Poveste de apus

Pe costişa unui deal
Tinerii priveau spre lac,
Tânărul era Maikal,
Locuia-ntr-un sat sărac.
Lângă bojdeuca lui
Venea fata la apus,
De la munca câmpului
Şi Maikăl era răpus.
Fericiţi, când se-ntâlneau,
Ochii sfredeleau sfială,
Veseli, la piept se strângeau
Şi uitau de oboseală.
Aşteptau cu-nfrigurare
Ca soarele să se culce,
Şi pe blânda înserare
S-o sărute cât mai dulce.
Maikăl tremura de spaimă,
Fata tremura sfioasă,
Noaptea le va duce faimă:
De mâine va fi mireasă.
S-a dus vestea că iubirea
Dintre un băiat şi-o fată
Înfăptuia fericirea
În bojdeuca curată.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nenoroc

Mă voi cruţa de îndoieli
şi voi fi mândru, ca atare,
că am scăpat de bănuieli
ce mă pot duce la pierzare.

Nu mi-aş dori să eşuez
sau să refuz realitatea,
ci-n viaţă să perseverez
având drept ţel doar calitatea.

Dar ce mă doare cel mai rău
şi-mi trece, prin destin, cărare,
mi-e dreptul de-a nu fi al tău,
făcând durerea tot mai mare.

Destinul tragic, străveziu,
pecetlui dragostea noastră,
şi obosit, la ceas târziu,
sfârşi topind iubirea castă.

Iar Soarele, spre asfinţit,
în lumea asta luminată,
va duce vestea c-am iubit,
pe când eram flăcău, o fată.

poezie de Petre Prioteasa din Poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau odată un moşneag şi-o babă; şi moşneagul avea o fată, şi baba iar o fată. Fata babei era slută, leneşă, ţâfnoasă şi rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laţ, lăsând tot greul pe fata moşneagului. Fata moşneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare şi bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune şi frumoase. Dar această fată bună era horopsită şi de sora cea de scoarţă, şi de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace şi răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ş-amar de pielea ei.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un om bătrân care avea o fată mare, de se dusese vestea în lume de vrednicia ei. Moşneagul (unchiaşul) se căsători de a doua oară cu o babă, care avea şi ea o fată mare. Baba, însă, punea pe fata unchiaşului la toate greutăţile casei; iar fata ei se clocise de şedere. Biata fata unchiaşului torcea, ţesea, făcea pâine, mătura şi scutura fără să zică nici pis! dară baba punea parte fetei sale, şi pâra la unchiaş pe fiica lui şi o tot ocăra. Nu era ziuliţă lăsată de Dumnezeu să nu se certe cu el, ca să-şi gonească copila de acasă.

Petre Ispirescu în Fata moşului cea cuminte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata moşneagului la deal, fata moşneagului la vale; ea după găteje prin pădure, ea cu tăbuieţul în spate la moară, ea, în sfârşit, în toate părţile după treabă. Cât era ziulica de mare, nu-şi mai strângea picioarele; dintr-o parte venea şi-n alta se ducea. Ş-apoi baba şi cu odorul de fiică-sa tot cârtitoare şi nemulţumitoare erau. Pentru babă, fata moşneagului era piatră de moară în casă; iar fata ei — busuioc de pus la icoane.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata de pe stâncă

Pe-o stâncă aşezată la marginea mării,
O fată tăcută ca gândul,
Răsăritul vieţii scălda în priviri cu ochii dilataţi,
Simţea nerăbdare mării înspumate de-a săruta ţărmul,
Ca şi iubirea ce-n sufletul ei tânăr de mult clocotea.

Cum munţii după îmbrăţişarea mării tânjesc,
Cum păsările cerului coboară din zbor
Să arate că şi ele ştiu să iubească,
Domnul spre fată privea drăgăstos
Ştiind ce destin frumos o aşteaptă.

