
Poveste de apus
Pe costișa unui deal
Tinerii priveau spre lac,
Tânărul era Maikal,
Locuia-ntr-un sat sărac.
Lângă bojdeuca lui
Venea fata la apus,
De la munca câmpului
Și Maikăl era răpus.
Fericiți, când se-ntâlneau,
Ochii sfredeleau sfială,
Veseli, la piept se strângeau
Și uitau de oboseală.
Așteptau cu-nfrigurare
Ca soarele să se culce,
Și pe blânda înserare
S-o sărute cât mai dulce.
Maikăl tremura de spaimă,
Fata tremura sfioasă,
Noaptea le va duce faimă:
De mâine va fi mireasă.
S-a dus vestea că iubirea
Dintre un băiat și-o fată
Înfăptuia fericirea
În bojdeuca curată.
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tinerețe
- poezii despre fericire
- poezii despre viitor
- poezii despre sărăcie
- poezii despre sărut
- poezii despre spaimă
- poezii despre seară
- poezii despre ochi
- poezii despre nuntă
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Nenoroc
Mă voi cruța de îndoieli
și voi fi mândru, ca atare,
că am scăpat de bănuieli
ce mă pot duce la pierzare.
Nu mi-aș dori să eșuez
sau să refuz realitatea,
ci-n viață să perseverez
având drept țel doar calitatea.
Dar ce mă doare cel mai rău
și-mi trece, prin destin, cărare,
mi-e dreptul de-a nu fi al tău,
făcând durerea tot mai mare.
Destinul tragic, străveziu,
pecetlui dragostea noastră,
și obosit, la ceas târziu,
sfârși topind iubirea castă.
Iar Soarele, spre asfințit,
în lumea asta luminată,
va duce vestea c-am iubit,
pe când eram flăcău, o fată.
poezie de Petre Prioteasa din Poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre viață
- poezii despre tragedie
- poezii despre realitate
- poezii despre perseverență
- poezii despre mândrie
- poezii despre lumină
- poezii despre ghinion
- poezii despre durere

Erau odată un moșneag și-o babă; și moșneagul avea o fată, și baba iar o fată. Fata babei era slută, leneșă, țâfnoasă și rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laț, lăsând tot greul pe fata moșneagului. Fata moșneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare și bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune și frumoase. Dar această fată bună era horopsită și de sora cea de scoarță, și de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace și răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ș-amar de pielea ei.
Ion Creangă în Fata babei și fata moșneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre mamă, citate despre frumusețe, citate despre religie, citate despre noroc, citate despre lene, citate despre inimă, citate despre hărnicie, citate despre cadouri sau citate despre Dumnezeu

A fost odată un om bătrân care avea o fată mare, de se dusese vestea în lume de vrednicia ei. Moșneagul (unchiașul) se căsători de a doua oară cu o babă, care avea și ea o fată mare. Baba, însă, punea pe fata unchiașului la toate greutățile casei; iar fata ei se clocise de ședere. Biata fata unchiașului torcea, țesea, făcea pâine, mătura și scutura fără să zică nici pis! dară baba punea parte fetei sale, și pâra la unchiaș pe fiica lui și o tot ocăra. Nu era ziuliță lăsată de Dumnezeu să nu se certe cu el, ca să-și gonească copila de acasă.
Petre Ispirescu în Fata moșului cea cuminte
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre virginitate, citate despre pâine, citate despre căsătorie, citate despre copilărie, citate despre bătrânețe sau citate despre acasă

