E prea târziu
E prea târziu să-ți amintești
Când ești pe patul de moarte,
Că n-ai putut să împlinești
În viață, visele toate.
Ceva totuși ai lăsat
În lumea din care pleci.
Fii cu sufletu-împăcat!
Când va fi vama să treci.
De Dumnezeu vei fi iertat
Ca să te poți odihni.
Iar visele ce ai visat,
Urmașii le vor împlini.
poezie de Dumitru Delcă (2013)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- citate de Dumitru Delcă despre visare
- poezii despre viață
- citate de Dumitru Delcă despre viață
- poezii despre vamă
- poezii despre religie
- citate de Dumitru Delcă despre religie
- poezii despre odihnă
- poezii despre iertare
- citate de Dumitru Delcă despre iertare
- poezii despre Dumnezeu
- citate de Dumitru Delcă despre Dumnezeu
Citate similare
Păstrează în viață
Păstrează în viață
tot ceea ce trăiești.
Și vise urâte,
și ce împlinești.
Visele frumoase
ți-au adăugat,
clipe de fericire
ce ai savurat.
De le visele urâte
ai acumulat,
experiențe ce-n viață,
mult te-au ajutat.
Păstrându-le pe toate,
tu vei reuși
să mergi cât mai departe
și bine vei trăi.
poezie de Dumitru Delcă (mai 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre coșmaruri, poezii despre frumusețe, poezii despre fericire sau poezii despre ajutor
Dacă poți...
Dacă poți gândi, de ce să nu gândești?
Dacă poți spera, de ce să nu speri?
Dacă poți visa, de ce să nu visezi?
Dacă poți împlini, de ce să nu împlinești?
Dacă poți munci, de ce să nu muncești?
Dacă poți iubi, de ce să nu iubești?
Dacă poți cânta, de ce să nu cânți?
Dacă poți vedea, de ce să nu privești?
Dacă poți auzi, de ce să nu răspunzi?
Dacă poți alerga, de ce să nu faci sport?
Dacă poți zbura, de ce să nu te înalți?
Dacă te poți bucura, de ce să nu zâmbești?
Dacă poți să ajuți, de ce să nu solidarizezi?
Dacă poți fi sănătos, de ce să te neglijezi?
Dacă poți fi respectos, de ce să nu respecți?
Dacă poți fi curajos, de ce să nu îndrăznești?
Dacă poți să înveți, de ce să nu studiezi?
Dacă poți să lupți, de ce să nu câștigi?
Dacă poți să cunoști, de ce să nu cercetezi?
Dacă poți fi perfect, de ce să nu împlinești toate acestea?
poezie de Dumitru Delcă (august 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre muzică
- poezii despre muncă
- poezii despre iubire
- poezii despre înălțime
- poezii despre învățătură
- poezii despre zâmbet
- poezii despre zbor
- poezii despre sănătate
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Să-ți amintești
Când voi fi plecată să-ți amintești de mine,
Plecată-n lutul mut unde tăcerea e stăpână,
Când n-o să mă mai poți ține de mână,
Să știi că ceva din tot ce-am fost încă-ți aparține.
Să-ți amintești când vocea ta definitiv se va reține
De-a mai vorbi de viitorul nostru cândva la îndemână:
Să-ți amintești de mine,-atât. Atunci când voi fi țărână,
Va fi târziu pentru rugi sau sfaturi iar tu știi asta bine.
Totuși, dacă va fi nevoie să mă uiți o vreme,
Pentru-a-ți aminti apoi de mine iar, să nu regreți:
Atunci vor fi pierdute-n ruinele trecutei mele vieți
Toate gândurilor rele pe care le-am avut cândva. Insist:
E mult mai bine să uiți, ferit de regrete și blesteme,
Și să zâmbești, decât să-ți amintești și să fii trist.
poezie de Cristina Rossetti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre vorbire, poezii despre voce, poezii despre viitor, poezii despre tăcere, poezii despre tristețe, poezii despre sfaturi sau poezii despre lut

Muză
Te tot gândești mereu că ai o vârstă,
Că visele ți s-au cam terminat,
Accepți, cu resemnare, să fii tristă
Cu dreptul la iubire retezat
Îți spui, e prea târziu, ce-a fost se duse
Defecte în oglindă-ți tot găsești,
Îți amintești iubirile apuse,
De parcă astăzi nu respiri, nu ești
Eu îți repet mereu că ești frumoasă,
Oglindă vreau să-ți fie versul meu,
De Dumnezeu anume ești aleasă,
Nu te lăsa învinsă de-un clișeu
Nu ei decid ce încă ești pe lume,
Surâsul tău e-o artă pe un chip,
Nu îi lăsa, te rog, să-ți dea un nume
Să te transforme în stereotip
Nu, nu visez, ești chiar ceva fantastic!
