015)
Adăugat de Jasmin Petrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ea visează...
Şi cu inocenta unui copil
pluteşte...
Pluteşte cu aripi de jucărie
cu visele la vedere,
printre oameni..
In adâncurile ei se contopesc
zboruri şi ploi,
visele tale şi visele ei...
ploi de lacrimi şi ploi de stele..
Aprige si calde ploi..
Copilăreşti şi pustii
pătimaşe şi tăcute
Ploile tale şi ploile ei...
Pe toate le canta
Pe toate le tace..
Pe toate le alinta..
Şi visează..
zbor şi... ploi de viaţă dătătoare..

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E prea târziu

E prea târziu să-ţi aminteşti
Când eşti pe patul de moarte,
Că n-ai putut să împlineşti
În viaţă, visele toate.

Ceva totuşi ai lăsat
În lumea din care pleci.
Fii cu sufletu-împăcat!
Când va fi vama să treci.

De Dumnezeu vei fi iertat
Ca să te poţi odihni.
Iar visele ce ai visat,
Urmaşii le vor împlini.

poezie de Dumitru Delcă (2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluzia unui destin

când dimineaţa tresare
pare că este prea târziu
pentru iluzia unui destin
timpul a început deja să bată
nervos cu degetele în masă

visele par tot mai sinucigaşe
şi gropile tot mai comune
nopţile sunt în stare de veghe
zilele oamenilor se petrec
între dimineţi precare
şi seri tot mai sinistre

amintiri îndepărtate îmi sunt
tot mai aproape
viitorul
mă întreb cât poate fi
de departe
un zbor este incredibil de scurt
într-un haos perfect plauzibil

cerul mi se pare uneori o prăpastie
foarte albastră
alteori
o chemare întunecată

viaţa este doar o o teorie abstractă
iluzia unei mari iubiri
o îndrăzneală care frizează absurdul
între speranţă
îndoială
şi certitudinea
unui destin

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna copacilor...

toamna copacii nu mor...
tristeţile tale
sau poate tăcerea
îi doare...
în taină
îşi merg somnoroşi
înflorirea acasă
cu fruntea
lipită
pe clipe de frunze
adorm
şi visează frumos...
până la tine...
apoi
târziu sau devreme
e iar primăvară...

poezie de Ioana Matei
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corn de timp vrăjit

Toamna asta e frumoasă, luminoasă ca un gând!
Mi-a păstrat soarele-n casă şi-amintirile pe rând.
Cu căldura-i de poveste mă-nconjoară braţul ei.
Luminoasă toamnă este peste suflet şi pe-alei!

Toamna asta-i minunată, generoasă peste poate,
Cu vinul, mustind pe masă, jubilând printre bucate!
Şi-n poiana toamnei noastre, prefăcută-n primăvară,
Suntem regii către care ploi de stele iar coboară.

Visele se cern fantastic, dintr-un corn de timp vrăjit
Ca o veste minunată ce pământul a-nverzit.
Sufletele cântă iară, melodii de mult uitate
Şi amurgul-sur coboară legănând acestea toate.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Des)frunzire

se zice ca visele nu mor
lumina le stinge desăvârşirea
le trece existenţa în frunze

ascultă
buzele sunt nedezlipite de tăcere
citeşte-le foşnirea
şi tremurul
desenez oglinzi
pe toate semnele numelui tău
nu te încrede în faptul că nu se văd
priveşte mugurii
priveşte-te
nici desfrunzirea nu mi te poate smulge

în curând voi fi pădurea ce mă apropie de cer
şi apele nu îmi vor fi de ajuns
aşa ca voi continua să fiu
râuri şi ploi şi mări
în toate visele
până vei învăţa să înoţi în ele
ca-ntr-o copilărie
până te vei găsi
în pierderea ta
în graniţele trupului meu
viu

poezie de Daniela Mărginean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul metaforic

Adun dinspre întinderi... epitete,
Redecorând metafore-n târziu
Cu pasiuni rebele şi cochete
Cum nu o face... orice ageamiu.

Desfac cuvinte-n visele discrete
Şi-ntr-un amurg de vară... sidefiu
Adun dinspre întinderi.... epitete,
Redecorând metafore-n târziu.

Sunt prinse, iată, clipele-n perete
Şi în poeme plouă... argintiu,
Cu lacrimele ultimei egrete
Când zborul e o zbatere-n pustiu,

Adun dinspre întinderi... epitete.

rondel de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am dezbrăcat în tăcere de umbra nopţii. Să-mi învelesc trupul firav cu libertare şi imperfect. Am adormit îmbrăţişati, ascultând glas de valuri şi adiere. Când îţi era somnul mai dulce aveam să-mi iau visele şi să plec. Ai zâmbit unui dulce suspin. Cred ca o să-mi iau visele puţin mai târziu. Şi o să rămân. Oricum era cu neputinţă să le împart cu altcineva.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din frunză rost

Sunt frunze care cresc cu dor
Din verde îşi pictează-naltul
Şi se înalţă în albastrul
La rând şi cer şi roş covor,

Sunt frunze care cresc tăcând
Şoptind iubirea-n adiere
Când luna trece în tăcere
Şi răsăritu-i este gând,

Sunt frunze verzi când greu omătul
Stă să adoarmă foşnetul,
Semeţ îndură frunza vântul
Căci rostul ei e verde-n Domnul.

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o reverenţă, frunza

Pregătiri de toamnă şi la mine-n sânge,
şi o greutate simt acum la mers,
cred că-mi face semne frunza ce se frânge,
printr-o reverenţă dinspre univers.

Doamne, vine toamna, parcă-i o dovadă
că-i destulă toamnă s-o aştepte-n noi,
dacă nu le vine ochilor să-şi creadă
că senini din toate sunt numai ei doi.