Căci nici o cutezanţă omenească doamne,
Oftă cugetând printre clipe, fata de pe stâncă,
Nu mi-e atât de râvnită ca dragostea mea
Fără de care viaţa mi-ar fi zăvorâtă.
Doamne ocroteşte-mi-o! în gând se ruga,
Când el cu sarea mării pe piept, radiind de iubire
Cu drag frumoasa visătoare de pe stâncă o îmbrăţişa,
Făcând-o să învie, când soarele din mare răsărea.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vestea despre vrednicia şi smerenia ajutoarei de chelăreasă ajunse numaidecât şi la urechile împărătesei. Ea dori s-o vază. Iar dacă se înfăţişă împărătesei, fata de împărat ştiu să se arate şi să vorbească din inimă curată, fără prefăcătorie şi fără multă îndrăzneală. Împărăteasa prinse a o îndrăgi. Ea bănui că ajutoarea de chelăreasă nu poate să fie de neam prost. Şi aşa cum vă spusei, împărăteasa luă pe fată, ajutoarea cheiăresei, pe lângă dânsa. Unde se ducea împărăteasa, mergea şi ea; când se punea împărăteasa la lucru, lucra şi ca. Apoi, lucrul ce ieşea din mâna ei era mărgăritar, nu altceva. Din toate cuvintele cele înţelepte ce ieşeau din gura ei plăcu împărătesei mai mult decât orice. Ce să întindem vorbă multă? Ajunsese să fie nedespărţită de împărăteasă. O iubea împărăteasa ca pe copilul ei. Se mira şi împăratul de atâta alipire a împărătesei către această fată. Acest împărat avea un fecior singur la părinţi. Tată-său şi mumă-sa se uitau la dânsul ca la soare. Îl pierdeau de drag ce le era.

Petre Ispirescu în Sarea în bucate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fată dragă

Fată dragă, fată dulce,
Vise vor să mi te culce
În parfum de fân cosit
Şi de dragoste sfinţit.

Poţi a învăţa să numeri
Cu picioarele pe umeri
Şi săltând înspre ispite
Sfârcurile... întărite.

Apoi, sărutări vor ninge
Şi fiori... te vor învinge
Unduind trup de felină
Pe o rază de lumină.

Fată dulce, fată dragă,
Nu lua nopţile în şagă,
Palmele ce te frământă
Buzele ce nu cuvântă.

Lasă degetele-n pace,
Ele ştiu ce pot desface
Înlesnind scântei nebune
Ochilor... ca de cărbune.

Şi când soarele se duce
Spre culcuşuri zăbăuce,
Te deschide ca o floare
Într-o zi de sărbătoare.

Fată dragă, fată bună,
Fii pe clipa ta stăpână
Rostuind plăceri rebele
Infinitului de stele.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata la care privesc

E suavă, e frumoasă
fata la care privesc.
Pentru ea lipsesc de-acasă.
Ochii ei mă-înnebunesc.

C-un zâmbet, rază de soare,
sufletul, ea mi-l vrăjeşte.
Inima-i gata să zboare
după fata care creşte.

În adolescenţă, fata
e superbă, n-am ce zice.
M-am îndrăgostit şi gata.
Capul e gata să-mi pice.

Iubirea la ea mă cheamă,
atunci când o văd zâmbind.
Cu privirea mă îndeamnă
în braţe să o cuprind.

Amândoi într-o simţire
destinele să unim,
Copleşiţi de-aşa iubire,
fericiţi mereu să fim.

poezie de Dumitru Delcă (20 noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autograf

Cel ce lumea o iubeşte
Strânge bani, avere;
Bea, mănâncă, chefuieşte
Şi dispare – piere!

Pe când cel ce se gândeşte
Sufletul să şi-l salveze-
Acel suflet şi-l găseşte
La Domnul – să-l învieze!

Eu pe nimeni nu acuz,
Omul are libertate;
Nu sunt poetul ursuz
Şi sper că-mi veţi da dreptate...?

Unde nu-i înţelepciune,
Vom merge la judecată;
Dreptatea este-un tăciune
Dintre un băiat şi-o fată:

Fata poate fi frumoasă,
Dar iute va-mbătrâni;
Va uita c-a fost mireasă
Şi-ngropată: va muri.

Băiatul e diferit
Şi nu este-apreciat;
De fată îi părăsit
Şi astăzi a divorţat.

Ce păcat! Seară s-a lăsat!
(Pentru doamna avocat)

poezie de Paul Preda Păvălache (29 aprilie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cu pietrele de picioare şi fata fugătoare porniră împreună, fiecare cu câte două urcioare, şi aide, aide, de vorbă, ajunseră la Fântâna Ielelor. Aci, fata umblă cu şmecherii. Şi cum era şi cam nurlie, mâglisi pe omul cu pietrele de picioare şi îl înduplecă să se puie cu capul în poala ei, până s-or mai odihni niţel, şi să-i caute în cap. Tot căutându-i în cap, el adormi. Fata cum îl văzu că adormi bine, luă o căpăţână de cal uscată ce era acolo alăturea, îi puse capul binişor pe dânsa, îi vărsă urcioarele lui, ia p-ale ei şi o plecă la sănătoasa. Nici drumul ei, nici picioarele ei. Ţugulea cu ai săi sta pe o măgură şi se uita înspre locul de unde trebuiau să vie cei trimişi să aducă apă. Când, vede pe fată. Unde venea, măre, venea ca vântul. Omul nu se vedea, nu se auzea.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori nemuritoare