Femeie, tu ești dar dumnezeiesc,
Ești muză pentru sufletul artistic,
Și nu-ncetez să-ți scriu, să te iubesc
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre artă, poezii despre vârstă, poezii despre versuri, poezii despre suflet sau poezii despre sfârșit

Să-ți amintești
să-ți amintești de seara asta când bradul l-am împodobit
și am umplut cu vin paharul și gândul tandru nerostit
să-ți amintești de mâna care a mângâiat obrazul alb
și de sărutul pus în palmă mai scump decât un diamant
să-ți amintești când ani vor trece de ochii mei căprui închis
ce pleoapele-au lăsat să cadă când buze calde i-au atins
să-ți amintești... nu spun la nimeni a fost în seara de Crăciun
a nins... si fulgi din amintire vor fi purtați de vânt pe drum
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre sărut, poezii despre seară, poezii despre ochi, poezii despre ninsoare, poezii despre mâini, poezii despre gânduri, poezii despre diamante sau poezii despre brazi

De ce-ai mai sta, când ești de mult plecat
Totuna sunt veninul și dulceața,
Chiar binele și răul par la fel,
Ești conformist și, totuși, ești rebel
Plângând, tu râzi; așa îți trece viața...
Răspunzi cu "Da!", deși ai spune "Nu!",
Rămâi pe loc, când tu dorești să fugi,
Și-oricât de sincer pari, minciuni îndrugi,
Căci, vai!, tu singur nu mai ești chiar tu.
Tu furi și-apoi, căit, tu dăruiești,
Ai vrea să urli, dar îți place mut,
Ai câștigat și, totuși, ai pierdut,
Pretinzi dreptate, deși drept nu ești!
Ești prea bogat, dar fără căpătâi,
Iubești săracii; de fapt, îi subjugi,
Ateu fiind, faci la icoane rugi,
Ai vrea să pleci din gașcă, dar rămâi...
Prea ești deștept, când proștii te-nconjoară,
Și familist, când de la dame vii,
Faci fapte bune, doar când faci prostii,
Ești înăuntru, doar când ești... afară.
Ești extremist, când vrei să fii de centru,
Tu, om de dreapta, ești de stânga - vai!,
E ca și cum în Iad ai fi în Rai,
Ești "contra", mai întâi, și apoi "pentru".
De ce-ai mai sta, când ești de mult plecat?
Nimeni nu vrea de tine să mai știe,
Doar Dumnezeu, se pare, te-a iertat
Și vrea să te redea pe tine ție!
poezie de Dumitru Sârghie din săptămânalul "Linia întâi" (9 noiembrie 2012)
Adăugat de Nicu Petria

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prostie, poezii despre sinceritate, poezii despre râs, poezii despre minciună sau poezii despre inteligență
Reverie
În această stare lentă,
De lentori și-nsingurare,
Lași, din toate, să-ți rămână
Numai nopțile fugare,
Numai partea ta de tine
Și ceva din ce ai fost
Când avea copilăria
Toate visele cu rost,
Când credeai că ești o parte
Din fiorul veșniciei
Și te-nfiora secunda -
Ca secundă-a reveriei.
Multe s-au lovit de malul
Pașilor făcuți prin viață;
Drumuri multe, spre-napoi,
S-au acoperit de ceață.
Totuși, sunt și clipe lente,
De relache și-nsingurare,
Când îți stau îndeaproape,
Toate nopțile fugare.
poezie de Lucian Dumbravă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre reverie, poezii despre timp, poezii despre secunde, poezii despre noapte sau poezii despre copilărie
Omule
Când te simți un pic pierdut
către cer tu să privești.
Dacă-n Domnul ai crezut,
ajutorul Lui primești.
Când în viața ta apar
greutăți neprevăzute,
Către cer privește iar
și grijile sunt trecute.