Fata moșneagului la deal, fata moșneagului la vale; ea după găteje prin pădure, ea cu tăbuiețul în spate la moară, ea, în sfârșit, în toate părțile după treabă. Cât era ziulica de mare, nu-și mai strângea picioarele; dintr-o parte venea și-n alta se ducea. Ș-apoi baba și cu odorul de fiică-sa tot cârtitoare și nemulțumitoare erau. Pentru babă, fata moșneagului era piatră de moară în casă; iar fata ei busuioc de pus la icoane.
Ion Creangă în Fata babei și fata moșneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre văi, citate despre sfârșit, citate de Ion Creangă despre sfârșit, citate despre păduri, citate de Ion Creangă despre păduri, citate despre picioare, citate de Ion Creangă despre picioare sau citate despre icoane
Fata de pe stâncă
Pe-o stâncă așezată la marginea mării,
O fată tăcută ca gândul,
Răsăritul vieții scălda în priviri cu ochii dilatați,
Simțea nerăbdare mării înspumate de-a săruta țărmul,
Ca și iubirea ce-n sufletul ei tânăr de mult clocotea.
Cum munții după îmbrățișarea mării tânjesc,
Cum păsările cerului coboară din zbor
Să arate că și ele știu să iubească,
Domnul spre fată privea drăgăstos
Știind ce destin frumos o așteaptă.
Căci nici o cutezanță omenească doamne,
Oftă cugetând printre clipe, fata de pe stâncă,
Nu mi-e atât de râvnită ca dragostea mea
Fără de care viața mi-ar fi zăvorâtă.
Doamne ocrotește-mi-o! în gând se ruga,
Când el cu sarea mării pe piept, radiind de iubire
Cu drag frumoasa visătoare de pe stâncă o îmbrățișa,
Făcând-o să învie, când soarele din mare răsărea.
poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Sabyanna

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre gânduri, poezii despre frumusețe, poezii despre tăcere sau poezii despre suflet

Vestea despre vrednicia și smerenia ajutoarei de chelăreasă ajunse numaidecât și la urechile împărătesei. Ea dori s-o vază. Iar dacă se înfățișă împărătesei, fata de împărat știu să se arate și să vorbească din inimă curată, fără prefăcătorie și fără multă îndrăzneală. Împărăteasa prinse a o îndrăgi. Ea bănui că ajutoarea de chelăreasă nu poate să fie de neam prost. Și așa cum vă spusei, împărăteasa luă pe fată, ajutoarea cheiăresei, pe lângă dânsa. Unde se ducea împărăteasa, mergea și ea; când se punea împărăteasa la lucru, lucra și ca. Apoi, lucrul ce ieșea din mâna ei era mărgăritar, nu altceva. Din toate cuvintele cele înțelepte ce ieșeau din gura ei plăcu împărătesei mai mult decât orice. Ce să întindem vorbă multă? Ajunsese să fie nedespărțită de împărăteasă. O iubea împărăteasa ca pe copilul ei. Se mira și împăratul de atâta alipire a împărătesei către această fată. Acest împărat avea un fecior singur la părinți. Tată-său și mumă-sa se uitau la dânsul ca la soare. Îl pierdeau de drag ce le era.
Petre Ispirescu în Sarea în bucate
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre înțelepciune, citate despre vorbire, citate despre urechi, citate despre smerenie, citate despre prostie, citate despre mâini, citate despre gură sau citate despre fățărnicie