Pe costişa unui mal singuraticele flori
Gingaşe se oglindesc în a lacului splendoare,
Cu privirea lor senină înspre cerul fără nori
Frunţile îşi descreţesc îndreptându-le spre soare.

Veşnic păstrează în taină ale iubirii fiori,
Luptă şi răzbat din greu prin coline, prin ponoare,
Pe costişa unui mal singuraticele flori
Gingaşe se oglindesc în a lacului splendoare.

Soarele coboară-ncet înroşind întreaga zare,
Se-nchid ale lor petale supărate uneori
Că nu ştim să preţuim florile nemuritoare,
Luna tremură pe lac, dorm în dulce alinare
Pe costişa unui mal singuraticele flori.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A iubi, a dărui

A fost odată o poveste
Între o fată şi-un băiat,
El se îndrăgosti fireşte
De-o fată oarbă de la sat.

Vedea în ea o zână bună
Şi o iubea ca un nebun,
Venea la ea pe soare, lună,
Ştiau vecinii din cătun.

Fata mieroasă în cuvinte,
El veşnicul îndrăgostit,
Cu sufletul deschis, cuminte,
Veni la fată în peţit.

Ea îi răspunse cu durere,
Cu drag, cu tine aş pleca,
Nu pot, sufletul îmi cere,
Să mă mărit când oi vedea.

Trecură ani, sperând iubire
El tot în dragoste credea,
Şi într-o zi primi o ştire
Că fata în spital era.

Spuneau vecinii, ea căzuse
Pe scara casei coborând,
Noroc că cineva văzuse
Salvarea apăru curând.

El de atunci în fiece zi
Pe la spital, la ea venea,
Sperând că bunul Dumnezeu
Va fi cu faţa şi spre ea.

După un an spitalizare
Fata din comă se trezi,
Zise simplu, ce visare
Şi spre căsuţa ei porni.

Acolo plin de fericire
Băiatu-n prag o aştepta,
Aici la casa ta iubire
Ai zis când vezi te-oi mărita.

Băiatul plin de fericire
Cu părul lui de negru corb,
Fata-l privi şi cu uimire
Îl întrebă, ce tu eşti orb!

Atunci căzu ca o cortină
În faţa lui era doar ea,
Cu-n gest firesc o luă de mână
Şi-o întrebă dacă-l vedea.

Acum te văd şi eşti aici
Dar ce să fac cu tine orb,
Îmi e ruşine de amici
Eu măritată cu un scorb.

Îmi pare rău, acum văd lumea,
Sunt ca o pasăre în zbor,
Crede-mă că ar fi culmea
Să stau cu orbul în pridvor.

Uimit de cele auzite,
Cu glasul tremurat, uşor,
Cândva tu îmi spuneai iubite,
Nu mă vedeai, dar ţi-era dor..

Străina mea, mergi înainte,
Să ştii că nu sunt supărat,
Însă mai am o rugăminte:
Iubeşte ochii ce ţi-am dat.

poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre sărut

Sărutul este pecetea
Care legitimează iubirea.
Sărutul este reţeta
Care menţine fericirea.

Iubirea e legitimată
Între un băiat şi-o fată,
Când sărutul este dat
De fată, nu de băiat.

Fericirea-i menţinută
Cu dragoste multă, multă,
Dacă sărutul se menţine,
Optzeci de ani şi mai bine.