Ca o reverenţă frunza-n prăbuşire
umerii mi-i umple de un tragic scrum,
triste monumente uită să respire
când se-aude ţipăt de cocor în drum.

Sunt schimbări grozave orşiunde, parcă,
prin tufişe slute - zdrenţe moi de nimb,
cu prilejul vieţii moartea mă încearcă,
toamna-i anotimpul ce devine timp.

De-ntrebări finale, ziua este plină,
toamna arde cuprul în copacii gri,
ca o reverenţă frunza în lumină
caută motivul de a se jerfi.

poezie celebră de Adrian Păunescu din vol. "Apogeul firii"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi–aş fi dorit...

Era atâta primăvară
În ochii tăi când te-am văzut,
Că aş fi dorit să fiu lumina
Ce-ţi mângâie intregul chip.

Mi-aş fi dorit să fiu eu vântul
Ce-ţi vântură rochia inflorată
Şi părul tău să-l răscolesc
Suflându-ţi flori pe la urechi.

Şi aş fi dorit să fiu şi soare
Să te cuprindă a mea căldură;
Şi ploaia ce te răcoreşte
Şi curcubeu după furtună.

Mi-aş fi dorit să fiu eu luna
Ce o priveşti târziu in noapte;
Apoi, când somnul te cuprinde,
Să-ţi invadez visele toate.
Să mă visezi in tot şi-n toate
Numai pe mine.

poezie de Angelina Nădejde (2 iulie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "În toamna aceasta se-ntâmplă ceva" de Petru Ioan Gârda

În toamna aceasta se-ntâmplă ceva,
Ce s-a întâmplat şi acum o vecie;
Arar, ţine vara şi-o toamna în ea,
Muşcându-i din frunze şi melancolie.

Şi ne mai minţim, deşi frunzele cad,
(Foşneşte tăcerea prin sevele-albastre).
Că nopţile-s scurte şi zile nu scad
Şi că-i încă vară-n poemele noastre.

Şi totuşi mi-e frig şi să tremur îmi vine,
Când, plânge-un amurg peste visele mele
Şi, poate, doar faptul că nu eşti cu mine,
Îmi biciuie vara şi-o ţine-n atele...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vai, visele celea ale tinereţii, visele primei iubiri, cum vin ele, ca apele de primăvară şi te fură, şi te învăluie, şi te duc la adânc, atât de adânc, încât, la un moment dat, ele devin esenţa vieţii tale, şi dacă ţi s-ar cere: visele sau viaţa, eşti gata să declari - de-mi luaţi visele, luaţi-mi şi viaţa...

citat din romanul Frunze de dor de Ion Druţă (1957)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Putem vinde orice pe lumea asta, de la prieteni la părinţi, de la simple cunoştinţe la amanţi, de la visele altora la visele noastre proprii...

citat din Carmen Dumitrescu
Adăugat de greg
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii au suflet de înger

Copiii au suflet de înger,
Când dorm în patul lor
Somn dulce şi uşor.
Când se roagă lui Dumnezeu
Să fie sănătoşi şi pacea să dăinuiască pe pământ mereu.
Copiii au suflet de înger când spun o poezie,
Despre un ghiocel, despre un puf de păpădie
Copiii au suflet de înger, noi asta bine o ştim,
Mai ales când ne cer iubirea şi noi nu putem s-o dăruim.
Copiii au suflet de înger când cerşesc pe stradă o bucată de pâine,
Dar noi trecem pe lângă ei fără să ne gândim la ziua de mâine!
Copiii au suflet de înger, dar poate şi îngerii au suflet de copii.
Cine ştie asta, poate tu, Doamne, ştii?

poezie de Vladimir Potlog (21 ianuarie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

COPILUL fără de BOMBOANE, II

Visele mele, visele mele toate
Au miros de bomboane colorate;
Unii le au şi nu le-mpart unor
Eu le doresc să le dau dor cu dor...

Fără de mamă, fără de tată
Pe străzile vieţii tot singur
Privesc spre vitrina înaltă
Bomboanele-n color contur...

Nimeni nu-mi zice nimic:
Copile, vino şi gustă un pic...
Dacă era mama cu mine poate
Gustam vise/ bomboane colorate!
Visele mele, visele mele toate
Au miros de bomboane colorate;
Unii le au şi nu le-mpart unor
Eu le doresc să le dau dor cu dor...

Singur, singur fără de fraţi
La milă vieţi/ a celorlalţi...
Cum să mă întorc "acasă",
Inima mea din vise-i retrasă...

Nu vreau de la viaţă nimic
(Poate nici să fiu astăzi iubit!)...
Vreau doar o cutie cu bomboane
Să o-mpart Doamne, acum, la fiecare!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu

Atunci, demult,
în toamna aceea târzie
pe banca goală
înconjurată de
frunze arămii,
ce parcă astepta
să ne asezăm,
n-am ştiut ce să-ţi spun...

Acum, in această
splendidă primavară,
când verdele pomilor
ascunde
trilul ciocârliilor,
parcă deţin toate
discursurile lumii.

Dar e târziu,
mult prea târziu.

poezie de Alex Dospian (aprilie 2015)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţine cu dinţii de visele tale, căci, dacă visele mor, viaţa se transformă într-o pasăre cu aripile frânte ce nu poate zbura.

citat clasic din Langston Hughes
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu lăsa visele să piară, pentru că dacă visele mor, viaţa nu este decât o pasăre cu aripi rupte care nu mai poate să zboare.

citat celebru din Langston Hughes
Adăugat de Karola Gulianu
Comentează! | Votează! | Copiază!