Fată dragă
Fată dragă, fată dulce,
Vise vor să mi te culce
În parfum de fân cosit
Și de dragoste sfințit.
Poți a învăța să numeri
Cu picioarele pe umeri
Și săltând înspre ispite
Sfârcurile... întărite.
Apoi, sărutări vor ninge
Și fiori... te vor învinge
Unduind trup de felină
Pe o rază de lumină.
Fată dulce, fată dragă,
Nu lua nopțile în șagă,
Palmele ce te frământă
Buzele ce nu cuvântă.
Lasă degetele-n pace,
Ele știu ce pot desface
Înlesnind scântei nebune
Ochilor... ca de cărbune.
Și când soarele se duce
Spre culcușuri zăbăuce,
Te deschide ca o floare
Într-o zi de sărbătoare.
Fată dragă, fată bună,
Fii pe clipa ta stăpână
Rostuind plăceri rebele
Infinitului de stele.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sâni, poezii despre învățătură, poezii despre visare, poezii despre victorie, poezii despre sărbători, poezii despre stele, poezii despre plăcere sau poezii despre picioare
Fata la care privesc
E suavă, e frumoasă
fata la care privesc.
Pentru ea lipsesc de-acasă.
Ochii ei mă-înnebunesc.
C-un zâmbet, rază de soare,
sufletul, ea mi-l vrăjește.
Inima-i gata să zboare
după fata care crește.
În adolescență, fata
e superbă, n-am ce zice.
M-am îndrăgostit și gata.
Capul e gata să-mi pice.
Iubirea la ea mă cheamă,
atunci când o văd zâmbind.
Cu privirea mă îndeamnă
în brațe să o cuprind.
Amândoi într-o simțire
destinele să unim,
Copleșiți de-așa iubire,
fericiți mereu să fim.
poezie de Dumitru Delcă (20 noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre creștere, poezii despre adolescență sau poezii despre Soare
Autograf
Cel ce lumea o iubește
Strânge bani, avere;
Bea, mănâncă, chefuiește
Și dispare piere!
Pe când cel ce se gândește
Sufletul să și-l salveze-
Acel suflet și-l găsește
La Domnul să-l învieze!
Eu pe nimeni nu acuz,
Omul are libertate;
Nu sunt poetul ursuz
Și sper că-mi veți da dreptate...?
Unde nu-i înțelepciune,
Vom merge la judecată;
Dreptatea este-un tăciune
Dintre un băiat și-o fată:
Fata poate fi frumoasă,
Dar iute va-mbătrâni;
Va uita c-a fost mireasă
Și-ngropată: va muri.
Băiatul e diferit
Și nu este-apreciat;
De fată îi părăsit
Și astăzi a divorțat.
Ce păcat! Seară s-a lăsat!
(Pentru doamna avocat)
poezie de Paul Preda Păvălache (29 aprilie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dreptate, poezii despre înțelepciune, poezii despre prezent, poezii despre poezie, poezii despre moarte sau poezii despre libertate

Omul cu pietrele de picioare și fata fugătoare porniră împreună, fiecare cu câte două urcioare, și aide, aide, de vorbă, ajunseră la Fântâna Ielelor. Aci, fata umblă cu șmecherii. Și cum era și cam nurlie, mâglisi pe omul cu pietrele de picioare și îl înduplecă să se puie cu capul în poala ei, până s-or mai odihni nițel, și să-i caute în cap. Tot căutându-i în cap, el adormi. Fata cum îl văzu că adormi bine, luă o căpățână de cal uscată ce era acolo alăturea, îi puse capul binișor pe dânsa, îi vărsă urcioarele lui, ia p-ale ei și o plecă la sănătoasa. Nici drumul ei, nici picioarele ei. Țugulea cu ai săi sta pe o măgură și se uita înspre locul de unde trebuiau să vie cei trimiși să aducă apă. Când, vede pe fată. Unde venea, măre, venea ca vântul. Omul nu se vedea, nu se auzea.
Petre Ispirescu în Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Petre Ispirescu despre picioare, citate despre vânt, citate de Petre Ispirescu despre vânt, citate despre somn, citate de Petre Ispirescu despre somn, citate despre odihnă, citate de Petre Ispirescu despre odihnă sau citate despre Iele