Atunci viaţa e frumoasă,
Când sărutul stă acasă.
Dacă a plecat în sat,
Iubirea s-a terminat.

poezie de Dumitru Delcă (6 iulie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuraticul cioban

În amurg soarele pleacă
Să se culce după dealuri.
Ramuri sălciile-apleacă,
Apa curge printre maluri.
Sus, în muntele cu stână,
Duios cântă un caval.
Printre brazi, luna-i stăpână
Peste munte, peste deal.
Cocoţat în vârf de stâncă,
Singuraticul cioban,
Lângă-un foc ce arde încă
Îşi cântă al său alean.
Jos în vale, el priveşte
O fereastră luminată,
Unde stă şi ghindoseşte
Dulce şi frumoasă fată.
Ciobănia îl lipseşte
De ce este mai frumos,
De fata care-l iubeşte
Şi-l aşteaptă-acolo, jos.
Gândul la iubită-i zboară.
Şi din cântat se opreşte.
De pe stâncă se coboară
În gând, singur, îşi vorbeşte.
El în taină, roagă luna
Cu glasul şoptit şi moale,
Să-i păzească puţin stâna
Până dă o fugă-n vale.
Fata să o-îmbrăţişeze
Şi să-i fure un sărut,
Lângă ea să se aşeze
În călduţul aşternut.
Până-n zori să se iubească,
Să uite de ciobănie,
De sus luna să-i privească,
Cum se duc la cununie.
Tot vorbind încet cu luna
Ciobanul a adormit.
Dorm oile, doarme stâna,
Cavalul a amuţit.
Doarme muntele şi dealul,
Luna totul poleieşte,
El rămâne cu aleanul
După fata ce-o iubeşte.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conspiraţie de primăvară

s-a deschis pentru o clipă
pământul,
ca o rază de transcendenţă
spre un orizont purtat de vânt,
spre orizontul tot mai îndepărtat
la care nu ajungi niciodată
în viaţă,
nu în viaţa asta,
spre Fata Morgana,
spre fata în alb,
spre fata din vis,

s-a deschis lumina interioară a pământului
pentru o secundă spre
toate florile albe
spre toate zările albe,
spre toate păsările albe,
şi nopţile de mai,

speranţa,
ca o primăvară,
ca o mireasă
îmbrăcată conspirativ
în flori de cais.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din rodul vremii

Din rodul vremii ce am strâns a vieţii roată-a pus în noi,
fie c-am râs, fie c-am plâns, mai mult tristeţi decât nevoi.
Din vise şi îngândurări, cum dulce-amară ne-o fi soarta,
vom rătăci poteci, cărări, iar la... zăpor vom duce arta.

De-om tremura ne-om face foc, să ne-ncălzim pe dinafară
şi-n noi păstra-vom doar noroc, ca poezia să nu piară!
Vom scoate capul în lumină, ne-om mântui Celui de Sus,
din tină am venit şi-n tină ne vom întoarce la... apus!

poezie de Petre Prioteasa din Poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi pe o stradă

Într-o zi pe o stradă
Am văzut o fată ce cerşea.
Era frumoasă fata ceea,
Dar ochii trişti ea avea.

Mi s-a făcut milă de acea
Biată fiinţă cu ochii de catifea.
Mulţi treceau pe lângă dânsa,
Dar puţin să uitau la ea.

M-am apropiat de dânsa
Timid cum sunt de felul meu
Şi ea mi-a cerut, încet,
Să-i dau măcar un leu.

Atunci am văzut o rază de lumină
În ochii ei miloşi şi am înţeles
Cât sunt de tandri şi frumoşi.

poezie de Vladimir Potlog (12 aprilie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bietul sărac se cam codea. Nu-i venea să spuie drept, de teamă să nu păţească ceva. Dară daca se văzu încolţit, spuse tot adevărul precum era. Atunci boierul, mirându-se în sine de iscusinţa fetei săracului, îi porunci ca a doua zi să vie cu fata la curtea boierească. Ea să fie nici îmbrăcată, nici dezbrăcată, nici călare, nici pe jos, nici pe drum, nici pe lângă drum. Cum auzi săracul unele ca acestea, începu a se boci şi a se văicăra, de nu-ţi venea să-l mai auzi, şi se întoarse la ai săi.

citat celebru din povestea Fata săracului cea isteaţă de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar esti tu?

Esti asa de dulce
Esti asa de frumoasa
Acum esti genul de fata care vrea devreme sa se culce
De prostii nu-i mai pasa...
Dar... e prea mare zambetul
Se intreaba sufletu'
Fata asta chiar esti tu?

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Câinele-a văzut o fată:
"Carne!"-a zis, bătându-şi dinţii.
Şi-şi priveau părinţii fata:
"Floare!"-au zis, plângând părinţii.
Şi-a văzut-o un călugăr:
"Bestie!"-a strigat ascetul.
Şi-un poet văzut-a fata:
"Înger!" a şoptit poetul.
Femeile sunt carne, cadavre, un secret -
Aşa gândeşte-un câine, un preot, un poet.

poezie din Mahabharata, traducere de George Coşbuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!