Când dă greul peste tine
stai liniștit! Nu dispera!
Dumnezeu este cu tine,
de greu te va apăra.
Nu te stresa! Fii cumpătat!
Orice supărare trece.
Fii cu sufletu-împăcat!
Viața așa se petrece.
Doar așa mergi mai departe
și poți învinge orice rău.
De fericire ai parte
când ai credință-n Dumnezeu.
poezie de Dumitru Delcă (februarie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre victorie, poezii despre supărare, poezii despre stres sau poezii despre apărare
La aniversare
Cincizeci de ani au trecut
De când alături de tine,
O viață-ntreagă-am petrecut
Și m-am simțit foarte bine.
Astăzi, la nunta de aur,
Trandafirii albi ți-i dăruiesc.
Aș vrea să fiu un meșter faur
Și visele să-ți împlinesc.
Știu cât de mult tu ți-ai dorit
Să ai în viață multă sănătate.
Cât am putut m-am străduit.
Mai mult, zău că nu se poate.
Asta nu ține de mine.
Ea vine de la Dumnezeu.
Dacă-i rău sau dacă-i bine,
Nu-mi permit să judec eu.
De-a lungul vieții am trăit
Împreună multe bucurii.
Cât am putut ne-am tot ferit
De-ale lumii neghiobii.
Astăzi, la aniversare
Te sărut dulce pe frunte.
Ai fost și ești femeia care
Merită flori multe, multe.
Din inimă ți le dăruiesc.
Și-ți mai fac un legământ:
Cât voi trăi, eu te iubesc!
Acesta-mi e cuvântul sfânt.
Cu drag te-mbrățișez pe tine,
Din suflet vreau să-ți mulțumesc.
Ai trăit cincizeci de ani cu mine,
Încă cincizeci de ani îți mai doresc!
poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre trecut, poezii despre trandafiri sau poezii despre sfinți
Fii larg la inimă
Fii larg la inimă și darnic,
fă binele cu pas tăcut.
Că n-ai făcut, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea făcut.
Ascultă sfatul și-ndrumarea,
îndreaptă-te când ești mustrat.
Că nu asculți, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai ascultat.
Mergi fericit în orice vreme,
oriunde te-ar chema Isus.
Că nu te-ai dus, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi că prea te-ai dus.
Fii răbdător până la moarte,
oricât de-adânc ai fi brăzdat.
Că n-ai răbdat, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea răbdat.
Iubește cald întotdeauna,
chiar și pe-acei ce te-au zdrobit.
Că n-ai iubit, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea iubit.
Și iartă plin de bunătate
tot răul pe nedrept purtat.
Că n-ai iertat, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea iertat.
Din ce-ai văzut să ai credință
și pentru tot ce n-ai văzut.
Că n-ai crezut, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea crezut.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre inimă, poezii despre generozitate sau poezii despre creștinism

Știi?
Acum nu mai mă dori Tu!
Acum mă doare lumea!
Lumea toată la olaltă!
Ma doare timpul,
Cel trecut, cel prezent!
Cel încă nevenit!
Mă dor durerile în piept,
Mă dor ochii secătuiți,
Mă arde un dor de prea mult timp,
Mă fierbe, îmi fierbe sângele în vene!
Stii....?
Mă dor chiar anotimpurile toate!
Nopțile și visele, diminețile!
Mă dor că nu au fost ale noastre!
Mă dor zilele și lacrimile!
Mă doare tot, tot răul din mine!
Mă doare chiar și binele!
Și... și nu știu ce să mai cred,
Ce să mai.... aleg?
Când nu mai e ce-alege!
Mă doare ce-i dincolo de Noi,
Ce-i dincolo de viață,
Dincolo de moarte!
Mă doare teama de eternitate!
Mi-e teamă să nu mă pierd!
Dar cum să mă mai pierd,
Când sunt pierdut demult!
Și totuși mă bântuie un gând!
Mă bântuie o teamă!
De-acum, demult!
Sau dintr-o altă viață?
Dintr-o altă lume?
Îmi pare totul lipsă,
Totul un pustiu
Și sună a gol dintr-un....
Prea plin!
Și totuși nu-i un vis,
Și totuși suntem Noi!
Și totuși mă doare vina...!