Flori nemuritoare
Pe costișa unui mal singuraticele flori
Gingașe se oglindesc în a lacului splendoare,
Cu privirea lor senină înspre cerul fără nori
Frunțile își descrețesc îndreptându-le spre soare.
Veșnic păstrează în taină ale iubirii fiori,
Luptă și răzbat din greu prin coline, prin ponoare,
Pe costișa unui mal singuraticele flori
Gingașe se oglindesc în a lacului splendoare.
Soarele coboară-ncet înroșind întreaga zare,
Se-nchid ale lor petale supărate uneori
Că nu știm să prețuim florile nemuritoare,
Luna tremură pe lac, dorm în dulce alinare
Pe costișa unui mal singuraticele flori.
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre timp, poezii despre supărare, poezii despre somn, poezii despre singurătate sau poezii despre nori
A iubi, a dărui
A fost odată o poveste
Între o fată și-un băiat,
El se îndrăgosti firește
De-o fată oarbă de la sat.
Vedea în ea o zână bună
Și o iubea ca un nebun,
Venea la ea pe soare, lună,
Știau vecinii din cătun.
Fata mieroasă în cuvinte,
El veșnicul îndrăgostit,
Cu sufletul deschis, cuminte,
Veni la fată în pețit.
Ea îi răspunse cu durere,
Cu drag, cu tine aș pleca,
Nu pot, sufletul îmi cere,
Să mă mărit când oi vedea.
Trecură ani, sperând iubire
El tot în dragoste credea,
Și într-o zi primi o știre
Că fata în spital era.
Spuneau vecinii, ea căzuse
Pe scara casei coborând,
Noroc că cineva văzuse
Salvarea apăru curând.
El de atunci în fiece zi
Pe la spital, la ea venea,
Sperând că bunul Dumnezeu
Va fi cu fața și spre ea.
După un an spitalizare
Fata din comă se trezi,
Zise simplu, ce visare
Și spre căsuța ei porni.
Acolo plin de fericire
Băiatu-n prag o aștepta,
Aici la casa ta iubire
Ai zis când vezi te-oi mărita.
Băiatul plin de fericire
Cu părul lui de negru corb,
Fata-l privi și cu uimire
Îl întrebă, ce tu ești orb!
Atunci căzu ca o cortină
În fața lui era doar ea,
Cu-n gest firesc o luă de mână
Și-o întrebă dacă-l vedea.
Acum te văd și ești aici
Dar ce să fac cu tine orb,
Îmi e rușine de amici
Eu măritată cu un scorb.
Îmi pare rău, acum văd lumea,
Sunt ca o pasăre în zbor,
Crede-mă că ar fi culmea
Să stau cu orbul în pridvor.
Uimit de cele auzite,
Cu glasul tremurat, ușor,
Cândva tu îmi spuneai iubite,
Nu mă vedeai, dar ți-era dor..
Străina mea, mergi înainte,
Să știi că nu sunt supărat,
Însă mai am o rugăminte:
Iubește ochii ce ți-am dat.
poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre medicină, poezii despre știri sau poezii despre vecini
Despre sărut
Sărutul este pecetea
Care legitimează iubirea.
Sărutul este rețeta
Care menține fericirea.
Iubirea e legitimată
Între un băiat și-o fată,
Când sărutul este dat
De fată, nu de băiat.
Fericirea-i menținută
Cu dragoste multă, multă,
Dacă sărutul se menține,
Optzeci de ani și mai bine.
Atunci viața e frumoasă,
Când sărutul stă acasă.
Dacă a plecat în sat,
Iubirea s-a terminat.
poezie de Dumitru Delcă (6 iulie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Dumitru Delcă despre sărut, citate de Dumitru Delcă despre iubire, citate de Dumitru Delcă despre viață, poezii despre sfârșit, citate de Dumitru Delcă despre sfârșit, citate de Dumitru Delcă despre frumusețe, citate de Dumitru Delcă despre fericire, poezii despre acasă sau citate de Dumitru Delcă despre acasă
Singuraticul cioban
În amurg soarele pleacă
Să se culce după dealuri.
Ramuri sălciile-apleacă,
Apa curge printre maluri.
Sus, în muntele cu stână,
Duios cântă un caval.
Printre brazi, luna-i stăpână
Peste munte, peste deal.
Cocoțat în vârf de stâncă,
Singuraticul cioban,
Lângă-un foc ce arde încă
Își cântă al său alean.
Jos în vale, el privește
O fereastră luminată,
Unde stă și ghindosește
Dulce și frumoasă fată.
Ciobănia îl lipsește
De ce este mai frumos,
De fata care-l iubește
Și-l așteaptă-acolo, jos.
Gândul la iubită-i zboară.
Și din cântat se oprește.
De pe stâncă se coboară
În gând, singur, își vorbește.
El în taină, roagă luna
Cu glasul șoptit și moale,
Să-i păzească puțin stâna
Până dă o fugă-n vale.
Fata să o-îmbrățișeze
Și să-i fure un sărut,
Lângă ea să se așeze
În călduțul așternut.
Până-n zori să se iubească,
Să uite de ciobănie,
De sus luna să-i privească,
Cum se duc la cununie.
Tot vorbind încet cu luna
Ciobanul a adormit.
Dorm oile, doarme stâna,
Cavalul a amuțit.
Doarme muntele și dealul,
Luna totul poleiește,
El rămâne cu aleanul
După fata ce-o iubește.
poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre oi, poezii despre muzică, poezii despre munți sau poezii despre văi
Conspirație de primăvară
s-a deschis pentru o clipă
pământul,
ca o rază de transcendență
spre un orizont purtat de vânt,
spre orizontul tot mai îndepărtat
la care nu ajungi niciodată
în viață,
nu în viața asta,
spre Fata Morgana,
spre fata în alb,
spre fata din vis,
s-a deschis lumina interioară a pământului
pentru o secundă spre
toate florile albe
spre toate zările albe,
spre toate păsările albe,
și nopțile de mai,
speranța,
ca o primăvară,
ca o mireasă
îmbrăcată conspirativ
în flori de cais.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre secunde, poezii despre păsări sau poezii despre primăvară