Vina de a te iubi!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre zile, poezii despre vinovăție, poezii despre sânge sau poezii despre prezent
Dar n-ai făcut-o
Îți amintești când mi-ai împrumutat mașina și ți-am avariat-o?
Am crezut c-o să mă omori....
Dar n-ai făcut-o.
Îți amintești când am uitat să-ți spun ca serata dansantă era
oficială, iar tu ai venit în blugi?
Am crezut că o să ma urăști...
Dar n-ai făcut-o.
Îți amintești de perioada în care flirtam
doar ca să te fac gelos, iar
tu chiar ai fost?
Am crezut că o să mă abandonezi...
Dar n-ai făcut-o.
De multe ori, ca să-mi fie bine, să simt iubirea,
nu ți-ai pus mintea cu mine și sunt
atâtea lucruri pe care pe care voiam să ți le spun
când te întorceai acasă din
Vietnam...
Dar n-ai făcut-o.
poezie de Merrill Glass, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gelozie, poezii despre acasă sau poezii despre Vietnam
Când a venit fericirea la mine a fost prea târziu. Schimbasem lumea.
Dumitru Delcă (4 aprilie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre fericire
Ruga unei mame
Undeva în depărtare, într-o margine de țară,
în căsuța părintească, ducând o viață amară,
O mamă îndurerată, că-s copiii duși în lume,
cu fața adânc plecată, rostește o rugăciune.
"Aș vrea copiii, Doamne, să vină lângă mine
atunci când va fi vremea, să merg și eu la Tine.
În lacrimi să mă scalde, s-alunge-al meu păcat,
să pot urca la Tine, cu sufletu-împăcat.
În Tine am credința, că ruga-mi împlinești,
că faci pe-a mea voință și-n ceruri mă primești."
poezie de Dumitru Delcă (februarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mamă, citate de Dumitru Delcă despre mamă, citate de Dumitru Delcă despre vinovăție, poezii despre durerea sufletească sau citate de Dumitru Delcă despre copilărie
Ai uitat
Ai uitat să privești cerul,
Să vezi dimineața-n zori,
Cum dispare tot misterul
Nopților cu șezători.
Ai uitat trandafiriul
Zorilor în dimineață.
Ai uitat să scoți chipiul,
Cu rouă să-ți dai pe față.
Ai uitat să privești soare
Când este deasupra ta.
Să stai în amiaza mare
La umbră cu dragostea.
Ai uitat chiar și apusul
Când e ziua în amurg.
Mie mi-ai uitat surâsul.
În zadar lacrimi îți curg.
Ai uitat să-mi dai iubirea
După care eu tânjeam.
Ai uitat că fericirea
Era tot ce îmi doream.
Acum e târziu băiete
De mine să-ți amintești.
În zadar exprimi regrete.
La inimă nu-mi mai ești.
Ai uitat că viața trece,
Că ce-a fost numai revine.
Lumea tot așa petrece
Când rămâne fără tine.
Trebuia să știi că viața
E făcută s-o trăiești,
Ziua, noaptea, dimineața,
Cât timp pe pământ mai ești.
poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dimineață, poezii despre rouă sau poezii despre miezul zilei

Moarte, tu n-ai nume de Om
(scris pe patul de spital, aprilie 2018)
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă și un plic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăbovește jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul și să las o cheie
ori nu știai că am
o mamă și un copil mai mic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca și când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aș fi putut să plec
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ți mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
și sunt gol-goluț că n-am putut
să-mbrac nimic
așa sun Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul și viața între dinți
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ți-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăbovești la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar știai
că-i bolnav și trist
și-i cel mai mic
la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un se4mn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
știu că te grăbești
și-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu știai
și o mamă care a lăcrimat destul
și-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ
noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greșit de vii pândind
și totuși dacă vii
adu-mi și tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost și încă sunt
noa haide moarte hai
pășește-n cet de poți
injectează-mi în vene noaptea
fie și în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mî-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om
apoi să taci
apoi să taci
să taci...
poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (aprilie 2018)
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumânări, poezii despre negru, poezii despre lumină sau poezii despre trup și suflet
Hărnicie
Când zorii se vor risipi,
Când soarele va răsări,
Nimeni nu va mai dormi.
Toată lumea va munci.
La prânz se vor odihni
Și iar la muncă vor porni.
Când ziua se va sfârși,
Mai multe roadele vor fi.
Pentru efortul de-a trudi,
Câmpul îi va răsplăti.
O noapte se vor odihni,
În zori iarăși vor porni.
Încă o zi vor trudi.
Bunăstarea vor spori.
Domnului vor mulțumi,
Că prin muncă pot trăi.
poezie de Dumitru Delcă (3 octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre răsplată, poezii despre mulțumire, poezii despre hărnicie sau poezii despre Soare

Să-ți amintești de mine
Să-ți amintești de mine atunci când voi pleca,
Când voi pleca departe, într-un ținut tăcut,
Când să mă iei de mână tu nu vei mai putea,
Nici eu ca să mai stau, cu toate c-aș fi vrut.
Să-ți amintești de mine când zi de zi de-acum
În van vei încerca de viitor să-mi zici
Vreau doar să-ți amintești că e sfârșit de drum
Și nu mai este timp de rugăciuni și frici.
Dar dacă tu mă vei uita o vreme
Și-apoi îți vei aduce-aminte iar
Nu dispera, că totu-i necesar,
Căci prin aceste gânduri eu persist
Dar e mai bine să le-alungi devreme
Decât să-ți amintești și să fii trist.
poezie de Christina Georgina Rossetti, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Somn
Noaptea nu cântă, noaptea nu strigă
Coboară o linște care intrigă
Când mergi să te culci, parcă treci niște porți
Calculează din vreme ai norocului sorți
Parcă pleci la o luptă, oare știi că te-ntorci
Plin, peste câmpul cu cadavre de morți
Se aude oftatul unui cal ce nechează
E mintea lucidă-visezi- ori e trează...?!
Ești încă viu... te gândești c-ai scăpat
Probabil destinul râzând te-a uitat
Probabil că-n lumea de fum și hârtoape
Roata s-a-nvârtit pentru încă o noapte
Dar ce te ucide, ce te doboară
Nu e armura sau rana ușoară
Ci ca o lamă de fulger e gândul
Că n-ai cum să-ți afli nici locul, nici rândul
Te întorci în cetatemai bătrân și târziu
Nu sună trompeteești învins, e pustiu
Calul ți-l tragi de căpăstru la pas
A-nghețat răsuflarea și timpul pe ceas
Unde te duci când te culci, unde pleci
Ce ținuturi departe, ce locuri mai reci
Ce te așteaptă, te pândește, e după
Ori ce fiare hămesite din tine se înfruptă
E noroc, e hazard, ești doar o-ntâmplare
Poți trăi, poți muripe nimeni nu doare
Este somn sau e-o moarte, nu ai cum să știi
De ești viu între morți, ori mort între vii
Mi-e frică de drumuri, de plecări și de somn
Mi-e frică de timpul ce-mi scapă din mână
Știu că zâmbiți când îmi spuneți să dorm
Și mormăiți mai mult pentru voi: Noapte bună!
poezie de Ion Nedelescu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noroc, poezii despre cai sau poezii despre trompetă
Ai încredere în Dumnezeu , dar și în tine
Omule,
Când simți că nu mai poți, nu dispera. Închide ochii și gând bun la Dumnezeu.
Dacă îl ai pe Dumnezeu în suflet, doar El îți dă puterea să mergi mai departe. Mulțumește-i pentru viața ce ți-a dat și tot El îți va arăta dragostea și grija pentru sufletul tău. Îți va oferi zile însorite atunci când în viața ta vei avea și momente înnourate.
Cu încredere în Dumnezeu, dar și în tine, lasă în urmă trecutul. Fii bucuros că ai îndrăzneala să mergi mai departe. Ai încredere și în forțele tale.
Nu lăsa pe nimeni să-ți omoare, sau să-ți fure comorile sufletului. Ai încredere în ziua de mâine. Sigur vor veni și zile care îți vor deschide calea spre îndeplinirea celor ce-ți dorești. Atunci oamenii te vor prețui mai mult. Numai astfel vei simți că ești capabil să construiești și tu ceva. Nu uita că ai o importantă datorie față de lumea în care trăiești, dar și față de tine.
Fiind mai bun meriți să fii fericit. Și nu uita că în viață nu trebuie să fii copia nimănui. Este suficient să adaptezi totul la propria-ți persoană.
Fii tu etalonul, nu clona altuia.
poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încredere