Din rodul vremii
Din rodul vremii ce am strâns a vieții roată-a pus în noi,
fie c-am râs, fie c-am plâns, mai mult tristeți decât nevoi.
Din vise și îngândurări, cum dulce-amară ne-o fi soarta,
vom rătăci poteci, cărări, iar la... zăpor vom duce arta.
De-om tremura ne-om face foc, să ne-ncălzim pe dinafară
și-n noi păstra-vom doar noroc, ca poezia să nu piară!
Vom scoate capul în lumină, ne-om mântui Celui de Sus,
din tină am venit și-n tină ne vom întoarce la... apus!
poezie de Petre Prioteasa din Poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre plâns, poezii despre noroc, poezii despre mântuire sau poezii despre artă

Într-o zi pe o stradă
Într-o zi pe o stradă
Am văzut o fată ce cerșea.
Era frumoasă fata ceea,
Dar ochii triști ea avea.
Mi s-a făcut milă de acea
Biată ființă cu ochii de catifea.
Mulți treceau pe lângă dânsa,
Dar puțin să uitau la ea.
M-am apropiat de dânsa
Timid cum sunt de felul meu
Și ea mi-a cerut, încet,
Să-i dau măcar un leu.
Atunci am văzut o rază de lumină
În ochii ei miloși și am înțeles
Cât sunt de tandri și frumoși.
poezie de Vladimir Potlog (12 aprilie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Vladimir Potlog despre frumusețe, citate de Vladimir Potlog despre tristețe, citate de Vladimir Potlog despre ochi sau citate de Vladimir Potlog despre lumină

Bietul sărac se cam codea. Nu-i venea să spuie drept, de teamă să nu pățească ceva. Dară daca se văzu încolțit, spuse tot adevărul precum era. Atunci boierul, mirându-se în sine de iscusința fetei săracului, îi porunci ca a doua zi să vie cu fata la curtea boierească. Ea să fie nici îmbrăcată, nici dezbrăcată, nici călare, nici pe jos, nici pe drum, nici pe lângă drum. Cum auzi săracul unele ca acestea, începu a se boci și a se văicăra, de nu-ți venea să-l mai auzi, și se întoarse la ai săi.
citat celebru din povestea Fata săracului cea isteață de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sărăcie, citate de Petre Ispirescu despre sărăcie, citate despre nuditate, citate despre frică, citate de Petre Ispirescu despre frică, citate despre călărie, citate de Petre Ispirescu despre călărie, citate despre adevăr sau citate de Petre Ispirescu despre adevăr
Chiar esti tu?
Esti asa de dulce
Esti asa de frumoasa
Acum esti genul de fata care vrea devreme sa se culce
De prostii nu-i mai pasa...
Dar... e prea mare zambetul
Se intreaba sufletu'
Fata asta chiar esti tu?
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prostie, citate de Vlad Bălan despre prostie sau citate de Vlad Bălan despre frumusețe
* * *
Câinele-a văzut o fată:
"Carne!"-a zis, bătându-și dinții.
Și-și priveau părinții fata:
"Floare!"-au zis, plângând părinții.
Și-a văzut-o un călugăr:
"Bestie!"-a strigat ascetul.
Și-un poet văzut-a fata:
"Înger!" a șoptit poetul.
Femeile sunt carne, cadavre, un secret -
Așa gândește-un câine, un preot, un poet.
poezie din Mahabharata, traducere de George Coșbuc
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre îngeri, poezii despre secrete, poezii despre femei, poezii despre dinți sau poezii despre câini